Am vorbit de-a lungul timpului despre trecutul de procuror comunist al Monicai Macovei, astazi autodefinita drept mare anticomunista.
Am spus si faptul ca Macovei a fost procuror anchetator la mineriada din Iunie 1990, momentul producerii unor imense abuzuri asupra unor oameni nevinovati din partea autoritatilor din acea vreme.
Iata azi un document publicat de jurnalistul Victor Roncea pe blogul sau, www.roncea.ro.
Informatiile, din dosarul fostului ministru de interne Mihai Chitac, sunt explozive. Din document reiese ca Macovei a fost in unitatea ororilor de la Magurele, unde autoritatile au dus cu forta, in stare de arest, sute de protestatari din Piata Universitatii. Mai mult decit acest fapt grav, procurorul Macovei spunea ca la Magurele totul era bun si frumos, desi marturiile celor batuti si amenintati sunt numeroase si impresionante.
INTRERUPEM RELATAREA DIN MOTIVE DE…
CENZURA
[CENZURAT] Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).
Pe 6 iunie Profesorul Gheorghe Buzatu ar fi implinit 75 de ani. Personal, l-am amintit si l-am pomenit, crestineste, impreuna cu monahii de la Manastirea romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. La un an de la trecerea sa la cele vesnice, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), condus de fostul detinut politic, istoricul si profesorul Radu Ciuceanu, i-a omagiat imensa personalitate si activitatea sa impresionanta in slujba adevarului, printr-un Simpozion In Memoriam, la care au participat numerosi istorici din intreaga tara si cercetatori de la institute de specialitate si de la CNSAS. Pe langa acestia, in cadrul discursurilor comemorative, pe “monumentul Gheorghe Buzatu” – dupa cum l-a descris profesorul Radu Ciuceanu – si l-au revendicat si militari (fostul redactor sef al Revistei de Istorie Militara) si editori (directorul Editurii Enciclopedice) si luptatori anticomunisti (fosti detinuti politic).
Dar inainte de toate, am vrut sa-l revendic eu, pentru ca profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane, prin munca sa, un autentic jurnalist, de cea mai inalta clasa, un comentator extrem de avizat si atent al vietii politice si publice, caruia ii simtim lipsa profund. Numai eu stiu cateva veritabile “bombe” de presa, perfect documentate, au aparut in mass media ultimilor 25 de ani, “inspirate” de profesorul Gheorghe Buzatu. Surpriza pe care am avut-o la lansarea acestei “revendicari” a fost o informatie necunoscuta, cred, publicului larg, furnizata de doamna Stela Cheptea, colaboratoarea sa apropiata, un adevarat camarad de breasla, si anume ca, inainte de a intra la Istorie, Gheorghe Buzatu a vrut sa dea la Jurnalism. QED!
Public aici fotografii si cateva luari de cuvant de la Simpozionul INST In Memoriam Gheorghe Buzatu cat si un binevenit documentar realizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres, la aniversarea a 75 de ani de la nasterea marelui istoric roman. Vesnica lui pomenire!
DOCUMENTAR: istoricul Gheorghe Buzatu – 75 de ani de la naștere
Gheorghe Buzatu, unul dintre cei mai apreciați istorici români contemporani, ar fi împlinit la 6 iunie 2014, 75 de ani.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA
Istoricul s-a născut în 1939 în comuna vrânceană Sihlea. A urmat Facultatea de Filologie-Istorie, Secția istorie în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1956-1961) și a devenit doctor în istorie, specialitatea istorie contemporană, la aceeași facultate, cu teza ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (1971).
A fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” al Filialei Iași a Academiei Române (1961-1992); cercetător științific principal I la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei din Iași a Academiei Române (1992-1997); secretar științific al Institutului ”A. D. Xenopol” din Iași (1975-1990); cercetător științific principal I (din 1992) la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, al cărui fondator, director și colaborator în stagiu a fost și a rămas. Fondator și redactor-șef al revistei academice Europa XXI (din 1992).
De asemenea, a desfășurat o bogată activitate în cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România, mărturie fiind studiile publicate în revista ”Annals” a secției de științe istorice și arheologie, precum și participările sale pline de substanță la simpozioanele și congresele științifice ale Academiei Oamenilor de Știință din România.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA
Între 1997-2008 a fost profesor universitar de Istorie contemporană și Relații Internaționale la Universitatea din Craiova și profesor consultant la Universitatea ”Ovidius” din Constanța (din 2007), având meritul de a fi format și îndrumat o nouă generație de istorici. Conducător științific al unui număr de 45 teze de doctorat (în majoritate tipărite), i-a încurajat întotdeauna pe tinerii aflați la începutul carierei să studieze documentele epocii, să le interpreteze și să formuleze propriile puncte de vedere.
Membru în Colegiul de redacție al revistelor, ”Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” din Iași”, ”Moldova”, ”Dosarele Istoriei”, ”Historia”, ”Document”, ”Analele Totalitarismului”, ”Saeculum”, ”Valachian Journal”, ”Analele Universității din Craiova”, seria ”Istorie”.
”Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, ale cărui contribuții științifice au vizat o arie problematică foarte largă. (…) a adus o contribuție majoră la promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă și susținerea cu curaj a unor noi interpretări, chiar dacă acestea nu se înscriau pe linia unor ‘directive politice’ mai vechi sau mai noi”, declara, într-un articol, prof. univ. dr. Vasile Cândea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România.
În legislatura 2000-2004, a fost ales senator de Iași pe listele Partidului România Mare. A fost vicepreședinte al Senatului României (2000-2004) și a făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum și din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (decembrie 2002 — decembrie 2004).
A desfășurat o bogată activitate științifică: 55 cărți publicate sub nume propriu; 72 volume coordonate sau în colaborare; autor a peste 500 de studii și micromonografii, articole, eseuri, prefețe, note ș.a.
El a coordonat timp de mai mulți ani prestigioasa colecție ”Românii în istoria universală”, ce a ajuns la peste 140 de volume. A colaborat la realizarea volumelor VIII și IX din Tratatul de Istorie a României (2003, 2008).
Foto, cu regretatul Mihai Ungheanu: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA
Publicații: ”Războiul Marilor spioni” (vol. I-II, Ed. Junimea, Iași, 1985-1990); ”Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial” (vol. I-II, Ed. Enciclopedică, București, 1988-1995); ”România și războiul mondial din 1939-1945” (Ed. Majahonda, București, 1995); ”Radiografia dreptei românești. 1927-1941” (Ed. FFPress, 1996); ”O istorie a petrolului românesc” (Ed. Enciclopedică, București, 1998); ”Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948” (Ed. Paideia, București, 1999; ”România și Marile Puteri (1939-1947)” (Ed. Enciclopedică, București, 2003); ”Eminescu: Sens, timp și devenire istorică” (vol. I-II, Ed. Universității, Iași, 1988-1990); ”Mareșalul Antonescu în fața istoriei” (vol. I-II, Ed. B.A.I., Iași, 1990); ”România și Primul Război Mondial” (Ed. Empro, Focșani, 1998); ”Discursuri și dezbateri parlamentare. 1864-2004” (Ed. Mica Valahie, București, 2004); ”Arhive secrete, secretele arhivelor (vol I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2005); ”Istoria Senatului României” (Ed. Monitorul Oficial, București, 2004); ”A History of Romanian Oil” (vol. I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2004-2006); ”Antonescu, Hitler, Stalin” (vol. I, Ed. Mileniul III, Ploiești, 2005; vol. II, Pitești, 2007; vol. III, Ed. Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008); ”Europa în balanța forțelor. 1919-1939” (Ed. Mica Valahie, București, 2007); ”România sub Imperiul Haosului. 1939-1945” (Ed. RAO, București, 2007); ”Pace și război. Jurnalul Mareșalului I. Antonescu, I, 1940-1941” (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008), ”Nicolae Ceaușescu — biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția” (Colecția Opera Omnia, Iași, 2011).
”Lucrările sale se întemeiază pe documente de arhivă din S.U.A., Federația Rusă, Marea Britanie și evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate științifică. (…). A prezenta istoria adevărată — cu plusurile și minusurile ei — a fost crezul pe care l-a slujit cu credința Gheorghe Buzatu. Pentru adevărații istorici, care nu se rușinează de faptul că sunt români, opera și viața lui Gheorghe Buzatu rămân un prețios reper științific și moral” aprecia, într-un articol, prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
I-a fost decernat Premiul Academiei Române pentru vol. ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (Iași, 1981); premiul Academiei Române pentru vol. ”Aspecte ale luptei pentru unitate națională. Iași 1600-1859-1918” (Iași, coordonare și colaborare, 1983); Premiul de excelență al UNESCO (1997).
Senatul Universității ”Ovidius” din Constanța, i-a decernat, în iunie 2007, titlul de Doctor Honoris Causa, iar Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință din România l-a ales, în decembrie 2008, pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent.
Istoricul și-a lansat, în martie 2010, colecția Opera Omnia, o colecție paralelă publicată de editura Tipo Moldova, cele 13 volume pe care le conține făcând parte din colecția ”Românii în istoria universală”.
Vicepreședinte al Comitetului român pentru istoria celui de-Al Doilea Război Mondial (București, din 1995). Membru al Comisiei internaționale pentru studiul istoriei relațiilor internaționale (Italia), al Comisiei pentru istoria celui de al Doilea Război Mondial, al Comitetului științific de organizare a Colocviilor de istorie anglo-române (1979 și 1983) și a celui de-Al X-lea Congres Mondial de Istorie, București (1980), al Clubului Istoricilor ”N. Iorga”, al Comisiei Române de Istorie Militară, al Asociației Americane de Istorie (1996-1990). Din 2005, Research Fellow al American Biographical Institute.
Istoricul Gheorghe Buzatu a murit la 20 mai 2013.
Câteva zile mai târziu, Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” din Craiova îi aducea un omagiu reputatului profesor și istoric, prieten apropiat al acestei bibliotecii, prin expoziția de carte ”In memoriam Gheorghe Buzatu”.
In urma cu 20 de ani raspundeam chemarii lui Sorin Rosca Stanescu si vizitam sediul noului ziar ZIUA, cu cea mai tanara si energica redactie post-decembrista, unde media de varsta era undeva la 25 de ani. Era 13 iunie 1994 si se lucra la primul numar al ziarului, ce avea sa intre in tipar a doua zi, ca sa apara pe piata pe 15 iunie. Eu urma sa ma reintorc in Statele Unite, de unde am transmis cateva corespondente, pentru a ma alatura total echipei ZIUA peste doi ani, la intoarcerea acasa, inainte de alegerile care l-au debarcat pe Ion Iliescu. Au urmat 14 ani de munca pentru cel mai serios cotidian de analize si informatii din Romania. Ca sa citez editia in engleza a Wikipedia – intotdeauna ceva mai normala decat cea in romana, virusata de inamicii adevarului – “ZIUA It was the most conservative of the major Romanian dailies, often taking a Christian-nationalist point of view in its opinion pieces. The Internet site of the paper, in addition to featuring almost all the contents of the Romanian edition, featured a daily selection of articles translated into English. Moreover, Ziua’s website featured one of the most complete free online newspaper archives in Romania, stretching back to January 1998″. ZIUA a fost primul ziar din Romania publicat si online. ZIUA a fost primul in multe. In ianuarie 2010, la cateva luni dupa ce am fost eliminat de cateva slugute ale noului stapan, ZIUA a sucombat lamentabil. Soarta ziarului fusese decisa de cand Sorin Rosca Stanescu isi vanduse actiunile, dupa cum imi divulgase chiar in acele zile un agent de influenta al Rusiei din Romania, prieten si al fostului si al actualului proprietar, Sorin Ovidiu Vintu. La randul meu, ca un oarece cunoscator in ale informatiilor ce eram, pastram legatura cu toate taberele profesioniste care isi adjudecau conducerea din umbra a Romaniei. Stiind ce ii va astepta pe colegii mei, i-am privit cu mila la plecare. M-am despartit cu regret insa de foarte multi prieteni, o adevarata familie, care a constituit cea mai simpatica redactie din lume, cat si de cea mai buna sectie de politica externa nationala din presa romana, la vremea aceeea, fapt recunoscut cu sinceritate chiar si de dusmani :). Motivul ingroparii ZIUA? Pai poate fi citit mai sus, in descrierea ziarului facuta de Wikipedia in engleza. Gasca neokominternista care l-a inconjurat pe Basescu, sustinuta din umbra de batranii kaghebisti cu pasapoarte vopsite, a jubilat. S-a bucurat ca, prin eliminarea de pe net a unui urias volum de informatii, minciuna va triumfa. Stupid. Intr-o buna zi arhiva ZIUA se va intoarce la locul ei, pe internet, ca un bun public al celui caruia i-a fost dedicata: poporul roman. „Adevarul ramane, oricare ar fi soarta slujitorilor sai”.
In urma cu exact 24 de ani, pe 13 iunie 1990, faceam fotografiile de mai jos, din zona luptelor de la Arhitectura. In dimineata zilei de 14 iunie, aveam sa fiu arestat ilegal impreuna cu mai multi studenti refugiati in Institutul de Arhitectura si dus intr-un hangar la Unitatea de Jandarmi de la Magurele – dupa ce facusem o escala la Guvernul Romaniei (!) -, garaj unde aveam sa fim cazati pe ciment “in genunchi, cu mainile la ceafa si fata la perete”, conform “ordinelor”. 🙂 Un jurnalist cu care colaboram in Piata Universitatii, din partea ziarului Glasul al Ligii Studentilor, avea sa ma caute la poarta, cu scandal. La iesire, marturiile nostre aveau sa intre intr-un serial cu titlul “Infernul se numeste Magurele”. Numele ziaristului: Sorin Rosca Stanescu, un fost agent al Unitatii anti-tero a DSS. El m-a angajat la proaspat infiintata sectie de “Tineret” – formata la inceput doar din persoana mea – a “Romaniei libere”, unde aveam sa devin cel mai tanar ziarist din redactie. A urmat “Ultimul cuvant” si apoi… ZIUA, tot cu Rosca-Stanescu. Chiar daca ne-au despartit, la un moment dat, multe, tot atat de multe ne-au legat, in special la ZIUA. De aici m-a luat putin “Curentul” pana mi-am gasit singur calea. Acum inteleg ca o amanta flescaita de-a lui bulibasa Plesu, din tagma pretutindenarilor care se corceau pe podelele Hotelului Lux din Moscova, urla in pseudo-presa de limba romana ca “tot i se aude vocea lui Roncea” desi “de ani buni de zile trebuia interzis”. Pe bune? 🙂 Am ras cu totii la prostioarele “prospaturii” din Plantelor, colt cu Matasariul presei. Stai linistita, cucoana, vocea mea e ciripit de privighetoare pe langa boloboroselile smoalei incinse cu care il veti unge pe stapanul vostru pe spate, pe vesnicie… Dumnezeu le va aseza pe toate, dupa mare mila Sa. Amin!
“La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă.” – Procuror Monica Macovei
Reproduc postarea de anul trecut: Fotografiile de mai jos au fost surprinse pe doua role de film in 13 iunie 1990 si salvate – dintre multe altele pierdute defintiv -, “prin mijloace specifice” (despre care, poate, o sa povestesc maine) in circumstantele unei rapiri din Institutul de Arhitectura, si a violentarii de catre mineri in Piata Universitatii si in plin sediu al Guvernului Romaniei, si apoi a unei detentii ilegale in conditii abominabile si chiar criminale la fosta Unitate de trupe de securitate de la Magurele. Semnaturile fotografiilor pe vertical, realizate cu ceva ani in urma, sunt atat de mari dintr-o greseala 🙂 . Oricum, le-am lasat asa dupa ce am descoperit ca circulau in spatiul public sub alte nume sau cu explicatii gresite (de exemplu, cea de aici apare intr-o carte de istorie ca fiind din 21 decembrie 1989…). Ar fi foarte multe de povestit despre Piata Universitatii. De fapt, chiar si din ce am scris de lungul anilor eu sau fratele meu – George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… – lipseste partea cea mai simpatica: cum a fost cu adevarat in interiorul miscarii de tineret care a creat Fenomenul Piata Universitatii, cu cele 52 de zile de protest continuu in “Zona Libera de Neocomunism a Romaniei”. Poate alta data… scriam acum un an si vad ca tot asa ramane… 🙂
Remember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014
Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii, transmite Manastirea Petru Voda.
O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”
Deşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”
Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul: lucrarea de Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.
Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.
Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.
Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA
M-am intors dupa un binecuvantat pelerinaj de Rusalii la Sfantul Munte Athos. Pentru prima oara am luat parte – cum am putut, si eu – la o slujba athonita de 9 (noua) ore: de la 22 la 7 dimineata. Slava Domnului!
Ziarul ZIUA de pe Facebook imi face surpriza placuta de a publica un set de fotografii de la lansarea volumelor “Trustul banilor”, de Vladimir Alexe si “Romania in noua ordine mondiala”, a subsemnatului, realizata de colegul nostru Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului ZIUA, impreuna cu invitatii sai, la Salonul Presei Romane 2004 (!). Iata ca au trecut 10 ani. Mai multe despre acest prim volum gasiti aici: https://roncea.ro/books-carti-victor-roncea/
Am socotit necesar sa explic DE CE VOTEZ IULIAN CAPSALI, desi nu (mai) sunt prieten cu el (pe Facebook 🙂 , cu toate ca-l cunosc de cateva decenii bune), nu-i impartasesc unele opinii, ii reprosez multe naivitati si ne-am certat (si impacat) de cateva ori. Sper ca cele (mai mult de) cateva randuri scrise sa fie de folos inclusiv scepticilor si contestatarilor, de multe ori nedrepti, ai omului Iulian Capsali. Dupa parerea mea este imperios necesar ca orice crestin-ortodox informat sa mearga la vot si sa-l voteze pe Iulian Capsali, dincolo de orice teorii, animozitati si orgolii personale. Pana la explicatia mea, va recomand calduros pozitia Bisericii Nationale care este si a Familiei Ortodoxe:
UPDATE: Vedeti mai jos (o parte din) motivele pentru care cred eu ca trebuie votat Iulian Capsali
“În acest context trebuie să înțelegem preocuparea constantă a Bisericii față de cei ce aspiră să ne conducă. În spiritul acestor idealuri, Sinodul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe a lansat un îndemn părintesc adresat tuturor membrilor ei, chemându-ne la sporită responsabilitate, la chibzuință, la conștientizarea că votul fiecăruia dintre noi înseamnă mandatarea celor ce ne vor reprezenta. E și firesc să ne dorim cârmuitori cu bună credință, atașați valorilor tradiționale ale poporului român, pe care să le apere prin mijloace specifice.” – arhim. Mihail Daniliuc – “Eu cu cine să mai votez!?”
“În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană.” – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Virgiliu Gheorghe:, un crestin-ortodox foarte informat:
PSALMUL 126 O cântare a treptelor.
1. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. 2. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi. 3. Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. 4. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. 5. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.
La capitolul acesta, trebuie sa recunoastem: Iulian Capsali are mai multe sageti decat noi toti… 🙂 Dar si dusmani, mai ales de cand s-a hotarat sa candideze la Parlamentul European ca un aparator al familiei traditionale, al vietii si demnitatii umane si nationale.
Pregatisem un text destul de lung, cu argumente si contra-argumente in ce-l priveste pe Iulian Capsali. Prefer insa sa-l public dupa victoria sa la Europarlamentare, ca un dus rece prietenesc, o rafala de date si fapte care ar trebui sa-i faca praf mirajul unor tovarasii paguboase. Dar nu am vrut sa mai adaug, in acest moment, un prea mare volum de informatii. Pana la urma, ce este atat de dezbatut? Iulian Capsali nu este un tip perfect. Dar cine este? Ne rugam pentru mantuirea dusmanilor nostri si nu suntem in stare sa ne ajutam, cu vorba buna si cu fapta, aproapele, fratele crestin-ortodox, ajutandu-ne de fapt chiar pe noi?
In Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“, fotografa Cristina Nichitus Roncea a surprins cu maiestrie cadre din viata Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, in ultimii sai ani de viata – albumul fiind recompensat de Uniunea Ziaristilor Profesionisti cu Diploma de Excelenta “Altar”. Evenimentul are loc exact la 11 luni de la plecarea la Ceruri a Parintelui Justin.
In turneul sau de lansare a lucrarii “Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”, insotita de “Cei dintai vor fi cei din urma” si de ultimele volume din cea de a treia editie a aclamatei carti “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, profesorul american Larry Watts a sustinut trei conferinte la Bacau, Suceava si Botosani. Le prezentam, integral, aici.
Un semn recent al bolii este decorarea unor amartaloi, satanizati ai culturii, pentru care poporul roman are “structura fecalei”. Pe acesti indivizi ii medaliaza, care il considera pe Eminescu “cadavrul nostru din debara”! Onirismul puterii se imprastie asupra Romaniei ca un praf inecacios, irespirabil.
Răbufnirea cu năduf din hibernare a ursului sovietic este doar o primă mişcare, ameninţătoare, însă de ordin tactic. Strategia Rusiei vizează redobândirea supremaţiei regionale şi mondiale. La orizontul provocărilor următoarelor decenii se (re)întrevede pentru SUA (UE este încremenită în proiect), pe lângă imensitatea ChIndiei, o mare şi teribilă putere: RusIrania.
În ziua de vineri, 16 mai a.c., zi dedicată instituţie noastre în cadrul BSDA 2014, Serviciul Român de Informaţii, în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti şi cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice, va organiza o conferinţă cu tema “Impactul ameninţărilor cibernetice globale. Evoluţii şi perspective în zona Mării Negre”, la sediul Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.
July 9th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
