Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Portalul Ziarişti Online publică In Memoriam un interviu extraordinar însoţit de 20 de fotografii cu bătrânul luptător pentru România:
Statuia lui Mircea Vulcanescu de Valentina Bostina din Piata Sf. Stefan – Str. Popa Soare din Bucuresti
Emil Cioran: “Cu cât ma gândesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit şi în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el emanau o putere şi o lumină ale căror definire nu-mi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel.”
Mircea Eliade: “Când au venit incercarile, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezator; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a ramas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeaşi senină fermitate credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viaţa pe care a trait-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii, ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii. Pentru că ştim cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniţă, adresat fiecaruia din noi, a fost acesta: “Să nu ne răzbunaţi!”…”
Părintele Justin: „Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămîne cu noi. Să nu ne gîndim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mîntuitorului Hristos, cînd a spus: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi, dacă sîntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!”
Florin Stuparu: Noi nu sîntem liberi pentru că ne lăsăm robiţi întîi de patimile proprii şi apoi de „binefacerile” împărăţiei Antihristului, pe care o numim „sistem” („establishment-ul”, rînduiala lumească încetăţenită). Nu sîntem liberi pentru că nu ne punem nădejdea în purtarea de grijă a Ziditorului şi Părintelui nostru cel Ceresc şi zicem că nu se poate trăi fără „card-uri”, asigurări şi (de ce nu?) „cip-uri”. Se poate, iar dacă nu, înseamnă că Dumnezeu a rînduit să părăsim viaţa cea vremelnică chiar din pricina aceasta, căci o oarecare pricină a ieşirii sufletului din trup tot trebuie să fie. Nu sîntem şi nu vom fi liberi pentru că nu sîntem liberi în gîndire, adică nu gîndim după slova şi duhul Scripturilor, întru care se cuprinde adevărul a tot ceea ce trebuie să ştim, de la cum şi pentru ce s-a zidit această lume şi pînă la cum se va înnoi ea. Spre deosebire de noi, mărturisitorii şi mucenicii tuturor temniţelor au fost liberi precum păsările văzduhului şi precum sfinţii îngeri, pentru că au primit asupra trupurilor lor lanţurile, dar sufletul şi mintea lor nu a primit duhul mincinos al veacului acesta trecător şi bicisnic.
Klaus Iohannis a dovedit azi, pentru cei care îşi puseseră vreo speranţă în el, că este în perfect acord cu puiul de comunist Victor Ponta şi subalternii lui neobolşevici atunci când e vorba să condamne, uzând de falsuri şi abuzuri anticonstituţionale, prima mişcare anticomunistă şi antisovietică din lume împreună cu martirii închisorilor sataniste. Eu zic aşa: treaba lor. Dar s-o faci chiar de ziua pomenirii Sfântului neomartir Ilie Lăcătuşu? Sincer, nu-i văd prea bine. Cu Sfinţii nu te pui. Părintele Justin Pârvu a spus foarte clar ce se va întâmpla cu cei care se împotrivesc Sfinţilor Închisorilor. Dumnezeu e mare şi le vede pe toate.
Sub pretextul întăririi luptei împotriva rasismului şi xenofobiei, un subaltern al premierului Victor Ponta a introdus prin câţiva parlamentari corupţi şi un fost informator al securităţii o lege continuatoare a celor comuniste de “luptă anti-fascistă şi anti-imperialistă”, reiterând sentinţele ocupanţilor bolşevici împotriva unor luptători anticomunişti, cum au fost legionarii, sau a unor mari personalităţi condamnate pentru “crime de război”, ca marele filosof Mircea Vulcănescu. Alcătuită de fiul unui comisar ideologic sovietic, fost “profesor” de marxism-leninism la Universitatea Bucureşti, Alexandru Florian, un extremist comunist sub acoperire de director al Institutului “Elie Wiesel”, a ajuns să-şi exprime obsesiile de familie printr-o lege menită distrugerilor simbolurilor româneşti anticomuniste. Alexandru Florian vrea nici mai mult nici mai puţin decât demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu – după ce un asemenea atentat i-a eşuat lamentabil în trecut -, eliminarea numelui marelui filosof dat în prezent unei străzi şi unui Liceu din Bucureşti şi interzicerea oricăror lucrări publicistice despre viaţa şi opera sa, acestea intrând sub incidenţa “legii” în cauză, în care este interzisă apologia “criminalilor de război”.
Aberaţia legislativă prin care este siluită istoria şi sunt atacate valorile româneşti poartă codul de PL-x nr. 193/2014 şi denumirea pompoasă de “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.
Mircea Vulcănescu a lăsat României “Dimensiunea Românească a Existenţei” şi 58 de tone de aur
Economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, asistent al lui Dimitrie Gusti, membru al şcolii Nae Ionescu şi coleg de redacţie şi generaţie al altor mari genii româneşti condamnate de această lege aberantă, ca legionari, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Polihroniade, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Constantin Noica, sau Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, autorul lucrării “Dimensiunea Românească a Existenţei“, şi-a dat viaţa martiric în temniţele bolşevice, în 1952. Decorat de Regii Carol al II-lea şi Mihai I pentru meritele sale de funcţionar guvernamental în slujba României, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României de la al Treilea Reich plăţi datorate statului român, parvenite sub forma a 8 vagoane de aur, respectiv 58,1 tone aur fin. După 23 august 1944, Mircea Vulcănescu a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de “crime de război”. În pledoaria sa finală de la mascarada de proces – cunoscută sub titlul de Ultimul Cuvânt – Mircea Vulcănescu a înfăţişat toate actele sale întreprinse în folosul României. Pentru toate acestea şi pentru sfârşitul său martiric, numitul Alexandru Florian îl condamnă din nou la ştergerea sa din spaţiul public, din manualele şcolare şi chiar şi din Istoria României.”De unde atâta ură?”, se întreabă, azi, Măriuca Vulcănescu, fiica deţinutului martir K 9320 asasinat la Aiud, alături de elita românească aruncată în închisori de “înaintaşii” lui Alexandru Florian.
O parte din familia Mircea Vulcănescu – Foto Victor Roncea
Legea de recondamnare a luptătorilor români anticomunişti îl loveşte şi pe eroul de necontestat Ion Gavrilă Ogoranu, cel care rămâne în istoria lumii drept opozantul armat împotriva regimului sovietic de ocupaţie cu cea mai îndelungată perioadă de rezistenţă, colaborator al forţelor NATO şi SUA, eliminat dintr-o viitoare istorie rescrisă de “Elie Wiesel”, ca legionar. Sau scrierile şi omagierea lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu şi ale unor mari Duhovnici ai Ortodoxie Române, ca Părinţii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc şi Justin Pârvu, adevăraţi sfinţi ai închisorilor, acuzaţi de legionarism şi pătimitori a ani grei de închisoare pentru această “vină”, acum asimilată, în ciuda adevărului istoric, cu cea de “fascism”.
Legea strâmbă, care falsifică grosolan realităţi istorice incontestabile – după cum arată Academia Română şi o serie de istorici şi feţe bisericeşti – , a ajuns pe masa preşedintelui României, Klaus Iohannis, spre promulgare sau returnare la Parlament, pentru a fi revizuită. Doamna Măriuca Vulcănescu, ea însăşi arestată, la numai 18 ani, pentru “vina” de a fi fiica marelui filosof şi “criminal de război” Mircea Vulcănescu, se alătură Apelului făcut de Mănăstirea Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu şi îi adresează la rândul său un Apel preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a şi susţinut la recentele alegeri prezidenţiale, în care îi cere să discearnă Adevărul de minciună. Redăm mai jos mesajul scurt şi cuprinzător al Doamnei Măriuca Vulcănescu:
Doamna Mariuca Vulcanescu, Apel catre Klaus Iohannis – Foto Victor Roncea
La Liceul „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti s-a desfăşurat recent o nouă ediţie a Simpozionului naţional „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste“, care face parte din proiectul „Să ne cunoaştem trecutul pentru a ne proiecta viitorul“, informează Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. La simpozionul naţional au participat elevi şi profesori din Capitală şi din 26 de judeţe ale ţării. Invitatul de onoare al întâlnirii a fost Mariuca Vulcănescu (foto st.), fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu, alături de care au participat foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai mărturisitorilor temniţelor comuniste, printre care Simona Popa Gyr, fiica lui Radu Gyr (foto dr.), şi Demosteni Popa, Ion Radu, Emil Mihăilescu, Aurora Dumitrescu, Ioana Voicu-Arnauţoiu, Nina Moica. Organizatorii au avut amabilitatea să ne ofere filmarea simpozionului, drept pentru care le mulţumim în mod deosebit.
PF Părinte Patriarh Daniel la Duminica Sfinţilor Români:
“Sunt o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu”
“Mulţimea martirilor deoparte şi de alta a Dunării arată credinţa puternică a poporului român, a mai arătat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „ Această mulţime de sfinţi din poporul român este serbată astăzi în Duminica Sfinţilor Români. Avem aici sfinţi cunoscuţi încât nu există nicio lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român. În unele luni sunt doi, trei, patru sfinţi români pomeniţi, iar aceasta arată că Biserica a recunoscut iubirea jertfelnică a lui Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt ca lucrare sfinţitoare a vieţii. Însă, mai sunt o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezu. Mulţimea celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru a apăra glia strămoşească şi credinţa străbună reprezintă o mulţime de martiri. Mulţimea cuvioşilor care s-au nevoit în munţi, în crăpăturile pământului, în păduri, în locuri retrase – nu toţi dintre ei au fost trecuţi în calendar, o mulţime de sfinţi cuvioşi şi cuvioase sunt încă necunoscuţi, netrecuţi în calendar, dar cunoscuţi de Dumnezeu şi se descoperă atunci când El binevoieşte şi modul în care El binevoieşte. (…) Voievozii apărători ai gliei strămoşeşti, ctitori de lăcaşuri sfinte, de asemenea sunt pomeniţi astăzi, dar şi mulţimea credincioşilor care mai aproape de zilele noastre au murit în lagăre şi în închisori, în timpul perioadei de persecuţie comunistă şi mulţimea celor care s-au luptat jertfelnic pentru păstrarea credinţei şi apărarea Bisericii de asemenea sunt sfinţi români necunoscuţi, netrecuţi oficial în calendar, dar pomeniţi astăzi împreună cu cei cunoscuţi, canonizaţi“.
ÎPS Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei la Duminica Sfinţilor Români:
Pomenirea emoţionantă a sfinţilor mărturisitori români din temniţele comuniste
O zi însorită, clătinată doar de vârfurile brazilor înalţi din jurul schitului Soveja unde lumea s-a adunat să trăiască bucuria unei slujbe arhiereşti. (…) Peste toate, ca şi cum nu ar fi fost suficient pentru inimile oamenilor, a venit şi tăria unei mărturisiri de credinţă rare in vremurile noastre, făcute de insuşi Înaltpreasfinţitul Ciprian care – într-o perioadă în care prea puţin B.O.R. vorbeşte despre sfinţii mărturisitori români din temniţele comuniste – cu glas puternic a evocat, alaturi de sfinţii martiri Sava Gotul si mare Mucenic Teodosie de la Brazi, şi numele părinţilor mărturisitori întemniţaţi în perioada comunistă, amintind pe părintele Sofian, părintele Benedict Ghiuş, părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc şi alţii.
A fost emoţionant pentru oamenii veniţi la sfinţire să audă din gura unui ierarh pomenirea cu atâta dragoste a acestor nume. Dumnezeu lucrează în nevăzut şi niciodată altfel decât din pronia Sa iar aceste cuvinte venite din partea unui ierarh, umplu cu putere si speranţă sufletele românilor care au evlavie la sfinţii mărturisitori din temniţele comuniste. De altfel, nu este prima dată cand Înaltpreasfinţitul Ciprian işi intăreşte astfel credincioşii care alcătuiesc biserica vie. Un cuvânt la fel de puternic a avut altădată, întrebat fiind despre cardurile de sănătate. (Ana Vrânceanu)
Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experimentat de sovietici. Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. (…)
Răsfoind paginile Dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat.
Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.
Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!
Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ion Ioanid – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul comunist“.
Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.”
Părintelui Iustin Pârvu, la doi ani de la strămutarea sa la cele veşnice
Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.
Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi înscrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, după exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovietic, înscrişi recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pomenire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat primul mucenic al teroarei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele martiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.
Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22). (…)
„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“
Răsfoind paginile Dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat.
Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.
Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!
Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul comunist“.
Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.”
După cum a fost informat în exclusivitate Roncea.Ro, la doi ani de la trecerea la viaţă veşnică a vrednicului de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Poşta Moldovei a cinstit memoria Duhovnicului Neamului şi a colegilor săi de temniţă printr-o primă emisiune filatelică de excepţie, dintr-o serie dedicată martirilor şi mărturisitorilor români ortodocşi din Secolul XX. Realizată printr-o comandă specială a portalului Mărturisitorii.Ro, prima coliţă, de 12 timbre, executată în tiraj limitat şi emisă de Poşta Moldovei la 16.06.2015, înfăţişează chipurilor mucenicilor pentru Hristos închişi la ordinele comisarilor bolşevici ai ocupanţilor sovietici ai României, între care se numără Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, stareţul Mănăstirii Tismana, martirul Gherasim Iscu, Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, Duhovnicul Neamului, Părintele Justin Pârvu si colegii săi de crez şi generaţie, Părinţii cu viaţă sfântă Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu şi Gheorghe Calciu alăturii de mucenicii şi marii mărturisitori Constantin Oprişan, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Petre Ţuţea. Cinste realizatorilor şi celor care s-au implicat în acest proiect de suflet!
La 75 de ani de la primirea teologului, ziaristului şi scriitorului Nichifor Crainic în Academia Română, cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă, cam tot atâţia cât a fost apoi închis de comisarii sovietici ai organele bolşevice de ocupaţie şi represiune. În apartamentul din strada Vasile Conta 3-5, Nichifor Crainic a avut şi sediul redacţiei prestigioasei reviste GÂNDIREA. Profesor universitar la Seminarul Teologic din București (unde ar merita să i se ridice un bust) și la Facultatea de Teologie din Chișinău, Nichifor Crainic străluceşte în galeria mărturisitorilor români ce-şi aşteaptă, cuminţi, în Ceruri, locul şi în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române. Merituoasa iniţiativă a aparţinut renumitului grafician şi academician Eugen Mihăescu(foto), obţinând aprobarea întregului prezidiu de conducere al Academiei Române fiind apoi aplaudată şi aprobată de Primarul General al Capitalei şi toţi responabilii în domeniu. Felicitări!
Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,
Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfânta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Printre marii duhovnici mărturisitori ai României, la loc de cinste se află, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.
La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români.
Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o înaintăm alăturat, cu plecăciune. În cele peste 1000 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privin minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie.
Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Fie ca la 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, pe 29 septembrie anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.
Cu fiască supunere, Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media
September 16th, 2015 
VR 
Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Posted in 
Tags: 
