Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, 12 septembrie a.c., Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Peter Eckstein-Kovacs.
Comunismul a fost un sistem inuman, intemeiat pe minciuna, teroare si coruptie a sufletelor si mintilor
Intr-un recent interviu luat de Rodica Palade si aparut in revista 22, presedintele Basescu se pronunta pentru formarea unei comisii care, asemeni celei create pentru analizarea Holocaustului in Romania, sa produca un document stiintific despre ce a insemnat comunismul romanesc. Abia apoi va putea el condamna regimul comunist. Ideea in sine este demna de o dezbatere serioasa. Traian Basescu a castigat alegerile din 2004, intre altele, si pentru ca s-a delimitat transant de rivalul sau, Adrian Nastase, in ceea ce priveste atitudinea fata de trecutul comunist. Ne amintim cu totii ca actualul presedinte ii spunea liderului pesedist ca diferenta dintre ei este ca, desi sunt ambii fosti membri de partid, doar el s-a despartit de trecut. La vremea respectiva, parea ca dl Basescu era dispus sa condamne comunismul ca o ideologie si o practica ostila democratiei si libertatii umane. Nu cerea atunci avizul nici unei comisii.
In acest sens, cred ca se ridica o serie de intrebari: de ce este nevoie de o asemenea comisie, cand literatura pe problema crimelor comuniste in Romania este uriasa? Avem documente cate dorim, lucrari stiintifice recunoscute international drept contributii obiective, lipsite de partinire, marturii, interviuri, reviste specializate. Avem Memorialul de la Sighet si seria de publicatii generata in jurul acestei importante institutii menite sa salveze memoria nationala.
(…)
Apoi, in cazul Comisiei pe tema Holocaustului, era vorba de evenimente petrecute cu decenii in urma, prea putin cunoscute dupa atatia ani de manipulare comunist-nationalista. Persistau tot felul de mituri care trebuiau examinate si destramate. A existat un interviu al lui Ion Iliescu dat unui ziar israelian care a provocat intense critici. A intervenit si autoritatea morala a lui Elie Wiesel, care a acceptat sa prezideze comisia. Cine ar fi un Elie Wiesel in cadrul comisiei despre care vorbeste dl Basescu? Se gandeste domnia-sa sa-l invite pe Paul Goma? Ori poate pe Vladimir Bukovski?
Cazul Stewart David Nozette, cercetatorul NASA si DARPA din Maryland, care a lucrat chiar si pentru Presedintia Statelor Unite, arestat de FBI in 2009 si aproape condamnat zilele acestea la 13 ani de inchisoare pentru tradare si spionaj in favoarea Israelului, readuce in atentia opiniei publice cea mai mare provocare a serviciilor de informatii din intreaga lume, dar mai ales din Statele Unite, percepute ca un conglomerat de rase, natii si religii: Agentul Etnic.
Spre exemplu: ai un cetatean american, nascut in Statele Unite, ultrainteligent, educat la cele mai inalte universitati americane, de Ivy League, Harvard, sa spunem, sau mai de mana a doua, ca Maryland, sau poate chiar Georgetown University, pepiniera viitoarei elite politice si de informatii a Washingtonului. Dar cetateanul american in cauza este, de fapt, de nationalitate chineza. Parintii lui au fost trimisi de Partidul Comunist Chinez si Ministerul Securitatii Publice al Republicii Populare Chineze in anii ’60 sa populeze America. Li s-au dat bani de buzunar si contacte prin lume, din Venezuela, sa spunem, pana in Statele Unite, li s-au confectionat identitati fictive sau biografii romantate, poate chiar au fost bagati intr-un container de pe un cargo, impreuna cu alti vreo mie de chinezi, ca sa para cat mai autentici. Si au ajuns in America, principala rivala a Chinei, dupa fosta Uniune Sovietica. Aici au puit mai multi chinezi, altfel foarte simpatici. Fara a fi lipsiti de inteligenta speculativa, unii au ajuns profesori de stiinte politice si “chinezologie”, altii cercetatori pe la NASA sau specialisti in structurile politice, diplomatice si de securitate ale SUA. Si-au platit intotdeauna taxele la timp si muncesc 18 ore din 24. Sunt cetateni fideli ai patriei lor adoptive. Dar, dupa cum au fost invatati in familie de mici, natiunea lor ramane una singura: marele popor chinez, poporul ales. Pentru a servi Partidul si Poporul unii stau “in adormire”, drept “conserve”, chiar si doua decenii. Cazul Chi Mak, de exemplu (foto 1 sus).
Dar, sa spunem, in cazul chinezilor beculetele de alerta se aprind mai repede fiind si identificati mai usor drept potentiali factori de risc: au ochii oblici. Dar ce te faci cu unii care sunt americani din tata-n fiu? Cazul Jonathan Jay Pollard(foto 2 sus). Omul s-a nascut in Texas, deci ar fi putut fi considerat un neaos “red neck”, ce mai: os de texan, nu altceva. Apoi, desi si-ar fi dorit sa lucreze pentru CIA, a ajuns in serviciul de informatii al Marinei SUA ca specialist in probleme sovietice – adica “sovietologie”. Condamnat la inchisoare pe viata in 1987, pentru spionaj in favoarea Israelului, el a primit in 1995, inchis fiind, cetatenie israeliana, in incercarea statului evreu de a-l elibera. Dupa arestare, el a marturist ca a avut o copilarie grea, in care tatal sau i-a inoculat, chiar si cu bataia, “datoria rasiala” pentru Israel.
In 2008, un alt american care a lucrat cu informatii sensibile ale Armatei SUA, Ben-ami Kadish, fost membru al organizatiei evreiesti paramilitare Haganah si, apoi, agent al Mossadului, a marturisit ca a spionat mai multi ani pentru Israel prin omul de legatura de la Ambasada statului evreu din Washington, Yosef Yagur, aceeasi “curea de transmisie” folosita de israelieni si pentru Pollard. Acum isi petrece zilele intr-un azil de batrani din New Jersey.
Steward David Nozette catre agentul FBI cu acoperire de spion Mossad: “Am vazut tot ce au facut SUA in spatiu. Am toate datele nucleare”
La fel, in cazul Stewart David Nozette, tratat extrem de facil de presa “romana”, avem de a face cu aceeasi fidelitate fata de sangele neamului sau. Agentii FBI sub acoperire, care au pozat in spioni Mossad pentru a crea flagrantul si a-l putea aresta pe Nozette, nu s-au dus la el doar pentru ca n-avea ce face pe la birou in toamna lui 2009. Ci pentru ca existau deja informatii certe ca asemenea operatiuni de tradare si spionaj deja avusesera loc. Timp de 10 ani, Nozett, care e si unul dintre specialistii care au lucrat la scutul american antiracheta, a fost si consultant al Israel Aerospace Industries, serviciu pentru care a primit 225.000 USD. Mai mult, acesta a confirmat datele si suspiciunile FBI cand a marturisit agentilor americani cu accent idis ca parintii sai sunt evrei si, pe langa doua milioane de dolari, vrea sa primeasca si un pasaport israelian in baza Legii Reintoarcerii, prin care orice evreu din lume este primit in Israel. Secretele pe care le vindea valorau intre 200 de milioane si 1 miliard de dolari. Judecat zilele acestea, Steward David Nozette, desi ar trebui in mod normal sa primeasca inchisoare pe viata, la fel ca si “colegul” sau Jonathan Jay Pollard, pentru motivul ca si-a recunoscut fapta si vinovatia ar putea fi condamnat doar la 13 ani de inchisoare. Judecatorul cauzei, Paul Friedman, a afirmat ca ar putea sa accepte acest acord dintre procurori si avocati, din termenul de 13 ani urmand sa fie scazuti si cei doi ani de arest. Procesul a ramas in pronuntare pentru luna noiembrie.
Acum, in fata unor asemenea provocari majore de securitate nationala, ce te faci cand esti deja aruncat intr-o “noua era”, a “corectitudinii politice”, si nici nu prea mai ai un John Edgar Hoover care sa curete sistemul de toate “cartitele” infiltrate pe criterii politice sau etnice? Nu stiu. Concepi un plan. Un plan al “intoarcerii radicale” la valorile nationale, printre care se numara, mai presus de orice, fidelitatea fata de stat si natiune, si, bineinteles, credinta neamului in care te-ai nascut, gratie bunului Dumnezeu (fidelis = credincios).
Asa cum sta scris la Constitutie si cum este rostit juramantul de credinta, de la vladica – comandantul – pana la opinca – ofiterul de informatii:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
PS: Chiar asa, americanii au ras atatea “cartite” in ultimii 20 de ani si SRI-ul nostru neaos nimic-nimic?! Doar plevusca de pe clisura Dunarii? Nimic pe la Guvern, nimic pe la Presedintie, nimic prin Servicii? Poate suntem infailibili si ar trebui sa dam niste lectii de “nepenetrare” FBI-ului!
Staff-ul reputatei Universitati americane Georgetown, din Washington DC, a confirmat pentru ZiaristiOnline.ro faptul ca Vladimir Tismaneanu, coordonatorul falsului Raport asupra comunismului din Romania, a fost eliminat din cursa pentru ocuparea Catedrei Ion Ratiu, pentru a doua oara. In 1996, dupa ce veteranul taranist a oferit un milion de dolari pentru infiintarea catedrei de studii romanesti si est europene, Vladimir Tismaneanu a incercat sa ocupe aceasta pozitie insa a fost respins chiar de Ion Ratiu, dupa ce acesta i-a consultat dosarul de nomenclaturist, inca de pe bancile scolii, cot in cot cu Nicusor Ceausescu, apoi propagandist comunist si ulterior, dupa infiltrarea in Statele Unite, activist trotkist reformat in “neo-conservator”.
Catedra de la Georgetown University, sponsorizata de Fundatia Ion Ratiu, a fost detinuta pana recent de cunoscutul profesor Charles King(foto sus, langa Mark Taplin (*), la lansarea lucrarii coordonate de Victor Roncea, “AXA – Noua Romanie la Marea Neagra“) care a fost titularul acesteia inca de la infiintarea ei. Ei bine, in ciuda eforturilor sale, Vladimir Tismaneanu a fost respins pentru a doua oara, contractul fiindu-i oferit lui Dennis Deletant, un istoric specializat pe Romania inca de pe vremea lui Ceausescu, pana in prezent profesor de studii romanesti la Scoala de Studii Slavonice si Est Europene de la Universitatea Londra.
De mentionat ca Georgetown University este cea mai importanta institutie americana de invatamant superior destinata pregatirii elitei establishmentului guvernamental din Statele Unite, in special diplomatii Departamentului de Stat dar si pentru studiile postuniversitare ale cadrele de conducere ale celorlalte ministere de forta si securitate, de la Departamentul de Justitie la FBI si CIA.
Respingerea se constituie intr-un certificat evaluativ academic si profesional definitiv si necrutator pentru Vladimir Tismaneanu, atat pe spatiul academic american cat si, mai ales, pe cel politic. Conform surselor din Departamentul de Stat consultate de Ziaristi Online, ultima evaluare a capacitatii de analiza si sinteza a lui Vladimir Tismaneanu a fost realizata de specialistii americani in 1996-97, cand Departamentul de Stat l-a scos definitiv de pe lista consultantilor pe probleme romanesti ca urmare a unui Raport intocmit de acesta despre situatia politica din Romania si perspectivele acesteia. Raportul a fost calificat nu numai ca fals si incorect dar chiar si cu elemente dubios manipulative.
Din acel moment orice relatie si credibilitate a lui Vladimir Tismaneanu cu Administratia americana a incetat definitiv el mutandu-si campul de actiune cvasi-exclusiv pe spatiul romanesc, unde, beneficiind de intrari la Ion Iliescu – caruia i-a scris si lansat o carte de memorii edulcorate in Romania, Franta si SUA si i-a facut propaganda pana in 2004, inclusiv alaturi de sotia sa si Dan Voiculescu – si, apoi, la Emil Constantinescu si Traian Basescu, a lasat tot timpul impresia ca mentine legaturi privilegiate cu Administratia, uzitand in fapt de ultimele sale relatii bazate pe raporturi de coetnicitate cu cativa factori responsabili pe Europa de Est.
Iata de ce ultimul act de respingere definitiva a lui Vladimir Tismaneanu din mediul academic, politic si diplomatic american, releva adevarata natura a “profesionalismului” si imposturii in care acesta se scalda.
Pana la inchiderea editiei, Vladimir Tismaneanu nu a putut fi contactat pentru a comenta acest nou esec in cariera sa profesorala, foarte asemanatoare celei a fostului sau patron de la Jurnalul National, profesorul Felix Voiculescu.
(*) Iata prezentarea transmisa in scris de Mark Taplin pentru o contracoperta a lucrarii coordonate de Victor Roncea: “Desi etica Departamentului de Stat nu ne permite sa sprijinim direct cartea dvs, aceasta nu ma impiedica insa sa va felicit pentru alegerea subiectului. Cred ca regiunea Marii Negre revine in atentia comunitatii mondiale si consider ca dvs, alaturi de Charles King si alti scriitori si analisti internationali de marca, aduceti o contributie foarte importanta la intelegerea evolutiei acestei zone in ultimii ani.” – Mark Taplin
“Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei ei. De dimineaţa până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o. Nu am lucruri spectaculoase de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bune şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi.
Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat.
Nu aş vrea să vă spun că ceea ce face Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales.
Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine. (…)
Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu.”
Una dintre rarele iesiri publice ale Primei Doamne, din timpul ultimei campanii electorale, si o prezenta alaturi de copiii motilor, surprinsa de OTV
Profesorul Alexandru Pesamosca, un sfant al medicinii romanesti, a murit, la 81 de ani, in chilia sa de la Spitalul Marie Curie – Budimex. Ultima dorinta a profesorului de geniu Alexandru Pesamosca a fost sa fie inmormantat in curtea Spitalului pe care l-a infiintat si unde a locuit in ultimii 27 de ani, si de unde actuala conducere, altfel foarte filantroapa, vroia sa-l arunce pe trepte afara dupa ce il pensionase fortat. Trupul său a fost dus aseara la bisericuta din curtea spitalului, cu hramul «Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae-Brâncoveanu», pe care chiar el a ctitorit-o la începutul anilor ’90. De origine romano-italiana, pe bunicul sau il chema Santo Pesamosca. Inmormantarea va avea loc maine. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Vesnica pomenire, vesnica recunostinta, pios omagiu.
UPDATE: Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis joi, 1 septembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a profesorului Alexandru Pesamosca.
„Am primit cu adâncă tristeţe vestea dispariţiei dintre noi a profesorului Alexandru Pesamosca. Datorăm respectul nostru acestui om care a pus mai presus de orice viaţa pacienţilor săi.
Despre doctorul Alexandru Pesamosca nimic nu vorbeşte mai bine decât întreaga sa carieră dedicată binelui. A salvat multe vieţi şi a redat speranţa multor familii. Dispariţia sa este o pierdere incomensurabilă pentru sistemul medical românesc şi pentru toţi românii.
Doresc să transmit sincere condoleanţe tuturor celor care l-au cunoscut.
Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania. Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.
Tezele de la Sulina: “Ce vreau sa intelegeti, in primul rand, chestiunea de optiune – oamenii politici sa decida daca vor face pasul decisiv pentru crearea Statelor Unite ale Europei – e o viziune a mea cu privire la evolutia Europei in continuare (…) Cand nu ai forta economica, nu poti să fii nici forta militara. Degeaba ataci Libia, ca nu castigi razboiul, iar securitatea este fundamentala. Securitate nu se poate decat cu bani, iar banii nu pot fi facuti decat cu o economie performanta. O economie fragmentată cu politici diferite in 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Si repet teza prin care am trecut deja: trebuie sa decidem repede, in urmatorii doi-trei ani, daca vom crea ‘Statele Unite ale Europei’ sau nu. Si subiectul este extrem de delicat si dificil pentru ca trebuie asigurat un leadership formidabil la nivel european, care sa convinga cele 27 de natiuni – 28, ca intra si Croatia de indata – ca numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o mare putere economica si o putere militara pe masura, capabila sa asigure securitatea cetatenilor ei. (…) Altfel, Europa va ramane o carte de istorie a lumii, in care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi.”
– Traian Basescu, joi, 18 august 2011, Tabara de la Sulina a elevilor si studentilor romani din jurul Romaniei
– Afirmatia a avut loc la doua zile dupa ce presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au sustinut la Paris crearea unui Guvern european al zonei Euro cu un presedinte ales pe o perioada de 2 ani si jumatate, oferindu-i acest post actualului presedinte al UE, Herman Van Rompuy, membru al Grupului Bilderberg.
“Viziunea” presedintelui Romaniei privind “Statele Unite ale Europei”, daca nu este vreo smecherie politica din arsenalul fara fund al lui Traian Basescu, nu poate decat sa surprinda daca tinem cont de faptul ca nu o data acesta s-a exprimat impotriva masonilor si a masoneriei, chiar si in ce priveste legaturile fratelui sau, Mircea Basescu, cu aceasta organizatie oculta, transformata in ONG de “utilitate publica” de catre fostul premier Adrian Nastase.
“Tezele de la Sulina” privind “SUE” au, de fapt, o vechime de peste 160 de ani, mai precis dateaza din 1843, de cand s-a infiintat la New York loja masonica B’nai B’rith, care isi propune, printre altele, crearea unui Guvern unic mondial. “Tezele de la New York” au fost puse in practica, apoi, la “revolutiile” din 1848 si, incet-incet, prin infiintarea Ligii Natiunilor Unite, in 1919, si, apoi, a succesoarei acesteia, Organizatia Natiunilor Unite, in 1945. In paralel, in spatiul sovietic se pune, exact in aceeasi perioada a inceputuui secolului trecut, de o mare “Uniune a Statelor” sovietice socialiste. In spatiul Occidental, dupa aparitia Grupului Bilderberg, in mai 1954, in 1968, magnatul David Rockefeller si eminenta sa cenusie, Zbigniew Brzezinski, au infiintat Clubul de la Roma pentru a se extinde, dupa cinci ani, in 1973, peste trei continente, creand Comisia Trilaterala, formata initial din 180 de “comisari”: 60 din “Statele Unite” (ale Americii), 60 din Europa si 60 din Japonia. Toate cele trei organizatii, cu URSS “on top” – al carei ultim presedinte, Mihail Gorbaciov, membru al Trilateralei, propunea in anii ’80 o “Casa Comuna Europeana” – au sustinut de-a lungul anilor proiectul “Statelor Unite ale Europei”, ca pas in crearea unei “Noi Ordini Mondiale” cu un guvern central. Un fel de “plan de regionalizare administrativ-teritoriala” a lumii.
La intrunirea fondatoare a Trilateralei, desfasurata la Kyoto, Zbigniew Brzezinski, referindu-se la stabilirea legaturilor cu tarile comuniste, avea sa sustina ca “aceasta este metoda de a dezvolta limitarea deja existenta a suveranitatilor nationale” ale statelor ocupate.
Dupa acesta intrunire, Richard Gardner, membru al Trilateralei, avea sa emita cateva dintre “Tezele de la Kyoto” in revista Consiliului pentru Relatii Externe (CFR) “Foreign Affairs” (publicata in Romania de trustul lui Dinu Patriciu, sub patronajul lui Andrei Plesu, Petre Roman, Adrian Severin, Mihai Razvan Ungureanu, s.a), din aprilie 1974: “Pe scurt, “Casa Ordinii Mondiale“, va trebui să fie construit de jos în sus, mai degrabă decât de sus în jos… astfel vom pune capat suveranitatii nationale, erodand-o bucata cu bucata, ceea ce va fi mult mai eficient decat atacul frontal de moda veche.” Toti urmatorii presedinti ai Statelor Unite au apartinut Comisiei Trilaterale.
Romania si “Statele Unite ale Europei”
In ce priveste Romania si ideea masonica a “Statelor Unite ale Europei”, aceasta a fost devoalata in anii 1930 si 1931 de catre un fost mason gradul 33, reputat economist, ale carui lucrari au fost interzise in perioada regimului comunist si pana astazi: Nicolae Casian. Profesorul si generalul (r) Radu Theodoru evidentiaza in cartea sa “Romania ca o prada”, ca marturia lui Nicolae Casian a fost publicata intr-o lucrare cu titlul SPOVEDANIA D-LUI N. CASIAN FOST FRANCMASON GRADUL 33 ÎN MAREA LOJA ZISĂ NAŢIONALĂ, aparuta in Biblioteca Anti-Masonică no. l, 1930, Bucureşti, in care acesta afirma ca masoneria este “o asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăreşte distrugerea civilizaţiei creştine”. In cartea citata, aparuta in 1996 la Editura ALMA, profesorul Radu Theodoru are un subcapitol intitulat chiar DE LA LIGA NAŢIUNILOR LA STATELE UNITE ALE EUROPEI.
Intr-un studiu al Institutului European din Romania, cu titlul IDEEA DE EUROPA ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ, realizat de Mihai Sebe si colaboratorii sai in noiembrie 2010, se remarca faptul ca ideea “Statelor Unite ale Europei” a fost ventilata in principal de miscarile de stanga, respectiv de adeptii socialismului, fara sa scape ulterior si national-socialistilor, nazistilor lui Hitler. In lucrarea „Societatea Naţiunilor si federaţia europeană”, publicata de Constantin Titel-Petrescu in “Socialismul”, an XXIV, nr. 40, 21 septembrie 1930, acesta afirma: „Realizarea lui [a idealului Statelor-Unite europene, n.n.] depinde de progresul mişcărei socialiste şi numai de el”. Acum si de cel al “mişcărei” “democrat-liberale” a “popularilor europeni”! Mai mult chiar – se afirma in studiul citat – socialiştii îşi arogă paternitatea ideilor federaliste, „ideea pe care o preconizează Internaţionala Socialistă, mai stăruitor de la război încoace, aceea a federalizării, a uniunei economice şi politice a statelor europene, este lansată şi oficial azi, de un reprezentant al guvernelor actuale”, respectiv Aristide Briand, scria tot Titel-Petrescu in articolul cu titlul “viziunii” presedintelui Traian Basescu, „Statele Unite ale Europei”, aparut in “Socialismul”, an XXIV, nr. 24, 29 mai 1930.
In contrapartida, fostul mason, economistul Nicolae Casian, amintit mai sus, se opunea “ideii” pe baza informatiilor acumulate in “atelierele” “MLNR”, intr-o lucrare profetica intitulata “România şi Statele-Unite ale Europei. Ce se pregăteşte Neamului şi Statului nostru naţional prin înfăptuirea acestei confederaţiuni”, publicata de Tipografia „Reforma Socială”, in 1931, pe baza unei conferinte publice a acestuia, din data de 22 februarie, acelasi an, sustinuta la sala Tinerimea Romana, brosura interzisa prin decretul lege din 2 mai 1945 semnat de regele Mihai, ministrul propagandei comuniste Petre Constantinescu-Iasi si agentul sovietic Teohari Georgescu (Tescovici Burah), ministrul afacerilor interne. Intr-un comentariu de pe situl Apologeticum se afirma ca lucrarea poate fi gasita la Biblioteca Universitara din Iasi (si probabil si la Academia Romana), la fostul “fond secret”.
In lucrarea numita, economistul N. Casian afirma: „Adevăraţii şi singurii născocitori ai Paneuropei sunt numai bancherii şi numai dânşii. (…) Prin crachul bursier din New-York, bancherii americani au reuşit să ia din mâinile poporului american valorile mobiliare spre a putea avea mâna liberă”. De remarcat similitudinea cu situatia crizei mondiale de astazi, pe fondul careia se reclocesc proiectele la care robotesc “fratii” masoni de peste 160 de ani. Si de amintit si o alta “idee creata” a Guvernului Boc, respectiv crearea unui “Centru al Guvernului” format din “reputati economisti straini” pentru “a ne scoate din criza”.
Prin sugestiile cedarii suveranitatilor nationale catre un for de conducere european, România va deveni o colonie economică, supusă capitalului străin, afirma, previzionar, fostul mason: „Prin libera circulare a bunurilor şi a capitalurilor, precum şi prin desfiinţarea paşapoartelor, tot ce bruma ne-a mai rămas, întregul nostru patrimoniu naţional, va intra în mâinile străinilor care vor veni să ne civilizeze şi să ne colonizeze”. Valabil si azi. Nu ne mira ca a fost interzis de comunisti si ca sta si azi la index.
Asadar, ca sa revenim la “Tezele de la Sulina”, ideea ca formarea “Statelor Unite ale Europei” este “o viziune proprie” a presedintelui Basescu lasa de dorit si poate demonstra mai curand ca i-a fost insuflata abil de catre unul dintre interlocutorii sai care se invarte in cercurile de mai sus, si anume Mugur Isarescu, singurul membru roman al Trilateralei, Clubului de la Roma si Grupului Bilderberg, mentionat in unele cercuri drept un potential candidat la presedintia Romaniei (cu un apropiat de-al sau drept posibil viitor prim-ministru).
De altfel, PROTV, postul de televiziune al lui Ronald Lauder, membru al societatilor secrete amintite, a completat imediat declaratia lui Traian Basescu cu niste precizari ale purtatorului de cuvant al BNR, fostul propagandist comunist, convertit la capitalism feroce, Adrian Vasilescu, care aproape a copiat pana si in exprimare “viziunea” “oracolului de la Sulina”: “Europa are de ales intre a fi un muzeu al civilizatiei sau a juca un rol important si poate determinant in viitorul apropiat si indepartat. Iar acest viitor nu-l poate juca in conditiile actuale cu tari care trag unele hai si altele cea, cu bugete facute la intamplare”, spune Vasilescu intr-un interviu de pe InCont.ro.
Desigur, tot ceea ce am scris mai sus sunt simple supozitii…
Chestiunea esentiala pe care o omite insa si presedintele Romaniei si purtatorul de cuvant al presedintelui BNR este ca orice schimbare ce poate aduce atingere suveranitatii nationale nu poate sa treaca de vointa poporului si Constitutia Tarii. Mi-e teama ca o eventuala schimbare fortata a Articolelor 1, 2 si 3 din Legea Fundamentala, eludand un referendum national, pe fondul unei “situatii de criza”, nu va duce decat la afluenta Romaniei la un posibil conflict european major despre care exista deja profetii si nu doar “viziuni”.
Nu in ultimul rand, pe langa intrebarea “Cine-i sfredeleste creierul lui Basescu?”, ramane una de ordin mai personal: Daca presedintele care s-a inchinat la moastele Parintelui Arsenie Papacioc se gandeste uneori si la propria mantuire…
Ilustratie din revista de inalta tinuta intelectuala a lui Andrei Plesu, nr 391, 11-17 august 2011, in care manipulatorul sef al Dilemei lui Dinu Patriciu ii sugereaza presedintelui Traian Basescu, printr-o compunere prescolara, ori sa-i ceara scuze ori, “suveran”, sa nu mai zica nimic, si sa ramana cu GDS-ul in carca, pe veci, in pozitia de “intelectualus captivus” de mai sus.