Martirul Mircea Vulcănescu (3 Martie 1904, Bucureşti – 28 Octombrie 1952, Aiud)
Publicăm azi, cu pioşenie, două scrisori ale marelui filosof român Mircea Vulcănescu, din preajma Sfintelor Paşti 1947, către sora şi soţia sa. Deşi ele sunt de la finalul lunii martie iar Paştile urmau să cadă pe 13 aprilie, mărturisitorul face urarea de Hristos a Înviat!, având în vedere că următoarea scrisoare o putea da tocmai peste o lună. Este prima Înviere pe care martirul pentru Hristos o va petrece în temniţele comuniste – se scrie pe portalul MĂRTURISITORII.
II 3
Sora mea dragă. Regret că gratitudinea cuvenită ostenelii voastre s-a prefăcut în dojană. Dar condiţiile vieţii de aici sunt de aşa fel încât cel închis n’are alt mijloc de adaptare decât refugiul în vis. Ca să compenseze farsa pe care i-o joacă Providenţa, el instituie fictivitatea vieţii din afară şi trăeşte aevea mii de vieţi imaginare. Vexările, lipsa de hrană, de igienă, de confort, pot astfel deveni suportabile. Sunt, în orice caz, condiţia unei stranii liber- tăţi interioare. Nu numai faţă de semeni. În starea asta, orice intruziune a lumei din afară crează un şoc emoţional, demarcându-i j… latea adaptării. Iar încercările de îndulcire a vieţii de aci, constituind atentate la libertatea interioară dobândită atât de scump. Calitatea adevărată, în aceste împrejurări, e să laşi pe om în plata Domnului, dacă nu-i poţi da ce îi lipseşte, nu să-i adaugi motive de remuşcări sau de regret pentru ingratitudine şi nestăpâniri de sine. Ca să ne minţim la gratii cenzurate după atâta osteneală? Cartea poştală costă mai puţin. Iartă-mă că scriu asta, dar aşa e. Mulţumesc totuşi c’aţi venit. Şi scuze. Hristos a înviat tuturor. Mircea [Aiud] 27.3.47
IV
Draga mea, începutul a fost greu. Ca la judecata dintâi, când te înfăţişezi greu înaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A mai fost pe urmă un ceas greu. Prima seară de celulă. M’am temut de singurătate. Nu ştiam cum se practică aici. Nici că seamănă cu starea mea de totdeauna. Dar seara’ntâia a trecut uşor. Sgo- motele ritmice ale sălii cu freamătul vântului mi-au creat chiar o stare de exaltare euforică. Păream pierdut în fundul lumii şi purtat ca pe o aripă. Am plâns. Dar nu de necaz, ci gândind ce trist trebuie să fi fost pe Ghetzimani sau Golgotha, de vreme ce eu nu eram trist. Apoi, singurătatea de aici s-a vădit mai puţin perfectă. Era şi liniştea, veşnic susţinută de un ritm ca de foc. Tara tiri – tiriram (bis). Să fie iluzia lui Dyonisie, umblă încă prin ţara lui? Am rămas în sfârşit cu mine însumi. Mi-am retrăit viaţa ceas cu ceas. Am descoperit că tinereţea mea îm- plineşte un sfert de secol! Am stat de vorbă cu mine despre evidenţă, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu. Am făcut exerciţii inutile. Am re- zolvat probleme arbitrare. M’am simţit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber. Afară de un singur gând. Cu drag, Mircea. [Aiud] 28.3.47
Nota mea: Daţi click pe document şi dacă puteţi descifra unul din cuvintele nedesluşite din primul răvaş de mai sus, lasaţi un mesaj la rubrica de comentarii
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe marele român Mircea Vulcănescu!
Redau mai jos şi un documentar video realizat de echipa lui Radu Moraru:
În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.
“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.
Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:
“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.
Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.
La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători”.
„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].
În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:
„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.
„În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].
În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.
Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.
De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”
SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită,Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)
UPDATE: Pomenirea Preacuviosului Părinte Justin Pîrvu, Mănăstirea Petru Vodă, 11 iunie 2016:
In Memoriam Părintele:
“Viaţa Cuviosului Părinte Justin – Volumul I: 1919-1964. Naşterea unui Sfânt”, apărută astăzi sub egida editurii Mănăstirii Petru Vodă, este o ediţie cu totul inedită: include materiale pentru prima dată sub lumina tiparului, atît autobiografice ale Părintelui Justin, cît şi cele selectate din arhiva CNSAS, transmite Mănăstirea Petru Vodă. Astăzi, 11 iunie 2016, Mănăstirea Petru Vodă săvârşeşte pomenirea Părintelui Justin la trei ani de la trecerea sa la cele veşnice, pe 16 iunie 2013.
Viaţa Părintelui Justin. Vol.1: 1919-1964. Naşterea unui Sfânt
Săvîrşind pomenirea Prea-cuviosului Părintele nostru Justin Pârvu, stareţul, ctitorul, mărturisitorul, mucenicul, păstorul turmei lui Hristos şi voievodul românilor, pe care i-a iubit precum a poruncit Mîntuitorul (Ioan 13:34), Mănăstirea noastră este alături, întîi de toate, de toţi ucenicii Părintelui, din întreaga lume ortodoxă, din ţară şi de peste hotare, în viaţă sau mutaţi la Domnul, toţi cei care se nevoiesc ori s-au nevoit cu bună înţelepciune întru iubirea de Dumnezeu. Gîndul inimii noastre, cîntînd “Bucură-te!” Părintelui Justin, se îndreaptă, aşa cum Părintele şi-a dorit, către toţi fraţii lui de suferinţă şi de proslăvire, toţi cei ştiuţi şi neştiuţi care au mărturisit pe Hristos în temniţele ateiste de la Gherla, Piteşti, Aiud, Baia Sprie, Canal, Periprava, Vaslui, Suceava, şi pretutindeni unde s-a rostit, cu preţul chinurilor şi chiar al vieţii, rugăciunea Tatăl nostru…, Doamne Iisuse…, sau Prea-sfîntă Născătoare de Dumnezeu…, de către mucenicii acestui neam binecuvîntat şi prigonit. Sufletele noastre sînt alături de toţi fiii duhovniceşti ai celor ce, prin mila şi spre slava lui Hristos supravieţuitori ai acelor temniţe, au zidit neamul întreg prin rugăciunile lor fierbinţi, viaţa lor exemplară, bisericile şi mănăstirile lor, cărţile şi cuvîntările lor.
La 3 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui, la aproape un centenar de la Unirea românilor de la 1918 şi la un pas de un important Sinod inter-ortodox, rugăciunile noastre, urmînd porunca testamentară a Părintelui Justin, se îndreaptă către cel mai important subiect al momentului de răscruce la care se află Biserica şi Ţara: unitatea. Unitatea de credinţă dintre Biserica Triumfătoare (toţi Sfinţii din toate timpurile) şi Biserica Luptătoare (toţi ortodocşii din toate colţurile lumii de azi) e braţul vertical, iar unitatea de trăire, simţire şi cugetare a tuturor românilor din istorie şi de azi e braţul orizontal al Crucii purtate, propovăduite, ridicate şi proslăvite prin şi de către Părintele Justin al românilor.
Mai mult decît orice, Părintele Justin a reuşit ca nimeni altul să unească inimile tuturor celor ce cred întru dreapta-slăvire şi dreapta-vieţuire a poruncilor Domnului Hristos. Îi auzim glasul păstoresc mai limpede ca niciodată, la ceasul în care întreaga lume ortodoxă se pregăteşte de mărturisirea dreptei-credinţe (sau de cea-de-pe-urmă prigoană), îndemnînd la permanenta rugăciune a inimii, singura care poate da, în vîltoarea ispitelor de azi, discernămîntul de a şti şi a face Voia Domnului. Îl auzim amintindu-ne de cît de mult ne iubeşte Domnul şi Maica Sa, mereu îndemnîndu-ne la dragostea cerească şi desăvîrşită, pe care a gustat-o “suind din slavă în slavă”.
Îl auzim chemîndu-ne să nu ne temem decît de Dumnezeu şi să fim în Biserica Sa – căci nu există unitate decît în Duhul Sfînt, iar cel ce nu ascultă de Biserică “să vă fie vouă ca un păgîn şi ca un vameş”. Dimpreună cu cei 318 Sfinţi Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic, de praznicul cărora s-a săvîrşit, îl auzim pe Părintele despărţind Adevărul de minciună, Ortodoxia de eres, şi pe oameni socotindu-i “după faptele lor”: înşelaţii prigonitori – de fericiţii prigoniţi, exaltaţii materialismului dialectic – de următorii Sfinţilor; necruţător cu primii şi tainic desfătător pentru cei de-ai doilea. Îl vedem pe Părintele Justin lucrînd, azi mai mult decît pe cînd era în trup: iconomisind mîntuire, sporind întru popor nădejdea, credinţa şi dragostea, săvîrşind minuni peste minuni, adumbrind, vestind, vindecînd, luminînd, mustrînd, bucurînd, înviind, pe toate primindu-le în dar de la Dumnezeu, precum este scris.
Viaţa Părintelui Justin – Volumul I: 1919-1964, astăzi apărută sub egida editurii Mănăstirii Petru Vodă, este o ediţie cu totul inedită (prin faptul că include materiale pentru prima dată sub lumina tiparului, atît autobiografice ale Părintelui Justin, cît şi cele selectate din arhiva CNSAS). Importanţa acestui volum va stîrni interesul aghiografilor Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai secolului XX, pleromei credincioşilor de toate limbile (în curînd disponibilă şi în limbile de circulaţie), ucenicilor ortodocşi români sau din alte ţări, dar şi generaţiilor viitoare ale acestui neam român şi ortodox care vor dori să vadă prin cîte chinuri a mărturisit plăcutul lui Dumnezeu Justin Pârvu credinţa sa în Evanghelia, Revelaţia şi Predania Domnului Iisus Hristos, şi prin cîte minunate întîmplări a trecut Domnul pe robul Său în aproape un veac de vieţuire. Punînd în paralel faptele şi cuvintele cuviosului cu cele ale prigonitorilor săi în cursul a aproape două decenii de temniţă şi muncă silnică primite pe nedrept de la oameni posedaţi şi răbdate cu bărbăţie de mucenic, cartea se adresează oricărui iubitor de adevăr care vrea să vadă cum “lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”.
Cartea poate fi cumpărată de la pangarul Mănăstirii Petru Vodă ori prin comandă online (în curînd şi la librăria Sophia).
Cu sprijinul cercetătorilor şi arhivarilor CNSAS şi a membrilor Colegiului CNSAS, cărora le mulţumim nespus, Asociaţia Civic Media a mai descoperit recent încă un dosar, cu trei volume, în care se află fărâme din suferinţa dar şi biruinţa Părintelui Justin. Documentele vor fi valorificate împreună cu Mănăstirea Petru Vodă. Spre mediatizare, le-am remis şi portalului Mărturisitorii.Ro, unde puteţi citi despre Cum a refuzat Părintele Justin colaborarea cu Securitatea, cu preţul a încă 3 ani de lagăr, pe lângă cei 13 ani de temniţă executaţi deja la Suceava: 1948 – August 1949, Aiud: August 1949 – Septembrie 1950, Baia Sprie: Septembrie 1950 – Martie 1954, Gherla: Martie 1954 – Iunie 1955, Aiud: Iunie 1955 – Februarie 1959, Jilava: Martie 1959, Colonia Culmea (Dobrogea): Martie 1959 – Septembrie 1960, Lagărul Periprava: Septembrie 1960 – Decembrie 1962.
Dumnezeu să ne ajute pe toţi, buni şi răi, mari şi mici, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, cum ne amintea Părintele…
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din Ceruri; Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”, (Matei 5, 44-45).
Istoricul şi directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Radu Ciuceanu, a împlinit, azi, 88 de ani. Profesoprul a oferit, într-un interviu pentru Mediafax, o perspectivă asupra României de azi, exprimând ce pot învăţa tinerii din experienţa şi suferinţa predecesorilor.
EXCLUSIV – Interviu Radu Ciuceanu: “Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi! ”
Fost deţinut politic în perioada comunistă, profesorul Radu Ciuceanu se află la vârsta senectuţii, într-un moment al vieţii în care poate privi cu seninătate în urmă, dincolo de clipele de suferinţă şi de drama închisorii în care a stat 15 ani pentru opoziţia şi rezistenţa faţă de instalarea regimului comunist în România. Activitatea lui Radu Ciuceanu în INST nu vizează trecutul, ci prezentul, întrucât, după cuvintele acestuia, „suntem şoimii unui institut de monitorizare a istoriei prezente.”
În interviul acordat MEDIAFAX, Radu Ciuceanu a evocat şi ziua eliberării sale din închisoare, acesta fiind încarcerat în cele mai punitive carcere ale acelor timpuri: Craiova, Piteşti, Jilava, Gherla şi altele, exprimând că a avut puterea să reziste compromisurilor, fiind eliberat la termen: „Eu nu am fost eliberat din milă, ci am ieşit la zi. 15 ani bătuţi pe muchie în temniţă, apoi doi ani de zile, nu am putut munci. Cu alte cuvinte, nu am avut dreptul să trăiesc.”
Ieşind din detenţie şi intrând într-o altă carceră, regimul comunist de după anul 1963, Radu Ciuceanu a fost emoţionat de căldura şi apropierea oamenilor, solidari şi fraţi de suferinţă: „Zeci de oameni, aflând că sunt fost deţinut politic, au venit să mă întrebe de fraţi, de surori, de părinţi, de copii. Unul dintre ei m-a întrebat dacă merg ca un învins. I-am răspuns că da, apoi mi-a spus să mă uit la ce e în spatele meu. După mine era un convoi întreg.”
Pe de altă parte, istoricul şi-a exprimat şi părerea despre procesele tardive ale torţionarilor, declarând că „sunt necesare”, arătând, totodată, şi ce efect au acestea asupra poporului român.
Mai mult, Ciuceanu a vorbit şi despre părerea pe care o are despre România de astăzi şi diferenţele dintre tineretul generaţiei actuale şi tinerimea din generaţia sa, punctând că: „Orice vârstă îşi are capacitatea de seducţie.” Acesta le-a recomandat tinerilor de acum să nu refuze dialogul şi sfaturile celor în etate: „să se polarizeze. Să încerce să capete cât de cât un strat, pe lângă cineva, cu ceva.”
Nu în ultimul rând, Radu Ciuceanu şi-a îndreptat gândurile şi către ţară şi către români: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter. Asta e ceea ce doresc eu ţării: oameni care să ştie că sunt responsabili. O dată în faţa familiilor şi o dată în faţa celor care au datoria, dreptul şi demnitatea de a cere celorlalţi ce au făcut.”, a declarat istoricul.
Prezentăm interviul integral acordat de profesorul Radu Ciuceanu agenţiei MEDIAFAX, via MĂRTURISITORII, de unde provine şi fotografia de mai jos, obţinută din Arhiva CNSAS
Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” organizează joi, 25 februarie, începând cu ora 18, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultăţii din București, cea de-a doua conferintă dedicată preoților ortodocși mărturisitori din închisorile comuniste. Cu concursul istoricului Adrian Petcu (CNSAS) şi a prodecanului Facultăţii, Pr. Gheorghe Holbea, vor fi evocaţi preoţii martiri Vartolomeu Dolhan, Dumitru Palanca și Constantin Voicescu. Despre viaţa Părintelui Voicescu va vorbi şi fiica acestuia, Ileana Voicescu. Vor fi prezentate două filme documentare despre pătimirile preoţilor Dolhan şi Palanca realizate de cineastul TVR Radu Găină.
CEREFREA Villa Noël și CNSAS, vă invită să participați vineri la proiecția filmului documentar „Supravegheat de Securitate în anii ’70-’80”, realizat în 2009 de CNSAS cu finanțare europeană, în regia lui Nicolae Mărgineanu și la o dezbatere cu tema „Panopticum: supravegheat și pedepsit în România comunistă”. Evenimentul va avea loc vineri, 26 februarie 2016, de la 16.00 la 18.00, în strada Emile Zola, nr. 6, Sector 1, Bucureşti (sediul CEREFREA Villa Noël – Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales). Invitații speciali ai evenimentului sunt: Nicolae Mărgineanu (regizorul filmului), George Ardelean, Monica Săulescu-Pillat, Cătălin Popescu, Galina Răduleanu, Cristina Anisescu și Florentina Budeancă (CNSAS – realizatorii filmului).
Fundatia Profesor George Manu si Editura Evdokimos vor participa la Targul de carte Gaudeamus Craiova. Targul de carte are loc in perioada 24-28 februarie 2016, in foaierul Teatrului National “Marin Sorescu” (Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11), standul nostru fiind amplasat la etaj. Sambata, 27 februarie 2016, ora 16, va avea loc si o lansare de carte in cadrul targului. Lansarea va avea loc la etaj, in spatiul destinat evenimentelor. Vor fi prezentate urmatoarele carti:
“Cealalta fata a exilului”, autor Erast Calinescu
“Sfintii Închisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord. Cezarina Condurache
“Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor”, autor Cezarina Condurache
Invitati: Ciprian Voicila – sociolog si scriitor, dr. Cornel Boiangiu – fost detinut politic, Alexandru Fota – fost detinut politic. Detalii: Facebook.
Academicianul Nichifor Crainic recită poezii create in cei 15 ani în temnița Aiudului. Acestea au fost incluse în cartea Mărturii din închisoare 1947-1962 (editura Floare Albă de Colț, 2016). Cartea cuprinde Memoriile din închisoare, Răspunsul la actul de acuzare și Poezii create la Aiud de către Nichifor Crainic. Pe copertă se gasește fotografia buletinului fals, folosit de Nichifor Crainic în anii pribegiei prin Ardeal (Pribeag în țara mea – sub mască 1944-1947, ed. Floare Alba de Colț, 2015). Documentul a fost descoperit de cercetătorul Florin Duțu in arhivele CNSAS.
Nichifor Crainic a fost reabilitat post-mortem în 1995 prin Decizia nr. 17/1995 a Curţii Supreme de Justiţie. Singurul supraviețuitor care a participat la reabilitarea lui Nichifor Crainic și a propriei sale reabilitări a fost Pan Vizirescu. Aşadar s-a recunoscut că Procesul ziariştilor din 1945 a fost o făcătură. Astfel, Justiţia Română a hotărât pentru totdeauna că Nichifor Crainic nu a fost nici fascist, nici nazist, nici antisemit, nici rasist, iar cei 15 ani de temniţă i-a făcut degeaba, fiind nevinovat, comuniștii răsbunându-se pentru articolele sale anticomuniste:
„Procurorul general a declarat recurs în anulare… [care] a fost extins cu privire la inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic, susţinându-se că nici fapta reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat… nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri, iar scurta sa prezenţă în guvernul Ion Antonescu, ca ministru al Propagandei, nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. Ca urmare, se cere casarea hotărârilor pronunţate şi cu privire la acest inculpat, achitarea sa şi înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii… Nici în ceea ce priveşte pe inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic nu se poate considera că ar fi urmărit, prin activitatea sa, realizarea scopurilor politice ale hitlerismului şi fascismului în detrimentul poporului român… Mai mult de atât, explicaţiile date de inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic cu privire la poziţia sa faţă de legionari, faţă de evrei şi la susţinerea de către el a colaborării cu Germania numai din motive economice sunt confirmate prin referatul întocmit de Brigada Mobilă a Direcţiei Poliţiei de Siguranţă, prin care se arată că acest inculpat… a atacat în esenţa ei teoria rasistă germană şi a avut colaboratori evrei.” [ROMÂNIA, CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, Decizie nr. 17, Dosar nr. 18/1994. În şedinţa publică din 8 mai 1995]
Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului
Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca. Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cercetătorul Florin Duţu a avut amabilitatea să ne ofere următorul extras din cartea sa Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 – 1989, editura Floare Alba de Colt, 2015:
CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare
„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)
„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”[1](Arhimandritul Iustin PÎRVU)
Portalul MĂRTURISITORII continuă prezentarea unor mărturii şi documente inedite despre martirii închisorilor bolşevice, între care se înscrie la loc de cinste şi o înregistrarea audio necunoscută, până acum, cu marele filosof Ion Petrovici, el însuşi fost deţinut politic, vorbind despre personalitatea lui Nichifor Crainic la aniversarea de 80 de ani a marelui ziarist şi teolog ortodox, pe care pe redau cu bucurie aici, împreună cu trimiterile spre alte materiale memorialistice:
În condiţiile în care plenul Camerei Deputaţilor urmează să se pronunţe asupra unui sprijin românesc care ar putea fi acordat martirilor din Grupul Ilaşcu, în ciuda respingerii acestui proiect de catre o Comisiei vândută a Parlamentului, Ziaristi Online avertizează instituţiile statului printr-un Remember şi alte materiale la zi:
October 28th, 2016 
VR 
Sora mea dragă. Regret că gratitudinea cuvenită
Draga mea, începutul a fost greu. Ca la judecata
Posted in 
Tags: 
