Posts Tagged ‘Patapievici’

Patronii moralistului domn Pleşu: un traficant de copii, un puşcăriaş, un devalizator al României şi un criminal – Burci, Vântu, Patriciu, Iliescu-KGB. Nici anticorupta-n fund Alina Mungiu nu pare deranjată să-şi primească leafa de la un corupător al Justiţiei prins de SRI şi DNA – Dan Adamescu

Andrei Plesu Dilema Penis Adevarul Cristian Burci Traficant de Copii“Nu zic că n-ar fi posibili (cel puţin teoretic…) şi finanţatori generoşi, dezinteresaţi, preocupaţi să promoveze, prin ziarul lor, o atmosferă publică civilizată, fără partizanat abuziv, fără trivialităţi şi derapaje manipulatorii.”, scrie dl. Andrei Pleşu, “cu melancolie”, pe post de “blogger” Adevărul, gadilându-şi puţin patronul, pe generosul domn Cristian Burci, care îi dă salar – bunicel, zic unii, invidioşi, de pe la SIE -, şi îi editează foaia Dilema Veche.

Înghesuit între o dilemă despre (in)existenţa lui Dumnezeu şi o îngheţată în formă de penis, dl Pleşu nu pare deloc deranjat că distinsul lui finanţator tocmai a fost dat în fapt – de câteva zile deja – ca scabros traficant de copii.

E bine, dle moralist Andrei Pleşu, să-ţi primeşti tainul dintr-o avere începută cu bani murdari prin trafic de carne vie?

Dar, în fond, de ce l-ar deranja culoarea banilor cu care-şi umplu buzunarele, lună de luna, el şi amploaiaţii săi din brigăzile intelectuale ale poporului? Dl. Pleşu a primit şi bani murdari de sânge. Pentru că l-a avut printre şefii săi direcţi şi apoi printre patronii săi chiar pe cel care l-a făcut patron pe Cristi Burci, protejatul securiştilor FSN din anii ’90, dându-i pe mână toată publicitatea TVR, unica televiziune, de partid şi de stat, evident, din România: criminalul Ion Iliescu, cunoscut şi drept Iliescu-KGB.

Filmul, vă rog! Continuarea, mai jos.

Acum să recapitulam puţin din istoria presei post-decembriste: într-o Românie (FSN) în care ziarele independente se zbăteau să apară, fiind în permanenţă pe punctul de a fi interzise sau falimentate prin ordine date singurei fabrici de hârtie din ţară, cea de la Letea, apărea pe piaţă, fără vreo jenă concurenţială sau de capital – cum stă bine intelectualilor capitalişti, de “dreapta” – revista “Dilema”, finanţată direct de la bugetul de stat prin Fundaţia Culturală Română a cărei patron era preşedintele Ion Iliescu. “Mişto”, sau ce?

Propăvăduitorii “marketingului” şi ai “pieţei libere”, ca vedetele “Dilemei” Andrei Pleşu, Zigu Ornea, Dumitru Solomon, Radu Cosaşu şi Mircea Cărtarescu, au monopolizat de fapt piaţa de idei încasând, timp de 11 ani bani – buni, răi? – direct din buzunarele Dvs. “Tare”, nu?

Of, of, după 11 ani, prin 2004, a dat şi “lumea capitalului” peste dilematicii lui Pleşu şi au trebuit să se “privatizeze” şi să-si mute cortul din curtea nou înfiinţatului Institut Cultural Român. Nu însă şi dl. Pleşu. Atât el, cât şi soţia sa, au continuat să primească bani – buni, răi? – de la ICR, unul ca beneficiar de finanţări şi editări controversate în străinătate, altul ca angajat. De la DIE la SIE.

Apoi, că tot se vindea “Dilema” mai ceva ca pâinea caldă pe vremea lui Ceauşescu si era citită aproape la fel de repede ca biletul ITB dat din mână-n mână până-n fund la taxatoare, un (alt) profitor al tuturor regimurilor şi spălător de bani pentru diverse servicii – Dan Costache “Dinu” Patriciu -, între o chinezoaică mică şi un mare tun dat poporului şi statului român, prin Afacerea Rompetrol, i-a devenit şi patron dlui Pleşu.

Între timp, introdus de dl. Patapievici la dl. Vântu, care îi publica intelectualului lui Basescu revista “Idei în dialog”, dl. Pleşu, alături de partenerul său de afaceri – cu statul, Editura Politica, etc – Gabriel Marcello Siegfried Liiceanu, pe scurt, Liicheanu, devine şi vedetă a “micului ecran”, pe Realitatea TV, surclasată, însă, cu aplomb, de Gigi Becali. Banii, însă, au fost buni – doar erau spălaţi bine, la FNI -, în raport cu audienţa: 0, 001 (o cameră a căzut în studiou, după ce a adormit operatorul).

Acum, dl. Pleşu e plătit, ca “blogger” şi director de revistă, de un fost traficant de copii. Ştiţi desigur, ca dl. Pleşu e faimos pentru probabil unica sa carte necompusă din “eseuri” sifonate prin propria-i revistă: “Minima Moralia”. Aşa să-i rămână numele (deşi şi ăla a fost plagiat)!

PS: Mai tare ca fularul roşu al dlui Pleşu, Alina Mungiu Pippidi, cunoscută şi ca anticoruptă până-n gât de cât a umblat cu corupţia-n gură, îşi umple şi ea teşchereaua, lună de lună, de la coruptul până-n măduva României Libere, miliardarul Dan Adamescu. Patronul Alinei Mungiu a fost prins de SRI si DNA că şpăguia Justiţia României “curate”. Dar nu-i bai: salariu-i curge bine anticoruptei, chiar şi de după gratii, unde-i stă patronul acum.

Mai mult: ca o veritabila guristă a “societăţii ţivile”, Alina-Bubulina cere azi, sus şi tare, demisia dlui Mirel Palada, care “şi-a permis” să ardă nişte insecte cu pretenţii de ziarişti pe Facebook. N-am văzut însă nici un apel GDS şi “22” pentru eradicarea corupţiei din presă prin exemplul personal. Dna Mungiu, dle Pleşu, credeţi ca puteţi să găsiţi numerele de fax de la Rahova sau Jilava, pentru a vă trimite, eventual puţin scârbiţi, DEMISIA? Poate vă ajută Monica Mandela Moscovei, că ea e mai pricepută la numere…

Alina Mungiu Pippidi de la Romania Curatata de Dan Adamescu

A început Războiul celor doua Elene. Elena Băsescu se ridică la luptă contra Elenei Udrea. După ce şi-a umplut curtea lui şi a României de cai şi măgari troieni, Traian Băsescu trebuie sa aleagă: Victorie à la Priam sau à la Pirus?

Elena-Basescu-dezbatere-PPE-3-foto-Cristina-Nichitus-RonceaAproape 10 ani i-au trebuit lui Traian Băsescu ca să-şi dea seama – şi să şi recunoască – că Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu – pe care chiar el i-a ridicat până unde nu ar fi ajuns nici cu prăjina lui Soros şi trambulina lui Rich – sunt nişte profitori fără de caracter. Nu a făcut acelaşi lucru, încă, şi cu Cristian Preda, profesoraşul utecist, care, acum, că s-a văzut cu sacii în căruţă, respectiv o pensie de 4000 de euro pe lună şi pe viaţă de la Parlamentul European, şi-a permis cu nesimţirea-i caracteristică să o felicite pe Monica Moscovei că candidează la Preşedinţie, trecându-l cu vedere pe propriul candidat, al PMP, Cristian Diaconescu, şi în pofida remarcilor dure ale preşedintelui României, totodată preşedinte de onoare al PMP, faţă de candidatura Macoveei.

Iată însă că fiica mai mică a preşedintelui, Elena Băsescu, repară onoarea familiei, a celei politice, şi se ridică la luptă dreaptă, demnă de războiul Troiei, contra unei persoane care i-a mâncat ultimii 10 ani de viaţă ai tatălui ei: Elena Udrea. Bravo, Elena Băsescu! Demult aşteptam acest moment, pe care l-am previzionat, la fel ca şi cazurile mai sus menţionate.

Motivul oficial, spus cu subiect si predicat pe Facebook, este legat de faptul că Elena Udrea – devenită peste noapte şefa PMP, după scena cu perdeluţa trasă PDL -, a interzis strângerea de semnaturi pentru acelaşi propriu candidat prezidenţial ignorat de Cristian Preda, până în prezent adunându-se doar 7000 (!) din cele 300.000 anunţate. Semnalul de revoltă a fost dat de Elena Băsescu încă de zilele trecute, când a comentat demisia unui membru al PMP, cu un apropo direct către ţintă: “din păcate pentru cei care conduc Partidul Miscarea Populara”… Clar, e momentul să fie ruptă pisica-n două!

Ce va face însă bunicuţul cu girofar? Iata, a ajuns la momentul-cheie al carierei sale, dacă pot spune aşa, ţinând cont că nu a reuşit de-a lungul acesteia să desparta prea clar viaţa personală de cea politică. Către cine se va îndrepta: către Elena sau către Elena? Va alege o victorie, între ghilimele, à la Priam sau una à la Pirus ( a nu se confunda cu Priapus)?…

Pentru mine însă, mai apare o speranţă, la capătul tunelului, vorba cuiva: dacă Băsescu se leapădă de Udrea, e clar că urmează la rând şi fufa ‘telectuală Patapievici si poate chiar şi bătrâna cocotă ‘olitoloagă Tismăneanu ! Dar, vorba altcuiva: şi la ce ne-o (mai) folosi?

Elena Basescu versus Elena Udrea - Facebook - PMP - Cristian Diaconescu

Cazul pitipoancei Irina Tarasiuk si a fufei intelectuale Patapievici. De ce le dau şi nu le dau dreptate lui Eugen Tomac şi George Damian

Fufa lui Basescu - Patapievici si pitipoanca Irina TarasiukCitititori Roncea.Ro cunosc probabil cazul Irina Tarasiuk – o pitipoanca de la Chisinau care s-a laudat pe Facebook ca si-a luat cetatenia romana doar ca sa calatoreasca linistita in UE. Am semnalat cazul in postarea despre marea soprana Maria Cebotari, protagonista si in filmul “Odesa in flacari”, care declara, spre deosebire de golancutele de azi: „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt românca din Basarabia sau, pur si simplu: româncă!“. Eugen Tomac, basarabenul fost secretar de stat la Romanii de Pretutindeni, a cerut, cam pripit probabil, dar animat de sentimente romanesti, sa i se retraga cetatenia pitipoancei. Chipurile, bomba sexy de la Chisinau a tradat Romania. Corect? Da si nu prea. Pentru ca are cel putin un bunic roman, caci altfel nu si-ar fi primit cetatenia. Iar legea-i lege. In plus – nu stiu pentru cine e de bine sau de rau 🙂 – , si-a botezat copilul la aceeasi institutie unde se spovedeste finul lui Baconschi, ambasadorul Romaniei (?) la Chisinau, Marius Lizarduca: Biserica KGB care tine de “muma Moscova”. Si apoi, ce am face cu alte cazuri, cum este, de exemplu, cel al lui Iurie Rosca, care a declarat ca el respira cu un plaman romanesc si cu unul rusesc? Ii dam doar o jumatate de pasaport?

Cunoscutul editorialist al “Timpului” de la Chisinau, George Damian, a afirmat intr-un comentariu ca e bine sa facem distinctia dintre Basarabia din suflet si Basarabia – i.e. Republica Moldova – reala. Sigur ca George Damian are dreptate: Basarabia de azi e victima Experimentului Pitesti la scara extinsa, care a facut din oameni – neoameni, din romani – neromani. Mai ales din aluatul mai slab sau cel amestecat, cum este al acestei ucraino-rusoaice-“moldovence”. Asa au ajuns unii sa se creada “moldoveni”. Iar indobitocitii de azi de pe ambele maluri ale Prutului si inclusiv din presa de limba romana de la Bucuresti continua, reeducati la randul lor, experimentul bolsevic, numindu-i pe romanii basarabeni “moldoveni”, ca etnonim, si catalogand Republica Moldova drept “tara lor”, a”moldovenilor”. Am auzit asta si la nivel de MAE si chiar si mai sus. Daca as fi fost vreun dictator i-as fi bagat cu placere pe idiotii astia direct la sapat tunelul pentru gazoductul dintre Romania si actuala Republica Moldova, eventual cu o extensie pana in Insula Serpilor.

Dar sa revin: George Damian are dreptate si cand spune ca procedura de retragere a cetateniei in cazul Irinucai Tarasiuk va fi destul de grea si mai bine nu se initia. Dar, totusi, nu-i dau dreptate pana la capat, pentru ca initiativa lui Eugen Tomac, daca reuseste, ar putea avea un efect benefic si de partea ceastalalta a Prutului. Pai daca pitipoancei Tarasiuk i se retrage cetatenia pentru o biata declaratie pe Facebook, va dati seama ce caz vom avea pentru fufele intelectuale – si, in fond, apatride – ale lui Basescu, ca alde Patapievici? 🙂 🙂 🙂

PS: Lui Basescu i-a luat aproape 10 ani ca se dezica de Macovei si Ungureanu. Mai are 6 luni ca sa se lepede si de Patapievici si Tismaneanu. Dupa aceea va fi prea tarziu; va ramane pentru vecie presedintele tuturor antiromanilor, curlangiilor si turnatorilor de la GDS.

E oficial: “Deep throat” Monica Moscovei candidează la Preşedinţie. Băsescu a promis că o va “dezbrăca public”. Elena Udrea, din baie, confirmă că lgbtista e şi securistă şi că informaţia preşedintelui “vine de la serviciile secrete”

Monica Moscovei Macovei candideaza la presedintieE oficial! Monica Moscovei (c), aceasta “deep throat” a democratiei dambovitene, a anuntat oficial ca candideaza la Presedintie (foto/info) pentru a obtine voturile nepotilor din flori ai lui Silviu Brucan, care se vor buluci la vot din fundul curtii de la GDS cu mic cu mare, cu schiop cu gnom, de la Patapievici si Tismaneanu la Plesu si Liiceanu.

Incercand sa confirme stirea si de la sponsorul candidatei, anuntat conform normelor transparentei si anticocoruptiei pe site-ul acesteia, moscoveipresedinte.ru, reporterul nostru a primit doar ton de ocupat.

In schimb, intr-o interventie in forta la B1 Tv, care parca ne aminteste de vremurile cand Traian Basescu era barbat, acesta a promis si garantat ca o va “dezbraca public” pe Monica Moscovei. Pentru ca, din cate se pare, excluzandu-l pe Cristian Diaconescu, pentru simplul fapt ca este candidatul lui, numai Moscovei mai poate fi aceea despre care seful statului sustine ca, dintre anumiți candidați la prezidențiale, unii nu si-au prezentat CV-ul intreg atunci cand s-au lansat in cursa pentru Cotroceni.

“Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public. Sunt candidaţi anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Sunt lucruri pe care le tăinuiesc.” – Basescu la B1

Sa o luam prin excludere: “Prea cinstitul” domn Johannis e dorit de Profesor, asa ca nici el nu se poate afla pe lista lui Basescu, decat daca aceasta cuprinde si succesorii Gestapo si SS. Ponta, daca e, e activ (desi pare pasiv), deci ODC, asa ca comandantul suprem – inclusiv sau mai ales al “acoperitilor” – nu are voie prin lege sa-l deconspire. De Cristi Diaconescu nu se pune problema; e “crystal clear”. Asa ca mai ramane doar “deep throat” de “dat in gat”, in ciuda strigatelor de disperare ale lui Traian Mitrica, emise pe Facebook, unde acesta a anuntat public ca daca Basescu o dezbraca pe Monica Moscovei, o sa voteze cu Ponta.

In ajutorul si spre confirmarea batranelului dus cu girofarul la B1 a sarit din baie si Elena Udrea, la postul rival al partenerului sau de sado-sauna politica, Cozmin Gusa.

”Moderator: De unde are Traian Băsescu informații despre CV-urile celorlalți candidați la prezidențiale?

Elena Udrea: De la serviciile secrete. Cum să nu aibă?! Cum să nu aibă informații? Are pentru că este informat. Nu e șantaj când a spus că-i va dezbrăca pe altii pentru că nu a dat nume. Dacă sunt candidați onești, vor veni și vor spune: da, am colaborat cu Securitatea”, a dezvăluit PMP-ista la Romania Tv (sursa furata).

PS: Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Monica Macovei e “lipsita de caracter” si “o demagoaga” aplecata “profund spre compromisuri” pentru interesul ei personal (si de grup)? Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Ungureanu e un “fripturist”? De ce trebuie sa platim noi, toti romanii, pentru cecitatea sa, cand i-am pus ochelarii in mana acum  7-8-9 ani ? Si cand o sa recunoasca ca a fost pe-aproape de Postelnicu si ca-i pare rau, poate chiar sa-si ceara scuze de la poporul roman??? Dar, cu afirmatiile pe care continua sa le faca despre Biserica, Basescu reuseste sa demonstreze ca imbatraneste si iese de pe scena mai urat decat Tudor Postelnicu!…

Cititi aici despre o persoana similara, poate chiar clona candidatei noastre: Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima. Răspuns în BURSA la adresa aberatiilor fostului procuror comunist Monica Macovei, pentru a cărei candidatură la preşedinţie voi semna cu doua mâini

Traian Basescu Monica Macovei si Elena Udrea pe dezbracatelea

Atac la Eminescu pe linie Pleşo-Patapu-Liiceano-Rromă. Alex. Ştefănescu, un elefant prea mare pentru pielea lui: vrea să intre în a lui Cărtărescu. UPDATE cu privire la Aron Pumnul şi “sâmţ”-ul care-i lipseşte lui Alex. Ştefănescu

Patapievici si Catalin Cioaba - Humanitas - anti-EminescuA reinceput atacul la Eminescu. Desi poate corect ar fi: continua atacul la Eminescu. Deci, la Romania. Nimic nou, desigur. Doar metoda de reincalzit ciorba in santul culturii rrome, de data aceasta intr-un autentic tuci tiganesc, pare sa fie o inovatie Pleso-Patapu-Liiceano-Cacartareasca.

Eminescu tiganizat de Catalin Cioaba si LiiceanuO ruda de-a regilor Cioaba, un oarecare Catalin-minune, a fost pus ca semnatura pe o “carte” anti-Eminescu, laudata de toti tampii din trena impostorilor numiti. Ion Spanu demonstreaza ca Cioaba nu zboara departe de cuibul plagiatorilor. Din ancheta sa culturală, publicata de Tribuna si Ziaristi Online rezultă că “autorul Humanitas”, Cătălin Cioabă, nu numai ca nu şi-a scris cartea publicată de patronul sau, Gaby Liiceanu, dar nici măcar nu a citit-o! Este vorba de  brosura “Marturii despre Eminescu“, in care Romanul Absolut este ţiganizat inca de pe coperta, prin înnegrire, si aruncat acolo unde anti-romanii bolnavi de ura la adresa tarii capusate cred ca ii este locul, dupa cum se vede in fotografia de mai sus: la picioarele lui Patapievici si a lui Cioaba, printisorul lui Liiceanu.

Si elefantul care nu-si mai incape in propria-i piele, Alex. Stefanescu, cuvanta – e un fel de-a spune – pe linia directivei neo-kominterniste activate prin Dilema lui Plesu-GDSS si Romania literara a lui Manolescu-ANI, cu ani in urma. Intr-o postare de pe blogul oficial al SIE, Stefanescu ne explica ca Cartarescu e mai destept decat Eminescu si ca versurile de debut ale tanarului Eminescu sunt “greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoţiona” si “nu anunţă prin nimic un poet”. “În ceea ce mă priveşte, dacă le-aş fi primit la „poşta redacţiei”, i-aş fi răspuns autorului că nu are talent şi că ar trebui să renunţe la poezie”, scrie ditirambic “elefantul cu breton”. Va dati seama ce bine a facut culturii romane Alex. Stefanescu, prin inexistenta lui la vremea lui Eminescu? Si, prin reciproca, cat rau face azi…

UPDATE de la un cititor:

Stimate dle. Roncea,

Am citit postarea dvs. destul de caustica. E un stil, şi acesta, desigur. Este bine că semnalaţi această nouă linie de atac la adresa “omului deplin al culturii româneşti”. Este clar o direcţie mai subtilă, “obiectivă” chipurile, şi, ca atare, mai perversă. Faptul că tocmai cei care se revendică de la eminescianul C. Noica stau la baza acestui atac, ne demonstrează, încă o dată, ce rol au jucat ei, de fapt, pe lângă marele filosof, căpuşat, cum spuneţi si dvs. cu privire la această gaşcă şi România. Sper să îi dedic dlui Cioabă un alt comentariu, căci “merita”. Pentru moment, despre “elefantul” asudat şi ocheanul lui ţinut invers, pe post de bârnă:

O.K., n-am nimic împotriva revizuirilor, ele ne mai pun pe gânduri pentru că suntem tot timpul tentaţi să-l verificăm pe … revizuitor. În cazul lui Alex Ştefănescu, stilul prevalează: el este atracţios. Ca revizionist, însă, se bazează masiv aproape exclusiv pe faptul că este din Fălticeni, de unde era şi Eugen Lovinescu, revizionistul nr. 1 al istoriei literaturii române. Alex îi urmează, dar numai cu falca din pământ. Şi aici, totuşi el nu ară, nici nu scormoneşte, ci doar greblează: adună informaţie din ediţii şi le prezintă sub formă de gunoi de grădină. Un revizionist adevărat, adică, aristotelician vorbind, categoric, coboară mai întâi în text. Ediţiile sunt grădini suspendate ale textului. Acolo, în text, Eminescu are aşa (după ediţia Nae Georgescu):

1. La versul 8, lipsă virgula după Căci în Lăcrămioarele învăţăceilor (în continuare, L.î.) şi în prima ediţie Perpessicius (1939). 16. În L.î.: voace. 17 În L.î.: tău nătal (ar putea fi păstrat, ca aliteraţie, deşi –ă notează, în epocă, şi un -a neaccentuat) 19. Ar trebui păstrat cu virgulă după vers, ca-n prima tipărire: ce urmează e apoziţie (trista lăcrimare esimţ naţional). Fără virgulă, ca în ediţii, sensul devine:  o urmează (tot) ce e simţ naţional.  Cu virgulă, această tristă lăcrimare exprimă un sâmţ, din ea se trezeşte, se naşte sentimentul colectiv.  20. În L.î.: Ce-i sîmţu năţional! (citit, mai mult decât sigur, cu –u final şi io într-o singură silabă). Şi astăzi sâmţ înseamnă altceva decât simţai sâmţ în tine – ai nerv, fii atent.

Sunt diferenţe infime, poate, dar şi ele trebuie băgate în malaxorul revizuirilor. Cine urmează umbra măreaţă a lui Arune Pumnul? Poetul scrie: „O urmă ’ncet cu ochiul în tristă lăcrimare, / Ce-i sîmţu năţional!”, deci nu o urmează ceea ce e sâmţ, virgula nu permite pentru că ar fi între subiect şi predicat. Vezi mai sus: „Te plânge Bucovina (…)  te plânge şi locul tău natal”. (Atenţie: deci şi Ardealul îl plânge; Aron Pumnul e născut la Cuciulata, jud. Braşov.) De ce? – Pentru că urmează „umbra ta măreaţă în falnica-i zburare”. Cum o plânge? – „În tristă lăcrimare, ce-i sâmţ, etc”. De aceea e năciunal/naţional, pentru că trece peste graniţele politice, uneşte naţiunea. E şi chestiune de gramatică elementară ce se rezolvă prin punctuaţie – pe care editorii au netezit-o ca să înţeleagă mai simplu poezia eminesciană şi elevii din Fălticeni, de pildă.  Un revizionist pur sânge, de felul Ioanei Bot, ar putea ridica, aici, argumentul falacios că naşterea acestui concept de „simţ naţional” în cultura română este viciată – şi dă-i, şi luptă, fulgere şi tunete pe tema „Bravos năciune, halal să-ţi fie”  – numai că tânărul poet, iată, face apel la sâmţ, nu la sentimente patriotice edulcorate: încă de pe atunci (1866) limbajul dublu avea expresie în limbă. Sunt lucruri diferite: de pildă, Alex Ştefănescu poate avea, dobândi, câştiga simţ estetic – fără să aibă sâmţ în sine; – pe când la Ioana Bot poate fi invers. E chestie de nerv şi de piele: frigul, caldul, asprul, netedul ţin de antropologie, nu de cultură.

Didim   

Marian Voicu lansează documentarul “Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani“. Tismăneanu văzut de Mircea Platon: De la tanc la “think tank”. Afacerea Biometria. Omagiu lui Ioan Alexandru, de Ilie Bădescu

AFIS TEZAURUL ROMANIEI DE LA MOSCOVAZiaristi Online:

Lansarea documentarului-bombă realizat de Marian Voicu: “Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani“

AFIS TEZAURUL ROMANIEI DE LA MOSCOVA

Prezentarea in premiera a documentarului are loc luni, 19 mai, la ora 18.30, la Muzeul Tăranului Român, studioul Horia Bernea (sala mare). Proiecţia este urmată de o dezbatere.

Caracatiţa Tismăneanu, autopsiată de Mircea Platon. “Think tank”-urile care au inlocuit tancurile sovietice

Tismaneanu-CADI-Liiceanu-Stoica-Patapievici si Plesu sub masa

Despre cum onegeurile-dronă înăbuşă gândirea democratică şi creează naţiuni de unică folosinţă.

NYT: Biometria, o afacere de peste 7 miliarde de dolari. Bătalia dintre Google şi Facebook pentru sistemul care “nu va uita nici o faţă”. ENG

Biometria - Recunoasterea Faciala - Minh Uong - The New York Times

The global business of biometrics — using people’s unique physiological characteristics, like their fingerprint ridges and facial features, to learn or confirm their identity — is booming. It generated an estimated $7.2 billion.

Prof. Ilie Bădescu: Ioan Alexandru sau triumful „teologiei poetice”. Contribuții la cunoașterea unității de substrat a Europei creștine

Universitatea-Emaus

Pe 15 mai s-au implinit 24 de ani de la fondarea, de catre poetul Ioan Alexandru, a Asociatiei Pro Vita pentru nascuti si nenascuti, condusa in prezent, la nivel national, de bunul Parinte Nicolae Tanase si, la Bucuresti, de Bogdan Stanciu. Universitatea Emaus, un proiect coordonat de profesorii Ilie Badescu si Petre Anghel, a marcat acest moment aniversar.

LIICHELELE. Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Generalul Aurel Rogojan: In Memoriam Ana Vlad

Intelectuanalii lui Basescu - Cristian Preda, Andi Lazescu, Traian Ungureanu, Mihnea Berindei Patapievici si Liiceanu

Horia Roman Patapievici - ICR - Can a fart be art by Traian BasescuMuierile intelectuanale ale lui Basescu, mari amatoare dar si reale profesioniste ale sportului olimpic Curling, au dat in benga: isteria patapievicelor din liigheanul de la Cotroceni a izbucnit dupa ce Ponta le-a trantit in fata ca sunt fasciste. Ca orice putoare bolsevica provenita din Hotelul Lux, matroana Patapievici, obisnuita sa puna stampile pentru a compromite cariere, cand s-a vazut ea insasi insemnata cu fierul fascist inrosit aplicat pe curuletul ‘telectual (foto), a sarit ca arsa. Si o sa tot sara. Si nu numai ea (apropo si de amanta lui Plesu…).

Ziaristi Online:

Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Tismaneanu, Plesu, Liiceanu si Patapievici, personaje ridicole care trag cu dintii de sinecuri si medalii

Basescu si Liiceanu decorat 2014

De cate ori voia cineva sa “medalieze” romanii, veneau telectualii si incepeau sa injure cum ca suntem “prosti”, “fascisti” asa si pe dincolo. Nu am vazut in viata mea personaje mai ridicole decat acesti telectuali care se bat cu dintii pentru fiecare sinecura si medalie.

Liichelele. Un editorial de Grid Modorcea

Tismaneanu-CADI-Liiceanu-Stoica-Patapievici si Plesu sub masa

Oare ce interese are un presedinte sa-si ceara scuze publice, in numele statului roman, unor non valori, oricum, oameni fara opera? Cine este Tania Radu? Dan Croitoru? Cine a auzit de ei pana acum? Nici Basescu nu a auzit.

“Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac” – Profeţiile pustnicilor de acum 350 de ani transmise prin Mitropolitul Varlaam al Moldovei

sf-varlaam-al-moldovei

Vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.

Laszlo Tokes continua sa salveze Rosia Montana. Militantii pentru “autonomia” si “independenta Transilvaniei” sustin ca lupta “pentru interesul Romaniei si al intregului bazin carpatic”

Laszlo Tokes

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, duminică, la Roșia Montană, că dacă va obține un nou mandat în Legislativul european va continua să se manifeste împotriva proiectului de exploatare a minereurilor auro-argentifere

Larry Watts la Radio Trinitas. AUDIO/VIDEO

Prof-Larry-Watts-si-Ilie-Badescu-la-Casa-Academiei-Lansare-Aliati-Incompatibilisi-prezentare-Basarabia-Bucovina.Info-25.03.2014-via-Sociologia-Azi

Difuzată în fiecare sâmbătă, de la 15.30, emisiunea File de Istorie îşi propune să aducă în actualitate momente importante din trecut, în principal din istoria Bisericii. Astfel, puteţi asculta documentare interesante, vă puteţi întâlni cu mari personalităţi care au jucat un rol însemnat în istoria lumii, cu ierarhi sau părinţi ai Bisericii care au influenţat decisiv istoria creştinismului.

Reteta de a primi o decoratie de la Basescu: Injura-ti tara cat mai mult. Bingo de la Patapievici: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur”

Zemanta Related Posts Thumbnail

Bogdan Diaconu: Așadar, în logica domnului Pleșu, înjurătura de țară și de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris și s-a spus despre acest neam din 1990 încoace.

Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Pacepa, “mesager al Antihristului comunist”

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGB

Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-⁠a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.

In Memoriam Ana Vlad

Prof. Ana Vlad sotia Gen. col. Iulian Vlad

În decursul întregii cariere didactice a împărtășit cu generozitate elevilor săi tezaurul cunoștințelor ce le poseda, contribuind și la formarea lor ca oameni și cetățeni.

Pacepa, Tismaneanu, Patapievici, intr-o viziune eshatologica: Emisarii Antihristului. O analiza exceptionala a Profesorului Theodor Codreanu

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGBIntr-o analiza exceptionala, publicata de revista Contemporanul in numerele din martie si aprilie 2014, profesorul Theodor Codreanu reuseste sa explice pentru cercetatorii si istoricii posteritatii sistemul, instrumentele si mecanismele de reocupare a Romaniei dupa decembrie 1989 si, in special, dupa decembrie 2004, cand Reteaua post-sovietica reprezentata de personaje ca Pacepa, Tismaneanu, Liiceanu si Patapievici a reusit sa reacapareze institutiile puterii din Romania, de la cele cu care se poate mutila cultural, iremediabil, o natiune, pana la cele de forta, prin capcanarea comandantului suprem, presedintele tarii, Traian Basescu. Folosindu-se de analizele si dezvaluirile din lumea serviciilor secrete ale unor specialisti in informatii, ca generalul (r) SRI Aurel Rogojan si expertul american Larry Watts, profesorul Theodor Codreanu merge mai departe, reusind sa ajunga la chintesenta problematicii, dintr-o perspectiva eshatologica. Cine sunt, in fond, aceste personaje, si ce vor ele de la noi? Ce vor, stim: distrugerea acestei natii prin toate mijloacele. Dar cine sunt, ne sintetizeaza profesorul Codreanu, printr-o viziune ce va ramane, fara indoiala, pana la ceasul Judecatii acestor agenti ai “maşinăriei ideologice antiromâneşti” si dupa: sunt trimisii Raului Absolut, emisarii Antihristului comunist. Cameleoni ai tuturor uniformelor, profitori ai tuturor regimurilor, artizani si fideli ai doctrinei andropoviste, i.e. kaghebiste, de “rebranduire” a comunismului in “neoconservatorism”; niste “bolsevici anticomunisti”, cum ii denumea Nicolae Breban.

“Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-⁠a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.”, scrie profesorul Codreanu.

In cunostinta de cauza de MO-ul prezidential – transpus in fapte de Traian Basescu chiar zilele aceasta prin decorarea cu substrat politic electoral a brigadierilor ICR care s-au “pisat” (apud Horia Roman Patapievici), in scris si in realitatea, pe Romania, numai pentru a-i asmuti in haita asupra rivalilor sai intr-un concert infernal al plagiatorilor, curvelor si impostorilor -, profesorul Codreanu ne descrie cu acuratete cum arata lumea in matele sistemului antiromanesc:

“Pacepa spune că şi Tismăneanu a fost în tinereţe comunist, numai că s-ar fi despărţit definitiv de el, devenind „cel mai bun expert în comunismul românesc şi unul dintre erudiţii de vârf pe subiectul Europei de Est”. Gura păcătosului adevăr grăieşte: Tismăneanu, fără îndoială, este un expert în comunismul cu faţă „neoconservatoare”, marea lui performanţă fiind că l-a implementat şi în România postdecembristă sub aceeaşi faţă „anticomunistă”, cucerindu-l definitiv pe un preşedinte precum Traian Băsescu, cel care se crede om politic de „dreapta”, luându-şi ca ideologi de sprijin pe experţii din GDS. Dacă un Ion Iliescu se arătase vulnerabil, nereuşind să parcurgă decât trei trepte din testamentul lui Iuri Andropov, ca şi Mihail Gorbaciov, Traian Băsescu a urcat şi pe versantul al patrulea, impulsionat de ideologia GDS, desigur, „neoconservatoare”, deşi eticheta nu mai are nimic de a face cu conservatismul lui Titu Maiorescu, al lui Nicu Filipescu sau al lui Mihai Eminescu, cel din urmă fiind supus de „neoconservatorii” actuali unei prigoniri furibunde, numit fiind, prăpăstios, „cadavrul din debara”. Aşa se explică trecerea spectaculoasă a lui Traian Băsescu din sânul „criptocomunismului” iliescian în cel gedesist, salt similar cu al elevului kaghebist al lui Iuri Andropov, Vladimir Putin, din gorbaciovism direct în „democraţia liberală”, reînviind, în realitate, spiritul imperial ţaristo-stalinist. Ceea ce recunoaşte şi Pacepa: „În 2000, unii dintre foştii mei colegi din KGB au preluat Kremlinul şi au transformat Rusia în prima dictatură a serviciilor secrete din istorie. În timpul Uniunii Sovietice, KGB era un stat în stat. Acum KGB este statul.” Să acceptăm: preşedintelui român nu i-a reuşit ceea ce i-a reuşit kaghebistului Putin. Traian Băsescu n-a putut decât să-şi răsplătească susţinătorii, să inventeze imaginea unui „preşedinte jucător” sau să admită că sarcina condamnării comunismului clasic i se cuvine lui Vladimir Tismăneanu, nicicum lui Paul Goma, iar pentru asta l-a mai învrednicit, se zice, la propunerea lui Patapievici, şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Mare Cavaler. Fireşte, cazul răsplătirii „hiclenilor” nu este singular, altul de notorietate fiind acordarea, lui László Tökés, a înaltului titlu Ordinul Naţional „Steaua României” pentru merite, inventate, în Revoluţia din Decembrie 1989. Într-adevăr, politicienii români consolidează irezistibil tradiţia adulării şi răsplătirii trădătorilor, de orice neam ar fi.  E momentul să disociem între felul cum statul român postdecembrist a gratulat hicleniile „disidenţilor” şi „defectorilor” de tip Tismăneanu-Pacepa prin raportare la modul cum au fost trataţi rezistenţii adevăraţi ai regimului comunist…”

Impresionanta analiza a profesorului Theodor Codreanu, este disponibila, integral, la Ziaristi Online:

Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Pacepa, “mesager al Antihristului comunist” 

PS: Acum poate vor reusi mai multi sa inteleaga importanta unei informatii acurate, venite de la specialisti, pentru a reusi sa intocmesti o analiza de exceptie care, dincolo de a prezenta efectele, patrunde in maruntaiele problemei pana la cauze, pentru a putea gasi solutia insanatosirii organismului, grav afectat dupa atatia virusi si alti agenti patogeni infiltrati pana la oase (microbi, paraziti, prioni). Tovarasii “ortodoxisti”, in tandem cu acolitii personajelor de mai sus – emisarii Antihristului -, stiau ce stiau cand ma atacau coordonat si ordonat :), dupa ce dezvaluiam astfel de increngaturi maligne, unii ca “securist si agent american”, ba chiar si “proto-mossadist”, ca orice oltean, altii ca “legionar si national-comunist” (?!). Ia sa vedem, pentru profesorul Codreanu ce vor inventa puricii si paduchii ortodoxiei calare pe libarcile si guzganii ‘telectuali ai Romaniei?

EXCLUSIV. Basescu l-a decorat in secret pe Horia Roman Patapievici: ORDINUL CURULUI CLASA I. FOTO/INFO

Decoratia acordata de Traian Basescu lui Horia Roman Patapievici - Ordinul Curului Clasa I

“Nenorociţilor, se rupe şnurul: La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!” – Fanus Neagu

patapievici_pen_holder zvastica icrPotrivit surselor secrete ale organului central al GDS, revista 22, conjugate cu cele subterane ale Hotznews, aseara, tarziu, in miez de noapte, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, l-a decorat pe luptatorul cu curul pentru democratie, Horia Roman Patapievici. Ceremonia a avut loc intre intimi si tinuta a fost obligatorie, potrivita cu decoratia, Ordinul Curului Clasa I. Astfel, la poarta Cotrocenilor, s-au prezentat bolsevici de toate neamurile, uniti in ura impotriva romanilor si a Romaniei: Plesu, Liiceanu, Tismaneanu, Cartarescu, Baconschi, Ungureanu, Neamtu, Rusu, Preda, Berindei, ejudem (sic) farinae (foto mai jos surprinsa si plasata pe Facebook de singurul barbat acceptat la petrecerea nocturna exclusivista: Elena Udrea). Petrecerea s-a incheiat cu o bataie cu rahat intelectual in fundul curtii Palatului Cotroceni, pe acordurile unei cunoscute melodii a lui Mihai Margineanu. Vom reveni cu detalii extraordinar de picante despre Reteaua gaozarilor lui Basescu.

Intelectuanalii lui Basescu - Cristian Preda, Andi Lazescu, Traian Ungureanu, Mihnea Berindei Patapievici si LiiceanuCititi si: Reteta de a primi o decoratie de la Basescu: Injura-ti tara cat mai mult. Bingo de la Patapievici: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur”

Decoratia primita de Horia Roman Patapievici de la Traian Basescu Ordinul Curului Clasa I

Decoratia primita de Patapievici de la Basescu – Verso

NOTA: Postarea a fost scrisa inainte de a se cunoaste faptul ca, pana la urma,… chiar asa a fost. Basescu chiar i-a decorat azi pe mancurtii lui de mai sus, LIVE at Cotroceni Circus. Scenele descrise mai sus s-au petrecut, insa, aseara 🙂

Vedeti si: Sa tot condamnam comunismul! Cand Basescu semneaza ca primarul: Mihaies si satrapul culturii romane Ion Ianosi, decorati cu “meritul cultural”.

IN MEMORIAM DUMITRU IUGA. Pentru anticomunistii reali tunetele tin loc de salve

Dumitru Iuga la TVR in 1990 de Dinu LazarA murit Dumitru Iuga. S-a intamplat acum un an. Cand am aflat, deja trecusera trei luni de la moartea sa. Nici un cotidian nu a consemnat stirea, nici o televiziune, nici macar TVR – pentru care Dumitru Iuga a luptat si a patimit ani de inchisoare si luni de greva foamei – nu s-a invrednicit sa-si exprime regretele cum se cuvine. Pentru  doi “cremati”, din categoria trotkistilor “anticomunisti”, s-au tinut funeralii para-nationale. Steagul tarii a stat in berna. Presedintele Romaniei a lasat treburile natiunii si s-a ploconit, smerit, in fata a doua ulcioare, la Ateneul Roman, dupa ce cei doi incinerati beneficiasera si de o slujba religioasa. Basca, Ordinul National “Steaua Romaniei”, post-mortem. Auto-incineratii – pentru care si acum au loc parastase -, dupa ce au stat in urne la o adresa din Bucuresti pentru cateva saptamani (!) au beneficiat, impotriva deciziilor Sinodului BOR reiterate de PF Daniel, de o noua slujba de inmormantare (!), cu salve de pusca, pe la Falticeni, in localitatea… Tampesti. Macar numele satului a trebuit sa-si spuna ultimul cuvant. Sergiu Nicolaescu a fost invidios… post-mortem. La fel ca in cazul celor doi cremati, soldati din Garda de Onoare vor trage salve la trecerea lor in “nefiinta” chiar in memoria celor care au injurat si injura, inca, Romania: Liiceanu, Patapievici sau Tokes, decorati cu larghete cu “Steaua Romaniei”, desi si-o poarta doar in buzunarul de la spate al pantalonilor. Dumitru Iuga, la fel ca toti detinutii politic, desi s-a instituit un Ordin National in cinstea lor – “Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste” -, niciodata decernat, nu a avut dreptul la salve. Pentru Dumitru Iuga, pe care l-am pomenit la un an de la trecerea la viata vesnica, au plans cerurile. Iar tunetele Domnului au tinut loc de salve. Ramas bun, om bun!

Omagiul Ziaristi Online:

Dumitru Iuga - In Memoriam - Ziaristi Online

“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” – Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.

Saptamana aceasta (in cazul acestei postari, cea trecuta – n.m.), chiar a doua zi de la Invierea Domnului, s-a implinit un an de la moartea anticomunistului Dumitru Iuga, primul presedinte al Sindicatului Liber al TVR si fost detinut politic al regimului Ceausescu. Trecerea sa, discreta, la Domnul, nu a fost urmata de ceremonii oficiale si nici macar de cuvenitele regrete din partea TVR sau a colegilor din mass-media. Practic, a ramas necunoscuta, inclusiv pentru Wikipedia. Este normal. Dumitru Iuga a deranjat prin faptul ca era un militant anticomunist pur-sange, nu unul contrafacut in laboratoarele serviciilor secrete comuniste, fie ele de la noi sau de aiurea, de la rasaritul si apusul Romaniei. Si nu a ezitat, niciodata, sa spuna lucrurilor pe nume, in privinta celor desemnati sa ocupe spatiul “anticomunist” din Romania, in detrimentul autenticilor luptatori impotriva comunismului, de multe ori cu arma in mana, fostii detinuti politic. Dumitru Iuga, dupa ce a infiintat inainte de 1989 “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România” si a luptat pentru o Televiziune nationala libera dupa 1989, nu a ezitat sa puna la zidul rusinii impostorii, fie ca era vorba de presedintele “pe viata” al GDS, Radu Filipescu, pus in antiteza cu bunul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, sau de penalul instalat in fruntea AFDPR, Constantin “Ticu” Dumitrescu, al carui caz nu a fost elucidat complet nici pana azi. Cine sa-l comemoreze, asadar, cand presa “centrala” de la Bucuresti este in continuare condusa de agentii Moscovei si Budapestei?

Nascut in 21 aprilie 1942, la Mateesti, in judetul Valcea, Dumitru Iuga a murit chiar de ziua lui, pe 21 aprilie 2013, cand implinea varsta de 71 de ani. Este inmormantat la Cimitirul Vest, comuna Domneşti, judeţul Ilfov. Redactia Ziaristi Online, al carei colaborator benevol a fost Dumitru Iuga inca din primele zile ale lansarii portalului, incepand cu 21 decembrie 2010, a aflat intamplator despre tragicul eveniment, cautandu-l acasa pe regretatul militant anticomunist, in cursul anului trecut. Ii comemoram azi trecerea la cele vesnice, printr-o serie de articole In Memoriam, dintre  care unele ne-au fost remise in exclusivitate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Integral la:

Cititi si:

Dumitru Iuga face Reconstituirea loviturii de palat din decembrie 1989

Dumitru Iuga: Cu fata la perete. Diversiunea “teroristii” si dispozitivul de aparare la TVR in decembrie 1989

Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC

EXCLUSIV. Dumitru Iuga “Cu fata la perete”: marturii din iadul detentiei. Anticomunismul in anii ’80 la Aiud si Rahova

EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic

IN MEMORIAM. Dumitru Iuga despre evenimentele din Decembrie 1989. Fragment din cartea “Cu fata la perete”. EXCLUSIV

IN MEMORIAM Dumitru Iuga. Procesul Comunismului: Cronologia luptei militantului anticomunist cu succesorii lui Ceausescu. Un epitaf al anului 1990

Dumitru Iuga la TVRL in 1990 de Dinu LazarFoto: Dinu Lazar

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova