Posts Tagged ‘Parintele Hariton Negrea’

Sfântul Justin Martirul şi Filosoful şi o mare minune cu Părintele Justin Pârvu. Pregătiri la Mănăstirea Petru Vodă pentru parastasul de doi ani. Cei mai fericiţi copii ai lumii – copiii României

Parintele Justin Parvu pictat intr-o Sfanta Manastire la Sfintii Romani - Foto via Roncea RoAstăzi, în Lunea Rusaliilor, a Sfântului Duh, îl sărbătorim pe Sfântul Justin Martirul şi Filosoful cât şi pe Sfântul Mucenic Hariton. Iată cum, neîntâmplător, precum stau sfinţii în Calendar şi în  Ceruri împreună, aşa şi pe pământ, unde, la Mănăstirea Petru Vodă, vrednicul de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Neamului, l-a lăsat să-i continue lucrarea de stareţ pe Părintele Hariton Negrea. Peste mai puţin de două săptămâni, va avea loc şi pomenirea a doi ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (16 iunie 2013), care se va face în dimineaţa zilei de Sâmbătă, 13 Iunie a.c., după cum transmit Mănăstirea Petru Vodă şi Agerpres. La slujba de pomenire vor fi prezenți înalți prelați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Tot astăzi, de 1 iunie, ziua copilului, e bine să ştim că, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, graţie dragostei pe care ne-o poartă Maica Domnului, copiii României sunt cei mai fericiţi copii din lume, potrivit unui studiu internaţional desfăşurat pe o perioadă de doi ani în ţări reprezentative ale lumii.

De ziua Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi a Sfântului Mucenic Hariton redau o înregistrare emoţionantă, de la decernarea titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Justin de către Primăria Baia Sprie, în care ucenicul său, Părintele Hariton Negrea, vorbeşte despre una dintre marile minuni pe care le-a trăit cu Parintele Justin Pârvu:

Vedeţi şi: O mare minune a Părintelui Justin Pârvu trăită de Părintele Hariton Negrea, actualul stareţ de la Petru Vodă. 10 Februarie – Ziua Părintelui Justin

Remember 1 iunie 1946: De ce Mareşalul Ion Antonescu nu a fost “criminal de război”. Opinia Profesorului Gheorghe Buzatu şi 13 cărţi online, GRATUIT, pe această temă

O minune la Mormântul Părintelui Justin Pârvu. Mesaj de dincolo de moarte: “Sunt cu voi!”

Minune Mormantul Parintelui Justin Parvu ianuarie 2015“Şi de-o fi sa apar’ vreodata un duşman nesăbuit, să strigaţi atunci la mine şi-o sări şi din mormânt!”

Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.

Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.

Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”

În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.

Integral şi mai multe fotografii, pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă

Minune Mormantul Parintelui Justin ianuarie 2015

Alte mărturii despre Minunile Părintelui Justin AICI

Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, despre o altă minune a Parintelui Justin: “Eu am vazut!”

„Ceea ce am văzut eu la Părintele Justin… După ce am pus la masă vreo trei-patru rânduri, la trapeza, lumea a rămas fără ciorbă. Şi am mers la Părintele Justin: Parinte Justin nu mai avem ce să dăm de mâncare la oameni şi încă mai sunt pe afară… Şi a zis Părintele Justin: Am să vin eu să văd! Şi a luat Părintele Justin lingura aceea mare şi a dat de trei ori în cazanul acela cu ciorbă şi s-a făcut din nou ciorbă până în vârful lui. Eu am vazut acest lucru! Ceea ce înseamnă că Părintele Justin a avut puterea Cuvântului”, a marturisit stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, Părintele Hariton Negrea, la ceremonia de conferire a Cetăţeniei de Onoare Post-Mortem a oraşului Aiud, loc al pătimirilor Părintelui Justin întru Hristos.

Vedeţi şi:

Părintele Hariton Negrea, noul staret al Mănăstirii Petru Vodă: “Am văzut cu ochii mei minunile Părintelui Justin şi nimeni nu poate să mi le şteargă vreodată din amintire”

Florile de la Mormantul Parintelui Justin Parvu in cele patru anotimpuri. 60 de FOTOGRAFII plus VIDEO

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul a zeci de mii de români

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! la mormântul Părintelui Gheorghe Calciu. Părintele Hariton Negrea: Bogăţia unui neam este sfinţenia lui. VIDEO

rp_Mormantul-Parintele-Gheorghe-Calciu-Manastirea-Petru-Voda-5.JPGFoto Arhiva Roncea Ro

Erou pentru România şi martir pentru Hristos: Monahul Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă decorat de MApN la 94 de ani pentru eroismul său de pe frontul de Răsărit, ca membru al primei companii de parașutiști militari ai Armatei Române. FOTO / VIDEO

Parintele Paulin Clapon de la Petru Voda decorat de Armata si P Hariton NegreaMarţi, 21 Octombrie 2014, Părintele Paulin Clapon, veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști «Smaranda Brăescu» de la Bacău, pentru meritele sale militare, transmite Manastirea Petru Voda.Ro.

Monahul Paulin (Gheorghe) Clapon a fost combatant activ pe frontul de Răsărit în al doilea război mondial, luînd parte la o sumă de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tînără armă de elită înfiinţată în 1941, cu cîteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. După întoarcerea de pe front a fost arestat şi a stat în temniţele comuniste vreme de aproape 20 de ani, pînă la eliberarea din anul 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist. În închisorile prin care a trecut, în special închisoarea Aiud, Gheorghe Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dîrzenie. După săvîrşirea întru Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost tuns în monahism de Părintele Justin Pârvu. Reamintim că şi Părintele Justin Pârvu a fost militar în cadrul trupelor de vînători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.

Evenimentul de ieri este unic în istoria post-decembristă a României şi face o mare cinste Armatei Române, pentru care Sfînta Biserică Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale.

Oficiali ai Armatei Române au participat marţi la o slujbă de mulţumire oficiată de către soborul mănăstirii nemţene Petru Vodă. Cu acest prilej, au oferit părintelui Paulin Clapon, veteran de război, însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul, precum şi o diplomă de excelenţă, publică şi ziarul Lumina al Patriarhiei Române, Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prezentând şi o filmare, pe care o vedeţi reprodusă mai jos.

Parintele Paulin Clapon  decorat de Armata la Petru Voda

Ministerul Apărării Naţionale transmite o relatare emoţionantă:

“Patrie, Datorie, Credinţă …

Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, monahul Paulin a făcut parte din prima companie de parașutiști militari, înființată în 1941, şi-a servit şi iubit Patria, a luptat cu mândrie, onoare şi credinţă, a cunoscut închisorile și prigoana comunistă, dar amintirea războiului îi este încă vie.

Sublocotenentul în retragere Gheorghe Clapon, acum monahul Paulin, s-a retras în viața monahală la sfatul vestitului preot arhimandrit Iustinian Pârvu, iar la cei aproape 94 de ani nu poate vorbi, ca urmare a celor trei atacuri cerebrale, dar este foarte lucid, aude și vede foarte bine.

“La vederea militarilor, bătrânul parașutist s-a ridicat din strană. Frații călugări, în frunte cu starețul mănăstirii, protosinghelul Hariton Negrea au efectuat o mică slujbă de mulțumire și la sfârșit i-au cântat monahului Paulin Întru Mulți Ani! Comandantul Batalionul 630 Parașutiști, colonel Doru Tocilă împreună cu plutonierul-adjutant principal Cezar Iosub și plutonierul-adjutant Costel Stanciu, militar rănit în Afganistan, au oferit în numele camarazilor de armă veteranului de război o beretă bordo, o insignă de specialist de clasă în arma parașutism, emblema unității, o diplomă de excelență și o sticlă de vin spumos pe care era tipărită poza Smarandei Brăescu. Prin semne bătrânul a dat de înțeles că a cunoscut-o personal pe temerara parașutistă.
Privindu-i pe parașutiști, chiar dacă nu putea vorbi, din ochii călugărului izvora acel simplu: Mulțumesc că nu m-ați uitat! Pentru câteva clipe, bereta de parașutist a revenit pe capul bătrânului parașutist, după foarte mulți ani de uitare. Toată suflarea din biserică, călugări și militari au simțit că fratele sau camaradul mai în vârstă a redevenit peste ani acea punte de legătură sufletească între armată și biserică.” – ne-a transmis cu emoţie camaradul nostru Lucian Irimia, despre această acţiune de suflet a paraşutiştilor băcăuani.

Pentru că sacrificiu impune respect! Pentru că putem!”

Prezentarea evenimentului pe larg, fotografii precum şi alte informaţii despre martiriul Părintelui Paulin în teminiţele Aiudului, unde a stat închis, 19 ani şi şapte luni, alături de marile personalităţi anticomuniste ale României, la MĂRTURISITORII:

Erou pentru România şi martir pentru Hristos: Părintele Paulin Clapon, şoim al trupelor de paraşutişti şi fost deţinut politic, decorat de Armata Română la Mănăstirea Petru Vodă. GALERIE FOTO, VIDEO şi doua interviuri

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

La Mormantul Parintelui Justin Marturisitorul

Mormantul Parintelui nostru Justin Parvu - Manastirea Petru Voda - Foto Cristina Nichitus Roncea

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 6

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 8

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 11

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 45

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 25

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul

Integral la ParinteleJustinParvu.Ro:

DE CE trebuie sa refuzam categoric actele cu cip biometric. Cuvant important al Parintelui Hariton Negrea, staretul ctitoriei Parintelui Justin de la Petru Voda, despre actele electronice

Parintele-Hariton-Negrea-Noul-staret-al-Manastirii-Petru-Voda-dupa-Parintele-Justin-ParvuPortalul Manastirii Petru Voda a publicat ieri, 11 februarie 2014, o luare de pozitie categorica impotriva actelor electronice, scrisa de Parintele Hariton Negrea, staretul asezamantului ctitorit de sfantul Parinte Justin, lasat sa conduca obstea de monahi, fii ai Duhovnicului Neamului, printr-unul dintre ultimele cuvinte ale Voievodului Ortodoxiei Romanesti, rostit de pe patul de moarte. Cum presiunile cresc pentru acceptarea actelor cu cip, inoculate in viata noastra prin tertipuri antidemocratice si antiumane, cuvantul intaritor al Parintelui Hariton se poate constitui si intr-un mic indrumar al crestinului pentru respingerea acestor documente prin care suntem, incet-incet, impinsi si inselati – daca nu suntem in cunostinta de cauza! – sa facem pactul final cu diavolul, spre anihilarea mantuirii noastre. Cum am vazut ca acest indemn transant pentru refuzarea actelor electronice, publicat si de Ziaristi Online, nu prea a fost preluat sau observat inca de site-urile ortodoxe romanesti il semnalez si aici, cu trimitere la sursa:

Părintele Hariton Negrea despre actele electronice: Iată pun înaintea ta viaţa şi moartea, zice Domnul Dumnezeu. Alege viaţa. Viaţa veşnică. Alege, şi tu creştine, şi tu, necreştine, pe Unicul Stăpân şi Împărat, Hristos.

Pentru documentare cititi si:

Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

INTERVIU cu Parintele Justin Parvu despre cipuri, sfarsitul lumii si cum sa se pregateasca crestinii pentru vremurile din urma. VIDEO via Revista Atitudini

Noua paradigmă: către o religie a numărului. Comentarii la Raportul CIA-DARPA “Recunoasterea Biometrica: Provocari si Oportunitati” – “Biometric Recognition: Challenges and Opportunities” (I)

Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină. Biometria (II)

DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)

De ce va cadea sistemul cu microcip biometric. Epilog despre noua paradigmă anticreştina: religia numarului (IV)

Noul act de identitate: bilet fără întoarcere – un serial Graiul Ortodox

DICTATURA BIOMETRICA – PDF – LUCRARE Petru Voda – Civic Media aparuta cu binecuvantarea Parintelui Justin Parvu

Mănăstirea Petru Vodă: Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu, aduse de Părintele Stareţ lăsat de Părintele Justin Pârvu, Protosinghel Hariton Negrea. Cuvinte testamentare

Parintele Gheorghe Calciu si Parintele Justin Parvu
Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu
  1. Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
  2. Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
  3. Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
  4. Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
  5. La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
  6. Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
  7. Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.

Stareţ,

Protosinghel Hariton Negrea

1 Februarie 2014 (Document PDF)

Petru-Voda.Ro

Nota: La Consiliul Duhovnicesc din 17 Ianuarie 2014 s-a decis si excluderea faptasilor din manastire si canonisirea lor la Manastirea Bistrita (Piatra Neamt), unde parinte staret este exarhul zonei Neamt, Luca Diaconu. Daca nu se implineste nici aceasta hotarare este pentru ca, pe langa Testamentul Parintelui Gheorghe Calciu, este incalcat samavolnic si necrestineste si Testamentul Parintelui Justin Parvu (ceea ce este valabil pentru toti clevetitorii cazuti prada vrajmasului care i-a impins pe faptasi in groapa, contestatari verosi ai unor hotarari a unei obsti de preoti si calugari cu viata sfanta si zeci de ani de inchisoare, fii duhovnicesti si ucenici ai sfantului Parinte Justin): UNITATE, POCAINTA, ASCULTARE, RUGACIUNE

Petru Voda Ro pomenire 6 luni Parintele Justin - P Staret Hariton si IPS TeofanVedeti si: “Părintele Justin şi-a dat sufletul luptând cu antihristul. Imaginea Bisericii e afectată de păcatele noastre. Pocăinţa, ultima şansă.” Ultimul Apel anti-cip al Părintelui Justin Pârvu şi un interviu Roncea Ro cu un membru al APEL

“Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus RonceaPe 14 ianuarie 2009 eram la redactie, in noile birouri ale ziarului ZIUA din Constantin Mille 17. Ne mutasem din Campineanu si eu alesesem strategic, ca birou pentru mica mea “unitate”, Departamentul Externe, o incapere spatioasa aflata la parter, imediat langa intrare, cu vedere spre Teatrul Foarte Mic, Palatul Universul si pitoreasca strada care coboara de la Casa Armatei pana pe Brezoianu. Suna telefonul. Maica Fotini de la Petru Voda. Petrecusem Craciunul in manastirile de “la vale” si de “la deal”, din micul paradis al Parintelui Justin Parvu, si inca imi rasunau in urechi minunatele colinde cantate de maici la usa chiliei Parintelui. Alerta!, imi zice maica Fotini: trebuie sa publicam de urgenta Apelul Parintelui Justin contra cipului biometric. Minunat!, mi-am zis. Tocmai scrisesem cateva articole pe aceasta tema, ca de obicei fiind singurul nebun din presa, la acea data, care abordase un astfel de subiect. Asa am ajuns sa fiu primul ziarist care a publicat Apelul, pe blogul personal, la orele 13.09, ora Romaniei: Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! reprodus la scurt timp si de portalul Razbointrucuvant. De abia tarziu – prea tarziu – am inteles, ca, intr-adevar, ar fi fost de mii de ori mai bine ca Apelul sa aiba intai, alaturi de semnatura Parintelui, si pe cele ale marilor duhovnici ai Romaniei, care mai traiau inca la acea data: Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Teofil Paraian…. si altii. Asa a fost sa fie. Asa a ajuns bietul Parintele Justin singura tinta a serviciilor din lumea duhovniceasca, in speta cipurilor, si ciuca batailor ierarhilor certati cu legea divina.

A doua zi, cu sprijinul energicei maici Fotini, “maica-ziarista” a manastirii de “la vale”, aveam si un interviu cu Parintele Justin, publicat in ZIUA pe 16 ianuarie, pe o intreaga pagina de ziar. O reala victorie! A treia zi au inceput contestatiile: ca Apelul n-ar fi scris de Parinte, etc, etc… Parintele – imi spuneau unii ierarhi – e “cam batran” si nu stie ce face. Am auzit, recent, si un actor mereu grabit debitand aceasta aberatie. Aiurea! Parintele a fost ca focul viu pana in ultima clipa a vietii sale, cand, desi slabit, s-a ridicat din asternuturi pentru a binecuvanta, de trei ori, romanii si Romania, dupa cum istoriseste maica Justina, neobosita stareta a manastirii de maici. Parintele a fost ca argintul viu si atunci cand mustra si atunci cand ierta (In paranteza fie spus, eu, de exemplu, nu pot sa-mi iert cum nu i-am raspuns Parintelui la telefon, de trei ori la rand, dupa ce un agent smintit, puscariabil, analfabet si frustrat, ca orice minoritar de culoare, impreuna cu un escroc de duzina, puscarias de drept comun, publicasere fara vrerea sa o “dezicere” de mine sau/si de fratele meu, intarita apoi ca fiind, totusi, de mine. Nu i-am raspuns Parintelui, suparat in mine, dar l-am auzit atunci, in gand, in timp ce ma suna, din nou, cu infinita sa rabdare, si apoi m-am dus ca un copil la tatal sau sa ma ierte daca i-am gresit. Nu era foarte complicat. Aceasta n-a inteles actorul grabit care isi reproseaza exhibitionist o despartire de Parintele pe care l-a intristat si in fata caruia nu s-a pocait, apoi, niciodata. Cine sa fie de vina? Parintele? Nu ma pot stapani sa nu fac o paranteza intr-o paranteza: monahul Atanasie de la Petru Voda nu a murit de cancer ci de batranate si nici nu putea fi duhovnicul cuiva, oricine ar fi fost acela, pentru ca era doar calugar si nu si preot. Asta asa, apropo de visuri… visuri de marire.) Repet: Parintele Justin a fost cea mai lucida minte a acestui neam, pana in ultima sa clipa de viata, dupa cum se dovedeste si in interviul video pe care mi l-a acordat la ultima sa aniversare. Iar inainte de internare, dupa ce patimise trei ani de cancerul pe care il purta fara a se trata, Parintele primea zilnic zeci sau chiar sute de pelerini, tamaduindu-le sufletele si rezolvandu-le, cu rugaciunea si harul sau dumnezeiesc, problemele, practic infaptuind adevarate minuni, pentru care exista marturii peste marturii. Nimeni nu mai avea aceasta verva de a mangaia omul – si mic si mare, si bun si nebun – in intreaga Romaniei si nici nu cred ca o sa mai aiba prea curand.

In fine, sunt multe de spus. Poate alta data. Pe scurt, in cateva zile, petitia online avea vreo 20 de mii de semnaturi. A fost apoi abandonata pentru a se strange semnaturi pe hartie pentru un Referendum refuzat ilegal de presedintele Traian Basescu, intr-o campanie fara precedent in Romania si chiar si in Europa, cu un rezultat concret de 1.000.000 (un milion) de adeziuni, cu datele de identificare ale sustinatorilor in dreptul semnaturilor. Un asemenea numar de aderenti mai avusese, inainte de partidul comunist in care s-a intrat cu arcanul, doar Miscarea Legionara. Aceasta a si speriat organele, care si-au trimis rapid la Petru Voda sifoane culese de prin puscarii si lipitori cu baterii in loc de creier, ca orice reportofon de duzina (desigur, o problema, cand sunt prea mult folosite si bateriile se topesc, nu-i asa?).

A treia zi, pe 17 ianuarie, in urma cu exact cinci ani, cand toata lumea fremata despre “nebunia” cu cipurile, monahul Filotheu (spre stiinta actorului grabit – deci, nu poate, inca, sa-l spovedeasca) a explicat problema din punct de vedere tehnic. Iar Parintele a fost obligat sa confirme ca Apelul ii apartine (vedeti video mai jos, cu vocea Parintelui si fotografiile Cristinei Nichitus Roncea). Redau aici atat interviul cu bunul Parinte cat si materialul explicativ al monahului Filotheu, fiu duhovnicesc si fost secretar (etimologic – purtator de secrete) al Parintelui Justin si purtator de cuvant al Manastirii Petru Voda, autorul sesizarii indrituite catre SRI, despre care Parintele Hariton Negrea, actualul staret al manastirii, afirma ca “incepînd cu 1999, mai ales prin activitatea cărturărească a monahului Filotheu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă a publicat mii de pagini de literatură a Sfinţilor din temniţele comuniste, mărturisitori pe care i-a promovat publicîndu-le cărţile şi dedicîndu-le o amplă activitate de susţinere cu cuvântul scris şi rostit”.

coperta-dictatura-biometrica_1_2 3In aceasta zi, la cinci ani de la Apelul Parintelui Justin, ofer gratuit tuturor romanilor lucrarea alcatuita de Fundatia Petru Voda si Asociatia Civic Media, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Marturisitor si Duhovnic al Neamului, Parintele nostru Justin Parvu: DICTATURA BIOMETRICA (clic aici sau pe poza copertii).

O carte pe intelesul tuturor, despre pericolul inregimentarii electronice. Subiectul este de stricta actualitate, daca avem in vedere ca chiar ieri Ministerul de Interne a tinut o dezbatere publica pe acest subiect, inregistrata integral de unul dintre participanti si publicata aici.

Parintele Justin contra cipului Fiarei

“Noi suntem intr-adevar ortodocsi cu mare renume de dreapta credinta, dar in ce masura suntem noi gata de sacrificiu?…”

Parinte Justin Parvu contra cipului biometric Interviu Victor Roncea in Ziua - 16 Ian 2009Introducerea obligativitatii inserarii de cipuri biometrice in actele romanilor incepand de la 1 ianuarie, masura reglementata chiar miercurea aceasta de Parlamentul European, fara a fi insa dezbatuta si in Romania majoritar ortodoxa, a starnit o reactie dura in manastirile romanesti. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, fost detinut politic cu 17 ani de temnita grea si frate in duhovnicie cu regretatii parintii Ilie Cleopa, Ioanichie Balan sau Gheorghe Calciu, a intocmit un apel catre ortodocsi pentru a se impotrivi acestui act, care anuleaza libertatea omului instaurand controlul total asupra miscarilor sale, considerat o masura “premergator pecetluirii cu numarul Fiarei, 666”. In numai o singura zi la petitia initiata de Apelul Parintelui s-au adunat 1500 de semnaturi iar manastirile din Moldova, unde au mai semnat sute de calugari, au pus in circulatie un formular de adeziune la aceasta chemare afirmand ca poporul roman nu a fost consultat si solicitand dreptul de a alege si de a ii fi respectate convingerile religioase. In exclusivitate, parintele Iustin Parvu ne-a impartasit din temerile sale – care au declansat deja un scandal surd in interiorul Bisericii – si a facut un apel la trecut.
Parinte, ati facut un apel grav la ortodocsi cu o nota critica fata de “mai marii Bisericii”, care tac. Afirmati ca este, din nou, “vremea muceniciei” si ca trebuie sa se “lupte pana la capat” impotriva acestui demers de introducere a unor cipuri in documentele de identitate. De ce?

IPS Teofan la Pomenirea de sase luni a Parintelui Justin. Copiii Parintelui, colindatori la Petru Voda si cuvantul Mitropolitului. VIDEO

Petru Voda Ro pomenire 6 luni Parintele Justin
Petru-Voda.Ro: Pomenirea de 6 luni a Părintelui Justin

Petru Voda Ro pomenire 6 luni Parintele Justin - P Staret Hariton si IPS TeofanPentru cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin, trecerea celor şase luni de la plecarea sa dintre noi a avut două, dacă nu trei dimensiuni. Întîi, amintirea clipelor despărţirii a făcut această vreme de o greutate aproape cu neputinţă de purtat. Apoi, comuniunea în Duhul Sfînt cu părintele, părtăşia neîncetată – prin rugăciune – cu sfinţia sa, au transformat vremea ce a trecut într-o neîncetată Liturghie, la care Părintele Justin, slujind împreună cu Mirele Hristos pe Care atît L-a iubit, ne face pe noi, fiii săi duhovniceşti, să intrăm într-o dimensiune a unui timp fără de timp, ne face părtaşi veşniciei către care ne cheamă Mîntuitorul Hristos să venim cu candela sufletului aprinsă şi împodobiţi cu fapte bune. Mai la urmă ar fi dimensiunea acestei existenţe, plină de griji, de ispite şi de necazuri, care se împleteşte neîncetat atît cu durerea despărţirii, cît şi cu bucuria comuniunii cu iubitul duhovnic.

Aşadar, cele şase luni de despărţire vremelnică au fost totdeodată şi prea lungi şi dureroase, şi scurte şi fără putinţă de a deosebi durerile despărţirii de acum de cele de atunci, şi dincolo de vreme, fără putinţă de a fi măsurate. O!, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercate judecăţile Lui şi de neurmate căile Lui! Cît de neputincioasă este limba omenească în a vorbi despre dragostea dumnezeiască!

Sîmbătă, 14 Decembrie, cîteva sute de fii duhovniceşti au înfruntat gerul, zăpada şi gheaţa ca să fie alături de omul care i-a iubit cel mai mult pe acest pămînt, de a cărui dragoste sufletele lor s-au rănit veşnic pentru Dumnezeu. Întîi stătător al clericilor, Mitropolitul Teofan a binecuvîntat cu darul apostolic al arhieriei obştea celor de faţă şi la sfîrşitul Liturghiei a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru fiii duhovniceşti ai duhovnicului dragostei, fiii cei iubiţi ai Părintelui Justin de la Petru Vodă.

Integral, cu numeroase fotografii, la Petru-Voda.Ro

Cititi si: Adevarul despre dezgroparea si reinhumarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa si Testamentul sau catre fratii de la Petru Voda »


Predica Mitropolitului Teofan la pomenirea de 6 luni a Parintelui Justin

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova