June 18th, 2016 
VR 
Citiţi:
Mărturia unui pustnic despre Părintele Justin
Florin Palas: “Părintele Justin, unitatea de măsură a dragostei”
Vedeţi şi:
Archive for the ‘Top News’ Category
Cum am fost extras din Piaţa Universităţii pe 14 iunie 1990. FOTO HORROR
Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
Nu ştiu cui aparţine această fotografie dar aş vrea să-i mulţumesc. Exact aşa am ieşit şi eu din Piaţa Universităţii, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, înghesuit în spate de ofiţerul care ne-a scăpat de linşaj, împreună cu alţi trei colegi din cei aflaţi în lista de mai jos. Ar putea fi chiar Dacia noastră salvatoare. De aici am ajuns încarceraţi la Guvern şi apoi la Unitatea de jandarmi de la Măgurele, “în genunchi, cu mâinile la ceafă şi faţa la perete”. Cât puteţi să staţi aşa? Cu câte o ţeavă de aruncător de grenade pe spate la fiecare aplecare a coloanei… Ce ziceţi de trei zile? Pe lângă ce lăsasem în urmă ajunsesem în rai…
Revenire: Şi totuşi nu e chiar aşa. Un alt tânăr a fost cu mult mai chinuit, fiind atârnat cu cătuşele de un stâlp şi bătut sistematic. Mai multe femei au fost violate. A fost oribil.
Posted in Documentare, Top News 
Tags: 13-15 iunie 1990, 14 iunie 1990, Alexandru Babos, arhitectura, george roncea, Magurele, marian munteanu, Mineriada, sri, Universitate, victor roncea 
No Comments »“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie. EXCLUSIV: Chiţac i-a înfundat pe Iliescu şi Roman pentru atrocităţile din 13 -15 iunie 1990. DOCUMENTE din DOSARUL MINERIADEI
Se mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.
“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie
Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.
După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele
Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.
Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.
Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac
Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:
“Luni, 11 iunie
La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )
În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.
Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război
Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.
Iliescu vrea 5000 de muncitori
La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.
“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.
Petre Roman conspiră Planul
Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.
Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.
La ora 4.30 are loc intervenţia.
Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN
Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.
Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile
Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.
Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci
La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.
Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.
Vine Ursu
Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.
Arme vechi pentru vremuri noi
Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.
“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:
“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!
Mâna Moscovei pe teren
O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.
Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.
“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”
“Ora 19.45:
Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)
La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.
La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.
Va urma
Video din 13 iunie 1990:
Fotografii Victor Roncea din 13 Iunie 1990:
Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997
Parintele Galeriu la Expozitia de Fotografie ZIUA A TREISPREZECEA – 13.06.1997 de VictoRoncea
Vedeti si
MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.
Posted in Documentare, Top News Tags: 13-15 iunie 1990, avmr, Bucuresti, Doru Viorel Ursu, Dosarul Mineriadei, Dragos Drumea, FSN, Gelu, Gen. Ion Vasilache, george roncea, Gheorghe Robu, Ion Iliescu, Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990, marian munteanu, Mihai Chitac, Mineriada din 13 - 15 iunie, MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990, Miron Cozma, Miron Mitrea, monica macovei, petre roman, Piata Universitatii, sri, Vasile Ionel, victor roncea, Victor Stanculescu, Virgil Magureanu 1 Comment »“Naşterea unui Sfânt: Viaţa Cuviosului Părinte Justin Pârvu” – Lucrarea Mănăstirii Petru Vodă lansată la pomenirea de azi, In Memoriam Duhovnicului Neamului. Cum a fost acum trei ani: FOTO/VIDEO/INFO
UPDATE: Pomenirea Preacuviosului Părinte Justin Pîrvu, Mănăstirea Petru Vodă, 11 iunie 2016:
In Memoriam Părintele:
“Viaţa Cuviosului Părinte Justin – Volumul I: 1919-1964. Naşterea unui Sfânt”, apărută astăzi sub egida editurii Mănăstirii Petru Vodă, este o ediţie cu totul inedită: include materiale pentru prima dată sub lumina tiparului, atît autobiografice ale Părintelui Justin, cît şi cele selectate din arhiva CNSAS, transmite Mănăstirea Petru Vodă. Astăzi, 11 iunie 2016, Mănăstirea Petru Vodă săvârşeşte pomenirea Părintelui Justin la trei ani de la trecerea sa la cele veşnice, pe 16 iunie 2013.
Viaţa Părintelui Justin. Vol.1: 1919-1964. Naşterea unui Sfânt
Săvîrşind pomenirea Prea-cuviosului Părintele nostru Justin Pârvu, stareţul, ctitorul, mărturisitorul, mucenicul, păstorul turmei lui Hristos şi voievodul românilor, pe care i-a iubit precum a poruncit Mîntuitorul (Ioan 13:34), Mănăstirea noastră este alături, întîi de toate, de toţi ucenicii Părintelui, din întreaga lume ortodoxă, din ţară şi de peste hotare, în viaţă sau mutaţi la Domnul, toţi cei care se nevoiesc ori s-au nevoit cu bună înţelepciune întru iubirea de Dumnezeu. Gîndul inimii noastre, cîntînd “Bucură-te!” Părintelui Justin, se îndreaptă, aşa cum Părintele şi-a dorit, către toţi fraţii lui de suferinţă şi de proslăvire, toţi cei ştiuţi şi neştiuţi care au mărturisit pe Hristos în temniţele ateiste de la Gherla, Piteşti, Aiud, Baia Sprie, Canal, Periprava, Vaslui, Suceava, şi pretutindeni unde s-a rostit, cu preţul chinurilor şi chiar al vieţii, rugăciunea Tatăl nostru…, Doamne Iisuse…, sau Prea-sfîntă Născătoare de Dumnezeu…, de către mucenicii acestui neam binecuvîntat şi prigonit. Sufletele noastre sînt alături de toţi fiii duhovniceşti ai celor ce, prin mila şi spre slava lui Hristos supravieţuitori ai acelor temniţe, au zidit neamul întreg prin rugăciunile lor fierbinţi, viaţa lor exemplară, bisericile şi mănăstirile lor, cărţile şi cuvîntările lor.
La 3 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui, la aproape un centenar de la Unirea românilor de la 1918 şi la un pas de un important Sinod inter-ortodox, rugăciunile noastre, urmînd porunca testamentară a Părintelui Justin, se îndreaptă către cel mai important subiect al momentului de răscruce la care se află Biserica şi Ţara: unitatea. Unitatea de credinţă dintre Biserica Triumfătoare (toţi Sfinţii din toate timpurile) şi Biserica Luptătoare (toţi ortodocşii din toate colţurile lumii de azi) e braţul vertical, iar unitatea de trăire, simţire şi cugetare a tuturor românilor din istorie şi de azi e braţul orizontal al Crucii purtate, propovăduite, ridicate şi proslăvite prin şi de către Părintele Justin al românilor.
Mai mult decît orice, Părintele Justin a reuşit ca nimeni altul să unească inimile tuturor celor ce cred întru dreapta-slăvire şi dreapta-vieţuire a poruncilor Domnului Hristos. Îi auzim glasul păstoresc mai limpede ca niciodată, la ceasul în care întreaga lume ortodoxă se pregăteşte de mărturisirea dreptei-credinţe (sau de cea-de-pe-urmă prigoană), îndemnînd la permanenta rugăciune a inimii, singura care poate da, în vîltoarea ispitelor de azi, discernămîntul de a şti şi a face Voia Domnului. Îl auzim amintindu-ne de cît de mult ne iubeşte Domnul şi Maica Sa, mereu îndemnîndu-ne la dragostea cerească şi desăvîrşită, pe care a gustat-o “suind din slavă în slavă”.
Îl auzim chemîndu-ne să nu ne temem decît de Dumnezeu şi să fim în Biserica Sa – căci nu există unitate decît în Duhul Sfînt, iar cel ce nu ascultă de Biserică “să vă fie vouă ca un păgîn şi ca un vameş”. Dimpreună cu cei 318 Sfinţi Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic, de praznicul cărora s-a săvîrşit, îl auzim pe Părintele despărţind Adevărul de minciună, Ortodoxia de eres, şi pe oameni socotindu-i “după faptele lor”: înşelaţii prigonitori – de fericiţii prigoniţi, exaltaţii materialismului dialectic – de următorii Sfinţilor; necruţător cu primii şi tainic desfătător pentru cei de-ai doilea. Îl vedem pe Părintele Justin lucrînd, azi mai mult decît pe cînd era în trup: iconomisind mîntuire, sporind întru popor nădejdea, credinţa şi dragostea, săvîrşind minuni peste minuni, adumbrind, vestind, vindecînd, luminînd, mustrînd, bucurînd, înviind, pe toate primindu-le în dar de la Dumnezeu, precum este scris.
Viaţa Părintelui Justin – Volumul I: 1919-1964, astăzi apărută sub egida editurii Mănăstirii Petru Vodă, este o ediţie cu totul inedită (prin faptul că include materiale pentru prima dată sub lumina tiparului, atît autobiografice ale Părintelui Justin, cît şi cele selectate din arhiva CNSAS). Importanţa acestui volum va stîrni interesul aghiografilor Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai secolului XX, pleromei credincioşilor de toate limbile (în curînd disponibilă şi în limbile de circulaţie), ucenicilor ortodocşi români sau din alte ţări, dar şi generaţiilor viitoare ale acestui neam român şi ortodox care vor dori să vadă prin cîte chinuri a mărturisit plăcutul lui Dumnezeu Justin Pârvu credinţa sa în Evanghelia, Revelaţia şi Predania Domnului Iisus Hristos, şi prin cîte minunate întîmplări a trecut Domnul pe robul Său în aproape un veac de vieţuire. Punînd în paralel faptele şi cuvintele cuviosului cu cele ale prigonitorilor săi în cursul a aproape două decenii de temniţă şi muncă silnică primite pe nedrept de la oameni posedaţi şi răbdate cu bărbăţie de mucenic, cartea se adresează oricărui iubitor de adevăr care vrea să vadă cum “lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”.
Cartea poate fi cumpărată de la pangarul Mănăstirii Petru Vodă ori prin comandă online (în curînd şi la librăria Sophia).
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă via Ziaristi Online
Cum a fost acum trei ani:
ÎPS Teofan la înmormantarea Cuviosului Părinte Justin:
Imn Morţilor – de Radu Gyr:
Vedeti toate fotografiile la Cristina Nichitus Roncea: Inmormantarea Parintelui Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda. 20 iunie 2013
Ziua Eroilor – Părintele Justin despre plecarea sa la Domnul: Să mă pomeniţi şi voi pe mine! Să ridicăm Neamul! VIDEO Pomenirea de trei ani a Duhovnicului Neamului: Sâmbătă, 11 Iunie. Hristos S-a Înălţat!
Pomenirea a 3 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu va fi anul acesta (2016) Sâmbătă, 11 Iunie. Liturghia arhierească va începe la ora 9 (ora României) şi va fi urmată de slujba Parastasului.
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă
Recompensaţi onorific pentru actul temerar de a face presă românească în teritoriile ocupate Basarabia şi Bucovina. VIDEO cu Simona Lazăr, Valentin Ţigău şi Corneliu Vlad la Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism
Emoţionatele mărturisiri ale jurnaliştilor Valentin Ţigău şi Simona Lazăr despre ce înseamnă să slujeşti adevărul şi presa românească în teritoriile ocupate Basarabia şi Bucovina, însoţite de un cuvânt întregitor al reputatului analist Corneliu Vlad:
Asociatia Civic Media & Basarabia-Bucovina.Info au decernat, joi seara, la Clubul Taranului Roman, jurnalistilor Simona Lazăr si Valentin Tigau, PREMIUL MILE CARPENISAN “pentru activitatea prodigioasa in slujba Adevarului si a Valorilor Romanesti”. Ceremonia a avut loc la manifestarea organizata In Memoriam bucovineanul Drept intre Popoare Traian Popovici de inimosul avocat Mihai Nicolae de la Fundatia Fratii Golescu. Distinctia a fost inmanata de analistul politic, Corneliu Vlad.
În urmă cu 7 ani, călătoream în sudul Basarabiei (teritoriu aflat astăzi în Ucraina), căutând să ajung în cât mai multe dintre cele 21 de sate locuite compact de români. N-am reușit să ajung decât în câteva dintre ele, dar fiecare loc și fiecare om și-au lăsat profund amprenta asupra mea. Doi ani mai târziu, dorind să reiterez călătoria, am aflat cu surprindere că mi s-a… interzis intrarea în Ucraina, pentru 5 ani. „Vinovată” eram pentru articolele mele despre românii din regiunea Odessa. https://romanii-de-langa-noi.blogspot.ro/ Această interdicție mi-a oprit – ori poate doar mi-a întârziat – cunoașterea teritoriilor locuite de români din Bucovina de Nord, Maramureșul istoric de dincolo de Tisa, Transcarpatia,și a dus la amânarea unui proiect de documentare despre cetățile strămoșești de la Nistru. Pe 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei, am fost anunțată că, alături de Valentin Țigău (Radio România Internațional) am primit Premiul pentru Curaj și Excelență în Jurnalism „Mile Cărpenișan” (acordat de Asociația Civic Media și Basarabia-Bucovina.Info). Onorant și angajant, un astfel de premiu, pentru cineva care crede că „român, românism, românitate” nu este o familie de cuvinte agresivă, ci una caldă, cu brațele deschise pentru îmbrățișare. Festivitatea de premiere a avut loc joi, 2 iunie, la Clubul Țăranului Român, în cadrul unui eveniment care l-a comemorat pe cel din urmă primar român al Cernăuțiului, Traian Popovici, care se stingea din viață la 4 iunie 1946, pedepsit pentru că era… român. Un român care salvase aproape 20.000 de evrei din Cernăuți și împrejurimi de la deportare. Un român care a primit, ca recunoaștere a meritelor sale, titlul de „drept între popoare“.
Mai multe FOTO/VIDEO/INFO la: RomanianBreakingNews
67% dintre bucureşteni le-au dat cu tifla politicienilor Firea, Dan şi Predoiu. Procentele reale: Firea – 14%; Nicuşor – 9,5%; Predoiu – 4%
Situaţia e valabilă şi în ţară. Atât am avut de spus.
PS: PNL, după cum se vede, a căzut în propria-i groapă…
Posted in Documentare, Top News Tags: alegeri 2016, Alegeri Locale, Bucuresti, Primarul General al Capitalei No Comments »Omagierea Dreptului între Popoare Traian Popovici şi Premierea ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău cu Premiul “Mile Cărpenişăn” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism. Clubul Ţăranului Român, 2 Iunie, Ora 18.00
Institutul “Fraţii Golescu” pentru românii de pretutindeni organizează împreună cu partenerii săi, joi, 2 iunie 2016, orele 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, omagierea Dreptului între Popoare al Statului Israel, românul Traian Popovici, fiu de preot, primar de Cernăuţi şi salvator a circa 20.000 de evrei (conform plăcii de pe mormântul său, 25.000 – vezi Wikimedia).
Evenimentul cuprinde şi premierea ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău cu Premiul “Mile Cărpenişăn” de către Civic Media şi Basarabia-Bucovina.Info. Ceremonia va fi oficiată de către reputatul jurnalist Corneliu Vlad împreună cu avocatul Mihai Nicolae, preşedintele Institutului “Fraţii Golescu”. Premiul, anunţat pe 3 mai, de Ziua Libertăţii Presei, este conferit In Memoriam Mile Cărpenişan şi se acordă pentru al şaptelea an consecutiv.
Evocarea primarului Traian Popovici, la 70 de ani de la încetarea sa din viaţă va fi urmată de proiectarea filmului documentar “Adeverinţă pentru viaţă” realizat de Iurie Levnic,
directorul Centrului Bucovineean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți.
Potrivit biografilor evrei ai lui Traian Popovici, fiul de preot ortodox a fost un primar cu puternice sentimente naţionaliste. Născut în Bucovina la 17 octombrie 1892 el a murit din motive mai puţin cunoscute în urmă cu 70 de ani, la 4 iunie 1946, la nici 54 de ani şi la 3 zile de la executarea “lotului” Ion Antonescu de către bolşevici. În 1969, Institutul Yad Vashem îl proclamă Drept între Popoare, pentru contribuţia sa definitorie la salvarea a mii si mii de evrei, devenind primul român ale cărui merite deosebite din perioada războiului sunt recunoscute de Israel. Între cei 60 de români ce poartă această distincţie se mai află Regina Mamă Elena şi Raoul Şorban. Alţi români sunt omagiaţi la secţiunea Moldova.
Conform Wikipedia, la cererea lui Traian Popovici, “mareșalul Antonescu, a consimțit la o exceptare de până la 20.000 de suflete de la evacuare, printr-o convorbirea telefonică cu guvernatorul, acesta ordonând sistarea deportărilor pe o perioada de 4 zile pentru întocmirea listelor acestora.
Descrierea comunicării acestei hotărâri:
 |
Scena dramatică pe care am trăit-o în clipa când le-am adus vestea de nădejde, o socot cea mai solemnă, cea mai mișcătoare din viața mea și nu cred ca viitorul să-mi fi rezervat o alta mai măreață.Rabini bătrâni, intelectuali de toate vârstele, fruntași din toate compartimentele vieții sociale, negustori, muncitori, cu un cuvânt întreaga suflare, a izbucnit în plâns alinător, a îngenunchiat binecuvântând pe Dumnezeul lor, mulțumind cerului pentru îndurare, Mareșalului pentru grație, iar mie încercând să-mi sărute mâinile, picioarele și pulpana hainelor. Nu totdeauna lacrimile rușinează pe un bărbat. În clipa aceea, emoționat de această izbucnire spontană de gratitudine, m-au podidit lacrimile și am plâns și eu, „părintele orașului”. | — Traian Popovici, “Spovedania” |
În baza a 179 de liste, numite “autorizații Calotescu”, 5619 capi de familie, însumând 16.569 de persoane din ghetoul din Cernăuți au fost salvate de la deportare. Alți 3120 de evrei au primit “autorizații Popovici”, ce le-au permis să se întoarcă în casele lor după ce fuseseră forțați mai înainte sa se mute în ghetou.”
Vă aşteptăm!
Posted in Documentare, Top News Tags: Basarabia, Basarabia-Bucovina.Info, Bucovina, cernauti, Civic Media, Clubul Țăranului Român, Corneliu Vlad, Drept intre Popoare, Institutul Yad Vashem, Iurie Levnic, Maresalul Ion Antonescu, Mihai Nicolae, mile carpenisan, MTR, Premiul Mile Carpenisan, Raoul Sorban, Simona Lazar, Spovedania, Traian Popovici, Valentin Tigau, Yad Vashem No Comments »„Trăiți frumos și-n bucurie!” – Învăţăturile Părintelui Justinian Chira către români. Înaltpreasfințitul Justinian a împlinit 95 de ani! La Mulţi Ani! CARTE PDF / INTERVIU
Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, născut la 28 mai 1921, monah din 1942 și episcop din 1973, bucură de decenii întregi văzduhul Ortodoxiei cu limpezimea și tăria chipului său de Părinte, care își iubește copiii și, pentru aceasta, îi învață adevărul.
Unele dintre cuvintele însuflețite de Duhul Sfânt cu care Înaltpreasfinția Sa a mângâiat și a vindecat inimile atâtor oameni au văzut lumina tiparului în cărți precum: „Viața Maicii Domnului”, „Darurile Bisericii”, „Apel la conștiință”, „Drepturile copilului”, „Harul și Adevărul”, „Gând și suflet românesc”.
Iubind omul, pentru demnitatea și frumusețea date de chipul lui Dumnezeu în el, Înaltpreasfințitul Justinian iubește monahismul într-un chip deosebit. Cuvintele pe care le adresează monahilor cântă frumusețea și demnitatea vieții la care sunt chemați și reprezintă o laudă către Preasfânta Treime. Cuvintele sale către obștea Putnei alcătuiesc al doilea volum din colecția „Crinii țarinii”, intitulat „Trăiți frumos și-n bucurie”, publicat în 2014.
Iubirea de țară
E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. România mi se părea o țară străină. Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu înțelegeți – din ’40 până-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin. În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfântului Sinod. Când am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în țara mea, după atâția ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în față chipul mamei mele. Am avut sentimentul că am în față țara mea, orașul meu. Și de atunci până acum așa simt.
Călăuzele
Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos! Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos.
Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc.
Sfânta Scriptură
Este foarte important, fraților, să ne dăm seama că în Scriptură găsim răspuns la orice întrebare. Eu, când am o problemă, de orice natură, și nu știu ce atitudine să iau, întotdeauna caut răspuns în Sfânta Evanghelie, în cuvintele Mântuitorului. Cum vede Hristos, cum ar rezolva El problema aceasta? În Sfânta Scriptură sunt multe lucruri delicate, depinde cum le interpretezi. Aici sunt foarte necesare scrierile Sfinților Părinți, pentru a ne ajuta să înțelegem Scriptura.
Rugăciune și viață
Pentru mine, viața duhovnicească este viața normală. Rugăciunea este un act firesc. Omul, în sensul curat al cuvântului, este o ființă care se roagă, care dialoghează cu Tatăl Ceresc. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva mecanic. Ea nu se face obligatoriu numai după Ceaslov și Psaltire. Rugăciunea trebuie să fie în primul rând vie, să fie imprimată în gând și în suflet și în inimă. Aceasta este rugăciunea adevărată. Dacă le faci repede, după texte, numai ca să fie zise, înseamnă că nu ai făcut mai nimic. Textele le poți spune artificial, cu mintea foarte împrăștiată. Sfinții Părinți au avut, în primul rând, această legătură directă cu Dumnezeu, au avut dialogul lor interior cu Dumnezeu.
Viaţa veşnică
Eu tot timpul mă străduiesc să nu mă abat de la cuvântul lui Dumnezeu. Mă străduiesc să nu am în gândirea și în credința mea nimic care să nu fie autentic evanghelic, care să nu coincidă cu învățătura lui Hristos, cu gândirea lui Dumnezeu. Asta pot spune la vârsta de 92 de ani. Și, de aceea, în fața infinitului stau liniștit. Pentru mine, moartea e un fapt foarte mărunt. Eu știu că eternitatea depășește moartea. Mulți dintre Sfinții Părinți îi îndeamnă mereu pe călugări să se gândească la moarte. Eu spun altceva: să se gândească la viață, nu la moarte. Moartea este un popas, după care urmează viața veșnică. Moartea ne ia pe sus, e un moment. La viață, la eternitate, la asta trebuie să ne gândim. Și atunci nu vom păcătui, fiindcă știm că avem de înfruntat veșnicia.
Volumul poate fi descărcat integral (PDF) de AICI.
Material publicat în numărul din acest an al revistei „Cuvinte către tineri”, editată de Mănăstirea Putna
Evanghelia Zilei de la Ziarul Lumina: Adevărul vă va face liberi
Video: Trinitas TV / Foto: BOR
In 2011, cu ocazia implinirii a 90 de ani, IPS Justinian Chira spunea:
“In ziua de 28 mai, de ziua mea de nastere, ziua de nastere a multora dintre voi, avem datoria sa ne amintim de mama si de tata. Am avut un tata fiecare, din samanta lui am venit pe lume, care ne-a iubit foarte mult, ne-a crescut pe bratele lui, din sudoarea fruntii lui, dar mai ales am avut o mama. E deosesbit de important sa avem o mama care te iubeste si cand nu mai existi. Totdeauna cand am vorbit cu soldatii care au fost pe front si imi povesteau de ranitii care erau in ceasul mortii ca o strigau pe mama: Mama, mama, unde esti? Pe mama o striga omul cand moare. Imi aduc aminte de mitropolitul Antonie de la Sibiu, a avut langa el o maicuta si imi povestea ca in ceasurile lui cele mai grele de suferinta o striga pe mama, cu numele ei a murit pe buze. De aceea de ziua mea de nastere imi aduc aminte de mama mea, Maria, care a purtat numele Maicii Domnului si care a fost o sfanta.”
Mai multe detalii despre biografia sa aici si fotografii aici. Biblioteca Judeteana Baia Mare “Petre Dulfu” ne ofera o impresionanta lucrare biobliografica despre IPS Justinian, de peste 300 de pagini, in format PDF. De asemenea, la 40 de ani de arhierie, Gazeta de Maramures i-a dedicat un supliment special, disponibil in format PDF.
Întru mulţi ani, Părinte!
Fotografie din Arhiva Părintelui şi a Ziarului Lumina cu Părintele Dumitru Staniloae la Rohia alături de Stareţul Justinian Chira, în 1958. Şi un interviu de Dumitru Manolache:
“În fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu”
L-am vizitat în această iarnă la reşedinţa din Baia Mare pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, cu care am purtat o lungă discuţie despre copilărie, viaţă, moarte, înviere, amintiri, oameni şi locuri. De la înălţimea veacului pe care l-a străbătut, Înalt Preasfinţia Sa mărturiseşte simplu şi luminos o continuă şi totală slujire lui Dumnezeu şi semenilor. Fiecare clipă, fiecare cuvânt împărtăşit nouă pot fi tot atâtea file de Pateric pe care, la rându-ne, cu bucurie, le-am consemnat pentru a vi le oferi.
Înalt Preasfinţia Voastră, ce este copilăria? Are vreo semnificaţie faptul că v-aţi născut în Duminica Mare?
Copilăria este epoca cea mai sfântă pe care a avut-o Adam înainte de a cădea în păcat. Atunci a trăit adevărat copilul care a generat toată suflarea omenească.
În sat la mine, Duminica Tuturor Sfinţilor, de după Pogorârea Duhului Sfânt, este numită Duminica Mare. Mama mereu îmi spunea că m-a născut într-o zi cu multă lumină, când intrau preoţii în Sfânta Liturghie. În sunetul clopotelor m-a născut mama, în anul 1921. În sat trăia o moaşă bătrână. Ea a asistat la naşterea mea. M-o luat moaşa de un picioruş, aşa, şi m-o dus în faţa mamei şi i-o spus: „Nepoată, că moaşa îi zice la lehuză nepoată, ai născut un fecior. Ăsta a fi a ajunge om mare!“ Şi cuvântul acesta s-o răspândit în tot satul. Şi când eram mai mare, se uita lumea la mine parcă cu alţi ochi, deşi eu nu eram cu nimic diferit de ceilalţi copii.
La mănăstire, ca omul care pleacă la lucru
Când aţi simţit că trebuie să-L slujiţi pe Dumnezeu ca monah?
Permanent. De multe ori începeam să plâng de dor. Mi-era foarte dor de o ţară. Şi eu ştiam că sunt născut pentru această ţară. Dar nu ştiam unde şi ce e. Asta era în mintea mea când eram copil.
La 16 ani, am vrut să plec la mănăstire. Dar mama şi tata m-au rugat să nu-i las singuri. Şi n-am putut rezista la porunca lor.
Când a murit tata meu Ilie, eram singur cu el. Era bolnav. Slăbit. M-a rugat să-l punem jos, în faţa casei. Bătrânii din satele noastre, în ceasul morţii, sunt culcaţi în faţa casei pe pământ.
Era noiembrie. Mama era plecată la surori. Şi tata m-a chemat şi m-am aşezat în genunchi, acolo unde era el culcat. Mi-o spus sever: „Să ai grijă de mă-ta!“. Şi m-o tras la pieptul lui. Şi cu amândouă mâinile, tata Ilie, de 66 de ani – care nu ştia carte, ca şi mama – m-a binecuvântat pe cap, ca un episcop. Şi după aceasta, mi-a poruncit: „Citeşte-mi Paraclisul!“ Am rămas mirat de unde ştia tata de Paraclis. Pentru că la noi în sat nu se citea la biserică niciodată Paraclisul. Şi am luat o carte veche, cu literă chirilică, o aveam în casă, şi cu cartea pe faţa tatălui meu am început să citesc „Paraclisul Maicii Domnului“. Am citit o pagină, două şi am simţit că tata o adormit. N-am ştiut, domnule, nici un moment când a murit. Tata nu a murit. Tata a adormit.
La vârsta de 20 de ani, am decis să plec la mănăstire. Aşa cum pleacă omul la lucru dimineaţa. Aşa am plecat eu. Am ieşit din casă în zori. Şi mama m-a întrebat: „Unde mergi, dragul meu?“, că era bolnavă pe pat. Cu trei zile înainte îi spusesem că peste trei zile merg la mănăstire. Şi mama s-a bolnăvit de supărare. „Merg numa până afară“, i-am răspuns. N-am îndrăznit să-i spun că plec definitiv, pentru că credeam că dacă spun aceasta moare.
Am ieşit din casă, m-am oprit la marginea satului, m-am uitat înapoi, am văzut că răsare soarele, mi-am făcut cruce şi am zis: „Amin! Niciodată înapoi nu mă întorc“.
Şi aţi ajuns la Rohia…
Eu nu cunoşteam Rohia. Dar am plecat totuşi spre… Mănăstirea Rohia! Când am ajuns, pe înserat, mi-a făcut o impresie sinistră.
Am intrat şi am spus: „Am vinit că vreau să intru la părintele stareţ“. Şi am intrat la părintele stareţ Nifon Matei. Stătea pe scaun. „Eu sunt Ion, de care duminică v-o vorbit preotul din sat că vreau să vin la mănăstire.“ „Ştiu, ştiu“, zice. „Am vinit că vreau să rămân la mănăstire“, spun eu. Şi stareţul mi-o zis, aşa, foarte blând: „Păi să videm dacă te-om pute primi! De ţi-a plăcea…“. „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“, zic. „Bine, bine, am înţeles. Lasă, stai un pic pe aici şi să vedem dacă îţi place“, spune dânsul. Şi atunci eu am repetat a treia oară, plângând: „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“ Şi atuncea stareţul s-o ridicat, m-o strâns la piept zicând: „Bine draguâ meu! Eu ţi-am spus ca să stai puţin, ca să videm dacă rămâi. Dacă tu ţii, te primesc. Când începi?“ „Acum!“, i-am răspuns hotărât. Asta a fost intrarea mea în mănăstire.
După ce am ieşit de la stareţ, am auzit deodată toaca. Acesta a fost momentul în care s-o deschis cerul, s-o făcut lumină. Şi această lumină nu s-a stins în sufletul meu până astăzi.
Şi totuşi aţi rămas singur în mănăstire în 1959…
În 1944, a murit stareţul. Şi atuncea, din lipsă de altceva, am rămas eu stareţ. Odată cu Decretul din 1959, am fost de mai multe ori ameninţat de Securitate, ca să plec de la Rohia. Dar eu eram decis, că orice s-ar întâmpla să rămân. Pe 30 octombrie 1959, au plecat ultimii fraţi. Eram 16. Am săvârşit Sfânta Liturghie împreună, apoi am ţinut Vecernia, cu rugăciuni pentru toţi. După cină, ne-am despărţit, spunându-le: „Plecaţi, dar cu sufletul să rămâneţi aici!“.
Pe la ora 11:00 noaptea, au plecat toţi. Unii pe drumul spre sat, alţii spre Lăpuş, alţii spre Boiereni. Şi eu am rămas singur în faţa bisericii, în întuneric. Atunci mi-a rămas absolut pustiu sufletul.
La o săptămână, a venit primul secretar de la Lăpuş, tovarăşu’ Rusu. Un miner fără nici o pregătire, foarte rău. Mi-a propus să plec şi eu. Să fac cerere că de bună voie plec din mănăstire!
I-am spus: „Eu nu plec!“ „Dacă nu pleci, avem noi alte mijloace cu care să te facem să pleci!“, mi-a răspuns. Şi atunci, l-am întrebat: „Tovarăşu’ prim secretar, dumneata eşti membru de partid?“ „Cum mă întrebi aşa ceva? Păi, eu sunt primu’ secretar al raionului.“
„Tovarăşu’, repet: eşti membru de partid?“ „Sigur că sunt! Şi ce-i cu asta?“ „Dumneata, domnu’ Rusu, faci ce vrei sau faci ce-ţi porunceşte partidu’?“ „Ce-mi porunceşte partidu’ fac!“ „Dumneata ştii cine îmi porunceşte mie? Episcopia! Biserica! Dacă Biserica îmi dă poruncă să viu la dumneata la raion să-ţi păzesc porcii, o fac! Dar să am poruncă de la Biserică. Nu de la dumneata!“, i-am spus hotărât. După acest cuvânt, a lăsat capul în pământ, s-a întors şi o plecat şi niciodată nu o mai venit!
Moartea este o sărbătoare. La fel şi viaţa
Ce reprezintă Maramureşul pentru Înalt Preasfinţia Voastră?
Este spaţiul sacru în care m-am născut. O ţară necolonizată niciodată. Noi suntem urmaşii dacilor liberi.
Spuneaţi cândva că „moartea este o sărbătoare“. De ce? Dacă moartea este o sărbătoare, atunci ce este viaţa?
Moartea e o sărbătoare, pentru că moartea nu este moarte. Viaţa tot sărbătoare este. După învăţătura lui Hristos, moartea nu este decât o trecere în altă lume. Este continuare a vieţii. Un început al marii sărbători care se termină pe pământ şi se continuă după despărţirea sufletului de trup şi trecerea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
E un moment solemn moartea! Miliarde de oameni au trecut prin această poartă. Putem noi s-o ignorăm, s-o dispreţuim? Se vorbeşte acuma aşa mult despre sfârşitul lumii! Este absolut o înşelare de la diavol acest lucru. Sfârşitul nu-l decidem noi. Aceste lucruri le ştie numai Tatăl. Şi numai când decide Tatăl, atunci va fi sfârşitul lumii.
Mi-am amintit de o poveste tulburătoare despre moarte şi înviere. Aceea a lui Alexandru…
Este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Eram stareţ la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în faţa bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea şi privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face faţă, pe ce creşte omul. Şi el ştia, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Şi după o lună o plecat la Lăpuş. La sfârşitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru şi mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniţi să-l vizitaţi“.
Timpul era foarte urât. A doua zi dimineaţă, prin întuneric, am plecat, peste pădure, la Lăpuş. Când am ajuns, se făcea ziuă. Gospodarii ieşeau cu treburile. „Vii la Alexandru?“, m-o întrebat cineva. „Da, vin.“ „Dar ştii ce s-a întâmplat cu el?“ „Nu ştiu, nu am auzit.“ „Alexandru – îmi spune omul – a murit. Şi după ce a murit, a înviat! Şi a spus la familie să vă cheme la el. Daâ înainte de a muri, s-a răzvrătit extraordinar împotriva lui Dumnezeu. Şi hulea împotriva Lui: «De ce-mi iei viaţa? Vreau să trăiesc! De ce-mi iei viaţa?». În acele momente a murit strigând.“ Am ajuns în curte, iar mama şi sora lui mi-au repetat aceleaşi cuvinte.
Am intrat în casă. El stătea în pat, cu picioruşele pe un scaun mic. „Ai vinit părinte stareţ?“, m-o întrebat râzând. „Am vinit.“ „Da ştii ce mi s-o întâmplat?“ „Am auzit, mi-o spus mamă-ta.“ Şi-ncepe să-mi povestească: „Am căzut într-o stare de deznădejde şi duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Că de ce-mi ia viaţa. Eram aici pe pat. Şi au vinit – el n-avea educaţie creştină ca să ştie să spună cine o vinit – în momentele acelea doi şi m-au luat de aici şi m-au dus până la marginea orizontului. Şi, de acolo, înapoia mea, am văzut lumea. Şi încolo, în faţa mea, am văzut cealaltă lume. Dar când cei doi au vrut să mă treacă dincolo de orizont, adică în cealaltă lume, am auzit o voce spunând: «Nu îl putem primi la noi. Pentru că s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că e curat! Dar duceţi-l înapoi să se spovedească şi să se împărtăşească, şi apoi l-om primi la noi».
Aşa m-am pomenit din nou în trup. Şi am trimis după dumneata. Dar am rămas cu imaginea lumii ceia. Şi sunt aşa de fericit că ştiu unde plec acuma. Şi am rămas aşa de fericit… Că m-ai văzut şi vara trecută cât eram de trist şi iată mă vezi acuma că zâmbesc şi că sunt vesel. Pentru că acuma ştiu că plecarea mea e la viaţă. Nu la dispariţie. Dar am o rugăminte, părinte stareţ: Dumneata, la toate predicile, să le spui la oamenii credincioşi, mai ales la tineri, să nu fie cu îndoială. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet şi în viaţa veşnică. Asta să le spui mereu la oameni. Asta e ultima mea dorinţă. Şi să vii să-mi faci înmormântarea dumneata“.
„Alexandru, zic, aşa cum zici în faţa unui muribund, o să te faci bine. Nu vorbi de înmormântare“…
S-a spovedit, s-a împărtăşit şi eu am plecat la mănăstire. Peste câteva zile, mi s-a trimis veste să merg la înmormântare, că Alexandru a murit. Şi când l-am spovedit, era o lapoviţă şi o ninsoare! Dar la înmormântare, domnule, era altă lume. Era începutul lui martie şi un timp tare frumos. Niciodată în Lăpuş, spunea lumea, nu fusese un cer aşa de albastru, de o frumuseţe extraordinară. Iar la înmormântare erau sute de oameni.
Şi am făcut înmormântarea. Dar regret până acum şi voi regreta toată viaţa că n-am fost în stare să fac slujba cum o făceam noi şi că n-am avut tăria ca să vorbesc cum trebuie vorbit. M-a copleşit total acel moment. Mi-a închis gura!…
Despre Dumnezeu şi Înviere
Cum Îl vedeţi Înalt Preasfinţia Voastră pe Dumnezeu? Unde trebuie El căutat?
Niciodată, noi nu putem să spunem că L-am văzut pe Dumnezeu. Dumnezeu este nevăzut. Să n-avem îndrăzneala ca să Îl vedem pe El în afară. Să privim înăuntru. Pentru că în fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu.
Vorbiţi-ne despre Învierea Domnului…
Pentru mine, la 92 de ani, care am trăit din copilărie cu gândul la Dumnezeu, la cetatea de sus a Ierusalimului, sunt aşa de clare problemele… Prin întruparea lui Hristos, am devenit şi noi din neamul lui Dumnezeu! Învierea este argumentul suprem al întregii revelaţii. Prin învierea lui Hristos s-a fundamentat, la modul absolut, împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Fără învierea Lui, pământul ar fi rămas în stăpânirea Satanei. Hristos, din mormânt, S-a coborât în infern şi, prin dumnezeirea Sa, a transformat infernul în paradis! Când L-au văzut pe Hristos coborând, în frumoasa Lui făptură de împărat, Adam, cu tot neamul care a murit, a urcat cu El.
La Înviere, când au mers femeile mironosiţe ca să-I facă ultima pregătire, nici nu le-a trecut prin gând că Hristos a Înviat. Un înger îmbrăcat în alb sau doi s-au arătat. Poate că o fi fost plin acolo de îngeri, oastea cerească toată şi nevăzută, căci Hristos nu a fost singur niciodată. Femeile au plecat îngrozite. Magdalena, care era foarte datoare că fusese salvată de Hristos de şapte demoni, când s-a întors de la mormânt, a văzut un bărbat. O persoană. Şi i-a strigat: „Domnule, spune unde aţi pus pe Iisus, să mă duc să-L iau“. Şi Mântuitorul se întoarce şi zice: „Marie“. Şi în momentul acela, Maria Magdalena a recunoscut vocea Lui. Şi s-a repezit Să-L îmbrăţişeze. Şi Mântuitorul a oprit-o. Şi noi spunem greşeli, că a respins-o din dispreţ. Nu! Nu a respins-o din dispreţ. Evanghelistul Ioan spune clar: „Nu te atinge de Mine“. Argumentul! Îl cunoşti? Dacă nu, ţi-l spun: „Nu te atinge de Mine, PENTRU CĂ!“
Acest „Pentru că“ este teribil. „Pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl Meu!“… Hristos trebuia să aibă primul contact cu Tatăl Său din ceruri. Şi apoi să primească îmbrăţişările apostolilor, spre seară. Şi continuă: „Mă urc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“. Ce teribil e acest cuvânt al Evanghelistului Ioan!
Bucurii, tristeţi, frică, îngeri şi viitor
Ce vă bucură cel mai mult?
Toată creatura pe care a făcut-o Dumnezeu.
Şi ce vă întristează?
Mă doare că Îl supărăm pe Dumnezeu. Că îi tăgăduim existenţa. Din inconştienţă. Nici demonii nu fac această fărădelege pe care o face omul!
Vă este frică de ceva?
Numai de Dumnezeu şi de mine. De mine mi-e frică să nu greşesc la Dumnezeu şi la oameni. Şi mai ales îs foarte mâhnit că de multe ori am greşit în faţa oamenilor. A fraţilor mei. Mă simt înconjurat de oameni, ca de îngerii lui Dumnezeu.
Există oameni îngeri?
Toţi suntem îngeri.
V-aţi întâlnit cu îngeri?
Şi vreţi să vă răspund? Sunt taine pe care un sihastru nu le divulgă! Fiecare om care are un dram de sfinţenie în el nu-L divulgă pe Dumnezeu!…
Spuneţi-ne ceva despre rugăciune…
Rugăciunea nu are nume. Rugăciunea este întâlnirea reală cu Dumnezeu. Dacă te rogi şi nu ai conştiinţă că vorbeşti cu Dumnezeu, că te aude Dumnezeu, că te ascultă Dumnezeu, rugăciunea e falsă.
Mai există sihaştri în Maramureş?
Nu pot să răspund „da“ sau „ba“. Pentru că aş greşi. Dar nici nu pot să spun „Da, există!“, pentru că aş greşi şi mai rău. Aş cădea în păcatul mândriei!
Ce ne aşteaptă în viitor?
Ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Nu se petrece nimic la întâmplare. Absolut tot ce se întâmplă în lume e hotărârea lui Dumnezeu.
Ce ar trebui să facă pentru popor cei care ne conduc?
Să-şi facă fiecare datoria acolo unde se găseşte! Când îşi va face datoria, de la femeia de serviciu până la şeful statului, ţara va fi cu adevărat raiul pe pământ. Întâi sunt vinovat eu că lucrurile nu merg bine! Toţi suntem vinovaţi.
Mi-a spus un străin: „La dumneavoastră în ţară nu se lucrează! Dumneavoastră aţi putea trăi numai din fructe de pădure, din plantele medicinale. Dar nu ştiţi să vă valorificaţi potenţialul“. Mi-a fost ruşine când mi-a spus aşa ceva.
Aveţi un mesaj pentru noi, de la înălţimea veacului pe care l-aţi străbătut?
Cum se spune? „Verba volant scripta manent.“ Toată viaţa mea am adresat mesaje. Din copilărie vorbeam la oameni depre Dumnezeu.
Eu am fost într-o permanentă, cu profundă smerenie, împlinire a datoriei. N-am neglijat însă nici „scripta“. Uită-te dumneata aici.
Este al 178-lea caiet în care scriu în fiecare zi, din anii ’40 încoace, mesaje pentru semeni. Fiecare caiet are cel puţin 300 de pagini. Cândva vor fi toate cunoscute. Iar de publicat am publicat 28 de titluri! Dacă acceptaţi vă ofer şi dumneavoastră! Vă mulţumesc foarte mult. Pentru mine este o foarte mare bucurie că m-aţi vizitat.
Înalt Preasfinţia Voastră, noi Vă mulţumim!
Ziarul Lumina / 19 Februarie 2013
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian, cu ocazia aniversării zilei de naştere:
Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IUSTINIAN,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţiei Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu.
În lumina curată a popasului aniversar, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de frumoasă şi rodnică vieţuire a Înaltpreasfinţiei Voastre, străluceşte dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit. Dragostea plină de har a Preasfintei Treimi a fost prezentă în viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţiei Voastre dăruindu-vă mereu ajutor şi rod binecuvântat.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să Vă dăruiască sănătate şi bucurii, păstrând aceeași râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam, întru mulți şi binecuvântați ani!
Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
