Radu Vasile, un strălucit Frate, ne-a părăsit. Suferinţa l-a răpit temporar, dar acolo sus, la Orientul Etern, unde cu toţii ne vom întâlni, Radu Vasile va continua să strălucească.
Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc.
La un an de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Guvernul ţarului Alexandru I a comis încă o fărădelege, de data aceasta faţă de sufletele locuitorilor de aici. La 21 august 1813 a fost semnat Decretul imperial privind crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, act unilateral, samavolnic, prin care locuitorii dintre Prut şi Nistru supuşi canonic Mitropoliei Moldovei au fost rupţi de la matcă şi trecuţi la nou creata mitropolie. Ce a urmat se ştie: rusificarea, deznaţionalizarea, interzicerea ţinerii serviciilor religioase în limba română etc.
Avram Iancu: “Mihălţule! Mihălţule! Botez de sânge! Cu mult sânge de duşman te voi răsplăti! De şapte ori au tras ucigaşii cu puştile asupra bieţilor români, neînarmaţi şi nevinovaţi. Optzeci de români au căzut la pământ din care cincizeci strigau că îi dor rănile, iar 30 erau morţi. Dar, afurisitele fiare în loc să deie cel mai mic ajutor celor nenorociţi, de ei, îşi luară puştile pe umeri şi se întorse înapoi la Aiud”.
Astăzi, mai mult ca oricând, ar trebui să ne amintim și să le amintim și lor, că acolo unde acum câteva zile s-a arborat drapelul secuiesc, tot acolo a stat arborată și o opincă românească. Spre veșnică amintire a tuturor celor care încearcă să uite asta.
Dacă aş putea, aş declanşa un boicot faţă de expoziţia de cadavre de la Muzeul Antipa, intitulată pompos „The Human Body”. Înainte să săriţi cu mantra „îngrămăditule, bigotule, fundamentalistule” vă rog să citiţi de ce consider expoziţia de la Muzeul Antipa drept o insultă la adresa umanităţii.
Dezvăluirile publicate de cotidianul.ro n-au rămas fără rezultat. Astfel, Irina Horea, noua soţie a lui Nicolae Manolescu, şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedintă a Uniunii Scriitorilor. De asemenea, după unele informaţii şi Nicolae Manolescu va fi retras din funcţia de ambasador UNESCO, unde se afla inca in functie o alta sotie de-a sa.
„Eu am făcut o greşeală la ultimul referendum. Şi greşeala a fost că până la urmă, deşi pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet această greşeală. Dacă mă mai suspendă o dată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot”, a spus preşedintele în interviul dat lui Robert Turcescu.
La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova, pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Criticul Nicolae Manolescu, care este si foarte activ pe numeroase alte functii, urmeaza sa fie retras de la post in scurt timp, dupa 5 ani si jumatate de mandat, afirma sursele MAE citate. Conform acestora, cei care se detaseaza pentru ocuparea prestigioasei pozitii de la Paris sunt cunoscutii academicieni Eugen Simion si Razvan Theodorescu dar si Nicolae Breban, care spera insa sa preia destinele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a demonstrat ca Nicolae Manolescu a falsificat statutul USR pentru a ocupa functia de presedinte intr-un al treilea mandat. Cei trei au avantajul ca sunt si academicieni, spre deosebire de Nicolae Manolescu.
Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!
Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al dtale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?
Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo. (Mă rog, prin persoana actualului preşedinte, de care nu vă jenaţi să staţi aproape, nici dta şi nici prietenul dumitale apropiat, fosta marea speranţă a filosofiei româneşti, G.L., dar mie nu conteniţi să-mi reproşaţi că am stat lângă un alt preşedinte, N.C., căruia, voi uitaţi să amintiţi cu îndârjire, eu i-am dat cea mai usturătoare palmă în coloanele celui mai mare ziar francez, Le Monde!)
Mai nou, dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei, ai devenit un fel de măscărici care se preface că îi apără pe scriitori şi biata lor Uniune, înfundându-i şi pe unii şi pe alţii tot mai adânc în mâlul unei indiferenţe generale şi în valurile unor calomnii „isteţe”, nu rareori insolente, rezultatul fiind acela că niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti! Poate altădată, voi scrie şi despre aceasta, când voi avea timp şi voi considera necesar – deoarece, dvs., criticii literari, comentatorii, aplicaţi sau nu ai acelor texte semnate de adevăraţii creatori, imitându-i pe unii confraţi francezi, la fel de limbuţi şi de înfumuraţi, aţi uitat raporturile reale între creaţie şi receptare! – de data aceasta, mă voi ocupa doar de editorialul dtale din nr. 16 al R.L. şi de ecourile ultimei şedinţe de consiliu al USR care mi-au parvenit, aici, unde mă aflu, încă departe de capitală.
Mediafax anunta ca Tribunalul Bucureşti a decis azi ca sediul din Calea Victoriei – Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor din România (USR) să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, care acuză Uniunea că a lăsat clădirea să se degradeze. Scandalul, care s-a lasat cu amenintari si insulte in sanul USR, a fost prezentat pe larg pe acest blog, in premiera pentru “presa crizata”. Ridicol, Uniunea tocmai isi alesese noua sigla, cea de mai sus :). Scriitorii, si nu numai, il acuza pe presedintele Uniunii, Nicolae Manolescu, “intelectualul Gold” (care mai are vreo alte sapte functii, inclusiv pe aceea de ambasador la sediul UNESCO de la Paris), ca nu a reprezentat interesele institutiei nici macar in instanta. Sa fi fost toata tarasenia derulata sub nasul conducerii USR chiar fara ca aceasta sa nu fi stiut nimic? Scriitorii au cuvantul:
Liviu Ioan Stoiciu: Aţi citit bine în titlu: ne aflăm în această situaţie acum, deşi pare a fi de necrezut, un joc. Conform noului Statut al Uniunii Scriitorilor din România (întocmit chiar de preşedintele USR, Nicolae Manolescu), cei ce aduc prejudicii materiale şi morale USR pot fi excluşi din USR. Suntem în această situaţie inadmisibilă, repet: dacă se pierde sediul actual al USR din Casa Monteoru, din Calea Victoriei 115, preşedintele Nicolae Manolescu (şi echipa sa de conducere) poate fi acuzat nu numai de indolenţă, indiferenţă şi iresponsabilitate, la nivel publicistic-moral, ci şi de faptul că a adus prejudicii materiale USR şi, conform noului statut al USR, poate fi exclus din USR de către Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, inventată chiar de actuala conducere!
În Săptămâna financiară, un ziarist incomod, care se respectă, Miron Manega, demontează declaraţiile preşedintelui Manolescu, că n-a ştiut nimic până anul acesta de afacerea imobiliară legată de Casa Monteoru şi de procesele ei „secrete” de restituire (procese reluate după ce a fost anulat actul de donaţie, fără ştiinţa USR), şi apoi că, după ce a aflat, i s-a refuzat USR accesul la dosar. Astfel, cade scuza că nu e vinovată actuala conducerea USR de pierderea peste noapte a Casei Monteoru, sediu al USR: În cazul sediului USR, situaţia se află încă sub control, deci există şanse de păstrare a acestuia, chiar dacă proprietarul de drept este (sau a fost) Primăria Capitalei iar procesul se judecă între moştenitorii lui Lascăr Catargiu şi primar. Evoluţia în favoarea reclamanţilor este justificată de Nicolae Manolescu prin aceea că jurista Primăriei ar fi obstrucţionat accesul la dosar: “Nu numai că n-am fost înştiinţaţi, dar ni s-a refuzat de către jurista Primăriei accesul la dosar, sub cuvânt că n-avem calitate procesuală, deşi aveam folosinţa imobilului» – spune acesta, într-o declaraţie pe site-ul USR. Şeful serviciului juridic de la primăria Capitalei, George Iorgovan contracarează, spunând că dreptul la intervenţie nu poate fi obstrucţionat. “Nu-l cunosc pe acest domn – spune George Iorgovan, referindu-se la Nicolae Manolescu – şi nici nu pot contesta cele afirmate de domnia sa în legătură cu ce i-ar fi spus sau nu o juristă. Dar nici nu pot să le iau de bune dacă nu are probe în acest sens. În schimb, pot să spun cu certitudine că dreptul de a intra în proces ca intervenient nu i-l poate respinge decât instanţa. Iar instanţa nu i l-a respins, dovadă faptul că Uniunea a fost reprezentată la şedinţa din 14 aprilie». Miron Manega atrage atenţia că lipsa de transparenţă la USR (care mă obligă şi azi pe mine să scriu aici, de altfel) provoacă deja monştri. Vă invit să-i citiţi întregul articol al lui Miron Manega, dând click pe https://www.sfin.ro/articol_19517/uniunea_scriitorilor_cu_un_pas_in_strada.html. Totodată, vă pun la dispoziţie şi articolul Aurei Christi, semnificativ, legat de aceeaşi temă, dând click pe CHRISTI Aura – CASA MONTEORU (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Aura Christi va dedica, de altfel, un „dosar” al revistei lunare pe care o conduce, Contemporanul. Ideea Europeană (director Nicolae Breban), în numărul pe luna mai, scandalului Casa Monteoru, actual sediu al USR. Vă reamintesc, miercuri, 14 aprilie s-a amânat procesul, venind la bară şi avocatul USR (alături de cel al Primăriei Capitalei). Miercuri, 21 aprilie are loc ultima înfăţişare în procesul revendicării Casei Monteoru (casă de patrimoniu). Va reuşi, cu autoritatea publică pe care o are (dar de care nu profită), acum, Nicolae Manolescu să păstreze sediul USR la Casa Monteoru? Să dea Dumnezeu! Dacă nu va reuşi, va fi preşedintele USR (cu întreaga sa echipă de conducere salariată) exclus din USR pentru prejudiciile materiale şi morale aduse USR?
N-aş fi atât de intransigent, dacă n-aş descoperi, în continuare, atitudini aberante în rândul celor ce ar trebui să se simtă solidari cu cei puşi de partea adevărului, nu să justifice actuala situaţie în care e pusă USR (să rămână fără sediul din Casa Monteoru). Mă închin când descopăr că sunt înjuraţi toţi cei ce scriu despre acest caz, de parcă ei ar fi vinovaţi!
Aura Christi: Casa Monteoru si literatura românã vie
Când mă gândesc la cei douăzeci de ani de litere, scurşi din 1990, pentru a încerca să pricep lucrurile cât mai bine, fac, în această ordine de idei, exerciţii de înţelegere în siajul iubitului de noi Sfântul Augustin. Analizez modul în care este tratată cultura, literatura română vie. Nu, nu în ţări puternice şi bogate, ţări care se respectă, cum sunt, de pildă, Franţa sau Germania, Italia sau Rusia – state democratice care au o cultură veche, sprijinită prin strategii elaborate şi urmate, în timp, ca literă de lege, o cultură bine cunoscută, bine propagată, tradusă, mediatizată de secole în lume. Mă gândesc, aşadar, cum este tratată literatura vie în ţările vecine, care au făcut parte, ca şi România, din blocul aflat în raza influenţei sovietice. Ce tablou se conturează? În Polonia, Ungaria, de pildă, literatura se află la loc de cinste, este respectată, propagată, iubită, firesc, atât în ţară, cât şi în comunitatea europeană; şi nu numai în comunitatea europeană. Scriitorul, în aceste ţări ex-socialiste, este, continuă să fie o instituţie. În ţările vecine nu e nevoie să repeţi că literatura naţională conservă, păstrează identitatea unei naţiuni, fiindcă acest adevăr este înţeles de la sine, măsurile de susţinere, protecţie şi propagare a literaturii naţionale vii fiind eficiente, exacte.
În România, însă, literatura vie este tratată, în chip incredibil, de neînţeles, cu dispreţ. Iar scriitorul român a ajuns o entitate de care se poate face abstracţie. Faţă către faţă cu organismele, instituţiile statului (şi nu neapărat ale statului), scriitorul român… nu există. Literatura română vie este rău cunoscută, rău tratată în ţara ei. Iar peste graniţă… nu există! Aceasta este trista, dramatica realitate care persistă de douăzeci de ani. Şi teamă îmi este că modul în care este sabotată sistematic literatura română în ultimii douăzeci de ani, în realitate, este expresia, semnul unui atentat la identitatea poporului român. Este o afirmaţie, se înţelege de la sine, de o gravitate extremă aceasta. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în fapt, nu mai sprijină literatura română vie. Nu de ieri. Nici de alaltăieri. Programele culturale au fost suspendate. Achiziţia de carte pentru bibliotecile judeţene, făcută pe vremuri, an de an, prin Ministerul Culturii, de asemeni. Aproape fiecare ministru al culturii, de cum este instalat – pe criterii evident politice – în fotoliul de ministru, declară cu seninătate incredibilă că este interesat exclusiv de patrimoniu, în consecinţă, accentul se pune, în timpul mandatului său, pe patrimoniu, cultura vie fiind fie dată cu brutalitate la o parte, fie identificată, nu rareori, până la caricatură, cu divertismentul, ceea ce, evident, este, iarăşi, foarte grav, astfel încurajându-se subcultura, maneliada, degradarea treptată a populaţiei, împinse încet, metodic spre analfabetizare.
Cine este vinovat de această situaţie? În primul rând, noi, scriitorii. Sau, cum susţine romancierul Nicolae Breban în volumul Trădarea criticii, apărut la Editura Ideea Europeană – cea mai incomodă carte a anului 2009 – „răul este acasă”, în lumea scriitorilor adică.
Libertatea în care a fost aruncată benefic România după Revoluţia din 1989, denigrată de majoritatea membrilor Grupului de Dialog Social, a fost un taifun. S-au clătinat destine, s-au pulverizat la jumătatea drumului promisiuni, cariere, ce păreau a fi – şi nu rareori chiar erau! – de prima mână. Criticii importanţi, aproape fără excepţii, au părăsit terenul literelor vii. „Dăruindu-le” prestigiu social, audienţă domnilor Liiceanu, Manolescu etc., M. Lovinescu şi V. Ierunca – doi excelenţi cronicari da radio, care au jucat un rol important, greu de neglijat la Radio Europa Liberă, fiind, după 1990, înscăunaţi în tronul de mari sfetnici ai naţiunii, de „mari creatori”, „mari critici”, „egali ai celor mai de seamă critici români” – M. Lovinescu şi V. Ierunca, aşadar, au transplantat, din nefericire cu succes, zâzania, dihonia din mediul exilului parizian… pe terenul românesc, semănând confuzie în lumea postdecembristă. Sub zodia confuziei, nodulii de influenţă şi putere, inclusiv financiară, pot fi dispuşi după bunul plac al unui grup (GDS), care astfel îşi consolidează hegemonia, folosind, în ultimul timp, ca armă „bolşevismul anticomunist”.
În loc să fie solidari cel puţin ca în plină dictatură, scriitorii s-au împărţit în grupuri, grupuleţe, bisericuţe, lumea literară fiind fracturată în timp pe principiul (ne)apartenenţei la partidul X sau Y, sau la Grupul de Dialog Social. Da, atotputernicul GDS, care, de facto, conduce de douăzeci de ani cultura română, având reprezentanţi în nu puţine instituţii, departamente, agenţii fie private, fie de stat, care duc, după cum se afirmă – majoritatea – o politică de sabotare sistematică a literaturii vii, a scriitorului viu, în favoarea comentatorilor înrolaţi, purtând cravate portocalii. „Bolşevismul anticomunist”, se spune, practicat asiduu de unii, nu puţini, membri ai GDS – s-a înţeles în timp – asigură subvenţii grase, prestigiu social şi – nu în ultimă instanţă – putere. Atenţie, o putere greu de neglijat în condiţiile în care membri sau simpatizanţi, susţinători influenţi ai GDS-ului se află la conducerea câtorva instituţii de prim-plan cum sunt, bunăoară, ICR, Humanitas, România literară, 22, USR etc., nu-i aşa? Disidenţii reali au fost daţi, nu o dată, cu brutalitate, la o parte.
Alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care vor avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Naţional, vor pune faţă în faţă două nume grele ale literaturii române: Nicolae Breban şi Nicolae Manolescu. Confruntarea dintre cei doi va fi cu atât mai pasionantă cu cât relaţia de prietenie care i-a legat vreme îndelungată s-a răcit în iureşul pasiunilor politico-literare care au urmat după evenimentele din decembrie 1989.
Aşadar, domnule Breban, v-aţi hotărât să candidaţi.
Da, îmi declar candidatura la Preşedinţia USR. Dacă o lună de zile n-am fost decis, acum intru în această campanie. O mulţime de prieteni mi-au spus să candidez pentru că sunt nemulţumiţi de Manolescu. Într-adevăr, şi eu sunt nemulţumit, dar nu de Manolescu, noi am fost de altfel buni prieteni, ci de starea actuală a scriitorului român şi a literaturii române. E mai jos ca niciodată, mai jos decât era sub Ceauşescu. Nu este acceptabil ca sute de scriitori din ţară să fie atât de demoralizaţi. Nu numai că trăiesc prost, dar demnitatea lor este la pământ. M-am hotărât să-mi spun cuvântul după douăzeci de ani de tăcere.
„Breban este Breban până la moarte!”
Ce v-a determinat să vă hotărâţi şi care sunt coordonatele programului dvs.?
Mă enervează, mă irită şi mă jigneşte situaţia scriitorului şi a literaturii române actuale. Problema cea mai gravă în care se află scriitorii români este legată de faptul că editurile nu îi plătesc la adevărata lor valoare. În ultimii douăzeci de ani, statul s-a retras din edituri. Au rămas edituri comerciale pe care le interesează numai câştigul. Este necesar ca uniunea să poată face presiuni asupra Ministerului Culturii, asupra guvernului, iar eu, dacă o să ajung preşedinte, o să fac treaba asta. Până la urmă, Breban este Breban până la moarte. De aceea vor unii să candidez, pentru că dacă eu voi da un telefon la o instituţie, va trebui să fiu ascultat. Dacă nu, o să chem ziariştii, lucru pe care Manolescu nu l-a făcut. Vreau să fac şi un birou de presă la USR, în care o dată pe lună să chemăm ziariştii şi să stăm de vorbă, mai ales că mulţi jurnalişti sunt şi scriitori.
Care sunt pârghiile care pot duce la o schimbare în USR?
În clipa în care Ministerul Culturii sau USR ar putea să facă presiuni asupra unor editori să plătească mai bine scriitorii buni, atunci lucrurile se vor schimba. Pe de altă parte, USR nu este o instituţie care poate fi condusă din străinătate, aşa cum a făcut-o Manolescu. Prietenii care mă susţin m-au rugat să specific în discursul meu că am să rămân în ţară cei patru ani ai mandatului dacă voi câştiga. Voi sta în ţară şi am să mă dedic nu atât uniunii, cât cauzei scriitorului şi culturii române.
O cauză a dezbinării: grupul Liiceanu
Care sunt cauzele dezbinării din literatura română de după 1989?
În 1990, când s-a făcut prima şedinţă a consiliului, era un grup cu Simion, cu Fănuş Neagu, şi le-am zis: „Dom’le, hai să ne ocupăm de literatură acum!”. Manolescu şi Blandiana au zis nu, că ei intră în politică. Uite ce-a ieşit! S-a ales praful de lumea literară. Manolescu şi cu Eugen Simion s-au înjurat 15 ani pe motiv că Simion s-a dat cu Iliescu. Şi dacă s-a dat cu Iliescu, ce? Pe urmă, noul tip de oportunism a fost reprezentat de proamericanismul şi prooccidentalismul duse până în pânzele albe. Grupul lui Simion era compus din patru personalităţi: el, Valeriu Cristea, Fănuş Neagu şi Marin Sorescu. Ei au mers, spre deosebire de mine, cu Iliescu. Revista «România literară», tot grupul Liiceanu şi GDS-ul (Grupul pentru Dialog Social – n.r.) i-au atacat imens, chiar se pare că săracul Valeriu Cristea, un excelent critic literar, a şi murit de inimă rea fiind înjurat de vechii săi prieteni de la revistă. Zâzania politică a intrat în lumea literară şi a creat fracţiuni foarte mari.
Aţi pomenit de „grupul Liiceanu”. De ce credeţi că a influenţat în mod negativ atmosfera literară postdecembristă?
Acest grup a pus mâna pe putere în cultură şi în politică, pentru că a stat 10 ani la CNSAS şi a aranjat dosare.Ei nu au influenţat numai cultura, ci şi viaţa politică, umblând la dosare foarte serios. Dinescu a ajuns chiar să condamne Biserica Ortodoxă, adică e clar că este un grup de manipulare foarte puternic. Grav nu e că acest grup este unul de influenţă şi de carieră, ci faptul că dă la o parte mari creatori de după război din România, cum sunt Marin Preda, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi încă vreo 10, 15 autori adevăraţi care au susţinut literatura şi cultura române.
Bălăcăreli pe tema premiilor USR
„La noi s-a creat zvonul ăsta, care vine dinspre partea grupului Liiceanu şi a unei fete de la «România literară», Ioana Pârvulescu, că tot ce a apărut în România după război nu are valoare.E o minciună, o calomnie. Au zis că premiile USR, timp de 50 de ani, sunt toate fără valoare. Aşadar, în juriile USR, din care a făcut parte şi şeful domniei sale, Nicolae Manolescu, au fost ori numai imbecili, ori numai ticăloşi.Apar calomnii de genul ăsta care vin de la GDS şi care au creat o falsă luptă în lumea noastră literară. O luptă politică fără rost, care a dus numai la injurii şi bălăcăreli.”
„Manolescu nu numai că nu a arbitrat această dispută, ci s-a lipit de ei. El a trecut de la mine la Liiceanu. Dacă va fi reales, scriitorii vor fi dispreţuiţi de toată lumea. Până şi ultimul băcan va scuipa pe un scriitor.” – Nicolae Breban
Multumesc tuturor acelora care au preluat mesajul de dincolo de moarte al Poetului Cezar Ivanescu.
Stiu ca si-au asumat anumite riscuri si ca demersul lor este realmente unul jurnalistic. Totodata, semnalez reactia firava (aproape inexistenta) a tuturor celor implicati in presa, jurnalisti si nu numai, care imi reconfirma faptul ca amploarea atacului declansat in 29 ianuarie 2008, ora 16, nu putea fi decat o consecinta a unui subtil plan de linsaj mediatic, asa cum a si scris si a si tot semnalat, pana la strania sa moarte, Cezar Ivanescu. Avalansa media care s-a pornit atunci asupra sa si care s-a propagat cu viteza luminii a avut ca o consecinta directa, dramatica si socanta chiar moartea scriitorului.
Atacul a inceput printr-o asa-zisa informatie livrata pe piata-media de agentia NewsIn, parte a grupului Catavencu, informatie-’bomba’, in fapt nebazata pe nimic, doar pe o ’sursa’, repede autodivulgata si autodeclarata ca fiind la Paris, si s-a sfarsit cu moartea scriitorului, o moarte survenita in conditii suspecte si dupa un scenariu asemanator celui al mortii Patriarhului Romaniei.
Documentele scrise si cele audio ramase dupa moartea scriitorului sunt cutremuratoare, cutremuratoare si de neinchipuit, cum de neinchipuit si de neacceptat devine si faptul ca o persoana publica, un scriitor, un om de o certa valoare a fost, in plina democratie si intr-o tara in care domneste cel putin in mod aparent un regim bazat pe niste principii moderne si europene, supus unor chinuri si umilinte de tipul celor din crunta perioada stalinista (ba chiar si mai rau, Soljenitin a scapat totusi cu viata strigand dupa ajutor, in Romania moderna si europeana iti poti striga dreptatea in pustiu, si ziua si noaptea, pana la moarte, cu trupul insangerat, speranta nu mai exista!).
Mi se pare cumplit ca la 20 de ani de la o revolutie si de la schimbarea unui sistem profund antidemocratic si abuziv cu un altul, cu aparente democratice, sa se petreaca astfel de drame. Este cumplit si inuman ca o persoana sa nu aiba alta sansa de a-si apara numele, demnitatea, opera, decat inregistrand casete audio pentru momentul in care ‘ei’ vor fi reusit sa il lichideze.
Repet si intaresc cele afirmate spunand ca Cezar Ivanescu este un scriitor de o valoare coplesitoare, si nu pot intelege cum de a fost cu putinta ca in loc de binemeritatii lauri sa primeasca otrava, in loc de recunostinta, injurii, in loc de omagiu doar moarte.
Ar mai fi de amintit drepturile unui cetatean liber, scriitor si membru al USR: dreptul la demnitate, dreptul la prezumtia de nevinovatie, dreptul la viata, drepturi protejate si prin apartenenta la aceasta uniune de creatie, ar mai fi de pomenit faptul ca USR este condusa de un ambasador UNESCO al Romaniei la Paris si de un ministru in functie al guvernului Romaniei… daca acesti domni nu au dorit sau nu au fost capabili sa raspunda, macar formal, scrisorii adresate de Cezar Ivanescu in data de 4 februarie a.c., daca acesti domni nu au dorit sa aplice prevederile propriului statut (sublime, neaplicate, asadar inutile!), daca acesti domni nu au putut apara sau nu au dorit sa apere, in deplin cadru legal si staturar, un membru al organizatiei pe care o conduc, atunci cum pot acesti domni indrazni macar sa reprezinte o tara si sa pretinda ca guverneaza o natie? Clara
Cezar Ivănescu, Mesaj audio din 15 februarie 2008:
Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.
Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.
Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.
Cezar Ivanescu: “Vor incerca sa ma lichideze fizic” de Madalina Rotaru O serie de documente audio aparute recent adincesc misterul mortii poetului Cezar Ivanescu – cu doua luni inainte de moartea sa, poetul a inregistrat un material prin care isi prevestea sfirsitul in circumstante nefiresti – in inregistrare Ivanescu lasa “cu limba de moarte” marturia, pentru a fi folosita in descoperirea adevarului ce ar sta in spatele cauzelor decesului sau In urma cu doua zile, Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului Cezar Ivanescu, a trimis Ziarului de Bacau, o inregistrare audio cu vocea scriitorului, in care acesta dezvaluie lucruri uluitoare, inclusiv temerile sale ca va fi “lichidat”. Inregistrarea, realizata la mijlocul lunii februarie, a fost facuta pentru a fi folosita in eventualitatea in care va muri subit pe parcursul disputei cu cei care l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, la mijlocul lunii ianuarie 2008. Surpinzator, doar dupa doua luni de la realizarea inregistrarilor, poetul a decedat, dupa o banala operatie de hemoroizi la o clinica din Bacau. Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului a inaintat, in iunie, o plingere la Colegiul Medicilor prin care solicita investigarea cazului, sustinind ca moartea a survenit in conditii suspecte.
“Las cu limba de moarte”
“Nu am facut caz nici de vreo suferinta de-a mea, nici de ceea ce-am petrecut sub comunisti, pentru ca m-au luat la rind democratii. Democratii, vechii comunisti, gen Mircea Dinescu, ajuns presedinte la Uniune (n.red., Uniunea Scriitorilor din Romania), care in 5 ianuarie 1990 mi-a desfacut contractul de munca. (…) Au revenit baietii la putere, aceeasi echipa peceristo-securista, pozind in mari dizidenti si mari luptatori, cu carnetele de partid in buzunarele de la spate, si a trebuit sa iau de la zero lupta cu sistemul, mascat de aceasta data, fireste, mult mai perfid” – spune Ivanescu in inregistrare.“Am spus foarte multe si am acuzat foarte multa lume, si in presa, cit am facut presa, si in cartile mele scrise dupa Revolutie, despre Marin Preda (Timpul asasinilor), si era foarte clar ca mi-am adunat o liota de adversari care nu aveau sa ma ierte si s-a dovedit foarte clar ca nici nu m-au iertat” – spune, in continuare Cezar Ivanescu.Pe inregistrarea audio, el spune ca trebuie sa ia legatura cu anumiti securisti care au lucrat in sectia anti-KGB, sperind sa obtina documente prin care sa dovedeasca faptul ca Mircea Dinescu ar fi fost “macar agent dublu”. Cezar Ivanescu mai spune ca se gindeste sa caute protectie “spre a fi pazit in toata aceasta perioada, pentru ca este evident ca viata imi este pusa in primejdie”.
“Vor incerca sa ma lichideze fizic”
“Daca baietii vor vedea ca ajung foarte sus si foarte adinc in problema, este clar ca vor incerca sa ma lichideze fizic” – spune poetul pe caseta audio.“De aceea este bine sa imprim tot ce tine de marturia noastra pe casete, sa existe o forma de declaratie a mea pe caseta, ca in caz de ceva, Doamne fereste!, sa se poata folosi de casete Clara si sa poata duce lupta mai departe.Las cu limba de moarte, daca mi se intimpla ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui razboi pe fata, ii rog eu, cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alaturi din prima clipa, Liliana Zaica, Sergiu Andon, Clara, pe toti ceilalti din jurul meu, sa se foloseasca de aceste casete ale mele si sa-mi duca lupta mai departe. Sa nu lase cumva neispravit acest razboi pe care l-am inceput cu nemernicii si sa nu lase sa-mi fie patat numele si patata memoria si opera”. https://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/10/27/cezar-ivanescu-vor-incerca-sa-ma-lichideze-fizic.html
Urmariti cu atentie exceptionalele bloguri despre creatia, viata si moartea Poetului:
July 4th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
