Posts Tagged ‘raport final’

Profesorul Dinu Giurescu omagiat la 86 de ani la Academie, la lansarea adevaratului Raport asupra comunismului din Romania: Enciclopedia regimului comunist realizata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. FOTO

Acad Dinu C. Giurescu la 86 de ani

Acad Dinu C. Giurescu la 86 de ani

Lansarea adevaratului Raport asupra comunismului din Romania, ajuns la volumul III, prin lucrarile România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. vol.II. F-O (coordonator Octavian Roske) si România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste (coordonator Dan Cătănuş), a reunit, ieri, in Aula Mare a Academiei Romane, personalitati ale lumii academice, fosti detinuti politici militanti anticomunisti, inclusiv presedintele AFDPR, Octav Bjoza, reprezentanti ai CNSAS, cercetatori, specialisti in informatii, jurnalisti si mari istorici, printre care se numara si venerabilul academician Dinu C. Giurescu, omagiat in plen pentru implinirea a 86 de ani, astazi, 15 februarie. Evenimentul a fost deschis de academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, care i-a invitat, pe rand, sa-si spuna parerea abilitata despre extraordinara lucrare a Instititutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST) condus de profesorul Radu Ciuceanu, pe reprezentantii Bisericii Ortodoxe si Catolice, PS Varlaam Ploiesteanu, vicar Patriarhal, respectiv dr Danut Dobos, academicianul Dan Berindei, vicepresedintele Academiei, academicienii Dan Otiman, Razvan Theodorescu si Dinu C. Giurescu, pe coordonatorii volumele, conf. dr. Octavian Roske si dr. Dan Catanus, si pe profesorii Radu Ciuceanu si Vladimir Iliescu, de la Universitatea din Aachen, fondatori ai INST in urma cu 20 de ani.

Echipa Ziaristi Online a surprins in imagini foto si video evenimentul, redand mai multe alocutiuni, care urmeaza sa fie intregite pe parcursul zilei, cu sprijinul Academiei Romane. Vorbitorii au evidentiat munca titanica a echipei celor 70 de cercetatori angrenati in lucrarea de anvergura aflata la primele trei volume, reproducerile inedite de documente si fotografii de arhiva cat si caracterul principal care o diferentiaza de alte lucrari, pe langa nota de profesionalism: munca istoricului asa cum trebuie sa fie ea, sine ira et studio. Singurul care a amintit sub copola Aulei Academiei de un personaj numit doar “fiul unui fost nomenclaturist, el insusi un nomenclaturist”, care s-a erijat in “condamnatorul de serviciu al regimului comunist din Romania”, a fost academicianul Razvan Theodorescu, ceilalti vorbitori evidentiindu-l pe fostul propagandist comunist Vladimir Tismaneanu si urmas de agent NKVD printr-o ignorare totala. O luare de cuvant emotionanta a constituit evocarea academicienilor morti in temintele bolsevice, arestati si ucisi in cadrul programului NKVD de decapitare a elitelor Romaniei, incepand cu marele istoric Gheorghe Bratianu si Alexandru Lapedatu, reprezentantii Academiei promitand ca vor instala o placa in memoria zecilor de academicieni care au infundat puscariile alaturi de preoti, calugari si militari, scriitori, jurnalisti, studenti si militanti nationalisti din generatia de aur a perioadei interbelice romanesti. Academicianul Dan Berindei a marturisit ca a avut surpriza sa-i gaseasca intre paginile Enciclopediei pe socrii sai, la randul lor fosti detinuti politic, ca si sotia sa de altfel. Toti eminentii profesori care au luat cuvantul de la tribuna Academiei au tinut sa felicite echipa condusa de profesorul Radu Ciuceanu, la fel ca si sala, plina pana la refuz, care a rasplatit munca cercetatorilor INST cu aplauze. O nota proasta dar buna pentru cei prezenti a fost lipsa oricarui politician de la aceast eveniment major pentru cunoasterea istoriei reale a Romaniei. De asemenea, absenta presei “centrale” si a agentiilor de stiri, inclusiv a celei publice – Agerpres – a demonstrat inca o data nivelul la care a ajuns fosta presa romana, prizoniera unor carnatari ai informatiilor, la propriu si la figurat. Evenimentul a fost prezentat insa la TVR si printr-o transmisie a Radioului National. Prezentam mai jos principalale luari de cuvant:

Integral la Ziaristi Online

Profesorul Radu Ciuceanu la Academia Romana

Profesorul Radu Ciuceanu la Academia Romana

Remember. Se intampla pe 26 ianuarie 2007: Protest al luptatorilor anticomunisti fata de Raportul Tismaneanu. Un Apel catre Presedinte ajuns la primul cos din Cotroceni. Expozitia “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”

Dupa lansarea “Raportului ticalos” Tismaneanu sub girul presedintelui Traian Basescu, Asociatia Civic Media a derulat o campanie de informare si aparare a istoriei reale a Romaniei prin denuntarea falsurilor cuprinse in asa numitul “Raport Final” al asa-zisei Comisii Tismaneanu.

Civic Media a organizat in acest sens o conferinta stiintifica la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, la care au participat fosti detinuti politic, academicieni, scriitori, preoti si profesori universitari, istorici, jurnalisti ce s-au exprimat critic asupra Raportului. RADIO ROMANIA ACTUALITATI (29 martie 2007), informeaza: “Raportul Tismaneanu, analizat in plenul parlamentului, in prezenta presedintelui Traian Basescu, pe data de 18 decembrie a anului trecut, se constituia atunci intr-un tablou al perioadei comuniste cu detaliile sale, victimele si responsabilii de abuzuri. Astazi insa, Asociatia “Civic Media” si Societatea Academica pentru Adevar Istoric au contestat valoarea de document a acestui raport, acuzandu-l de fals, iar pe cei care l-au intocmit, de amatorism. Academicianul Dinu C. Giurescu nu pune punctul pe i, ci semnul intrebarii pe raportul Tismaneanu, intr-un interviu realizat cu reporterul nostru.”

Pentru o mai temeinica explicare a regimului comunist, Civic Media a organizat si expozitia “Epoca de aur- intre propaganda si realitate” – desfasurata la Muzeul National de Istorie a Romaniei in ianuarie – februarie 2007, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Cultelor, SRI, CNSAS, TVR, SRR, Rompres, Institutul Polonez, Asociatia 15 Noiembrie 1987 si alte organisme, si unde a fost anuntat si protocolul Civic Media si al Ministerului Culturii privind Proiectul unui Muzeul al Comunismului bolsevic din Romania. La vernisajul expozitiei, fostii detinuti politic au contestat concluziile “Raportului final” elaborat de fostul propagandist comunist Vladimir Tismaneanu (foto Rompres/Agerpres). De altfel, in cadrul expozitiei au fost prezentate si “creatiile literare” de propaganda comunista ale Anei Blandiana si ale lui Nicolae Manolescu si Vladimir Tismaneanu in oglinda cu martirajul din inchisori al preotilor si luptatorilor din rezistenta anticomunista.

La lansarea expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, aflata la Muzeul National de Istorie a Romaniei, s-a dat citire urmatorului

Protest fata de Raportul Tismaneanu

In numele Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat la nivel international de scriitorul Vladimir Bukovski suntem imputerniciti sa va aducem la cunostinta urmatoarele:

Autenticii militanti anticomunisti ai Romaniei, reprezentati de Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, prin doamna Zoea Radulescu si supravietuitori ai inchisorilor comuniste, domnul Nicolae Purcarea si dr Teofil Mija, de sustinatorul activ al actiunilor lui Paul Goma si al primului Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania fondat de dr. Ionel Cana, Vasile Paraschiv, de liderul minerilor grevisti ai anului 1977 din Valea Jiului, Constantin Dobre, de presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor brasoveni anticomunisti, Florin Postolachi, cu totii aici de fata; ne insusim Protestul initiat de disidentii reali ai Romaniei Ionel Cana si Victor Frunza si sustinem criticile formulate de Biserica Ortodoxa Romana si Societatea Academica pentru Adevarul Istoric la adresa Raportului Tismaneanu, drept pentru care protestam fata de acesta si contestam public documentul aflat in acest moment pe site-ul Presedintiei Romaniei.

Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar.

Mai mult, asa-zisul «Raport Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric.

Avem un pacient inca grav bolnav: Romania. Diagnosticul nestiintific formulat de echipa Tismaneanu nu este satisfacator pentru tara noastra. Ca sa eliminam boala de la radacina se impune categoric o a doua opinie, specializata. Propunem si oferim: elaborarea unui Raport realizat fara “cheltuieli din banul public de 100.000 de euro” de catre o Comisie aflata sub autoritatea profesionala si morala a lui Paul Goma, din care sa faca parte istorici cu prestigiu international si profesori universitari, supervizati de Academia Romana. Raportul Goma va beneficia de colaborarea directa a victimelor regimului comunist.

Numai astfel vor fi satisfacute cerintele opiniei publice si respectate normele democratiei la care am tanjit sub teroarea comunista, ca si spiritul de Dreptate si Adevar pentru care s-a luptat si s-a murit, incepand de la invadarea Romaniei de catre trupele Armatei Rosii, in sangerosul an 1940, si pana la jertfa tinerilor anticomunisti din iarna anului 1989.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

26 ianuarie 2007

Urmeaza semnaturile

Jurnalul National: De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu

Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv “a-lo! a-lo!”.

“Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti”, sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei “Epoca de Aur: intre propaganda si realitate” s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece “Partidul, Ceausescu, Romania”, vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de “rationalizarea” produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie “economist”. Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, “traiul bun de altadata”. Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi “conducatorul suprem”. Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un “remember al unei epoci extrem de dureroase”.

CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. “Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric”, a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub “autoritatea morala si profesionala” a lui Paul Goma. (Omagiu – Anticomunismul pe mai multe voci – Sidonia Silian/JN)

Cititi si:

Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit

Domnule Presedinte al Romaniei,

Editura “Humanitas” a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul “Raport final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de exact 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.

(more…)

Tokes il da in gat pe tovarasul sau Basescu, la congresul PPE: “Regionalizarea inseamna federalizarea Romaniei”. VIDEO: Profesorul Dinu Giurescu: “Regionalizarea poate duce la sfarsitul Romaniei!”

Agentul Laszlo Tokes: “Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România“.

Sursa: Politica ta

Resurse: Chestiunea maghiara sau Unde e Basescu cel de altadata?

Regionalizarea si destramarea Romaniei prin noua Regiune Autonoma Maghiara impusa de UDMR. Academicianul Dinu Giurescu trage semnalul de alarma

Profesorul Dinu C Giurescu despre “elite” si regionalizare: Nu poti sa te joci cu harta României

Profesorul Dinu Giurescu alerteaza romanii: Statutul Minoritatilor poate duce la prabusirea hotarelor Romaniei. VIDEO/AUDIO/FOTO/DOC

Statutul Minoritatilor anti-Romania, cantecul de lebeda al PDL. O intrebare a profesorului Dinu Giurescu pentru clasa politica. VIDEO

Roncea.ro: Statutul Minoritatilor este cel mai grav atentat la adresa Romaniei de la 15 martie 1990 incoace. Mai grav chiar decat Regionalizarea, ca germen al Federalizarii

“Ţinutul Secuiesc – ţară-mamă interioară”. Proiectul UDMR “Diaspora”. In atentia SRI si a CSAT

UDMR urmareste destramarea Romaniei si PDL stergerea identitatii nationale. Interviu cu Profesorul Dinu Giurescu

ANALIZA: Ungaria si pretentiile asupra Transilvaniei, ante si post-Trianon. Neorevizionismul ungar de la baza politicii lui Viktor Orban

Ziaristi Online. Corespondent Special: Federalizarea Moldovei, primul pas spre federalizarea Romaniei

Partidul Popopular European a stiut ca Laszlo Tokes a fost informator al Securitatii si Monica Macovei procuroare comunista si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor si lesbienelor – ACCEPT. Si, la ce a folosit Romaniei?

Vice-presedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, informator al Securitatii si agent al serviciilor ungare. The vice president of the European Parliament has been an informer for Securitate and an agent for the Hungarian Secret Police. DOCUMENTE aici. See DOCUMENTS

CARTE PDF. Laszlo Basescu ne ofera cartea de dezvaluri despre adevarata fata a agentului anti-Romania Laszlo Tokes: “Nu ne duce pe noi in ispita” – “Ne vígy minket a kísértésbe”

Agentii anti-romani Laszlo Tokes si Viktor Orban ii fac propaganda lui Basescu si cer din nou autonomie pentru “Tinutul Secuiesc”. Romani, mergeti la vot! AJUNGE!

Victor Roncea in BURSA: Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă

Vedeti in filmarea cu chermeza bozgoreasca de mai jos cum, la minutul 1.05, Tokes ia paharul în mână și întreabă ”ce caută aia acolo ba, ce e aia”? cu referire la stema oficială a României, dupa care urmeaza o hahaiala despre cum vor scapa ungurii de ea. Oare la fel a hahait si la Palatul Cotroceni, impreuna cu Basescu, cand tovarasul sau din PPE si de la “masa verde” l-a decorat cu “Steaua Romaniei”?!

Cu un PS la o postarea din 24 mai 2008: Realitatea sau Homosexualitatea TV?

Bine observa Bogdan Stanciu: este semnificativ faptul ca grupurile care au organizat sau sprijinit manifestarile anti-normalitate sunt aceleasi cu cele care au intreprins demersurile impotriva icoanelor sau a religiei in Scoli. Si, as mai adauga, exact aceleasi care fac propaganda pentru independenta ilegala a Kosovo, autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, “federalizarea” Romaniei, exacerbarea drepturilor minoritatilor (unele chiar inventate), indepartarea basarabenilor de tara lor mama, “Raportul Final” anti-Romania, etc, etc, etc. As putea continua, dar mi-e prea scarba.

VIDEO – Profesorul Dinu Giurescu la Radu Tudor: “Regionalizarea poate duce la sfarsitul Romaniei”

Disputa pe savantlacul fostului securist Valeriu Pasat incinge istoricii de la Chisinau. Miza: sefia Academiei Moldovei si, posibil, Presedintia Republicii. Gheorghe Cojocaru vs Ion Varta

Semnalam ieri o disputa importanta care are loc la Chisinau: Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru.

Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.

Dreptul la Replica

În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.

Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.

Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.

Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?

Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…

În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…

Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.

Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.

Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru

Sursa: Jurnal.md

Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru

Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.

Mai pravolsvanic si decat calugarul Tv Savatie Bastovoi, “mesianicul” Valeriu Pasat este si fondatorul Partidului Umanist din Republica Moldova, care a obtinut fantasticul scor de 0,9% din electoratul basarabean la alegerile din 2010, “rebranduit” anul trecut dupa un model de cocktail Molotov bucurestean sub denumire popopulara de Partidul Popular Democrat din Moldova. Evident, cu Valeriu Pasat reales chiar la cel dintai congres.

In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.

Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.

Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.

Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)

Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau

Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.

Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.

Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.

La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).

Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.

Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.

Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).

În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.

Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.

Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).

Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.

În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.

Ion Varta / Jurnal de Chisinau

Tismaneanu si Basescu – cine e omul cui? Cum l-a creat Tismaneanu pe Iliescu in tandem cu Brucan si cum si-a plagiat Raportul Final. Analize de la Liviu Turcu la Mircea Platon, pe adresele Comanita 9, SRI, SIE si SPP

Victor Roncea: Ce nu au reusit serviciile sa-i explice presedintelui Basescu in Cazul Tismaneanu: atacul capuselor asupra Romaniei si Reteta contra Retelei. Schreib-Kampful lui Tismaneanu vs Larry Watts. RAPORT FINAL

Liviu Turcu: ANALIZA FINALA PE ADRESA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU. Liviu Turcu devoaleaza noua linie de atac, chestiunea CIA si suveica-retur a Retelei Tismaneanu

Cum s-a făcut de-a ajuns Ion Iliescu preşedintele României cu recomandarea lui Vladimir Tismăneanu – istorii de deşteptat copiii (II)

de Mircea Platon, Doctor în Istorie, U.S.A

Motto: “Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!” (Traian Băsescu, Cluj, 13 iulie 2012)
“Cred cu tărie că doar dacă eşti foarte prost poţi să susţii în prezent USL şi guvernul Ponta… Între susţinătorii USL se regăsesc toţi cei care-i aplaudau pe mineri în 1990 sau cei care-l votau pe Vadim în 2000.” (Ionuţ Popescu, Twitter, 15 iulie 2012)
“PDL este un partid mare, care acoperă un spaţiu legitim şi vast pe piaţa ideilor politice. El acoperă tot spectrul conservator, apropiat de creştinism, tot spectrul unui liberalism clasic, care nu se mai recunoaşte în PNL. Şi, de ce să ne ascundem, PDL ar trebui să răspunda şi zonei naţionaliste lăsate libere de PRM.” (Adrian Papahagi, Ziua Veche, 4 noiembrie 2010)

Fiecare regim pe limba lui piere. Băsismul piere pe limba bifurcată, vicleană, în care i-a năucit pe români în ultimul cincinal. În tot acest timp, administraţia Băsescu a oferit spectacolul jalnic al “luptei” corupţilor împotriva corupţiei, a foştilor propagandişti comunişti împotriva “comunismului”, a plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “noştri” (buni) împotriva plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “lor” (răi). Concepţia băsistă despre lume şi viaţă – inefabila Weltanschauung băsistă a cărei legitimitate nu depinde în vreun fel de consistenţa şi consecvenţa ei – prevede că oricine nu e băsist e cu Iliescu. Sau cu mogulii. Sau cu ruşii. Adică, da, tot cu Iliescu. Naţionalismul xenofob, prin Corneliu Vadim Tudor, vine de la Iliescu. Securiştii, prin “Felix”, vin de la Iliescu. Corupţia, prin Adrian Năstase, vine tot de la Iliescu. Dar Iliescu de unde vine? Cine ne-a căpătuit cu Ion Iliescu?

1. Cum se manufacturează un raport final (sau mai multe)

Răspunsul la această întrebare ar trebui să se găsească în piatra de temelie a regimului băsist “modernizator”/”anticomunist”/”al desprinderii de trecut”: în Raportul final (2006) al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România prezidate de Vladimir Tismăneanu. În Raportul final din 2006, Iliescu e menţionat doar în contexte negative, blamat fiind pentru “zelul şi demonismul” cu care a contribuit la “impunerea şi perpetuarea unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege” (Raport final 2006, 630). Citind Raportul final, rămâi ferm convins că Ion Iliescu a fost, de la bun început, şi pe tot parcursul carierei sale de ideolog şi aparatcic comunist, un netrebnic. În viziunea teleologică – şi deci fundamental an-istorică – a Raportului final din 2006, datele lui Ion Iliescu din 1950 (con)duc inevitabil la acţiunile lui Ion Iliescu din 1990. Determinismul psiho-istoric al Raportului final din 2006 nu lasă nici o portiţă de scăpare şi nu admite nici un ocol în parcursul lui Ion Iliescu de la rolul de opresor bolşevic/stalinist al studenţilor în anii 1950 la cel de opresor neobolşevic/stalinist al studenţilor şi Opoziţiei (PNŢ şi PNL) în 1990.

Dar dacă Ion Iliescu rămâne neschimbat – cel puţin în Raportului final din 2006 -, Tismăneanu fluctuează. Am chiar bănuiala că Iliescu rămâne – în versiunea 2006 – stabil pentru ca Tismăneanu să poată varia mai uşor.

Pentru a înţelege acest mecanism de bursă a nomenclaturii de ieri şi de azi, trebuie să luăm în considerare faptul că Tismăneanu a produs un alt “raport final”. Raportul final din 2006 a fost precedat de un Final Report în 1989. În august 1989, Vladimir Tismăneanu depunea pe masa lui National Council for Soviet and East European Research un “Final Report” cu titlul: “Personal Power and Elite Change in Romania” (66 pagini).  Acest “Final Report” era însoţit de un “Research Report”, cu titlul: “The Tragicomedy of Romanian Communism” (79 pagini). Ambele rapoarte din 1989 îl menţionau pe Vladimir Tismăneanu ca “author” şi “principal investigator”. La secţiunea “Contractor” era menţionat Foreign Policy Research Institute, think tank-ul din Philadelphia unde a lucrat Vladimir Tismăneanu între 1983 şi 1990. Aşadar National Council for Soviet and East European Research a plătit Foreign Policy Research Institute pentru a produce un “Final Report” asupra regimului comunist din România anului 1989, a istoriei şi perspectivelor acelui regim. Înainte de a analiza conţinutul celor două rapoarte, şi de a la raporta apoi la Raportul final din 2006, trebuie să fac câteva precizări în ceea ce priveşte instituţiile tutelare ale rapoartelor din 1989.

(more…)

Ce nu au reusit serviciile sa-i explice presedintelui Basescu in Cazul Tismaneanu: atacul capuselor asupra Romaniei si Reteta contra Retelei. Schreib-Kampful lui Tismaneanu vs Larry Watts. RAPORT FINAL

Raport – Final Update

Alcătuirea unui raport asupra comunismului după metode comuniste a stârnit reacţii în toate categoriile de intelectuali şi, evident, la toţi cei interesaţi de adevărurile netranzacţionabile ale istoriei unui popor. Raportul noului Roller a devenit astfel o sursă de ample, profunde şi amănunţite dezbinări într-o societate care şi aşa tânjeşte după linişte sufleteasca şi răgaz. Tinta falsificatorilor istoriei nationale a fost stravezie de la bun inceput pentru cei care s-au confruntat cu antecesorii lor, fostii locatari ai Hotelului Lux din Moscova: “Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul. Cine controleaza prezentul, controleaza trecutul”.

Nimănui nu pare să-i mai pese de români atunci când întreprinde ceva, nici celor care ar trebui sa ii apere, din jurul Romaniei pana in inima ei, sfasiata de hoardele maghiare, nici politicianului demagog (o tautologie…) care face un partid ori o noua facţiune, nici ideologului care, pe post de agitator public, face scandal pentru standarde duble, nici antreprenorului care se decide să lanseze o afacere pentru un venit cat mai rapid si cat mai mare, nici celor ce croiesc politicile şi legile în fabrica de legi a statului, şi cu atât mai puţin autorilor acestui bizar Raport “Tismaneanu”, care au dezlănţuit urgii şi umori negre în România cu atâtea vertebre fracturate tocmai de jocul politicianist al ultimilor 20 de ani. Am întreprins o direcţie nouă prin care încercăm să facem dovada că sunt destui celor care le pasă de români şi de adevărul istoriei lor, nu de „adevărul” lui Tismăneanu şi a celor ca el privitor la istoria românilor. Si aceasta o veti vedea in curand. Si aici este marele rol al istoriografiei romanesti, al istoricilor romani.

Între adevărul lui Tismăneanu şi adevărul românesc în istorie este o prăpastie pe care nu vor putea s-o treacă nici unii dintre cei ce s-ar îmbrăţişa cu Tismăneanu. Tismăneanu şi cei ca el, ale căror scrieri probează poziţionarea lor când la remorca sistemului când în locomotiva lui, sunt nefericiţi focari ai celei mai hodorogite maşinării politice dintre cele care s-au ilustrat de-a lungul veacului care tocmai a apus. Aceasta este comparabilă doar cu maşinăria infernală a nazismului şi de aceea responsbilitatea pentru cele două holocausturi: cel antievreiesc şi cel roşu contra neamurilor creştine, revine acestor două megamaşini diabolice şi celor care le-au slujit cu crezurile lor, cu ideile, cu scrisul lor, care rămâne drept ceea ce este, o mărturie definitivă care ni-i va deconspira mereu, fără odihnă, pe agenţii mari şi mărunţi ai monstruoaselor megamaşini ale terorii în veacul al XX-lea. Aceasta este explicaţia pentru febra lui Vladimir Tismăneanu de a se situa în fruntea tuturor comisiilor de control ideologic al conştiinţei publice din România. La baza acestei frenezii este frica de adevăr, căci acesta este cumplit, este monstruos şi nimeni nu-l va putea întoarce pe dos cum întorci o mănuşă oricât de teribile vor fi resursele şi de întinse reţelele mistificării. În cele din urmă adevărul popoarelor va triumfa, iar lucrul acesta îl ştie şi Tismăneanu si toata haita din jurul lui, speriata acum ca va pierde controlul asupra fabricii de minciunii, care va da faliment si ii va lasa pe drumuri, dupa cum deja a inceput sa se intample.

Acesta e motivul pentru care l-au si atacat din rasputeri pe istoricul american Larry Watts, cel care, prin adevarurile lui, dovedite fara putinta de tagada cu documentele extrase din arhivele CIA, provoaca mari gauri, ca de tun, in mantia neagra pe care au aruncat-o falsificatorii istoriei asupra Romaniei. Invazia de stafii ale kominternului care s-a abatut asupra Romaniei odata cu reinstalarea lui Tismaneanu in Primaverii a reusit sa se infiltreze, pana azi, ca o armata de virusi, in maruntaiele organismele statului si in cele politice, in special ale PDL, pe care il credeau vesnic, creand adevarate aripi sovietice in structurile atacate sistemic si generand borelioza la toate nivelele. Statul de azi a ajuns aproape in ultimul stadiu al bolii, pentru ca “boala nu a fost detectata sau tratata corespunzator de timpuriu”. Caci da, vorbim de atacul capuselor asupra Romaniei.

Cititi si: Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii

EXCLUSIV: “Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu” din Arhivele Securitatii. Pentru ce trebuia lustrat de la IICCMER ideologul unei lumi in declin. DOCUMENTE DESECRETIZATE

Mi-aduc aminte cum un domn foarte puternic la care tin si pentru care am mare consideratie m-a chemat intr-un loc special rugandu-ma sa-i fac eu schema Retelei. M-am uitat la el putin siderat. O groaza de servicii ale tarii aveau aceasta posibilitate. Si totusi, nu o faceau. I-am spus ca e foarte simplu: luati toti bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, ONG-urilor satelite Soros si GDS, neo-nomenclaturistii ICR, membrii GDS si toti saltimbancii, “liderii de opinie” si pseudo-ziaristii care le fac pantofii si apoi suprapuneti plansele de celuloid cu numele lor cu cele din organigramele Dvs si ale centrelor de formare/manipulare a opiniei publice. Si faceti ca Ceausescu cu agentii Moscovei. Om cu om.

Iar cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, printre altele, releva si tehnica folosita de predecesorii SRI si ingrengatura agentilor rasariteni si a mostenitorilor lor directi, acum “occidentalizati”. Cartea doctorului Larry Watts ofera reteta. Antidotul la boala capuselor. De aceea este si atat de urat de toti “ideologii de serviciu ai unei lumi in declin”.

In aceasta ultima (sper) referire la clanul bulibasei Tismaneanu voi analiza una dintre liniile sale de atac la adresa profesorului Watts, incercand sa ii stimulez pe cei care trebuiau sa deseneze pana acum Reteaua, cu calculatoarele lor ultraperformante, sa apese, odata, pe butonul corect, inainte ca virusii introdusi in sistem sa paralizeze tot mecanismul.

Tismaneanu dixit:

“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”

Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”.

Pare la fel de clar ca Tismaneanu încă nu a citit cartea pe care o pune la zid, un lapsus despre care a mai boscorodit si anterior, cu o jumatate de gura, pe “platformele” ungro-ruse care il gazduiesc. In buna traditie bolsevica, Tismaneanu condamna “stiintific”, “ca la raport”, o lucrare monumentala – vorba colonelului Charles W. Van Bebber – fara a o fi citit-o. E drept, are cam multe pagini pentru un tip atat de ocupat cu condamnarile in masa. In cazul citat mai sus, Tismăneanu ignoră voit o recenzie a unui acolit de-al sau, citat anterior pe blogusorul lui, si care subliniaza in mod clar diferenta extraordinar de mare observata de profesorul Watts între politicile externe şi interne ale României.

De fapt, cei care au participat la prezentarea de la Banca Nationala – inclusiv tovarasul lui Tismaneanu, ofiterasul Liiceanu – stiu ca profesorul Larry Watts a dedicat o parte din alocutiunea sa si cel putin doua planse, din cele proiectate pe ecranul din spatele academicianului Mugur Isarescu, chiar acestei probleme.


Plansele lui Larry Watts si discursul de la Banca Nationala a Romaniei de ZiaristiOnlineTV
Loc de dat cu capul pentru Tismaneanu 🙂

Cu toate acestea, dl Tismăneanu insistă asupra faptului că – “Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior”.

În cazul în care aceasta neintelegere reprezintă pur şi simplu o lipsa de memorie a domnului Tismăneanu sau a ofiterasului de plumb Liiceanu, atunci el isi poate corecta cu uşurinţă eroarea pe blog. În cazul în care aceasta reflectă insa o deficienţă morală, atunci el nu va face nici o astfel de corecţie, menţinandu-si distanta fata de adevăr, aşa cum il ştim.

Interesant, Tismăneanu il echivalează pe Enver Hoxha cu Ceauşescu, drept un lider comunist cu un regim independent similar. Daca tot il aduce in discutie Hoxha, ca o autoritate (cel putin folosindu-se de la ca exemplu) Rollerica Tismaneanu ar trebui sa ia in considerare si cea a gandit Hoxha despre Ceausescu. Romanii, decreteaza Hoxha, sunt “talentati” in a atrage chinezii “in unele actiuni de conciliere cu ceilalti revizionisti” si au “cea mai mare grija pentru a nu ataca imperialismului american si revizionistii de azi chiar si cu un singur cuvant”, in timp ce mentin “relatii foarte prietenoase cu marele renegat Tito” si cu “imperialistii americani si alti imperialisti”. Extras din Enver Hoxha, Reflections on China: Part 1: 1962-1972 Extracts From The Political Diary, Vol. 1 (1979), paginile 71, 79.

Mai mult, romanii (sau Romanii, cum apare in cartea lui Hoxha, conform regulilor limbii engleze) au convins Beijingul sa “puna deoparte aspectele ideologice” si sa accepte “marele pericol” de “reapropiere cu imperialistii americani” (Americani 🙂 ) si cu “Titoismul” [Hoxha (1979), paginile 103-104]

Conducerea lui Ceausescu, se plange Hoxha mai departe, a actionat ca o “codoasa” pe langa chinezi, americani si iugoslavi, “distribuind de la unul la altul propuneri chipurile ‘cu cele mai bune intentii'” in timp ce “dezvolta o politica externa si interna clar anti-marxista”. [Hoxha (1979), paginile 108, 499 si, de asemenea, pag 550-551, 573, 586-587, 590-591, 653-655, 661,667.]

Conform liderului albanez cu care Tismaneanu incearca cu disperare sa-l asocieze cu omologul sau roman, Ceausescu nu a fost numai o “portavoce” a “imperialismului american” dar si motorul principal care a generat subversiunea ce a avut ca rezultat final reapropierea Chinei de Statele Unite!

Ca profesor de politologie cu licenta intr-o universitate a regimului comunist “ilegal si ilegitim”, la fel ca diploma lui, neechivalata in Statele Unite, ar trebui sa aiba mai mare grija cu astfel de exemple pe scari, inainte de a le fi citit…

Ii lasam pe cititorii nostri sa judece singuri daca acest comportament “reprobabil” descris de Hoxha (si, in aparenta, asumat si de Tismaneanu) a fost atat de reprobabil pentru Romania si pentru politica internationala, in general, si daca viata in Romania acelei perioade – anii ’70 – poate fi comparata cu cea din Albania, celebra in lume pentru “lupta ei pentru pace si contra imperialismului” prin planul cincinal “omul si cazemata” (aici puteti sa discutati si cu parintii).

Tipic scolii sale preferate care consta in a modifica istoriografia conform agendei politice, Tismaneanu isi prezinta adeseori dorintele drept fapte si se refera apoi la ele citandu-si propria “autoritate”. Vedeti atatea exemple de referinte ad nauseum la orientat-politicul sau “Raport Final” cu care se impopotoneaza, si de al carui continut este responsabil, citat apoi de el insusi ca o “autoritate” istoriografica.  Ad nauseum, cum v-am spus… Desigur, Tismaneanu ar putea fi iertat pentru interpretarile sale eronate privind trecutul. La urma urmei, el nu e istoric…

Ar putea fi iertat, daca ar fi doar eronate si nu si rauvoitoare. “Fara ura si fara partinire”, a fost raspunsul dat de Biserica Ortodoxa Romana condusa de regretatul Patriarh Teoctist chiar a doua zi dupa aparitia primei dintre multiplele versiuni ale Raportului “Final” asupra Romaniei (Vezi si analogia cu vorba de pe vremea lui Ceausescu – “Victoria Socialismului” asupra Capitalei).

Pe langa acestea, la fel de intrigante sunt si interpretarile sale asupra unor evenimente mai recente, la care nu doar a fost martor dar pe care le-a mai si manipulat prin presa, cand a avut ocazia, pe unde a fost angajat, de la “Jurnalul National” al dlui Voiculescu la “Ideile in Dialog” ale dlui Vintu (doi “buni moguli” atunci cand platesc pe cine trebuie).

De exemplu, ca sa ne apropiem de vremea neo-kominternistilor, Tismaneanu afirma, cu emfaza:

“Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO…”

Si acum vin eu cu cateva amanunte in exclusivitate, despre “rolul decisiv” si “orientarea” dlor Plesu si Constantinescu, “prietenii” de azi ai dlui Basescu, care, dupa cum il prezinta aproape zilnic presa rusa, este…  “portavocea imperialismului american”! 🙂 . “Prieteni” de care trebuie sa te fereasca Domnul…

In realitate, nici Plesu, in hainele sale noi de ministru de externe, nici presedintele Constantinescu, nu “au orientat Romania catre NATO” in 1999. Cum ma ocup m-am ocupat timp de peste 15 de ani chiar de politica externa, pot sa spun cu certitudine ca, de fapt, intre “vechii” membri NATO, Romania era deja faimoasa pentru obtinerea in interior a sprijinului unanim al fiecarui partid si partidulet parlamentar – de la stanga la dreapta – inca din noimebrie 1993, de la “Declaratia de la Snagov”, care a stabilit integrarea in NATO ca prioritatea numar 1 a tarii. In 1996, Romania era recunoscuta de ofiterii Statele Unite responsabili, ca fiind cea mai activa si entuziasta participanta a Parteneriatului pentru Pace – anticamera NATO in vreme, dupa cum, poate, va mai amintiti. [Pentru documentare, recomand, de exemplu Commanders Mark R. Shelley – John P Norris, “NATO Enlargement: The Case for Romania,Central European Issues (Summer 1997) pag 98-105, articol publicat prima oara in Proceedings, publicatia U.S. Naval Academy din Annapolis, in acelasi an sau The Defense Institute of Security Assistance Management Journal – In Celebration of 125 Years of the United States and Romanian Diplomatic Relations, vol 28, no 3, 2006 sau NATO’s EASTERN DIMENSION – US, NATO, Romania and the Wider Black Sea Region – lucrarea si site-ul coordonate de mine si realizate de Fundatia Pentru Romania in parteneriat cu Serviciul Roman de Informatii si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti pentru Summitul NATO de la Bucuresti, 2008]

Peste acest consens general si exceptional ce nu se regasea in nici una dintre celalate tari candidate, intrarea in NATO era sustinuta de cea mai mare majoritate a populatiei vreunui stat din fostul “bloc sovietic”, in fiecare sondaj de opinie realizat dupa 1993. Singurii care s-au impotrivit activ intrarii in NATO au fost acei putini nationalisti romani care au respins tipul de santaj rusesc mascat in haine evropenesti, la care a achiesat mult laudatul de catre Tismaneanu domn presedinte Constantinescu si a sa Zoe Petre, atunci cand, sub pretextul accederii in NATO, a semnat Tratatul ticalos cu Ucraina, cedand pentru prima oara in istoria Romaniei, printr-o simpla semnatura, provinciile romanesti rapite prin Pactul Hitler-Stalin (plus Insula Serpilor) pentru a caror eliberare au luptat si murit zeci de mii de eroi ai Romaniei, la ordinul Maresalului Antonescu, de la a carui ucidere se implinesc, chiar astazi, 1 iunie, 66 de ani.

Ca sa revin la favoritii lui Tismaneanu, Plesu si Constantinescu, trebuie subliniat ca, de fapt, cei doi aproape erau gata sa rateze si ultima sansa a Romaniei de a intra in NATO, desi aceasta s-a intamplat probabil si din motive legate de incoerenta si incompetenta crasa a Conventiei Democratice. Oricum, sub regimul Constantinescu-Plesu, Romania a cazut de la una dintre principalele favorite aflate in cap de lista in aprilie 1997 – in urma eforturilor administratiei de pana la acel moment si aici este de mentionat rolul central pe care l-a avut in acest proces mult-hulitul de catre Tismaneanu general Ioan Talpes, pe care Constantinescu, exact din acest motiv, l-a si mentinut ca sef al SIE si dupa venirea sa la Cotroceni, in noiembrie 1996  – pana la aproape ultimul loc (cu exceptia Macedoniei si Albaniei), la plecarea rusinoasa a lui Constantinescu, in 2000. De dragul corectitudinii pe care in ciuda tuturor evidentelor Tismaneanu nu o poate respecta (decat daca este politica), trebuie amintit ca Romania a intrat in NATO sub PSD, in anul 2004. Ce sa-i faci? Asta e adevarul! [Vezi pe aceste teme si Sean R. Kay, NATO and the Future of European Security (1998), pag 102 si Thomas S. Szayna, NATO Enlargement, 2000-2015: Determinants and Implications for Defense Planning and Shaping, RAND Corporation (2001), pag 21.]

Analisti militari americani au relatat in mod corespunzator eforturile considerabile ale Romaniei pentru integrarea in NATO, in perioada 1994 – 1997, care au castigat respectul si sprijinul majoritatii membrilor NATO, cu exceptia Statelor Unite. [Vezi, in acest sens, “Romania and NATO: Membership Reassessment at the July 1997 Summit”, de Jeffrey Simon and Hans Binnendijk,  Strategic Forum, no. 101, U. S. National Defense University, Institute of National Strategic Studies, February 1997.]

Da, Clinton ne-a tras clapa dar aceasta a venit dupa ce unii oficiali americani si-au exprimat chiar resentimentul ca performantele impresionante ale Romaniei de pana la summitul din 1997 de la Madrid riscau sa compromita acordul informal la care Statele Unite ajunsesera cu NATO, inca de dinainte ca organizatiei sa-si deschida portile, din 1993, cand s-a stabilit ca doar tarile membre ale Grupului de la Visegrad vor fi admise in prima runda. [De exemplu, Ronald D. Asmus, fiul unor imigranti germani ajuns adjunct al Secretarului de Stat si unul dintre artizanii extinderii NATO spre Est, amintea acestea in Opening NATO’s Door: How the Alliance Remade Itself for A New Era (2002), vedeti in special paginile 214, 216-217, 219, 222, 227-228. Impreuna cu Richard Kugler si Stephen Larrabee, Asmus a argumentat pentru sustinerea doar a statelor membre ale Grupului de la Visegrad (V4 – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia) chiar si inainte de anuntul din 1993. Vedeti “Building a New NATO,” Foreign Affairs (September/October 1993).] Aceasta a fost viziunea confreriei lor. Iar lumea a jucat “conform planului”…

Este foarte clar ca dl (hai sa-i zic asa) Tismaneanu nu a luat parte la acest proces de integrare in NATO. Dar ca un specialist in sau pe Romania, dupa cum se prezinta, putea sa consulte zecile de studii si evaluari dedicate integrarii Romaniei in NATO din toate perspectivele posibile, ale carui autor este exact “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”: Larry L Watts.

Si aici ar trebui sa ofer si toate exemplele dar urmatoarele ii sunt, cred, suficiente dlui Tismanenau: “Crisis and Reform in Romanian Civil-Military Relations: 1989-1999,Armed Forces & Society, (Summer 2001): 597-622; “The Crisis in Romanian Civil-Military Relations,” Problems of Post-Communism, vol. 48, no. 4, (July/August 2001): 14-26; Romanian Military Reform and NATO Integration (2002); “Romania and NATO Enlargement: The National-Regional Security Nexus,” in Almost NATO: Partners and Players in Central and Eastern European Security (2003); “Civil-Military Relations: Continuity or Exceptionalism,” in Romania Since 1989: Politics, Economics, and Society (2004), iar despre problemele legate de noile membre NATO si serviciile de informatii dominate de fostul KGB ii recomand site-ul CIA cu articolul lui Larry Watts Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies. Etc, etc, etc…

Ca vrea sau ca nu vrea Tismaneanu, profesorul Larry Watts continua sa fie citat ca o autoritate de NATO si Armata SUA in aceste probleme. Evident, in contrast cu vederile “savantului de renume mondial” Vladimir Tismaneanu, Armata SUA tine cartea “care nu poate fi numita” a autorului “stiti voi care” in raftul celor cu reputatie inalta. Conform directorului Politicii de Securitate Nationala si Strategie a Colegiului de Razboi al Armatei SUA (US Army War College’s Director of National Security Policy and Strategy), cartea lui Larry Watts tradusa in romaneste sub titlul “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si aparuta la Editura RAO intrand in topul celor mai bine vandute carti ale anului este “obligatorie pentru toti cei interesati de Razboiul Rece si Pactul de la Varsovia [Review of English language edition (With Friends Like These) by Colonel Charles W. Van Bebber in Parameters: US Army War College Quarterly, vol. 41, no. 3 (Autumn 2011): 134-136. republicat de Ziaristi Online sub titlul With Friends Like These by Larry L Watts in Parameters, US Army’s Senior Professional Journal: “This work is more than just an exposé of Cold War intelligence secrets” »]

Astept cu incredere:

1. Munca de reparatie a distrugerilor lui Tismaneanu din partea scolii istorice nationale si a romanilor carora le pasa de adevarul istoriei lor, de la foarte muncitorii cercetatori de pe langa Biserica Ortodoxa Romana si CNSAS la marii nostri profesori de istorie si sociologie.

2. Al doilea si al treilea volum al istoricului american Larry L Watts.

In incheiere ce ar mai fi de spus decat un Good Bye, Lenin, pardon!, Tisma!

Sinistrul necrofag Tismaneanu contra presedintelui Traian Basescu si a marelui poet Adrian Paunescu. Nu ratati, azi: Sucombarea pe un colt de raport a ideologului de serviciu al unei lumi in declin sau Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu

“Nu ma mira catusi de putin faptul ca se inaugureaza in inima Bucurestiului un bust al lui Adrian Paunescu. M-ar fi mirat sa fie altfel. Marele bocet national de la moartea poetului de curte al dictaturii lui Ceausescu nu s-a incheiat. Privind inapoi si reconsiderand acel moment, as spune ca, simbolic, restauratia a inceput in noiembrie 2010. Nu era glorificat doar fostul conducator al Cenaclului Flacara al “tineretului revolutionar” (cel nerevolutionar asculta muzica la Europa Libera). Cititi pasajele despre Paunescu din “Raportul Final” si veti vedea in ce a constat rolul nefast al acestuia.”, scrie ridicolul Tismaneanu pe blogul lui final, recomandand, in incheierea luptei sale curajoase cu un mort, o voma publicistica aparuta sub titlul “La bustul marelui porc”.

Are dreptate Tismaneanu cand spune ca “restauratia a inceput in noiembrie 2010”. Este momentul cand presedintele Basescu isi da seama ca la moartea lui Adrian Paunescu porcul a ramas viu, rama si guita chiar in curtea lui si se numeste Vladimir Tismaneanu. A scapat vreo doua Craciunuri dar la marea sarbatoare a Inaltarii, Domnul a facut ca, in sfarsit, romanii sa se elibereze de aceasta fantoma sinistra a bolsevismului, poate cel mai scabros antiroman de pe fata pamantului, un vajnic kominternist, “pentru eternitate”. Fie-i tarana istoriei cat mai grea peste teasta! Si-acum iata “restauratia” Basescu:

Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis vineri, 05 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu. Vă prezentăm acest mesaj:

„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului „Flacăra”.

În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe.

Dumnezeu să-l odihnească!”

Traian Basescu, Presedintele Romaniei

Acelasi Traian Basescu a depus apoi, in persoana, un buchet de crini albi la catafalcul lui Adrian Păunescu, s-a recules la capataiul poetului şi a declarat că s-a regăsit în poezia lui ca “mulţi dintre noi”.

Ce raspuns mai bun decat ultimul articol al marelui Fanus Neagu li se potriveste acestor necrofagi:

Ultimul articol al lui Fanus Neagu: HOITARII. Marele scriitor roman despre urmasii kominternistilor: cioclii GDS Tismaneanu, Cornea, eiusdem farinae

Cititi si Roncea.Ro: Adrian Paunescu a murit. Tismaneanu poate fi fericit. Razvan Boanchis: “Eu am fost porc!”. Condoleantele presedintelui. VIDEO cu poetul la aniversarea a 65 de ani si o replica data Deutsche Welle. Grigore Lese: “Sus, Romane, Sus!”

O noua rubrica Roncea.Ro: Diferenta dintre “intelectualii lui Basescu” si “intelectualii lui Ceausescu”. Azi: Patapievici vs Paunescu. Cu un strop de Catrinel Plesu si Ana Blandiana – ICR vs Cenaclul Flacara – Romania. VIDEO

Nu ratati, azi: Ridicolul Tismaneanu sau Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu

Pana atunci, va recomand:

Istoria recenta a Romaniei, intre marile carti, ca cea a lui Larry Watts, si Rapoarte pline de interpretarii si confuzii sau SUA vs Rusia »

In Memoriam Adrian Paunescu:

Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu

Vezi mai multe video din evenimente

Romanii “au ucis, au ucis, au ucis”? Wiesel a mintit, a mintit, a mintit! Societatea civila evreiasca intreaba: Elie, unde ti-e tatuajul cu numarul de la Auschwitz? FOTO/VIDEO

«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?

Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:

Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)

Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)

Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)

Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”

Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …

Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.

July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:

  • Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
  • A. It is a true account. Every word in it is true.

[…]

  • Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
  • A. September 30th, 1928.

[…]

  • Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
  • A. My number was A7713. My father’s number was 7712.

Source: Superior Court of California. County of San Francisco. Before the Honorable Robert Donder, Judge Presiding, Department Number 23. People of the State of California, Plaintiff, vs. Eric Hunt, Defendant. Testimony of Elie Wiesel, July 8, 2008, p. 7 and 13.

Elie Wiesel has stated it in interviews …

March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”

Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or [email protected].

And in speeches.

Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.

“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”

Source: KLRN, San Antonio. “Elie Wiesel, First Person Singular” A PBS Production.

But in the 1996 full-length documentary film “Elie Wiesel Goes Home,” we see his bare arm, but where is the tattoo?

https://www.ew.com/ew/article/0,,333389,00.html
https://www.youtube.com/watch#!v=p5zpNNUAjGI&feature=related

Sursa si alte detalii la https://www.eliewieseltattoo.com

Vezi si reclama la “Night”

Bomba: Elie Wiesel, colegul lui Tismaneanu de “Raport Final”, escroc international. Laureatul Nobel a furat identitatea unui alt detinut evreu de la Auschwitz. Raportul lui Iliescu asupra Holocaustului, devenit caduc prin impostura autorului

Autorul “Raportului Final asupra Holocaustului din Romania”, Elie Wiesel, este un impostor:

Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”

Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.

Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.

Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”

De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.

„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.

“Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.

„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă

Cazul se judecă la Budapesta

În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.

Integral la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova