
“SOV nu a fost un investitor de conjunctură, a investit nu ştiu ai cui bani, ai lui, ai altora, habar n-am, mă interesează prea puţin, dar a investit masiv în Realitatea-Caţavencu. Nu mă bucur, în niciun caz, de ceea ce i se întâmplă acum. Dar SOV e genul de om care-şi asumă ce face la un moment dat, bine sau rău. Regret că se află într-o astfel de situaţie şi îmi doresc să reziste acestui context”. – Robert Turcescu, 100% deontolog, din cand in cand presedinte al Societatii Jurnalistilor Profesionisti, n-a auzit de FNI si nici gura nu-i miroase
Ca să-l facă tonomat pe Turcescu, Vîntu l-a umflat de 25 de ori
Scris de Dan Badea
Robert Turcescu este, de departe, cel mai bine plătit jurnalist achiziţionat, la bucată, de Sorin Ovidiu Vîntu. Cum vom arăta mai încolo, preţul lui a crecut brusc, într-o zi, de 25 de ori. Şi Turcescu a devenit, instantaneu, tonomat. Deşi este printre primii oameni ai lui Vîntu din mass media care şi-au trădat stăpånul, el nu este mai puţin vinovat pentru jigodismul de presă practicat de grupul Realitatea-Caţavencu pe care l-a slujit aproape şapte ani. Oricåt se străduie unii să-l scoată din categoria tonomatelor, doar pentru că a avut, în comparaţie cu restul sclavilor lui SOV, şi tresăriri de luciditate, mă tem că este imposibil de făcut această separaţie. Mai mult, dacă ar fi să-l compar pe Turcescu cu Buşcu, spre exemplu, sau cu Nistorescu, adică să compar un intelectual cu un om de grotă, sau un sculer-matriţer, responsabilitatea primului este mult mai mare decåt a celor din urmă. Jocurile făcute de Turcescu de-a lungul anilor, după cum i-a bătut Vîntu prin buzunare, sunt un fapt deja consumat. De altfel, fiecare dintre sclavii lui Vîntu a ocupat un loc bine determinat în cadrul grupului de presă şi a fost plătit corespunzător.
Tonomatele obişnuite, cei asmuţiţi zilnic asupra cetăţeanului telespectator dar şi a instituţiilor statului romån, ajungeau să primească salarii de pånă la 10.000 de euro lunar. Spre exemplu, omul de grotă Buşcu era plătit cu 120.000 de euro anual, diversionistul Răzvan Dumitrescu cu 100.000 de euro, vuvuzeaua Creţulescu cu 65.000, cealaltă vuvuzea, Drăgoteasca, cu 50.000 de euro, sculer-matriţerul Nistorescu cu 40.000 de euro şi tot aşa pånă la cel mai de jos tonomat. Deasupra lor erau, însă, tonomatele de lux, cele cu obrazul subţire, de tipul lui Turcescu sau Hurezeanu, indivizi care manipulau doar în momente-cheie, atunci cånd argaţii de rånd erau ineficienţi.
Adversar şi critic al lui SOV la începutul anilor 2000, pe când era şi redactor la „Evenimentul Zilei“, Robert Turcescu a întors armele în momentul în care Vîntu i-a pus un preţ de nerefuzat: 25.000 de dolari lunar, cu promisiunea dublării acestei sume după câteva luni. Conform documentelor intrate în posesia noastră, la începutul lui 2004, Robert Turcescu, angajat în paralel la societatea Edi Romania SRL care deţinea Europa FM, a încheiat un contract de „cesiune exclusivă de drepturi de autor“ cu Realitatea Media SRL. Postul de televiziune era, la acea dată, controlat de Bluelink Communicazione SA (55%) şi Rosal Grup (45%). Acesta este motivul pentru care contractul dintre Robert Turcescu şi Realitatea Media SRL a fost semnat, pe 15 ianuarie 2004, de Dan Andronic, directorul general de la acea dată. Încheiat pe perioada 01.01.2004 – 31.01.2005, contractul viza realizarea de către Turcescu a emisiunii „100%“, salariul lunar pentru aceasta fiind fixat la 1.000 de dolari.
Ca bonus, realizatorului tv i se punea la dispoziţie, din partea firmei, un Volkswagen Passat. Deşi clauzele contractuale prevedeau plata unei despăgubiri de 25.000 de dolari în cazul denunţării unilaterale a contractului de către oricare dintre părţi, acesta era valabil doar în mandatul lui Dan Andronic. „În cazul în care din oricare motiv reprezentantul legal al S.C. REALITATEA MEDIA SRL, semnatar, în calitate de Director General, îşi încetează mandatul sau se află în imposibilitatea executării acestuia, prezentul contract se consideră desfiinţat de plin drept, fără a fi necesară notificarea prealabilă sau intevenţia vreunei instanţe judecătoreşti“. Am făcut această menţiune deoarece în acelaşi an a apărut un nou contract încheiat între Realitatea Media şi Robert Turcescu pentru aceeaşi emisiune.
Umflat de Vîntu de 25 de ori

September 20th, 2010
VR
Posted in
Tags: 



























