Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland pentru fraudele si “recompensele” de la Cotroceni, IICCMER si ICR: peste 3 miliarde lei. PS: Agenta DIE Catrinel Plesu a fost trecuta in rezerva de la ICR. DOCUMENT

“Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate rinduri ca intreaga sa activitate in comisiile prezidentiale a fost „pro bono” (fara nici un fel de plata, in beneficiul public). Ultima declaratie de acest fel a lui Vladimir Tismaneanu dateaza din 24 septembrie 2010 si a fost publicata pe blogul acestuia: „Cit priveste insinuarile ca presedintele Traian Basescu m-ar fi platit pentru efortul de a conduce Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste, o spun din nou, cit se poate de limpede, am lucrat, ca si toti membrii Comisiei, pro bono”.”, amintea George Damian intr-un articol din decembrie 2010.

Cu toate acestea, documentele contabile ale Presedintiei Romaniei au demonstrat – via Grupul de Investigatii Politice – ca Tismaneanu a decontat sume de aproape 1 miliard si jumatate lei (32.000 EURO, la valoarea de azi, conform cursului BNR, 145.712 RON).

In iulie 2012, Tismaneanu repeta povestea, intr-o emisiune Tv cu un personaj hidos – in care il mai si denunta pe Basescu pentru trafic de influenta – , “subliniind” din nou, cu aplomb, “pentru a lamuri lucrurile”, ca functia sa “a fost neremunerata“. Sa fie foarte clar, spunea Tismaneanu emfatic, “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie”.

In aceeasi perioada insa, noul Presedinte al ICCMER, Dinu Zamfirescu, scoatea Nota de plata lasata de Tismaneanu in urma lui: 55.154,16 RON, adica alta jumatate de miliard de lei vechi. Pana acum, 2 miliarde. O data cu aceasta descoperire au aparut si altele, ce tin de ordinul patologicului si care, totodata, maresc considerabil decontul lui Vladimir Tismaneanu stors din pensiile atat ale comunistilor cat si ale fostilor detinuti politic, respectiv ale legionarilor de romani pe care ii incrimineaza regulat. Respectiv: dl Tismaneanu avea ambâtz sa se cazeze la cea mai mare vila de protocol din Cartierul Rosu, asa numita Vila Lac 3, invecinata cu resedinta prezidentiala, o vila care are o suprafata construita de 1.045 m2 si care a fost cuibusorul de nebunii al Licai Gheorghiu, fiica lui Ghe. Gheorghiu-Dej, dupa cum arata si BadPolitics.Ro. Numai serviciul de protectie si paza a acestei vile, pe perioada decontata de IICCMER, a triplat costurile cazarii – cifrata oficial la circa 200 de euro pe zi -, potrivit estimarilor conforme cu standardele SPP si SRI.

Povestea se ingroasa in aceeasi directie, a patologicului, dupa ce, in martie anul acesta, s-a dezvaluit prin gura actualului sefut al IICCMER si faptul ca acelasi Tismaneanu, profitand de relatia sa cu Basescu, a dispus ceea ce de la Ceausescu incoace si-a mai permis doar Silviu Brucan cand l-a asteptat pe George Soros, in zilele post-revolutionare ale anului ’90. Si anume sa ocupe el, cu persoana lui, fiul si sotia, intreg aeroportul prezidential al Romaniei si salonul VIP aferent, de protocol gradul 0, folosit doar pentru vizite ale sefilor de state straini si delegatii oficiale. Costurile vi le puteti doar imagina. Concret: “In urma anchetei Corpului de Control al Prim- Ministrului s-a redactat un raport care constată multe deficienţe din punct de vedere managerial, dar şi fapte de natură posibil penală: deconturi ilegale, deturnare de fonduri publice…”.

Dar Afacerea Tismaneanu nu s-a incheiat aici. “Pro bono”-ul fostului presedinte “onorific” al IICCMER si actualului membru de varf al “Consiliului Academic” al Institutului de Studii Populare (ISP) al PDL si al Consiliului Consultativ al ciudatului Centru acoperit de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), nu s-a rezumat la a extrage fonduri de la Administratia Prezidentiala a lui Basescu si Guvernul lui Boc. Tismaneanu a fost recompensat pentru falsificarea Istoriei Romaniei prin asa-zisul Raport Final care duhneste pestilential din subsolurile Palatului Cotroceni si de catre capul antenei agentilor culturnici anti-Romania, instalat de acelasi Basescu, sub “inaltul sau patronaj”, la ICR, recte Patapievici.

La inceputul anului, noua conducere a ICR se pronunta raspicat asupra calitatii amorale a “condamnatorului” de serviciu V. Tismaneanu: “Se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)?”

La cererea redactiilor Cotidianul si Ziaristi Online, Institutul Cultural Roman a raspuns unui chestionar detailat si la obiect privind Jaful de la ICR (atasat mai jos), la care au fost adaugate alte date si documente oficiale. In baza raspunsului emis in luna aprilie, s-au publicat primele cinci episoade ale anchetei (altele vor urma), moment in care am ajuns, in sfarsit, si la Tismaneanu, respectiv:

JAFUL DE LA ICR (I). Patapievici si ai lui au lasat in urma lor carti nevandute si mucegaite in valoare de doua miliarde de lei

JAFUL LUI PATAPIEVICI DE LA ICR (II). Topul profitorilor: Miliarde de lei pentru “no-names” dar si pentru Tismaneanu, Cartarescu, Perjovschi 1 si 2, Visniec si Norman Manea

JAFUL DE LA ICR (III) Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre Plesu si Liiceanu

JAFUL DE LA ICR (IV) Numai deconturile lui Patapievici şi Mihăieş au fost de 586.651,35 RON

JAFUL DE LA ICR IN ATENTIA DNA (V). Cum a huzurit Tismaneanu pe spatele “patibularilor de romani” ai lui Patapievici

Si asa la cele peste 2 miliarde de mai sus s-a mai adaugat inca un miliard si ceva. Total (temporar): Peste 3 miliarde lei. Un “pro bono” cu adevarat “neremunerat”

La intrebarea noastra privind raspunderile fata de acest Jaf institutionalizat si ce masuri legale se vor intreprinde pentru recuperarea prejudiciului adus statului roman, ICR ne informa la momentul respectiv ca “aceasta chestiune este in studiu” organele specializate urmand sa se pronunte. Intre timp, se pare ca a intrat “in lucru”…

Ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, care a dezvaluit noi fraude ale clanului Tismaneanu-Patapievici, coroborata cu ancheta Corpului de Control al Guvernului de la IICCMER, a condus la alcatuirea unui Dosar conex al procurorilor Departamentului National Anticoruptie (DNA). Recent, DNA a remis autoritatilor responsabile ale SUA, tara in care s-a inflitrat Tismaneanu cu concursul aripii kominterniste a Securitatii – potrivit istoricului Mihai Pelin si a documentului din ASRI emis de UM 0617, indicativ 271/S.I.  (”Opisul emigraţiei politice”, Editura Compania, 2002, p. 325) -, o solicitare oficiala in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland.

Punct final (speram) la… Raportul… final si penal.

PS: Agenta DIE Catrinel Plesu a fost trecuta in rezerva de la ICR.

Iata Documentul cu principalele raspunsuri ale ICR la intrebarile portalului Ziaristi Online pentru ancheta comuna cu redactia Cotidianul:

“I. De ce lipseste Paul Goma – propus de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova la premiul Nobel pentru literatura – din randul scriitorilor invitati la Salon de la Carte de la Paris, tinand cond si de faptul ca pentru Domnia Sa nu era necesara nici o cheltuiala din partea contribuabilului roman?

Domnul Paul Goma a fost invitat, iar cărțile domniei sale au fost disponibile la standul României. În luna ianuarie, ICR și-a exprimat dorința ca la acțiunile organizate cu prilejul Salonului de Carte de la Paris să participe și scriitori români din Franța, în funcție de specificul fiecărei manifestări și de genul în care autorii s-au manifestat cu predilecție. Privitor la absența domnului Goma trebuie sa luăm în considerare faptul că domnia sa și-a exprimat public, de-a lungul timpului, reticența față de prezența la manifestări de acest gen, precum și probleme de sanatate invocate.

II. In al doilea rand, suntem interesati in lamurirea unor probleme financiare si juridice. Respectiv: In mai multe luari de pozitie ale Domniei Voastre fata de atacurile si intoxicarile care au inundat piata media dupa alegerea Dvs, ati facut mai multe referiri la neregulile si ilegalitatile constatate la ICR dupa preluarea mandatului de la fosta conducere, reprezentata de Horia Roman Patapievici.

Pentru o cat mai corecta informare a opiniei publice, va rugam sa ne oferiti date exacte despre urmatoarele aspecte:

1. Cate volume au fost gasite in depozitele ICR, caror autori apartin si caror edituri si care este valoarea totala a prejudiciului adus statului si contribuabilului roman?

Este vorba de depozite cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute, de editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, dar fără redacții care să se preocupe și de difuzarea acestora. La 31.12.2012, valoarea totală a stocului era de 2.066.674 RON. În anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 miloane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele.

Cea mai mare parte a stocurilor de cărți și reviste provine din tirajele editate de ICR între anii 2007 și 2010. Curtea de Conturi a constatat că nu au fost luate măsuri pentru diminuarea acestora.

Cateva exemple menționate de Curtea de Conturi:

La memoire des murs (autor: Iulian Capsali, Ioana Popescu; Editura ICR): 2011: 89.250 RON; 2012: 71.250 RON

Caietele Enescu I-VI (Editura ICR):  2011- 51.692 RON; 2012-  36.822 RON

Porți si grădini (autor: Mariana Macri; Editura ICR): 2011: 11.583 RON; 2012: 11.016 RON

Days and nights (autor: Uniunea Scriitorilor; Editura ICR): 2011: 1725 RON; 2012: 1.350 RON

Anuario dell instituto (autor: Ioan Aurel Pop; Cristian Luca; Editura ICR): 2011: 3.612 RON; 2012: 3.612 RON

De asemenea, dintre cărțile și albumele rămase în prezent în magaziile ICR, menționăm si:

Adnotări – Lectii de pictură (Constantin Flondor) – 40.800 RON; Album – Andrei Șerban (Andrei Șerban) – 65.365 RON; Album (Aurel Bulacu) – 54.900 RON; Cel ce se pedepseste singur (Stefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu) – 26.106 RON.

 

2. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a contractelor, primele zece edituri cu care ICR a derulat activitati publicistice pe parcursul mandatului Patapievici.

Frank & Timme (Germania) 178.422,33 RON

El Nadir (Spania) 144.111,19 RON

Pre-Textos (Spania) 133.174,93 RON

Denoel (Franța) 131.086,22 RON

Uitgeverij De Bezige Bij (Olanda) 107.910,31 RON

Dalkey Archive Press (SUA) 104.425,92 RON

Dioti I. Melpomeni (Grecia) 95.736,62 RON

Du Seuil (Franța) 92.981,82 RON

Paradox Publishing Group (Bulgaria) 70.053,74 RON

Keller Editore (Italia) 69.743,25 RON

 

3. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a finantarilor, primii zece autori romani care au beneficiat de fonduri ICR pe parcursul mandatului Patapievici.

Intre 2009 – 2012, persoanele care au primit cele mai mari finantari sunt: Lucian Ban – 993,880 RON, Mihai Chirilov – 142,543 RON, Norman Manea – 112,347 RON, Vladimir Tismaneanu – 102,539 RON, Ion Horia Leonida Caramitru – 76,675 RON, Mircea Cartarescu – 48,048 RON, Dan Lungu – 37,817 RON, Matei Vișniec – 33,039 RON, Dan Sorin Perjoschi – 30,485 RON, Amalia Perjoschi – 25,616 RON.

4. Ce “emigrant a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități” (conform Raportului Preliminar al ICR) si pentru ce, in detaliu si defalcat; daca s-a incalcat legea ce masuri se intreprind?

Conform documentelor financiar-bancare, in perioada 2009 – 2012, fondurile alocate de ICR pentru participarea domnului Vladimir Tismăneanu la diverse acțiuni însumează 105.589,71 RON, dintre care 102.539 RON pentru plata onorariilor și 3.048, 82 RON pentru cea a cheltuielilor pe deplasări.

Câteva exemple din documentele financiar-bancare:

În 2009, pentru participarea la simpozionul “A fost sau n-a fost?”, la ICR Viena, au fost alocati 17.850 RON pentru onorariu; “drepturi autor Washington”, 14.463,50 RON. Pe întreg anul 2009, ICR a cheltuit pentru onorariile dlui Tismaneanu 38.116,07 RON.  In 2010, “onorariu simpozion, 26-27 februarie” ICR New York, 1.811,18 RON, “onorariu” ICR Londra, 10.220,47 RON, “drepturi de autor prelegere “Rememorare: istorie si justitie”, 15.604 RON. Total: 29.562, 72 RON. 2011: “plata drept autor aprilie”, 1.019,59 RON, “ICR Londra”, 5.148,83 RON, “ICR Londra”, 5.112,06 RON, “Conferinta in cadrul evenimentului “Lansarea cartii La Roumanie face a son passe communiste”, 1.174,20 RON, “ICR New York”, 3.770,26 RON, “drept autor Directia Relatii Internationale”, 16.459,09 RON. Total: 32.900,78 RON. 2012: “drept autor ICR New York”, 1.961,32 RON. Total: 1.961,32 RON.

În ceea ce privește cheltuielile pe deplasări, în anul 2009, acestea au însumat 3.048,82 RON. Spre exemplu: cazare și masă Simpozionul “A fost sau n-a fost” de la ICR Viena, martie 2009, 1.411,90 RON. În octombrie 2009, cazare și masă deplasare Boston, 1.500,37 RON. 

 

5. Ce “ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român”. Va rugam sa le precizati numele si sa specificati sumele.

Persoanele care au primit cele mai mari finantari intre 2009 si 2012 sunt cele mentionate la punctul 3.

Spre exemplu:

Domnul Lucian Ban. ICR New York, ICR Londra, ICR Viena au finantat in 2009 cu o suma totala de 68.897,85 RON  onorariile pentru participarea dlui Lucian Ban la proiectul “EU Jazz Orchestra” (3.560,00 RON), la concertul “Enescu re-imagined” (17.966,25 RON) sau la editia a III-a a “Hot Romania” (29.237,22).

In 2012, a fost platita suma de 427.699,34 RON – actiunile au avut loc la ICR Lisabona (Festivalul Guimaraes Jazz – 46.407,74 RON), ICR Bruxelles (Enescu Re-imagined – 37.241,93 RON), Koln (Enescu Re-imagined – 57.823,00 RON), Strasbourg (Enescu Re-imagined – 115.647,63 RON)

Domnul Mihai Chrilov. In 2009, ICR a platit, conform documentelor financiar-bancare, o suma totala de 51.032,00 RON pentru participarea dlui Chirilov la actiuni organizate la: ICR New York (Moartea domnului Lazarescu  – 5.146,00 RON), Balcan Film Festival, International Film Festival – 1.715,00 RON, Panorama Showcase-ului Cinematografului Romanesc – 5.150,00, Scenaristii noului val in filmul romanesc – 2.640,00 RON, Disappearing Act European Cinema – 3.862,00 RON, South-Est European Film Festival, text introductiv si descrieri filme din cadrul Festivalului de Film Romanesc – 9.000,00 RON), ICR Madrid (Festivalul de Film Independent “L’Alternativa” – 1.909,00 RON).

In 2011, suma totala a fost de 43.336,00 RON. ICR New York (onorariu 4.844,00 RON, onorariu 3.611,00 RON, drepturi de autor – 1.067,00 RON, 4.444,00 RON), ICR Berlin (text in revista Aperitiff, PR Festivalul International de Film de la Berlin – 6.457,00 RON).

Domnul Norman Manea. In 2009, pentru conferinta “City in time”, din cadrul Festivalului de literatura “Tanpinar”, ICR Istanbul a achitat 5.144,93 RON. ICR Tel Aviv a platit 6.970,75 RON pentru prelegerile din cadrul proiectului “Norman Manea. A fi scriitor” – 6.970 RON. Total 2009: 17.088,68 RON.

In 2011, totalul este de 33.780,18 RON. Exemple: onorariu ICR Viena – 15.223,89 RON; onorariu ICR Londra – 4.652,30 RON.

In ceea ce priveste publicatiile:

ICR Lisabona a publicat anunturi in Publico – Ipsilon si Expresso – Actual in valoare de 8.425 euro in 2011 si de aceeasi valoare si in 2010.

ICR Londra. Time Out London – 9.555 Euro in 2011, respectiv 3.078 in 2010.

ICR Madrid. Guia del Ocio, El Mundo (suplimentul El Cultural) si El Pais (suplimentul Babelia). 10.440 Euro in 2011, respectiv 11.490 Euro in 2010.

ICR New York. Cotidianul New York Times si revistele Time Out New York, Variety si New York Review of Books.  17.320 $ in 2011, respectiv  23.590 $ in 2010.

ICR Praga. Revista Co, kdy v Praze. 703 Euro in 2011, respectiv 642 Euro in 2010.

ICR Stockholm. Cotidianele Svenska Daglabet si Dagens Nyheter. 26.518 Euro in 2011, respectiv 21.200 Euro in 2010.

Pe 2011, valoarea totala a contractelor de publicitate si tiparire materiale publicitare pentru ICR-urile din strainatate a fost de 44.365 dolari si de 231.845 Euro.

In 2010, valoarea a fost de 62.203 $ si de 270.800 Euro.

In 2012 au fost incheiate trei contracte de servicii de publicitate si materiale publicitare pentru: ICR Varsovia (25.917 Euro), ICR Madrid (31.859 Euro) si ICR New York (50.373 USD). Nici unul din aceste contracte nu a fost urmat de vreo comanda, date fiind schimbarile care au avut loc in vara anului trecut la ICR, neefectuandu-se, in consecinta, nicio plata.

 

6. Care este statutul doamnei Catrinel Plesu in cadrul ICR tinand cont ca, potrivit Legii, a depasit deja pragul de pensionare si, pe deasupra, colaborarea sa cunoscuta cu organele de Securitate ale statului comunist aduce o pata nemeritata asupra activitatilor prezente ale ICR?

Doamna Catrinel Pleșu s-a pensionat.”

Alte puncte se afla inca in lucru…

Surse: ICR, Cotidianul, Ziaristi Online, Roncea.Ro

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

20 Responses to “Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland pentru fraudele si “recompensele” de la Cotroceni, IICCMER si ICR: peste 3 miliarde lei. PS: Agenta DIE Catrinel Plesu a fost trecuta in rezerva de la ICR. DOCUMENT”

  1. […] Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online Cititi si: Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii pr… […]

  2. […] dintre extensiile de organe de la Cotroceni. Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu […]

  3. […] Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online Cititi si: Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii pr… […]

  4. John Doe says:

    Tismaneanu, cum si Brucan & Co. fac parte din gashka de evrei, care au deschis portile Romaniei pt. gruparile de furt evreiesti sa poata sa acapareze cit mai mult.

    Basescu este doar o “puppet” american, si este escrocat de gashka evreiasca din plin. El semneaza legi si decrete dupa cum doresc prietenii nostri din Israel si pretutindeni, dar mai ales din Washington DC.

  5. […] Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii pr… […]

  6. […] Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii pr… […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova