Ziaristi Online: Doctorul in istorie Emilia Corbu, autoarea mai multor articole cu rol de semnal de alarma privind produsul publicistic de lux “Romania Medievala”, editat de Institutul Cultural Roman si Ministerul Afacerilor Externe in patru limbi si pus sub patronajul Presedintiei Romaniei, a initiat o Petitie Online adresata istoricilor, parlamentarilor, ofiterilor de informatii insarcinati cu apararea Romaniei, jurnalistilor si oamenilor de cultura romani, solicitand stoparea raspandirii la nivel international a unor falsuri de tip Roller si Roesler asupra etnogenezei si existentei poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic.
“Romania Medievala” are două volume cu un cuprins de 400 de pagini dintre care 266 pagini planşe color si 140 de pagini text, respectiv acelasi text fasificationist conceput de un anume Laurent Chrzanovski, de 31 pagini, tradus în patru limbi – română, germană, engleză, franceză, – impreuna cu prefetele lui Horia Roman Patapievici si Teodor Baconsky. La care se adaugă pagina de gardă, pagină finală şi trei pagini albe. Hârtie cretată, scumpă.
“Ar trebui ca domnul presedinte sa mai si citeasca ce gireaza sub numele sau personal si al Administratiei Prezidentiale a Romaniei. Este al doilea caz major de falsificare grosolana a Istoriei Nationale a Romaniei dupa “Raportul Tismaneanu”. Sunt convins ca domnul presedinte nu a citit nici cele 666 de pagini ale Raportului Tismaneanu si nici cele 400 de pagini ale actualului “Raport Patapievici”. Asta e problema!” spune un prim comentariu la aceasta Petitie Online, ce poarta titlul “Aparati Istoria Romaniei” si este disponibila spre semnare si raspandire la adresa de internet https://www.petitieonline.com/aprai_istoria_romanilor.
Redam mai jos textul Petitiei:
Apăraţi istoria românilor
CĂTRE,
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,
În atenţia domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României
MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL
In atenţia domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional
COMISIA PENTRU CULTURĂ, ARTE ŞI MIJLOACE DE INFORMARE ÎN MASĂ A SENATULUI ROMÂNIEI
La numirea şi întărirea în funcţie, de către preşedintele României, a lui H.R. Patapievici, o parte însemnată a intelectualilor români a avut obiecţii legate de modul în care acesta trata şi caracteriza poporul român.
Câteva dintre iniţiativele şi acţiunile în numele Instituţiei au fost primite negativ de cea mai mare parte a intelectualilor români.
În cazul de faţă, iniţiativa de a publica o carte şi a realiza o expoziţie nu o judecăm. Poate fi o iniţiativă pozitivă. Chiar larga circulaţie a documentelor fundamentale ale istoriei din secolele V-XVI putea juca un rol însemnat în cunoaşterea ţării noastre peste hotare. Mai ales că acest material pregătitor “România medievală” se adresa ambasadelor.
Era firesc ca o asemenea acţiune să înceapă de la prezentarea, printr-o selecţie ştiinţifică, a materialelor sigure, devenite muzeistice. Aceasta se poate face doar prin mari specialişti români ai evului mediu românesc, sub egida unor universităţi, institute ale Academiei sau secţii de istorie ale acesteia.
Din nefericire, drumul acesta firesc, obişnuit, atestat în lumea ştiinţifică nu a fost urmat. Sub patronajul Preşedintelui şi direcţia lui Patapievici s-a pornit în sens invers.
Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu(foto stangasus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,
Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)
Dle. Ioan Radu Văcărescu,
Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.
Ioan Radu Vacarescu
Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.
Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!
Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.
O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.
Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.
Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.
Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!
Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.
Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.
Mă bucur nespus că, în sfârşit, aţi renunţat la formula neacademică ,,sună un prieten,, şi m-aţi abordat direct. Uneori, argoul şochează, dar are efect. Să lămurim lucrurile! Nu voi intra în detalii ştiinţifice, ne oprim la cele pământeşti.
Referitor la proiectul expoziţional pe care îl pregătiţi am unele nelămuriri. Îmi permit să le am şi mă simt datoare să mă implic. Anul acesta împlinesc 20 de ani de când am mers în calitate de studentă pe primul şantier arheologic şi 10 ani de când am început să cercetez sistematic o aşezare medieval-timpurie, necunoscută până atunci. Este drept că nu am făcut o expoziţie internaţională ca tine, dar am realizat peste 30 de expoziţii mai mici. Jumătate din viaţa mea am petrecut-o în muzeu. Deci, am şi eu o mică experienţă.
Acest proiect cât şi comentariul pe care mi l-ai trimis frapează printr-o serie de aspecte inedite pe care le schiţez mai jos.
1. Răsturnarea rolurilor:
Organizarea unei expoziţii presupune mai multe etape. Conceperea unui proiect, o tematică de idei, tematica desfăşurată. Partea de concepţie este realizată de cercetători, academicieni, oameni de ştiinţă. Selecţia de materiale, expunere, mapa de prezentare (catalog de expoziţie, pliante, afişe) este realizată de muzeografi în colaborare cu designeri şi diverşi specialişti. Dacă dumneata ceri unui academician să facă un banal catalog de expoziţie iar tu scrii partea teoretică a proiectului, înseamnă că ceva este în neregulă. De când au ajuns academicienii să scrie cataloage de expoziţie? Un catalog de expoziţie cuprinde descrierea pieselor prezente în expoziţie. Atâta tot! Volumul ,,România Medievală,, de care vorbim aici nu este semnat de nici un academician. Din descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale reiese că eşti autor principal.
2. Un decalaj prea mare, de doi ani, între publicarea părţii teoretice a proiectului şi deschiderea propriu-zisă a expoziţiei pentru care constat că nici măcar nu aveţi materiale. Acum le adunaţi de prin muzee. Prin urmare dvs. nu aveţi nici măcar tematica desfăşurată care presupune lista de piese. Care-i rostul acestui buzdugan aruncat cu doi ani înainte de eveniment? In România nu se practică aşa ceva. O expoziţie este prezentată sub toate aspectele, la deschidere.
4. Eu nu vă acuz şi nu vă atribui nimic, stimate domn. Doar am făcut unele constatări. O parte din ideile publicate în volumul ,,România Medievală,, se regăsesc în scrieri mai vechi. Mă întreb şi vă întreb de ce nu aţi mers la cea mai recentă sinteză pe această temă publicată în 2003 în Tratatul de Istorie a Românilor? Sinteză realizată de academicieni. De ce v-aţi dus la scrieri din anii 1960? Oare în 50 de ani de cercetare istorică nu s-a mai scris nimic pe această temă? Nu eu v-am fixat pe o anumită poziţie, ci dumneavoastră, prin ceea ce aţi scris v-aţi situat pe locul acela. Dacă vă convine, justificaţi-l! Dacă nu vă convine, schimbaţi-l!
5. Trecutul unui popor nu este un lucru de joacă, domnule Chrzanovsky. Nu poate fi cosmetizat, modificat, eludat. Dacă expoziţia la care lucrezi s-ar fi numit ,,Migraţiile în Europa Centrală şi de Sud-Est,, fii sigur că ar fi fost un succes. Doar că trebuia să depăşeşti graniţele României. Dar dacă se numeşte ,,România Medievală,, atunci este un abuz de interpretare. Migraţiile de atunci au schimbat faţa Europei Centrale, de Sud-Est şi a Balcanilor. Nu ai voie să plasezi doar în ,, România Medievală,, fenomene desfăşurate pe teritorii geografice ample.
5. Cât priveşte cele două pete de culoare din exprimarea mea, Laurent dragă, ia-le aşa cum sunt! Tot aşa voi lua şi eu exprimarea dumitale cu ,,supa şi scuipatul,, din comentariul pe care mi l-ai trimis. Dau Slavă lui Dumnezeu că mi-a dat abilitatea de a vorbi pe înţelesul tuturor, de la specialişti, dovadă cele peste 500 de pagini de articole, studii, comunicări publicate în reviste de specialitate până la oameni din diverse categorii sociale. Iar faptul că blogul meu e uneori mai citit decât presa locală e o mărturie în acest sens. Dacă exprimarea mea te-a supărat, iartă-mă! Dar să îţi ceri şi tu iertare de la cei aproape 20 de milioane de români, pe banii cărora ai publicat cartea şi de ai căror strămoşi nu te-ai învrednicit să scrii un paragraf clar şi fără echivoc. Aşa, ca să fim chit!
Fondul problemei Mulţi se întreabă de ce m-am agitat aşa de mult cu privire la proiectul ICR “România Medievală”, aşa că le răspund pe scurt. Formula în care este prezentat, foarte apropiată de imaginea pe care Europa o doreşte României, este una cu implicaţii politice. Şi acest demers de a ţese teorii istorice necesare la un moment dat, nu este singular, are antecedente cu consecinţe grave până azi. Mă refer la celebra ,,teorie a lui Roesler,, şi la teoria slavismului în etnogeneza românească, teorie susţinută în special de ,,manualul lui Roller,,. Ambele au apărut în momente politice tulburi şi s-au bucurat de o puternică susţinere politică. Primul din partea istoriografiei maghiare, al doilea din partea conducerii Partidului Comunist. Un studiu recent al lui Andrei Măgureanu redă exact condiţiile în care teoriile lui Roller erau impuse comunităţii ştiinţifice în anii 50.
Ambele teorii erau necesare conducătorilor vremelnici ai românilor. Teoria lui Roesler a apărut pe fondul afirmării naţiunii române în Transilvania. Teoria lui Roller a apărut pe fondul ocupaţiei sovietice.
Ambele tratau etnogeneza românească. Roesler a elaborat teoria migraţiei românilor de la sudul Dunării la nordul Dunării. Roller impunea rolul slavilor în etnogeneză.
Primul efect a fost împărţirea istoricilor în două tabere, pro şi contra. Al doilea efect a fost altoirea pe trunchiul lor a altor idei şi ipoteze. S-a pierdut o grămadă de timp. S-au scris sute de pagini. Au curs râuri de cerneală. Împotriva teoriei lui Roesler s-au ridicat aproape toţi istoricii români, de la Densuşianu la Iorga şi care au adus în contrapondere teoria autohtoniei românilor. Creaţiile lui Roller au fost mai subtile. S-au infiltrat în istorie, arheologie, lingvistică. Nu voi intra aici în discuţiile, teoriile şi ipotezele ştiinţifice aruncate de o parte şi alta în focul confruntărilor
Proiectul “România Medievală” dezvoltă haotic tema migraţiilor la care adaugă o parte din slavismele lui Roller, în special extinderea Primului Ţarat Bulgar la Nordul Dunării cu implicaţii politice şi spirituale, inclusiv de organizare bisericească. Noutatea pe care o aduce este “mozaicul de populaţii”. Şi, la fel ca cele anterioare este susţinut de sus, de Institutului Cultural Român şi încredinţat unui necunoscut cercetării istorice româneşti.
Explicaţii pe foarte scurt
Către urmaşii lui Roesler
Pentru mine lucrurile sunt foarte limpezi. Teoria migraţionistă a lui Roesler cade din simplul motiv că nici un izvor istoric nu atestă o migraţie a vlahilor. Istoria menţionează două tipuri de migraţii: o migraţie a popoarelor specifică evului mediu-timpuriu şi o migraţie a persoanelor întâlnită mai ales în evul mediu-târziu. Toate migraţiile popoarelor sunt menţionate documentar. Efectul lor a fost crearea unor state: avar, bulgar, maghiar, statele slave. Migraţia persoanelor a dus cel mult la colonizări de sate sau microregiuni.
Nu doar că o migraţie de proporţii a vlahilor nu este atestată ci, mai mult, un cronicar de pe la 1300, e vorba de Laonic Chalcocondil scrie că din Dacia până în Pind trăieşte un popor numeros numit vlahi. Şi adaugă el că nimeni nu poate să spună dacă au venit unii la alţii. Cu alte cuvinte Laonic infirmă orice migraţie, de la nord la sudul Dunării sau invers. Şi cronica de care vorbesc datează exact din perioada în care Roesler situează, fără probe, migraţia vlahilor după marea invazie tătară din 1241.
1. Textul pe care l-am scris nu este o recenzie ci un punct de vedere autorizat. O recenzie, vă asigur, ar fi trebuit să aibă câteva zeci de pagini. Capacitatea de redare a blogului este de maxim 4 pagini, aşa că am condensat.
2. Unul din comentatori se întreabă care manual sau tratat este adevărat, insinuând oarecum că aşa ceva nu ar exista. De aceea trebuie să îi răspund că istoria evului mediu-timpuriu se compune din aproximativ 700 de articole, studii, cărţi, rapoarte arheologice publicate de-a lungul timpului, la care se adaugă câteva zeci de cronici scrise în diferite perioade istorice. Fiecare dintre acestea prezintă doar un fragment de istorie, o aşezare, un artefact, un punct de vedere, o teorie etc. In realitate, istoria este o imensă bază de date şi informaţii. Puse cap la cap, toate dau o imagine a ceea ce a fost cândva într-un moment şi loc anume. Cel care transformă toate aceste informaţii în istoria citită de muritori este istoricul. El este, de fapt, cel care structurează istoria într-o formă accesibilă fie oamenilor de ştiinţă, fie publicului larg.
Atunci când un istoric scrie un manual sau chiar o broşură de popularizare trebuie să aibă genialitatea de a sintetiza toate acestea într-o viziune corectă şi egală, să “topească” toate informaţiile într-o operă care să reflecte adevărul, atât cât se cunoaşte până azi. Dacă istoricul porneşte de la o viziune personală şi îşi croieşte un plan aşa cum îi convine lui, atunci ,,istoria,, scoasă de el este un fals, deşi pentru compoziţia lui foloseşte informaţii istorice reale. De pildă, banii au valoare doar în schimburile comerciale pentru care sunt făcuţi. Dacă vei croi din ei un costum de baie aceştia îşi pierd valoarea comercială, deşi bancnotele sunt valabile.
Aşa se face că de-a lungul timpului au apărut teorii false. Roesler a lansat la sf. sec. XIX, teoria formării poporului român la sudul Dunării şi migrarea ulterioară la nordul Dunării. Roller a continuat pe acelaşi calapod, amestecând şi ceva din istoria Primului Ţarat Bulgar extins în viziunea lui până la Carpaţi. Şi, uite, acum vine un oarecare L. Chrzanovsky (foto sus) care populează teritoriul României cu o mulţime de migratori. Prin ce greşesc cei trei? Prin excluderea din studiile lor a cercetărilor arheologice, a studiilor de geografie istorică şi a unei bune părţi a izvoarelor scrise publicate în ultimii 40 de ani sau prin tratarea unilaterală a unui subiect.
Mai multi istorici ne semnealaza un nou grav atentat la Istoria Nationala, care vine in completarea Raportului Tismaneanu. Este vorba de “Raportul Patapievici” asupra istoriei Romaniei, in care se afirma, printre alte enormitati: “Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.” Personajul caruia Institutul Cultural Roman i-a incredintat falsificarea istoriei Romaniei la nivel international este un elvetian de origine poloneza, pe numele sau Laurent Chrzanovski (foto la Ziaristi Online – sursa Rotary Club).
Afacerea rescrierii istoriei nationale in stil maghiaro-bolsevic este impachetata intre copertile unui volum de lux cu titlul “Romania Medievala” si a costat pana acum circa un milioan de euro (1.000.000 Euro). Costurile se vor ridica insa la 7 milioane de euro (ati citit bine) pentru ca implica si o serie de expozitii internationale, realizate de MAE si ICR sub patronajul Presedintiei Romaniei. Sau cel putin asa isi propun Baconsky si Patapievici.
Mai mult, suntem amenintati de fizicianul de renume mondial din fruntea ICR ca exista si o continuare: Dintre proiectele noi pe care ICR le pregăteşte, Patapievici a menţionat pentru Mediafax o expoziţie pe tema “România medievală”, care să fie prezentată în străinătate. Acest proiect face parte dintr-un ciclu care mai cuprinde şi “România neolitică”, expoziţie prezentată cu un an în urmă în Elveţia şi Belgia, şi “România modernă”, proiect ce ar putea fi realizat peste doi ani.
Cristian Negrea, unul dintre istoricii portalului Ziaristi Online afirma: “Trebuie sa ia atitudine in primul rand istoricii si comunitatea stiintifica, care ar trebui sa desfiinteze aceasta brosura de prezentare. Ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca toate aceste lucruri sunt scrise pe banii contribuabilului roman, este ca si cum romanul plateste sa i se desfiinteze si mutileze istoria. Iar referitor la cliseul cu vechimea Romaniei, cum ca nu ar exista decat de la 1859, chiar aplicand aceasta falsa teorie conform careia vechimea este data de denumirea statului, Romania ar fi mai veche decat Italia (denumire aparuta la 1861) sau Germania (1871), fara a mai vorbi de alte state ca si Cehia sau Belgia.”
Va prezentam mai jos atat prefetele “lucrarii”, semnate de Patapievici si seful M.A.E. Baconsky, cat si o recenzie a volumului in patru limbi care continua “opera” “Raportului Tismaneanu” de mistificare a istoriei Romaniei. Toate aceste grozavii se petrec “sub înaltul patronaj al Preşedintelui României”, dupa cum sta inscris pe “Raportul Patapievici” asupra natiunii romane.
Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!
Cititi si: COMUNICAT DE PRESĂ (24 mai 2011)
REF: Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis marţi, 24 mai a.c., un mesaj de condoleanţe familiei scriitorului Fănuş Neagu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a scriitorului Fănuş Neagu. Personalitate însemnată a culturii române, Fănuş Neagu ne-a dăruit, prin întreaga sa activitate de peste 50 de ani, o operă valoroasă prin măiestria sa artistică şi prin forţa metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii şi a valorii.
Fănuş Neagu va rămâne în amintirea noastră pentru devotamentul cu care s-a dedicat vocaţiei sale remarcabile de scriitor.
Sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care i-au rămas alături în suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească!”
Interviu realizat de Fabian Anton acasa la Fanus Neagu, la un sfarsit de saptamana, cand maestrul a fost lasat sa paraseasca rezerva de spital pentru 2-3 zile.
Fanus Neagu:“N-am avut niciodata incredere in echipa asta de la ICR-ul lui Patapievici… Au pus mana pe ea niste oameni care urasc Romania!… Ei au beneficiat de spaimele a trei presedinti: Iliescu le-a dat numai lor bani, burse si putere, ca sa si faca aliati, Constantinesu si i-a facut copii de suflet iar Basescu i-a infiat. Asa ca… Ei ne dau lectii pentru ca invatamantul nostru este cam pe butuci. Cei care au un grad peste vulgul mediu, un grad peste intelectualitatea unui profesor de liceu, au devenit un fel de “guru”. In marea lor mizerie intelectuala si iau pe-astia drept zei. Pentru ca toata presa incaputa pe mana a doi-trei moguli injura restul literaturii. Nu vezi ca pentru Patapievici (fost angajat al lui Vintu – nota mea) si astia Eminescu este “cadavrul din debara”! Deliberat, acest grup, cred ca platit din afara, este pus sa darame tot ce s-a creat in Romania. Sa darame tot ce este aici. Pentru ca Romania intotdeauna a fost impartita cuiva… celui care plateste mai mult.
Daca ridicati glasul? Unde ridicati glasul? In presa? Care presa? Ei au banii, ei au invitatile, ei au dreptul de a patrunde oriunde! Ei conduc televiziunile, care sunt niste mari marsavii… televiziunile au ajuns niste mari marsavii! Ei distrug totul! …Venind cu coada magarului ridicat. Niste bajbujuci! Rasplatirea cu ministere, cu baietii lor, ca i-au pompat pe toate institutiile banesti… Toti au fost pusi pe bani. Pupa in cur Presedintia si baietii nu se duc decat dupa bani!… Nu au nici un Dumnezeu baietii astia, decat banul!
E stricata istoria? E vina lui Basescu, el i-a bagat in manualul de istorie pe Tismaneanu si ai lui, pe comunistii care au adus comunismul! N-are nici o vina copilul? Ba are, are! A crescut cu ta’-su in vila! Eu am crescut la coada vacii! Aceleasi conditii de invatamant le-am avut si eu si el?! Eu am mers cu aceeasi pereche de pantofi opt ani, el mergea opt zile cu una! Are o vina, ca avea de toate!
Tatal meu a luptat pana la Stalingrad si pana la Praga. Tatal lui Patapievici – si al lui Tismaneanu – era general de Securitate (KGB). E, (si-acum) cine conduce? Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina. Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro
“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein […]
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil.
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Cam asa se vede deci Romania de la Paris, care este; bagam pe Ceausescu la inaintare, ceva frica, doua demersuri cu conceptuale si idei hicicochiene, si un chil de orfelinate, ceva despre “apartamentele stereotipe ale iepocii ceaushiste” si gata bouillabaissa. Tare.
Luni, 28 martie 2011, Curtea de Apel Craiova a dat castig de cauza romanilor care se lupta de sase ani impotriva unei hotarari ilegale si imorale a administratiei PDL-UDMR din Targu Mures de a schimba numele strazii eroilor Calarasi cu cel al criminalului de romani Lajos Kossuth, inamicul direct al lui Avram Iancu
In urechi imi suna deja ecoul Revolutiei. Nu al celei din Decembrie 89 ci al uneia mai vechi, de prin Octombrie, din cate imi aduc aminte… Si cat pe-aci sa ma induiosez si eu de mila lui Severin care iata, tocmai zicea iar, la fel de patetic, ca va lupta singur, impotriva tuturor, cand, deodata, m-a izbit un sentiment de déjà vu.
June 17th, 2011 
VR 
Ziaristi Online: Doctorul in istorie Emilia Corbu, autoarea mai multor articole cu rol de semnal de alarma privind produsul publicistic de lux “Romania Medievala”, editat de Institutul Cultural Roman si Ministerul Afacerilor Externe in patru limbi si pus sub patronajul Presedintiei Romaniei, a initiat o Petitie Online adresata istoricilor, parlamentarilor, ofiterilor de informatii insarcinati cu apararea Romaniei, jurnalistilor si oamenilor de cultura romani, solicitand stoparea raspandirii la nivel international a unor falsuri de tip Roller si Roesler asupra etnogenezei si existentei poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic.
CĂTRE,
Posted in 
Tags: 
