“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.
Cum, la fel de supăraţi pe Larry Watts par să fie şi cei care au reprezentat în acei ani agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu a izolat-o, dar nu a anihilat-o.
Dar, evident, cel mai greu cade lucrarea în curtea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor româneşti, ale căror decizii au fost “captate” în multe perioade de spioni ai URSS, Ungariei şi RDG. Cârtiţele din serviciile americane, engleze, franceze, vest-germane pe care le manevrau interesele URSS aveau şi “sarcini” exprese pentru izolarea României, minimalizarea sau punerea la îndoială a politicii de independenţă faţă de Moscova. Detaşamentul de diversiune care are ca obiectiv demolarea cărţii lui Larry Watts are aşadar suficiente trupe şi uniforme. “Tactica” criticilor din România este clară: nu interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Mai nou, ţinta au devenit Mugur Isărescu şi Banca Naţională a României, care au găzduit în cadrul manifestărilor culturale lansări ale volumului. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)
(…)
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice
Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011
Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online
Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui?
March 18th, 2012 
VR 
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.
Posted in 
Tags: 
