Posts Tagged ‘Liiceanu’

Ținta blasfemiei Humanitas la adresa Părintelui Arsenie Boca: Blocarea canonizării Sfântului Ardealului. CNSAS are obligația să se autosesizeze: Tatiana Niculescu Bran, o Luciana Boia a lui Gabriel Liiceanu, falsifică ticălos viața lui Arsenie Boca și împroașcă cu noroi securistic memoria Mitropolitului Nicolae Bălan, salvator al evreilor din sudul Transilvaniei. UPDATE

Mai mulți cititori mi-au sesizat că o notă de-a mea publicată pe contul personal de Facebook cu privire la Tatiana Niculescu Bran și atentatul Humanitas la memoria Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, a devenit invizibilă. Într-adevăr, deși la mine apare, pe alte terminale, “niet”. Nu e de mirare, deși am 9500 de abonați pe contul personal și 5000 pe pagina blogului. Aceasta este realitatea distopică a Facebook-ului controlat, în România, de securiști de neam prost. Reiau așadar aici comentariul despre Fakebook-ul Humanitas care poartă supratitlul scris cu mânuța lui de un turnător al Securității și atribuit în fals Părintelui Arsenie Boca de celebra “scriin-du-șitoare” a lui Liiceanu: “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”.

Înainte de a continua, vreau să subliniez pentru diverse fețe bisericești din această țară – și chiar și pentru alte cadre -, care găsesc de cuviință să se lase bătute pe burtă pe scene din Iași, de exemplu, sau Cluj, sau alte orașe,  în numele Ortodoxiei (!), de diverși maimuțoi cu pretenții de filosofi, sau să-i bage pe “sticla” Patriarhiei amploaiații, că fosta editură a Partidului, actuala Humanitas, a fost oferită pe tavă lui Gabriel Liiceanu de tovarășul lui de nedespărțit, mai ales în nopțile friguroase de la Păltiniș, Andrei Pleșu. Revin cu comentariul “nevăzut”:

Rușii se străduiesc de câțiva ani buni să-i maculeze imaginea Părintelui Arsenie Boca în spațiul online românesc și în sufletele românilor. O fac, vorba lui Eminescu, “surpând încet-încet” până “ajung să ceară și sufletul cuceriților”. Mai nou, un ungur a reclamat cu tupeu “brandul” Arsenie Boca, câteva organe fără minte ascultând de aberația “europeană” agitată de Budapesta. Scandal mizer, de tip “spining” profesionist, menit să netezească calea mediatică spre o mizerie și mai mare: o combinație “editorială” între cele două entități, Rusia și Ungaria. Tatiana Niculescu Bran, o adulatoare a propagandistului PCR Lucian Boia, îi merge pe urme șenilatului Humanitas pentru a mai atenta la demolarea unui “mit” – a se citi a unui simbol – al României autentice. Evident, luat din “topul” marilor români, pentru a satisface normele NKVD și ale succesorilor săi: Părintele Arsenie Boca.

Subiect ales, chipurile, “întâmplător”, după cum afirmă această Dorel în fuste a lui Liiceanu, altfel o mare scriitoare a editurilor antiromâneşti Humanitas şi Polirom care nu se încurcă, după cum se vede, deloc, dar absolut deloc cu scrisul. Ca să ne lămurim care este ținta exactă a operațiunii de război mediatic, cultural și spiritual, amintim că, vorba tovarășei în cauză, “întâmplător”, de dincolo de văzduhurile care luminează amintirea întunecată a gratiilor închisorilor bolșevice, Părintele Arsenie Boca ar putea fi primul “Sfânt al închisorilor” oficial,  în calitate de principal favorit din galeria demnă de Panteon național a martirilor și mărturisitorilor propuși spre canonizare, dosarul său fiind studiat în prezent de o comisie specială a Bisericii Ortodoxe Române. “Scriin-du-i” “povestea” falsificată a lui Arsenie Boca (cucoană, de ce plagiezi “adevarul ca poveste” al marelui ni-mic A. Plesu?), Tatiana Niculescu Bran nu devine doar o negrișoară a lui Gabriel Liiceanu, ci o răspândacă a turnătorilor de duzină ai Securității. Ipocrizia persoanei în cauză este fără limite. A avut de la cine învăța…

Victor Roncea

UPDATE: Tatiana Niculescu Bran și Gabriel Liiceanu spulberați de ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Volumul Humanitas, o blasfemie şi o infamie cu iz demonic

PS: Sursa “capturei” foto de mai sus provenită de pe pagina nestimabilei: Tatiana Niculescu falsifică, plagiază și maculează biografia Părintelui Arsenie Boca. FANTASMAGORIILE HUMANITAS

Din acest text, semnalat mai sus, rezultă de ce este necesară autosesizarea Colegiului CNSAS (și) în acest caz:

Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!). Este ilegală preluarea și difuzarea din arhivele CNSAS a unor astfel de obscenități: în conformitate cu prevederile art.28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, „în activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intima, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”. Șef Rabinul Alexandru Șafran ni-l înfățișează pe Mitropolitul Nicolae Bălan ca salvator al evreilor.” (Drd Florin Duțu)

Amintesc că Tatiana Niculescu Bran a batjocorit în mod similar, la Polirom, editura tandem a Humanitasului, memoria Patriarhului Teoctist (de restul porcăriilor anti-creștine, anti-Ortodoxia Română în special, făcute mână în mână cu Mungiu și Șerban, nici nu mai amintim).

Adaug că am transmis Patriarhiei Române Petiția Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului – semnată de peste 15.000 de români – și totodată recomand aici o emisiune în care vrednica de pomenire Doamnă Aspazia Oțel Petrescu mărturisește despre sfințenia Părintelui Arsenie Boca, în timp ce cercetătorii Florin Duțu și Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, ambii autori și coordonatori ai unor volume importante despre viața Părintelui Arsenie Boca, tratează propunerea de canonizare din punct de vedere științific.

Secțiunea “No comment”:

UPDATE: Un răspuns potrivit – Mitropolitul Ardealului anunță accelerarea demersurilor pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica Ortodoxă Română nu a avut niciodată o astfel de manifestare a pietății credincioșilor față de o personalitate bisericească

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Bogdan Munteanu, stânga, cu plămânul perforat. Foto: Getty Images

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu.

Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Tatiana Niculescu Bran, ejectata de la Cotroceni, îşi continuă seria de fake-book-uri plagiind de la Cioran pentru titlul unei făcături: “Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu”. Librăria Bizantină e Curviştină

Tatiana Niculescu Bran, fosta guristă a preşedintelui Iohannis, dată afară de la Cotroceni după ce a conceput şi transmis un mesaj “prezidenţial” favorabil autonomiei “ţinutului secuiesc”, s-a întors la păcatul ei originar: fake-book-ul. O pagină de Facebook pe care o urmăresc cu atenţie semnalează un fapt reprobabil, care ne îndeamnă să redăm Librăriei Bizantine numele ei real, de Librăria Curviştină:

Marturisitorii: “Rusine Librariei Bizantine (ca autoarei stim ca n-are cum sa-i fie)!
Intr-o noua pseudo-biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu, falsificata de la primele randuri in stil securistic de cunoscuta anticrestina Tatiana Niculescu Bran (speculatoarea de la Tanacu si denigratoarea PF Teoctist) si aparuta la editura antiromanului Gabriel Liiceanu (fosta Editura Politica a PCR), autoarea ne informeaza ca “a impumutat” titlul cartii de la Emil Cioran. Numai ca, din cate stim, pentru a imprumuta trebuie sa-ti si fie oferit imprumutul. Altfel se numeste furt, mai ales cand apare pe coperta fara ghilimele, in stilul brevetat de tovarasul editorului, A. Plesu, care a subtilizat titlul “Minima Moralia” (la fel, fara ghilimele) de la filosoful Theodor Adorno. L-a intrebat pe Cioran daca vrea? Apoi, imprumutul, din cate stim, cel putin pentru oamenii de bun simt, presupune si restituire. S-a gandit autoarea ca poate ii cere Cioran imprumutul inapoi? Noi speram, totusi, sa n-o faca prea curand, ca sa-i dea timp Tatianei sa scrie si biografia necenzurata a lui Gabriel… Liicheanu.
PS: Rusine, Librariei Bizantine, care, din cate se vede, pentru bani face orice, chiar si in postul Sfintelor Pasti. Intr-adevar, brosura costa putin peste 30 de arginti… Cu doi lei, cel mai probabil valoare ei reala.”

— at Libraria Bizantina.

Ce mai putem constata, din poza de mai jos? Boiangi “bizantinisti” la Libraria Curvistina. Pe-afara-i vopsit gardul, inauntru Liigheanu si ai lui! La Libraria Bizantina se vinde bine, pe 30 de argini, si hula la adresa romanilor si cea la adresa lui Dumnezeu: Tolstoi era ateu şi a fost afurisit de Biserică pentru hulele şi ereziile sale!

Porcăria l-a făcut şi pe un cunoscut monah să remarce public:

“Cînd întreaga lume caută să se scuture de pecinginea corectitudinii politice, librăria Bizantină din Bucureşti “face frumos” punînd la vînzare o nouă mistificare a adevărului istoric.

Îndemnul meu către preoţi şi studenţii teologi este să citească lucrări serioase pe acest subiect (slavă Domnului, sînt destule!) şi să boicoteze librăria fostului prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, paroh al unei biserici cu hramul… Sfinţilor Arhangheli.”

Nota mea: Nu intraţi în jocul Editurii Humanitas şi al autoarei fake-book-ului. Nu cumpăraţi cartea. Ignoraţi-o! O să rugăm un istoric să o analizeze şi cu asta basta.

Gabriel Liiceanu, cu Marx în suflet: “Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat”. “Desfiinţarea proprietăţii private, terapia locală în vederea unei realizări totale”. 10 ani de la LIICHEANU

Ion Spânu:

“Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii” a aparut in 1975 la Univers si a fost republicata la Humanitas in 1993. In nota editiei a doua, autorul scrie: “Am lasat deoparte sectiunea a treia a acelei editii si am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului…” Daca citim paginile scoase la reeditare observam ca anticomunistul de azi incearca de fapt sa-l faca uitat pe comunistul de ieri! In prima editie, intre pag. 203-209, Liiceanu il citeaza pe Marx de 12 ori, insusindu-si bine tezele acestuia. Evident, dupa Revolutie, deci dupa publicarea “Apelului catre lichele”, paginile respective nu mai dadeau bine la dosar si au fost rase. Sa le scoatem insa la iveala. La pagina 204, Liiceanu scria: “Desfiintarea proprietatii private devine astfel terapia locala in vederea unei realizari totale: cand uzul lucrului isi pierde natura egoista si cand simtul posedarii dispare, omul isi dobandeste integritatea senzoriala. <Fiinta a trebuit sa fie redusa la aceasta saracie absoluta, ca sa dea nastere din sine bogatiei sale launtrice> (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber sa-si insuseasca <esenta sa omnilaterala intr-un mod omnilateral, deci ca om total> (Ibid., 579).” Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: “Pentru a ajunge la o intelegere marxista a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxista trebuie receptata in rigoarea literei si a spiritului ei, purgata deci de intelegerile deopotriva schematice, vulgarizate si idilizante”. Pentru demonstratie, Gabrigel Liiceanu il citeaza pe Marx: “Comunismul este forma necesara si principiul dinamic al viitorului apropiat”! Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din editia postrevolutionara.

REMEMBER:

V-am spus-o acum zece ani: LIICHEANU. 10 ani de la deconspirarea “profitorului tuturor regimurilor”, filosoful “Lulu” al Securităţii, cel “cu Marx în suflet”: Gabriel Liiceanu

Domnul Pleşu are dreptate. (La fel ca şi domnul Liiceanu: “Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!” Un slogan reeditat al regimului din care au făcut parte: Regimul FSN)

Lui Cărtărescu i-a căzut Zidul Berlinului în cap: FRANKFURTER RUNDSCHAU i-a acordat lui Mircea Cărtărescu premiul Nobel pentru PLAGIAT

Mircea Cartarescu Plagiat Nobel Frankfurter Rundschau Oct 2015La numai o zi după marea aniversare a Zilei Unităţii Germaniei – eveniment la care am avut onoarea să particip în urmă cu 26 de ani, ca invitat special din Europa de Est – telenobelistului Mircea Cărtărescu i-a căzut Zidul Berlinului în cap. La propriu. Prestigiosul Frankfurter Rundschau, primul ziar apărut in sectorul american al Germaniei după război, cu circulaţie naţională şi internaţională, îl acuză pe candidatul imaginar la Nobel al clicii Patapievici-Pleşu-Liiceanu-Manolescu de… PLAGIAT. Nu pot să cred aşa ceva… Tz, tz, tz…

Detaliile în română, engleză şi germană, în COTIDIANUL

Articolul original, în limba germană, la SURSĂ

Paduchii culturii române, Patapievici şi Liiceanu, striviţi de titanii Academiei, Nicolae Breban şi Augustin Buzura. Anti-românii îşi fac de cap în Transilvania

Breban - Mediafax - Dragos Savu - cu Plesu - Patapievici si LiiceanuZiaristi Online:

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…

 

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române…

 

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic. Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi Guvern

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic.  Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi GuvernÎn Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…

 

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…

Octavian Goga despre Reţeaua Anti-Eminescu, de la Dobrogeanu Gherea la Pleşu, Patapievici, Liiceanu şi Manolescu – Pânze de păianjeni. Mustul care fierbe – PDF

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.

Octavian Goga - Mustul care fierbe - Roncea Ro

Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.

Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?

Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…

Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.

Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”

Integral în Octavian GogaMustul_care fierbe – PDFPânze de păianjeni (Pag 139 – 149)

Citiţi şi: “Eminescu e părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră. Doina lui, cea mai categorică evanghelie politică a românismului”

Octavian Goga - Motto -Mustul care fierbe - Roncea Ro

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova