Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” organizează joi, 25 februarie, începând cu ora 18, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultăţii din București, cea de-a doua conferintă dedicată preoților ortodocși mărturisitori din închisorile comuniste. Cu concursul istoricului Adrian Petcu (CNSAS) şi a prodecanului Facultăţii, Pr. Gheorghe Holbea, vor fi evocaţi preoţii martiri Vartolomeu Dolhan, Dumitru Palanca și Constantin Voicescu. Despre viaţa Părintelui Voicescu va vorbi şi fiica acestuia, Ileana Voicescu. Vor fi prezentate două filme documentare despre pătimirile preoţilor Dolhan şi Palanca realizate de cineastul TVR Radu Găină.
CEREFREA Villa Noël și CNSAS, vă invită să participați vineri la proiecția filmului documentar „Supravegheat de Securitate în anii ’70-’80”, realizat în 2009 de CNSAS cu finanțare europeană, în regia lui Nicolae Mărgineanu și la o dezbatere cu tema „Panopticum: supravegheat și pedepsit în România comunistă”. Evenimentul va avea loc vineri, 26 februarie 2016, de la 16.00 la 18.00, în strada Emile Zola, nr. 6, Sector 1, Bucureşti (sediul CEREFREA Villa Noël – Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales). Invitații speciali ai evenimentului sunt: Nicolae Mărgineanu (regizorul filmului), George Ardelean, Monica Săulescu-Pillat, Cătălin Popescu, Galina Răduleanu, Cristina Anisescu și Florentina Budeancă (CNSAS – realizatorii filmului).
Fundatia Profesor George Manu si Editura Evdokimos vor participa la Targul de carte Gaudeamus Craiova. Targul de carte are loc in perioada 24-28 februarie 2016, in foaierul Teatrului National “Marin Sorescu” (Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11), standul nostru fiind amplasat la etaj. Sambata, 27 februarie 2016, ora 16, va avea loc si o lansare de carte in cadrul targului. Lansarea va avea loc la etaj, in spatiul destinat evenimentelor. Vor fi prezentate urmatoarele carti:
“Cealalta fata a exilului”, autor Erast Calinescu
“Sfintii Închisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord. Cezarina Condurache
“Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor”, autor Cezarina Condurache
Invitati: Ciprian Voicila – sociolog si scriitor, dr. Cornel Boiangiu – fost detinut politic, Alexandru Fota – fost detinut politic. Detalii: Facebook.
“Cu 70 de ani in urma, in ianuarie 1945, 70.000 de sasi si svabi din Romania au fost deportati de autoritatile bolsevice in lagare de munca fortata din Uniunea Sovietica. Femei, barbati si copii. Germania fusese infranta si orice vorbitor de limba germana trebuia pedepsit, indiferent daca participase sau nu la razboi”, a notat seful statului, Hlaus Iohannis, la inceputul acestui an, adaugand: “Printre cei 70.000 de deportati s-au aflat si bunicii mei. Erau tineri. Dupa cativa ani, s-au intors acasa imbatraniti de suferinta. Nu au povestit niciodata ce au trait in lagar. Era dincolo de cuvinte”.
Dincolo de cuvinte este şi suferinţa a sute de mii de români aruncaţi de ocupanţii sovietici ai României în iadul temniţelor bolşevice. Astăzi, printr-o lege orwelliană, se încearcă reîntemniţarea lor, de data aceasta în istorie, şi chiar uciderea lor în efigie, prin demolarea puţinelor statui care li s-au ridicat şi ştergerea numelui lor de pe cele câteva străzi sau licee din întreaga ţară. Exact ca pe timpul invaziei hoardelor sovietice. Mai mult: oricine va scrie despre perioada interbelică şi geniile generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţutea este pasibil de închisoare! Viaţa marilor duhovnici ai ortodoxiei române, Părintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc sau chiar şi Părintele Arsenie Boca – acuzat şi inculpat pentru “vina” de “legionarism” – ar putea fi interzisă în scrierile publice. Se întâmplă în România, la 25 de ani de la “căderea comunismului”…
Iată cum, după 70 de ani, Parlamentul României pregăteşte noi deportări, printr-o lege neostalinistă. Candidaţi: istorici, cercetători, jurnalişti, artişti, simpli români. Legea, manevrată de persoane cu grave probleme patologice prin alte personaje cercetate în prezent de DNA, şi desăvârşită de un turnător ce urmează să fie deferit Justiţiei pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitate, urmează să ajungă azi-mâine pe masa Preşedintelui României. Între piciorul în ghips al lui Victor Ponta, tupeului securistului de modă nouă Seby Ghiţă şi amanţii Elenei Udrea, ştirea elaborării şi adoptării pe şest a acestei legi totalitare nu şi-a găsit drumul spre ecranele TV, al căror scop este, de altfel, indobitocirea omului. Sunete guturale sau analfabetisme istorice însoţesc imaginile violente şi triviale – chiar şi când vorbim de politică – răspândite prin mass-media.
Se va ajunge, oare, ca orice vorbitor de limbă română să poată fi pedepsit în România? Numai Preşedintele României ne-o poate spune, după ce va promulga sau respinge această “Lege” diabolică.
– include in categoria de infractori “criminalii de razboi” definiti ca orice persoana care a primit o condamnare in acest sens data de o instanta romana sau straina – adica inclusiv sentintele date de ocupantii sovietici generalilor, ofiterilor, ziaristilor, demnitarilor judecati si condamnati drept “criminali de razboi”;
– lege stabileste ca nu se pot ridica si mentine in spatiul public statui, placi comemorative etc ridicate in memoria acestor oameni;
– legea stabilese ca numele acestor oameni nu se pot aloca strazilor, pietelor etc – nici unui spatiu public – si ca nici o asociatie nu poate purta numele lor – statuiile lui Mircea Vulcanescu si Petre Tutea vor fi daramate, iar numele date unor Licee si strazi din intreaga tara vor fi indepartate;
– “legionarismul” este definit vag – practic, oricine va deranja va putea fi catalogat drept “legionar”, exact ca pe vremea stalinistă, folosindu-se chiar şi un simplu comentariu pe Facebook. “Legionarismul” devine infractiune si asocierea, promovarea etc a unor persoane considerate a fi legionare se pedepseste cu inchisoarea;
– se elimina complet din prezenta lege articolul Art.4 aliniatul (3) care mentiona ca nu constituie infractiune nicio actiune dedicata acestor oameni daca este facuta in interesul artei, stiintei, educatiei etc; practic orice referire pozitiva sau neutra la viata, opera sau suferinta acestor oameni poate fi catalogata drept infractiune;
– legea stabiliste juridic (!?) definitia Miscarii Legionare ca “organizatie fascista” care a activat pe teritoriul Romaniei intre 1927-1941, in ciuda definitiilor puse de numerosi istorici, membri ai Academiei Române sau ai Acedemiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
– se urmareste crearea bazei legislative pentru un “Minister al Adevărului”, cu toate mecanismele lui de control, “monitorizare”, urmărire, cenzură şi pedepsire, exact ca în perioada în care România era comandată de consilierii sovietici ai poliţiei politice bolşevice, NKVD.
– in Apelul Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța se afirmă: “Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.”
Ce să mai vorbim când intenţiile sunt din cele mai rele?
Redăm articolele din Constituţia României pe care acest proiect de lege le încalcă grav:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:
ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Miercuri, 18 februarie 2015, la ora 9:00, are loc comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna.
Anul acesta comemorarea este organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului şi va consta într-un parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna – locul unde se afla Troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici şi fostele gropi comune ale penitenciarului, informează TgOcna.Ro.
Fundaţia George Manu şi Asociaţia PREZENT! anunţă că vor participa la aceasta slujbă de pomenire organizată de Arhiepiscopie şi nu vor organiza o altă comemorare separată. Toţi cei care doresc sa îl cinstească pe Valeriu Gafencu sunt aşteptaţi în număr mare la Târgu Ocna în data de 18 februarie 2015, ora 9.00.
Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici din România. Prin stradaniile lor şi ale familiei Gafencu a fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormantare pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 si 1997 bătrânii s-au întrunit anual la Târgu Ocna, informează siteul In Memoriam Valeriu Gafencu. Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina (trecută la Domnul în 2014) şi Eleonora Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul Lui Dumnezeu numărul celor care aduc cinstire lui Valeriu Gafencu şi tuturor sfinţilor şi martirilor închisorilor creşte neîncetat, scrie Cezarina Condurache. Dăm slava Lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui!
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași.
Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: “Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu ochi buni activismul naționalist-creștin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulți elevi și studenți să se înscrie în Frățiile de Cruce, pentru a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolșevic ce amenința atunci România.
Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la închisoarea Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna într-o stare atât de gravă, încât supraviețuirea sa timp de doi ani (până la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup care supurau permanent, Gafencu și-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfânt.
Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții. Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o cămașă albă, pe care să i le pregăteasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare.
La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incandescentă (cu fața transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rând, toti deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața, conchide DOXOLOGIA evocarea Sfântului Închisorilor.
Mănăstirea Petru Vodă, închinată de Părintele Justin Părvu martirilor închisorilor celor trei dictaturi ale secolului trecut, prezintă următoarea conferinţă din anul 2009, a doctorului Aristide Lefa (+ 12.07.2009), prieten apropiat al Mărturisitorului Valeriu Gafencu. Imaginea este uşor desincronizată de sunet. Dacă cineva are o filmare integrală, de mai bună calitate, a întregii conferinţe, am dori să o publicăm, transmite Mănăstirea cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Vă mulţumim.
Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune.
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic.
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual.
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt.
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini?
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos!
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice.
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos.
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
Astazi, 2 aprilie 2013, a trecut la Domnul Nicolae Rosca (1921-2013), conducator al Fundatiei George Manu si revistei “Permanente” si fost membru al conducerii Comunitatii Romanilor din Spania, o pagina de istorie a Miscarii Legionare din exil apropiate de Horia Sima si secretar al organizatiei, reintors in tara dupa 1990. Considerat continuatorul lui Mircea Nicolau, dupa trecerea la cele sfinte a fostului detinut politic cu 22 de ani de temnita grea, in decembrie 2011, constanteanul Nicolae Rosca a fost si “sufletul comemorării anuale a martirilor Moţa şi Marin ţinută în fiecare mijloc de ianuarie la Majadahonda, lângă monumentul înălţat pe locul jertfei lor” (foto din 2011), dupa cum se arata in necrologul alcatuit de Fundatie. Apropiatii anunta ca inmormantarea va avea loc Joi, 4 aprilie, la orele 12.00, la Cimitirul Central din Constanta, dupa slujba de la Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.
Fundaţia “George Manu” şi revista “Permanenţe” anunţă cu nesfârşită durere plecarea dintre noi a celui care a fost Mircea Nicolau, preşedintele fundaţiei şi prim-redactor al revistei. Legionar încă din tinereţe, om de cultură, scriitor, format la şcoala spirituală a “elitei interbelice”, Mircea Nicolau şi-a închinat întreaga viaţă şi energie, până în ultima clipă, luptei pentru credinţă şi neam.
Trecut prin închisorile antonesciene şi cele comuniste, unde şi-a petrecut practic toţi anii de viaţă dintre 1941-1964, nu a abdicat nicio clipă de la crezul său, pe care l-a slujit până în ultimul ceas al vieţii sale îndelungate, care a bătut în zorii zilei de 12 Decembrie 2011. Trupul neînsufleţit va fi depus marţi, 13 Decembrie, la ora 12 la biserica Sf. Ilie-Gorgani, iar înmormântarea va avea loc în cursul zilei de miercuri.
Dumnezeu să-l primească în rândurile drepţilor Săi!
Fundaţia “George Manu”
Mircea Nicolau s-a născut în 1914 în Bucureşti. Ca student al facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, a avut ca profesori adevărate personalităţi ale intelectualităţii interbelice ca: Nae Ionescu, Mircea Eliade şi Mircea Vulcănescu.
În această perioadă se încadrează în Mişcarea Legionară (ML), în cadrul căreia devine, în 1936, şeful organizaţiei Ialomiţa. În 1938-39, sub dictatura lui Carol II, activează clandestin în comandamentul de prigoană, constituind legături cu structurile din întreaga ţară. Începând din ianuarie 1939, este alături de Horia Sima, coordonatorul comandamentului clandestin, pe care îl găzduieşte şi îl conduce la diverse gazde, până în martie, când acesta iese din ţară prin Banat. În martie 1939 este arestat dar este eliberat din lipsă de probe. Tot acum preia conducerea organizaţiei Corpului Razleţi din ML.
În octombrie 1940, sub Statul Naţional Legionar este numit şeful Poliţiei în Oltenia. După aşa numita rebeliune, este condamnat la moarte în contumacie de regimul antonescian. Arestat în iunie 1941, este rejudecat şi condamnat la 20 ani muncă silnică. Este eliberat în 1946, iar în 1947 participă la vârf la organizarea Rezistenţei Naţionale Anticomuniste, alături de comandantul legionar Nicolae Petraşcu. Prins în 1948, este condamnat la muncă silnică pe viaţă. Cunoaşte calvarul închisorilor comuniste, fiind tratat de autoritaţile represive ca un element periculos pentru sistem.
Eliberat în 1964, la amnistia generală, i se refuză dreptul de a preda în învăţământ, muncind toată viaţa ca muncitor necalificat sau cel mult contabil.
Încă din primele zile ale lui 1990, se remarcă activ în reorganizarea vechilor luptători din ţară, fiind unanim şi legitim recunoscut ca lider al acestora.
La 92 de ani, in 2007, a publicat la Editura Criterion cartea de memorii “Curajul de a sfida moartea“, un dialog cu regretatul Gabriel Stanescu, discipolul lui Mircea Eliade.
Sambata aceasta, la Biserica Ilie Gorgani, are loc un parastas pentru luptatorii legionari Ion Mota si Vasile Marin, cazuti in urma cu 72 de ani pe frontul anticomunist din Spania. In seria manifestarilor de 13 ianuarie, duminică, 11 ianuarie 2009, orele 15,oo, va fi lansata in cadru festiv culegerea de articole ale liderului legionar Ion Mota, intitulata “Cranii de lemn”. Apărută pentru prima data in România dupa 68 de ani, lucrarea va fi lansata la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu – Piata Universitatii, peste drum de Biserica Colţea), ocazie la care vor vorbi pe marginea subiectului cartii si personalitatii autorului, dl prof. univ. dr. Cosmin Dumitrescu si dl prof. Mircea Nicolau, presedintele Fundatiei “George Manu” (https://www.fgmanu.net/). Participantii vor putea urmări proiectia documentarului “Mota si Marin, in apararea civilizatiei europene”, realizat de Editura Sânziana (https://sanziana2007.blogspot.com/). Intrarea este libera, transmite Fundatia “Profesor George Manu”, care comemoreaza anual jertfa luptatorilor romani din Spania. Redau mai jos un articol aparut in presa la 70 de ani de la moartea celor doi luptatori anticomunisti.
La ceremonia anuala de la Majadahonda au luat parte vechi luptatori nationalisti exilati dupa 1948 si camarazi din mai multe tari
Legionarii Mota si Marin comemorati in Spania
Vechi luptatori nationalisti exilati dupa 1948, fosti detinuti politici din Romania, dar si multi tineri au comemorat, la Madrid, 70 de ani de la moartea romanilor Ion Mota si Vasile Marin, inrolati in armata nationala din Spania, in lupta cu brigazile comuniste. In 13 ianuarie s-au implinit 70 de ani “de la jertfa profetica a legionarilor Ion Mota si Vasile Marin, plecati sa lupte in Spania pentru apararea Crucii in fata amenintarii bolsevice”, se arata intr-un comunicat remis, marti, agentiei Mediafax, de catre Fundatia “Profesor George Manu” si retransmis presei. “Se poate spune, fara a gresi, ca acest gest a fost unul deschizator de drumuri. Peste Romania au trecut decenii de framantari si suferinte. Acum s-a ajuns intr-un punct care pune o noua pecete, inca una, pe adevarul credintei si al luptei lor. Gestul recent al Romaniei de a condamna in mod oficial comunismul drept un sistem si o ideologie criminala va ramane in istorie (dincolo de amanuntele sale pe alocuri imperfecte) cu o valoare unica de simbol. Si, tot in vremea din urma, majoritatea covarsitoare a romanilor se solidarizeaza in jurul icoanelor, intuind ca atacurile perverse impotriva prezentei lor in spatiul public pot avea pe termen lung consecinte dezastruoase pentru identitatea noastra nationala si spirituala”, se arata in comunicat.
Apelul figurilor legendare
Amintirea jertfei lui Ion Mota si Vasile Marin s-a comemorat ca in fiecare an si la Majadahonda, langa monumentul inaltat pe locul unde ei au cazut fulgerati de obuzele rosii. In acest loc de pelerinaj devenit deja traditional s-au adunat din nou, sambata, legionari din mai multe tari, nationalisti crestini spanioli si un numeros public. Slujba parastasului a fost oficiata de doi preoti, apoi a urmat discursul “camaradului” Radu Popescu, dupa care Blas Pinar, liderul formatiunii nationaliste Frente Espagnol, a sustinut o cuvantare.Totodata, s-au intonat imnurile “Sfanta tinerete legionara” si “Cara al sol”, s-a dat onorul si s-a facut apelul figurilor emblematice ale Miscarii Legionare: Ion Mota si Vasile Marin, cei comemorati cu acest prilej, precum si Corneliu Zelea Codreanu si Horia Sima. La finalul manifestarii, grupul legionarilor adunati in jurul crucii din fata monumentului a intonat acordurile “Imnului legionarilor cazuti”.
In apararea Crucii
In urma cu 70 de ani, “o mana de legionari romani” plecau sa lupte in Spania impotriva comunismului. Prin aceasta ei urmau cu “fidelitate linia de rezistenta anticomunista a Capitanului lor, Corneliu Codreanu, pe ambele planuri: cel al actiunii si cel spiritual”. “Au plecat pentru ca se tragea cu mitraliera in obrazul lui Christos”. Iar Ion Mota avea sa scrie intr-unul din articolele sale trimise de pe front: “Sa nu lasam urmasilor nostri o tara fara Biserici, fara icoane, fara ocrotirea mainii lui Dumnezeu! Sa nu lasam copiilor nostri o viata in care vor fi pierdut pe Christos! Iar pentru aceasta, sa nu fugim din fata jertfei pentru apararea Crucii!”, se arata in comunicat. Romanii “care se solidarizeaza in jurul icoanelor, atacate astazi cu mijloace mult mai rafinate decat mitralierele anilor ’30, dar nu mai putin primejdioase”, urmeaza, poate fara sa o stie, indemnul “la icoana!” al aceluiasi Ion Mota. “O fac calauziti de un instinct inca sanatos si de constiinta inca vie a identitatii noastre ca neam. Cu toate acestea, suntem atat de departe de ceea ce ar trebui sa fim! E suficient sa ne uitam in jur, pentru a vedea ca mizeria morala e parca mai mare decat oricand. Evenimentele recente ne arata ca mai avem doar un instinct de conservare intact si intuitia de unde ne poate veni mantuirea”, noteaza fundatia citata. (Mediafax)
February 25th, 2016 
VR 
Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” organizează joi, 25 februarie, începând cu ora 18, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultăţii din București, cea de-a doua conferintă dedicată preoților ortodocși mărturisitori din închisorile comuniste. Cu concursul istoricului Adrian Petcu (CNSAS) şi a prodecanului Facultăţii, Pr. Gheorghe Holbea, vor fi evocaţi preoţii martiri Vartolomeu Dolhan, Dumitru Palanca și Constantin Voicescu. Despre viaţa Părintelui Voicescu va vorbi şi fiica acestuia, Ileana Voicescu. Vor fi prezentate două filme documentare despre pătimirile preoţilor Dolhan şi Palanca realizate de cineastul TVR Radu Găină.
Posted in 
Tags: 
