Patru filmari epocale cu Paul Goma la Paul Goma la 76 de ani: “Internetul mi-a fost salvarea!” VIDEO Despre Noua Securitate a lui Plesu, Liiceanu, Manolescu si Dinescu »
Posts Tagged ‘Paul Goma’
La Multi Ani, Paul Goma! Elogiu internetului, la 76 de ani. Un “scriitor internetizat” despre cenzura lui Plesu, Liiceanu, Manolescu, Dinescu & Co: “Internetul mi-a fost salvarea!”
Disparitia presei romanesti din Romania. George Roncea: Rusia, Rusia, Rusia… precizare privind motivele despărţirii de ziarul Curentul
În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.
În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.
Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.
Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.
Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.
Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.
În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.
Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.
Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.
Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.
În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.
Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.
Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.
Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.
De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.
Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.
Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.
…………………………
Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.
În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.
KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.
România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.
George Roncea
Marele soc. Tismaneanu catre Basescu: “De ce este nevoie de o comisie pentru condamnarea comunismului?” “Presedintele Basescu si problema comunismului”, de profesorul Vladimir Tismaneanu, in Jurnalul profesorului Felix Voiculescu
Comunismul a fost un sistem inuman, intemeiat pe minciuna, teroare si coruptie a sufletelor si mintilor
Intr-un recent interviu luat de Rodica Palade si aparut in revista 22, presedintele Basescu se pronunta pentru formarea unei comisii care, asemeni celei create pentru analizarea Holocaustului in Romania, sa produca un document stiintific despre ce a insemnat comunismul romanesc. Abia apoi va putea el condamna regimul comunist. Ideea in sine este demna de o dezbatere serioasa. Traian Basescu a castigat alegerile din 2004, intre altele, si pentru ca s-a delimitat transant de rivalul sau, Adrian Nastase, in ceea ce priveste atitudinea fata de trecutul comunist. Ne amintim cu totii ca actualul presedinte ii spunea liderului pesedist ca diferenta dintre ei este ca, desi sunt ambii fosti membri de partid, doar el s-a despartit de trecut. La vremea respectiva, parea ca dl Basescu era dispus sa condamne comunismul ca o ideologie si o practica ostila democratiei si libertatii umane. Nu cerea atunci avizul nici unei comisii.
In acest sens, cred ca se ridica o serie de intrebari: de ce este nevoie de o asemenea comisie, cand literatura pe problema crimelor comuniste in Romania este uriasa? Avem documente cate dorim, lucrari stiintifice recunoscute international drept contributii obiective, lipsite de partinire, marturii, interviuri, reviste specializate. Avem Memorialul de la Sighet si seria de publicatii generata in jurul acestei importante institutii menite sa salveze memoria nationala.
(…)
Apoi, in cazul Comisiei pe tema Holocaustului, era vorba de evenimente petrecute cu decenii in urma, prea putin cunoscute dupa atatia ani de manipulare comunist-nationalista. Persistau tot felul de mituri care trebuiau examinate si destramate. A existat un interviu al lui Ion Iliescu dat unui ziar israelian care a provocat intense critici. A intervenit si autoritatea morala a lui Elie Wiesel, care a acceptat sa prezideze comisia. Cine ar fi un Elie Wiesel in cadrul comisiei despre care vorbeste dl Basescu? Se gandeste domnia-sa sa-l invite pe Paul Goma? Ori poate pe Vladimir Bukovski?
Integral in Jurnalul National
Fostul sef al SRI, Radu Timofte, invocat de instanta in Procesul Goma contra Manolescu, Oisteanu, Vianu, Musat si altii
Procesul Goma: deruta magistraţilor? (II)
de Valerian Stan
Să continuăm, dară. Am văzut săptămâna trecută cum, vrînd să justifice atacurile trecute şi viitoare ale clienţilor lor la adresa lui Paul Goma, avocaţii unora dintre pârâţi n-au avut nici cea mai mică problemă să invoce denaturat şi fraudulos nu mai puţin de trei hotărâri ale Curţii de la Strasbourg. Sigur că ştiam şi ştim şi noi că vremurile pe care le trăim nu sunt nici ele prea faste pentru dreptatea care aşteaptă demult să-i fie făcută lui Paul Goma în ţara sa. La fel, ştiam şi ştim demult cât de atent privesc uneori magistraţii la mai marii zilei şi că unii dintre ei sunt atât de independenţi încât singura decizie pe care o pot lua ei înşişi e dacă poartă sau nu pălărie. Şi totuşi, că judecătoarea din acest dosar nu va pune lucrurile la punct măcar în această privinţă îmi era imposibil să mă gândesc. Cum ar putea, îmi spuneam eu, să se facă judecătoarea că nu vede aceste lucruri când înţelege şi ea bine că acest dosar – c-o fi albă, c-o fi neagră – va ajunge mai devreme sau mai târziu şi la judecata istoriei? Biet naiv ce sunt, am îmbătrânit degeaba… Bref: doamna judecătoare nu numai că nu a pus la punct falsurile grosoloane care i-au fost propuse, dar şi le-a mai şi însuşit cu seninătate şi, mai mult şi mai grav, şi-a adus ea însăşi „aportul” la măsluirea motivării unei sentinţe ruşinoase.
Concret, ca să „motiveze” de ce îi refuză scriitorului protecţia care îi era şi îi este garantată prin Constituţia României şi prin Convenţia europeană, magistratul a ales să invoce el însuşi, răstălmăcite, alte trei hotărâri ale Curţii europene. Este vorba de cauzele „Unabhängige Initiative Informationsvielfalt” şi „Oberschlick”, ambele împotriva Austriei, şi „Dalban” împotriva României. Şi în aceste trei cazuri, ca şi în celelalte trei invocate de pârâţi, a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele naţionale a unor ziarişti (publicaţii) care aduseseră critici nu unui scriitor, ca Paul Goma, ori altor asemenea persoane, ci unor politicieni şi demnitari publici. În cele două cauze împotriva Austriei, amintite mai sus, fusese vorba despre politicieni din Partidul Libertăţii din Austria şi liderul lor de extremă dreaptă (fost parlamentar şi guvernator al unuia dintre landurile Austriei) Jörg Haider, iar în cauza împotriva României de politicianul şi demnitarul (fost senator PDSR) Radu Timofte.
Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea. Plesu si Liiceanu si-au facut disidenta pe banii comunistilor. Trecutul nu se prescrie. Pe langa SIE si SRI si CNSAS o stie. INTERVIU / DOCS. Scrisorile lui Plesu si Goma catre Ceausescu
O discutie incitanta, din 2006, cu scriitorul Mihai Pelin despre fosta Securitate si „zestrea” pe care ne-a lasat-o aceasta structura. Un subiect care, in ultima vreme, a umplut importante spatii de emisie si pagini intregi de ziare. Cu Mihai Pelin despre disidenti. Despre Andrei Plesu ori Paul Goma, cu detasarea de care toti ar trebui sa dam dovada :). Putem sa vorbim oricat despre disidenti, colaboratorii fostei Securitati, ofiteri, ofiteri acoperiti – mai ales ca subiectul este mai mult decat generos si reprezinta, fara nici un dubiu, un important moment al istoriei noastre contemporane -, dar sa o facem desprinzandu-ne de ticurile comuniste. Deconspirarea informatorilor si a ofiterilor de Securitate sa nu aduca aminte de infierarile proletaro-staliniste de trista amintire, pentru ca atunci nu suntem cu nimic mai buni decat cei care pana in 1989 au dat ordine politiei politice. Mai ales cand santajistii sunt fosti si actuali agenti ai unor puteri straine 🙂
La ce mai lucrati, domnule Pelin?
Acum, lucrez la o comanda ce mi-a fost facuta de o institutie guvernamentala italiana, referitoare la o perioada istorica determinata, si sper ca in martie, anul viitor, sa fie gata (lucrare pentru care a si fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Republicii Italia – foto de la ceremonie).
Cu toate astea, ati avut timp sa puneti „tunurile” pe Andrei Plesu. De ce?
Domnule, el este un fel de sef al unor asa-zisi intelectuali de elita care mi-au adus nenumarate afronturi, mai ales dupa momentul in care am intrat in arhivele SRI. Stiau foarte bine ca eu voi da acolo de niste informatii care s-ar putea sa-i lezeze. Mi s-au intamplat niste chestiuni care doar atunci cand le pun pe hartie pot avea credibilitate. Am fost supus unor nenumarate intepaturi, ca sa ma exprim elegant, din partea unor domni si a unor cucoane. In ciuda faptului ca n-am avut in viata mea nici un fel de diferende cu ei si nici macar nu-i cunosc.
Dar ce legatura are Plesu cu acesti oameni?
Pai, de la el pleaca totul. Cand am publicat eu cartea in care se arata cum i-a urmarit Securitatea pe scriitori (Cartea Alba a Securitatii – Istorii literare si artistice 1969-1989, Editura Presa Romaneasca, 1996 – n.n.), Plesu a scris un editorial in „Dilema” in care a spus ca ar fi foarte curios sa vada dosarul meu de Securitate. A stat sase ani in Colegiul CNSAS si nu a reusit sa gaseasca dosarul meu. Ce mai vrea? Insa remarca lui a reprezentat un semnal. In afara de asta, ei au liste cu oameni care trebuie laudati si cu oameni care trebuie atacati.
Este stiut faptul ca ati stat cativa ani buni in arhivele Securitatii si ca, evident, ati studiat foarte multe dosare. Ce-a fost Andrei Plesu: un disident sau un om care a colaborat cu Securitatea? Despre el se vorbeste elogios, dar sunt voci, si nu putine, care-l acuza de oarece colaborare cu Securitatea. Un exemplu in acest sens este Gabriel Andreescu, o voce bine conturata a societatii civile romanesti.
Domnule, nu pot sa spun ca a fost informator al Securitatii, pentru ca, impotriva tuturor normelor morale, el, Dinescu si ceilalti din CNSAS nu vor sa deconspire propriile lor dosare. Cu asta trebuia inceput. Insa din ce se cunoaste, Plesu a fost un disident autodeclarat, iar disidenta lui a fost facuta pe banii comunistilor. Plesu a fost angajat la Institutul de Istorie a Artei si Institutul de Arte Platice mai mult de 15 ani, iar Liiceanu 15 ani in cap la Institutul de Istorie a Artei, ca de lucrat n-au lucrat nimic. Nu au miscat nici un pai din loc. Si totusi leafa le mergea. Nu le cerea nimeni nimic. Nu le cerea nimeni sa-l laude pe Ceausescu.
Ce legatura a existat intre Plesu si ofiterul de Securitate Vasile Malureanu?
Din propriile declaratii ale lui Plesu rezulta ca a furnizat acestuia date despre ce s-a intamplat in anii ’80, la Meditatia Transcendentala. Acum, trebuie vazute rapoartele lui Malureanu, care precis se afla in dosarul lui Plesu, pentru ca, dupa fiecare intalnire, ofiterul facea un raport. Ramane de vazut daca spusele lui Plesu privitoare la Meditatia Transcendentala erau impotriva celor care au aderat la aceasta miscare sau in favoarea acestora. Totusi, in ’81, daca nu ma insel, Plesu a fost dat afara din Partidul Comunist pentru ca a participat la sedinte de meditatie transcendentala. Nu era o sanctiune usoara in epoca. Din contra. Intr-adevar, nu era o sanctiune usoara. Acesta a fost motivul pentru care a ajuns sa-i scrie lui Ceausescu si sa-i ceara, cu palaria in mana si cu lacrimile in ochi, sa-l ierte. Sa nu-l dea afara din partidul in care intrase la 19 anisori, ca-i distruge viitorul. Ce este important de retinut: Meditatia Transcendentala functiona legal. Avea aprobarile Ministerului Invatamantului si ale altor institutii. Insa, la un moment dat, cineva s-a dus la Elena Ceausescu si i-a spus ca acolo se intampla lucruri necurate. Ceauseasca a dat ordin sa nu se mai ocupe de aceasta afacere Securitatea, care, in opinia ei, dormea in cizme – de fapt, o monitoriza molcom -, ci partidul. Totodata, a ordonat ca adeptii Miscarii sa fie dati afara din Partidul Comunist. Chiar daca Plesu se afla in relatie cu Vasile Malureanu, Securitatea n-a putut sa-l salveze, pentru ca ordinul era ordin.
Cum ati ajuns la aceasta concluzie, ati vazut documente in acest sens?
Scriitoarele Niculina Oprea si Gabriela Cretan riposteaza la amenintarea presedintelui ASB-USR, Horia Garbea, cu “muia”, excluderea si moartea din cauza “sursei” Adamesteanu
Jignita si amenintata mitocaneste, cu “muia”, excluderea si moartea, de catre presedintele Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, badaranul Horia Garbea, poeta Niculina Oprea gaseste resursele pentru a-i intoarce obrazul derbedeului cu functie de conducere in Uniunea Scriitorilor din Romania. Prezint mai jos o replica a domniei sale preluata de pe site-ul scriitorului Liviu Ioan Stoiciu, care, la randul sau, se intreaba de unde a scos Garbea – altfel un mare admirator al “bloggerului Nastase” (vezi foto mai jos) – povestea cu asa-zisa comisie disciplinara. De observat ca, desi acesta a atras atentia asupra ordinariei lui Garbea, pana acum nici un scriitor nu a indraznit sa-l ia la palme pe mocofan sau sa chestioneze intentia abuziva de tip comunist privind excluderea din breasla scriitorimii prin hotararea arbitrara a unei comisii (Paul Goma la fel a patit, in 1977, cand a fost eliminat din USdR a RSR. Si, ce coincidenta, inclusiv Nicolae Manolescu a votat “pentru”). Tot o doamna a literaturii contemporane, Gabriela Cretan, a trebuit sa spele onoarea scriitorilor romani, printr-o interventie la obiect, pe care o redau, de asemenea, integral. Astept in continuare o reactie normala a societatii in care traim, in special a ziaristilor de “trust”, care ezita in mod ciudat sa publice vreun rand despre acest grobianism al conducerii USR. Daca de la sefia CRP un ziarist ar fi fost amenintat similar, s-ar fi ignorat la fel subiectul? Pierit-au de tot gardienii adevarului si onoarei?
Redau cuvintele doamnelor: “Moarte mincinosilor”?
Domnul Horia Garbea face o criza de furie paroxistica la stirea despre Gabriela Adamesteanu (insotita de un document CNSAS!), trimisa prin e-mail de Niculina Oprea unui grup de prieteni scriitori (printre care a avut naivitatea sa-l numere); in fond, un mesaj strict privat, nu o afirmatie adresata publicului larg, care sa maculeze, intr-un fel oarecare, imaginea USR.
Cu toate acestea, presedintele ASB, dupa ce injura fioros, isi imbraca roba de mare inchizitor si, regasindu-si glacialitatea si tonul oficial, cere excluderea poetei.
Acestea fiind faptele, eu, una, raman cu o mare nelamurire. Daca dl. Horia Garbea este atat de sensibil la acuzatiile aduse membrilor breslei (chiar in prezenta unui act oficial de natura sa suscite indreptatite interogatii), este cu atat mai dator sa ne explice seninatatea bizara si taciturnia de Buddha scufundat in Nirvana de care a fost cuprins in 2008, cand Cezar Ivanescu a devenit victima mizerabilei inscenari pusa la cale chiar de un membru USR. Si nu intr-un mail catre amici, ci prin intermediul unui post tv (Realitatea TV) si a unei agentii de stiri (NewsIn). Nici dl. Horia Garbea, aflat atunci ca si astazi intr-o pozitie de conducere, nici altcineva dintre liderii USR n-au ripostat in vreun fel fata de acest josnic atac, nici macar atunci cand calomnia, intinzandu-se cu viteza unui incendiu, a capatat proportiile necontrolabile ale unui scandal mediatic.
Lipsa de reactie a celor in drept este cu atat mai grava cu cat episodul, calificat la momentul respectiv de Cezar Ivanescu drept „o incercare de linsaj mediatic” s-a incheiat cu moartea poetului (in conditii inca neelucidate).
Acum dl. Horia Garbea declama raspicat: „Nu s-a primit inca NICIO decizie de colaborare din cele solicitate”.
SCRISOAREA LUI PAUL GOMA catre TRAIAN BASESCU despre COMISIA TISMANEANU si ICR, falsificatorii istoriei ROMANIEI

Domnului Traian Basescu,
Palatul Cotroceni, Bucuresti
Domnule Basescu,
In 5 aprilie 2006, dupa ce Vladimir Tismaneanu imi propusese – si in numele Dvs. – sa fac parte din Comisia prezidentiala pentru cercetarea crimelor comuniste in Romania, pregatisem o scrisoare de raspuns la scrisoarea-invitatie. In primul rand ceream de la statul roman reparatii: restituirea cetateniei romane, furate chiar inainte de a pleca din tara (in 20 noiembrie 1977); restituirea dreptului de a publica in Romania, furat de N. Manolescu prin editorialul “Adio, domnule Goma” din 1998, apoi prin campania de antisemitizare a mea, organizata in 2005, in vederea obtinerii postului de ambasador la UNESCO.
In acel moment nu cunosteam numele celorlalti membri ai Comisiei, credeam insa ca reuniti pentru a cerceta-clarifica istoria Romaniei din ultimii 70 ani ne vom intelege intre noi, oricat de adanci fusesera neintelegerile anterioare. Drept care propusesem:
– din Comisie, ca membri de onoare, sa faca parte supravietuitori dintre victimele comunismului: Gavrila Ogoranu, plecat dintre noi intre timp, si minunata sa sotie (vaduva lui Sabadus, ucis in bataie la Gherla, de catre o “cunostinta” a mea: Goiciu), Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Remus Radina, Cicerone Ionitoiu, Ion Varlam si altii si altii cati au mai ramas;
– din Comisie sa nu faca parte acei autodeclarati “membri eminenti ai societatii civile” care colonizasera, de la 22 decembrie 1989, tribunele, prezidiile, balcoanele, platourile de televiziune, microfoanele, presa scrisa, posturile, bursele, pentru a ne explica noua, neinformatilor, noua, naivilor cat si cum si pe unde “rezistasera” ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Plesu, Manolescu, Adamesteanu, Dan Pavel, Oisteanu, Jela, Stelian Tanase, Antohi, A. Mungiu, Pippidi… – lista era mult mai lunga.
Motivele pentru care acesti “directori de constiinta” nu aveau ce cauta intr-o asemenea Comisie:
– “trecutul de lupta anticomunista” al lor: traficat post-festum, deci mincinos;
– cunostintele lor de istorie in general, in special de istorie contemporana a Romaniei: nule, chiar daca unii dintre ei se prezinta ca istorici.
Domnule Basescu,
Intre 11 aprilie si 14 aprilie a avut loc Marea Miscare de Solidarizare Intelectuala (Romana): “membrii de drept ai directoratului de opinie” din nefericita noastra tara, profesionistii in prelingerea de la un prezidiu la o comisie; de la un colocviu la o dezbatere-asupra, cu tot cu scaunul autorepartizat lipit de sezut(a), afland ca V. Tismaneanu imi propusese si mie participarea – chiar daca uitase sa mentioneze ca inca din 21 septembrie 2005 cerusem infiintarea Institutului pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania – au intrat in panica, s-au adunat, au dat mana cu mana, ca de obicei pe meleaguri mioritice si tot pentru o cauza mizerabila: expulzarea acelui ins care facuse ceea ce ei nu facusera nici macar in gand impotriva comunismului.
Urmare: V. Tismaneanu (prost consiliat, dar cine sa-i pedepseasca pe foarte-prostii consilieri? – la urma urmei fiecare are consilierii pe care ii merita) a improvizat o “motivatie” a anularii invitatiei mie adresate – in numele Dvs., Domnule Basescu – pretextul invocat: as fi publicat – pe internet! – scrisori de-ale tatalui sau!
Ce explicatie puerila, ce inventie debila!
Pe cand eram in relatii cordiale (sic) V.T. imi scrisese, nesimtitor la faptul ca ma ofenseaza, ma raneste:
“Rolul Dvs: mai ales pe tema represiunilor, studentimea, intelectualii. Nu trebuie sa scrieti: ati scris ce trebuia scris. Acum vin expertii, comisia citeste, adauga etc”. (subl mea, P.G.)
Am inghitit jignirea, am retinut sugestia. Chiar daca nu mai fac parte din Comisie – va propun:
Cum tot mi-am pregatit seria de scrieri postume, o ofer spre tiparire editurii Institutului Cultural Roman. Sa inceapa cu cele doua volume de Scrisuri care aduna articole, interviuri, conferinte publicate in presa occidentala intre 1971 si 1977 – pe cand eu ma aflam in Romania – apoi in exil, precum si cele din 1990 pana in momentul de fata. Presupunind ca imi cunoasteti publicistica, va rog sa o recomandati lui H.R. Patapievici, director al Institutului si membru al Comisiei.
Domnule Basescu,
In al doilea rand telul urmarit este unul pedagogic: Nici unul dintre membrii Comisiei nu cunoaste Istoria Contemporana a Romaniei: Sorin Alexandrescu, desi inalt specializat in prinderea prin scheme si sageti a geniului lui Faulkner, N. Manolescu, stralucit recenzent al cartilor de fictiune si harnic autor de manuale indrumatoare-spre-indarat, ca Literatura romana de azi. 1945-1965 – nu au nici o idee despre Istoria Tarii lor (daca ar fi avut una cat un bob de mustar, N. Manolescu nu ar fi luat lui I. Iliescu, imediat dupa Mineriada Sangeroasa din 13-15 iunie 1990 interviul legitimator al ilegitimului cu mainile pline de sange, numit de el “Omul cu o mare”); la fel S. Antohi: el este “istoric al ideilor”, nicidecum al faptelor si al suferintelor romanilor; Mihnea Berindei, turcolog emerit, ramane autor al unui studiu despre vamile turcesti, nu despre secolul al douazecelea la romani; cat despre Al. Zub el s-a specializat in Xenopol, in Kogalniceanu, in Parvan – din care nu a mai iesit, deci nu are idee, de pilda, despre “intamplarile” din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial.
In aceste decenii din urma am constatat cu tristete, cu ingrijorare, cu oroare: romanii nostri se afla in relatii conflictuale cu ceea ce se cheama Istorie – deci memorie: Neistoricii sunt “imuni” la cronologie, pentru ei timpul este… o neglijabila, un accident: ce conteaza, la scara secolelor, ca, de pilda, 28 iunie 1940 a fost inainte de 22 iunie 1941?, sunt sigur, nu dupa? si daca a fost inainte, la ce ne slujeste, azi: anuleaza prezentul mizerabil?; dintre scriitorii romani doar Eminescu si Sadoveanu au cinstit istoria cum se cuvine, pentru cei aparuti dupa 1944 – conjuncturistii din care ne-am facut maestri de gandire si de “creatie” – istoria a reprezentat “un domeniu” in care erai obligat sa te documentezi (ca in siderurgie, in piscicultura, in arpagicultura), iar tinerii care voiau sa devina istorici, din spaima-de-clasa, provocata de teroarea luptei-de-clasa, alegeau perioadele cele mai indepartate in timp, ca sa nu care cumva sa calce in groapa prezentului care putea duce drept la puscarie.
Cat despre acea constanta etica necesara in studiul istoriei – nici vorba: daca etica era exclusa din estetica (astfel realizandu-se inghetata fiarta specifica Romaniei bolsevizate de prietenii nostri luminatori veniti de la Rasarit pe tancurile rusesti in 1944, numita: “rezistenta prin cultura”), ce sa caute in istorie, considerata stiinta pura si dura…?
Domnule Basescu,
Cu incredere,
Paul GOMA
(Scrisoare publicata in ziarul Ziua, 8 mai 2006)
PAUL GOMA se mira in JURNALUL sau ca DORIN TUDORAN, ex "consilierul monstrului Voiculescu-Felix", i-a luat apararea "unui jeg absolut ca Mihaies"

Extrase din Jurnalul on-line al scriitorului Paul Goma pentru lunile ianuarie – august 2009:
“Geoana si-ar dori (subl mea, P.G.) o alianta cu PNL daca ar câstiga alegerile prezidentiale”
Ei, da: securistii din tata-n fiu – si dupa ei, laie, populatia pasnican ovina a tarisoarei, crezînd ca asa e bine, fiindca asa vorbesc securistii de ran mare – ca sa nu se observe ca sunt inculti, neinstruiti, neamuri-proaste îsi imagineaza ca este mai “trendy” sa folosesca “as dori” în loc de: “vreau” sau mai îndelicat: “doresc…”
Acest “as dori” (care ne va fi venind din romantele Ioanei Radu – însa nu am aflat cine este autorul textului) se tine de mâna cu… “ca si” folosit de analfabetul românache când “ar dori” el sa sa se exprime ca la televiziunea Voiculescu (fost, o luna, patron al prietenului meu, poetul Dorin Tudoran – prin Dan Diaconescu – m-am înselat? da’ de unde!, doar i-am confundat), în loc – de
pilda: “Magureanu, ca securist notoriu”, el, nevrînd sa-l demaste pe Magureanu, sogorul Coposului, ca cine stie, se trezeste Tatal Natiei si îl pune vistavoi tot pe “Virgil”, cel recomandat americanilor prin Mihai Botez – o da prin aratura: “Magureanu, ca si organ…”, imaginîndu-si ca astfel a evitat o… cacofonie. Il asigur; cacofonia este altceva, altfel, deci nu a evitat nici o
cacofonie, în schimb a comis o securifonie. (…)
In paranteza: cu ce obraz mai apare Tudoran în public, moralizînd imoralitatea vietii din România, el care a acceptat – cât a acceptat: o saptamâna? doua (chiar de ar fi fost o singura zi, tot nu ar fi scapat nemaculat)?, de a fi consilierul monstrului Voiculescu-“Felix”? Caci pentru de ce a acceptat el cinstea-de-onoare? Caci iata pentru ca de ce, a explicat (cu mâna lui): Pentru caci, în adolescenta, jucase hokey cu Voiculescu! Sa nu-l pui la Coltul Gânditorilor Moralnici (pe Tudoran, fireste, nu pe securistul “Felix”, el fiind de mult acolo)? (…)
6. informatorii sunt urmariti si in strainatate ! de Kartouche
21/05/2009 23:48:10 Eu am auzit, ca informatorii care au tradat, sunt urmariti si in strainatate ! Cele 18 volume au avut un scop : pozitia si activitatea unei tradator !!Cate volume o avea Pacepa ?? Ca el a fost general de securitate ! Gresesc ? Asa am auzit. Poate nu e corect !
5. interesant – de mmmmda – neincrezator 21/05/2009 23:43:27
daca nu traiam vremurile si daca nu “fugeam”….daca nu-l intilneam pe Mishu Botez si altii….poate as fi luat de bune raspunsurile….dar, nu m-a convins….in mintea mea e tot “trimis” ca si Tismaneanu!
11. Nu stiu de ce de SIEL 22/05/2009 20:15:00
Dar simt un puternic miros de diversiune in acest interviu.
13. DE LA LITERATURA DE SERTAR LA LITERATURA DE DOSAR. de Alex. 23/05/2009 09:47:11 Cu toate ca N.C.Munteanu (gogonat), Stelian Tanase (umflat), B. Nedelcovici (lacrimogen), C.V. Tudor (slinos) si alti, ejusdem farinae, au “facut literatura” publicandu-si dosarele de securitate, pot paria cu oricine ca dl. Dorin Tudoran nu va cadea in aceasta capcana. De ce ? Pentru ca dansul nu a fost ca ei, nici inainte de ’89, nici dupa. Ma refer si la caracter si la talent.
15. Ptr. Alex de alice 23/05/2009 10:51:56
Poate ca aveti dreptate. Pe adevaratii dizidenti din timpul regimului comunist nu i-a preocupat, dupa revolutie, ideea de a-si demonstra sau de a-si populariza activitatea anticomunista publicandu-si dosarele de securitate. N-am auzit de asa ceva la Preotul Caciu Dumitreasa si nici la Paul Goma. In schimb de ei am auzit atunci, in anii aceia de dictatura.
37. Dlui.Dorin Tudoran de V.Roaita 13/06/2009 21:49:43
Multumesc pentru efortul pe care l-ati depus postand un raspuns la intrebarea mea usor perversa – adresata unui fost dizident al regimului comunist-. Din pacate ati avut reactia pe care o intuiam, deci nimic nou sub soare. Am citit acum cativa ani KAKISTOCRATIA. Am inteles inca de atunci ca e dureros pana la imposibil sa iesi din tonurile ferme de alb si negru. (…) Ma urmaresc ei pe mine cu taxele si dobanzile si incearca sa ma “abureasca” cu ziarele si televiziunile lor personale si “publice”. Pacat ca nu mai are cine “sa le traga sirena”, asa cum in anii ’70, a facut-o pentru *** de atunci (aceeasi natie, doar alt sistem) un Paul Goma si, asa cum vreti sa demonstrati cu dosarele de la secu (Cui? Americanilor? Ca pe aicea nu mai intereseaza pe aproape nimeni dupa toti „eroii”care s-au tot aratat si publicat, pe fata si pe dos, de douazeci
de ani incoace), un Dorin Tudoran.(…)
41. Dorin Tudoran – poet? My ass! de Patty Bullar 16/06/2009
18:49:17 Un papagal “anti-comunist” (din gasca lui Vladimir Tismaneanu) care a fost marginalizat de catre acolitii sai, tocmai la impartirea caimacului!
46. episoade la episoade de iordan 20/06/2009 12:27:02 mai aveti multe episoade la gargara acestui scriitor de 3 parale? Aveti noroc cu Web cam-ul ca altfel nu mai aveati pe nimeni.(…)
50. CITESTE ANTOLOGIA RUSINII DUPA IERUNCA de
APOI SA VORBESTI,TUDORANE! SCRII LANGA PAUNESCU, L. AVRAMESCU, T. OCTAVIAN SI ALTE MEDIOCRITATI CEAUSISTE! POFTA BUNA
52. tudoran e platit de tismaneanu din banii nostri de nicolae iorga
2/08/2009 21:38:19 Tismaneanu va e sef la IFES USA, unde imprastiati cu democratzia pe larg, in drepta si mai ales la stanga, acelasi Tismaneanu din consiliul academic al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala CADI.RO, care e “laboratorul de gandire” al PDL-ului, adica creierul mic al lui Basescu. acolo SE REFUGIASERA INTELECTUALII IMORALI SI TRADATORI DE NEAM ai puterii dupa scandalul ICR din vara 2008, si vroiau sa reintroduce cenzura, sa nu-i mai putem nici critica. Ceea ce explica si blogul Dvs. in care-l ridicati in slavi pe basescu, dle Tudoran, gashca tradatoare din care faceti parte si profitati, si “dibaciul, si carmaciul”: v-au activat astia ca nu mai aveti ce manca prin america si va ridicati acum fustitza pentru niste dolarei, la comanda oportunistului tradator de tara Tismenetski. RUSINE!
53. la vremuri noi tot ei de Ilie Ulici 13/08/2009 21:41:38
este absolut evident ca Dorin Tudoran nu avea ce vorbi cu Tuca, e la fel de hidos cum ar fi vorbit cu adrian im-Paunescu.
Sâmbata 22 august 2009
“Draga Vasile, Multumesc pentru comentariu.
Ionesco a spus multe. De exemplu, intrebat de prietenul sau Francois Fejto de crede ori nu in Dumnezeu a raspuns: “Cred, dar m-as fi dorit ca Dzeu sa fi fost putin altfel…”
In treacat: Ionesco îi va fi spus lui Fejtö ce relateaza D. T. ca i-ar fi spus, atât ca nu doar lui Fejtö, ci si mie. Observ – abia acum! – ca Tudoran are mania citatelor din clasici, ca si maestrul sau de gândire Paler, cel care nu putea face un pas în operatia de moralistizare (sic) a maselor largi (imoralizate, saracele), fara a se rezema pe Salustius, pe Homer, pe Pliniu cel Batrân. De acord: Paler avea de ispasit pacatele grele ale activistului de partid si ale gazetarului trimis în misiuni speciale în Occident, pe când tata-sau asuda sânge la Canal – desi nu le-a marturisit deschis niciodata – si o facea coplesindu-l pe cititor cu citate care de care mai hodoronc-troance – dar Tudoran ce pacate încearca sa i se uite? Unul dintre ele, iata-l – citez, în continuare:
Evident ca ce se intampla la Chisinau este mult mai important decat multe scandaluri bucurestene. Daca nu scriu deocamdata despre Moldova este din ratiuni bine intemeiate si, scuza-ma, nu tocmai intelept de discutat pe un blog.
Daca imi reprosez ca nu scriu deocamdata despre Moldova, te-as ruga sa iti amintesti ca, in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo (subl. mele).
Parisul, Roma, Londra, Washingtonul etc li se pareau mai interesante. Astazi, cand s-ar putea sa fie un pic cam tarziu, se dau de ceasul mortii, mari campioni ai cauzei basarabene.”
Sa le luam pe rând:
“Daca nu scriu deocamdata despre Moldova…”
“Deocamdata”? Vrea sa dea de înteles ca nu scrie în-prezent? Dar Tudoran nu a scris nici “deocamdata” nici “altadata” despre… “Moldova”. De ce? Am înteles mult mai târziu, dupa o lunga perioada – un an?, doi?; trei? – în care m-a tacut, a refuzat sa raspunda la scrisorile mele, iar când, într-un târziu, mi-a telefonat (de la “acasa lui, de la Chisinau”), iar eu i-am cerut adresa – “de la el, de la Chisinau” – mi-a raspuns «Lasa, batrâne, ca ti-o dau…» – si nu mi-a dat-o.
Iar în toamna anului 1986, când a fost organizata o “întâlnire” cu…, zi-i pe nume: “Moldova”, la Die-Drôme, la colocviul unde urmau sa se dezbata “adevarurile despre Basarabia” – patronat de americani, dirijat de Tudoran, eu, desi aveam invitatie, nu am avut voie sa intru, fiindca… nu aveam invitatia speciala, pe care o avea, de pilda Gabriela Adamesteanu, cunoscuta specialista în problemele “moldovenesti”. Iar când, dupa “lucrari”, în prezenta sotiei sale, l-am întrebat pe prietenul meu bun, Tudoran, de ce nu am fost lasat sa intru, fiind unul putinii, daca nu unicul nativ din Basarabia, autor al câtorva câteva carti despre subiectul cu pricina, banateanul-regateano-ardeleanoamerican mi-a raspuns, batîndu-ma pe umar:
«Lasa, batrâne, ca am aparat noi foarte bine cauza Moldovei» – a “Moldovei”, de “Basarabia” americanul Tudoran nu auzise.
Si cu acel prilej i-am cerut adresa de la Chisinau. Si de data aceea m-a asigurat:
«Lasa, batrâne, ca ti-o dau…»
Si tot nu mi-a dat-o. Tot asa îmi raspusese Monica Lovinescu, în primele saptamâni din 1990, când ar fi trebuit sa fiu si eu prezent la alcatuirea portofoliului editurii Humanitas, (primita de la Plesu), dar nu ma anuntase ca întâlnirea cu Liiceanu va avea loc la…, în ziua, la ora cutare si m-a consolat astfel:
«De ce te superi? Am lucrat foarte bine si fara d-ta…»
Lui Tudoran i-a scapat mai târziu afurisita de adresa pe ambalajul volumului Kakistokratia, trimis la Paris…
Revin:
“…in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo…”
Despre ce vorbaieste vorbitorul Tudoran: despre “intelectualii români de mare finete (…) care au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo”? Sau despre intelectualul de nesfârsita finete, Dorin Tudoran, avînd un domiciliu la Chisinau, care în viata lui curata nu a scris un rând “despre Moldova”?
Ca mi-am adus aminte: Dorin Tudoran, la curent cu executia prietenului si protectorului sau Caraion de catre N. Manolescu, nu a scos un mieunat în timpul campaniei de calomnii regizata de
România literara. Oare de ce? Era el atât de ocupat cu “munca la Chisinau”, încât nu mai stie ce se petrecea pe malul drept al Prutului? De ce nu spunea adevarul: americanii îi interzisesera sa
o faca – ca sa nu se supere rusii! Tudoran, poet-liber, ciocnise calcâiele si executase ordinul.
Poetul Tudoran, întrebat de Mariana Sipos de ce nu a intervenit în chestiunea Caraion a raspuns… ca nu citise cartea Jelii Aceasta dragoste care ne leaga… Nu citise cartea Jelii, la
aproape un an dupa aparitia ei! Pentru-ca-nu-o-gasise-în-librarii!
Dragut, ca argument. Mai ales ca…
– … Ion Caraion, din banii pe care nu-i avea, ca exilat, îi tiparise lui Tudoran, la editura Victor Frunza volumul De buna voie, autobiografia mea…;
– volum care figureaza, cu titlul în bibliografia Kakistokratiei, dar fara numele lui Caraion, ca prezentator.
Acesta fiind Dorin Tudoran, cel care îmi reprosa mie ca nu am fost… recunoscator Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, aceia care totdeauna îmi facusera numai binele, afirmatie scrisa
de mâna lui dupa ce nu-mi citise Jurnalul I-II-III de la Nemira, unde statea scris, limpede, negru pe alb ca Monica si Virgil îl sustinusera pe Liiceanu în opera-i culturala de a retrage din comert, apoi de a trimite la topit cartea pe care el o solicitase: Culoarea curcubeului…
E-he, “disidentul” Tudoran: cel care-l luase de piept pe Ceausescu, daduse cu el de pamânt, somîndu-l sa-i dea pasaport de emigrare!, ca el face urât; Tudoran, devenit consilier al lui Dan
Voiculescu, fie si pentru o saptamâna, dînd lectii de morala a… verticalitatii în viata publica…
Interesatii pot urmari povestea prieteniei noastra pâna în vara anului 1998, pe site-ul meu web, în Scrisuri, vol 2, în textul: “Despre ce nu vorbim”, datat 26 iunie 1998.
(…)
Am obosit. M-a obosit Dorine Tudorane.”
PAUL GOMA despre VLADIMIR TISMANEANU – si nu numai – in 11 puncte. Scrisoare catre Vladimir Tismaneanu. FOTO FANTOMA LUI GHEORGHIU DEJ

Paul Goma: Scrisoare catre Vladimir Tismaneanu
Domnule Vladimir Tismaneanu, in 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” in replica la interviul luat de A. Gosu, publicat in revista 22. Numai ca nici “22” (Rodica Palade), nici “Aldine” (Dan Stanca) nici “Ziua” (S.R. Stanescu), nici “Adevarul” (unde filtru este A. Badin, cel care a luat interviul la care fac aluzie in Post Scriptum) nu au raspuns, cu exceptia ultimului, care a transmis hotarirea: NU.
Daca as fi in locul lui Vladimir Tismaneanu, m-as ingrijora.
Sunt convins ca din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica ripostele lui Goma la propostele lui Tismaneanu – ar insemna sa ne intoarcem in cumplitii ani 1948-1958 cand la “puritatea ideologica” a textelor aparute in volume, in presa vegheau: delirantul Chisinevschi, ferocele Rautu, subalternii sai devotati Valter Roman, Leon Tismaneanu, Goldberger, Ofelia Manole si alti tovarasi de alte nationalitati de sinistra amintire.
Pentru a-si “repera” onoarea, Vladimir Tismaneanu (dar vrea? – vom verifica numaidecat) are de facut urmatorul lucru: Sa se adreseze sefilor publicatiilor respingatoare, propunindu-le textul de mai jos, insotit de scrisoarea de fata, in virtutea tolerantei – chiar daca aceasta nu face parte din panoplia “standardelor academice” cu care mi-a inchis gura cand m-a anuntat ca nu mai fac parte din Comisia prezidentiala pentru studierea comunismului – fiindca imi lipsesc standardele…
Daca va pretinde ca el, Vladimir Tismaneanu este un biet profesor la Maryland, in trecere prin Bucuresti (in momentul de fata aflat la odihna binemeritata la Sinaia, la Mamaia, la Tataia) si ca nu are nici o putere (sic) sa ceara, sa impuna, sa dikteze – ii voi raspunde cu o anecdota adevarata: Acum cativa ani, in Franta izbucnise un scandal: scriitorul Renaud Camus (a nu se confunda cu Albert, mort in 1960) scrisese in Jurnalul sau, publicat, ca la postul de radio France Culture lucreaza mult mai multi redactori evrei decat neevrei, iar acestia invita in emisiunile lor prieteni, colegi – tot evrei – mai numerosi decat neevreii. Bietul Renaud Camus, el, naivul, in virtutea dreptului de expresie, isi exprimase o *opinie* care, nu intamplator, era si exacta – si nu doar privind posturile de radio ci si cele de televiziune – dar ce campanie a fost orchestrata impotriva fiorosului “antisemit”! – la care au participat, cu sfanta-le indignare tenorii (in Romania li se zice: “directorii”) opiniei publice indignate. Singurul dintre intelectualii care nu s-a napustit sa dea cu parul in capul blasfematorului a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular al unei emisiuni saptamanale, “Répliques” pe care o detine si azi. Evenimentul se petrecea inainte de izbucnirea ultimei Intifada – provocata de Ariel Sharon, astfel ajungind la guvernare – deci pe cand Finkielkraut mai era o persoana rezonabila, cu care se putea discuta (chiar si despre Palestina, fara ca el sa invoce “argumentul demografic”! – depun marturie, pe atunci eram in relatii *normale*) – si care a intervenit ca un sef de clasa, batind din palme, cerind atentie si spunind, in esenta: Este adevarat ce sustine Renaud Camus ca la France Culture sunt multi redactori evrei – dar ar fi trebuit sa recunoasca: nu toti. *Fiindca suntem in Franta unde chiar si francezii au dreptul sa lucreze la acest post de radio*… (sublinierea imi apartine).
La o astfel de insolenta nimeni dintre bravii francezi nu a raspuns: si ei sunt traumatizati, paralizati de culpabilizarea cultivata consecvent de holocaustologi.
Eu insa, roman fiind – chiar de nu am nici un fel de cetatenie (romana mi-a fost furata de *Statul roman in 1977* si nerestituita nici azi – cu scuze), imi spun ca romanii mei n-or fi ei chiar atat de lasi, de nedemni – cu conditia ca un evreu sa le dea bilet de voie la exprimare, fie si cu perfidia unui Alain Finkielkraut. Asadar ii propun lui Vladimir Tismaneanu sa se adreseze el tovarasilor responsabili de ziare-reviste, posturi de radio si televiziune recomandindu-le sa publice textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” insotit de scrisoarea de fata.
Astfel va face sa inceteze zvonul ca el ar fi dat dispozitia de a i se interzice lui Goma dreptul de a publica – cu atat mai putin: dreptul la replica – in romaneste, in Romania. Tot se laudase el (despre V. Tismaneanu fiind vorba, in continuare) ca va face tot ce-i sta in putere pentru ca Goma sa poata publica, in limba sa, in tara sa. Ei bine, iata ocazia! Drept care atasez textul cu pricina si astept rezultatul interventiei sale – in favoarea mea.
Paul Goma
Paris, 3 iulie 2006
3. Despre “puiul de bolşevic” [V. T. ]
– a fost lăsată muritoare de foame?
– a fost alungată din casă? (care casă: cea confiscată de ei, revoluţionarii burjuilor odioşi – şi antisemiţi? )
– au fost membrii ei măcar anchetaţi de Securitate (nu vizitaţi, la domiciliu) – “ca la Securitate”? – câte minute/zile/luni/ ani au fost aceia reţinuţi/deţinuţi? – cine/câţi dintre ei au murit în închisoare? “Răspunsul” l-a dat Cristina Boico (mătuşa pe care Vladimir o iubea foarte), după ce s-a re-strecurat în Franţa, ca “eroină a Rezistenţei Franceze”: «În România am fost persecutaţi ca evrei şi comunişti».
4) Despre “credibilitatea morală şi ştiinţifică” [V. T. ]
5) Despre ticul verbal-scriptic: “Circulă pe internet…” [V. T. ]
6) Despre rolul destinat mie în Comisia cu pricina
În unul din mesajele trimise în 10 aprilie a. c. V. Tismăneanu îmi explica din capul locului: “Rolul Dvs: (…) Nu trebue sa scrie[t]i: ati scris ce trebuia scris”. Distribuirea rolului mut m-a rănit, dar nu m-a determinat să-l trimit pe distribuitor la plimbare. Deci: la o săptămână după invitaţie mi se comunicase că urma să… interpretez Aria (mută) a Decorului, sarcina grea a… activităţii revenind adevăraţilor actori (aflasem două nume: Patapievici şi Antohi). Atunci, în 10 aprilie am intuit că în acea Comisie nu voi putea face nimic-nimic-nimic.
7) Despre cei care fac istoria României
a. Din 23 august 1944 Ocupanţii ruşi ne-au falsificat istoria prin trimişii : Pauker, Chişinevschi, Răutu, Roller – de unde termenul: rollerizare;
8. …ambasadorul USA în România, N. Taubman, după ce ne-a demonstrat cu strălucire că un ambasador nu are rolul de a se ocupa de relaţiile ţării sale cu cetăţenii ţării în care a fost numit, ci de Holocaust, de predarea lui obligatorie în şcoli, acţune propagandistică împănată cu ameninţări din repertoriul lui Wiesel (cel de la 3 iulie 1991, din New York Times): “Trebuie să ştiţi că dacă antisemiţii nu sunt criticaţi [înfieraţi] în public, veţi suferi. Veţi fi izolaţi, Occidentul vă urmăreşte cu mirare, cu spaimă, cu groază”. De curând, prin cine ştie ce ameninţări-promisiuni (să fie întrebat inevitabilul Ungureanu), ambasadorul Taubman i-a adus pe români până la acceptarea unei monstruozităţi, a unei Minciuni a Veacului: re-inaugurarea, în Cişmigiu, a unui monument al ostaşilor americani căzuţi pentru liberarea României… Or toată toată lumea ştie că americanii în chesti, aviatori de bombardiere, înainte de a fi doborîţi, ne făcuseră praf şi pulbere, ne amestecaseră cu molozul – la Ploieşti, la Bucureşti, în 4 aprilie 1944, în zona Gara de Nord, unde au murit mii de civili, dintre care trei sferturi refugiaţi grupaţi acolo în vederea “dispersării” în vestul ţării – prefigurînd crima de la Dresda, din anul următor, 1945: tot refugiaţi civili din Est erau… La Bucureşti, în 4 aprilie 1944 a pierit şi unchiul meu Ignat Goma. Aşadar: după exemplul evreilor care au treabă, n-au, fabrică “dovezi de antisemitism”, americanii au, n-au treabă, fabrică “prinosuri de recunoştinţă” (se recunoaşte expresia? , tata, deşi fost deportat în Siberia, zicea: «Americanii sunt un fel de ruşi – doar că au mai multe stele pe drapel»). Cum de îi rabdă pământul pe guvernanţii români care nu apără interesele românilor, ci pe ale ruşilor şi pe ale ucrainenilor (pe lângă interesele, muuult mai importante ale surorilor, cumnatelor, verişoarelor – chiar şi ale nepoţelelor? ). Cum de mai fac umbră pământului guvernanţii români care nu cunosc istoria elementară a ţării lor, România, iar dacă o cunosc, puţin le pasă de adevărul ei, ci sunt cu gândul numai la “consideraţia” pe care o vor primi (şi dolarii! să nu fie uitaţi dolarii!) de la aceşti ruşi cu mai multe stele pe drapel…?
9) Despre certificatele de bună-purtare
10) Despre a fi sau a nu fi evreu în România
Prietenii, îndatoraţii lui V. Tismăneanu i-au sărit întru apărare, acuzîndu-i pe acuzatori că… l-ar fi acuzat pe “Volo” pentru păcatul-crima de a fi evreu. Să avem iertare: în primul rând şi fiul meu Filip este evreu, după mamă – şi ne înţelegem bine, împărtăşim aceleaşi valori; în al doilea: din câte ştiu – şi ştiu, fiindcă pe mine mă interesează ce se petrece în lume, deci mă informez – nimeni nu l-a acuzat “pentru că este evreu”.
11) Ce fel de istorie a României vrea V. Tismăneanu?
Ceea ce i se poate reproşa (şi trebuie să i se reproşeze) lui Vladimir Tismăneanu este, nu faptul că este evreu (ei şi? este ceea ce este!), ci faptul că, evreu printre goi (români), este insensibil la viaţa şi la moartea goi-lor; nu i se poate reproşa că este fiu de bolşevici evrei care doar rău au făcut băştinaşilor – ci că nu a renunţat la graniţa mentală reproducînd graniţa reală (Zidul ! Autozidul!) separînd iremediabil “Cartierul Primăverii, cuibul de bolşevici” şi restul ţării, populaţia. El nu poate, nu vrea să accepte că există şi altceva, altfel decât propria persoană, propria categorie, propriul clan. De pildă, pentru el, umanist, nu există suferinţa palestinienilor, nici injustiţia, nici neomenia cu care sunt trataţi, ei băştinaşii, de către invadatorii israelieni (să nu invoce “dreptul istoric”: Filistenii erau oamenii locului, sedentari atunci când Evreii, păstori, au dat peste ei, venind din Mesopotamia). Nu am citit şi nu am auzit ca cineva să fi citit vreun rând de măcar înţelegere, dacă nu de compasiune (i-aş cere prea mult dacă aş rosti “fraternitate”) pentru altă comunitate oprimată, alungaţă de la vatra ei: a palestinienilor. Nu, nu. Deşi există atâţia evrei normali şi celebri (nu chiar ca şi “profesorul de la Maryland”) şi tot din aria rusească proveniţi: Menuhin, Barenboim, ba chiar şi dintre evreii noştri: Sami Damian. Aceştia au riscat normalitatea – şi au fost trataţi, cum altfel, decât de “antisemiţi”. Vladimir Tismăneanu – şi asta va fi concluzia mea – o persoană structural insensibilă (istoria se face şi cu inima, nu? , chiar riscînd o abatere subiectivă); pe el îl interesează – vezi-i bibliografia – personalităţile-care-fac-istoria, chiar dacă părintele său, Leon Tismăneanu, ne obliga, ne soma să credem că… masele; îl preocupă cancanurile, mâncătorìile, întreturnătoriile mafioţilor bolşevici – şi nu cei care au suferit, care şi-au pierdut viaţa (unii şi sufletul) sub şenilele de tanc sovietic ale Marii Terori de la Răsărit.
Paul GOMA
Sursa: https://paulgoma.free.fr/

October 3rd, 2011
VR
Posted in
Tags: 




































