Marturie:
Silviu-Andrei Vladareanu: “Iubitul nostru parinte Patriarh Teoctist a trecut la Domnul luni, 30 iulie 2007. Am facut aceasta fotografie dupa 5 zile, chiar inainte de inmormantare, vineri, 3 august. Cu toate ca nu a fost imbalsamat si era atat de cald, nu numai ca in mica Catedrala Patriarhala nu era niciun miros, dar iata cum s-au facut mainile lui…” … Moaste
Saptamana trecuta, Muzeul Naţional Cotroceni de pe langa Administratia Prezidentiala a Romaniei a gazduit o manifestare emotionanta: lansarea unui nou volum de versuri al poetei Cidem Narcis Brăslaşu. Desi mobilitatea sa se realizeaza cu ajutorul unui scaun cu rotile tanara poeta este mai libera decat multi dintre muritori. In cuvantul ei miscator, Cidem Narcis Brăslaşu a militat pentru speranta si credinta pe care nu trebuie sa le pierdem niciodata si i-a multumit lui Dumnezeu pentru harul pe care i l-a dat cat si mamei sale pentru ajutorul de nepretuit pe care i-l acorda de la nastere. Cidem s-a nascut ca orice copil dragalas si zglobiu. Viitorul avea sa-i fie frant insa la 11 luni din cauza unuia din serurile otravitoare care curma sau mutileaza vieti mult prea des, “cu avizul medicului”: un vaccin din cele denumite “ale copilariei”. O copilarie de care nu avea sa se mai bucure, niciodata. Boala cauzata de vaccinul blestemat s-a declansat la scurt timp, povesteste mama poetei, lacrimand. Un vaccin care a fost facut fara acordul ei.
Portalul Ziaristi Online va prezinta cum s-a frant viitorul unui copil si o relatare de la evenimentul de la Cotroceni insotita de cateva clipuri foto/video.
Cu prilejul ZILEI POLIŢIEI ROMÂNE, luni, 26 martie 2012 ora 12.00, în Amfiteatrul ,,Ion Heliade Rădulescu’’ al Bibliotecii Academiei Române, din Calea Victoriei nr.125, are loc lansarea cărţii ,,Istoria Poliţiei Capitalei (sec. XVIII-1949)’’. Autor: comisarul Florin Şinca, din cadrul IGPR. “Cartea este scrisă cu vervă, cu talent, într-un cuvânt cu dăruire. Este un volum scris de un poliţist pentru a-şi omagia profesiunea şi activitatea ei şi a evoca cu înţelegere şi cu dragoste lumea poliţiei în care vieţuieşte, în care se consideră parte a unui tot, a unei evoluţii şi a unor acumulări instituţionale seculare. Felicitări pentru strădanie şi rezultate !”, scrie academicianul Dan Berindei in Prefata lucrarii.
“A doua zi, Brucan m-a rugat sa-l insotesc la o intrunire a Grupului de Dialog Social. Tocmai le aprobase preluarea palatului pe care il renovase cu mare grija Nicusor Ceausescu. In imobilul din Calea Victoriei se adunase toata floarea intelighentiei romanesti. Erau acolo Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tanase, Gabriel Andreescu, si Radu Filipescu.”
“Beneficiind de cuvîntul încărcat de sfintenie al demnului de pomenire părinte Patriarh Teoctist (cuvînt scris de Sfintia Sa în 4 iunie 2007 – asadar unul din ultimele mesaje), cartea Biserica mărturisitoare în zeghe a preotului prof.univ.dr. Vasile Nechita devine cu atît mai importantă.”
“Din diferite parti ale tarii, venit-am la Manastire pentru a primi in aceasta lume ultima binecuvantare din partea Parintelui Arsenie. Ceva din fibra sufleteasca a fiecaruia a vibrat, s-a miscat, si ne-a indreptat spre Techirghiol. Dumnezeu ne-a binecuvantat sa fim aici, sa participam la dumnezeiasca Liturghie si la Slujba de Prohodire. Din cuvantul Patriarhului Daniel, am inteles care a fost traseul, care a fost pelerinajul prin viata a celui care a fost duhovnicul prin excelenta al neamului romanesc.
Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnic prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui poate da mai inainte de toate marturie despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.
Incerc sa dau maturire (sa dam marturie) aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea si o dadea, ca si canon pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. “Dumnezeu nu iubeste plangaciosii, Dumnezeu ii are in brate doar pe luptatori“, spunea Parintele adesea celor care se apropiau de dansul cu inima zdrobita si el ii indemna ca pe langa Cruce sa aibe si sabia, ca pe langa metanii sa aibe si curajul marturisitor. Caci mare este smerenia, ea te duce catre Dumnezeu si masoara si starea duhovniceasca. Dar mare este si curajul marturisitor. Puterea smereniei impreuna cu puterea marturisirii il imbraca pe om in puterea Crucii si in puterea biruintei si a Invierii. Si aceasta stare de luptator, el, Parintele, o aseaza la inima fiecaruia fiindca, zice el, “Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renascut prin sangele Sau si Dumnezeu te mantuieste in fiecare clipa. Fii asadar luptator.”
Parintele daca dadea un canon celor care treceau prin fata cuviosiei sale, canonul acesta era: sa fii fiule in stare de prezenta.
Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita.
Stare de prezenta, pentru ca in chipul si inima Parintelui rasunau cuvintele rostite de Dumnezeu inca din Vechiul Testament: “Eu sunt viu, voi sunteti vii“. Si voia Parintele, si cu darul Celui de Sus, a reusit sa fie viu in adevaratul sens al cuvantului, sa alunge moartea din chipul lui si din chipul celor care-si plecau genunchii in fata Parintelui, pentru ca daca nu esti viu, adica nu esti real, in orice moment al vietii tale de bucurie sau de suferinta esti un om mort. Iar Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor.
Parintele a manifestat stare de receptivitate pentru durerile oamenilor. De ce v-ati indreptat atatia spre chilia Parintelui de-a lungul celor 35 de ani aici, cat a zabovit in Manastirea Dintr-un lemn din Valcea, sau din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare?
Pentru ca oamenii simteau povara pacatelor, necredintei, disperarii pe umerii sufletelor lor si veneau la chilia lui si asezau sufletele lor in causul mainilor Parintelui, iar el avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le aduca inaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareti si starete, de preoti, de Parohie, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa tarii, intr-un convoi neintrerupt ca o cascada care curgea valuri-valuri, se indreptau spre chilia parintelui ca sa-si usureze sufletul. Parintele stia un lucru: ca trebuie sa fie urmator Sfantului Pavel precum Sfantul Pavel a fost urmator al lui Hristos Care a spus: “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pe voi”.
Parintele Arsenie a fost un urmator al lui Hristos, luand asupra sa povara lumii pentru ca avea asupra sa pecetea lui Hristos asezata pe sufletul lui, pecete care, dupa marturia Sfantului Simeon Noul Teolog, inseamna sa preiei pacatele altora si sa le consideri ca ale tale si sa plangi pentru ele ca si cum ar fi ale tale, dandu-ti chiar sufletul pentru sufletul aproapelui si prin aceasta ai pecetea lui Hristos in chipul tau.
Dumnezeu l-a chemat la sine pe Parintele si ne intrebam astazi cum de a fost cu putinta ca o floare atat de frumoasa sa odrasleasca pe pamantul nostru. Cum s-a putut naste si a putut creste un barbat atat de puternic. Doar mila lui Dumnezeu cunoaste adancul acestei taine. Noi doar stim ca a avut o familie binecuvantata. A avut cei sapte ani de acasa. L-a binecuvantat Dumnezeu sa traiasca in stralucita perioada interbelica, sa-si asume atunci responsabilitati administrative in cetatea tarii. Prin suferinta, cum spune el, a fost trezit prin cei 14 ani de inchisoare. Inainte de venirea comunistilor la putere si dupa asezarea acestora la carma tarii. Si apoi Dumnezeu, si aici poate gasim franturi din raspunsul de ce a fost asa, pentru ca mergand la Slatina l-a intalnit pe Parintele Cleopa, mergand la Sihastria, l-a intalnit pe Parintele Petroniu Tanase, vietuind la Antim, a cunoscut bunatatea Parintelui Sofian. Traind la Dintr-un lemn, l-a cunoscut pe cel care anul trecut pe vremea aceasta a plecat la Cer, pe marele intru simplitate si intru sfintenie, Parintele Teofil Badoi. A legat o prietenie mare cu Parintele Gavril de la Zafira. A cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ianolide, pe Vulcanescu, pe Nichifor Crainic, pe Parintele Benedict, pe Parintele Iustin Parvu, si altii asemenea ca el.
Dumnezeu l-a daruit neamului romanesc, pentru ca sa-l ajute pe acesta sa traiasca clipe de adevar. Caci unde este Adevarul, spunea Parintele acum trei ani de zile, este Biserica. Si Biserica este acolo unde este Adevarul si unde este Ortodoxia.
Parintele a plecat la cer. Multi se intristeaza. El se bucura, caci s-a implinit cu certitudine cuvantul pe care l-a rostit cu certitudine in inima sa “Cat doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Doamne.” Aproape o suta de ani a asteptat clipa de ieri, de alaltaieri. Si anume sa intre in camara de nunta, sa patrunda in lumina cea neinserata a vesniciei, sa stea la masa cinei celei de Taina. Sa patrunda nu doar pentru doua ore, ci pentru vesnicie in Liturghia cea vesnica.
Acum, in zarile Imparatiei il are alaturi pe Patriarhul Iustinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat in clipe de cumpana de rugaciunea, sfatul si binecuvantarea Parintelui. Il are alaturi pe cel care i-a fost foarte multi ani fiu duhovnicesc, pe marele mitropolit al Ardealului (Bartolomeu Anania) plecat ca un inaintemergator. Precum si Parintele Tanase, un alt inaintemergator, caci cum spunea Parintele de la Athos, batranii cheama batranii in Imparatia Cerurilor. Noua nu ne mai ramane decat sa zicem o rugaciune: Iti multumim Doamne ca ni l-ai daruit atatea vreme, ai mila de noi Doamne, cu Harul si cu iubirea ta de oameni. Amin.“
Un interviu-bomba, la propriu, al generalului SRI (r) Aurel Rogojan, despre dedesubturile secrete ale lui 13-15 iunie 1990, refuzat de doua ziare centrale, unul al Puterii, altul al Opozitiei, a fost sesizat imediat de Sorin Rosca Stanescu. Cand am transmis interviul spre publicare colegilor mei de la Ziaristi Onlinemi-a stat pe limba sa scriu in preambul despre moartea presei romane de investigatii si sa afirm ca daca Sorin Rosca Stanescu ar mai fi avut un ziar nu i-ar fi fost teama sa publice textul, indiferent de consecinte, mirosind continutul exploziv al materialului, dezvaluit in premiera si exclusivitate in spatiul publicistic romanesc.
Asa si cu interviul cu generalul Aurel Rogojan, intre timp publicat si de Editura Compania intr-un volum care promite si continuarea, intitulat inspirat “Fereastra Serviciilor Secrete” (macar dupa 20 de ani sa se mai intredeschida!). Daca Rosca Stanescu ar fi avut un ziar cu siguranta ar fi starnit un caz de presa la nivel national, daca ne uitam doar la cateva nume, azi celebre, implicate atunci intr-un potential atentat terorist cu o masina capcana, plasata sub balconul Universitatii: Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Sarbu, numai trei dintre ele, plus “misteriosul general rosu” Ilie Dragoi, aflat sub comanda FSN si a generalului GRU Nicolae Militaru. Cum nu are ziar ci doar un ponton (platforma) online care cam scartaie pe ici pe colo prin locurile esentiale, Rosca Stanescu a publicat, putin grabit, un comentariu despre cazul 13-15 iunie 1990, in care afirma: Atentatul urma sa le fie atribuit asa-zisilor extremisti din randul manifestantilor. Pentru a fi motivata reprimarea protestatarilor (…) In locul masinii capcana a fost utilizata ca diversiune asa-zisa incendiere, de catre manifestanti, a autobuzelor Politiei.
Adevarat, dar doar partial. Si o informare a publicului doar pe jumatate poate sa devina foarte usor o dezinformare. E drept ca Petre Roman a vorbit de “o actiune de tip legionar” in Piata Universitatii, iar Ion Iliescu vedea “steaguri verzi” ridicat pe sediul IGP si speria minerii cu “elemente de-a dreptul fasciste”. Deci isi insusisera discursul. Dar, in ce priveste masina-capcana, schepsisul era altul: Ilie Dragoi, “generalul rosu” al structurilor GRU patronate de Nicolae Militaru, propusese ca “autoturismul sa fie din dotarea unei unitati a SRI“, posibil chiar a Brigazii Antiteroriste (fosta USLA), ca experta in domeniu, unde se mai aflau colegi de-ai colonelului anti-KGB si anti-GRU Gheorghe Trosca, decapitatul din fata MApN ca “terorist”, in decembrie 1989 (recent re-decapitat printr-o decizie semnata de presedintele Traian Basescu). Urmarea ar fi fost “traznet”, ca sa zic asa, dupa descifrarea seriei autoturismului, eventual sub lumina camerelor unor televiziuni “occidentale”, de preferat frantuzesti. Practic se impuscau doi iepuri dintr-o lovitura: si “legionarii” anti-comunisti din Piata Universitatii si “teroristii” anti-KGB din BA.
În imaginea alaturata, din perioada interbelica, vedem cum era ieri pe Dealul Patriarhiei. Astazi, incepând de sâmbătă, 23 octombrie, pelerinii din ţară care ajung în capitala României pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sunt întâmpinaţi în Gara de Nord şi Gara de Est de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi îndrumaţi către Catedrala Patriarhală. Totodată, celor care vor să rămână peste noapte li se oferă şi locuri de cazare, informează Basilica. Arhiepiscopia Bucureştilor asigură câte un loc de odihnă în două locaţii din apropierea Pieţei Unirii la Colegiul Naţional “Ion Creangă” şi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, unde, pe lângă locurile de odihnă se vor găsi pachete cu hrană şi apă. De asemenea, bisericile din proximitatea Dealului Patriarhiei vor fi deschise tot timpul şi vor oferi câte un loc de odihnă şi ceai cald pentru pelerini, informeaza Patriarhia.
Peste 60.000 de oameni au venit pana acum sa se roage la moastele Sfantului Dimitrie Cel Nou, din Dealul Mitropoliei, potrivit reprezentantilor Jandarmeriei, care spun ca numarul pelerinilor este mult mai mare in acest an. Calugarii care impanzesc curtea Patriarhiei spun ca au venit de luni in pelerinaj si nu au de gand sa plece pana vineri. Discuta cu credinciosii si le explica despre minunile sfantului, scrie Ziare.com intr-un reportaj cu fotografii de la fata locului.
Dupa ceasuri intregi de asteptare si o coada de jumatate de kilometru, credinciosii ajung la baldachinul special amenajat, in care sunt asezate moastele sfinte, pazite de cativa jandarmi. Pelerinii saruta racla, se inchina si primesc anafura si agheasma de la preoti. Cateva persoane se indreapta spre curtea din spate a Mitropoliei, pentru a aprinde o lumanare. Altii, cu ochii in lacrimi, pasesc emotionati pe culoarul ingradit de gardul de protectie. Dupa ce trec de barierele metalice, ofera celor care nu au stat la rand cate-un fir de crizantema, pentru ca, zic ei, orice obiect care a atins racla aduce sanatate si noroc. “Coada si aglomeratia e canonul nostru pentru a atinge oasele sfinte. Vin tocmai din Dorohoi. Doar la moastele Sfantului Dumitru ma silesc, de cand m-am vindecat la picior cu ajutorul lui”, spune o femeie care asteapta la rand, surprinsa in reportajul Ziare.com.
Credinciosii se pot inchina la moastele sfinte pana pe 29 octombrie.
Sfintele Pasti 2007 la Patriarhie. Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist, la cei 92 de ani ai sai, a sustinut slujba de Inviere si a stat pana la 4 dimineata si dupa, cu credinciosii adunati in numar mare in jurul sau. M-a vazut si pe mine pe la inceputul slujbei de afara si m-a tras alaturi de dansul in pridvor. Am stat toata noaptea in spatele lui, cu cantaretii, ca un soldat, drepti, pe cat s-a putut, la un moment dat tinand strans de un prapur care incepuse sa se zguduie de la vant si intrebandu-ma cand a inceput frigul sa sageteze cum de rezista Patriarhul. Era verde, Batranul. Dupa slujba, m-a invitat sa intru si am mai stat la o vorba. “Da, frate Victor…”, asa imi vorbea blandul Patriarh. A venit si o familie de japonezi, pe care o convertise Patriarhul la dreapta credinta si, normal, au tinut sa se pozeze. Ma uitam amuzat cum Patriarhul, in odajdiile sale de Pasti inconjurat de japonezi ortodocsi parea un fel de samurai al ortodoxiei. Au vrut sa ma pozez si eu cu ei si Patriarhul dar, dintr-o modestie prosteasca, am refuzat. Ce rau imi pare acum ca nu am acea fotografie! Dupa ce au plecat japonezii am ciocnit un ou si am baut putin vin, i-am sarutat dreapta si i-am multumit pentru ca mi-a daruit impartasirea bucuriei Sfintei Invieri a Domnului impreuna cu dansul. Asa a fost ultimul Pasti al Patriarhului Teoctist. Am pastrat lumanarea primita si aprinsa de la Marele Alb.
Nu as fi dorit sa ajung sa scriu aceste randuri.
Imprejurari triste ale vietii m-au condus la aceasta optiune, voind astfel ca sistemul medical din Romania sa ia cunostinta de pozitia mea.
Sunt indatorat domnului profesor Dr. Vasile Astarastoae, pentru incurajarea de a publica acest material in Revista Romana de Bioetica.
De ce am ales revista mentionata?
Mi-a retinut atentia un pasaj dintr-un editorial scris de doamna profesor Dr. Cristina Gavrilovici, unde am gasit o referire la modelul ideal al raporturilor dintre sistemul medical si public intr-o “societate perfecta”.
Sistemul ar functiona insa perfect si la parametri etici doar intr-o societate in care pacientii ar trebui sa doreasca sa ia decizii, ar trebui sa doreasca informatii, doctorii ar trebui sa poata si sa doreasca sa le ofere informatii, pacientii ar trebui sa le inteleaga, sa le tina minte si ideal… sa analizeze adecvat problemele medicale. Acesta ar fi o societate aproape perfecta.
Autorul a incercat inca de la inceputul anului 2003 sa faca un pas inspre “societatea perfecta”, constatand cu adanca mahnire ca perfectiunea despre care se vorbeste mai sus este de natura himerica: pacientii NU doresc sa ia decizii, doctorii NU sunt dispusi sa ofere informatii, statul si sistemul medical NU sunt dispusi sa incurajeze initiativa pacientilor sau politica de “transparenta” din partea cadrelor medicale.
Incepand de la evenimentul tragic al incetarii din viata a parintelui meu, George Pavel Vuza, in conditii misterioase si neelucidate pana in prezent, am solicitat, in repetate randuri si pe diferite cai, acordarea accesului la dosarele medicale care au fost intocmite pacientului de catre unitatile medicale de stat, invocand in sustinerea demersului meu principii enuntate in documentul O.M.S. Declaration sur la promotion des droits des patients en Europe precum si aspecte ale legislatiei tarilor vecine.
In toate memoriile adresate diverselor organe de stat am precizat ca la baza acestor solicitari a stat dorinta omului de stiinta, a cercetatorului fenomenelor naturii, de a intelege din punct de vedere stiintific fenomenele bizare si de multe ori ravasitoare prin dramatismul lor, care au avut loc pe parcursul celor doua luni ale suferintei parintelui meu. Am precizat de aceea ca nu de un certificat am nevoie, care sa interpreteze rezumativ, din perspectiva pregatirii si a dispozitiei de moment a unui observator particular, datele din foile de observatii, ci de obiectivitatea rezultatelor continute in dosarul medical, obtinute ca urmare a probelor biofizice si biochimice, singurele care pot face obiectul unei analize stiintifice independente de subiectivitatea unui singur observator.
Demersul meu nu a fost inteles de NIMENI: nici de organele statului, nici de organizatiile neguvernamentale din Romania. As vrea sa ma insel, insa s-ar parea ca acestui popor ii este straina aspiratia catre abordarea tragismului existentei dintr-o alta perspectiva, explicativ rationala si nu doar fatalista. In conceptia acestui popor, doctorul pare sa aiba, “din mosi stramosi”, o autoritate absoluta, el “stie ce face” iar ceea ce face este in afara oricarei indoieli, chiar si a indoielii sceptic-constructive a omului de stiinta; cine nu accepta adevarul stramosesc este stigmatizat ca neapartinand natiei. Din acest punct de vedere consider ca distanta pana la “societatea perfecta” pare enorma; totusi salut luarea de pozitie a autorului editorialului, intrucat este prima data in decursul acestor ani cand citesc intr-o publicatie din Romania despre o viziune asupra unui pacient activ, informat si responsabil, pe care eu ma stradui de trei ani sa o promovez.
Nu am vazut pana in prezent nici un argument care sa justifice secretul medical absolut fata de familia pacientului, desi as fi fost extrem de interesat sa vad macar unul. In articolele pe aceasta tema pe care le-am putut afla, secretul medical fata de familia pacientului apare ca o situatie nu argumentata, ci decretata. Ca un ordin, care nu se discuta, ci se executa, ca la armata. De unde si denumirea de “armata alba” pe care am folosit-o in legatura cu sistemul medical, cu prilejul unor luari de pozitie. Adica o putere paramilitara, care s-a ridicat cu de la sine putere deasupra societatii, socotind ca nu are de dat seama nimanui pentru actiunile sale.
Nu am nici o umbra de retinere pentru recurgerea la conceptul de “armata alba”. Au trecut trei ani iar sistemul medical din Romania nu a facut absolut nimic care sa-mi demonstreze nevalabilitatea acestui concept. (more…)
Ioanel Sinescu a intrat în Academia Română COTIDIANUL: Profesorul Ioanel Sinescu, şeful Clinicii de urologie şi transplant renal de la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, a devenit de joi membru corespondent al Academiei Române, din partea secţiei medicale. Intrarea în academie s-a făcut prin votul Adunării Generale, după evaluările secţiei medicale, ale biroului şi ale prezidiului instituţiei. Pentru a deveni membru e nevoie de două treimi din votul membrilor Adunării Generale a Academiei. Secţia medicală, condusă de Laurenţiu Popescu, numără acum 11 membri. Profesorul Ioanel Sinescu este cunoscut în lumea medicală pentru operaţiile de transplant de rinichi pe care le efectuează în clinica de la Fundeni. (30 Apr 2009)
In timp ce structurile universitare si Ministerul Educatiei nu sunt interesate sa lamureasca modul in care se avanseaza in cariera universitara, ziarul “Gardianul” isi cauta dreptatea in justitie. Hotararile primelor instante in cauza de plagiat din lucrarile stiintifice ale urologului Ionel Sinescu le incalca pe cele ale Curtii Europene a Drepturilor Omului si ingradesc dreptul la libera exprimare, sustin avocatii.
Materiale publicate in ziarul nostru in 2007, prin care s-au constatat o serie de nereguli privind verificarea unor dosare de candidatura in obtinerea de titluri universitare, au facut obiectul unui proces intentat de profesorul Ioanel Sinescu, prorectorul Universitatii de Medicina. Opinii din lumea medicala sustineau ca o lucrare a lui Sinescu, “Urologie clinica”, aparuta in 1988, contine fragmente reproduse dupa un tratat american de specialitate, editat in 1957. Volumul a fost folosit la obtinerea titlului de profesor, alaturi de o alta lucrare, care nu are ISBN si nu a fost pastrata la Ministerul Educatiei. Timp de un an si jumatate, ziarul “Gardianul” cauta dreptate in justitie, pentru prezentarea unor materiale informative, in vreme ce structurile academice, nici pana la aceasta ora, nu au dat un raspuns in privinta verificarii informatiilor semnalate. Ziarul este pregatit sa continue lupta pentru dreptate atat la Curtea de Apel, cat si la CEDO, organism care nu este supus unor influente si interese, asa cum se poate intampla in Romania. “Noi am apreciat ca esenta acestui litigiu era judecata de valoare a ziaristului cu privire la o persoana care detinea o functie publica si cu privire la un subiect de interes general. Hotararea pronuntata de prima instanta de judecata nu a tinut cont de numeroasele hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului. Tot Curtea Europeana s-a pronuntat cu privire la judecatile de valoare. In caz contrar, s-ar incalca libertatea de exprimare prevazuta in articolul 10 al Conventiei”, a declarat avocatul Augustin Draghiceanu Babaneacsa. In continuare, procesul s-a desfasurat in aceiasi termeni. “A doua instanta de judecata nu a inteles sa judece fondul problemei si a solutionat cauza pe exceptia netimbrarii apelurilor, incalcand in mod flagrant articolul 12 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, articol care prevede urmatoarele: in cazul cererilor sau actiunilor introduse in comun de mai multe persoane pentru acest obiect, ori cand obiectul este un drept sau o obligatie comuna, taxa judiciara de timbru se datoreaza in solidar”, a mai precizat avocatul Babaneacsa.
MEC nu se implica in astfel de cazuri
“Este mai mult decat evident ca Tribunalul Bucuresti a facut o aplicare gresita a legii, atunci cand a considerat ca taxa de timbru se impunea a fi platita de fiecare apelant in parte. In prezent, ne aflam in calea de atac a recursului promovat impotriva hotararii Tribunalului Bucuresti”, a concluzionat avocatul Draghiceanu Augustin Babaneacsa. La inceputul anului 2007, a circulat in lumea medicala si cea universitara opinia ca Ioanel Sinescu a copiat fragmente intregi si grafice dintr-un tratat american din 1957, in lucrarea sa “Urologie clinica”. Ministerul Educatiei a sustinut ca actul de copiere dupa autori straini este un fenomen generalizat, confirmand asemanarile evidente dintre titlurile capitolelor, continutul acestora si graficele utilizate. Reprezentantii Ministerului Educatiei nu se implica insa in astfel de cazuri, sustinand ca Legea romaneasca a drepturilor de autor este vaga si interpretabila. Modul in care se face promovarea universitara, criteriile si transparenta deciziei nu au interesat autoritatile, care au lasat totul in seama autonomiei universitare. La randul sau, profesorul Sinescu a declarat ca a scris cartea “Urologia clinica” pentru ca si studentii romani care nu acces la tratatele americane sa beneficieze de aceste informatii. Mai mult, el considera ca nicio lucrare medicala nu este originala suta la suta, ca sunt date care se folosesc pe plan international si ca aportul unui autor este reprezentat de cazuistica proprie, din care ceilalti pot sa invete.
Academia, aproape obligatorie
In 2004, rectorul din acea perioada, acad. Laurentiu M. Popescu, a reactionat dur la acuzatiile privind copierea cartii “Ghidul medicului de garda” dupa un volum editat in Franta, lucrare coordonata de ministrul sanatatii din acea vreme. Printre cei care au fost implicati in acest scandal s-au numarat si academicianul Constantin Popa si profesorul Ionel Sinescu. Ulterior, acad. Popa il propune pe Sinescu ca membru corespondent al Academiei, fiind sustinut de acad. Popescu. Intamplator, desigur, Rectoratul UMF a scos la concurs doua posturi de profesor de dermatologie, intr-un an de mari restrictii bugetare, chiar la catedra unde este conferentiar sotia academicianului Popescu. Pe site-ul Academiei, profesorul Sinescu si-a trecut in CV peste 500 de lucrari stiintifice. Pe site-ul PudMed figureaza cu 22 de lucrari cotate ISI, din care 18 sunt scrise in colaborare cu prof. Proca si doar 4 dupa ce acesta s-a retras din activitate. Ioana Theodoru https://www.gardianul.ro/
August 3rd, 2012 
VR 
Marturie:
Posted in 
Tags: 
