Informatorul Securităţii Gyury Frunda a înnebunit: Contrazice cu tupeu dement cercetările de doi ani ale Direcţiei de Investigaţii a CNSAS, minte de îngheaţă apele la Radio România – Tg. Mureş (audio) că “nu a fost niciodată informator sau colaborator al Securităţii” şi zice că îi va da în judecată pe “denigratorii” săi. Să-i facem o listă: Şefii Securităţii Mureş, ofiţerii lui recrutori, foştii căpitani Voşloban Emil şi Francisc Puskas (în prezent avocat tot la Tg. Mureş, din câte se pare), Elöd Kincses, avocatul care susţine că era turnat de Frunda la Securitate, Traian Băsescu şi şefii SRI, pentru că au transmis Arhivele SRI la CNSAS, şefa investigaţiilor CNSAS, Germina Nagâţ, pentru Nota de Constatare a Direcţiei de Investigaţii cu Nr. 1559/25.06.2014, secretarul Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu, autorul Opiniei că “Dl. Frunda Gyorgy a furnizat informaţii Securităţii” (doc mai jos) şi, cu voia Dvs, ultimul pe listă, subsemnatul Victor Roncea, ca simplu autor al articolului din ziarul BURSA.
PS: Aşteptăm şi o reacţie oficială de la Cancelaria Primului Ministru al României, unde Frunda prestează ca consilier “onorific” al lui Victor Viorel Ponta.
Klaus Iohannis a dovedit azi, pentru cei care îşi puseseră vreo speranţă în el, că este în perfect acord cu puiul de comunist Victor Ponta şi subalternii lui neobolşevici atunci când e vorba să condamne, uzând de falsuri şi abuzuri anticonstituţionale, prima mişcare anticomunistă şi antisovietică din lume împreună cu martirii închisorilor sataniste. Eu zic aşa: treaba lor. Dar s-o faci chiar de ziua pomenirii Sfântului neomartir Ilie Lăcătuşu? Sincer, nu-i văd prea bine. Cu Sfinţii nu te pui. Părintele Justin Pârvu a spus foarte clar ce se va întâmpla cu cei care se împotrivesc Sfinţilor Închisorilor. Dumnezeu e mare şi le vede pe toate.
György Frunda, consilierul special al premierului PSD Victor Ponta, membru fondator al UDMR, deputat, senator şi fost candidat la preşedinţia României, a minţit în repetate rânduri în declaraţiile sale de necolaborare cu Securitate, făcute înainte de a se introduce în calităţile sale oficiale enumerate aici. Potrivit documentelor CNSAS consultate de noi, György Frunda, pe atunci Gheorghe, a fost recrutat de Securitate încă din 1979 şi a purtat numele conspirative de sursă EMIL, FRICIU şi FREND şi cele de urmărit FAUR şi FURNEA.
Noile informaţii au devenit publice după ce CNSAS s-a sesizat din oficiu, iar Asociaţia Civic Media a solicitat oficial cercetarea numitului ţinând cont de funcţia sa de consilier al primului ministru, cât şi de transferul către CNSAS a unor noi documente din Arhiva SRI. Investigatorii CNSAS au cercetat timp aproape de doi ani sutele de file ale dosarelor lui György (Gheorghe) Frunda şi zeci de alte dosare şi persoane din anturajul său, pe care le-a turnat la Securitate sau le-ar fi putut turna în cei zece ani care s-au scurs de la prima sa recrutare şi până la evenimentele din decembrie 1989. De notat că ultima informare din Dosarului lui FRUNDA – alias EMIL, alias FRICIU, alias FREND – datează din 25.09.1989.
Falsul în acte publice comis de consilierul lui Ponta, György Frunda, în mod repetat, timp de 25 de ani, este amplificat de CV-ul său impresionant, din care nu lipsesc funcţii menite să pună ordine în legislaţia României în acord cu cea europeană, cum ar fi cea de secretar al Comisiei pentru Elaborarea Constituţiei sau de membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi raportor al Consiliului Europei privind naţiunile, minorităţile şi religia, unde s-a remarcat atacând constant românii şi statul român şi debitând cele mai mari prostii privind aşa-zisa discriminare a maghiarilor din România, chiar şi când UDMR se afla la Guvernare. Domnul Frunda este cunoscut şi ca apărătorul unor ucigaşi de români şi de evrei, între care se află criminalul de război Wass Albert, pentru care a încercat, în van, reabilitarea, dar şi ca un contestatar feroce al Agenţiei Naţionale de Integritate. Curios, el nu a intrat în atenţia Institutului “Elie Wiesel” şi nici a oengiştilor de profesie, în ciuda activităţii sale pro-antisemite şi anti-anticorupţie. Informatorul Securităţii György Frunda a fost şi vicepreşedinte al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European şi mai poartă şi Ordinul de Merit al Republicii Ungare în Grad de Mare Cruce, acordat de preşedintele Ungariei, Ferenc Mádl. Oare ce-or zice acum aceste înalte foruri de faptul că au adus la sânul lor un turnător al Securităţii române?
Hocus-pocus cu Adeverinţa CNSAS
Noua decizie a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, emisă după lungi dezbateri şi controverse, despre care s-a relatat pe blogul Roncea.Ro (în 25 iunie a.c.), deşi poartă data de 21.04.2015 a fost postată pe site-ul CNSAS de abia zilele trecute, după trei luni de la emitere, ea fiind încă în termenul legal de contestare de către cei interesaţi, potrivit Legii. Decizia în sine se consacră ca o premieră în istoria CNSAS, după ce secretarul Colegiului CNSAS, profesorul dr. în drept Corneliu Turianu, a contestat printr-o Opinie separată formularea din finalul Adeverinţei Nr. 422/21.04.2015, în care se susţine că informatorului lui Victor Ponta “nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii, în sensul legii”, afirmând că aceasta trebuie schimbată cu “Dl. FRUNDA Gyorgy a furnizat informaţii Securităţii”.
Portalul Ziariști Online a publicat în exclusivitate o analiză cu privire la activitatea fostului senator UDMR György Frunda în care oferă detalii interesante despre trecutul său mai puțin clar, scrie cunoscutul jurnalist civic Dan Tanasă.
”Politicianul György Frunda a fost acuzat și că a colaborat cu poliția politică a regimului comunist, CNSAS informând că el este posesorul unui număr record de dosare: (cel puţin) cinci dosare de rețea dar şi de urmărit. Pe 20 septembrie 2006, “Evenimentul zilei” publica un material titrat: „György Frunda a semnat cu Securitatea”. Frunda nu a contestat în Justiție enunțul din titlu și nici pe fostul șef al Securității Mureș, colonelul (r) Gheorghe Mărieș care a făcut dezvăluirea că politicianul UDMR a avut angajament de informator semnat cu fosta Securitate, fără a fi însă „un informator zelos”. Anterior, Mărieș făcuse aceeași declarație în cotidianul Szatmári Friss Ujsag. Tot fără a fi dat în judecată.
Interesante sunt și informațiile cuprinse în filmul documentar „Balkan bajnok” – Campionul balcanic – film premiat la doua reuniuni internaționale, Festivalul de film de la Sibiu și Festivalul filmului documentar de la Budapesta. În documentar, avocatul Elod Kincses (fost campion al României la 100 și 200 metri plat, protagonist controversat al evenimentelor din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș) afirmă și el ca Frunda, pe vremea când se chema Gheorghe, a fost turnător la Securitate. “Știam că Frunda mă spiona. (…) Eram atent la ce spuneam de față cu el. El nu știa ca eu știu”. Nici Kincses nu a fost dat în judecata! În sfârșit, cotidianul de limba maghiara „Kronika” din Cluj, într-un pamflet împotriva lui Bela Marko, publicat la 29 decembrie 2006, îl denumește pe György Frunda „sufleor pe scena vieții”. Tot nici o reacție!
Așa cum era de așteptat, prin 2006 CNSAS i-a pus „pamperși” lui György Frunda și l-a scos „mai curat, mai uscat”, asigurând că politicianul nu a colaborat cu Securitatea… “ca poliţie politică”… Potrivit informaţiilor noastre, investigatorii CNSAS au reluat cercetările în baza a noi dosare parvenite de la SRI. Oare vom afla adevărul după ce Frunda Gyorgy a negat timp de 25 de ani – inclusiv prin propria sa semnătură în acte publice, la momentul candidaturilor sale – că a colaborat cu Securitatea?”
Ediţia de azi, luni, 20 iulie, a ziarului “Evenimentul zilei” apare împreună cu cartea “Feţele Reporterului”, un omagiu adus fostului nostru coleg, jurnalistul Horia Tabacu.
Cartea “Feţele reporterului” este un omagiu adus nu numai jurnalistului Horia Tabacu, dar şi unei meserii frumoase, cea de reporter, scrie EvZ. Cartea “Feţele Reporterului”, editată de cunoscutul editorialist Adrian Pătruşcă şi ilustrată cu fotografii ale prietenului său de-o viaţă, Dinu Lazăr, este disponibilă la toate chioşcurile de ziare, împreună cu ziarul “Evenimentul zilei”. Felicitări şi multumiri colegilor noştri de la EvZ!
Cuvântul de pe ultima copertă îi aparţine reporterului EvZ Mihnea Petru-Pârvu:
“Avea o artă a disimulării extraordinară. Stătea de vorbă, de la egal la egal, cu somităţi culturale sau politice, la fel de bine ca şi cu o florăreasă de cartier. Era un geniu în alegerea unui titlu. La interviuri avea un fel de „body language” care îl făcea pe interlocutor să „verse” tot fără să i se pună o întrebare directă. Era în stare să scrie un editorial în 20 de minute. Tot timpul avea idei și abordările sale erau originale.
Harul său de a găsi poveşti nu l-au avut mulţi reporteri. Orice obiect personal avea o poveste. Ceasul său, pantofii, paltonul, costumul, orice devenea în povestirile sale un obiect de patrimoniu cultural personal. În agenda sa telefonică se regăseau personaje antagonice. De la Petru Popescu, Mircea Dinescu şi Nicolae Breban, la numerele unor infractori de drept comun. Avea cuvinte pentru fiecare.”
Sub pretextul întăririi luptei împotriva rasismului şi xenofobiei, un subaltern al premierului Victor Ponta a introdus prin câţiva parlamentari corupţi şi un fost informator al securităţii o lege continuatoare a celor comuniste de “luptă anti-fascistă şi anti-imperialistă”, reiterând sentinţele ocupanţilor bolşevici împotriva unor luptători anticomunişti, cum au fost legionarii, sau a unor mari personalităţi condamnate pentru “crime de război”, ca marele filosof Mircea Vulcănescu. Alcătuită de fiul unui comisar ideologic sovietic, fost “profesor” de marxism-leninism la Universitatea Bucureşti, Alexandru Florian, un extremist comunist sub acoperire de director al Institutului “Elie Wiesel”, a ajuns să-şi exprime obsesiile de familie printr-o lege menită distrugerilor simbolurilor româneşti anticomuniste. Alexandru Florian vrea nici mai mult nici mai puţin decât demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu – după ce un asemenea atentat i-a eşuat lamentabil în trecut -, eliminarea numelui marelui filosof dat în prezent unei străzi şi unui Liceu din Bucureşti şi interzicerea oricăror lucrări publicistice despre viaţa şi opera sa, acestea intrând sub incidenţa “legii” în cauză, în care este interzisă apologia “criminalilor de război”.
Aberaţia legislativă prin care este siluită istoria şi sunt atacate valorile româneşti poartă codul de PL-x nr. 193/2014 şi denumirea pompoasă de “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.
Mircea Vulcănescu a lăsat României “Dimensiunea Românească a Existenţei” şi 58 de tone de aur
Economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, asistent al lui Dimitrie Gusti, membru al şcolii Nae Ionescu şi coleg de redacţie şi generaţie al altor mari genii româneşti condamnate de această lege aberantă, ca legionari, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Polihroniade, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Constantin Noica, sau Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, autorul lucrării “Dimensiunea Românească a Existenţei“, şi-a dat viaţa martiric în temniţele bolşevice, în 1952. Decorat de Regii Carol al II-lea şi Mihai I pentru meritele sale de funcţionar guvernamental în slujba României, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României de la al Treilea Reich plăţi datorate statului român, parvenite sub forma a 8 vagoane de aur, respectiv 58,1 tone aur fin. După 23 august 1944, Mircea Vulcănescu a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de “crime de război”. În pledoaria sa finală de la mascarada de proces – cunoscută sub titlul de Ultimul Cuvânt – Mircea Vulcănescu a înfăţişat toate actele sale întreprinse în folosul României. Pentru toate acestea şi pentru sfârşitul său martiric, numitul Alexandru Florian îl condamnă din nou la ştergerea sa din spaţiul public, din manualele şcolare şi chiar şi din Istoria României.”De unde atâta ură?”, se întreabă, azi, Măriuca Vulcănescu, fiica deţinutului martir K 9320 asasinat la Aiud, alături de elita românească aruncată în închisori de “înaintaşii” lui Alexandru Florian.
O parte din familia Mircea Vulcănescu – Foto Victor Roncea
Legea de recondamnare a luptătorilor români anticomunişti îl loveşte şi pe eroul de necontestat Ion Gavrilă Ogoranu, cel care rămâne în istoria lumii drept opozantul armat împotriva regimului sovietic de ocupaţie cu cea mai îndelungată perioadă de rezistenţă, colaborator al forţelor NATO şi SUA, eliminat dintr-o viitoare istorie rescrisă de “Elie Wiesel”, ca legionar. Sau scrierile şi omagierea lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu şi ale unor mari Duhovnici ai Ortodoxie Române, ca Părinţii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc şi Justin Pârvu, adevăraţi sfinţi ai închisorilor, acuzaţi de legionarism şi pătimitori a ani grei de închisoare pentru această “vină”, acum asimilată, în ciuda adevărului istoric, cu cea de “fascism”.
Legea strâmbă, care falsifică grosolan realităţi istorice incontestabile – după cum arată Academia Română şi o serie de istorici şi feţe bisericeşti – , a ajuns pe masa preşedintelui României, Klaus Iohannis, spre promulgare sau returnare la Parlament, pentru a fi revizuită. Doamna Măriuca Vulcănescu, ea însăşi arestată, la numai 18 ani, pentru “vina” de a fi fiica marelui filosof şi “criminal de război” Mircea Vulcănescu, se alătură Apelului făcut de Mănăstirea Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu şi îi adresează la rândul său un Apel preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a şi susţinut la recentele alegeri prezidenţiale, în care îi cere să discearnă Adevărul de minciună. Redăm mai jos mesajul scurt şi cuprinzător al Doamnei Măriuca Vulcănescu:
Doamna Mariuca Vulcanescu, Apel catre Klaus Iohannis – Foto Victor Roncea
“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…
În Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…
Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…
În 1992, tineri a două organizaţii patriotice de la Chişinău şi Bucureşti au strabătut pământul strămoşesc dintre cele două (actuale) capitale româneşti, pe jos, purtând pe umeri o cruce binecuvântată de Părintele Vasile Petrache la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi depusă, pe 27 martie, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist şi în uralele a zeci de mii de români, în Piaţa Universităţii, unde se află şi azi.
O “Romanie mare” batjocorita de “noii golani”
În 2015, un grup de băieţi adunaţi de gradaţi de pe stadioane, calchiază epigonic două mişcări naţionale: Podul de Flori şi Drumul Crucii. Caricaturizarea unor evenimente istorice şi golirea lor de simbolistică nu e străină figuranţilor de Dâmboviţa: anii trecuţi, pe locul în care aceeaşi tineri care aveau să purceadă pe Drumul Crucii fusesera zdrobiţi de mineri şi aruncaţi, însângeraţi, în fântâna de la Arhitectură, băieţeii luaţi cu arcanul din faţa pungilor cu seminţe au regizat… o bătaie cu perne. La fel, an de an, “noii golani” au reuşit să aducă în desuetitudine şi moartea fraţilor noştri din decembrie ’89, cu mesaje stridente şi apariţii ridicole. Campania de confiscare a mişcării naţionale de reunire a provinciilor istorice româneşti Basarabia şi Bucovina cu Ţara, gureşii noştri au început-o promovând pe toate gardurile o hartă a “României Mari” de inspiraţie rusească: fără sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei.
Acum, galeriştii, obosiţi după trecerea Prutului la pas, scurtează drumul de la Iaşi la Bucureşti cu trenul. În sunete şi scandări de stadioane, naivii adunaţi în turmă de ideea sublimă a Unirii – doar pentru a putea fi mai uşor înregimentaţi şi aruncaţi, la nevoie, în prăpastie – de abia dacă ajung, până la urmă, la vreo câteva sute. Tot în biata Piaţă a Universităţii, martora atâtor jertfe dar şi a atâtor trădări. Fluturarea întinată a steagurilor şi a hărţii falsificate a României ajută, la această oră şi în această formă, doar la ridicarea flamurilor roşii peste Prut. Galeriştii care au primit azi trenuri româneşti în locul tancurilor ruseşti, au zis că Unirea, chipurile, se poate face pe scurtătură. Şi, evident, fără Cruce. Crucile au fost primele dărâmate şi de hoardele bolşevice, în urmă cu 75 de ani. Dar “Unire”, cu trenul şi pe furate, nu se poate. Şi nici fără Crucea pe care a fost urcată Basarabia.
PS: Îmi pare rău de tinerii care au pavat acest drum cu bune intenţii…
July 23rd, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
