Propunerea legislativa pentru instituirea Zilei nationale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei si întreaga Basarabie, initiata de deputatul Tudor Pantîru, a fost adoptata ieri de Camera Deputatilor, transmite Romanian Global News.
Legea, care initial a fost retrimisa la Comisia Juridica a primit aviz pozitiv de la aceasta si a reintrat in plenul Camerei unde a fost adoptata.
Camera Deputatilor este camera decizionala.
Legea va intra în vigoare dupa promulgarea acesteia de catre Presedintele României si dupa publicarea în Monitorul Oficial al României.
Legea prevede cu prilejul Zilei Naţionale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale Foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. Este vorba de ziua de 1 aprilie, cand a avut loc Masacrul de la Fantana Alba.
Deasemenea in perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate.
Romanian Global News, alaturi de alte asociatii romanesti din Tara si din strainatate, a sustinut constant propunerea deputatului Tudor Pantiru si a facut un lobby activ pentru ca aceasta Lege sa fie adoptata, aminteste RGN Press.
Personal, il felicit pe domnul Tudor Pantiru si multumesc membrilor serviciilor secrete romanesti care au reusit sa stopeze operatiunea de necinstire a romanilor, victime ale regimului criminal bolsevic, cat si presedintelui Romaniei pentru ca va semna aceasta Lege.
Detalii despre cum a incercat Institutul lui Tismaneanu sa blocheze aceasta Lege la RGN Press si Ziaristi Online
Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?
Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.
Mă uitam că foarte puţini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătăţii desfiinţează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic…
Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.
Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici…
Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogăţeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiţii în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită.
Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?
Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.
Mă uitam că foarte puţini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătăţii desfiinţează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic…
Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.
Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici…
Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogăţeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiţii în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligenţă este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniţi” de către comunişti. Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îţi spuneau: „aici, după deal”. Copiii de beţivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeţi, reduşi mintal.
Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.
Această calitate de toleranţă a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?
Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranţa a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influenţa masonilor care au pus ochii pe frumuseţea aceasta a ţării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea ţăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în ţara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta ’22 – ’44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigraţi, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este – „Aaaa… de la Petru Vodă”? Îţi întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedinţe şi conferinţe prin care îţi aplicau o educaţie de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îţi spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viaţa poporului român.
Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în staţiuni, în străinătate… şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi ţăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.
Dar cum poate totuşi un intelectual, care vrea să își depăşească condiţia asta mizeră, să iasă din ea?
Nu poate ieşi decât dacă are o elită intelectuală conducătoare, dar cu aşa paraziţi de conducători paraziți ies şi subalternii, medici sau primari, sau învăţători.
Procurorul care instrumentează dosarul Mănăstirea Petru Vodă trebuie să găsească argumente juridice care să probeze în faţa instanţei că Radu Gyr, poetul care a infiintat primul Teatru Evreiesc de Stat din lume, a scris poeme “antisemite”
Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale.
Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflaţi între cer si pãmânt n-aveau nici un conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia sã vinã.Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Pânã şi dispreţul ni se pãrea un efort.Ţara nu ne putea fi o problemã decât negativã. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsã reuşitã.Te învârteai în aer liber, vacant de trecut si de prezent, îndrãgind dezmãţul dulce al lipsei de menire.Biata ţarã era o pauzã vastã între un început fãrã mãreţie şi un posibil vag.În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tãcerea blândã a existenţei noastre şi ne-a obligat sã fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţã se îndrepta spre putere. Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om într-o ţarã de fleacuri umane.
Prezenţa lui era tulburãtoare şi n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri? Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligenţei şterse, iar subterfugiile subtilitãţii, zadarnice.Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era “deştept”, Cãpitanul era profund.Dezastrul spiritual al ţãrii derivã din inteligenţa fãrã conţinut, din deşteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele în elemente de joc abstract şi rãpeşte spiritului latura destinului. Deşteptãciunea degradeazã pânã şi suferinţa în flecãrealã.Dar cuvintele Cãpitanului, grele şi rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor şi al gândurilor.Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vieţii lui, îmi rãspundea: “Nu mi-am petrecut viaţa prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau aşa şi mã gândesc”.Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura şi cerul.Şi când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a ţãrii s-a zguduit.Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale şi nici aşteptãrilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a condiţiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiraţia zilnicã a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i şi rãscumpere trecutul, sã insufle absenţa secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã şi unicã, imensul timp pierdut.Patosul legionar este o expresie de reacţiune în faţa unui trecut de nenoroc. Aceastã naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezminţit. Substanţa noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãşi pendularea între o amãrãciune dizolvantã şi o furie optimistã.Într-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
– ”Cãpitane, eu nu cred cã România are vreun sens în lume. Nu e nici un semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranţã”.
– ”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totuşi unele semne”.
– ”Mişcarea Legionarã”, adaug eu.
Şi atunci mi-a arãtat în ce fel vedea el reînvierea virtuţilor dace. Şi-am înteles cã între daci si legionari se interpune pauza fiinţei noastre, cãci noi trãim al doilea început al României.
Cãpitanul a dat românului un rost. Înainte de el, românul era numai român, adicã un material uman alcãtuit din aţipiri şi umilinţi. Legionarul este un român de substantã, un român primejdios, o fatalitate pentru sine şi pentru alţii, o vijelie umanã infinit ameninţãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om în care mândria suferã de insomnie.Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara si problemele ei cu o cruntã înverşunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.Acel ce a dat ţãrii altã directie si altã structurã, unea în sine pasiunea elementarã cu detaşarea spiritului. Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în vesnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinitã pe un suflet de sfânt.
Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii sã meargã mânã în mânã cu gospodãria.A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãţi i-a pus el capãt. Îl interesa, în egalã mãsurã, organizarea unei cantine şi problema pãcatului, comerţul şi credinţa. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.Fiecare credea că-l înţelege. El totuşi scãpa fiecãruia. Depãşise limitele României. Însãşi mişcãrii i-a propus un mod de viaţã care întrece rezistenţa româneascã. A fost prea mare. Înclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totuşi mai puţin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.Într-o naţie de slugi el a introdus onoarea şi într-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Cãci aceştia din lichele au devenit monştri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter în rãu. Ei n-ajungeau decât caricaturi infernale, dacã mãreţia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalenţã negativã. Am fi nedrepţi cu cãlãii, dacã i-am considera rataţi. Toţi s-au împlinit. Un pas în plus şi trezeau gelozia Diavolului.În preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmânea cãlduţ. Peste ţarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bântuitã de esenţial. Suferinţa devine criteriul vredniciei şi moartea, al chemãrii. În câţiva ani, România a cunoscut o palpitaţie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de laşitatea a o mie de ani de neistorie. Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta în Balcani !Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã.Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României.Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României.
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
In urma cu numai o saptamana, cunoscutul jurnalist si scriitor anticomunist polonez Adam Michnik ii explica lui Gabriel Liiceanu, de pe scena Ateneului, care a fost problema lui transformandu-se in “procuror al natiunii”, in 1990. Daca nu am fi avut de a face cu niste antiromani si anticrestini indraciti – sprijiniti din nefericire de organele de stat, sub ciudata obladuire a lui Basescu si inconstienta tampa a lui Boc – fraza de mai jos adresata lui Liiceanu de catre Michnik (nascut intr-o familie de evrei comunisti – singurul lucru care il aseamana cu Tismaneanu) ar fi fost suficienta pentru inchiderea acestui fals scandal, parte dintr-o operatiune antiromaneasca de anvergura: “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist.Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.”
Introducerea pedepsei cu moartea civila si culbabilizarea in masa a tuturor “inamicilor”, in acel caz a fostilor posesori de carnete PCR – patru milioane -, tot asa cum se face si cu legionarii de peste 60 de ani, a fost uitata insa cand “un grup de oameni de cultura”, in frunte cu Manolescu si Dinescu, i-a scris Procurorului General al Romaniei, in ianuarie 1990, pentru eliberarea sinistrului Gheorghe “Gogu” Radulescu, activist al CC al PCR si membru al komineternului din perioada “ilegalitatii” PCdR, in ultimii ani ai regimului “mare maestru” al Lojei de la Comana. Cum-necum, desi Liiceanu publica atunci in aceeasi “Romanie literara” unde era director Manolescu, i-a scapat Apelul celor 35 de intelectuali si disidenti pentru salvarea “omului cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu”. Faptele bune ale lui “Gogu”: excursiile lor in strainatate, cand “persecutatii” Plesu si Liiceanu isi petreceau Anul Nou la Paris, “rezistand prin mancare” (apud Plesu – strict autentic!), in timp ce Parintele Gheorghe Calciu – alt legionar nenorocit – trecea in cel de-al 21-lea an de inchisoare din viata sa. Si “banditul” asta trebuia impuscat!
Este, fara indoiala, de domeniul lumii lui Orwell, “1984”, ca in ziua de azi homosexualii si comunistii verzulii, curcubetii si para-dreptaci, cu masca si fara masca, sa aiba dreptul sa se manifeste exhibitionist in public, pe strada si la televizor, sub ochii copiilor nostri, ocupand institutii si functii pe usile din dos, iar un batran duhovnic, care a ridicat cu mainile sale doua asezari manastiresti, un spital, un azil si un camin, sa nu poata sa se bucure de un cantec in propria lui chilie – spatiu privat, la 92 de ani. Dupa cum bine se zicea intr-unul din sutele de comentarii de sustinere a Parintelui, la articolul inciminatoriu de pe HotNews – acum eliminate total, alt act “profund democratic” – daca asculta Guta sau “Copilu’ Minune” totul era bine, conform noilor norme de rromanizare a romanilor. Ce ne mai distram la stiri!… Desi, iarasi ma tem ca manelele au produs mai multe crime pe la petrecerile tiganesti decat imnul cantat pe versurile marelui poet roman, la randul sau un martir al inchisorilor, Radu Gyr. Interesant cum HotNews – o teava de tun mosita de Soros – a procedat cu vocea poporului, a cititorilor (majoritatea e drept, nu erau “utilizatori inregistrati” ci venisera doar sa-si exprime dezgustul si revolta), exact cum a facut Vantu cu arhiva electronica de 16 ani a ziarului Ziua: a suprimat-o. Ce mai: un adevarat Holocaust al cuvintelor!
Elegantul si deontologicul act s-a realizat, in ambele cazuri, pentru ca inteligenta romanilor deborda in devoalarea retelei kominterniste care acum il pupa in cur pe Basescu dupa ce ieri il injura, sperand sa castige arogantul sau prostanacul lui Iliescu, caruia ii faceau pantofii cu limba, “profesoral”, ba la Bucuresti, ba la Paris, ba la Washington.
“Maicute de la Manastirea Petru Voda ii canta parintelui Justin Parvu ‘Sfinta tinerete legionara’”.
N-as fi tinut sa ma exprim a propos de acest subiect, dar mi-e din ce in ce mai greu sa vad cum discutia din spatiul public derapeaza fara vreun efort real de explicare.
Asadar, la manastirea Petru Voda s-au intonat cantece legionare in cel putin 2 ocazii, si anume in zilele in care Parintele Iustin Parvu a implinit 90, respectiv 92 de ani. Se presupune ca maicutele au facut si repetitii, prin urmare hai sa zicem ca “Sfanta tinerete legionara” s-a auzit de cel putin 20 de ori in incinta manastirii.
De ce? Ce inseamna asta?
Nu se poate raspunde la nici una din aceste intrebari fara un raspuns la intrebarea Cine este Parintele Iustin Parvu? Fara aceasta din urma intrebare, avem fapte, dar nu avem context.
Parintele Iustin Parvu nu este Biserica Ortodoxa Romana. Mai mult decat atat, BOR este oripilata la ideea ca ar putea fi confundata cu Parintele Parvu sau cu manastirea pe care o pastoreste pentru simplul fapt ca radicalii nu au ce cauta la sanul vizibil al ortodoxiei romanesti. Pentru ca este ok sa existe fosti securisti si turnatori la conducerea BOR, dar un fost legionar, nu.
Factiunile de stanga pe filon marxist din Romania pot sa rasufle usurate – exista altii mai exclusi si mai prost intelesi decat ei.
Parintele Iustin Parvu nu este nici Dan Puric, adica nu e un artist care a vazut lumina ortodoxiei si care predica darurile de superioritate spirituala care chipurile ar coplesi poporul roman incercat de soarta si uitat de lume. Cartile lui Iustin Parvu nu se vand ca painea calda in lansari simandicoase si putinele interviuri cu el nu incap pe TVR Cultural, cu atat mai putin pe PRO TV sau pe Trinitas. Asta nu pentru ca Parintele nu ar avea nimic interesant de spus si nici pentru ca ceea ce spune el nu este rezonabil, ci pentru ca nimeni nu isi asuma responsabilitatea de a transmite un mesaj condamnat din start la izolare.
Inainte de a-i aplica eticheta de legionar, o specie aduca pe cale de disparitie de comunisti si devenita ridicola prin actiunile epigonilor (v. Noua Dreapta), Parintele Iustin Parvu este un om care a infundat inchisorile comuniste dupa instaurarea regimului sovietic in Romania. Intr-o perioada istorica in care erai fie legionar, fie comunist, el a ales sa fie legionar, ca majoritatea romanilor care si-au pus la vremea respectiva problema supravietuirii morale si mentale a unei populatii in curs de colonizare sovietica. In 1945 existau cateva sute de comunisti, cateva mii de sustinatori ai partidelor istorice ( a caror voce s-a dovedit prea slaba ca sa nu fie inabusita rapid de un bocanc stalinist in gura) si cateva zeci de mii de simpatizanti legionari care veneau din toate paturile sociale ale Romaniei de la acea vreme. Dupa ’45, legionarismul nu a mai avut de-a face cu Sima sau Codreanu, ci a devenit singura celula de rezistenta romaneasca impotriva sovietizarii. Fratiile legionare active din preajma institutiilor de invatamant romanesti au dat Romaniei grupurile de partizani care au luptat impotriva aberatiei regimului lui Dej.
Parintele Iustin Parvu nu a suportat iadul inchisorilor comuniste timp de 16 ani pentru ca ar fi fost antisemit sau ucigas de ministri, simist sau codrist, ci pentru ca nu s-a dezis de un adevar pe care generatia actuala nu il mai detine in mod constient. Parintele Iustin Parvu a cantat imnuri legionare pentru ca asta era singurul mod prin care isi putea exprima identitatea – cea de roman, intr-o vreme in care aceasta identitate nationala nu putea sa o excluda pe cea de crestin. Ca preot, el a vazut in sovietizare un pericol pentru integritatea psihica si morala a populatiei din care facea parte. O idee simpla, care l-a sustinut pe el, pe Petre Tutea si pe alte zeci de mii de romani indeajuns de naivi si de curajosi incat sa incerce sa tina piept tavalugului istoriei. Asa cum 40 de ani mai tarziu, cateva mii de romani au fost indeajuns de naivi si de curajosi incat sa se lase ciuruiti pe strazile Romaniei comuniste. Erau si ei legionari? sau doar revolutionari?
Parintele Iustin Parvu are peste 90 de ani. Sansele sunt sa nu-l mai auzim mult timp vorbind despre identitate, despre spirit, despre pericolul lenei si al prostiei, despre sfarsitul istoriei, despre indobitocirea maselor si despre controlul social care amuteste din ce in ce mai eficient orice voce lucida. In curand, n-or sa se mai cante imnuri legionare unui batran naiv intr-o manastire pe care BOR abia asteapta s-o elibereze de eretici. In sfarsit, tara va fi libera de legionari. Asta si-a dorit Partidul Comunist, asta ne dorim si noi, nu?
Mihail Sebastian s-a hotărât să dezbată problema iudaismului. Si o face pe un caz concret. El alege un moment oarecum istoric, cam ultimii zece anii a frământărilor noastre politice, si încearcă a stabili în acest cadru viata de nădejdi, de luptă si de suferintă a unui evreu neprevenit – dar pentru asta numai putin evreu – care e o fiintă originară, poate chiar fiinta lui originară, Iosef Hechter. Iosef Hechter se chinuieste. Dar pentru că Mihail Sebastian vrea să rezolve o problemă, în sensul că el vrea să înteleagă de ce se chinuieste si dacă nu poate fi si altfel, Iosef Hechter trăieste lucid, adică dedublat, drama aceasta a iudaismului. Punctul de ajungere a acestui Iosef e oarecum surprinzător: pornind pe calea rationalistă – specific iudaică – a lui DE CE?, eroul nostru sfârseste prin a adopta, metodic, atitudinea statică a lui Ghită Blidaru, care, întrucât e orientală, poate fi însusită si de evrei (cel putin de evreul mistic) de îndată ce ea face fondul gândirii aritmetizante a lui Spinoza, dar nu e mai putin străină evreului de azi care, înclestat în lupta cu problematica rasei lui, vrea să fie un luptător. Rezultatul? Iosef Hechter nu izbuteste să explice nimic. În schimb, el constată; constată că Iuda suferă si se chinuieste; si că nu se poate altfel.
Numai că constatarea aceasta este lipsită de necesitate. E adevărat că de când e lumea si de când sunt evreii – căci în adevăr evreii sunt de când lumea – neamul acesta a suferit. Din faptul suferintei lui permanente, însă, nu se poate scoate decât inductiv, adică ipotetic, sub beneficiu de inventar, caracterul necesar al suferintei lui. Si asta e insuficient. Pretinzând, deci, ca si Iosef Hechter că Iuda va agoniza până la sfârsitul lumii, eu cred că pot demonstra că nu se poate altfel. Si pentru că Iosef Hechter nu o face, se îngăduie Mihail Sebastian lui Ghită Blidaru să spună aici ceea ce nu i-a spus lui Iosef Hechter.
A căuta problemei iudaismului o solutie generală în ordinea publică este o operatie lipsită de sens. Căci de îndată ce Iuda suferă si trebuie să sufere, e de la sine înteles că ori de câte ori se va pune undeva, într-un conflict, problema iudaismului, ea se va rezolva în sensul suferintei evreilor – ceea ce nu e o solutie! Si se va rezolva astfel nu pentru că oamenii sunt răi sau nedrepti, ci pentru simplul motiv că Iuda trebuie să sufere. Asa fiind, drama iudaismului nici nu este o problemă politică, o asemenea problemă implicând întotdeauna o solutie, ci pur si simplu un fapt. Evreii pot da, din punct de vedere politic, material pentru o problemă popoarelor în mijlocul cărora locuiesc sau cu care sunt în contact. Aceste probleme îsi au, desigur, solutiile lor, bune sau rele, dar solutii. Astfel, Spania a rezolvat, sau a crezut că rezolvă, la sfârsitul secolului XV, problema evreiască, izgonind pe evrei din tară. Dar asta nu rezolvă problema iudaismului ca atare; ci, dimpotrivă, confirmă numai faptul dramei iudaice.
Aceasta înseamnă: drama iudaică nu poate fi dezlegată, pentru că ea nu e o problemă, ci un fenomen. Fenomenul acesta poate fi însă cunoscut, adică înteles. Pe ce cale si prin ce metodă? Dacă drama iudaică ar putea fi dezlegată într-un fel oarecare, ea ar fi un fenomen de relatie. Conflictul s-ar ivi dintr-o defectuoasă luare de contact între evrei si ceilalti oameni, contact care ar putea fi amendat, ajustat. Cum însă conflictul acesta e permanent, indiferent de timp si loc, sau mai exact, dacă conflictul acesta e permanent – asa cum constată eroul nostru si cum cred si eu – atunci trebuie să conchidem cu necesitate că pricinile conflictului sunt în evreu. Asa fiind, indicatia metodică e precisă; dacă evreul trebuie să sufere, suferinta lui trebuie să-si aibă originea în el însusi. Iar cum suferinta e o boală, pentru că rupe armonia creatiei lui Dumnezeu, evreul trebuie să fie substantial bolnav. De aici urmează că, pentru a dezlega taina suferintei permanente a lui Iuda, e nevoie să stim ce înseamnă a fi evreu.
Eu stiu că metoda obisnuită în cercetarea „chestiunii evreiesti” nu e aceasta. Antisemitii, de pildă, procedează tocmai pe dos, în chip empiric. Eu stabilesc anume că există un conflict statornic între evrei si celelalte neamuri, conflict care la anumite momente caută dezlegări tari. De pe urma acestor dezlegări evreii suferă, desigur. Dar vina e numai a lor, pentru că de când există ei nu au făcut decât blestemătii. E inutil să stărui prea mult asupra lipsei de valoare a acestei metode. Voi spune numai că ea nu poate fi concludentă; rezultatele ei pot fi folosite tot asa de bine de evrei împotriva antisemitilor. Într-adevăr, cum stabilesc antisemitii vina evreilor? În cel mai bun caz, în care nu se multumesc numai cu afirmatii, prin enumeratie: se citează cazuri, unu, două, o mie, în care evreii s-au dedat la blestemătii. E asta o dovadă? Nu. Pentru că la o mie de fapte vinovate, evreii pot aduce oricând o mie de fapte de laudă. Sunt răufăcători? Da. Dar sunt si binefăcători ai omenirii. Sunt jecmănitori? Desigur. Dar sunt si filantropi. Sunt trădători în război? Se poate. Dar sunt si atâtia care au murit simplu si cinstit. Si asa mai departe. Deci, dacă antisemitii spun: e drept să suferiti, pentru că sunteti răi, evreii pot răspunde: nu e drept să ne chinuiti, pentru că suntem buni. Cine are dreptate? Si unii si altii. Asta înseamnă însă: nici unii, nici altii. Cum asta? Pentru că metoda lor de dovadă prin enumerare nu poate fi concludentă.
Înapoi deci la cealaltă metodă: Iuda se chinuieste. De ce? Nu există aici un „de ce”. Iuda se chinuieste pentru că… e Iuda. În acelasi fel în care soarele luminează, calul are patru picioare sau suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180 de grade, evreul suferă, adică e substantial bolnav. Dar atunci, ce este un evreu?
Chestiunea nu e chiar asa de simplă. Răspunsurile trebuie în orice caz pregătite. De aceea, mai întâi: când e cineva evreu?
Dl. Mircea Eliade, membru al Societãtii scriitorilor romãni, a binevoit sã ne rãspundã urmãtoarele la ancheta ziarului nostru: “De ce cred în biruinta Miscãrii Legionare?”:
Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinta Miscãrii Legionare. Un neam care a dovedit uriase puteri de creatie, în toate nivelurile realitãtii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democratie balcanizatã si într-o catastrofã civilã.
Putine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuti ca neamul românesc. Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba românã este singura limbã romanicã fãrã dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creatie spiritualã a neamului nostru stã mãrturie în folclor, în arta popularã, în sensibilitatea religioasã. Un neam hãrãzit cu atãtea virtuti – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã sã-si fi împlinit marea sa misiune istoricã? Poate neamul românesc sã-si sfârseascã viata în cea mai tristã descompunere pe care-ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfârtecat de strãini, demoralizat, trãdat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina pãrintilor nostri, pedeapsa ar fi prea neînduplecatã. Nu pot crede cã neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mânã, ca sã piarã ca un las, astãzi, îmbãtat de vorbe si alcool, imbecilizat de mizerie si paralizat de trãdare. Cine nu se îndoieste de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruinta Miscãrii Legionare.
Cred în aceastã biruintã pentru cã, înainte de toate, cred în biruinta duhului crestin. O miscare izvorâtã si alimentatã de spiritualitatea crestinã, o revolutie spiritualã care luptã în primul rând împotriva pãcatului si nevredniciei – nu este o miscare politicã. Ea este o revolutie crestinã. Cuvântul Mîntuitorului a fost înteles si trãit în felurite chipuri, de cãtre toate neamurile crestine, de-a lungul istoriei. Dar niciodatã un neam întreg n-a trãit o revolutie crestinã cu toatã fiinta sa; niciodatã cuvântul Mântuitorului n-a fost înteles ca o revolutie a fortelor sufletesti împotriva pãcatelor si slãbiciunilor cãrnii; niciodatã un neam întreg nu si-a ales ca ideal de viatã cãlugãria si ca mireasã moartea.
Astãzi lumea întregã stã sub semnul revolutiei. Dar în timp ce alte popoare trãiesc aceastã revolutie în numele luptei de clasã si al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Miscarea Legionarã s-a nãscut sub semnul Arhanghelului Mihail si va birui prin harul dumnezeiesc.
De aceea, în timp ce toate revolutiile contemporane sunt politice, revolutia legionarã este spiritualã si crestinã.
În timp ce toate revolutiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de cãtre o clasã socialã sau de cãtre un om, revolutia legionarã are drept tintã supremã: mântuirea neamului, împãcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Cãpitanul. De aceea sensul Miscãrii Legionare se deosebeste de tot ceea ce s-a fãcut pânã astãzi în istorie, si biruinta legionarã va aduce dupã sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Românie vrednicã, demnã si puternicã – ci va crea un om nou, corespunzãtor unui nou tip de viatã europeanã.
VIDEO Maicute de la Manastirea Petru Voda ii canta parintelui Justin Parvu “Sfinta tinerete legionara”. Protest oficial al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului
“Doua videoclipuri postate pe youtube.com arata un grup de maicute cintind “Sfinta tinerete legionara” in prezenta arhimandritului Justin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda din Piatra Neamt. Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului – MCA Romania transmite un protest oficial Patriarhiei Romane, atragind atentia asupra “promovarii, in lacasurile de spiritualitate ortodoxa, de catre membrii Bisericii Ortodoxe Romane, a ideologiei extremei drepte”.
UPDATE: Reprezentantii Manastirii Petru Voda si cei ai Patriarhiei Romane nu au putut fi contactati pana la aceasta ora pentru a exprima un punct de vedere oficial in legatura cu acest incident.
Cele doua inregistrari video, postate pe contul utilizatorului tooberme, arata doua scene relativ identice, datate 2009 si 2011: cite un grup de maicute (autorul sustinind ca sint de la Manastirea Petru Voda) cintindu-i “Sfinta tinerete legionara” parintelui Justin Parvu, la aniversarea a 90 si, respectiv, 92 de ani.
VIDEO (mai sus) Maicute cintind la aniversarea de 92 de ani a lui Justin Parvu (Cintecul “Sfinta tinerete legionara” incepe la minutul 1’52”). (Va recomand si cuvantul plin de duh al Parintelui din finalul cantarilor – nota mea, VR)
VIDEO Maicute cintind la aniversarea de 90 de ani a lui Justin Parvu:
Cintecul este unul dintre simbolurile miscarii legionare si Garzii de Fier, autorul versurilor fiind poetul Radu Gyr.
Parintele Justin Parvu s-a remarcat intre slujitorii Bisericii drept unul dintre cei mai duri contestatari ai pasapoartelor biometrice. Intr-un comunicat postat pe site-ul Manastirii pe care o conduce, Justin Parvu scrie: “Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica. Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip”.
Site-ul Manastirii Petru Voda arata ca in cadrul asezamintului filantropic exista momentan 70 de maicute. Aici functioneaza un orfelinat si un asezamint pentru batrini.
Vom reveni in cursul zilei de duminica cu un raspuns oficial al Patriarhiei Romane” – incheie reclamagii lui Soros.
Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a atras atenţia Patriarhiei Române prin intermediul unui protest oficial, cu privire la “promovarea de către de către membrii Bisericii Ortodoxe Române a ideologiei extremei drepte, în lăcaşurile de spiritualitate ortodoxă.
Potrivit Hotnews, sesizarea a plecat de la două înregistrări postate pe YouTube, în care un grup de măicuţe de la Mănăstirea Petru Vodă din Piatra Neamţ îi cântă stareţului Justin Pârvu “Sfânta tinereţe legionară”, la aniversarea a 90 şi, respectiv, 92 de ani.
Cântecul reprezintă unul dintre simbolurile mişcării legionare şi Garzii de Fier.
Versurile cântecului Sfânta tinerete legionara,
Cu piept calit de fier si sufletul de crin
Iures ne-nfrânat de primavara
Cu fruntea ca un iezer carpatin,
Cu bratele suim în soare
Catapetesme pentru veac;
Le zidim din stânci, din foc, din mare
Si dârz le tencuim cu sânge dac…
Garda, Capitanul
Ne preschimba-n soimi de fier
Tara, Capitanul
Si Arhanghelul din cer.
Moartea, numai moartea legionara
Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,
Pentru sfânta cruce, pentru tara
Înfrângem codrii si supunem munti;
Nu-i temnita sa ne-nspaimânte,
Nici chin, nici viforul dusman;
De cadem cu toti, izbiti în frunte,
Ni-i draga moartea pentru Capitan!
Refren
Sfânta tinerete legionara,
Suim biserici, stam viteji în închisori…
În prigoana orisicât de-amara
Cântam si ne gândim la Nicadori,
Purtam în crivat si în soare
Lumini pentru biruitori,
Pentru cei viteji zidim altare
Si-avem doar gloante pentru tradatori!
Cititi aici comentarii cititorilor romani:
+10 (20 voturi)
nimeni nu doarme? (Duminică, 20 februarie 2011, 2:55)ncparvu [anonim]
lol doar eu credeam ca mai intru pe hotnews la ora asta :), trebuie sa remarc insa si ora la care a aparut stirea ( 02.22).
Multa Sanatate Parintelui Parvu! (Duminică, 20 februarie 2011, 3:45)
de alex
Da stimatilor, traiti intr-o lume in care mai exista si ROMANI.
Repede ati inceput sa dati cu pietre. Si cu ce a gresit Parintele Parvu, ca e adeptul romanismului, ca s-a opus bolsevicilor in inchisoare pana la sange?
In alta ordine de idei, m-am tot gandit ce s-ar fi intamplat daca nu rusii castigau razboiul, si nu sunt singurul convins ca acum Romania ar fi fost inscrisa pe o alta traiectorie.
Centrul pentru Combaterea Antisemitismului nu are decat sa oracaie… Comunismul cine l-a instalat la noi, nu Ana Pauker si cu gasca de evrei? Mai are rost sa contabilizam cati evrei a deportat Antonescu si cati romani au omorat dupa aceea evreo-comunistii?
Precizez ca nu simpatizez deloc cu legionarii si nu sunt antisemit, dar nu are omul voie sa asculte mai nou cantece legionare ca sare comitetul pentru combaterea lui peste..
Doamne ajuta! (Duminică, 20 februarie 2011, 12:25)
piktor [anonim] raspunde unui prost
vorbesti ca sa te afli in treaba amice; cum ai dedus tu ca comunismul e sora cu legionarismul?
ai citit ceva despre miscarea legionara? ai incercat sa afli cine-au fost si ce-au facut intr-adevar? (nu ce spun comunistii ca au facut!!!)
ai ascultat macar cantecele si cuvantul parintelui? ce ai gasit rau in ele??? sau ai sarit in sus cand ai auzit de cuvantul cheie…
inchisorile politice comuniste au fost pline de legionari – Pitesti, Aiud sunt locuri cum n-au mai fost pe pamant de la inceputul lumii
dar sa dam cu pietre suntem toti buni!
am auzit ca s-a reinfiintat partidul comunist, ai comentat ceva atunci?
O lume normala draga (Duminică, 20 februarie 2011, 10:53)
ioana
In ce lume traim draga? E o lume in care unui om i se canta acele versuri care pentru el inseamna ceva si te sensibilizeaza. Care este problema?
As putea sa ma sesizez si eu. Atunci cand aud un “La multi ani” rostit in vremuri de criza sa spun ca defapt este o profunda batjocorire a fiintei umane, careia i se ureaza cat mai multi ani de suferinta. Unde as putea sa fac plangerea aceasta?
ar trebui să se facă închisoare … (Duminică, 20 februarie 2011, 2:41) Bogdan P. [anonim] … pentru astfel de lucruri.
Parintele Iustin si Parintele Arsenie sunt ultimii doi mari stalpi ai ortodoxiei romanesti. Se pare ca in Romania asta nu mai exista multe lucruri de facut, avand in vedere unele comentarii. Loviturile sunt periodice si bine indreptate catre in special Parintele Iustin… Rusine ! – Catalin, 20 februarie, 17:43.
Pana si “Einstein” le-a scris “deontologilor” Evz:
Bai baieti de la evz, tara e afundata in saracie, incompetenta si coruptie si voi va ocupati de un calugar batran, dintr-o manastire izolata! Halal jurnalism! – Einstein, 20 februarie, 18:35.
La fel, unul dintre comentatorii hiper-inteligenti de la articolul reclamagiu de pe HotNews se intreaba “de ce acum”? Un altul observa ora la care a fost publicata turnatoria: 2.22 in toiul noptii de 19 spre 20 februarie. Care era urgenta? Raspunsul e simplu: pe 19 februarie s-au implinit 59 de ani de la moartea martirica a Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu, moment celebrat prin slujbe si parastase la fosta groapa comuna de laTargu Ogna si marcat inclusiv de Mitropolia Moldovei si Bucovinei (romanesti, nu “moldovenesti”): Sfantul Inchisorilor omagiat de Biserica Ortodoxa Romana. 59 de ani de când Valeriu Gafencu a plecat la Hristos. Film documentar: Noaptea Patimirilor. VIDEO. Se pare ca aceasta a deranjat cel mai tare pe-acolo, pe undeva, pe unde se intalnesc firele dusmanilor Romaniei…
Revenind la personajul nostru, Katz, nu cred ca originea etnica a cuiva ar putea servi ca paravan pentru afaceri murdare, ilegale, pe teritoriul Romaniei, dupa cum se remarca in materialul de mai jos, care dateaza din 2008. Daca este pe-asa atunci ar trebui sa iertam toata mafia ruseasca care a acaparat industria si resursele Romaniei pe considerentul ca poporul rus, care “libertatea ne-a adus” a avut cei mai multi morti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, circa 24 de milioane de victime, de vreo patru ori mai multe decat alte victime. Nu-i asa?, cum ar spune Brucan! Iata cine este personajul, care era dispus sa dea 2,5 milioane de euro spaga Guvernului Nastase, pentru a-si prelungi afacerea cu Duty-Free-uri pe aeroportul Otopeni. Daca dadea 2 milioane spaga, oare cat facea? Scandal electoral “duty-free”
DNA-ul a primit joi de la ziaristii unui cotidian central o inregistrare “bomba”, care reaprinde un scandal din epoca guvernarii Nastase, legat de afacerea duty-free-urilor din aeroportul international Otopeni, semn ca s-a dat liber la scandaluri politice electorale. Potrivit inregistrarii, fostul secretar de stat Liana Iacob si Marco Maximilian Katz (foto), reprezentant al companiei EDF, au avut o conversatie de 27 de minute, in anul 2001, la trei luni dupa ce fostul sef al cabinetului Nastase, Sorin Tesu, s-ar fi intalnit cu patronul firmei, Henrique Weil, si i-ar fi pretins 2,5 milioane de dolari pentru prelungirea contractelor de exploatare a magazinelor duty – free. Caseta nu a fost pomenita la cercetarea penala din 2006, dar, miracol, a iesit la iveala tocmai acum, in campania electorala.
Jurnalistii unui cotidian central au intrat in posesia unei inregistrari, datata din 2001, in care se arata cum omul de afaceri Marco Maximilian Katz reprezentant in Romania al firmei EDF, companie care opera magazinele duty-free de pe Aeroportul international Otopeni, impreuna cu fostul secretar de stat din Guvernul Nastase, Liana Iacob, incearca sa negocieze un comision de 2,5 milioane de dolari, pentru ca firma EDF sa-si pastreze contractul de pe aeroportul Otopeni. Inregistrarea conversatiei a fost depusa joi, la Directia Nationala Anticoruptie, drept proba, dupa ce oficialii firmei au cerut redeschiderea dosarului in care procurorii anticoruptie au dat de doua ori solutia de neincepere a urmaririi penale. Magazinele de pe Aeroportul Otopeni sunt subiectul unui proces pe care firma EDF l-a intentat, in 2005, Guvernului Romaniei. Reprezentantii EDF cer despagubiri de 120 de milioane de dolari, pentru blocarea afacerilor din Romania. Audierile pentru acest proces incep pe data de 5 mai.
Duty-free-urile de partid
Sorin Tesu a mai fost anchetat, in 2006, de DNA, dar a declarat ca nu s-a intalnit niciodata cu patronul firmei EDF, dar ca l-ar fi cunoscut in Israel. Scandalul magazinelor duty-free din Aeroportul Otopeni a inceput inca din 2002, cand cotidianul german ãDie WeltÒ scria ca Weil ar fi fost supus unui santaj pentru ca EDF sa-si continue administrarea spatiilor comerciale de pe Otopeni. Marco Maximilian Katz s-a nascut in Bucuresti, in 1959, si a emigrat din Romania in Israel in 1977. Dupa 1994, el se intoarce in tara, ocupandu-se de infiintarea si managementul unei societati, care a operat in Romania pana in 1998. In 1992, Marco Maximilian Katz, impreuna cu un investitor strain, a condus activitatiile duty Ð free din aeroporturile Otopeni, Timisoara si Constanta. De profesie comisionar vamal, M.M. Katz este un personaj multilateral, care utilizeaza Holocaustul ca un business personal. Katz pretinde ca organizatia sa – Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania – este ãafiliata ADLÒ, cunoscuta organizatie americana de lupta impotriva defaimarii. Am intrat pe site-ul ADL si nici vorba de vreun link, de vreo nota sau de cea mai mica mentiune de acest tip. Nu rezulta de nicaieri ca ADL ar avea vreo legatura institutionala cu Marco Katz.
Holocaustul ca paravan
Am cautat pagina de web a asa-zisului Centru de combatere a antisemitismului, insa adresa de internet www.antisemitism.ro, la care s-ar afla Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Anti-semitismului din Romania, este inactiva. Katz a inregistrat pe adresele unor firme cu mari probleme cu legea – EDF ASRO SRL si SC EDF Properties SRL, cu adresa Soseaua Bucuresti-Ploiesti km. 16,5, mai multe domenii de web care se refera la Holocaust, amestecate cu domenii personale si de firma: www.antisemitism.ro, www.bonded.ro, www.dutyfreeromania.ro, www.e-sky.ro, www.edf.ro, www.edfbonded.ro, www.edfgroup.ro, www.edflogitech.ro, www.holocaust.ro si desigur exista si un www.katz.ro .Cele doua firme se ocupau cu afaceri vamale si fac parte din grupul de firme EDF, intre care se afla si EDF Bonded Stores SRL, din Giurgiu Ð care nu a avut nici un fel de profit in anii 2002, 2003, 2004, inregistrand, in schimb, numai pierderi, cel putin conform declaratiei fiscale.
Coruptie la nivel inalt
In 1998, Daniel Daianu a retras autorizatia firmei EDF ASRO pentru magazinele duty-free din Aeroportul Otopeni. Ministrul Finantelor a decis atunci retragerea definitiva a autorizatiei de “duty-free shop”, eliberata de MF societatii EDF ASRO SRL pentru magazinele situate in perimetrul biroului vamal de frontiera Otopeni-calatori, precum si retragerea temporara a autorizatiei de “duty-free diplomatic shop” societatii comerciale EDF PROPERTIES SERVICES (ROMANIA) SRL, pentru magazinul amplasat langa biroul vamal Targuri si Expozitii. Verificarile efectuate la cele doua societati au scos la iveala numeroase ilegalitati, precum evaziune fiscala, fals, si uz de fals fiind constatate si incalcari grave ale Legii 87/1994, Codului Vamal, Legii nr. 12/1998 si Ordinul 586/1993 al Ministerelor Finantelor si Comertului. In data de 15 martie 1999, Directia Cercetari Penale din cadrul IGP a inceput urmarirea penala impotriva directorului general al Directiei Generale a Vamilor, Nini Sapunaru, pentru abuz in serviciu contra intereselor private (art. 246 Cod Penal). In calitate de director general al DGV, Nini Sapunaru era cercetat deoarece a refuzat, in mod nejustificat, incalcandu-si atributiile de serviciu, sa inainteze la Ministerul Finantelor documentatia intocmita de SC EDF Astro SRL Bucuresti si SC EDF Properties SRL Bucuresti pentru avizarea functionarii magazinelor tip duty-free in mai multe puncte de frontiera. Asadar, chestiunea, tipic romaneasca am spune in alte circumstante, sta in felul urmator: Holocaustul, antisemitismul si combaterea sa stau la un loc cu duty-free-ul, cu afaceri dubioase sau oricum aflate in vizorul legii, iar Katz, cocotat peste aceasta ingramadeala, da lectii despre morala si justa conduita fata de teme majore Ð cum sunt antisemitismul si Holocaustul. Cum a ajuns gestionarea unor termeni atat de tragici in ograda unor firme de duty-free antrenate in mari scandaluri de coruptie, numai Yahve stie.
April 14th, 2011 
VR 
Propunerea legislativa pentru instituirea Zilei nationale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei si întreaga Basarabie, initiata de deputatul Tudor Pantîru, a fost adoptata ieri de Camera Deputatilor, transmite Romanian Global News.
Posted in 
Tags: 
nimeni nu doarme? (Duminică, 20 februarie 2011, 2:55)ncparvu [anonim]