Posts Tagged ‘manastirea petru voda’

Părintele Justin Pârvu, blânda lumină lină de la Petru Vodă. Pomenirea de un an

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituProgramul slujbelor la pomenirea de un an a Părintelui Justin Pârvu

Sîmbătă, 14 Iunie, 2014, la Mănăstirea Petru Vodă se va săvîrşi Liturghia arhierească sub conducerea Mitropolitului Teofan al Iaşilor şi al Moldovei, începînd cu ora 9 dimineaţa. Slujba de Pomenire va fi la ora 11, în continuarea Sfintei Liturghii, şi va fi urmată de o masă pentru pelerini, informeaza Manastirea.Petru-Voda.Ro

Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin care doresc să se implice activ în organizarea acestui eveniment sînt rugaţi să se adreseze părintelui stareţ Hariton.

Comuniunea cu Sfinţii lui Dumnezeu este cea care dă viaţă sufletelor noastre, unindu-le cu Viaţa Hristos şi pregătindu-le pentru viaţa cea veşnică.

Părintele Justin Pârvu, blânda lumină lină de la Petru Vodă

“Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.”Doamna Aspazia Oţel Petrescu despre Părintele Justin

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituZeci de mii de credincioşi din ţara şi chiar veniţi din întreaga lume au fost într-un adevărat pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă de la poalele Ceahlaului, în urmă cu un an, pentru a-şi lua rămas-bun de la părintele Justin Pârvu, ultimul mare duhovnic al ortodoxiei româneşti din generaţia mărturistorilor din temniţele comuniste, plecat la ceruri la vârsta de 94 de ani, de ziua Domnului, duminica, 16 iunie 2013. La înmormântarea sa, care a avut loc pe 20 iunie, înainte de sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh, aşa cum de altfel prorocise că se va întâmpla însuşi părintele Justin, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a evocat cu emoţie personalitatea celui supranumit de popor Duhovnicul Neamului, enuntând şi testamentul acestuia, aşa cum a fost rostit pe patul de moarte: “După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie, iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune”.

O biografie a biruinţei Parintele Justin Parvu in 1945 - Petru-Voda.Ro

Fii săi duhovniceşti din cele două mănăstiri ctitorite de părintele Justin pe plairile natale din Munţii Neamţului, la Petru Vodă, de călugări, şi la Paltin, de măicuţe, au prezentat zecilor de mii de pelerini veniţi la impresionanta slujbă de înmormantare biografia părintelui Justin, închis de regimul bolsevic timp de peste 16 ani, pentru îmbrăţişarea idealurilor majorităţii tinerilor generaţiei interbelice, înscrişi în Frăţiile de Cruce, în Mişcarea Legionară. Redam câteva extrase mai jos, aşa cum au fost înfăţisate în prezenţa credincioşilor şi a unui sobor de sute de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan şi cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. PARINTELE Justin Parvu in Arhivele Securitatii - Civic Media - CNSAS - Marturisitorii Ro

Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, de la Mănăstirea Bistriţa, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, a pus temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli. În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”. Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), devenită cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete. A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ, programul zilnic al părintelui era: – prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie; între 14 şi 18 ore pe zi (!) slujirea credincioşilor veniţi din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit leac; aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină hrană; citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi; odihna doar 2-3 ceasuri pe noapte”, s-a arătat în cuvântul rostit adunării îndoliate. “În aceşti ani binecuvîntaţi de prezenţa între noi a iubitului nostru părinte stareţ şi duhovnic, am fost cu toţii martorii multor minuni săvîrşite prin rugăciunile Părintelui Justin. Pentru noi, cei 250 de monahi şi monahii ucenici ai cuvioşiei sale, am trăit fiecare zi alături de el ca pe o minune. Dintre faptele sale cele mai pline de slava dumnezeiască pe care le-am văzut cu ochii noştri şi le-am trăit, ne vom strădui să le aşternem în scris, spre zidirea sufletească şi bucuria tuturor. Dar măreţia şi diversitatea minunilor săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile preacuviosului mărturisitor părintele nostru Justin, s-a arătat miilor de credincioşi mireni care l-au vizitat ore în şir, în fiecare zi. Aşadar vă invităm pe frăţiile voastre să ne ajutaţi să culegem cât mai multe din aceste fapte minunate, scriindu-ni-le, spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea Bisericii Sale.”, îndeamnă credincioşii ucenicii părintelui Justin.

Prorocia şi ultima dorinţă a “ostașului lui Hristos” de la poalele Carpaţilor

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituCu puţin timp înainte de a pleca la ceruri, la camarazii săi de suferinţă din temniţele comuniste, părintele a prorocit că mai sunt “12 luni de libertate şi vine urgie”. Apoi, evocă maica stareţă Justina, “într-o dimineaţă, în zori, şi-a ridicat uşor capul şi, binecuvântând în văzduh, a rostit cu putere şi har: Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară!, apoi a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a treia oară: Doamne, binecuvântează această ţară, România!” “Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam.”, a afirmat despre credinţa părintelui şi doamna Aspazia Oţel Petrescu, fostă deţinută politic şi apropiată a “bietului monah de la poalele Carpaţilor” dupa cum se autodescria cu smerenie parintele Justin, călugărul care a reuşit să adune singur un milion de semnaturi în vederea unui Referendum naţional privind îndosarierea românilor prin documente electronice, cerere ignorata total de preşedintele Traian Băsescu, în ciuda faptului că se afla în faţa celei mai mari petiţii naţionale existente vreodată în istoria României. Într-un interviu pe care am avut bucuria şi imensa onoarea să mi-l acorde părintele Justin, marele duhovnic a mărturisit public şi ultima sa dorinţă, împărtăşită şi de alţi foşti detinuţi politici din generaţia sa, precum părintele Arsenie Papacioc, trecut şi el la Domnul: o Sfântă Mănăstire la Aiud, Golgota neamului românesc, acolo unde, în Râpa Robilor, se afla osemintele a mii de martiri anticomunişti, între care se numară şi rămăşiţele pământeşti ale lui Mircea Vulcănescu. Iată mărturisirea de suflet a părintelui Justin: “Dorinţa aceasta, de a înfiinţa o mănăstire la Aiud, am avut-o încă de când am ieşit din închisoare, dar abia în 2004 am reuşit să primim binecuvântările arhiereşti pentru schitul care este acum acolo şi poartă hramul înalţarii Sfintei Cruci. Monumentul de acolo s-a ridicat cu ajutorul foştilor deţinuţi politic şi a fost sfinţit de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania în anul 2000, locaş unde până acum se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Cu timpul însă acele locuri s-au făcut repede cunoscute, mai ales pentru faptul că s-au descoperit, odată cu începerea săpăturilor, sfintele moaşte ale martirilor care erau aruncaţi cu bestialitate în acea groapă comună, oseminte care stau marturie în osuarul monumentului din Aiud. Credincioşii, mânaţi dinlauntru de glasul mucenicilor, au început să vină din ce în ce mai mulţi să se închine şi să cinstească nevoinţele şi sfinţenia lor, iar pentru credinţa acestora s-au făcut şi se săvârşesc în continuare nenumărate minuni şi tămăduiri. De aceea am considerat necesară ridicarea unei biserici autentice şi încăpătoare, în conformitate cu tradiţia noastră ortodoxă şi, de asemenea, un complex monahal adecvat. Cu cât noi vom trai modelul mucenicilor şi martirilor, cu atât şi viaţa noastră se va uşura şi vom fi într-o convieţuire cu cei de pe pământ şi cu cei din ceruri. Ei – Biserica cerească, iar noi – Biserica luptatoare. Sfinţii din închisorile comuniste nu sunt numai ai ţării noastre. Ei depăşesc hotarele firii şi ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizaţi, numai cerul îi poate cuprinde. Mănăstirea, care se va naşte, nu poate sa amestece în niciun chip alte structuri şi simboluri, oricât ar fi ele de demne, câtă vreme ele nu aparţin vieţii tradiţionale a Bisericii noastre. Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine să văd aceasta biserică înalţată şi sfinţită, după care să pot spune împăcat: Acum slobozeşte pe robul Tau, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”. Planuri cereşti dar şi pământeşti l-au făcut pe marele duhovnic al ortodoxiei româneşti să privească evoluţia situaţiei din Ceruri.

Minunile Părintelui Justin

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituAcum însă, dinspre Mănastirea Petru Vodă şi alte colţuri ale ţării şi chiar ale lumii, curg valuri de mărturii despre minunile Părintelui Justin, din timpul vieţii sale de pe pământul românesc, din Grădina Maicii Domnului, dar şi de după trecerea sa la cele veşnice. Iată ce ne transmit ucenicii Părintelui prin intermediul portalului Petru-Voda.Ro: “Iubiţi fraţi în Hristos, În aceşti ani binecuvântaţi de prezenţa între noi a iubitului nostru părinte stareţ şi duhovnic, am fost cu toţii martorii multor minuni săvîrşite prin rugăciunile Părintelui Justin. Pentru noi, cei 250 de monahi şi monahii ucenici ai cuvioşiei sale, am trăit fiecare zi alături de el ca pe o minune. Dintre faptele sale cele mai pline de slava dumnezeiască pe care le-am văzut cu ochii noştri şi le-am trăit, ne vom strădui să le aşternem în scris, spre zidirea sufletească şi bucuria tuturor. Dar măreţia şi diversitatea minunilor săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile preacuviosului mărturisitor părintele nostru Justin, s-a arătat miilor de credincioşi mireni care l-au vizitat ore în şir, în fiecare zi. Aşadar vă invităm pe frăţiile voastre să ne ajutaţi să culegem cât mai multe din aceste fapte minunate, scriindu-ni-le, spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea Bisericii Sale.” “Iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor”, scrie Doamna Aspazia Oţel Petrescu în Cuvântul său înainte la Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, realizat de Cristian Nichituş Roncea. “Şi aşa va fi”, conchide fosta deţinută politic. Părintele Justin răspândea în jurul său numai lumina, o lumina blândă, asemenea sufletului şi chipului său. Să dea Dumnezeu ca, pentru rugăciunile blândului Părinte Justin, această lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisus Hristos, pe care ne-a sădit-o şi nouă în suflete, să învăluie împreună cu iubirea duhovnicească întreaga Românie. A consemnat Victor Roncea / Revista Tribuna

Sursa: MARTURISITORII.RO

Foto: Cristina Nichitus Roncea / ParinteleJustinParvu.Ro Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu 

“O carte ca o mărturisire de credinţă: Părintele Justin – Mărturisitorul”. Doamna Elena Solunca Moise despre Albumul Cristinei Nichituş Roncea în Revista CULTURA

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituRemember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii, transmite Manastirea Petru Voda.

O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”

Deşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”

Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul: lucrarea de Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.

Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.

Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.

Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro via Ziaristi Online

Ce-i lipseste lui Moise Guran. Antidotul impotriva marxismul cultural. VIDEO


Frica lui Dumnezeu, medicamentul împotriva bolilor marxismului cultural de manastirea-petru-voda

Omilie despre frica lui Dumnezeu, ca antidot la marxismul cultural, la Duminica Orbului, 25 Mai 2014, Mănăstirea Petru Vodă.

Frica lui Dumnezeu este antidotul prin care se vindecă definitiv şi irevocabil următoarele boli generate de marxismul cultural:

– ateism militant, afirmînd inexistenţa lui Dumnezeu, a diavolului, a iadului, a raiului, şi mai ales inexistenţa păcatului şi concepţia că “totul e permis”

– liberalism, adică goana după înavuţire şi “revoluţia perpetuă” / modificarea periodică a oricăror repere

– relativizarea oricărui fel de reper

– minciuna “progresului” şi a “evoluţionismului”

– “corectitudinea” politică

– artă atee şi degenerată promovată prin televizor, muzică, filme, reclame, modă, arhitectură, etc

– anti-inteligenţă / prostire şi îndobitocire programată

– promovarea animalismului şi a cipuirii, reducerea persoanei la un simplu număr

– pornografie, androginism, feminism, perversiuni, homosexualitate, distrugerea familiei prin desacralizare, divorţuri şi avorturi

– multiculturalism + şubrezire, defăimare şi distrugere a tradiţiilor naţionale

– ecumenism, ateism, defăimarea şi distrugerea oricărei religii non-iudaice

– de-moralizare şi a-moralizare

– nihilism, promovare a sinuciderii, marijuana şi drogurile de orice fel

– discriminarea omului european şi a culturii creştine

– imigraţie în masă, amestecarea popoarelor, promovarea internaţionalismului, eradicarea patriotismului + distrugerea simbolurilor naţionale

Sursa: Manastirea Petru Voda

Romanţele lui Radu Gyr în Dosarele CNSAS. Securitatea şi arestarea „duşmanilor poporului” (1948-1958) – de Florian Banu (CNSAS). Baladele din detenţie ale lui Radu Gyr. STUDIU via MARTURISITORII

MARTURISITORII:

image
Comunismul a înţeles ca unică modalitate de impunere în cultura română anihilarea valorilor, prin arestarea şi exterminarea celor ce le promovaseră, şi impunerea non-valorii ca unic reper. Credinţa, tradiţia, idealurile sfinte, toate acestea au devenit, în ochii împăienjeniţi de ură satanică ai bolşevicilor, vini de neiertat, pentru care pedeapsa cu moartea era prea blândă. Trebuiau experimentate tehnici diabolice de dezumanizare, de des-fiinţare, de umilire care să ducă la formarea unui om reeducat. În aceste condiţii, intelectualitatea românească avea să se mute în lanţuri.
image
Atacul asupra cuvantului savarsit sub trei dictaturi s-a prelungit insa si in democratie, cand bunul duhovnic de la Petru Voda, Parintele Justin Parvu, a ajuns sa fie urmarit penal pentru ca si-a “permis” sa asculte cantecele sale de tinerete in propria lui chilie, la aniversare a 92 de ani. Ridicolul unor asemenea obsesii care demonstreaza doar starea de frica fata de adevar se reflecta si din Raportul pe care il prezentam aici impreuna cu o duioasa romanta, scrisa de Radu Gyr si pusa pe muzica de Nelu Manzatu (Nello Manzatti, 5 februarie 1905, Bucureşti – 5 februarie 1986, Milano). Este vorba de “Vant de seara”, pe care un informator veros si fara indoiala invidios o reclama cu nesat “organelor”.
image

„Poliţia Gândirii avea să pună mâna pe el oricum. (…) Crimăgânditul nu era ceva ce puteai ascunde la infinit. Te puteai eschiva cu succes o vreme, poate chiar câţiva ani, dar, mai devreme sau mai târziu, tot puneau ei mâna pe tine. Întotdeauna noaptea – arestările aveau loc invariabil în toiul nopţii. Câte o mână brutală te smulgea deodată din somn, scuturându-ţi umărul, o lumină îţi orbea ochii, în jurul patului vedeai un cerc de feţe de piatră. În marea majoritate a cazurilor nu se făcea proces şi nici raport de arestare. Oamenii dispăreau pur şi simplu, întotdeauna noaptea. Numele îţi era scos din arhive, orice urmă a tot ce făcuseşi vreodată era ştearsă, existenţa însăşi îţi era negată şi pe urmă uitată. Erai abolit, anihilat: vaporizat era termenul uzual”1.

14 Iunie 2014: Părintele Justin Pârvu îşi aşteaptă miile de fii şi fiice la pomenirea unui an de la trecerea sa la Împărăţia cea veşnică

Parintele-Justin-Parvu-in-2009-Petru-Voda.Ro_Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sâmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormântul său suntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii.

Manastirea Petru Voda

Vedeti si:

Din minunile Părintelui Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul a zeci de mii de români

Florile de la Mormantul Parintelui Justin Parvu in cele patru anotimpuri. 60 de FOTOGRAFII plus VIDEO

Reamintesc ca Parintele Justin Parvu este singurul om din istoria Romaniei care a reusit sa stranga, fizic, 1.000.000 (un milion) de semnaturi, pentru declansarea unui Referendum national, privind actele biometrice, act ignorat, in pofida legii, de autoritatile “supreme” ale statului, din pacate, pentru ele si pentru Romania.

Cititi si:

Cuvântul înainte al Părintelui Justin la lucrarea Dictatura Biomterică

Vrem să fim sclavi sau liberi?

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei.  Această carte este o sinteză a tuturor publicațiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanță deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informații necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viața noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desființarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forțelor întunericului din toate timpurile, a experiențelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a ființei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învățătură frumoasă, creştin ortodoxă, „pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăție pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, „dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălțat Biserica lui Hristos, pe care nici porțile iadului nu o vor putea birui.

Integral la: Atitudini

Cititi si: “Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Dictatura Biometrica - Cipul controlului total - Petru Voda - Civic Media

Despre Aiud si Dan Puric la 66 de ani de la arestarea Parintelui Justin si a Generatiei 1948. Un interviu lamuritor din ziarul ZIUA despre Manastirea de la Aiud si 14 -15 mai, Noaptea Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. VIDEO. UPDATE: Puric de mana cu Lavric, adulatorul lui Boia si Tismaneanu

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro - 14-15 mai 1948
rp_Parintele-Justin-Parvu-si-interviul-sau-din-ZIUA-de-14.05.2009-despre-Cazul-Puric-Aiud.jpgFotografiile de mai sus – descoperite de cercetatorii CNSAS anul acesta, in urma unei cereri a Civic Media – il infatiseaza pe Parintele Justin Parvu a doua zi dupa arestarea sa si au fost publicate impreuna cu fisa sa de incarcerare, in premiera, de MARTURISITORII.RO. In aceasta seara, in urma cu 66 de ani, pe 14 mai 1948, Parintele Justin era arestat impreuna cu alti 10-15 mii de tineri fideli idealurilor nationale si pregatiti din toate punctele de vedere sa treaca la rezistenta armata impotriva ocupantului sovietic. A fost o noapte a Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. Siguranta deja actiona la comenzile NKVD, urmand sa-si schimbe numele in acelasi an in “Securitatea Poporului”, la fel dupa cum capii unitatii speciale de comanda, Boris Grunberg si Pantiusa Bodnarenko, aveau sa devina Alexandru Nicolski si Gheorghe Pintilie.

Noaptea de 14 mai 1948, vineri spre sambata, 15 mai, poate fi considerata pe drept cuvant momentul decapitarii si, in fapt, inceputul exterminarii sistematice a elitei anticomuniste si nationaliste a Romaniei, cand miile de tineri arestati aveau sa umple celulele in care se mai aflau deja alte mii de camarazi de-ai lor, intemnitati sub doua regimuri totalitare. “Una dintre cele mai cenusii pagini ale istoriei Romaniei”, dupa cum spune Parintele Justin, o pagina intunecata despre care nici azi nu se invata in manualele scolare, desi a trecut un sfert de secol de cand am crezut ca i-am dat jos pe comunisti… doar pentru a reveni insa pe pamant romanesc ante-mergatorii lor, dar si ai Antihristului, neo-kominternistii.

Cititi si 66 de ani de la arestarile din 14 mai 1948. Mircea Dumitrescu si Traian Popescu despre Generatia 1948 – Generatia Neinfrantilor

14 – 15 mai 1948. Cele mai mari arestări din Istoria României. Noaptea Sfântului Bartolomeu în variantă comunistă. VIDEO cu Părintele Justin

14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Dupa noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a urmat, dupa cum se stie, un adevarat masacru al celor mai curati fii ai natiunii, cu sute de mii de victime, trupuri frante si suflete chinuite, aruncate in gropi comune, adevarate altare de jertfa a mucenicilor si sfintilor inchisorilor, sau eliberate din temnitele comuniste, dupa 16 ani de martiriu. De cand a iesit de pe poarta inchisorii, in 1964, gandul Parintelui Justin a fost sa ridice, candva, acolo, o manastire inchinata martirilor anticomunisti din Rapa Robilor, pamant sfant unde zac, impreuna cu ramasitele celor ucisi bestial in zarca Aiudului, majoritatea legionari, ca savantul George Manu, si osemintele neo-martirului Mircea Vulcanescu. Aceasta este marturia Parintelui. Cu toate acestea, nu a fost lasat, nici la sase decenii de la eliberarea lui.

“Mai – spunea, Parintele – din ce am dedus, toata opera asta de la Aiud vor sa o faca nu cei care au fost tortionati, ci tortionarii! Si este foarte gresit, pentru ca nu stiu in ce masura istoria noastra poate sa primeasca o asemenea atitudine nevrednica”. Parintele voia, practic, ceva foarte simplu: o biserica la Aiud, care sa respecte arhitectura noastra ortodoxa. Nu a fost sa fie, desi, dupa cum a spus-o de nenumarate ori, era ultima si cea mai mare dorinta a sa. Actorul Dan Puric a reusit sa-si impuna proiectul sau, inlaturandu-l pe prea bunul Parinte Justin.

Proiectul Parintelui, realizat de reputatul arhitect Nicolae Tulban, respecta arhitectura traditionala ortodoxa si era avizat de camarazii sai de suferinta si biruinta, fostii detinuti politic. Dar Dan Puric si grupul sau eteroclit au vrut altceva. Scopurile acestora au ramas, pana azi, cand a avut loc la Aiud inaugurarea unei edificiu total strain de traditia romaneasca, destul de discrete, daca pot folosi, si eu, acest termen uzitat in general pentru a escamota activitatile unei organizatii oculte. Dar de ce toate acestea? O spune Parintele, raspicat, in filmarile care insotesc acest material. Eu nu-mi permit decat sa redau spusele Parintelui, asa cum le-am inregistrat pentru un interviu publicat in ziarul ZIUA, exact acum 5 ani, pe 14 mai 1999, si asa cum au fost filmate de ucenicii sai apropiati in chilia sa de la Petru Voda.

In memoria Parintelui Justin si cu datoria pe care mi-a incredintat-o Duhovnicul Neamului, reproduc aceste materiale, impreuna cu un editorial de-al meu din zilele comemorarii noptii cazute asupra Romaniei intre 14 si 15 mai 1948, spre buna informare a oricui doreste sa cunoasca Adevarul. Dupa cum observati eu unul nu fac aici nici o apreciere asupra omului Dan Puric. Personal, nu ma intereseaza nici angajamentele sale de dinainte de 1989, nici cele de dupa. Mai mult: ma rog adeseori pentru el, pentru ca eu, care il vedeam pe Parintele Justin ca pe tatal meu, am ramas impresionat cand am aflat ca actorul nostru il considera pe Parintele ca pe bunicul sau. Va dati seama ce obligatii am acum. Intr-un interviu, as putea spune, pe drept cuvant, fulminant, acordat ziarului dlui Burci si al serviciilor fostului ospatar extern, am numit Adevarul, Dan Puric, care afirma extrem de sigur pe el ca se va reintalni cu Parintele, s-a plans si ca a fost indepartat de la Petru Voda de niste calugari “gelosi”. Acum, daca punem problema in termenii acestia, ma intreb daca Dan Puric, care, sunt sigur, trebuie sa fie – sau, ca sa fiu extrem de precis: sa fi fost – un specialist si in asemenea chestiuni delicate, ar iubi o tanara domnisoara, care are niste frati gelosi, ce-ar face? Ar fugi mancand pamantul? Oare un om ca Parintele Justin, care, daca te critica, totdeauna cu dragoste, sau chiar iti dadea o palma, ca sa te trezeasca, dupa cum afirma si Puric in interviul numit, putea sa fie victima unor bieti “calugari gelosi” care alcatuiau “molozul din jurul Parintelui”? Mai inteleg daca zicea ca l-au lucrat niste agenti ai mumei Rusii. Dar asta nu se pupa cu vederile sale, foarte maleabile fata de muma padurii in cauza, dupa cum s-a vazut in ultimul sau interviu de la postul Fratilor Paunescu. Ehh, daca le enunta de atunci, poate i s-ar fi pus si covor rosu, de catre unii, cine stie?!

Marturisesc: de mustrat si pe mine m-a mustrat Parintele insa doar pentru a ma primi apoi cu si mai mare dragoste. Cine nu cunoaste parabola fiului risipitor? Ce tata nu-si cearta copilul, spre a-l indrepta si ajuta sa nu mai greseasca? Sau chiar si nepotul?! Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se spovedeasca la Parintele Justin (pentru ca la Monahul Atanasie, fiind doar calugar, nu stiu cum a facut-o)? Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se pocaiasca in fata Parintelui, lasandu-si mandria deoparte, intr-unul din dulapurile sale cu recuzite pentru toate regimurile si ipostazele? Totusi, Dan Puric, omul care reuseste performanta de a avea un venit lunar si, implicit, anual, mai mare decat “bosii” de la Loteria Româna (4.523 de euro), Romgaz (4.332 de euro), Transelectrica (4.333 de euro) sau Transgaz (6.111 de euro) si aproape dublu cat salariile lui Basescu si Ponta la un loc, nu a reusit sa treaca triumfator peste “molozul” numit Manastirea Petru Voda pentru a ajunge la Parintelui Justin?

Daca nu a putut sa calce peste “molozul”, “ticalosia infinita”, “mincinosii in sutana”, “pizmosii”, “limitatii interior si de caracter”, “spiritele de o extrema ingrozitoare” de la Petru Voda, in fine, “gelozia”, cu care a fost “infasurat” Parintele, cum va putea el sa apere nu neaparat o tanara domnisoara, sau poate o batrana doamna, care se numeste Romania, ci sutele si miile de morti care se ridica din mormintele fara cruci si pentru care Parintele Justin a vrut un singur lucru: o manastirea ortodoxa, conform traditiei stramosesti? La un moment dat, o spun in premiera, Parintele isi dorea chiar sa organizeze un “desant” cu mesteri maramureseni care sa ridice in doua-trei zile o bisericuta micuta si frumoasa din lemn. Dar sa fie in stil traditional, romanesc, cu harul Domnului deasupra si inlauntru ei. N-a fost sa fie… Si nici harul nu prea mai are unde sa stea in acest moment, din cate se vede…

Acum, ca sa inchei, mai adaug mirarea incomensurabila pe care o am fata de un om care, ca si mine, a facut Tonitza, o scoala de unde, credeam eu, nu puteai sa iesi fara a aspira continuu la un bun gust desavarsit… Eu unul, ma iertati, dar cand vad ce zigurat, ce guguloi cu cruciulita au putut sa scorneasca marii arhitecti ai lui Dan Puric, pur si simplu ma infior! Nu mai ramane decat sa fie pusa si o placa cu numele Parintelui pentru ca sacrilegiul sa fie complet, in conditiile in care Parintele Justin s-a impotrivit acestei monstruozitati (dupa cum stau marturie si ale cateva zeci de inregistrari). Priviti si judecati singuri:

Asa zisa manastire a lui Puric de la AiudSursa: MartiriAiud

Acum, sa ma si autocritic: si eu am stat alaturi de multi ofiteri operativi si de rang inalt si chiar sefi de servicii secrete, de la noi si din tarile vecine sau din cele prietene. Si eu am intalnit masoni pe unde am fost, ceea ce e, oricum, inevitabil. Dar am facut-o in calitate de ziarist. Este obligatia mea: sa caut adevarul. In tarana, alaturi de oameni ai strazii, cum a ajuns un briliant profesor, fost militant activ in Piata Universitatii, sau in saloanele luxoase din diverse cluburi selecte sau palate prezidentiale ale lumii.

Dar nu pot sa inteleg cum un om care pretinde ca reprezinta, cu atata patos si doar 135 lei biletul (pensionarii trebuie sa-si faca rata, cred), “sufletul romanesc” si “demnitatea” nationala, poate sta cot la cot cu Sergiu Celac si Mircea Malita, nu numai la aceeasi masa ci si in Consiliul Director al aceleiasi organizatii, destul de discrete, pe nume IPID. Nu stie “cine sunt”?

IPID Calin Georgescu - Mugur Isarescu - Sergiu Celac - Dan Puric - Mircea Malita - Clubul de la RomaMai mult, vorbeste 20 de minute, alaturi de ei, despre “idealul comun” pe  care il are cu Calin Georgescu, presedintele Clubului de la Roma pe Europa. Acum, daca dl. Calin Georgescu vrea sa candideze la Presedintie, foarte bine. E treaba lui. Dar care este rolul lui Dan Puric, care ne face, in paralel, auto-“portretul prigonitului”? Dan Puric, apologetul aplaudat la scena deschisa. Dan Puric, eroul de la Aiud. Daca dl. Puric nu stie raspunsul la intrebarea de mai sus de ce nu-si suna un prieten? De exemplu, pe Iulian Capsali, care a scris negru pe alb ca cei doi tovarasi numiti au facut parte din nomenklatura comunista si mai mult decat atat. Mircea Malita, primul roman membru al Clubului de la Roma, a fost presedintele Uniunii nationale a studentilor comunisti din Romania prigonind (!) studentii necomunisti, apoi membru CC al PCR, numit in anii ’70 ministru al Invatamantului, prin sprijinul lui Dumitru Petrescu, ilegalist comunist, si in tandem cu Ion Iliescu, ministru la Problemele Tineretului, etc, etc, etc. Despre Sergiu Celac, colegul de banca al lui Dan Puric, Iulian Capsali scrie ca a fost “traducatorul personal al lui Ceausescu de engleza, trecut pe linie moarta pentru ca era suspect de relatii cu serviciile secrete sovietice”. Hopa… Intrebarea mea este: lor cand le vine randul la Premiul “Aiud”? Si ce domnisoare li-l vor inmana? Mona Musca sau Monica Macovei?

Trebuie, totusi, desigur, sa iertam. Pentru ca omul e “suspus” greselii. Ceea ce este valabil pentru noi, toti. Insa Parintele, asa cum stim, mai ales cei care am avut privilegiul sa-i stam la picioare spre a-i primi sfanta binecuvantare, era mai mult decat un simplu om. Era Omul lui Dumnezeu. Mai rare greselile la un inainte vazator cu duhul, care continua sa faca minuni chiar si dupa trecerea la Împărăţia cea veşnică

Asadar va ofer spre luare aminte cuvintele Parintelui la care va invit, pe toti, sa meditati, acum, la 66 de ani de cand trupul lui era intemnitat cu brutalitate, insa doar pentru a-i intari sufletul si credinta in mantuirea neamului romanesc.

Nu pot decat sa-i dau lui Dan Puric ce-i al lui si sa inchei cu o fraza din acelasi celebru interviu: “Părintele Iustin putea părea dur… Dacă tu faci o tâmpenie şi primeşti o palmă, nu ţii însă minte palma, ţii minte că palma te poate trezi. Dacă eşti însă o lichea, ţii însă minte numai palma.”

UPDATE: Conferinta lui Dan Puric de ieri, de la Aiud, “Portretul prigonitului”, a fost tinuta in oglinda cu cea a invitatului sau special, Sorin Lavric, intitulata “Portretul prigonitorului”. Sorin Lavric este un angajat al lui Gabriel Liiceanu, editorul si tovarasul antiromanilor Lucian Boia, Horia Roman Patapievici si Vladimir Tismaneanu. Sorin Lavric considera despre Boia ca este “un Ganditor al istoriei!” si despre Tismaneanu ca este “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Ce parere aveti?

ULTIMA DORINTA a Parintelui Justin pentru martirii de la Aiud

rp_ZIUA-Parintele-Justin-Parvu-Sfintii-Inchisorilor-Aiud.JPGIn urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. “Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre”, o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie – proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: “Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori”. Batranul duhovnic o spune foarte limpede: “Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?”
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: “Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit.” Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: “Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.” Ii va fi ascultata?

MANASTIREA SFINTILOR INCHISORILOR

(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)Parintele-Justin-citind-interviul-din-Ziua Manastirea Sfintilor Inchisorilor de la Aiud

– Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

– Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

– Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

– Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?

– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

– Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…

– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.

(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)

Fotografa Cristina Nichitus Roncea, premiata pentru Albumul “Parintele Justin Marturisitorul” de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFotografa Cristina Nichitus Roncea primeste la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti Diploma de Excelenta “Altar”, pentru Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“. Albumul precedent, “Precum in cer, asa si pe pamant“, a fost premiat de Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania. Realizat anul trecut, In Memoriam vrednicul de pomenire si sfant Parinte duhovnic Justin Parvu de la Petru Voda, cu un Cuvant Inainte de doamna Aspazia Otel Petrescu, albumul premiat de UZPR a fost publicat de Editura Mica Valahie si tiparit in conditii grafice excelente la Tipografia Accent Print din Suceava prin sustinerea prietenilor de la Familia Ortodoxa. Albumul poate fi gasit la Librariile Mihai Eminescu si Sophia din Bucuresti sau comandat online de la Librarie.net.

Fotografii din Album pot fi vazute pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro.

UZP informeaza ca s-au prezentat în concurs peste 100 de articole, eseuri, cărți de jurnalism și de specialitate, emisiuni de radio și producții de televiziune, bune și foarte bune realizate în 2013.  Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte și pe câştigătorii premiilor UZPR. Acestea vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, într-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca județeană “Dinicu Golescu” din Pitești, str. Victoriei nr. 18.

Notez si faptul ca Premiul al II-lea pentru presă on-line a fost primit de jurnalistul Mircea Mitrofan pentru interviul ,,Am fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc” cu Victor Roncea, despre Parintele Justin, viata de ziarist si… Traian Basescu.

Felicitari!

Album Cristina coperta 1-4 BUN mai deschisa_Layout 1

The Wall Street Journal despre cercetatorul roman Alin Suciu si colegul sau Christian Askeland, cei doi coptologi care au demontat falsul privind asa-zisa “Evanghelie a sotiei lui Iisus”

Thompson-edition-1924-hoax-Papirus-Coptic Jesus wife HarvardIntrerupem transmisia despre Premiul “Mile Carpensian” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, acordat anual de Civic Media, pentru a semnala un articol din The Wall Street Journal despre o descoperire speciala, trecuta cu tacerea in media de la noi (momentan; cine stie?, poate s-or mai trezi unii din “somnul cel de moarte” al presei). Este vorba de demontarea falsului folosit intr-o operatiune anticrestina care a facut “voga” acum doi ani: asa-zisa “Evanghelie a sotiei lui Iisus”. Iata ca doi cercetatori de scriere copta, dintre care unul roman, Christian Askeland si Alin Suciu, au facut bucati “dovada” de la Harvard, demonstrand, definitiv, falsul ordinar. Autorul articolului din WSJ, publicat pe 1 mai 2014 sub titlul “How the ‘Jesus’ Wife’ Hoax Fell Apart -The media loved the 2012 tale from Harvard Divinity School“, profesorul Jerry Pattengale, remarca amuzat si amuzant: “It appears almost certain that the Jesus-was-married story line was divorced from reality”. In Romania stirea nu a aparut decat la Ziaristi Online, fiind preluata de la Manastirea Petru Voda. Asta e… Inchidem “breaking-news”-ul nostru.

Pentru documentare: Un cercetator roman a demontat un fals ordinar de la Harvard: Asa-zisa “evanghelie a soţiei lui Iisus”. A hoax at Harvard University: the so-called Gospel of Jesus’s wife

Alin Suciu a acordat un interviu excelent pe aceasta tema, pe care vi-l recomandam, pe 23 aprilie, cu o zi inainte de anuntul oficial al lui Christian Askeland: Asa-numita Evanghelie a sotiei lui Iisus este un fals. Interviu Ziare.com cu un specialist in limba copta

Cam in aceeasi perioada, adica pe 10 aprilie – asa cum ne-au obisnuit anticrestinii, in post, inainte de Invierea sau Nasterea Domnului – , Adevarul titra: „Evanghelia după soţia lui Iisus“ – cercetătorii de la Harvard atestă că papirusul este vechi şi real. La fel Antena 1, Pro Tv sau… tampii de la  “Think outside the box“… si alte publicatii “stiintifice”, ca… Libertatea (vai de libertatea noastra!).

Cum suna titlul din Adevarul, de acum doi ani: Cercetătorii scot la lumină “Evanghelia soţiei lui Iisus”, manuscrisul care ar putea zgudui creştinismul din temelii

Pe bune?!

PS: Rusine, Harvard Divinity School!

Doamna preoteasa Adriana Calciu a plecat la sotul sau, Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Inmormantarea va avea loc sambata, la Manastirea Petru Voda

Preoteasa-Adriana-Calciu sotia Parintelui Gheorghe Calciu DumitreasaPortalul oficial al Manastirii Petru Voda informeaza: Ieri, 29 Aprilie 2014, la ora 20:30 a Bucureştiului, preoteasa Adriana Calciu s-a săvîrşit întru Domnul, sufletul ei mutîndu-se la cele cereşti, cu mijlocirile Părintelui Gheorghe Calciu, pe care atît de mult l-a iubit. Cu o oră înainte de a se săvîrşi părintele ieromonah Mina i-a citit rugăciuni pentru iertarea păcatelor, iar la scurtă vreme după săvîrşire Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, i-a săvîrşit primul trisaghion.

Pentru a facilita venirea rudelor şi prietenilor săi din Statele Unite, s-a stabilit ca înmormîntarea să fie Sîmbătă, 3 Mai 2014, la ora 11 dimineaţa.

Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să odihnească sufletul ei atît de greu încercat. Veşnica ei pomenire!

Nota mea: Doamna preoteasa Adriana Calciu, in foto mai jos alaturi de Parintele Justin, se afla de cativa ani la caminul de batrane de la Petru Voda.

Parintele Justin Parvu si prezbitera Adriana Calciu la Manastirea Petru Voda
Vedeti si:  AGERPRES: Mii de pelerini au venit la mormântul Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă. Procesiune la mormântul Părintelui Gheorghe Calciu. VIDEO

Cititi si: Pr. Mihai Valică: Obligativitatea folosirii Pasapoartelor Biometrice in UE pentru cetatenii Republicii Moldova, si nu numai, este ilegala, conform unei Hotarari a Curtii Europene de Justitie

Reversul “liberei” circulatii, fara viza, pentru basarabenii din Republica Moldova: Pasapoarte Biometrice obligatorii si intemnitare electronica pe viata. Si dupa

Ghid pentru cetatenii Republicii Moldova - UE - Schengen - Pasapoarte BiometriceBucurie mare pentru paiatele puse sa dea din maini si gura in varful celor doua state romanesti in timp ce sforarii de la Bruxelles sau de aiurea le scuipa seminte-n cap. “Moldovenii” – termen stalinist si sorosit devenit etnonim in presa de pe ambele maluri ale Prutului, ca si in gurile cretinilor care, chipurile, ne guverneaza – pot circula de azi fara viza in UE! “Bravo”! Dar cu ce pret? “Un paşaport biometric valabil, 50 de euro pentru fiecare zi de şedere şi cel mult 90 de zile de călătorie. Sunt condiţiile care le vor permite moldovenilor să intre fără viză în spaţiul Schengen”, informeaza Unimedia.md, care face trimitere si la Ghidul pentru libera circulatie in spatiul european intocmit de MAE de la Chisinau. 900.000 de pasapoarte biometrice de tip nou sunt pregatite pentru bietii cetateni ai Republicii Moldova, carora nu li se ofera nici o alta alegere, spre deosebire de Romania unde campania derulata de Parintele Justin Parvu si mai multe asociatii civice a condus la crearea unui pasaport temporar normal, pe care trebuie sa-l pazim printr-o alerta continua. Iata cum, dintr-un condei, atrasi fiind de un “favor” facut “gratis”, basarabenilor li s-a sters unul dintre drepturile lor fundamentale: dreptul la credinta. Asa repede au uitat urmasii lui Stefan cuvantul testamentar al marelui voievod: apararea crestinatatii? Libertate? Sau sclavie? De prisos sa spun, cred, ca acelasi lucru este valabil si pentru pravoslavnica “sora Rusie” – pentru unii muma, pentru altii… – care “ne va salva” – de nu ne vedem – din “ghearele Europei” (foto mai jos)?

PSPSB: Col. Cantarean cu ce va circula in UE? Cu legitimatia SVR? 🙂

Cititi: “Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Electronic Passport Pasaport Cip Biomteric Chip Rusia Russia Moldova Ukraine Belarus

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova