Victor Roncea Blog

Nici nu s-a racit bine bietul Cristi Paturca, trubadurul nostru din Piata Universitatii, mort in saracie si mizerie la doar 46 de ani si, “in memoriam” Piata Universitatii, Andrei Plesu, rapsod pe locul lui Silviu Brucan in Scinteia “rebranduita” a lui Dinu Patriciu, da la tot poporul o lectie  – cu un semn de intrebare pus de forma in coada – despre “Cum trebuie sa arate anticomunismul?” . Asa si nu altfel!, caci grait-a bulibasa “dreptei romanesti”.

In urma cu aproape doi ani, intr-o zi de mai, Cristi Paturca, tocmai iesit din spital dupa opt luni de tratament, s-a trezit cu lucrurile aruncate-n strada din mansarda unde locuia, in casa in care se nascuse. Somatia nu-i ajunsese la spital… Stiindu-se ca e vorba de un fost revolutionar care, ca putini alti tampiti, s-a aflat pe strazi din decembrie 1989 pana in iunie 1990, cand au fost pusi “la rece”, executorii evacuarii venisera insotiti de… trupe de jandarmi. Reprezentantii pumnului statului se grabisera sa aprobe desfasurarea de forte impotriva bravului anticomunist care, prin forta si curajul lui nebunesc, contribuise chiar la crearea noului “stat de drept”. Iata ca “statul de stramb” se intorsese acum impotriva lui, fara sa-i mai dea dreptul macar sa-si adune “averea” la un loc, intr-o bocceluta.  Firav ca o trestie, rebegit de griji si boala, zacea pe caldaram, pe piramida de saci de plastic plini de avutul sau, casete si benzi adunate in scurta sa viata, cantand: “Mai bine haimana decat tradator; mai bine huligan, decat dictator; mai bine golan, decat activist; mai bine mort, decat comunist”. Si mort este, acum. In ultimii doi ani a trait prin birouri, in subsoluri, pe unde a apucat, grabindu-si sfarsitul.

Din vila sa somptuoasa din strada Paris 14, unde locuieste din vremea “odiosului regim”, cu vedere din balcon intr-o parte la Guvernul Romaniei (odinioara al RSR), in cealalta la vecinul sau, Sorin Ovidiu Vintu (pe timpuri Institutul Cervantes), si in fata la garajul SPP (pe vremuri al Securitatii), Andrei Plesu, ayatollahul “anticomunismului” si filosoful de serviciu al lui Dinu Patriciu, nu s-a obosit sa-si puna in miscarea masina sa de facut “repere intelectuale ale dreptei romanesti” pe banda si sa-i dea bietului autor al Imnului Golanilor macar putin atentie, daca nu altceva. In schimb, cu editorialul scris in ziua mortii sale, ii da lectii de “anticomunism”, acolo, in mormant.

“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, isi incepe amploaiatul lui Patriciu “diatriba”.

“Ca tot omul post-totalitar, mi-am pus şi eu această întrebare. Am avut şi eu, imediat după decembrie 1989, câteva dezamăgiri şi câteva accese de enervare, când am văzut cum tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară, s-au transformat, peste noapte, în anticomunişti sângeroşi. Îmbrăcaseră brusc „cămaşa morţii”. Mâncau comunişti şi securişti pe pâine, se spălau de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare scuturând chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front. Prin contrast, devenisem, în ochii noilor activişti, un criptocomunist zănatic, un „tovarăş de drum” al lui Iliescu. Eram politically incorrect. A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, scrie boss-ul “Dilemei”, saptamanal fondat si finantat integral de stat, prin Fundatia Culturala Romana (fostul ICR), cu aprobarea lui… Ion Iliescu.

Buuun. Deci, amestecand voit planuri si personaje inventate, distinsul filosof de Casa Scanteii lasa sa se intelega ca cei din Piata Universitatii, in-cantati de Cristi Patarca, erau, in mare parte, tot felul de “fosti” care se transformasera “peste noapte”, in “anticomunisti sangerosi”. Noi, adica. “Fosti” la 20 de ani. Si-am mai si imbracat, “brusc”, “camasa mortii”. Aici trebuie sa recunosc, filosoful lui Patriciu are dreptate: chiar asa a fost, incepand cu ziua si noaptea de 21 decembrie.

Dar sa ne intoarcem la acei “tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară”. Evident, “prin contrast”, vorba lui, Andrei Plesu nu se poate numara printre acestia – Doamne, fereste! -, din moment ce el reclama scarnava situatie. Si totusi, din cate imi aduc aminte, nu mai departe de acum cateva luni Herta Muller i-a rasucit la protap pe scena Ateneului pe mai toti disidentii inventati ai KGB, anticomunistii de mucava care au luptat cu regimul prin… tacere. Cu Plesu si Liiceanu in cap de lista. Deci cum stam cu “prudenta exemplara”?

Oare nu aceeasi “prudenta” l-a indemnat pe Andrei Plesu, ca fost secretar PCR pe unitate – inscris in Partid ca un “adevarat revolutionar”, la doar 19 anisori -, sa-i adreseze nu una, nici doua ci trei scrisorele “explicative” ditamai Secretarului General al Partidului Comunist Roman, Tovarasul Nicolae Ceausescu. Transmise prin “curier rapid”, respectiv postasul de serviciu al “intelectualilor”, mereu cu tolba plina de Note si Informari, ofiterul de Securitate Vasile Malureanu, in prezent general (r)?

Dar, ca “om pre-post-totalitar”, cumva acelasi “anticomunism” feroce de azi, mascat atunci in “prudenta exemplara”, il indemnase sa sustina prelegeri de estetica in fata intregului activ al Securitatii Municipiului Bucuresti?

Sau: aceeasi “rezistenta prin tacere”, bine gargarisita azi, ii oferea prilejul ca, in timp ce Parintele Gheorghe Calciu infunda pentru a doua oara puscariile comuniste, “celebrandu-si” al doilea deceniu de recluziune, in 1983, el sa primeasca cadou – tot pentru a doua oara! – de la “odiosul regim” si “sinistra Securitate” o noua bursa taman la Humboldt, unde sa mearga bine-mersi, de-o manuta cu Gabriel Liiceanu si de cealalta cu fiul sau, sarbatorind apoi revelionul la Paris, luptand cu homarii si stridiile? E drept, la intoarcerea sa, cuminte, in tara, in 1984, a fost eliberat si Parintele Calciu, dupa 21 de ani de  puscarie, pentru a fi expulzat imediat in Statele Unite,  unde a fost preluat in suturi, pentru acuzatia ca fusese legionar, de alt ayatollah si “stalp al dreptei intelectuale romanesti” (?), fostul propagandist comunist -bolsevic Volodea Tismaneanu.

Ciudat, referindu-se la toti cei ce “mâncau comunişti şi securişti pe pâine, ca sa se spăle de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare”, Plesu nu se gandeste la Tismaneanu deloc. Si are si dreptate. Pentru ca, in 1990, Tismaneanu nu manca nici un comunist pe paine, ca azi, ci, dupa o audienta la domnul presedinte Ion Iliescu, primise masina si sofer si chiar si cazare gratis, la Hotelul Partidului de pe Kiseleff sau in fostele vile ale Partidului din Primaverii, exact aceleasi in care este cazat si astazi, pe banii nostri. Ce vremuri de aur! Care au durat, ca sa vezi!, pana in 1996, cand PSD-ul a pierdut puterea, in ciuda sperantelor lui Tismaneanu, care tocmai ii lansase cartea de soc a lui Iliescu la nivel planetar: Bucuresti, Paris, Washington, New York, Timisoara… Iata cum depana atunci sotia lui Tismaneanu, Mary Frances Sladek, excursiile trepidante prin Romania pre-electorala: “Spre deosebire de 1994, cand ne stia putina lume, faptul de a fi fugariti de reporteri e firesc, pentru ca Vladimir si presedintele Iliescu au lansat cartea de “Dialoguri” despre sfarsitul istoriei, adica a istoriei Partidului Comunist”… Unde la depana? In “Jurnalul National” al scarbavnicului Felix, sau, dupa caz, respectatului domn Voiculescu…

Alte fapte de vitejie ale lui Andrei Plesu, pe vremea comunismului, s-au consumat, la propriu, la Palatul Marucai Cantacuzino si al lui George Enescu de la Tescani, unde, conform propriului CV “a fost expulzat in 1989 din Bucuresti”, pe post de muzeograf-bibliotecar sef. Ma gandesc ca, fiind in plin 1989, simtind vibratiile pre-revolutionare ale viitorului om post-totalitar din el si avand deja atata experienta in lupta cu comunistii, acum ar fi fost momentul in care Andrei Plesu sa devina anticomunistul de azi, “reperul dreptei romanesti”, de la PCR la FSN, GDS si PDL. De exemplu, cand Viorel Hrebenciuc dispunea sa i se livreze masa de la Gospodaria de Partid Bacau avea ocazia nesperata de a le-o tranti in fata nemernicilor de comunisti care-l ghiftuiau cu nesimtire! In plus, o mica greva a foamei nu i-ar fi stricat…

Cat de simpatice sunt aceste “repere” ale tuturor regimurilor… Pe vremea comunismului se bateau de pe meterezele Partidului, ale Academiei Stefan Gheorghiu si “Scolii de la Frankfurt” cu “capitalismul retrograd”. Pe vremea capitalismului se bat cu… comunismul ucis de noi! Si da-i, si da-i, doar doar o mai zvacni cadavrul. Macar un partz sa mai traga sa ne dea si nou ceva aer in piept, sa urcam pe culmile noului Partid, “Democrat-Liberal”!

Dar sa ne intoarcem la “anticomunistul” Plesu si lupta sa cu “corectitudinea politica”. Zice dansul asa, in editorialul care-mi aminteste de cel de infierare a tot ce e romanesc, scris de tovarasul Gogu Radulescu, in “Romania literara” a anului 1988: ca, pe vremea cand Cristi Paturca, acum mort, si cele cateva zeci de mii de romani anticomunisti, cantau in Piata Universitatii “mai bine haimana, decat tradator”, el era… “politically incorrect”. In timp ce “anticomunistii sangerosi” – fosti securisti si comunisti, dupa cum se intelege – “scuturau chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front”, Pai, tov Plesu, din cate imi amintesc eu si, probabil, vreo 10.000.000 de romani, singurul “partid de front” care exista pe vremea aceea era Frontul Salvarii Nationale, al carui ministru cu onoare erati! Ca atare, reprezentand Guvernul, cum puteati fi, bietul de dvs, “incorrect politic”? Atunci, noi, cei din Piata, care demonstram impotriva FSN/KGB eram “corect politic”?  Mocirla e grea strabatand logica domnului ministru si oficial de rang inalt al tuturor guvernarilor Romaniei de dupa 1989!

Haideti, totusi, sa lamurim ce-i cu corectitudinea asta. Sa ne luam dupa Wikipedia, ca tot e scrisa, ca si editorialul lui Andrei Plesu, pentru tot romanul: “Corectitudinea politică (PC) este o ideologie contemporană de orientare neo-marxistă. Numită și Marxism cultural, corectitudinea politică a apărut în anii 1980 în SUA. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt în frunte cu Theodore Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.”

Carevasazica nu, noi cei din Piata Universitatii nu puteam fi “corecti politic” in timp ce ministrul comunistului resapat Ion Iliescu era “incorect politic”, din jiltul si limuzina sa guvernamentale. Dimpotriva: Scoala de la Frankfurt este cea de la care se revendica si azi “ideologul dreptei romanesti” (?) Vladimir Tismaneanu iar Theodore Adorno este nimeni altul decat filosoful de stanga de la care Andrei Plesu a “imprumutat”, sa spunem asa, titlul lucrarii sale de referinta, dupa cea aparuta in 1951 si intitulata tot… “Minima Moralia”. Desigur, din maxima imoralia, domnul Plesu a “uitat” sa spuna, pana astazi, prin ce coincidenta “transcendentala” a reusit sa plagieze – parca asa se spune – pana si un titlu de carte. Deci, cum stam cu co-rectitudinea?

“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas. Pe vremea FSN-ului cauţionam stânga de extremă a „foştilor”, acum cauţionez extrema dreaptă. M-am manifestat vreodată ca antisemit? Să mi se spună când şi cum. Împotriva susţinătorilor de azi ai legionarismului am publicat, în „Dilema”, o serie de articole, reluate în „Chipuri şi măşti ale tranziţiei. (…) Am scris până şi despre alunecările rudimentar patriotarde ale lui Traian Băsescu, prea grăbit să confunde ţara cu steagul, imnul şi milităria”, spune “doctrinarul luminat” al “Scolii de pe Plantelor”. “Taberele s-au mai amestecat”… Pai cand au fost altfel? Nu sedeau “disidentii” cot la cot cu “despotul luminat” in CFSN si CPUN?

Dar “la faza asta” – vorba unui scriitoras de la Dilema fost ministru de Externe si proaspat numit prezentator la Realitatea – cred ca este chiar simpatic domnul Plesu! Cunoscutul critic intelectualoid al lui Traian Basescu, ejectat pe usa din dos de la Cotroceni, il injura acum pe seful statului din fieful mogulului Dinu Patriciu, dusmanul de moarte al presedintelui, in timp ce – vorba lui Margineanu – paduchii intinsi pe caloriferul PDL, recte la “Institutul de Studii Populare”, l-au pus ca cap de “lista alba” a “reperelor dreptei romanesti”. Cu manuta lui Patrascoiu de serviciu al lui Tismaneanu (vezi video mai jos), intelectualul lui Patriciu a fost facut rector si patron (spiritual, desigur) “din umbra” al Institutului PDL, unde tocmai s-a produs ieri Traian Basescu, la scena deschisa, in aplauzele ciracilor lui… Plesu! Hai ca e cashto, ca s-o zic si eu asa, ca prin familia “Tulceanului”!

Si-acum, distinsul filosof de ocazie al “dreptei” PDL, o da direct cu… ce vreti voi, la alegere, in fasole sau in balta: “Sunt, de mult, adeptul unei înţelepte sintagme propuse de Adam Michnik: „anticomunismul cu faţă umană”.” Pai de cand poate sa fie adeptul unei asemenea sintagme – cand nici macar fata umana nu are (asta a fost o rautate, recunosc) – cand adevarata vorba a lui Michnik, plasata si de noi pe zidul Facultatii de Arhitectura in timpul Pietei Universitatii este “Nu exista socialism cu fata umana ci numai totalitarism cu dintii sparti” (sau scosi, dupa preferinta traducatorului)?! Atata bufonerie in scris si butaforie de gandire tip svaitar, plina de gauri negre ale mintii, chiar ca nu am mai vazut, decat poate la marele si auto-vitregitul de “Europa libera” Cartarescu care il facuse pe Vaclav Havel in EvZ scriitor “polonez” si disident trecut prin “inchisorile din Polonia”! “Inteleptul” editorial al “inteleptului” Institutului PDL a fost deja preluat in masa de “reperele dreptei”, inclusiv de “inteleptul” No 2, Volodea Tismaneanu, fara sa se prinda nimeni de “inteleapta” gafa.

De unde se vede ca gura pacatosului adevar graieste: in resorturile gandirii lui Plesu, “anticomunismul” de parada afisat pentru a confisca si compromite total dreapta cu adevarat romanesca este de fapt ceea ce el mascheaza, pentru prostime; crezul sau adanc: “socialismul cu fata umana”.

Cristi, ai murit ca un caine, aruncat in strada, si n-ai aflat “Adevarul”… n-ai mai apucat sa-l citesti: anticomunismul nu era cel pentru care ai luptat tu in Piata Universitatii, gata sa mori in orice clipa pentru el, incepand cu decembrie 1989, ci cel caldut, confortabil, sinecurizat, din vila de pe Paris, omagiindu-l si cerandu-i iertare lui Ceausescu, girandu-l pe Iliescu, gadilindu-l pe Constantinescu, periindu-l si, apoi, injurandu-l pe Basescu si pregatindu-l pe Baconshi!

Paturca: priviti-l in imaginile de pe gramada de saci raspanditi in mijlocul strazii! Dupa 20 de ani, acelasi om, modest si bun, ca cel care aprindea flacara luptei anticomuniste in zecile de piepturi ale tinerilor din Piata Universitatii. Si-acum uitati-va la Plesu, oriunde l-ati vedea.

Sa mai amintim ca “anticomunistul” Plesu a “debutat” la noua Scinteie in… 15 iunie 1990? Va spune ceva aceasta data? De la inaltimea lui de “anticomunist” guvernamental, Plesu infiera din “Adevarul”, cotidian cercetat in Dosarele Mineriadei pentru instigare la crima si violenta, tocmai “Chipul schimonist al libertatii” din Piata Universitatii.

Libertatea mortului nostru frumos, Cristi Paturca, pe care scuipa, azi, ca si ieri, viul urat Andrei Plesu.

Scinteia lui Brucan nu a murit ci doar s-a transformat, asa ca-n cantecul cu Jana, cu Plesu “incorectul politic” pe post de Jean-paduchele “anticomunismului”: “Plesu nu mai plange, Scinteia nu e moarta, Scinteia se transforma!”. La fel ca si socialismul devenit… “anticomunism cu fata umana”.

Romsoc, Romsoc, cum le zice Orwell, dar sa stim si noi, vorba lui Caragiale…

Ptiu, drace!