L-am intalnit pe fostul detinut politic Ion Varlam, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), alaturi de Ana Blandiana la conferinta profesorilor Ion Varta si Stephan Courtois despre deportarile si asasinarile comise de bolsevici asupra romanilor din Basarabia si Transnistria. In cadrul dezbaterii care a urmat dupa prelegerile invitatilor, Ion Varlam a facut cateva declaratii aparent socante despre confiscarea anticomunismului de catre fosti comunisti, bolsevici trotkisti, gen Tismaneanu, si cum au manipulat securistii din fostul spatiu sovietic arhivele secrete, acum desecretizate, oferind drept exemplu o tranzactie dubioasa a regimului Iliescu, care a pus la dispozitia Muzeului Holocaustului din Washington, “cu manuta lui Magureanu”, un set de documente despre Antonescu si crimele comise asupra evreilor, pe care Ion Varlam il considera contrafacut. Mai mult, directorul Muzeului Holocaustului, Radu Ioanid, acuza Ion Varlam, este “un colaborator important cu uzaj extern al Securitatii care face parte dintr-o familie de agenti sovietici”. Am considerat ca asemenea afirmatii trebuie completate, asa ca i-am solicitat fostului detinut politic anticomunist un interviu explicativ, pe care il prezint in varianta video mai sus si care ar merita transcris si publicat online. Pana atunci, cateva cuvinte si despre Cine este Ion Varlam:
Un cap politic
Nascut in 1938, descendent al unor familii boieresti, Ion Varlam a fost inchis initial la varsta de 14 ani, ispasind, cu intermitente, noua ani de inchisoare si domiciliu obligatoriu pana in 1963, cand a fost eliberat. In 1965 a ajuns la Paris, unde s-a implicat in activitatile anticomuniste ale Exilului romanesc, studiind totodata stiintele politice, dreptul si finantele publice. A revenit in tara in februarie 1990, facand apoi politica taranista…
Insir aceste date intrucat pentru publicul larg Ion Varlam nu este foarte cunoscut. Asa era si pentru mine – desi ii citisem cateva articole si interviuri – pana la masivul sau volum de dialoguri, publicat de curand la editura VOG si intitulat “Pseudo-Romania. Conspirarea deconspirarii“.
Dupa opinia mea de om strain de activitatea politica (eu si politica – “Ca fait deux”), dar dornic sa ma orientez in realitate, cartea aceasta cu titlu complicat este de departe cea mai trainica analiza facuta situatiei din Romania postdecembrista. Intreprinsa din perspectiva unui militant anticomunist intransigent si independent. O analiza barbateasca, dura, apartinand unui om care este, deopotriva, cultivat (o cultura vasta si solida), instruit si informat. Intr-o tara in care evaluarea politica – si implicatiile sale – se face urechist, suetar, caragialesc, la nivel de Poiana lui Iocan, sau dimpotriva, prin reproducerea papagaliceasca a unor clisee straine, demersul lui Ion Varlam, intemeiat pe o metoda (fara sa fie didactic sau pedant), corelat cu experienta in domeniu – impune si uimeste.
Insa dl Varlam schiteaza in acelasi timp, impecabil, contextul general, explicand ce este globalizarea si care sunt fortele politice reprezentative in lumea apuseana. Schita apartine unui democrat convins, om de dreapta curajos si necomplezent. Stralucite sunt in acest sens observatiile si reflexiile sale despre “terorismul intelectual de stanga” incazarmat in universitatile apusene, despre actualitatea ideii lui Gramsci, potrivit careia “Pana si discursul anticomunist trebuie sa fie facut de comunisti pentru a fi controlat de ei, ca sa nu-i deranjeze”, despre obiectivul nemarturisit al Stangii de a elimina Dreapta si Centrul de pe scena politica… Atunci cand se raporteaza la realitatea romaneasca, Ion Varlam enumera formele si persoanele prin care marxismul resapat a patruns si patrunde la noi.
In pofida titlului cartii, dl Varlam, democrat autentic, este opusul unui conspirationist si adeptul transparentei. El abordeaza in termeni de dictionar politic teme delicate precum masoneria, miscarea legionara, antisemitismul folosit ca santaj sau in beneficiu personal… Uneori formularile sunt memorabile. Iata doua exemple: “Apropierea intre comunisti si legionari o vad prin faptul ca legionarii si comunistii erau singurele miscari fanatice din Romania si cereau membrilor lor o obedienta oarba. (…) In plus, ambele miscari au reprezentat un fenomen nou pentru romani: derbedeismul politic”. “Masoneria (ca si Securitatea, copia ei <<perfectionista>>) este o organizatie care-si acopera preocuparile de natura conspirativa cu pretexte intelectuale si justifica prin sofisme politice pretentia ei de a se situa deasupra legilor (pretinsa ei “suveranitate”)”.
Atunci cand trece de la real la concret, in poiata taranista sau in ograda Aliantei Civice ori a Conventiei Democrate, Ion Varlam devine un remarcabil portretist in descendenta lui I.G. Duca si un caracterolog pe care instinctul nu-l inseala. M-a convins de acest adevar evaluarea catorva personaje cu reputatie publica diafana. Pe autor nu-l mistifica nici ambalajul, nici firma. Uneori ii ajunge un cuvant pentru un om: “Baietelul acela” vrea sa zica Mihai Razvan Ungureanu…
Ion Varlam nu cauta efecte literare si poate de aceea le si obtine ca portretist: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu…
Intr-un capitol al cartii, Ion Varlam se ocupa de Biserica Ortodoxa Romana. Ii cunoaste istoria, stie ce este Biserica, o marturiseste impecabil, respingand coerent si la obiect provocarile cliseistice formulate de un catolicizant rabiat. Ca nu pot fi de acord cu o parte din judecatile si propunerile autorului referitor la Biserica – asta e alta caciula. Important mi se pare faptul ca avem in sfarsit o analiza trainica a Romaniei postcomuniste, cu incursiuni in trecut si amplasare in contextul international actual. O carte care poate constitui un model si care pare sa vesteasca un sfarsit de epoca.
Astazi, cand toata scriitorimea s-a aprins de “cazul” Grosan, le oferim colegilor nostri din presa larga o tema si mai interesanta: Cine pe cine a turnat? Spicuim: “Din unele materiale rezulta ca poetul DORIN TUDORAN ar fi in posesia unor date compromitatoare privind comportarea si atitudinea lui ADRIAN PAUNESCU cu ocazia unor deplasari peste hotare. Astfel DORIN TUDORAN sustine ca ar avea fotocopia unei dedicatii elogioase data de ADRIAN PAUNESCU pe o carte a sa unei persoane marcante de la postul de radior “Europa Libera”. De asemenea, cunoaste de existenta unei benzi de magnetofon care contine discutii ale lui ADRIAN PAUNESCU cu persoane din anturajul acestui post de radio”. File din Dosarele lui Dorin Tudoran si Adrian Paunescu. Judecati singuri:
Domnul Dorin Tudoran si-a inchis blogul. Pacat. Tocmai cand devenise mai interesant. Astept cu incredere redeschiderea lui, dupa alegeri, mai ales ca in cele 10.000 de pagini grupate in 18 volume, pe care le-a obtinut de la CNSAS, se afla, am inteles, si lucruri interesante despre unii “intelectuali publici” activi sau pasivi. Redau mai jos una dintre ultimile sale postari, pe marginea dialogului refuzat de Vladimir Tismaneanu dar acceptat de Liviu Turcu. Si nu degeaba. Sper ca nu disputa “Tismaneanu vs Basescu” sau Turcu vs Reteaua Tismaneanu sa-i fi cauzat ceva la mandat…
Cum bănuiam, a continua o polemică cu dvs., este o futilitate; lux pe care nu mi-l pot permite. Ceva gânduri și precizări:
Repet : opiniile dvs. despre dl Vladimir Tismăneanu nu mă interesează. Nu înțeleg de ce faceți o lungă listă de vinovății ale dlui Tismăneanu într-o scrisoare deschisă adresată mie. Adresați-vă, direct, dlui Tismăneanu.
Afirmați:
”In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine“.
În ce mă privește, vă feriți din calea adevărului.
A ”reaminti” cuiva ceva presupune că beneficiarul gestului ar fi știut cândva de acel ”ceva”. Or, nu am avut nici cunoștință de presupusa faptă a dlui Tismăneanu, nici (logic) nu am colaborat cu dl Tismăneanu la fapta pe care o incriminați. Puneți mâna pe limba română, până nu pune ea mâna pe dvs. și vă spune, public, pe nume.
Nu înţeleg nici de ce vă asumuți rolul de a mă informa, printr-o scrisoare deschisă, accesibilă oricui pe Internet, că presupusa victimă a dlui Tismăneanu a ocupat postul de “șef al biroului România din CIA”. Nu ştiu dacă aveţi ori nu mandat din partea agenţiei la care vă referiţi (CIA) să dezvăluiţi asemenea lucruri. Nu ştiu nici dacă aveţi împuternicire din partea părţii vătămate (“Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara.”) să-i reprezentaţi public interesele. Chiar dacă ați avea asemenea împuterniciri, cum este vorba de fapte foarte grave, nu înţeleg de ce le menţionaţi într-o scrisoare deschisă adresată mie, care nu am nimic de-a face cu cele presupus întâmplate, şi nu vă adresaţi celor — instituţii ori persoane – în chip natural interesate să primească şi să prelucreze asemenea informaţii. Deci, dle Turcu, tot nu înţeleg unde lucraţi şi cu ce vă ocupaţi în acest moment pentru a avea acces la asemenea informaţii şi împuternicire de a le aduce la cunoștința opiniei publice.
Nici declarația dvs. privind o afirmație a mea (”Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.“) nu mă interesează. Recunosc, însă, este interesantă. Ea ne dă măsura incomparabilului dvs. simț al realității.
Reiau următoarea dvs. afirmație, doar spre a-i ajuta pe cititorii acestui blog să înțeleagă cu cine au de-a face. Mă refer la mine și puterea amețitoare de care dispun în România, ca membru al celui mai puternic grup de interese:
“…pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.”
Cum bănuiesc că opiniile despre dl Traian Băsescu pe care le exprimați în acest text i le-ați împărtășit mai întâi președintelui României, când l-ați întâlnit în 2006, nu-mi rămâne decât să trec mai departe. Nu înainte de a vă invidia pentru cât de multe am putea înțelege că v-a mărturist dl Băsescu :
“Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate. Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.“
Polemica aprinsă la care vă referiți (și pe care o ilustrați cu o scrisoare deschisă pe care i-am adresat-o părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa) nu era, cum fals afirmați, “despre cine are dreptul să preia conducerea secției canadiano-americane a Alianței Civice.” Acel drept nu a fost niciodată în discuție iar secția de care pomeniți nu a existat nici ea vreodată.
Alianța Civică și Partidul Alianței Civice mi-au cerut să le reprezint în Statele Unite. Am acceptat; am făcut demersurile ce se cuvin spre a fi acreditat și a reprezenta aici cele două entități; am realizat câteva întâlniri la Casa Albă și Departamentul de Stat pentru reprezentanți ai AC și PAC.
Câteva grupuri de aici au găsit de cuviință să se constituie în filiale ale AC, și-au ales reprezentanți și au început să vorbească în numele AC. Am cerut clarificări celor de la București și am primit din partea AC și PAC reconfirmarea că sunt cel ce-i reprezintă aici, deci singurul care poate vorbi în numele AC și PAC. Dar hărțuieleile la care m-au supus unii au continuat. Într-o bună zi, am comunicat celor de la București că nu mai am timp de pierdut cu asemenea mizerii.
Ca și atunci, și acum eu am toate documentele spre a proba ce spun, în vreme ce dvs. vă bazați pe ce vă place să auziți. Dna Ana Blandiana și dl Nicolae Manolescu pot fi consultați oricând în legătură cu acest subiect. Ați făcut-o înainte de a mă “demasca”?
Informațiile pe care le prezentați în legătură cu Institutul pentru Credință și Libertate se bazeaza pe ce v-ar fi spus o persoana ori alta.
Și în acest caz, eu, spre deosebire de dv., mă bazez pe documente și cunoașterea directă a situației. Am mai fost implicat într-o discuție de felul celei pe care, zadarnic, încercați să o deschideți prin asemenea speculații și am dovedit, cu probe, tot ce era de dovedit.
Înainte de a implica numele unor instituții americane și a conducătorilor lor, verificați-vă informațiile. Un fost ofițer de informații ar trebui să știe măcar ce știe și un civil – informațiile nu le verifici cu cei ce ți le livrează; informațiile se verifică altfel.
Nu știu la ce vă referiți când afirmați “Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste.“, dar numele meu nu a fost refuzat de nu știu ce co-președinți ai unui institut care nu știu nici măcar cât timp a funcționat. Dimpotrivă, am fost invitat să mă alătur unei inițiative, invitație pe care, în final, am declinat-o din motive pe care nu am nici o obligație să vi le împărtășec.
Ce vreau să vă împărtășesc este altceva – că nu e bine să (mai) abuzați de înțelegerea mea. În ultimă instanță, vorbele doar vorbesc; documentele probează. Nu mă siliți să fac documentele să își facă datoria, fiindcă, o dată deschisă o asemenea ușă, nu mai este loc pentru nici un fel de ceață.
Războiți-vă cu cine aveți războaie de dus, dar renunțați la fumigenele dedicate mie.
Ați luat azimutul greșit. Vă urez să-l regăsiți. Din mers. Și cât mai curând.
Dorin Tudoran
Urmarea: Tudoran si-a inchis blogul. Deci, se pare, (zic si eu 🙂 el este cel care “nu avea mandat”…
În decembrie 1989, cînd a fost constituit completul de judecată al soţilor Ceauşescu, iniţiatorii acestei mascarade l-au cooptat, printre alţii, pe maiorul-procuror Dan Voinea. Sarcina care îi revenea era suficient de importantă pentru a elimina categoric ipoteza că această alegere fusese rezultatul unei întîmplări. Este imposibil de crezut că între el şi membrii puterii care tocmai “emana” nu existau vechi conivenţe. Dl Voinea, în momentul în care a intrat în sala unde urma să se desfăşoare spectacolul, ştia că participă la o alcătuire judiciară ilegală: Constituţia (încă în vigoare) nu prevedea existenţa tribunalelor militare de excepţie, iar aşa-zisul decret prin care se înfiinţa cel în cadrul căruia avea să evolueze dl Voinea, semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie, era lipsit de orice valabilitate, întrucît la acea dată dl Iliescu nu avea nici o calitate oficială şi nu putea să semneze acte normative. Nu mai vorbim de faptul că falsul decret nu a fost nici înregistrat, nici publicat. Amintesc, în plus, o ipoteză pe care o susţin de 19 ani, potrivit căreia “procesul” şi execuţia au avut loc la o dată anterioară momentului în care Ion Iliescu şi-a pus semnătura pe acel petec de hîrtie fără valoare legală. În cadrul rechizitoriului pe care l-a pronunţat, dl Voinea a susţinut două capete de acuzare despre care ştia că nu sînt adevărate şi care au contribuit în mod decisiv la pronunţarea pedepsei capitale: genocid (60.000 de victime) şi încercarea de a fugi din ţară pentru a recupera un miliard de dolari depuşi în bănci străine. Dl Voinea nu a ezitat să se folosească de aceste neadevăruri pentru că nu avea nici o îndoială asupra faptului că absurda apărare pe care o avea în faţă urma să-i ţină isonul. Sau pentru că fusese anunţat, ca să formulăm altfel lucrurile, că nu participă la un proces, ci la un spectacol regizat cu mult timp în urmă, ceea ce avea să-i asigure nu numai impunitatea, ci şi celebritatea. Devenit general, dl Voinea a fost însărcinat să ancheteze asupra evenimentelor la al căror moment culminant a participat în mod hotărîtor. O asemenea absurditate nu se putea petrece decît în democraţia originală a lui Ion Iliescu! Rezultatul îl cunoaştem. Dl Voinea a anchetat vreme de 19 ani, a constituit dosare, s-a agitat, dar din toate astea n-a ieşit nimic. Era, în fond, firesc să fie astfel. Cum poate cineva să ancheteze asupra unor evenimente la care a luat parte şi care, din “raţiuni superioare”, trebuie să rămînă obscure? Acum, dl Traian Băsescu doreşte ca generalul Voinea – ieşit de curînd la pensie – să-şi reia activitatea şi să continuie “cercetarea” dosarelor “Decembrie 1989″ şi “13-15 iunie 1990″. E greu de spus dacă situaţia în faţa căreia ne aflăm e ridicolă sau perversă. În ce mă priveşte, aş înclina mai degrabă către a doua posibilitate. În orice caz, ieşirea de ieri a dlui Băsescu – al cărui rol în transportul minerilor către Bucureşti, în iunie 1990, rămîne a fi determinat – a fost, înainte de toate, un simplu gest electoral. Şi poate chiar unul abil.
Decembrie 1989 – o carte
de Radu Portocală
Subiectul precedent îmi oferă ocazia să anunţ cititorilor acestui blog o apariţie editorială. Unii dintre Dumneavoastră ştiu că, în octobrie 1990, am publicat la editura Calmann-Lévy (Paris) o carte intitulată “Autopsie du coup d’État roumain”, în care defineam căderea regimului Ceauşescu drept rezultatul unei lovituri de stat pusă la cale de Uniunea Sovietică şi executată cu ajutorul serviciilor secrete româneşti. La sfîrşitul anului trecut, editura Larousse mi-a propus sa reiau, in cadrul unui nou text, analiza evenimentelor din decembrie 1989. Opacitatea arhivelor, investigaţiile incomplete şi neconcludente – conduse, între altele, de generalul Dan Voinea – au fost elemente care m-au făcut să ezit mai multe săptămîni înainte să-mi dau acordul. În cele din urmă, am acceptat propunerea editorilor şi m-am apucat de lucru. Am trăit, de-a lungul întregii primăveri, săptămîni neplăcute în miezul vastului ţesut de minciuni pe care a trebuit să-l reconstitui şi să-l examinez. Săptămîni de profundă revoltă, în acelaşi timp, faţă de barbaria cinică a regizorilor, care au considerat că acţiunea lor nu se poate legitima decît cu sînge. În sfîrşit, săptămîni de amărăciune văzînd ce s-a ales din speranţele de atunci. Manuscrisul a devenit acum carte. Miercuri seara editorul mi-a înmînat primul exemplar. În librării va apare pe 16 septembrie, moment emoţionant, fireşte, pe care am vrut să-l anticipez aici. https://portocala.wordpress.com/
Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla. Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.
Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu
Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez:“Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa: “oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu.Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.
“Buletin de Cotroceni”
Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:
– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”
Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.
Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.
Masluirea prezentului, trecutului si viitorului
Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.
Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.
Scrisoarea catre Ion Ratiu
Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.
Fata in fata cu Traian Basescu
A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:
– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect; – elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor; – evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ; Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.
Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice
Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile. Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.
Nefastul Plesu
Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.
Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.
Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!,participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.
Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta
In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele… Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.
Profesorii de minciuni
Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.
Metoda “suveica-retur”
Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.
CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv
La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv.Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important. Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.
Atacul pe sub birou
In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…
Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata
Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.
Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj
Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor. Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…” Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice. Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ? Numai bine, Liviu Turcu
P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident. Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”
Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista
Dle Tudoran,
Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d. Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil. Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”. Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.
Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin
Extrase din Jurnalul on-line al scriitorului Paul Goma pentru lunile ianuarie – august 2009:
Miercuri 8 aprilie 2009
“Geoana si-ar dori (subl mea, P.G.) o alianta cu PNL daca ar câstiga alegerile prezidentiale” Ei, da: securistii din tata-n fiu – si dupa ei, laie, populatia pasnican ovina a tarisoarei, crezînd ca asa e bine, fiindca asa vorbesc securistii de ran mare – ca sa nu se observe ca sunt inculti, neinstruiti, neamuri-proaste îsi imagineaza ca este mai “trendy” sa folosesca “as dori” în loc de: “vreau” sau mai îndelicat: “doresc…” Acest “as dori” (care ne va fi venind din romantele Ioanei Radu – însa nu am aflat cine este autorul textului) se tine de mâna cu… “ca si” folosit de analfabetul românache când “ar dori” el sa sa se exprime ca la televiziunea Voiculescu (fost, o luna, patron al prietenului meu, poetul Dorin Tudoran – prin Dan Diaconescu – m-am înselat? da’ de unde!, doar i-am confundat), în loc – de pilda: “Magureanu, ca securist notoriu”, el, nevrînd sa-l demaste pe Magureanu, sogorul Coposului, ca cine stie, se trezeste Tatal Natiei si îl pune vistavoi tot pe “Virgil”, cel recomandat americanilor prin Mihai Botez – o da prin aratura: “Magureanu, ca si organ…”, imaginîndu-si ca astfel a evitat o… cacofonie. Il asigur; cacofonia este altceva, altfel, deci nu a evitat nici o cacofonie, în schimb a comis o securifonie. (…)
A U G U S T
Sâmbata 1 august 2009
(…)Oarecari semne bune (în fine: ne-rele) dinspre Chisinau. M-am consultat cu basarabencele mele, Violeta si Rodica. De parca am fi frati sau bunici-nepoti, avem aceeasi gândire: neîncrezatoare într-un bine care ar putea veni dar, ca si pâna acum: si daca nu vine? Sa nu se mai mire americanii ca “moldovenii” s-au simtit, din 1944 între ciocan si nicovala, între Occidentul care ni se refuza si Orientul atotprezent, atotputernic, atoatestrivitor si sa ne sfatuiasca sa fim… încrezatori – în ce, în cine? – ca noi, adica “Moldova” este deja o punte între… între cine si cine, daca gândeste, daca vorbeste un american?
Americanul fiind, cine? Dorin Tudoran? Socor? (…)
Luni 10 august 2009
(…) Mi-a trimis Flori Balanescu doua texte de pe blogul lui Tudoran. Din pacate am avut dreptate cu “prietenul Dorin”: el apara, nu adevarul, nu morala, ci “cauza prieteniei contractata ca la noi”: sare în apararea unui jeg absolut ca Mihaies – atacat de nu stiu cine pentru ca… îsi schimbase orientarea atacurilor; mai ieri anti-Basescu, azi pro-Basescu (pentru sfântul motiv ca primise bani pentru… convingerea-i sincera, o subventie, explica un forumist taina adevarului la co-banateanul tudoranic). Iar mie mi-a sunat cunoscuta “argumentatia” dorina: este taman cea servita mie, în legatura cu prietenii sai de atunci, din 1998 (si, probabil, de acum) Manolescu, C.T. Popescu, E. Simion – drept care bine am facut ca am rupt prietenia prietenului Tudoran. N-ar fi de mirare sa aflam azi-mâine ca poetul cu acelasi nume a publicat un volum la editura Fundatiei Securiste Cândìa, devenita Securista Buzurìa, acum patapievicista Basesckìa – dupa modelul Kakistrokratiei, editata în conditii inuman de luxoase pentru amarâtii mei basarabeti. In paranteza: cu ce obraz mai apare Tudoran în public, moralizînd imoralitatea vietii din România, el care a acceptat – cât a acceptat: o saptamâna? doua (chiar de ar fi fost o singura zi, tot nu ar fi scapat nemaculat)?, de a fi consilierul monstrului Voiculescu-“Felix”? Caci pentru de ce a acceptat el cinstea-de-onoare? Caci iata pentru ca de ce, a explicat (cu mâna lui): Pentru caci, în adolescenta, jucase hokey cu Voiculescu! Sa nu-l pui la Coltul Gânditorilor Moralnici (pe Tudoran, fireste, nu pe securistul “Felix”, el fiind de mult acolo)? (…)
Joi 20 august 2009
(…) Cu uimire neprefacuta am citit neste opinii forumestre despre Dorin Tudoran in Jurnal.ro, sub titlul: “Nu cred ca urmarirea mea s-a încheiat dupa ce am plecat” 6. informatorii sunt urmariti si in strainatate ! de Kartouche 21/05/2009 23:48:10 Eu am auzit, ca informatorii care au tradat, sunt urmariti si in strainatate ! Cele 18 volume au avut un scop : pozitia si activitatea unei tradator !!Cate volume o avea Pacepa ?? Ca el a fost general de securitate ! Gresesc ? Asa am auzit. Poate nu e corect ! 5. interesant – de mmmmda – neincrezator 21/05/2009 23:43:27 daca nu traiam vremurile si daca nu “fugeam”….daca nu-l intilneam pe Mishu Botez si altii….poate as fi luat de bune raspunsurile….dar, nu m-a convins….in mintea mea e tot “trimis” ca si Tismaneanu! 11. Nu stiu de ce de SIEL 22/05/2009 20:15:00 Dar simt un puternic miros de diversiune in acest interviu. 13. DE LA LITERATURA DE SERTAR LA LITERATURA DE DOSAR. de Alex. 23/05/2009 09:47:11 Cu toate ca N.C.Munteanu (gogonat), Stelian Tanase (umflat), B. Nedelcovici (lacrimogen), C.V. Tudor (slinos) si alti, ejusdem farinae, au “facut literatura” publicandu-si dosarele de securitate, pot paria cu oricine ca dl. Dorin Tudoran nu va cadea in aceasta capcana. De ce ? Pentru ca dansul nu a fost ca ei, nici inainte de ’89, nici dupa. Ma refer si la caracter si la talent. 15. Ptr. Alex de alice 23/05/2009 10:51:56 Poate ca aveti dreptate. Pe adevaratii dizidenti din timpul regimului comunist nu i-a preocupat, dupa revolutie, ideea de a-si demonstra sau de a-si populariza activitatea anticomunista publicandu-si dosarele de securitate. N-am auzit de asa ceva la Preotul Caciu Dumitreasa si nici la Paul Goma. In schimb de ei am auzit atunci, in anii aceia de dictatura. 37. Dlui.Dorin Tudoran de V.Roaita 13/06/2009 21:49:43 Multumesc pentru efortul pe care l-ati depus postand un raspuns la intrebarea mea usor perversa – adresata unui fost dizident al regimului comunist-. Din pacate ati avut reactia pe care o intuiam, deci nimic nou sub soare. Am citit acum cativa ani KAKISTOCRATIA. Am inteles inca de atunci ca e dureros pana la imposibil sa iesi din tonurile ferme de alb si negru. (…) Ma urmaresc ei pe mine cu taxele si dobanzile si incearca sa ma “abureasca” cu ziarele si televiziunile lor personale si “publice”. Pacat ca nu mai are cine “sa le traga sirena”, asa cum in anii ’70, a facut-o pentru *** de atunci (aceeasi natie, doar alt sistem) un Paul Goma si, asa cum vreti sa demonstrati cu dosarele de la secu (Cui? Americanilor? Ca pe aicea nu mai intereseaza pe aproape nimeni dupa toti „eroii”care s-au tot aratat si publicat, pe fata si pe dos, de douazeci de ani incoace), un Dorin Tudoran.(…) 41. Dorin Tudoran – poet? My ass! de Patty Bullar 16/06/2009 18:49:17 Un papagal “anti-comunist” (din gasca lui Vladimir Tismaneanu) care a fost marginalizat de catre acolitii sai, tocmai la impartirea caimacului! 46. episoade la episoade de iordan 20/06/2009 12:27:02 mai aveti multe episoade la gargara acestui scriitor de 3 parale? Aveti noroc cu Web cam-ul ca altfel nu mai aveati pe nimeni.(…) 50. CITESTE ANTOLOGIA RUSINII DUPA IERUNCA de
UN SFAT PENTRU TUDORAN 10/07/2009 19:52:15 EDT. HUMANITAS, 2009, APOI SA VORBESTI,TUDORANE! SCRII LANGA PAUNESCU, L. AVRAMESCU, T. OCTAVIAN SI ALTE MEDIOCRITATI CEAUSISTE! POFTA BUNA 52. tudoran e platit de tismaneanu din banii nostri de nicolae iorga 2/08/2009 21:38:19 Tismaneanu va e sef la IFES USA, unde imprastiati cu democratzia pe larg, in drepta si mai ales la stanga, acelasi Tismaneanu din consiliul academic al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala CADI.RO, care e “laboratorul de gandire” al PDL-ului, adica creierul mic al lui Basescu. acolo SE REFUGIASERA INTELECTUALII IMORALI SI TRADATORI DE NEAM ai puterii dupa scandalul ICR din vara 2008, si vroiau sa reintroduce cenzura, sa nu-i mai putem nici critica. Ceea ce explica si blogul Dvs. in care-l ridicati in slavi pe basescu, dle Tudoran, gashca tradatoare din care faceti parte si profitati, si “dibaciul, si carmaciul”: v-au activat astia ca nu mai aveti ce manca prin america si va ridicati acum fustitza pentru niste dolarei, la comanda oportunistului tradator de tara Tismenetski. RUSINE! 53. la vremuri noi tot ei de Ilie Ulici 13/08/2009 21:41:38 este absolut evident ca Dorin Tudoran nu avea ce vorbi cu Tuca, e la fel de hidos cum ar fi vorbit cu adrian im-Paunescu.
Vineri 21 august 2009
S-a racorit lumea! Ce bine, ce bine, ca eram pe punctul de a-pune-jos. Eh, daca ar veni si o ploicica-ploicioara…
Sâmbata 22 august 2009
(…) Tudoran l-a chelfanit pe Tismaneanu – pe blogul sau. Am citit chelfaneala – lunga, prolixa, plina de gauri – vorbesc de uitarile de-acum legendare ale poetului Dorin (…)
Duminica 23 august 2009
Trezindu-mi-se curiozitatea, am deschis blogul lui D. Tudoran. Si ce am citi la 4 august a.c.? “Draga Vasile, Multumesc pentru comentariu. Ionesco a spus multe. De exemplu, intrebat de prietenul sau Francois Fejto de crede ori nu in Dumnezeu a raspuns: “Cred, dar m-as fi dorit ca Dzeu sa fi fost putin altfel…” In treacat: Ionesco îi va fi spus lui Fejtö ce relateaza D. T. ca i-ar fi spus, atât ca nu doar lui Fejtö, ci si mie. Observ – abia acum! – ca Tudoran are mania citatelor din clasici, ca si maestrul sau de gândire Paler, cel care nu putea face un pas în operatia de moralistizare (sic) a maselor largi (imoralizate, saracele), fara a se rezema pe Salustius, pe Homer, pe Pliniu cel Batrân. De acord: Paler avea de ispasit pacatele grele ale activistului de partid si ale gazetarului trimis în misiuni speciale în Occident, pe când tata-sau asuda sânge la Canal – desi nu le-a marturisit deschis niciodata – si o facea coplesindu-l pe cititor cu citate care de care mai hodoronc-troance – dar Tudoran ce pacate încearca sa i se uite? Unul dintre ele, iata-l – citez, în continuare: Evident ca ce se intampla la Chisinau este mult mai important decat multe scandaluri bucurestene. Daca nu scriu deocamdata despre Moldova este din ratiuni bine intemeiate si, scuza-ma, nu tocmai intelept de discutat pe un blog. Daca imi reprosez ca nu scriu deocamdata despre Moldova, te-as ruga sa iti amintesti ca, in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo (subl. mele). Parisul, Roma, Londra, Washingtonul etc li se pareau mai interesante. Astazi, cand s-ar putea sa fie un pic cam tarziu, se dau de ceasul mortii, mari campioni ai cauzei basarabene.” Sa le luam pe rând: “Daca nu scriu deocamdata despre Moldova…” “Deocamdata”? Vrea sa dea de înteles ca nu scrie în-prezent? Dar Tudoran nu a scris nici “deocamdata” nici “altadata” despre… “Moldova”. De ce? Am înteles mult mai târziu, dupa o lunga perioada – un an?, doi?; trei? – în care m-a tacut, a refuzat sa raspunda la scrisorile mele, iar când, într-un târziu, mi-a telefonat (de la “acasa lui, de la Chisinau”), iar eu i-am cerut adresa – “de la el, de la Chisinau” – mi-a raspuns «Lasa, batrâne, ca ti-o dau…» – si nu mi-a dat-o. Iar în toamna anului 1986, când a fost organizata o “întâlnire” cu…, zi-i pe nume: “Moldova”, la Die-Drôme, la colocviul unde urmau sa se dezbata “adevarurile despre Basarabia” – patronat de americani, dirijat de Tudoran, eu, desi aveam invitatie, nu am avut voie sa intru, fiindca… nu aveam invitatia speciala, pe care o avea, de pilda Gabriela Adamesteanu, cunoscuta specialista în problemele “moldovenesti”. Iar când, dupa “lucrari”, în prezenta sotiei sale, l-am întrebat pe prietenul meu bun, Tudoran, de ce nu am fost lasat sa intru, fiind unul putinii, daca nu unicul nativ din Basarabia, autor al câtorva câteva carti despre subiectul cu pricina, banateanul-regateano-ardeleanoamerican mi-a raspuns, batîndu-ma pe umar: «Lasa, batrâne, ca am aparat noi foarte bine cauza Moldovei» – a “Moldovei”, de “Basarabia” americanul Tudoran nu auzise. Si cu acel prilej i-am cerut adresa de la Chisinau. Si de data aceea m-a asigurat: «Lasa, batrâne, ca ti-o dau…» Si tot nu mi-a dat-o. Tot asa îmi raspusese Monica Lovinescu, în primele saptamâni din 1990, când ar fi trebuit sa fiu si eu prezent la alcatuirea portofoliului editurii Humanitas, (primita de la Plesu), dar nu ma anuntase ca întâlnirea cu Liiceanu va avea loc la…, în ziua, la ora cutare si m-a consolat astfel: «De ce te superi? Am lucrat foarte bine si fara d-ta…» Lui Tudoran i-a scapat mai târziu afurisita de adresa pe ambalajul volumului Kakistokratia, trimis la Paris… Revin: “…in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo…” Despre ce vorbaieste vorbitorul Tudoran: despre “intelectualii români de mare finete (…) care au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo”? Sau despre intelectualul de nesfârsita finete, Dorin Tudoran, avînd un domiciliu la Chisinau, care în viata lui curata nu a scris un rând “despre Moldova”? Ca mi-am adus aminte: Dorin Tudoran, la curent cu executia prietenului si protectorului sau Caraion de catre N. Manolescu, nu a scos un mieunat în timpul campaniei de calomnii regizata de România literara. Oare de ce? Era el atât de ocupat cu “munca la Chisinau”, încât nu mai stie ce se petrecea pe malul drept al Prutului? De ce nu spunea adevarul: americanii îi interzisesera sa o faca – ca sa nu se supere rusii! Tudoran, poet-liber, ciocnise calcâiele si executase ordinul. Poetul Tudoran, întrebat de Mariana Sipos de ce nu a intervenit în chestiunea Caraion a raspuns… ca nu citise cartea Jelii Aceasta dragoste care ne leaga… Nu citise cartea Jelii, la aproape un an dupa aparitia ei! Pentru-ca-nu-o-gasise-în-librarii! Dragut, ca argument. Mai ales ca… – … Ion Caraion, din banii pe care nu-i avea, ca exilat, îi tiparise lui Tudoran, la editura Victor Frunza volumul De buna voie, autobiografia mea…; – volum care figureaza, cu titlul în bibliografia Kakistokratiei, dar fara numele lui Caraion, ca prezentator. Acesta fiind Dorin Tudoran, cel care îmi reprosa mie ca nu am fost… recunoscator Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, aceia care totdeauna îmi facusera numai binele, afirmatie scrisa de mâna lui dupa ce nu-mi citise Jurnalul I-II-III de la Nemira, unde statea scris, limpede, negru pe alb ca Monica si Virgil îl sustinusera pe Liiceanu în opera-i culturala de a retrage din comert, apoi de a trimite la topit cartea pe care el o solicitase: Culoarea curcubeului… E-he, “disidentul” Tudoran: cel care-l luase de piept pe Ceausescu, daduse cu el de pamânt, somîndu-l sa-i dea pasaport de emigrare!, ca el face urât; Tudoran, devenit consilier al lui Dan Voiculescu, fie si pentru o saptamâna, dînd lectii de morala a… verticalitatii în viata publica… Interesatii pot urmari povestea prieteniei noastra pâna în vara anului 1998, pe site-ul meu web, în Scrisuri, vol 2, în textul: “Despre ce nu vorbim”, datat 26 iunie 1998. (…) Am obosit. M-a obosit Dorine Tudorane.”
Astept sa termini tot ce ai de spus si iti voi raspunde asa cum se cuvine — linistit. Acum, doar o precizare.
Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare de referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat.
Cererea de finantare la care am particip (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993.
Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?
Cum esti, singur ne spui, un om care afirma lucruri ce pot fi verificate si peste 200 de ani, poate poti produce si probe ale dispretului la care te referi.
Ma refer doar la dispretul fata de mine; dispretul autoritatilor autohtone pentru altii din cei pe care ii numesti este o problema ce nu ma priveste.
Crezi, nu crezi – iti doresc cele bune,
Dorin Tudoran – Comentariu pe Blog Roncea
Dorin Tudoran Says:august 31, 2009 at 1:21 pm @ caraiman # 44 M-am uitat. Interesant textul dlui Turcu. I-am lasat dlui Turcu un scurt comentariu pe blogul dlui Roncea. Astept continuarea si finalul interventiei dlui Turcu si ii voi raspunde cum se cuvine — linistit si la obiect. Dlui Romosan, n-am ce sa-i raspund. Mai asteptam. Deocamdata imi datoreaza … un raspuns; la o intrebare mai veche si, in fapt, singura care ma intereseaza in legatura cu intreaga sa “dosariada”. Celelalte “miracole” ale vietii sale nu fac obiectul atentiei mele in acest moment. O saptamana buna!
Nota mea: Mi-am adus aminte de un text scris de mine toamna trecuta (mai jos), care pare a avea legatura cu afirmatiile dlor Turcu si Tudoran. Ramane de vazut!
Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA.
Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste si generalul, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori… Militia, subordonata direct lui Postelnicu, este insa cea care a incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul.Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Generalul Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut. El lasa insa uneori impresia ca stie ca se dosesc alimentele care nu ajung pe piata si punea Securitatea sa le descopere!
Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist.Ce s-a intamplat insa peste Ocean, taramul libertatii? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada c` Rom=nia si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. n afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987.
Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara.
Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodta pentru spionaj. In favoarea Rusiei.
In aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta. O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat.
Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine.
La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar.
PS: Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit? Versiunea prescurtata a acestui text, la randul lui sinteza unui studiu mult mai amplu, este publicata la ZIUA: Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987 de Victor RONCEA
FOTO: Arhiva personala Victor Roncea – Parintele Calciu si Coposu la Washington, in 1992. In fundal Grigore Caraza
Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma. Cu multumiri, Liviu Turcu, PhD 28 August 2009
PARTEA I
Domnule Dorin Tudoran,
Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..
Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’
Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.
Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.
Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.
‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici
Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:
“ Un sfat: Volo, inapoi la carti. O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
Textul continua dupa cum urmeaza:
“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”
Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici. Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:
“ Domnule Roncea, …citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs. Cele bune, Dorin Tudoran”
Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat: “Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!” Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.
D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University? Ziceti in continuare:
“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)
Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine. Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran
Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’… Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare: “Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…” Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?
Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu
Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Deontologia crosetatului
Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.” Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa. Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:
– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;
– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;
– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;
– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;
– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;
– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.
Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist
– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.
Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.
Factorul Gaetan vs Tismaneanu
Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.
Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu
Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.
Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….
“Un sfat: Volo, înapoi la cărţi. O rugăminte: data viitoare când mai defectează dl. Turcu, nu mă ruga să-l întâlnesc. Recunosc, e “un tip eminent”, care poate deschide toate uşile, chiar şi buncărul în care zac sutele de mii de dolari pe care ţi le-ar fi pasat dl Patapievici, dar nu sunt “precis” ce fel de om e prietenul tău. Mai închide din uşi. Nu de alta, dar e curent şi, după cum simţi, te trage. În sfârşit, Volo, dă-te jos de pe “caii ăia mari” şi ia în mână dârlogii umilinţei. După numai un kilometru, vei înţelege că tot ce laşi în urmă e doar o biată mârţoagă cu ifose de unicorn. Deşi vânătăile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, când vor câinii. Caii adevăraţi, se înţelege.”
Dorin Tudoran – citat din articolul Bobinocarul şi energumenii aflat in incheierea materialului Tismaneanu vs Basescu
Incurcatura cu o postare nelalocul ei in ce-l priveste pe domnul Dorin Tudoran se pare ca l-a scos si pe dr Liviu Turcu din activitatile sale academice, obligandu-l sa-si lase putin studiile sale si sa lectureze articolase si comentarii, texte si subtexte.
“Domnule Roncea, Era tot ce doream de la dvs. Cum spuneti, am corespondat — din cand in cand — si indiferent de punctele noastre de vedere, foarte diferite uneori, ne-am pastrat amandoi — unul fata de celalat — in limitele bunei-credinte. Un exemplu ar fi discutia noastra despre motivele hotararii mele de a inceta colaborarea cu ziarul Ziua. De aceea, m-am indoit — si bine am facut! — ca postarea ar fi fost scrisa chiar de dvs. Cred ca este mai mult decat dorinta de a va imita stilul coroziv si careva exagerari in postarea colegului dvs. Cum ar trebui rezolvata aceasta situatie este absolut la discretia dvs. Eu, unul, nu imi permit sa va dau sfaturi. Din parte-mi, puteti considera acest caz inchis. Ce imi voi permite va fi sa-i explic (cu oarece umor, daca mai am!) colegului dvs. in ce constau enormitatile textului sau. Sa auzim de surprize placute, foarte placute (de care e nevoie ca de aer!), ca de surprize neplacute cred ca ar trebui sa fim satui. Cum citatul pe care il dati este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec invitatia pe care i-o faceti — era vorba doar de o precizare. Cum dl Turcu se bucura de respectul dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu), s-ar putea sa-l convinga, mai bine decat o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs. Cele bune, Dorin Tudoran”
Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica la momentul respectiv, dl Tudoran mi-a mai precizat:
“Il pretuiesc pe Liviu si cred ca este, cu adevarat, o minte stralucita. Atunci, insa, m-a pus intr-o situatie f.f. neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intalnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cat pot. Ca ziarist, l-am ajutat facand cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte… dificile; pentru amandoi. Cand am auzit — din multiple surse — ca-l injura pe Volodea si cand am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut.
Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mult mai mult din punct de vedere profesional — ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este foarte competitiv (este, dar a facut mult bine- multora), ci pentru ca lumea aici era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de Securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acum, si s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti, salutati-l din parte-mi!
Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la JN), dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat — si pe buna dreptate — ca am “crosetat” un adevar.”
E, acum promite sa nu mai lase raspunsul deoparte si sa intervina. Asteptam!
(*) Impropriu spus polemica, pentru ca Tismaneanu tace si acum, de frica
In urma unei postari mai ciudate, cu titlul Mucles Tismaneanu.CIA se leapada de balastul lui Basescu (sau ceva de genul asta), acum eliminate, Dorin Tudoran, dupa cum anunta aici – UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran, “contraataca” printr-o parodie de la SIE la MIE.
Am retinut, amuzat:
“Nu numai că am fost consultantul personal al dlui Dan Voiculescu, dar i-am cerut să reintre în alianţă cu PSD (“partidul stat”, cum îl numea cel mai umanist dintre conservatori şi conservatorul cel mai umanist din România). Când a refuzat, l-am părăsit. De aceea nici nu s-a ajuns la ”soluţia imorală”, despre care se tot vorbeşte că a existat, când ea de-abia urmează să se întrupeze, după alegerile prezidenţiale — libere şi echitabile – din această toamnă. Nu numai că am fost editorialist la Jurnalul Naţional, dar sunt, de fapt, generalul SIE căruia îi raporta, încă din 1946, Marius Tucă despre MIE.”
Despre Pacepa si Tismaneanu:
“Nu numai că sunt co-autorul, (apoi, în varianta revăzută a postării) doar „presupusul co-autor” al lucrării Orizonturi roşii , dar mă aflu, încă din 1917, într-un proces de paternitate a cărţii respective cu fostul general Ion Mihai Pacepa, care, aşa cum am cerut tribunalului, îmi datorează aproximativ 30 de miliarde de dolari plus cheltuieli de judecată.”
“Nu numai că i-am recomandat dlui Tismăneanu să-l abandoneze pe dl Băsescu (aşa cum bine au citit pe blogul meu participanţii la taifasurile de aici), dar i-am trimis o notă cifrată dlui Preşedinte (printr-o pereche de porumbei călători, antrenaţi de CIA pe platorurile muntoase din Afganistan) prin care îi spuneam unde, în parcul Palatului Cotroceni, trebuie să-l îngroape de viu pe dl Tismăneanu, după ce îl ucide definitiv şi cu sânge rece. Confirm vestea bună dată în premieră de autorul notei – după ce a citit sinteza articolului meu întocmită pentru Domnia sa de consilieri cu mare experienţă a cititului printre rânduri, dl Tismăneanu m-a sunat, mi-a mulţumit şi m-a asigurat că prietenia noastră este, din acest moment, mai indestructibilă decât solidaritatea ţărilor membre în CAER. Ne-am întâlnit. Am discutat ca pe vremuri şi am reînnoit contractul de parteneriat al firmei de spionaj planetar Lolek & Bobek. Ba, după a treia sticlă de vin, am căzut (nu sub masă) de accord că, am cam uitat de numele firmei noastre şi ne-am luat, câteodată, drept Michnik & Kuron. N-o să mai facem asta, câte e hăul.”
Si, in ce ma priveste:
“Nu numai că am fost editorialist la nemernicul ziar Ziua, dar, în semn de protest, dl Roncea nu a scris în ziarul respectiv nici un rând, niciodată – nici înainte, nici după ce am abandonat colaborarea cu Ziua.”
“Nu numai că am lucrat (nu chiar 20, ci numai 14) la organizaţia numită în postarea pomenită (CIA – nota mea), dar, vizitat, pe la începutul anilor 90, la biroul din Chişinău, de un tânăr ziarist din România, i-am mărturisit că, de fapt, sunt directorul Mossadului (cu domiciliu forţat la Orhei) şi doresc să-l recrutez, nu contează cât costă. Spre cinstea sa, tânărul gazetar m-a refuzat şi a plecat trântind uşa. “
Nota mea: Multumesc pentru mentionare si intelegere dar, totusi, parca n-am trantit usa 🙂
Foto:Blog Dorin Tudoran: In Mexico City, la alegerile prezidentiale din 2006, Cu Andrew Ellis (IDEA-Stockholm), Marguerite Colston (IFES-Washington), Craig Dosanto (US Justice Department), Jim Vermillion (IFES-Washington). Autor foto: Antonio Spinelli.
July 10th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
