Archive for the ‘Editoriale’ Category

VIDEO: TARGU MURES ASA CUM A FOST. Atrocitatile maghiare din 20 martie 1990 si mutilarea bestiala a lui Mihaila Cofar, prezentat in Occident drept ungur de catre propaganda maghiara in frunte cu Smaranda Enache si Laszlo Tokes. DOSAR


Atrocitatile maghiare din 20 martie 1990… de ZiaristiOnlineTV

Post scriptum la o manipulare

de Dorin Suciu

La 20 de ani de la acel dramatic 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureș, săptămâna premergătoare comemorării s-a transformat într-un prilej ratat de a se abține să-și dea cu presupusul pentru diverși nechemați ai „societății civile”, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, sau, ceea ce e mai rău, de continuare a unui șir de mizerabile manipulări, interne și internaționale, care au urmărit constant culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a petrecut atunci atunci.

Din păcate, abia vineri, 19 martie am intrat în posesia unui document care, coroborat cu declarațiile unor martori, aduce încă un argument în favoarea ideii că ceea ce s-a petrecut în urmă cu două decenii la Tîrgu-Mureș a fost minuțios premeditat. Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Câteodată, rolul întâmplării se poate dovedi mai important decât perseverența. Ani de zile am încercat fără succes să aflu identitatea acelui „reporter irlandez” care a înregistrat video scenele atroce ale ciocnirilor interetnice de la 20 martie 1990. În urmă cu câteva zile hazardul a făcut să mă reîntâlnesc cu dna Rodica Sabău-Pop care, la vremea aceea, era recepționeră la „Grand” – hotelul în fața căruia au avut violențele ale căror imagini au făcut înconjurul globului. În contextul comemorării care urma să aibă loc, doamna respectivă mi-a povestit că la data de 19 martie 1990, cu o zi înainte de „evenimente”, era de serviciu, când, pe la orele 14-15, a sosit la hotel un bărbat cu pașaport irlandez care a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans. Cum nu erau camere libere la acel etaj, a fost cazat la etajul 7. Dna Sabău-Pop și-a amintit perfect de aceste amănunte pentru că irlandezul, al cărui nume nu l-a reținut, a plătit echivalentul în lei al tarifului cu mărci vest-germane, iar ea s-a enervat pentru că nu avea să-i dea restul în valută și a trebuit să apeleze la bișnițarii care își făceau veacul în fața hotelului.
După ce și-a dus bagajele în cameră, irlandezul a coborât la recepție și a cerut cheia ușii de la terasa de la etajul 11 al hotelului, explicându-i că el este reporter de televiziune. Faptul a surprins-o oarecum, dar i-a dat cheia după ce a consemnat acest fapt în registrul hotelului. Toate aceste lucruri se petreceau în după-amiaza zilei de 19 martie, cu exact 24 de ore înainte de ciocnirile violente care urmau să aibă loc în fața hotelului a doua zi.

Inima a început să-mi galopeze. Am rugat-o pe dna Sabău-Pop să facă rost de registrul hotelului din luna martie 1990. S-a uitat la mine cu mirare, oarecum cu milă, și mi-a explicat că, după atâta timp, foarte probabil acel registru nu mai există. Am insistat și, după ce a scotocit două zile prin arhiva hotelului, m-a anunțat că l-a găsit.

Când m-am uitat la pagina cu date de 19 martie am avut un șoc: la camera 709 figura scris cu pix roșu  numele Honeyford Gary Lawon din Irlanda! În colțul din stânga jos al paginii registrului am găsit și nota făcută de recepționeră: Cheia pentru 709, de la terasa XI (Marcel). În urmă cu două decenii, Marcel Mija era recepționerul-șef de la „Grand”…

Am căutat imediat pe Google și am găsit că Gary Honeyford a fost reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord. Una dintre fotografiile de pe Internet îl arată transmițând de la Belfast, localitate de tragică reputație pentru conflictul etnic care o macină.

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”. Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva. Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistratrea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”! Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului. Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Degeaba am demonstrat indubitabil peste două zile într-un reportaj-anchetă adevărata identitate a lui Mihăilă Cofar, nefericitul țăran de pe valea Gurghiului, venit aiurea la Tîrgu-Mureș, răul fusese făcut.

Interesant este că o emisiune a TVR, „Post scriptum la un reportaj” făcută pe baza filmului meu, postată pe YouTube în urmă cu câțiva ani la adresa https://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c, din data de 19 martie 2010 nu mai poate fi deschisă decât de cei care au cont YouTube – si nici de aceia (Nota mea: Il gasiti pe pagina Roncea.ro de pe Facebook si la ZiaristiOnlineTV). Motivul ar fi că ea conține „imagini neadecvate” (?!). Ulterior s-a revenit cu mentiunea ca “nu este recomandata celor sub 18 ani”. (Nota mea: Ungurii sunt specialisti in denunturi calomnioase si acuze false de copyright).

Mai mult, se pare că filmul reportajului a dispărut din arhiva TVR.

Restul poveștii a fost spusă de colegul Mihai Mincan, ziarist la Adevărul, care a avut o idee extraordinară: să-l caute pe Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” – „Vecini răi” difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români. Acesta a fost găsit tocmai în India și a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria. Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta. Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”.  Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale. În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”. Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.

Vezi sus via Ziaristi Online documentarul video cenzurat pe YouTube si mai jos serialul lui Dorin Suciu in exclusivitate pentru Roncea.Ro:

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. 20 martie 1990: IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU – MUREŞ. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (I)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Profanarea statuii lui Avram Iancu de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (II)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Escaladarea si organizarea violentelor maghiare de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din luna martie 1990 (III)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).

Epilog la Operatiunea Targu Mures. O Plangere Penala niciodata finalizata, “gratie” galagiosului PSD de azi, urmasul FSN. DOCUMENTUL generalului maior (r) ION SCRIECIU

Dupa 20 de ani. Post scriptum la o manipulare. Dorin Suciu prezinta noi dovezi de la Targu Mures. Ungurii incearca sa blocheze pe YouTube documentarul despre ororile din 1990

Emil Constantinescu ii multumeste lui Mihai Cofar dupa ce i-a gratiat agresorul ungur si a facut-o pe instigatoarea Smaranda Enache ambasadoare. Si ii mai poceste si numele

Basescu i-a facut cadou lui Cristoiu o carte de Talpes care face parte din bibliografia lucrarii lui Larry Watts. Exclusiv Roncea.Ro: Ion Cristoiu: “Este o carte senzationala!”. Ioan Talpes: “Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial” a fost arsa deliberat la MApN in decembrie 1989

In deja faimoasa de-acum emisiune a lui Ion Cristoiu cu presedintele Traian Basescu s-au produs cateva premiere remarcabile. Dincolo de bombele politice, de prezentarea noii purtatoare de cuvant a Presedintiei si de confesiunile simpatice privind modul in care se lasa imbracat presedintele de doamna Maria Basescu, pe mine m-a interesat si ce carte i-a dat exact Traian Basescu lui Ion Cristoiu, pentru ca auzisem doar “Talpes” si “al Doilea Razboi Mondial”. Biroul de Presa de la Cotroceni mi-a confirmat cu promptitudine ca este vorba de cartea “Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial”, aparuta in decembrie 1989 la Editura Militara sub coordonarea lui Ioan Talpes, viitorul sef al SIE, si care face parte, alaturi de zeci de alte referinte, din bibliografia lucrarii lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!” (vezi, alaturat, o harta din volum). “Există și o bibliotecă la Palatul Cotroceni”, i-a spus presedintele Traian Basescu jurnalistului si cercetatorului Ion Cristoiu. “Știindu-vă pasiunea v-o fac cadou pe răspunderea mea, adică o plătesc eu la bibliotecă, nu vă pun să o plătiți”, a mai spus șeful statului, in stilul sau inconfundabil.

Ion Cristoiu mi-a declarat la randul sau ca s-a bucurat mult sa gaseasca aceasta carte in biblioteca Presedintiei. “Este o carte rara si importanta. A fost tiparita chiar in decembrie 1989 si contine un numar impresionant de harti si documente, mai ales, cel putin in primul volum, despre problema care ma preocupa in mod special si pe care am mai dezbatut-o cu presedintele, si anume trecerea Prutului.” (vedeti harta mai jos). “Adevarul este ca istoricii vremii aveau geniul acesta de a imbraca o carte cu un titlu neutru si, pe langa o poza de care nu puteau scapa, introduceau studii foarte valoroase asupra unor probleme spinoase, cum ar fi eliberarea Basarabiei. Este o carte senzationala!”, a mai adaugat Cristoiu pentru Roncea.Ro.

“Realitatea asa este”, mi-a transmis si generalul Ioan Talpes, caruia i-am relatat spusele maestrului Ion Cristoiu. “Este o carte foarte serioasa, cu un continut stiintific extrem de solid la care s-a muncit enorm. Costurile celor trei volume – fiecare de cate 800 de pagini – s-au ridicat la un milion de lei de atunci! Nenorocirea este ca majoritatea volumelor au fost arse cu premeditare, in decembrie 1989, in cladirea MApN-ului, ceea ce, intr-adevar, face cartea sa fie rara acum. Dar au fost 30.000 de exemplare, cu un bogat continut de harti si fotografii. Eu m-am ocupat si de capitolul insurectiei din 23 august si vreau sa va marturisesc ca in urma acestuia am fost atacat ca sunt filo-regalist si am avut probleme, editarea picand chiar in momentul in care Mihai tocmai semnase infama Declaratie de la Budapesta, din iunie 1989. Cenzura ne-a obligat sa schimbam mai multe parti dupa care mi s-au imputat costurile retiparirii capitolului, vreo 15.000 de lei. Sunt chestiuni dure acolo, legate de aceleasi probleme ale Romaniei ca si cele de astazi: apararea Transilvaniei si a adevarului despre Basarabia si Bucovina. Este o carte cum nu se mai face azi decat cu mare greutate si suportand costuri supraomenesti, atacuri subumane. Dar este o carte care sta in picioare si astazi.”, a conchis istoricul Ioan Talpes pentru Roncea.Ro.

 

 

IATA DOVADA: Stenograma propunerii lui Victor Ponta ca prim ministru de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu. UPDATE: Elena Udrea, presedintele PDL Bucuresti, confirma: “Ne-a spus cu o seara inainte”

Preşedintele a făcut publică stenograma consultărilor de la Cotroceni în care i-a propus preşedintelui PSD, Victor Ponta, să fie premier.

“Nu exclud posibilitatea ca domnul Ponta să fie prim-ministru, totul depinde cum se pot forma majorităţile. Eu v-am făcut o propunere: desemnarea domnului Ponta ca prim-ministru”, a declarat atunci preşedintele Traian Băsescu, în faţa liderilor USL.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat duminică la B1 Tv, in emisiunea “La Taifas cu Ion Cristoiu” că i-a propus preşedintelui PSD, Victor Ponta, să fie premier. Ponta a negat însă.

“Preşedintele Traian Băsescu ia cuvântul, răspunde Crin Antonescu imediat care zice „Bună seara”. Apoi intervine președintele României şi spune la un moment dat: „Nu excludem posibilitatea ca domnul Ponta să fie desemnat prim-ministru, dacă ar dori acest lucru, ştiu că este pregătit, are program, deci totul ţine de cum reuşim să formăm majorităţile”, apoi se referă la cererea de demisie a preşedintelui. La aceasta Crin Antonescu răspunde: „Asta glumim cu varianta Ponta…”, Ponta n-a răspuns, răspunde Crin Antonescu, e un dialog preşedinte-Crin Antonescu”, a relatat moderatorul emisiunii de la B1 TV, citind din stenograma care i-a fost dată de către preşedintele Băsescu.

În continuare, acesta a citit – în timpul emisiunii cu şeful statului – transcrierea discuţiei dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderul PC, Daniel Constantin:

“Daniel Constantin: „Eu mă așteptam ca la începutul discuţiei noastre să veniţi cu o propunere, pentru că până la urmă dumneavoastră ne-aţi invitat la discuţii şi dumneavoastră…”

Traian Băsescu: „Eu v-am făcut o propunere, desemnarea domnului Ponta ca prim ministru”.

Daniel Constantin: „Am înţeles. O notăm ca pe o propunere. Mai devreme a fost o sugestie sau mai degrabă…”

Traian Băsescu: „Nu…”

Daniel Constantin: „O posibilitate. Am înţeles că este o propunere. Noi credem că alegerile anticipate (…)” ”

Conform moderatorului, până la acest moment, liderul PSD Victor Ponta nu a intervenit în discuția referitoare la posibila sa numire în funcţia de premier.

La finalul discutiei se aude un “Multumim”, conform stenogramei puse la dispozitia presei de Departamentul Comunicare Publica al Presedintiei.

UPDATE: Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că liderii partidului ştiau că preşedintele Băsescu îi va propune lui Victor Ponta şefia Guvernului şi că au fost dezamăgiţi când acesta a refuzat, pentru că şi-ar fi demonstrat incompetenţa şi PDL ar fi fost regretat.

“Ştiam despre faptul că domnul preşedinte al României îi va face o propunere lui Victor Ponta să fie prim-ministru al Guvernului. Ne-a spus cu o seară înainte; sigur, am fost destul de surprinşi, însă am fost de acord cu propunerea preşedintelui de a da funcţia de prim-ministru domnului Ponta şi Guvernul USL-ului. Ca dovadă că eram pregătiţi să plecăm din Guvern este că după aceea ne-am şi dat cu toţii demisia, nu numai primul ministru, ci şi toţi membrii PDL. Deci este exact aşa cum a spus preşedintele, a avut această propunere, ne-a spus-o şi nouă şi a fost agreată şi de PDL”, a spus Udrea.

Ea a apreciat că, dacă Victor Ponta ar fi preluat guvernarea, “ne-am fi dat seama” în foarte scurt timp cât de limitat este USL-ul în a avea soluţii pentru România.

Ea a afirmat că, după anunţul preşedintelui de duminică seară, declaraţiile lui Victor Ponta arată “încă o dată că acesta este un mare mincinos”.

Basescu – Cristoiu la Cotroceni: o emisiune care a ciuruit toate celalalte televiziuni si o puzderie de “lideri” politici, de la PSD la PNL si PDL. Bomba: Ponta nu a vrut sa fie premier. Iata stenograma! Plus: Traian Basescu isi face o Fundatie. VIDEO

La scurt timp după ce Traian Băsescu a declarat, la emisiunea “La Taifas cu Ion Cristoiu“, de pe B1 TV, că i-a propus lui Victor Ponta funcţia de premier, liderul PSD a declarat, la RTV, că preşedintele minte.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a negat, duminică seară, că preşedintele Traian Băsescu i-a propus funcţia de prim-ministru după demisia lui Emil Boc. În replică, Traian Băsescu a prezentat stenograma discuţiei pe care a avut-o cu Victor Ponta.

Declaraţia din seara aceasta este o declaraţie de duminică seara, la restaurant. Nu este nimic adevărat în această declaraţie. E ca duminică seara, la cârciumă, când te lauzi sau inventezi“, a mai declarat liderul PSD.

În timpul emisiunii, Ion Cristoiu i-a spus preşedintelui că Ponta neagă, motiv pentru care Traian Băsescu i-a înmânat jurnalistului stenograma discuţiei pe care a avut-o cu Victor Ponta. Rugămintea preşedintelui a fost ca jurnalistul să nu prezinte documentul în timpul emisiunii, ci când va ajunge înapoi la sediul B1 TV.
Ca să nu pierdem vremea, eu vă dau stenograma și dumneavoastră după ce ajungeți la post o faceți publică”, a declarat președintele.

Nici PDL-istii nu au scapat din vizorul presedintelui. „Greii PDL-ului sunt grei când se dau funcțiile, când au de îndepărtat pe cineva din funcții își aduc aminte că sunt grei. Când este vorba să se lupte cu Sorin Oprescu nu mai sunt grei. „PDL stă ascuns. Greii partidului nu merg la televizor pentru că se discută de salarii. Stau să-și protejeze imaginea. Trimit tot felul de oameni care au bunăvoință, dar nu știu să prezinte situația. Ei știu cum s-au luat deciziile.”, a mai spus președintele.

Președintele României, Traian Băsescu, a maideclarat duminică seară în cadrul emisiunii “La Taifas cu Ion Cristoiu“, difuzată pe B1 TV, că dacă Guvernul nu reducea salariile, România ar fi ajuns în scurt timp în situația Greciei, întrucât nu este în zona euro și „nimeni nu venea să ne salveze”.

România nu este în Zona Euro. Nu va veni Germania să ne dea bani. Dacă nu tăiam salariile ajungeam în situația Greciei în cinci luni. Dacă România nu lua măsurile pe care le-a luat, românii o duceau mult mai rău și nimeni nu venea să ne salveze. Dacă am da ceasul înapoi și am anihila toate măsurile de austeritate, România s-ar împrumuta extrem de greu, dacă nu cumva ar fi intrat în derapaj”, a declarat președintele.

Președintele a mai declarat că s-a gândit frecvent la ce au înțeles românii cărora li s-au tăiat salariile despre rațiunile acestei măsuri.

În seara în care am anunțat tăierea salariilor nu am putut vorbi nici cu soția, nici cu fata cea mare. Mă gândeam ce au înțeles românii cărorar le-ai tăiat un sfert din salariu. Chestia asta o să o duc toată viața mea. Poate de aceea am solicitat guvernului să reîntregească salariile. (…) E foarte greu să mă ierte românii. Dacă aș fi avut lașitatea să nu o fac mă gândesc câte nopți nu aș fi dormit”, a mai declarat șeful statului, citat pe site-ul B1.ro.

Președintele României, Traian Băsescu, a mai declarat duminică seară la emisiunea “La Taifas cu Ion Cristoiu”, difuzată pe B1 TV, că după ce își va încheia mandatul va face o școală de politicieni. Șeful statului consideră că în prezent există mulți tineri care vorbesc despre politică, dar nu o cunosc în profunzime.

“Fac o școala pentru politiceni. Fac o fundație în care să-i învăț pe politicieni puțină politică (…) Am ajuns la o altă concluzie, doar tinerețea nu e un argument, insuficientă ca argument, pentru că mulți dintre tineri nu au reușit în tinerețea lor și nici multă politică nu au învățat. Le-aș recomanda întâi: reușiți în meserie, hai să învățați puțină politică. “, a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului a mai spus că televiziunile sunt pline de moderatori care îi dezinformează pe cei care vor să învețe despre politică.

“S-au umplut televiziunile de profesori care vin și fac pe moderatorii. În problemele de gestionare a țării mulți dintre ei nu ar lua nici nota 2”, a spus șeful statului.

Cui i-e frică de Larry Watts? Un raspuns impecabil pe adresa Iuliei Tismaleanu (*) de la fostul ziar Curentul

“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din  motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse  în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.

Cum, la fel de supăraţi pe Larry Watts par să fie şi cei care au reprezentat în acei ani agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu a izolat-o, dar nu a anihilat-o.

Dar, evident, cel mai greu cade lucrarea în curtea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor româneşti, ale căror decizii au fost “captate” în multe perioade de spioni ai URSS, Ungariei şi RDG. Cârtiţele din serviciile americane, engleze, franceze, vest-germane pe care le manevrau interesele URSS aveau şi “sarcini” exprese pentru izolarea României, minimalizarea sau punerea la îndoială a politicii de independenţă faţă de Moscova.  Detaşamentul de diversiune care are ca obiectiv demolarea  cărţii lui Larry Watts are aşadar suficiente trupe şi uniforme. “Tactica” criticilor din România este clară: nu  interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Mai nou, ţinta au devenit Mugur Isărescu şi Banca Naţională a României, care au găzduit în cadrul manifestărilor culturale lansări ale volumului. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.

DAN CONSTANTIN / Jurnalul.ro via Ziaristi Online

(*) Iulia Nueleanu, redactor sef “Curentul”, semnatara unui articol comandat, cu iz internationalist-bolsevic marca Tismaneanu si ai lui

Cauzele nefericirii femeii zilelor noastre – Interviu Familia Ortodoxa cu bioeticianul Virgiliu Gheorghe. Manifest si Mars pentru Viata – 8 milioane de copii ucisi in Romania din 1990 pana azi. Corneliu Vlad – Drapelul britanic e incorect politic?

Ziaristi Online:

Cauzele principale ale nefericirii femeii zilelor noastre. Interviu Familia Ortodoxa* cu bioeticianul Virgiliu Gheorghe despre miturile lumii de astăzi

Virgiliu Gheorghe - Familia Ortodoxa - Ziaristi Online

Fericirea Media – Fata Morgana, este un produs imaginar, o ficţiune a unei fericiri propusă de mass-media sau de publicitate. Ceea ce nu ştie însă consumatorul este că modelul publicitar al fericirii este construit numai pentru a vinde nişte produse şi nu pentru a-l face fericit pe om.

Manifest si Mars pentru Viata. Sambata, 24 martie, in cele mai importante 20 de orase ale Romaniei

marsul-pentru-viata

Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de suflete, de locuitori, iar populația a îmbătrânit vizibil. Aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990. Organizaţiile pro-vita și culte creștine de confesiuni diverse organizează sâmbătă, 24 martie, o nouă ediție a „Marşului pentru Viaţă”. Pentru prima dată acest eveniment are o amploare națională, urmând să se desfășoare simultan în circa 20 de orașe ale României.

Corneliu Vlad: Drapelul britanic e incorect politic? ASPECTE

Drapelul britanic incorect politic

Ar trebui să-şi schimbe Marea Britanie drapelul? Şi ţările scandinave care au, toate, crucea pe stea­gul naţional, şi Malta, şi Grecia, şi alte state? Se bate toba pe multiculturalism (e drept, tot mai… pianissimo), dar când e vorba de religia ce stă la temelia unui popor, unei ţări, a unui stat încep întrebări şi şicane, ba chiar se iau şi decizii administrative.

* Puteti sa comandati online Revista Familia Ortodoxa de la Publicatii OrtodoxeFamilia Ortodoxa, Martie 2012 + CD bonus 5,90 RON

Patapievici, victima unui complot al unor “legionari” ca Fanus Neagu – VIDEO. Protest anti-Patapievici la Timisoara – FOTO. Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest – titlu fraudulos

Un grup de intelectuali si revolutionari timisoreni au protestat azi in fata Universitatii de Vest din Timisoara fata de oroarea de a i se acorda “doctorului” Horia Roman Patapievici titlul de “Doctor Honoris Causa”. Protestatarii purtau pancarde pe care se putea citi: „Jos mafia culturală şi politică!”, „Jos clica impostorilor!”, „Nu mai tolerăm selecţia negativă în politică şi cultură”. “Îi reproşăm lui Patapievici că a călcat în picioare istoria României. Nu există vreo persoană care să-i urască atât pe români şi valorile noastre ca Patapievici”, a declarat profesoara Viorica Bălteanu, inițiatoarea protestului. „Protestăm împotriva lui Patapievici pentru că acesta este un personaj ce a insultat grav România, valorile noastre, istoria şi pe Eminescu. Acum face o mişcare de conjunctură foarte interesată. Ţine prelegeri despre Eminescu şi vorbeşte frumos despre acesta, după ce l-a insultat ca nimeni altul. Patapievici ia astăzi la Timişoara un titlu fraudulos”, a mai spus profesorul universitar Viorica Bălteanu. “Nu ați citit textul meu. Ați citit alți antisemiți, legionari sau naționaliști, care au complotat acest lucru.” s-a repezit Patapievici in protestatari cu garda sa de corp Mircea Mihaiesi pe la spate. In fata extraselor din lucrarea sa “Politice” in care acesta injura poporul roman, Patapievici a sustinut ca sunt “citate scoase din context”. Dar ce altceva este un citat?! Si, daca le-am avea “in context” cu ce s-ar putea schimba, in bine, “opera” sa. Cam ce e atat de greu de inteles de oricine din aceste fraze care ii releva natura genetica de “pui de kominternist”, vorba lui Fanus Neagu (vedeti si video mai jos)? Ia sa le revedem:

“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”

„Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul pînă la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, pînă ce mintea va fi în sfîrșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”.

„Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”… „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”,

“Numai violenţa, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”

Mai multe detalii la: Ziua de Vest: Patapievici, laş şi penibil la Timişoara

Fanus Neagu despre Patapievici:

Fanus Neagu – Patapievici si ai lui, niste oameni care urasc Romania de ZiaristiOnlineTV
PS: Si Fanus Neagu este printre “alți complotisti antisemiți, legionari sau naționaliști”?

Cititi si: A fi sau a nu fi Doctor (Honoris Causa). Horia Roman Patapievici, doctorat dupa modelul Sorin Antohi?

Patapievici sarbatorit de ziua lui ca Ceauseasca, cu un titlu de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara. Protest al intelectualilor timisoreni fata de impietatea ca Patapievici sa maculeze memoria Universitatii de Vest – UVT

FOTO de la Protest:

 

A fi sau a nu fi Doctor (Honoris Causa). Horia Roman Patapievici, doctorat dupa modelul Sorin Antohi?

Stirea ca din ce in ce mai multi intelectuali timisoreni – academicieni, profesori universitari, scriitori, jurnalisti – protesteaza fata de conferirea titlului de Doctor Honoris Causa personajului sinistru al subculturii antiromanesti Horia Roman Patapievici, a inceput sa faca valuri. Totodata, aparatul de “masuri active” a intrat in priza, semnatarii fiind luati la puricat si prelucrat pe metoda bolsevica, om cu om, inclusiv de prepusul lui Patapievici, Mircea Mihaiesi. Aceasta veste a facut ca numarul protestatarilor sa creasca. Protestul poate fi gasit aici: Patapievici sarbatorit de ziua lui ca Ceauseasca, cu un titlu de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara. Protest al intelectualilor timisoreni fata de impietatea ca Patapievici sa maculeze memoria Universitatii de Vest – UVT.

Ridicolul in care s-a plasat Universitatea de Vest din Timisoara ar putea sa sporeasca insa ca urmare a anuntului oficial facut de conducerea Universitatii pe site-ul institutiei academice (vezi si foto):

“Doctor Honoris Causa Prof. univ. dr. Horia – Roman PATAPIEVICI

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Prof. Univ. Dr. Marilen Pîrțea, are deosebita plăcere de a vă invita la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara Domnului Horia-Roman PATAPIEVICI, Presedintele Institutului Cultural Roman.

Ceremonia va avea loc sâmbătă, 17 martie 2012, ora 12.00, în Aula Magna IOAN CUREA a Universităţii de Vest.”

Intr-adevar, asa se cade. Ca un “dr.” sa fie facut “Doctor Honoris Causa”. Dar are Horia Roman Patapievici doctoratul? Sau a recurs la “metoda Sorin Antohi“? Intrebarea este indreptatita daca avem in vedere ca, inca din anul 2006, Patapievici a mers pe urmele “doctorului” Antohi si a solicitat si primit o bursa doctorala “Andrew W. Mellon Fellow” de la Institutul de Studii Avansate din Berlin. Bursa pentru care, conform regulilor institutiei, specificate negru pe alb in formularul de inscriere, era obligatoriu sa ai doctoratul. Asa au crezut si patronii care l-au finantat. Ca are doctoratul. Altfel, cum si-ar fi permis sa ceara bursa, “n-asa”, vorba lui Brucan?! Si chiar au si specificat aceasta pe site-ul Wissenschaftskolleg – la fel ca si Universitatea de Vest din Timisoara – Horia Roman Patapievici, PH.D. Ulterior le-a parut rau si… i-au retras titlul de “doctor”. Povestea fraudei este documentata aici: I-am luat doctoratul lui Patapievici. Antohi poate sa si-l pastreze

Biografia romantata a lui Patapievici de pe site-ul Editurii Humanitas, al carei autor celebru e, nu ne edifica. De aici aflam doar ca Patapievici este “Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei ID – Idei în Dialog.” . Dar mogulul rusofil Sorin Ovidiu Vintu a inchis demult mustaria sa de pe centura presei unde ii intretinea ca pe niste intelectuali ce sunt pe Tismaneanu si Patapievici. E drept, i-a lasat mostenire lui Patapievici Volvo-ul din dotare. E cam vechi, se pare. CV-ul, nu Volvo-ul. Poate, insa, l-a luat/dat intre timp. Doctoratul, nu Volvo-ul.

Portalul institutiei de unde ne ia banii – ICR – e la fel de misterios in privinta doctoratului capului ei. De aici aflam ca membrul SAR, GDS si al Colegiului Noua Europa este si un fel de cantautor pe “audiobook”-uri si ca, in afara de Polirom si Humanitas l-a mai publicat, totusi, si altcineva, cu Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád György írta). Budapest: Pont/Kiadó, 1997.

Nici CV-ul care troneaza pe site-ul Presedintiei Romaniei nu ne lamureste. Aici ni se confirma insa ca a beneficiat, prin frauda, de  “Mellon fellowship la Wissenscaftskolleg la Berlin: 2006”.

In lipsa de vreo confirmare oficiala, ne intreptam spre Wikipedia, “enciclopedia liberă”. Libera de orice documentare reala. De aici aflam “adevarul”: Horia Roman Patapievici ar fi “Doctor al facultății de Filosofie din București cu teza „Imaginarul filosofic al fizicii. Cazul Pierre Duhem”“, inca din 2000! Chiar asa? Un comentariu doct de la pagina de discutii ne aduce cu picioarele pe pamant din al noualea cer unde eram de bucurie pentru rezultat:

  • 1982 – master în laseri la aceeaşi facultate; ciudat, masteratul s-a infiintat in Romania prin legea 84/1995.
  • Doctor al facultăţii de Filosofie din Bucureşti cu teza “Imaginarul filosofic al fizicii cazul Pierre Duhem” (2000). University of Bucharest: Faculty of Philosophy. Patapievici nu are doctoratul, informatie obtinuta de la conducatorul sau de doctorat, prof. univ. Ilie Parvu.

Hopa, devine interesant! Cercetand situatia am aflat ca exista oameni care par destul de informati si care-i contesta aceasta calitate, de “dr.”. Timisoreanul Dan Patrascu afirma: “Acestui individ, rectorul Marilen Pîrțea dorește să-i confere titlul de doctor honoris causa. Știu este un titlu onorific, dar tot nu prea înțeleg cum poate fi acordat unui individ care nu a făcut la viața lui un doctorat și care nu a publicat niciun studiu repertoriat ISI. Orice masterand din tara asta are probabil cel putin 2 puncte ISI acumulate prin participarea la vreo conferinta sau publicarea unui eseu într-o revista academica respectabilă și, prin urmare, aproape orice masterand are mai multe puncte ISI decât Patapievici.”

Un doctor in stiinte politice, teologul Bogdan Duca, remarca la randul lui, pe contul sau de pe FB: “Am auzit că Horia Roman Patapievici va fi făcut “doctor honoris-causa” al Universităţii de Vest din Timişoara. Astea sunt titluri ce se obţin relativ uşor când eşti director al ICR. Îi propun ca, dacă tot merge spre Timişoara, să se oprească şi la Reşiţa: poate primeşte şi de acolo un titlu, ceva.
Ce e mai greu este să îţi obţii doctoratul. M-ar bucura să ştiu că domnul Patapievici şi l-a obţinut…”

Bogdan Duca a fost coleg de doctorat la Universitatea din Bucuresti cu Patapievici dar nu stie nimic mai mult, despre finalizarea doctoratului sefului ICR. Contrar “informatiilor” Wikipedia – reproduse ca “adevar” pe tot internetul – in 2010 conducatorul de doctorat al lui Patapievici, prof Parvu, nu apucase inca sa-i citeasca teza. Si n-am auzit de nici o sindrofie pe la ICR in 2011 data in cinstea geniului galitian si a doctoratului sau imaginar. In fine, cred ca oricine s-ar bucura ca dl Patapievici sa aiba, totusi, un doctorat, mai ales cei care l-au propus la Universitatea de Vest pentru titlul de “Doctor Honoris Causa” pentru niste eseuri tampe in care sustine ca „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături”, „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”… „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare…”, etc, etc…

Dar daca, la fel ca dl Antohi, n-a avut timp sa-l ia? Doctoratul, nu Volvo-ul.

Larry Watts – lansare la Bookfest Timisoara, ora 18.00. Interviu BOOKiseala: “Am dat de perete cu usa secretelor dar mai sunt multe incaperi si coridoare intunecate”.

Interviu BOOKiseala cu Larry Watts: Am dat de perete cu usa secretelor dar mai sunt multe incaperi si coridoare intunecate

Cum se explica succesul cartii lui Larry Watts?, se intreba, recent, portalul BOOKiseala.ro. Intr-adevar, lucrarea istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, aparuta anul trecut la Editura Rao, a depasit asteptarile editorului si observatorilor de specialitate: cinci editii la rand, in mai putin de un an! Ceea ce o situeaza deja in varful topului celor mai bine vandute carti din Romania. Prezentata la lansarile din Capitala si din tara de nume prestigioase, de la academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu la actualul director al SRI, George Maior si fostul sef al SIE, Ioan Talpes – care se va afla si la lansarea de la Timisoara -, cartea nu a beneficiat totusi si de recenzii in presa “mare”, pe masura interesului cititorilor romani. Mai precis, a fost masiv ignorata de presa centrala si de ziaristii de toate calibrele care o populeaza. Cu cateva exceptii notabile, cum ar fi Monica Ghiurco de la TVR, Ion Cristoiu de la B1 si Stelian Turlea din fosta echipa Lumea. Ceea ce releva, din nou, discrepanta crasa dintre interesul cetateanului si cel al proprietarilor de trusturi media din Romania. Dar cartea a beneficiat, totusi, de o pseudo-recenzie mai cu mot in presa scrisa, respectiv in publicatia elitista de tiraj confidential “22”, a Grupului pentru Dialog Social, cat si de o critica mai speciala in revista “Vitralii”, venita din partea unor rezervisti ai Securitatii care continua sa-i sustina legendarea americana a cartitei sovietice Ion Mihai Pacepa. Articolasul din revista GDS, care trata o lucrare stiintifica intr-un mod bascalios lamentabil, a fost preluat apoi, “cum laude”, de site-ul institutului guvernamental IICCMER administrat de bloggerul post-comunist Vladimir Tismaneanu. Blogger care incepuse sa injure cartea in aceeasi postare in care recunostea ca nu a citat-o inca. Cu toate acestea si in pofida lor, “omerta” a fost sparta. Stirile online despre cartea lui Larry Watts, raspandite din om in om, la fel ca pe vremea comunismului, au facut ca exceptionala lucrare de istorie secreta a Romaniei sa se vanda ca painea calda, aproape pe sub tejghea. De ce? Raspunsul este simplu: istoricul american ofera pentru prima oara romanilor adevarurile ascunse ale vietii lor sub comunism. Cine nu ar vrea sa inteleaga mai bine ce s-a intamplat cu viata lui? Cine ii sunt, cu adevarat, prietenii? Care dintre oaspetii cazuti de pe cai vrea sa-l alunge din propria-i casa? Ce lupte nestiute s-au dus pentru soarta lui, a Carpatilor, Gurilor Dunarii si Marii Negre? Cine este el, romanul, de ce s-au conceput planuri de stergere a identitatii lui nationale si care este rolul lui pe acest pamant? Tot ceea ce a fost ocultat si falsificat pana acum in diverse rapoarte amatoristice si toxice cu pretentii oficiale este scos la lumina, cu putere, aproape orbitor, pentru unii, in cele mai mici amanunte, documentate cu acribie de Larry Watts in arhivele CIA, ale NATO si ale fostului Pact de la Varsovia aflat sub controlul KGB. Tineti cont: din cele 800 de pagini ale volumului, doldora de documente, numai bibliografia si indicele de nume ocupa 80 de pagini. Si acesta este doar primul volum… Alte doua sunt in lucru. Dar despre acestea şi despre succesul primului volum ne vorbeşte chiar autorul, în exclusivitate pentru BOOKiseala.ro:

V-ati asteptat sa aiba un asemenea succes editorial cartea Dvs?

Nu, nu m-am asteptat. Cartea a fost destinata in primul rand publicului american si european, pentru a explica razboiul clandestin si rolul remarcabil pe care l-a avut Romania in aceasta lupta, pentru Statele Unite si Europa.

Si cum va explicati acest succes?

Ei bine, este vorba despre Romania, pana la urma. Dar popularitatea unei carti, sper, academice, cu mii de note lungi de subsol, spune de asemenea ceva despre nivelul sofisticat, in sensul de rafinat, al publicului roman. Carti cum este aceasta a mea in mod normal nu ating un astfel de succes in Statele Unite.

Care au fost cele mai frecvente intrebari cu care v-au abordat romanii la lansarile Dvs?

“Cand urmeaza sa apara volumul urmator?” O multime de oameni m-au intrebat, de asemenea, ce s-a intamplat in 1989, desi aceasta carte merge pana la anul 1978. In general am raspuns ca inca nu am scris – sau, cel putin, nu am terminat de scris –  volumul care trateaza anul 1989. Cu toate acestea, ce urmeaza se va concentra pe dinamica dintre Romania si amico-dusmanii sai aliati – acesti “frenemies” -, si nu atat de mult pe planurile, intentiile si actiunile jucatorilor nationali. Sper sa pot oferi un context care lipseste si care va ajuta la promovarea unei mai bune intelegeri a acestuia, nu o foaie de acuzare impotriva unor pretinsi vinovati.

La ce trebuie sa ne asteptam in volumul urmator?

Ei bine, vor fi, de exemplu, sectiuni destinate „defectarii” lui Pacepa, atacului asupra identitatii romanesti, implicarea in terorismul international. Si multe altele.

Recenziile negative venite din partea unor ofiteri ai fostei Securitati si din grupul de interese al dlui Tismaneanu v-au influentat in vreun fel?

Sper sincer ca lucrarea mea nu este ultimul cuvant cu privire la diversele teme pe care le-am ridicat, ci mai degraba o sursa de inspiratie si un ghid pentru continuarea cercetarii. In ce priveste unele probleme sper ca am reusit sa dau cu usa de perete printr-o lovitura cu piciorul pentru a lasa lumina sa se reverse; in altele doar am indicat cateva zone intunecate dar care duc spre niste coridoare potential foarte interesante. In ansamblu, cred ca aceasta carte este doar o zgarietura pe peretele in spatele caruia se afla ascuns adevarul; o zgarietura prin care ajungi putin mai aproape de el. Comentariile critice, atat cele bazate pe  amintiri si experienta directa dar si cele originare din diferite paradigme, sunt intotdeauna utile. Uneori, ele chiar iti pot schimba perceptia. Comentariile de acest gen aproape intotdeauna dezvaluie ceva din interpretarile pre-existente si din prejudecatile cognitive ale celor care le fac. Si, uneori, te pot ajuta sa ti le dezvaluie pe ale tale. Scopul meu este de a obtine adevarul, chiar daca nu se intampla intotdeauna.

Din cate cunoasteti, fostul general comunist Ion Mihai Pacepa, pe care l-ati definit adeseori drept un agent sovietic pe deplin conspirat, a avut vreo reactie pana in prezent, alta decat cea exprimata prin criticile domnului Tismaneanu?

Permiteti-mi sa explic, pentru a „n”-a oara – nu pentru Dvs, dar pentru multi, multi altii: eu incerc sa fiu foarte clar in diferentierea intre opiniile mele si un fapt stabilit deja. Nu este „opinia” lui Larry Watts ca Pacepa a fost un agent sovietic. Acesta este un fapt stabilit clar, fara putina de tagada. Dupa cum Pacepa foarte precis a declarat intr-un cadru public, in fata fostului director CIA, James Woolsely, si a lui Vladimir Bukovski, el a fost “un agent KGB timp de 27 de ani”. Cu alte cuvinte, el a fost un agent sovietic pe toata durata serviciului sau in Securitatea romana. Nu vad nici un motiv sa-i contest pretentia. De fapt, exista o abundenta de dovezi care o confirma. Daca altii doresc sa-i conteste revendicarea ar trebui sa-l ia pe domnul Pacepa la intrebari.

Vedeti unele similitudini cu perioada trecuta si operatiunile secrete impotriva  Romaniei studiate de Dvs si situatia prezenta a Romaniei?

Ei bine, as putea sa va raspund… dar apoi ar trebui sa va impusc. Si inteleg ca trebuie sa stau la coada…

A consemnat Victor Roncea / BOOKiseala.ro

Larry L. Watts si Editura Rao vă invită la lansarea volumului Fereşte-mă, Doamne, de prieteni vineri, 16 martie, ORA 18.00, la Bookfest Timişoara, Centrul Regional de Afaceri Timiş (CRAFT), Sala Polivalentă (B-dul Eroilor de la Tisa, nr. 22, Timişoara)

Patapievici sarbatorit de ziua lui ca Ceauseasca, cu un titlu de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara. Protest al intelectualilor timisoreni fata de impietatea ca Patapievici sa maculeze memoria Universitatii de Vest – UVT

Mircea Mihaiesi, sotiorul fostului presedinte al Fundatiei Soros Ilona Mihaies si adjunctul lui HR Patapievici la ICR, i-a pregatit sefului sau un cadou de ziua lui. Cum are cam tot ce-si doreste, de la dosarul de la CNSAS al tatalui sau, agentul sovietic Dionisie Patapievici, la o limuzina Volvo data in folosinta de Sorin Ovidiu Vintu si “uitata” si azi sub posteriorul lui gingas, ce s-a gandit Mihaiesi sa-i faca cadou sefului sau? Ce-ar fi un DHC, caci tableta HTC are deja? Adica un Doctor Honoris Causa, pentru “opera” lui scatologica privind Romania. Zis si facut. Chiar daca se incalca prevederile legale, ce mai conteaza!? Dl Mihaiesi are nevoie de un cadou pentru dl Patapievici de ziua lui!!! Astfel, la implinirea a 55 de primaveri, la propunerea decanei Otilia Hedeşan, a ţircusantei Adriana Babeţi, sub coordonarea lui Mircea Mihăieş, dar şi cu Solomon Marcus, Cornel Ungureanu, Mircea Dumitru în Comisia de analiză, lui H.R. Patapievici i se va acorda în condiţii frauduloase titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, în 17 martie, felicitarile, masa si dansul urmand sa fie date pe tarabele Humanitas de la Targul de Carte Bookfest. Cu exceptia sublocotenentului ICR si a babetilor lui, mai multi oamenii de cultura si stiinta, profesori universitari, scriitori si jurnalisti din Timisoara, scadalizati de aceasta mizerie tipica vremurilor cand asa mai era sarbatorita doar tovarasa Elena Ceausescu, au semnat un viguros protest, incercand sa salveze onoarea culturii timisorene. Cinste lor! Iata Protestul:

Protest fata de impietatea ca Patapievici sa maculeze memoria Universităţii de Vest din Timişoara

Dezavuăm cu fermitate iniţiativa unui grup de activişti servili de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici, în 17 martie 2012, la orele 12, în Aula Magna, iniţiativă ce se distinge şi prin ocolirea etapelor legale prevăzute de Carta Universităţii de Vest din Timişoara.

Cu deplină convingere, protestăm contra acestei impietăţi, întrucât Aula Magna a UVT a cunoscut emoţionante momente de gratitudine şi respect prin desfăşurarea ceremoniilor dedicate multor prestigioase personalităţi ştiinţifice, culturale, cu realizări excepţionale în diverse domenii, şirul glorios fiind deschis de marele savant Eugeniu Coseriu, aceste figuri luminoase distingându-se prin puternic, deschis ataşament demonstrat prin fapte faţă de România, de valorile sale consacrate şi emergente.

Decernarea celui mai preţios titlu de gratitudine aceluia care a publicat fraze precum „Eminescu este cadavrul nostru de debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”, „Eminescu este incorect politic”, „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături”, „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”… „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare…”, etc, etc, este inacceptabilă şi total inoportună, realitatea însăşi contrazicând premoniţiile cu iz de blasfemie publicate de H.-R. Patapievici, recentele sale încercări de a drege busuiocul rămânând inconsistente şi perpetuu neconvingătoare.

Personaj controversat inclusiv de rapoartele repetate ale Curţii de Conturi, H.-R. Patapievici îşi poate face un „titlu de glorie” numai din autoproclamarea sa ca anticomunist şi antisecurist (întreprindere deloc nouă în ultimii ani, însă contrazisă de fapte, de viaţa cotidiană), căruia îi imputăm cu energie „realizări” precum anularea proiectului Anul culturii române în Italia, însăşi participarea la evenimente de înalt nivel cu tradiţii decenale ca Bienala de Arhitectură de la Veneţia şi la Salonul cărţii de la Torino fiind puse în primejdie de managementul defectuos al actualei conduceri a Institutului Cultural Român. Un detaliu, poate minor dar elocvent, se referă la faptul că inclusiv manifestările propuse de Memorialul Revoluţiei din Timişoara au fost trecute pe lista celor uitate de către ferventul “anticomunist” şi “antisecurist” aflat (încă) în fruntea Institutului Cultural Român, însă vom reveni asupra multor iniţiative maligne ale sale, înfăptuite în ţară şi în afara fruntariilor, delimitându-ne fără pic de ezitare, solicitând justiţiei, altor instituţii abilitate să se facă dreptate.

Semneaza:

Dr. Cristian ARDELEAN artist liric (Timişoara),
Prof. univ. dr. Viorica BĂLTEANU (Timişoara) filolog, italienist, scriitor,
Prof. univ. dr. Doina BENEA (Timişoara) istoric,
Ing. Titus BOJIN (Timişoara),
Dr. Cătălin BUNGESCU (Timişoara) medic,
Scriitor Nina CERANU (Timişoara),
Nicoleta COLCEIAR artist liric (Timişoara),
Adrian Vasile COTUNA artist liric (Arad),
Prof. Alexandra DOGARU (Timişoara),
Dr. ing. Lia Lucia EPURE (Timişoara) jurnalist,
Prof. univ. dr. Suzana FÂNTÂNARIU (Timişoara) artist plastic,
Prof. univ. dr. Vasile FRĂŢILĂ (Timişoara) filolog,
Prof. Elena GAJA artist liric (Braşov),
Ing. Eugen GEORGESCU editor (Timişoara),
Conf. univ. dr. Mariana ISTRATE (Cluj-Napoca) italienist,
Ing. Ioan Aurel LASLĂU editor (Timişoara),
Ing. Sociolog Ioan Doinel MALCOCI (Timişoara),
Dr. Luminiţa NICULESCU (Timişoara),
Scriitor Alexandru PETRIA (Gherla),
Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) scriitor şi sociolog,
Ing. Mircea RĂULESCU editor (Timişoara),
Scriitor Ileana SILVEANU (Timişoara),
Dr. Robert STĂNCIUGEL istoric (Bucureşti),
Dr. Eugenia TĂURESCU (Timişoara) medic,
Prof. univ. dr. Vasile D. ŢÎRA (Timişoara) filolog,
Prof. ec. jurist Amalia VRUSIE (Timişoara),
Prof. univ. dr. Petru ZUGUN-ELOAE filolog şi scriitor (IAŞI)
Academician Prof. univ. dr. Grigore SILAŞI (Timişoara) economist,

Lista ramane deschisa

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova