Prin intermediul scriitorului Dumitru Stancu, prieten al lui Petre Ţuţea, cel care a primit de la “Nea Petrică” manuscrisul lucrării sale despre Mircea Eliade, şi al jurnalistului Victor Roncea, care ni l-a remis nouă, avem bucuria să oferim cititorilor portalului MĂRTURISITORII acest cadou, la 113 ani de la naşterea filosofului, mucenic pentru Hristos si neamul său în temniţele bolşevice. Mulţumim colegului mai tânăr de idealuri şi luptă al marelui român Petre Ţuţea, dl. Dumitru Stancu, pentru gestul său de suflet, împărtăşirea acestui document valoros pentru istoria literară şi anticomunistă a României.
Eseul a apărut în premieră, sub formă de serial, în revista Familia, în 1990, după una dintre copiile manuscrisului, prin grija lui Aurel Dragoş Munteanu, fiind apoi publicat şi sub formă de carte, atât de Editura Familia, în anii ’90, cât şi de Editura Eikon, mai recent. Însă sub forma sa originală, de manuscris adnotat de însuşi Petre Ţuţea, este pentru prima oară când apare, în format electronic, spre încântarea tuturor celor care îi iubesc pe cei doi mari români şi opera lor pentru neamul românesc şi umanitate. Lucrarea poate fi citită şi descărcată de mai jos prin platformele internaţionale Scribd şi Issuu. În cazul preluărilor vă rugăm să citaţi sursa.
“Luceafarul unora li se pare ‘greoi’. Dar si Muntii Carpati sunt destul de greoi, va rog sa ma credeti. (…) Prima bolta spirituala a limbii romane este Luceafarul.”
In Memoriam Nichita Stanescu (31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, Spitalul Fundeni, Bucuresti)
Nu stiu ce se ocupa in anul 1973 Domnul Sorin Oprescu, stiu insa ca eu lucram la Muzeul Orasului Bucuresti (Palatul Sutu) la depatamentul muzee case si placi memoriale. Impreuna cu regretatii eminoscologi Alexandru Oprea, Dumitru Murarasu si Pompiliu Marcea am facut documentarea, propunerea si fundamentarea pentru montarea a patru placi memoriale Mihai Eminescu, pe patru cladiri din Bucuresti.
Primele doua placi memoriale urmau a fi amplasate pe cladirile unde a fiintat redactia ziarului Timpul: vechiul Palat Dacia de la intersecia Caii Victoria cu Str Lipscani, unde Mihai Eminescu a lucrat la venirea sa de la Iasi in anul 1877 redactie care ulterior a fost mutata in cladirea situata in Str. COVACI nr. 14.
A treia placa urma sa fie amplasata pe cladirea din Str. Plantelor unde Mihai Eminescu si-a dat obstescul sfirsit.
A patra palca memoriala urma sa fie amplasata pe casa situata pe Str Buzesti nr 5 unde poetul a locuit in doua camere si hol impreuna cu Veronica Micle ce a venit in Bucuresti spre sfirsitul anului 1882.
In anul 1973 casa se pastra intacta. Ca prin miracol scapase din bombardamentul devastator al americanilor in 1944 din zona Caii Grivitei-Buzesti-Gara de Nord
Documentatia alcatuita anterior anului 1973 de eminentul eminescolog Perpesicius (care a orbit, studiind caietele lui Eminescu), atesta faptul ca aceasta cladire din str. Buzesti 5, se afla in forma in care fusese construita initial, fara modificari, deci cu atit mai valoroasa.
Deoarece regimul comunist propusese demolarea acestei cladiri, impreuna cu Nichita Stanescu si alti scriitori am initiat si am declansat o campanie de presa pentru salvarea de la demolare a casei si declararea ei monument istoric, justificata fiind si amplasarea unei placi memoriale care sa protejeze imobil in viitor. Am declarat atunci ca scriitorii vor forma un lant uman in fata cladirii din str Buzesti nr. 5 in cazul in care regimul nu renunta la demolare.
Au aparut articole in Romania Liteara, Luceafarul si Saptamana iar regimul comunist a dat inapoi si a renuntat la demolare. Comunistii au recunoscut ca imobilul trebuie protejat deoarece face parte din patrimoniul national si din memoria colectiva a poporului roman…
Eu am alcatuit textele ce urmau sa fie scise pe fiecare placa memoriala, am obtinut viza cenzurii si in urma documentatiei inaintate, am obtinut aprobarile de la Consiliul Culturii si educatiei socialiste pentru executarea si montarea, a celor 4 placi memoriale.
Nu am obtinut insa si finantarea. Pentru anul 1974, banii nu erau prevazuti in buget.
In 1975 se implineau 125 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.
Singurul care ne mai putea da banii necesari pentru executarea si montarea placilor memoriale Mihai Eminescu era Ion Gheorghe Maurer.
Impreuna cu Nichita Stanescu am cerut sa fim primiti si am fost primiti de catre Ion Gheorghe Maurer care a ascultat cu atentie argumentatia noastra, a studiat documentatia si ne-a propus un tirg.
Ne va asigura banii necesari pentru executarea si aplasarea a doua placi memoriale Mihai Eminescu din care una sa fie amplasta pe imobilul din str. Buzesti Nr. 5 si a doua pe imobilul din str Covaci nr. 14 in masura in care noi depunem de urgenta documentatia pentru amplasarea a doua placi memoriale pe care le vom monta mai intii: una pe Hotel Union unde a fiintat miscarea socialiata din Romania si alta pe o cladire apropiata de Hotel Union dupa care vom putea monta si placile Eminescu.
Nichita a insistat sa primim finantarea pentru executarea si montarea a 4 placi memoriale Eminescu, deoarece exista aprobarea Consiliului Culurii, insa Maurer nu a fost de acord sa fie amplasata o placa «atit de central» la intersectia dintre Calea Victoriei si Lipscani, ci numai in str Covaci nr 14, «mai la fereala», si nici pe str. Plantelor unde a murit Eminescu in urma unei lovituri cu o caramida in cap.
Am cazut de acord sa montam mai intii placile care amintesc de inceputurile miscarii socialiste caci, altfel, am inteles ca nu ni se permitea sa montam macar cele doua placi memoriale Eminescu. Au fost alocate sumele necesare in bugetul pe 1974.
La inceputul anului 1975, in februarie, au fost executate si montate cele doua placi ce evocau inceputurile miscarii socialiste in Romania iar in vara anului 1975, la combinatul fondului plastic au fost gata si au fost montate in prezenta mea si a lui Nichita Stanescu si placile memoriale Eminecu : una pe cladirea din Str, Covaci, nr 14 si alta pe casa unde a locuit Eminescu impreuna cu Veronica Micle din Str Buzesti nr 5.
Primarul capitalei Azerbaidjanului a demolat cladirea si a ridicat placa pe care statea scris « In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu » in decembrie 2010.
Nici placa memoriala amplasata pe imobilul din str. Covaci, unde Eminescu a lucat la ziarul Timpul nu mai exista, a disparut… Stie primarul Azerbaigian unde e dosita.
Poporul roman a devenit o populatie, in mintea vicleana a pradatorilor de bani publici care dupa 1990, au interzis cunoasterea de catre generatiile noi a multor valori nationale ale literaturii romane, ori ale istoriei poporului roman prin excluderea lor din manualele scolare. Memoria colectiva trebuie resetata…
Mihai Eminescu este cel mai elocvent exemplu, fiind sistematic minimalizat, insultat,declarat cadavru politic ce trebuie inchis in debaraua istoriei, inins pe patul lui Procust.
Detractorii lui Eminescu nu realizeaza ca prin acasta umilesc sistematic pe romani si ca romanii nu vor uita aceste umilinte. Ce l-a detereminat pe Domnul Sorin Oprescu sa ingroape adevarul, sa insulte memoria colectiva a poporului roman, sa aprobe demolarea imobilului unde a locuit Mihai Eminescu impreuna cu Veronica Micle, pe care nici chiar comunistii nu l-au demolat?
Mai mult, domnia sa a sustinut in emisiunea lui Stelian Tanase, 3×3, la postul Realitatea Tv ca pe placa memoriala sta scris “Pe acest loc a existat casa in care a locuit Mihai Eminescu” in loc de textul real, compus de mine si scris pe placa memoriala “In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu”….. explicind ca Azerbaidjenii de la Petrom au un plan imobiliar de investitii in zona. Sa constituie ineresele imobiliare si financiare ale azerbigienilor de la Petrom un argument convingator pentru Sorin Oprescu care sa justifice, demolarea casei in care a locuit Mihai Eminescu?
Nici Ministrul Culturii nu a intreprins nimic pentru a opri demolarea imobilului, fiind de acord tacit cu acest act de barbarie.
Unde au fost in aceste momente scriitorii romani si conducatorii Uniunii Scriitorilor? Puteau ei opri demolarea formind un lant uman in jurul casei asa cum noi in 1973 i- am amenintat pe comunisti? Ce sa mai vorbim de Asociatiile neguvernamentale ce se pretind a reprezenta Societatea Civila? Au devernit o gaina tacuta, hranita cu boabe de aur din banii publici sau europeni cu firimiturile de la masa pradatorilor vulturi politici autohtoni.
Bucurestiul, a devenit mai sarac, mai cenusiu si mai trist in seara de Sfintul Nicolae a anului 2010.
In ajunul acesei mari sarbatori crestine, bucurestenilor le-a fost furat un reper. Casa in care a locuit Mihai Eminescu din str Buzesti Nr. 5 a fost demolata.
Generatiile viitoare nu vor mai putea afla unde a locuit, a lucrat si a murit Mihai Eminescu, urmele trecerii sale prin acest oras au fost sterse de mina Domnului Doctor Sorin Oprescu si de elanul investitorilor asiatici.
In Germania anului 2010,a distinsei Doamne Angela Merkel, nu ar fi posibila demolarea casei din Frankfurt unde a locuit Goethe. In Franta domnului Sarkozy nu ar fi posibla demolarea atelierului unde a locuit si a creat Brancusi. Ce sa mai vorbim de Italia domnului Berlusconi, unde monumentele istorice sunt protejate, in absolut, de legi valabile inca din vremea lui Mussolini. Numai la noi socialistii iesiti din palaria de scamator tragi-comic a comunistului Ion Iliescu, vopsiti in primari independenti, sau puii lor, Nicolaitii, mai noii capitalisti ai Romaniei imbogatiti prin rapt, isi permit cele mai mari grozavii.
Imparatul Nero a dat foc Romei antice si asa a ramas in istorie.
Secolul XX a fost cel al marilor cataclisme istorice cu milioane de fiinte umane victime, secolul XXI se prefigureaza a fi un secol depravat a carei lume este «cind vesela cind trista » ca in Glosa lui Eminescu.
Mie nu-mi mai ramine decit sa recit GLOSA, atit de actuala, care leaga trecutul de prezent.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine.
October 8th, 2015 
VR 
Prin intermediul scriitorului Dumitru Stancu, prieten al lui Petre Ţuţea, cel care a primit de la “Nea Petrică” manuscrisul lucrării sale despre Mircea Eliade, şi al jurnalistului Victor Roncea, care ni l-a remis nouă, avem bucuria să oferim cititorilor portalului MĂRTURISITORII acest cadou, la 113 ani de la naşterea filosofului, mucenic pentru Hristos si neamul său în temniţele bolşevice. Mulţumim colegului mai tânăr de idealuri şi luptă al marelui român Petre Ţuţea, dl. Dumitru Stancu, pentru gestul său de suflet, împărtăşirea acestui document valoros pentru istoria literară şi anticomunistă a României.
Posted in 
Tags: 
