Posts Tagged ‘Varnita’

76 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă – O crimă abominabilă pentru care ruşii nu şi-au cerut niciodată scuze. Mărturia unui supravieţuitor înregistrată de Victor Roncea – VIDEO. Cine s-a opus omagierii oficiale a zilei de 1 Aprilie

“La 1 aprilie 1941 – de Sfintele Paşti – un grup mare de români din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând în față un steag alb și însemne religioase, icoane, prapuri și cruci din cetină, a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.”

Basarabia-Bucovina.Info vă prezintă o mărturie tulburatoare a unui supravieţuitor al Masacrului de la Fântana Albă, din 1 aprilie 1941, în care au fost măcelăriţi aproape 3000 de români de forţele de ocupaţie sovietice. Petru Huţan (foto), în vârstă de 88 de ani (la data filmării, în 2012 – nota mea, V.R.), este unul dintre puţinii bucovineni care mai trăiesc şi care pot depune mărturie despre ce s-a întâmplat atunci, poate chiar ultimul. Un alt supravieţuitor pe care am avut onoarea să-l cunosc a fost regretatul Vasile Ilica, reputat cercetător al crimelor sovietice, care a murit în urmă cu doi ani fără a mai putea să-şi vadă plaiurile natale, după o interdicţie abuzivă impusă de statul Ucraina pe 2 aprilie 2012.

Începând din 2011 – în ciuda opoziţiei oficiale a unui bolşevic vopsit, pe numele lui Vladimir Tismăneanu, susţinută de un mancurt vândut, pe numele lui Emil Boc (dovada mai jos) –  1 aprilie a devenit Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie. 

În anul 2015 deputatul Eugen Tomac a susținut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, solictând Federaţiei Ruse să-şi prezinte scuzele oficiale pentru această crimă în masă. Un an mai târziu, Comisia nu a fost încă înființată. „A trecut un an, iar PSD și PNL nu și-au desemnat încă membrii în această Comisie, blocând astfel în mod intenționat constituirea acesteia. Regret să constat lipsa de respect și disprețul liberalilor și social-democraților. Este o atitudine josnică, pe care nu am cum să n-o condamn. România nu cunoaște nici măcar numărul exact al morților de la Fântâna Albă. Până astăzi, nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a masacrului”, a declarat Eugen Tomac în aprilie 2016. A mai trecut un an…


Un supravietuitor al Masacrului de la Fantana vorbeste dupa 71 de ani de BasarabiaBucovinaInfo

Nota mea, V.R.: Iniţial am vrut să editez filmarea de mai sus dar apoi am lăsat-o aşa, pentru autenticitate.

Mai jos, extrase din Emisiunea “Istorica”, cu George Popescu si Mirela Bazavan, la Radio România Actualităţi – 31 martie 2014


Despre Masacrul de la Fantana Alba si Basarabia-Bucovina.Info la Radio Romania cu Victor Roncea de ZiaristiOnlineTV

Documentare:

VIDEO: O marturie inedita a unui supravietuitor al Masacrului de la Fantana Alba. Comemorare pe locul crimei si la Sfanta Manastire Putna. FOTO

Katyn-ul romanilor, Masacrul de la Fantana Alba. VIDEO si fotografii de la locul macelului rusesc

Masacrul de la Fantana Alba. Foto/Marturii

Portalul Basarabia-Bucovina.Info prezent în Expoziţia de la Parlamentul European “Masacrul de la Fântâna Albă. 75 de ani – pagina ascunsă a istoriei”

EXCLUSIV: Incursiune in Tiraspol, capitala imperiului invizibil. 50 de stop-cadre din Transnistria. Un Foto-Reportaj Basarabia-Bucovina.Info

Incursiunea intreprinsa de Basarabia-Bucovina. Info in Transnistria, luna trecuta, a cuprins mai multe etape si obiective, istorice, culturale si religioase, pe care le vom prezenta, in detaliu, in postarile noastre, insotite si de mai multe filmari din Tighina si Tiraspol. Am prezentat, intr-un prim articol exclusiv, zona aflata dincoace de Nistru dar sub control ruso-transnistrean: Cetatea Tighina, bastion geopolitic de sute de ani aflat pe o frontiera geostrategica de mii de ani, daca luam in considerare Valul lui Traian care se opreste la Nistru. Va introducem asadar in misterele de dupa sarma ghimpata din rasaritul romanesc, in care se afla tintuiti, impreuna, romani, ucraineni si rusi, ca intr-o uriasa rezervatie sovietica incremenita in timp.

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Fotografiile Cristinei Nichitus Roncea din acest Foto-Reportaj au aparut si in ziarul Adevarul si la Agentia de Presa Mediafax

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova