Posts Tagged ‘Liiceanu’

Cele 110 probe depuse în Procesul Liiceanu vs Libertatea Presei, sursele folosite pentru trei articole despre GDS și Humanitas în Evenimentul Zilei. MARFĂ DE DESCĂRCAT

110 probe scrise am depus în Instanță în procesul cu Liiceanu, al cărui nou termen este pe 28 noiembrie 2019, chiar de ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului, cel întinat de una din producțiile de gang ale editurii Humanitas, fără ca vreo instituție normală să reacționeze. A făcut-o nepoata Părintelui Arsenie Boca.

Categoric, așadar, va fi o zi victorioasă.

Pentru cei interesați, Rechizitoriul pe care l-am făcut Găștii GDS-Humanitas (Pleșu-Liiceanu) în Întâmpinarea mea din procesul intentat de Liiceanu, în care-mi cere ca daune morale 50.000 de euro, este disponibil aici:

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

Iar cele 110 de probe, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de mine și pe care le-am folosit pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei, le puteți descărca de aici:

MEGA.nz

Doamne, ajută!

UPDATE: Cum a fost la Tribunal

În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989, avocata distinsului reclamant, Nicoleta Popescu (parcă), a afirmat că Cătălin Cioabă, martorul lui Liiceanu, “a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală “prin natura apropierii” pe care o are față de acesta. Strict autentic. Puteți asculta înregistrarea cu cerere către Tribunal. Probabil o viitoare autoare strălucită de producții Humanitas Fiction, la mare rivalitate cu Lucian Boia, Nicoleta Popescu, o siameză desprinsă doar cu trupul de Monica Macovei, a inventat că eu aș fi scris despre Liiceanu că e agent ruso-ungar. A spus-o cu mare convingere ca și cum ar fi fost un citat care îmi aparține. N-am spus-o eu… dar poate știe ea ceva! 🙂 Știți cum e cu gura păcătoaselor… 🙂 Eu am fost destul de clar în articolul despre GDS (care nu îl privea direct pe Liiceanu decât dacă se identifica prin simbioză cu organul în cauză, din care însă și-a dat demisia cu năduf după ce nu i-a fost votat candidatul președinte): era vorba de agentul sovietic Silviu Brucan și de agentul securității ungare Alin Teodorescu, documentați ca atare de serviciile speciale de informații românești. Am asistat astfel în premieră – pentru mine, cel puțin – la un act avocațial al unei persoane care ori minte cu nerușinare Instanța ori nici măcar n-a citit articolele pe care le infierează în stil de Tribunal al Poporului, chestiune pe care ma gândesc serios să o supun atenției Baroului București. În rest, doamna judecător a respins proba cu martorii care puteau lămuri direct mai multe aspecte legate de moralitatea lui Liiceanu, respectiv Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, care ar fi istorisit exact cum au fost reeșalonate sau șterse datoriile Humanitas, academicianul Eugen Mihăescu, care a participat la o vizită de lucru a lui Brucan la GDS în ianuarie 1989, filosoful Constantin Barbu, ucenic al lui Constantin Noica, un foarte bun cunoscător al trecutului patronului fostei Edituri Politice a PCR și cunoscutul ziarist Ion Spanu, citat de altfel chiar în articolele incriminate din evz.ro. A rămas în deliberare. Așteptăm cu încredere, desigur, actul Justiției Române față de libertatea presei și libertatea de expresie, la 30 de ani de la căderea cenzurii o dată cu dărâmarea regimul comunist, evenimente la care am avut bucuria să particip personal. Apropo, n-ați observat că Liiceanu, altfel destul de guraliv despre propria-i persoană (creme, apă de toaletă etc). n-a vorbit în aceste trei decenii NICIODATĂ despre ce a făcut în zilele revoluției?…
Mulțumesc doamnei avocat care m-a reprezentat! Cele 110 “pieces of evidence” depuse de mine în proces, dintre care circa 100 au stat la baza articolelor, se pot descărca de aici – RONCEA.RO

În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989 , avocata…

Publicată de Victor Roncea pe Joi, 28 noiembrie 2019

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

RECHIZITORIU

Liiceanu și-a dat demisia din GDS la 10 zile după ședința în care s-au stabilit următoarele:

“Pe 20 septembrie 2019 a fost aleasă noua conducere a GDS-ului. Andrei Cornea este noul președinte al Consiliului Director. Ceilalți 4 membri C.D. GDS sunt: Brîndușa Armanca, Andreea Pora, Horia-Roman Patapievici și Radu Vancu. Cristina Cioabă a fost aleasă cenzorul GDS-ului.”

Motivul real este, fără îndoială, faptul că nu mai poate controla total direcția organizației societății civile roșii prin instalarea unui prepus. Arogarea calității de conducător de facto al Grupului reiese și din Cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o împotriva mea în urma a două articole din Evenimentul Zilei, în care era vorba, în primul rând, de constituirea tenebrosului “Grup de Diversiunea Socială” – după cum l-a botezat ieri Cornel Nistorescu într-o emisiune radio cu Ionuț Cristache și Ion Spânu. Un front-Grup neokominternist, un nod rețelar al Rețelei Soros în România, o rețea în rețea. O rețea otrăvitoare, care a plantat în 30 de ani armate de viruși în rețelele politice, de educație și securitate românești, agenți infecțioși care acționează în prezent ca niște veritabile bombe cu ceas pentru sistemul imunitar al României.

Acum, după ce Pleșu, în calitate de membru “pe viață” al Consiliului de conducere tip Troikă al Fundației Soros din România a anunțat presupusa dizolvare a acesteia, Liiceanu s-a gândit să-i meargă pe urme și să-și lepede și el pielea de GDS-ist. Reamintesc că în primii ani Grupul s-a lansat cu sprijinul direct al lui Soros, adus personal de Brucan la sediul din Calea Victoriei oferit chiar de către el colegilor GDS-iști. Grupul a funcționat o perioadă bună cu un președinte comun și la GDS și la Fundația Soros. Oare în ce blană vor sări de-aici înainte cei doi dacă acum “s-au răsfirat”? Pretextele demisiei lui Liiceanu sunt ridicole, invocându-l pe Marx, idolul lui Andrei Cornea, tocmai el, care cita pe larg din ideologul crimei și ciumei roșii în lucrări “filosofice” autocenzurate la republicare.

După 10 zile de frământat în cearșafurile-i Armani, Liiceanu s-a gândit că opereta “La independentu’ civic” poate să-i mai lustruiască puțin fața altfel deja bine cremuită cu Clinique. Monica Macovei l-a urmat, supusă. De notat: amândoi împart aceeași avocată și cu amândoi m-am aflat în judecată. Ambii au pierdut în esență primele procese. Urmează cel de mai jos.

Însă orice operă comică ar mai juca în continuare, Liiceanu rămâne indisolubil legat de tot ceea ce a însemnat nefast în acești ani Grupul moșit și scos de sub pulpana lui Silviu Brucan în decembrie 1989, sau poate chiar mai devreme, având în vedere declarația lui Tudor Octavian privind întâlnirea secretă de la Tescani, din 23 august 1989, dintre Pleșu, Măgureanu și Iliescu.

Să nu uităm, exact acum un an Pleșu și Liiceanu îndemnau vocal la boicotarea Referendumului pentru Căsătorie și Familie.

Redau mai jos Rechizitoriul meu la adresa acestui Grup și a lui Liiceanu, așa cum a fost depus în Instanță, în procesul care se află în curs de desfășurare. Dincolo de părțile juridice veți găsi o sinteză asupra scopului și activităților acestui “PCR în ilegalitate”.

Nu în ultimul rând public aici în premieră un document al Curții de Conturi a României, care certifică din nou adevărul afirmațiilor mele în ce privește derogările de care a avut parte Humanitas prin trafic de influență la nivel înalt:

Tribunalul Bucureşti

Secţia a III-a Civilă

Dosarul nr. 8752/3/2019

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul RONCEA VICTOR – ALEXANDRU,

în temeiul art. 205 Cod Procedură Civilă, formulez următoarea

ÎNTÂMPINARE

Prin care solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele

MOTIVE:

  1. În fapt,

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Liiceanu Gabriel, a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, pretinzând că i-aș fi încălcat drepturile nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin ”afirmațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în cotidianul Evenimentul Zilei din data de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019”.

Totodată, a solicitat obligarea subsemnatului, pe cheltuiala mea, la publicarea hotărârii judecătorești în cotidianul Evenimentul Zilei, inclusiv http://evz.ro/ și pe pagina de Facebook ”evz.ro”.

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, însă aceste susțineri sunt neîntemeiate, așa cum voi arăta în prezenta întâmpinare.

  1. Afirmațiile privind pretinsa „campanie de denigrare” a reclamantului susținută de subsemnatul în cotidianul Evenimentul Zilei sunt neîntemeiate

Arăt că nu este vorba de nici o „campanie”, ci de un articol de informare publicat în două părți, cu același subiect, înființarea Grupului pentru Dialog Social (GDS), material care se înscrie în seria de cronici ale acestui an, ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Adevărul despre cei care au ocupat scena politică și civică după 1989 s-a dovedit de foarte multe ori a fi cu totul altul decât cel prezentat, cosmetizat, publicului larg. Pentru a da un singur exemplu relevant în cazul nostru îl vom aminti pe Radu Vasile, un premier post-decembrist de la finele anilor 1990, aparent la locul lui și, în plus, un poet sensibil. La mult timp după debarcarea lui, în 2006, fostul președinte Emil Constantinescu avea să declare într-o dezbatere publică faptul că Radu Vasile a fost colaborator al Securității și că el personal a cunoscut acest lucru chiar în perioada nominalizării acestuia dar l-a ascuns opiniei publice. În 1993, însuși Radu Vasile, ca parlamentar, semnase pentru o lege de deconspirare a agenților Securității. Se știa „acoperit”. Biografia lui Wikipedia nici azi nu consemnează acest lucru.

După cum vedem – și din aceste motive ca cel expus mai sus -, au trecut aproape 30 de ani pentru ca Parchetul General să reușească să finalizeze Rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Datoria unui jurnalist este, la fel, de a dezveli tot adevărul, indiferent de trecerea timpului și notorietatea unor făptuitori sau ai altora și în acest sens au fost scrise articolele incriminate de dl. Liiceanu.

Grupul pentru Dialog Social, al cărui membru fondator este reclamantul Liiceanu Gabriel, împreună cu ideologul comunist Silviu Brucan şi eseistul Andrei Pleşu, între alții, își revendică apariția pe scena publică pe 31 decembrie 1989, la Hotelul Intercontinental.

Materialul informativ, destinat inițial suplimentului Evenimentul Istoric, a fost publicat în Evenimentul Zilei şi structurat în două părți datorită volumului mare de informații şi documente atașate. Cele două părți ale articolului au apărut în zile consecutive, după cum se arată şi în acțiunea reclamantului Liiceanu Gabriel, respectiv în 21 şi 22 ianuarie 2019.

Materialele în cauză sunt și semnalate ca atare încă din titlu, respectiv cu partea I şi partea a II-a: „GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)” şi „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)”. (Anexa nr. 1 și 2).

Cel de-al doilea articol, din 30 ianuarie 2019 – „Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO” (Anexa nr. 3) -, arăt că modalitatea în care a fost privatizată Editura Politică constituie unul dintre mai multele aspecte pendinte cauzei Valerian Stan împotriva României aflată pe rolul CEDO, și comunicată Guvernului României la 11.07.2013; informația se află publicată pe web-site-ul CEDO aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-123807%22]} și aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2229497/13%22]} (Anexa nr. 4). Articolul din 30 ianuarie 2019 este o continuare firească a primului material, în care prezentam documente inedite, publicate în premieră. El a inclus și informații deținute de către domnul Valerian Stan, un expert recunoscut în lupta anti-corupție din România, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului Convenției Democrate Române (CDR) între anii 1996 – 1997, fost ofițer de Armată şi membru fondator al Comitetului de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), fost membru fondator şi președinte al Alianței Civice, fost director de programe şi vicepreședinte al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost director de programe în cadrul Fundației Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi, din ianuarie 2005, membru al Consiliului director al Fundației Centrul de Resurse Juridice (CRJ) după ce, între 2008 şi 2013 a fost președinte al Consiliului director al CRJ.

Ca atare, pretinsa „campanie de denigrare” se referă în fapt la doar două articole, iar reclamantul nu a adus nicio dovadă a caracterizării şi scopului închipuit atribuite materialelor elaborate de subsemnatul. În schimb, plasând acest termen încă din prima propoziție a acțiunii, reclamantul Liiceanu Gabriel dă acțiunii o notă de auto-victimizare cu scopul de a influența instanța în favoarea interpretării propriei sale realități, denaturând şi prezentând trunchiat situația de fapt relatată de mine în articolele publicate.

Pentru că reclamantul Liiceanu Gabriel a ținut să anexeze şi CV-ul său, ofer la rândul meu instanței, pentru a înțelege mai bine nivelul asumării responsabilității celor afirmate în articolele incriminate, câteva date despre mine:

(more…)

Ultimele cuvinte ale Profesorului Dinu C. Giurescu despre “demitizatorul” lui Liiceanu: “Lucian Boia este un om care nu iubește adevărul și nu iubește Istoria”. Prezentare de Victor Roncea în EVENIMENTUL ISTORIC: “Mărturia unui istoric singuratic” de Narcis Dorin Ion. VIDEO cu Ioan Aurel Pop

Editura RAO a lansat marți, 12 februarie a.c., la Biblioteca Academiei Române și în prezența președintelui Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, lucrarea Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu, de Narcis Dorin Ion, care se înscrie drept un veritabil Ultim cuvânt al regretatului istoric român. (…)

Evenimentul Istoric vă prezintă un scurt fragment din această lucrare testamentară:

Despre lucrările profesorului Lucian Boia ce ne puteţi spune?

Lucian Boia este un istoric cu „teză“. El îşi fixează de la început obiectivul pe care vrea să îl demonstreze, culege acele documente care se potrivesc obiectivului respectiv, alege exact ce îi convine şi scrie. Scrie uşor şi a găsit editorul care vrea să facă bani din scrierile sale. Domnul Lucian Boia este un om care nu iubeşte adevărul şi nu iubeşte istoria. Dacă iubeşti istoria trebuie să fii de partea adevărului, adică să îţi dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în faţa cititorului şi să îl laşi să judece sau, dacă e nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început.

Cum apreciaţi demitizările făcute de Lucian Boia în cărţile sale?”

Integral în Evenimentul Istoric (Nr.13, Februarie – Martie 2019)

Vedeți și EXCLUSIV: Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Recenzie Z.O.: “România nu mai are atuuri care să-i permită să reziste”. Gen. (r) Aurel Rogojan despre “MĂRTURIA UNUI ISTORIC SINGURATIC – Convorbiri cu academicianul DINU C. GIURESCU”, de Narcis Dorin Ioan. Note de lectură

Doamna Magdalena Popa Buluc ne informează în Jurnalul Național:

“Academicieni, cercetători, istorici, profesori şi jurnalişti au venit la Biblioteca Academiei Române, la lansarea volumului Mărturia unui istoric singuratic, semnată de Narcis Dorin Ion. A fost un dublu eveniment – pe de o parte apariția celei de-a treia cărți dintr-o serie dedicată unor mari personalități, pe de altă parte – un prilej de a-i aduce un omagiu, la un an de la moartea sa, unuia dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și profesori români, academicianul Dinu C. Giurescu.

„Profesorul Dinu C. Giurescu nu a fost un om comod, nu a acceptat niciodată să tacă, a fost un istoric cetățean, un intelectual luptător. Nu numai un domn al istoriografiei românești, ci al întregii culturi și civilizații dintre Nistru, Dunăre și Carpați”, a afirmat în deschiderea evenimentului, academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. (…)

Am avut bucuria de a-l intervieva de două ori.  Cât de mult adevăr este şi astăzi în spusele sale.

Istoricul Dinu Giurescu comenta: “Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el şi cred că la un moment dat se va trezi”.

Excelente şi comentariile istoricului despre Brexit: “România nu mai e a românilor”, afirmând că rezultatul referendumului din Marea Britanie reprezintă “decizia unui stat suveran care ascultă nu de ceea ce i se impune, ci de ceea ce cred oamenii că e mai bine pentru ţara lor. Marea Britanie a fost o putere colosală care are în gena ei sentimentul national, mândria naţională.

Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? În zilele noastre, a-ţi iubi ţara este aproape un delict. Încotro ne îndreptăm, Doamne? O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de un grup de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate…”

Iată ce mai adaugă profesorul: “Ajunge cu târârea în genunchi în faţa celor puternici. Fără fermitate şi demnitate în relaţia cu marile puteri nu putem obţine nimic. Istoria nu iartă… Ce ţară vom lăsa urmaşilor noştri?”.”

Citiți: Profesorul Dinu Giurescu la 90 de ani: „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”

Video de la lansare cu Ioan Aurel Pop

Semnal de Victor Roncea

Pentru documentare: Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EvZ: O pagină „pierdută” dintr-un dosar al CIE se transformă într-o bombă: Istoricul Lucian Boia apare pe lista „Brigadierilor Securității”

RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE

VIDEO: Lucian Boia, colaborator al Securității sau ofițer acoperit? Misterul prezenței autorului Humanitas pe o Listă a DIE (CIE) ajunsă de la SIE la CNSAS analizat într-o dezbatere REALITATEA TV – EvZ

Lucian Boia în Arhivele SIE și CNSAS. De la DIE și CIE la GDS și 22. Pagina 2 de pe Lista cu “Brigadierii Securității” vs volumul 2 din “Cum am trecut prin comunism”. Dilema lui Liiceanu la Humanitas

Ținta blasfemiei Humanitas la adresa Părintelui Arsenie Boca: Blocarea canonizării Sfântului Ardealului. CNSAS are obligația să se autosesizeze: Tatiana Niculescu Bran, o Luciana Boia a lui Gabriel Liiceanu, falsifică ticălos viața lui Arsenie Boca și împroașcă cu noroi securistic memoria Mitropolitului Nicolae Bălan, salvator al evreilor din sudul Transilvaniei. UPDATE

Mai mulți cititori mi-au sesizat că o notă de-a mea publicată pe contul personal de Facebook cu privire la Tatiana Niculescu Bran și atentatul Humanitas la memoria Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, a devenit invizibilă. Într-adevăr, deși la mine apare, pe alte terminale, “niet”. Nu e de mirare, deși am 9500 de abonați pe contul personal și 5000 pe pagina blogului. Aceasta este realitatea distopică a Facebook-ului controlat, în România, de securiști de neam prost. Reiau așadar aici comentariul despre Fakebook-ul Humanitas care poartă supratitlul scris cu mânuța lui de un turnător al Securității și atribuit în fals Părintelui Arsenie Boca de celebra “scriin-du-șitoare” a lui Liiceanu: “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”.

Înainte de a continua, vreau să subliniez pentru diverse fețe bisericești din această țară – și chiar și pentru alte cadre -, care găsesc de cuviință să se lase bătute pe burtă pe scene din Iași, de exemplu, sau Cluj, sau alte orașe,  în numele Ortodoxiei (!), de diverși maimuțoi cu pretenții de filosofi, sau să-i bage pe “sticla” Patriarhiei amploaiații, că fosta editură a Partidului, actuala Humanitas, a fost oferită pe tavă lui Gabriel Liiceanu de tovarășul lui de nedespărțit, mai ales în nopțile friguroase de la Păltiniș, Andrei Pleșu. Revin cu comentariul “nevăzut”:

Rușii se străduiesc de câțiva ani buni să-i maculeze imaginea Părintelui Arsenie Boca în spațiul online românesc și în sufletele românilor. O fac, vorba lui Eminescu, “surpând încet-încet” până “ajung să ceară și sufletul cuceriților”. Mai nou, un ungur a reclamat cu tupeu “brandul” Arsenie Boca, câteva organe fără minte ascultând de aberația “europeană” agitată de Budapesta. Scandal mizer, de tip “spining” profesionist, menit să netezească calea mediatică spre o mizerie și mai mare: o combinație “editorială” între cele două entități, Rusia și Ungaria. Tatiana Niculescu Bran, o adulatoare a propagandistului PCR Lucian Boia, îi merge pe urme șenilatului Humanitas pentru a mai atenta la demolarea unui “mit” – a se citi a unui simbol – al României autentice. Evident, luat din “topul” marilor români, pentru a satisface normele NKVD și ale succesorilor săi: Părintele Arsenie Boca.

Subiect ales, chipurile, “întâmplător”, după cum afirmă această Dorel în fuste a lui Liiceanu, altfel o mare scriitoare a editurilor antiromâneşti Humanitas şi Polirom care nu se încurcă, după cum se vede, deloc, dar absolut deloc cu scrisul. Ca să ne lămurim care este ținta exactă a operațiunii de război mediatic, cultural și spiritual, amintim că, vorba tovarășei în cauză, “întâmplător”, de dincolo de văzduhurile care luminează amintirea întunecată a gratiilor închisorilor bolșevice, Părintele Arsenie Boca ar putea fi primul “Sfânt al închisorilor” oficial,  în calitate de principal favorit din galeria demnă de Panteon național a martirilor și mărturisitorilor propuși spre canonizare, dosarul său fiind studiat în prezent de o comisie specială a Bisericii Ortodoxe Române. “Scriin-du-i” “povestea” falsificată a lui Arsenie Boca (cucoană, de ce plagiezi “adevarul ca poveste” al marelui ni-mic A. Plesu?), Tatiana Niculescu Bran nu devine doar o negrișoară a lui Gabriel Liiceanu, ci o răspândacă a turnătorilor de duzină ai Securității. Ipocrizia persoanei în cauză este fără limite. A avut de la cine învăța…

Victor Roncea

UPDATE: Tatiana Niculescu Bran și Gabriel Liiceanu spulberați de ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Volumul Humanitas, o blasfemie şi o infamie cu iz demonic

PS: Sursa “capturei” foto de mai sus provenită de pe pagina nestimabilei: Tatiana Niculescu falsifică, plagiază și maculează biografia Părintelui Arsenie Boca. FANTASMAGORIILE HUMANITAS

Din acest text, semnalat mai sus, rezultă de ce este necesară autosesizarea Colegiului CNSAS (și) în acest caz:

Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!). Este ilegală preluarea și difuzarea din arhivele CNSAS a unor astfel de obscenități: în conformitate cu prevederile art.28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, „în activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intima, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”. Șef Rabinul Alexandru Șafran ni-l înfățișează pe Mitropolitul Nicolae Bălan ca salvator al evreilor.” (Drd Florin Duțu)

Amintesc că Tatiana Niculescu Bran a batjocorit în mod similar, la Polirom, editura tandem a Humanitasului, memoria Patriarhului Teoctist (de restul porcăriilor anti-creștine, anti-Ortodoxia Română în special, făcute mână în mână cu Mungiu și Șerban, nici nu mai amintim).

Adaug că am transmis Patriarhiei Române Petiția Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului – semnată de peste 15.000 de români – și totodată recomand aici o emisiune în care vrednica de pomenire Doamnă Aspazia Oțel Petrescu mărturisește despre sfințenia Părintelui Arsenie Boca, în timp ce cercetătorii Florin Duțu și Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, ambii autori și coordonatori ai unor volume importante despre viața Părintelui Arsenie Boca, tratează propunerea de canonizare din punct de vedere științific.

Secțiunea “No comment”:

UPDATE: Un răspuns potrivit – Mitropolitul Ardealului anunță accelerarea demersurilor pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica Ortodoxă Română nu a avut niciodată o astfel de manifestare a pietății credincioșilor față de o personalitate bisericească

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Bogdan Munteanu, stânga, cu plămânul perforat. Foto: Getty Images

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu.

Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Tatiana Niculescu Bran, ejectata de la Cotroceni, îşi continuă seria de fake-book-uri plagiind de la Cioran pentru titlul unei făcături: “Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu”. Librăria Bizantină e Curviştină

Tatiana Niculescu Bran, fosta guristă a preşedintelui Iohannis, dată afară de la Cotroceni după ce a conceput şi transmis un mesaj “prezidenţial” favorabil autonomiei “ţinutului secuiesc”, s-a întors la păcatul ei originar: fake-book-ul. O pagină de Facebook pe care o urmăresc cu atenţie semnalează un fapt reprobabil, care ne îndeamnă să redăm Librăriei Bizantine numele ei real, de Librăria Curviştină:

Marturisitorii: “Rusine Librariei Bizantine (ca autoarei stim ca n-are cum sa-i fie)!
Intr-o noua pseudo-biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu, falsificata de la primele randuri in stil securistic de cunoscuta anticrestina Tatiana Niculescu Bran (speculatoarea de la Tanacu si denigratoarea PF Teoctist) si aparuta la editura antiromanului Gabriel Liiceanu (fosta Editura Politica a PCR), autoarea ne informeaza ca “a impumutat” titlul cartii de la Emil Cioran. Numai ca, din cate stim, pentru a imprumuta trebuie sa-ti si fie oferit imprumutul. Altfel se numeste furt, mai ales cand apare pe coperta fara ghilimele, in stilul brevetat de tovarasul editorului, A. Plesu, care a subtilizat titlul “Minima Moralia” (la fel, fara ghilimele) de la filosoful Theodor Adorno. L-a intrebat pe Cioran daca vrea? Apoi, imprumutul, din cate stim, cel putin pentru oamenii de bun simt, presupune si restituire. S-a gandit autoarea ca poate ii cere Cioran imprumutul inapoi? Noi speram, totusi, sa n-o faca prea curand, ca sa-i dea timp Tatianei sa scrie si biografia necenzurata a lui Gabriel… Liicheanu.
PS: Rusine, Librariei Bizantine, care, din cate se vede, pentru bani face orice, chiar si in postul Sfintelor Pasti. Intr-adevar, brosura costa putin peste 30 de arginti… Cu doi lei, cel mai probabil valoare ei reala.”

— at Libraria Bizantina.

Ce mai putem constata, din poza de mai jos? Boiangi “bizantinisti” la Libraria Curvistina. Pe-afara-i vopsit gardul, inauntru Liigheanu si ai lui! La Libraria Bizantina se vinde bine, pe 30 de argini, si hula la adresa romanilor si cea la adresa lui Dumnezeu: Tolstoi era ateu şi a fost afurisit de Biserică pentru hulele şi ereziile sale!

Porcăria l-a făcut şi pe un cunoscut monah să remarce public:

“Cînd întreaga lume caută să se scuture de pecinginea corectitudinii politice, librăria Bizantină din Bucureşti “face frumos” punînd la vînzare o nouă mistificare a adevărului istoric.

Îndemnul meu către preoţi şi studenţii teologi este să citească lucrări serioase pe acest subiect (slavă Domnului, sînt destule!) şi să boicoteze librăria fostului prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, paroh al unei biserici cu hramul… Sfinţilor Arhangheli.”

Nota mea: Nu intraţi în jocul Editurii Humanitas şi al autoarei fake-book-ului. Nu cumpăraţi cartea. Ignoraţi-o! O să rugăm un istoric să o analizeze şi cu asta basta.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova