“In viata vietilor mele nu am fost activist platit al nici unei organizatii a PCR sau UTC.” – Vladimir Tismaneanu in dialog cu Armand Gosu in revista 22 a GDS
Gasca defunctului CC al IICCMER, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Vladimir Tismaneanu, continua sa inunde presa ungro-rusa de limba romana cu vocalize pe tema “abuzului” comis asupra profesorasului de provincie – Maryland e, totusi, cam pe la tara. Dl Mihaiesi e, probabil, cel mai amuzant dintre ciraci iar dna Mungiu – culmea! – cea mai acida dintre fostii tovarasi de drum ai lui Volodea, recomandandu-i, intr-un acces de lucididate, sa se salveze de propria-i persoana.
Articolul nostru de ieri – Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii – a suscitat un interes firesc, fiind preluat de mai multe publicatii online, carora le multumesc. Roncea.Ro a inregistrat ieri aproape 7000 de cititori si peste 10.000 de accesari. Comparativ, articolul in care Evenimentul Zilei il boceste pe Tismaneanu si in care se lanseaza o petitie online pentru dezabuzarea lui, a strans in trei zile 5800 de accesari. Petitia, in schimb, a reunit doar 1300 de semnatari. Ridicolul de neinchipuit pentru statura stiintifico-fantastica a ayatollahului “anticomunismului” ar trebui sa le faca pe slujnicutele lui masculine de la EvZ sa stearga de pe site Apelul retard la oamenii muncii de la sate si orase.
Ca premiu pentru cei care au dorit sa afle cine este acest “abuzat” al “regimului pontocratic” (alta aberatie marca Tismaneanu) facem astazi un intermezzo, inainte de partea a II-a la “Schreib-Kampf-ul Final al lui Tismaneanu”, si publicam, in premiera si exclusivitate “Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu”, insotita de cateva documente ale Securitatii, care ne-au intrat, intamplator, in posesie.
Ce ciudatenii avem: Intr-unul dintre documentele “strict secrete”, din anul 1985, se afla relatii despre sora lui, Rodica, considerata de Securitate cam “usuratica” si care, desi a stabilit “o legatura cu organele”, primeste aviz negativ pentru a pleca la Volodea, de la directia specializata a DSS, detinatoare a Cazului Tismaneanu, respectiv UM 0617. UM 0544, “mama” CIE-DIE, intervine oficial pentru a se reanaliza avizul negativ, afirmand ca exista niste “masuri informativ-operative” intreprinse impreuna cu Rodica Tismaneanu, si, ca atare, este necesar ca aceasta sa plece la fratele ei pentru a-si continua misiunea. Care este ciudatenia?, o sa ziceti. Pai UM 0617 este Directia II Contrainformatii economice a Securitatii. Ce treaba are Contraspionajul economic cu Volodea Tismaneanu?
In Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii de Mihai Pelin, Editura Compania, 2002, gasim acelasi indicativ de Unitate in dreptul numelui lui Tismaneanu. Iata:
“Tismăneanu, Vladimir. Născut la 4 iulie 1951, la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Sociolog la Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. Lector al comisiei de propagandă a Comitetului Municipal Bucureşti al Partidului Comunist Român. În octombrie 1981, «pe baza avizului UM 0617, indicativ 271/S.I., a plecat într-o călătorie turistică în Franţa şi Spania, împreună cu mama sa, şi a trădat»“.
De notat ca terminologia de “tradare” era folosita de Securitate doar pentru propriile cadre. Pe cine sa “tradeze” un tanar de 30 de ani? Pe colegii sai de la “Convingeri comuniste”? Nu. In cazurile de persoane normale, sa zicem, se folosea expresia “a ramas in strainatate” sau “a fugit in strainatate”. Nu “a tradat”. Dar sa trecem si peste asta. A bagat de la el securistul care a scris nota… Dar, totusi, de ce sa-si fi dat avizul Directia de… Contraspionaj economic?
Fara indoiala, chestiunea cu implicarea Contrainformatiilor economice, care au in lucru Cazul Tismaneanu si se opun ditamai Centrului de Informatii Externe (CIE, fosta DIE, actualul SIE) in privinta plecarii surorii, care deja “a deconspirat fata de unii din membri familiei sale legatura pe care o are cu organele dvs”, pare ciudata. De amintit: tot Contraspionajul economic, respectiv ulterior decedatul inainte de vreme general Emil Macri, este cel care l-a prins pe Virgil Magureanu in conspiratie cu agentul GRU Nicolae Militaru si Ion Iliescu, exilandu-l apoi la Focsani. Sa se fi mascat sub Contrainformatiile economice si cu ajutorul mintii lui Macri – a carui semnatura pare sa se intrezareasca pe avizul negativ – vreo divizie ultra-conspirata a Unitatii speciale Anti-KGB conduse de Victor Niculicioiu? Who knows?
Sub aspect informativ mai sare in ochi si o informatie contestata vehement de Vladimir Tismaneanu: o vizita in Occident, respectiv in RFG, inainte de “fuga” sa pe meleaguri comuniste latino-americane. E drept, Nota UM 0225, Unitate aflata in custodia Centrului de Informatii Externe, mentioneaza “un Dosar de plecare in RFG, in 1973, trimis de Ministerul Invatamantului – student – cursuri de vara”. Poate n-a mai plecat. In schimb, figureaza o excursie in Ungaria si mai multe vizite in RDG, la un “prieten”, scrie Securitatea folosind ghilimele ca atare. RDG, stiti, nu?, para-statuletul acela militarizat aflat sub domnia STASI-KGB.
O alta informatie tainuita si contestata la fel de vehement de dl Tismaneanu a fost cea legata de apartenenta sa la structurile si organele de propaganda ale Partidului Comunist. Practic, ceea ce il face lustrabil, mai ales din pozitia de “presedinte al Consiliului Stiintific” al unui Institut insarcinat cu crimele comunismului. Desigur, dl Tismaneanu tine sa specifice mereu ca n-a fost niciodata platit pentru asta, nici ca propagandist comunist (vezi motto) nici ca kominternist pentru eternitate la IICCMER. Pai asa zicea si tatal lui, Leonte Tismaneanu, pe vremea cand incasa cel mai mare salariu de agent NKVD din Romania.
Cat despre “profesoratul” mult trambitat de laudacii lui, vorbim de o lucrare de licenta despre marxism – Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt –, data intr-o facultate cu iz politico-ideologic comunist. Repet: dl Tismaneanu nu si-a echivalat nicaieri intr-o Universitate occidentala lucrarea comunistoida care i-a conferit rangul de “profesor”. Profesor de ce? Poate Professor of Lies, ca fostul sau aghiotant de la Comisia Tismaneanu, “dr” Sorin Antohi, in timpul liber impostor si informator. Nicaieri in biografia sa romantata, nu mai vorbesc de cea de pe Wikipedia (aviz cosmeticienilor de la “Ministerul Adevarului”), nu apar amanuntele de mai jos, scrise, iata, negru pe alb, chiar de domnul, respectiv tovarasul Tismaneanu, in fata superiorilor sai din Partid.
Ofer cateva citate din Documentele secrete ale Securitatii, care dovedesc minciunile ordinare proferate pana acum de dl Tismaneanu, si va las pe Dvs sa cititi, olograf, restul adevarului, scris, cum spuneam, “cu manuta lui”:
“Autobiografie
(…) In anul 1966 am intrat in UTC si am fost membru al Comitetului UTC al Liceului 24 – Comisia Politico-Ideologica. In anul I de facultate am fost ales loctiitor al secretarului de an si reprezentant al anului in Consiliul Profesoral al Facultatii de Filosofie. In anul 1971 am fost cooptat membru al Comisiei Politico-Ideologice a Consiliului ASC (Asociatia Studentilor Comunisti – Nota mea pentru cei mai tineri) din facultate, devenind ulterior seful acestei Comisii. La conferinta ASC din Facultatea de Filosofie din anul ’72 am fost ales presedinte al Cosiliului ASC din facultate, raspunzator de problemele politico-ideologice, functie pe care am indeplinit-o pana in luna martie 1974.
Tot pe linia activitatii politice studentesti, am fost cooptat in anul 1974 in Colegiul de redactie al revistei “Convingeri Comuniste”, organ al UASCB (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Bucuresti – Nota mea). (…)
Am fost primit in randurile PCR in luna martie 1973 de catre organizatia de partid din Facultatea de Filosofie (…) Am colaborat si continui sa colaborez la presa studenteasca, la revistele “Viata studenteasca” si “Amfiteatru” (ambele organe ale UASCR; opțiunile fundamentale ale revistei Amfiteatru, anuntate oficial in 1969: „își propune să devină, mai mult decât până acum, o revistă de atitudine marxistă în problemele de cultură din țara noastră” – Nota mea).
Tatal meu, Tismaneanu Leonte, s-a nascut in anul 1913 in orasul Soroca. Este membru PCR din anul 1933. A fost muncitor tipograf si a fost activist al UTC si PCR in orasul Bucuresti. A fost arestat in repetate randuri de organele de represiune burghezo-mosieresti. In anul 1937 a fost trimis de catre partid in Spania unde a luptat in cadrul Brigazilor Internationale (teroriste – Nota mea) (…) Profesor la Catedra de Socialism Stiintific din Universitatea Bucuresti pana in anul 1960 iar din anul 1964 si pana in prezent sef al redactiei de propaganda pentru strainatate in cadrul Editurii Meridiane. (…)
Atat tatal meu cat si mama mea poseda numeroase ordine si medalii ale RSR.”
Si acum documentele, care vorbesc de la sine si a caror valoare stiintifica pentru studiul comunismului este inestimabila:
“Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu” – scenariu bun de film (aviz amatorilor, Ujica si Mungiu!)
Problema Rodica Tismaneanu intre CIE si Contraspionajul economic al Securitatii (!)
Cine este Vladimir Tismaneanui, dupa o Nota Strict Secreta
Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Ce observam: toate personajele in cauza sunt pupincuriste de-ale lui Tismaneanu si GDS-ului, din brigazile rosii de la EvZ si RL, Kakamikazi Kakatavenku si colaboratori ai gazetei de perete “22” (Andreea Pora este redactor sef, parca), organul de presa al GDS. Intamplator, cel care le-a semnat contractul este chiar seful si fondatorul GDS – Iasi, “Andi” Lazescu, fostul angajat al unui delapidator national alintat Nus, cu un picior (ala bun) infipt in groapa in care pisica lui Putin isi face nevoile in curtea Kremlinului. Lazescu este la randul lui “publicist comentator” la acelasi “22”! Panimaiesi? As vrea sa ne spuna ANI si, de ce nu, chiar si ARC-ul ramas in fundul Tatianei Alina Mungiu de la ultima si singura tavalire a ei – o stiti, cred: o doamna asa, mai multilateral dezvoltata, care e toata ziulica cu curatenia societatii si “anticoruptia” in gura -, cum se numeste afacerea asta…
Despre afacerile murdare al lui “Andi” Lazescu si cum a adus Televiziunea publica la faliment cu 120 de milioane de euro datorii (calculati singuri cate pensii si alocatii taiate de urgenta intra in aceasta gaura) puteti afla din scrisoarea deschisa Apocalipsa dupa Lazescu
Dl Vladimir Tismaneanu sufera. Si nu in tacere, ci pe toate gardurile, de la Hotznews la EvZ. Caragiale s-ar fi distrat de minune cu demisul nostru de la Institutul de papat banii romanilor cu afacerea “anticomunismului”. Bubico Tismaneanu cred ca-si intitula celebra-i schita, nu altfel (oare cine-o fi misteriosul pasager care-l scapa pe geam? 🙂 ). Dupa ce a zis ca va demisiona singur, Tismaneanu plange acum ca fetita cu profu’ de sport de la Jean Monnet (liceul burgheziei rosii, urmat si de Volodea) ca a fost… abuzat de Ponta. Gazeta de perete a orient mijlocasilor cu sange de Jozsefi Nyiro ii face chiar o petitie online catre Victoras. Amuzament “la max”: din cei 5000 de cititori care se bulucesc sa vada traznaia infantila doar 1000 semneaza. Restul 4000 se bucura. Unde-s oare vremurile de alta data cand oamenii muncii de la sate si orase luau atitudine tovaraseasca in masa impreuna cu organul Partidului? 1000 de spalati la creier care au pus mana pe organul Partidului de azi, din vreo 20 de milioane de romani – hai ca nu-i chiar asa de rau! “Profesorul” Tismaneanu are cu ce pionieri si utecisti sa se mandreasca. Cam atat erau la numar si membrii “nationalitatilor conclocuitoare” care formau PCdR-ul.
Dar chiar cunoscandu-l ca pe obiect de studiu dintr-un insectar si tot nu mi-am inchipuit ca un monument al ticalosiei ca domnia sa poate sa fie si atat de lipsit de demnitate, mai ales dupa ce anuntase cu pompa pe blogul sau ca isi va da demisia imediat ce Guvernul Ponta va fi investit. Poate de aia toti porumbeii din Piata Scanteii, aflati in asteptare pe soclul lui Lenin, sunt gata sa se ia la tranta cu cei din Parcul Icoanei, care sperau – ca sa se descarce si ei – sa-i vada bustul in locul celui al lui Adrian Paunescu, asa cum si-ar fi dorit probabil ayatollahul “anticomunismului” pe bat. Uite ca vata de zahar s-a terminat. Si in loc sa se linga pe bot, dl Volodea Tismaneanu, cu suavul nume de cod, atat de bine ales, CAIN, da isteric cu betisorul in venerabilul sau fost coleg de Institut, Dinu Zamfirescu, care i-a succedat firesc in functie. Dar dl Tismaneanu s-ar fi vrut imbalsamat la IICCMER ca Lenin in Mausoleul din Piata Rosie: kominternist-sef pentru eternitate.
Acum Tismaneanu se burzuluieste la dl Zamfirescu pe tema “reputatiei stiintifice” “incomparabile” cu a sa. Dl Tismaneanu vrea sa ne spuna, cumva, ca o licenta marxista cu titlul “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, data in plin regim comunist, cu care s-a auto-propulsat pe meandrele CC al UTC pana la a coordona un Dictionar politic cu dl lector de la “Stefan Gheorghiu” Virgil Magureanu, i-ar conferi, cumva, dreptul sa se numeasca “profesor” intr-o societate academica occidentala? Si-a echivalat-o cumva in Statele Unite si nu stie cel mai important for academic de formare a cadrelor serviciilor, diplomatiei si administratiei americane ca Universitatea Georgetown, care i-a si dat papucii din acest motiv? Mira-m-as!
Dl Dinu Zamfirescu a fost detinut politic. Atat ar fi fost suficient cat sa-l faca pe un fost propagandist ordinar al regimului comunist, os de bolsevic, sa taca. Dl Zamfirescu a fost si fondatorul Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, organism absorbit din prea multa sete de putere de aripa sovietica a PDL, “aripa dreapta”, in frunte cu secretarul ei general orbitor de sasait si soldateii lui, laudacii (altii ar fi spus limbistii) “generalissimului” Tismaneanu. Centrala noului komintern din Romania, intins cu fundul in cat mai multe luntri, de la IICCMER, GDS si Soros la PDL, ISP si CADI, isi inchipuia ca va rescrie istoria acestei tari pana cand nu va mai ramane piatra de piatra din ea, conform directivelor “luptatorilor pentru pace” din NKVD. Iata ca nici pilele pilelor demisionarului demis nu l-au mai ajutat de data aceasta. Tismaneanu dispare pe vecie din Romania, cu coada intre picioare, asa cum a fost silit sa-si ia adio si de la Georgetown University, unde nu a fost admis, in ciuda presiunilor similare cu cele care au cazut la vremea respectiva, cand a fost numit la Comisia lui Peste, pe capul presedintelui Traian Basescu.
Credeti-ma ca nu mi-as fi dorit sa mai scriu vreodata despre aceasta fantoma trotkista sinistra care bantuie Romania. Sper, de altfel, sa fie pentru ultima oara. Dar ramasese ceva din urma, despre un american pe care il injura toti rusoii cu nume romanesti de la noi si de aiurea, curentati la maxim cu voltaj primit direct de la steaua rosie de pe Kremlin: ochiul lui Sauron, cum inspirat o compara cineva. Este vorba de un istoric, profesor doctor, om studios, nu facut la strungul ideologic al lui Stefan Gheorghiu.
Recentul Houdini de la IICCMER, supranumit si Gog, ala cu Magog nu ala de la ProTV (atentie, a nu se confunda cu Mang-ul lui Liiceanu, nobelistul Cartarescu), arunca cu invizoace in Larry Watts, fara a-i rosti numele, intr-una din productiile sale manuale cu titluri “savante”: Schita de arheologie a infamiei: Intelofobie si occidentofobie
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”. Practica am observat-o si pe propria-mi piele. Ce zic am observat-o? Mai intai am interceptat-o, ca sa fiu sincer, apoi am trait-o :). Se intampla acum cativa ani, cu putin timp inainte de a fi lovit pe la spate la ziarul ZIUA. Unul din baietii de pe lista alba a Celulei mi-a livrat un mesaj distribuit in Retea prin care eram introdus pe lista neagra cu doua “ordine de zi”: sa fiu eliminat din presa si sa nu-mi mai fie rostit numele in vreun articol, chiar si polemic, cum facea pana atunci, saptamanal si obsesiv (chiar ma speriasem ca-i cazusem cu tronc), amanta spirituala a politologului Tismaneanu, psihopupuloaga Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Asa si cu Larry Watts, acum, in presa ungro-kaghebista din Romania. Doar ca, sunt convins, cu el nu o sa le mearga asa usor: eu am doar rezidenta in SUA, el are si cetatenia americana si nationalitatea, altoita cu cea a indaratnicilor scotieni (ati vazut Braveheart? 🙂 ).
Sa-i dam, insa, o (ultima) pauza Gog-ului nostru. Pana la “raportul final” despre “recenzacul” nostru proaspat extirpat, va recomand o adevarata recenzie, scrisa de colonelul Charles W. Van Bebber (Ph.D., Director of National Security Policy and Strategy, US Army War College) in revista Parametrii (Parameters) a armatei americane (“The US Army’s Senior Professional Journal”), vol. 41, nr. 3: With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania,Volume I, by Larry L Watts. Autumn 2011. 134-36.
Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, hotărând totodată şi retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului, transmite Mediafax.
UPDATE 24.05.2012: Dupa cum a prevazut Roncea.Ro inca in urma cu o saptamana (vezi link-ul mai sus), premierul Victor Ponta l-a numit pe Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul. Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER.
Neo-kominternistul Vladimir Tismaneanu Pudelul “stiintific” al lui Volodea Tismaneanu, Ioan Stanomir, a fost inlocuit cu fostul adjunct al lui Marius Oprea, Andrei Muraru, care, la randul sau, este bun tovaras cu adjunctul lui Tismaneanu, Adrian Cioflanga, instalat de aripa sovietica din PDL la CNSAS si cu Dorin Dobrincu, prepusul lui Tismaneanu inca aflata la Arhivele Nationale, cu care scoate o carte la Polirom (normal). Pe scurt: vechea garda a fost schimbata cu noua garda, conform doctrinei Valter Roman ( Walter Ernest Neulander): “Dupa noi, tot noi”. Pentru ca “noi nu scriem istoria, noi o cream”.
Andrei Muraru are un CV “beton” pentru varsta lui (30 de ani). Chiar “beton armat”. De abia terminase faculatea de istorie din Iasi si, dupa o mica vacanta de vara binemeritata, devine de-a dreptul “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană” (2005). Care ere experienta lui pentru a ajunge peste noapte “Il Consigliere” e greu de spus. Dupa nici un an merge mai departe: devine “Consilier la Cancelaria Primului-Ministru”, recte Tariceanu. Acum avea deja experienta de un an. Si tot asa. Preiau CV-ul sau impresionant mai jos, din care nu lipsesc bursele de la Colegiul lui Andrei Plesu si Muzeul Holocaustului (de ce nu a fost numit la Institutul “Elie Wiesel” daca este asa de doct in tema?).
Pacat ca nici dupa 22 de ani de la schimbarea de regim un astfel de institut nu este condus de un fost detinut politic, cum s-ar fi cuvenit. Mi-e sila!
PS: Parerea lui Andrei Muraru despre seful statului, Traian Basescu: un “falsificator”, un “revizionist” si un “negationist” – chiar cu “o atitudine revizionistă foarte periculoasă” – care a incercat sa-l exonereze pe Maresalul Antonescu de… nu se stie ce. La fel ca si reputatul istoric prof univ dr Gheorghe Buzatu, dupa cum sustine “militianul spiritual”. Preiau si acest articol mai jos si pun punct.
În noaptea cînd preşedintele României lansa un atac imund la adresa regelui Mihai se împlineau exact 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Şapte decenii de controverse, de schisme istoriografice, de uitare, de obnubilare şi ocultare sistematică a adevărului istoric cu privire la cea mai grea şi mai tulbure perioadă pe care au traversat-o Europa şi România în particular în secolul al XX-lea. Momente dramatice dintr-un secol nebun au fost expediate în cîteva fraze de către preşedintele României, într-un limbaj nedemn pentru un şef de stat, pe un ton inadecvat şi mai ales uzînd de falsul istoric într-o cheie revizionistă.
Înţelegerea şi interpretarea evenimentelor din perioada 1938-1948, un deceniu al prăbuşirilor, al anihilării statului de drept, al sugrumării democraţiei şi al impunerii unor sisteme monopoliste în afara cadrului constituţional, sînt astăzi în mare parte rodul strădaniei specialiştilor, mai ales istorici, care au încercat să elucideze ce s-a întîmplat în societatea românească. Pe baza unor probe irefutabile, la care se adaugă alte piese sugestive din arsenalul istoricilor, surse documentare primare, coroborate cu modele interpretative existente, s-au tras concluzii, cel puţin în cazul României, începînd cu anii ’90. Rezultatele la care au ajuns cercetătorii în privinţa arhitecţilor decizionali ai Holocaustului românesc, a eforturilor regelui Mihai împotriva impunerii unui sistem totalitar şi în chestiunea abdicării forţate sînt astăzi clare. De aceea, nu îmi propun să demontez clişee calomnioase sau elucubraţii caduce, ci să analizez pe scurt rădăcinile acestor idei toxice.
O temă revizionistă înviată
Începînd cu procesul din 1946 în care au fost judecaţi Ion Antonescu şi principalii săi colaboratori, tendinţa de reabilitare a fostului conducător al statului din perioada 1940-1944 a cunoscut de la forme difuze la reacţii puternic conturate. De pildă, în iunie 1991, deputatul Petre Ţurlea a iniţiat în Parlament comemorarea fostului mareşal: „În iunie 1991, cînd se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămîni1.“ Un alt istoric, negaţionist şi revizionist cunoscut, Gheorghe Buzatu, a conturat astfel imaginea mareşalului în postcomunism: „Timpul l-a confirmat. Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decît oricînd în inima şi conştiinţa românilor.[…] Cu fiecare bust distrus, Mareşalul îşi consolidează reputaţia şi locul în căminurile celor mulţi şi tăcuţi, dar care, realmente, fac şi suportă istoria2.“ Acest lirism apologetic nu şi-a avut însă rădăcinile în 1990, ci cu mult înainte. Istoriografia controlată politic în timpul comunismului a urmat un program ideologic, iar cei care abordau astfel de subiecte erau afiliaţi institutelor politice sau militare. Cu timpul, armata şi, în general, instituţiile superioare cu profil militar au devenit locul unor puternice sentimente xenofobe3 şi antisemite, iar regimul a susţinut un cult pronunţat al lui Ion Antonescu.
După 1990, lui Antonescu i s-au ridicat statui, numele său a fost atribuit cîtorva zeci de străzi sau pieţe, lideri instituţionali4 au înfiinţat Liga Mareşal Ion Antonescu, iar factori guvernamentali au exprimat frecvent, pînă în 2003, odată cu înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel), poziţii negaţioniste şi revizioniste. Totodată, forţele politice neocomuniste instalate după 1989 la Bucureşti au asumat o poziţie de forţă împotriva regelui Mihai, interzicîndu-i cu obstinaţie, pînă 1997 şi cu excepţia unei scurte vizite în 1992, intrarea în ţară. Retorica împotriva regelui a integrat în schimb culpabilizarea şi impunerea figurii lui Ion Antonescu, în special în privinţa actului de la 23 august 19445.
Exonerare prin comparaţie
Asta a făcut şi preşedintele României cu cîteva zile în urmă: a introdus în discuţie o urmă de îndoială că Antonescu a fost tratat cum se cuvine de către istorie în raport cu regele Mihai. Opunîndu-i regelui figura celui mai important criminal de război din România, preşedintele l-a culpabilizat pe fostul Suveran. Afirmaţia are în schimb, traduc eu, şi o altă semnificaţie: exonerarea lui Antonescu prin comparaţie, întrucît atribuirea culpei suveranului este, pe lîngă o distorsionare a adevărului istoric, şi o atitudine revizionistă foarte periculoasă. Tactica nu e însă nouă. În 2005, Paul Lambrino, aflat în relaţii foarte bune cu Corneliu Vadim Tudor, a încercat acelaşi lucru, sperînd să oprească retrocedarea domeniului Peleş (problema retrocedării averii fostului suveran fiind atacată şi de domnul Traian Băsescu în aceeaşi emisiune televizată), făcînd vîlvă în Israel cu mai multe declaraţii iresponsabile6. Replica a venit atunci de la un grup masiv de intelectuali români şi străini, unii dintre ei specialişti de necontestat în chestiunea Holocaustului, dintre care îi amintim pe Jean Ancel, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Michael Shafir, Raphael Vago, Leon Volovici, Alexandru Florian, Lya Benjamim. Aceştia au arătat că regele nu poate fi culpabilizat, semnatarii apelului precizînd: „Nu cunoaştem nici un document care să ateste că regele Mihai ar fi profitat în vreun fel de pe urma persecuţiilor din timpul războiului, a deportării şi uciderii evreilor şi/ sau a romilor. Dimpotrivă, sîntem la curent cu existenţa unor dovezi circumstanţiale care demonstrează că fostul monarh a arătat compasiune pentru drama evreilor şi a celorlalte minorităţi persecutate şi că, acţionînd sub influenţa mamei sale, regina Elena (căreia i s-a acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de către Yad Vashem), a încercat să amelioreze situaţia celor persecutaţi“7.
In urma cu 20 de zile, pe 30 aprilie a.c., Volodea Tismaneanu, auto-instalat comod ca presedinte al Consiliului Stiintific al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), “instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru“, scria pe blogul sau, intr-un PS:
“Cand premierul desemnat va fi investit si va putea primi in aceasta calitate mesaje oficiale, va afla decizia mea privitoare la pozitia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Orice om normal care citeste ce-am scris in aceste zile (si nu doar in aceste zile, ma grabesc sa o spun) o poate anticipa. Numit de un premier al Romaniei, mi se pare firesc sa-l anunt despre aceasta decizie pe un premier al Romaniei. Este o chestiune de minima politete. A bon entendeur, salut…”
“Minima politete” nu s-a aratat nici pana acum, dupa 20 de zile de la acest anunt si dupa doua saptamani de la instalarea noului Guvern Victor Ponta, dupa cum consemneaza Presidency.ro.
Cand va scapa Institutul de toti ideologii neo-kominternisti, in frunte cu ayatollahul lor si cand ii va preda fostul propagandist comunist cheile onorabilului Dinu Zamfirescu, fost detinut politic al carui Institut a fost absorbit de ambitiile totalitariste ale lui Tismaneanu in actualul IICCMER?
“(…) Din nefericire, toate iesirile ciudate ale lui Cioroianu par sa aiba legatura cu o linie politica prestabilita deja. In favoarea Rusiei. Actiunile desfasurate din sediul MAE in defavoarea Romaniei nu sunt de ieri de azi. Daca in cazul lui Cioroianu, aceastea sunt stravezii, dintr-o inabilitate de amator, in cazul predecesorului sau acestea au fost destul de bine mascate.
Adrian Mihai Cioroianu nu are insa numai patronimul in comun cu Razvan Mihai Ungureanu. Ambii reprezinta, inainte de vreo forta politica (Ungureanu a devenit membru PNL cu o zi inaintea numirii sale), produse ale unei retele bine infipte in toate sferele importante ale statului.
Putina lume stie ca, pe langa functia de conducere din cadrul Fundatiei Soros, Ungureanu a fost atat bursier al Colegiului Noua Europa patronat de Andrei Plesu cat si al lui Marc Rich, cunoscut drept infractor de talie mondiala si inventator al oligarhilor rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin.
Cioroianu a fost atins si el cu ceva fonduri ale Soros, fiind bursier si scrib dilematic al Colegiului si Trustului lui Plesu, dar si membru al Grupului pentru Dialog Social. Ca si mentorul sau, de altfel, cunoscut drept, curios!, si ca oficial in toate guvernele Romaniei, de la Iliescu-KGB pana astazi.
In esenta, cele doua pseudo-mandate ale ungro-cioroienilor, dovedesc cred eu, cu prisosinta, esecul cooperativei antiromanesti.”
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici.„Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).
Mircea Cartarescu, poetul preferat al troicii Plesu-Patapievici-Liiceanu basca generalissimul Manolescu, bursier Soros inca din anii ’90, dar nu numai, este si – cel putin! – sublocotenent in rezerva al Scolii de Ofiteri ai Securitatii. Cel putin acesta era gradului lui in 1981. Pana in 1989 este posibil sa fi fost avansat la locotenent sau, cine stie?, chiar mai sus. Un mister de care si-a privat fanii si fanele, cel putin pana acum, la 22 de ani de la “revolutie”.
Mircea Cartarescu este cunoscut de opinia publica drept o voce de prim rang a beletristicii “romane” de azi fiind chiar propus de Gruparea Manolescu-Plesu-Liiceanu-Patapievici drept candidat la Premiul Nobel pentru… literatura (!?). Foarte putina lume i-a si citit, insa, cartile, produse, publicate si traduse pe banda de Humanitas si Institutul Cultural Roman, chiar de pe vremea cand acesta era patronat de Ion Iliescu. Daca le-ar fi citit, ar fi descoperit doar o serie nesfarsita de expresii ale unor grave dereglari psihice de natura sexuala, bi si homosexuala, transpuse in scris si multiplicate la nesfarsit pe banii vaduvelor, pensionarilor, mamelor si copiilor ale caror venituri au fost taiate drastic in numele “crizei”. Criza nu a ajuns si la ICR, unde, cu un buget de 44 de milioane de lei (lei noi, respectiv peste 10 milioane de euro), porno si scatografiile sale sunt slobozite la nivel planetar. Cateva exemple, “orbitoare”, aici, aici si aici (aviz: nu sunt recomandate minorilor!). Tradus in 18 limbi (inclusiv basca!) si raspublicat in 60 de editii, cu sprijinul directoarei Centrului National al Cartii ICR, turnatoarea DIE Catrinel Plesu, Cartarescu ar fi “castigat” din carti o jumatate de milion de euro.
Cu toate ca scrierile sale sunt bogat presarate cu amanunte biografice din cele mai picante, de la momentul in care si-a surprins parintii performand un act sexual si a aflat ca “o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pula” (din “Orbitor. Aripa dreapta”) pana cand “si-a bagat botul în sexul blond” al actualei sotii, Ioana Nicolaie, si “un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură” (din vol. „40238 TESCANI”) si, ajungand, mai nou, chiar si la jurnalul sau “Zen”, nicaieri pana acum nu a aparut aceasta informatie biografica, de culoare, cred eu.
Si anume: ca a facut armata la Scoala de Ofiteri ai Securitatii si ca, in 1981, pe cand avea gradul de sublocotenent de Securitate, a avut o concentrare de o luna la Comandamentul Trupelor de Securitate, unde a fost antrenat pentru caz de razboi ca politruc, insarcinat cu indoctrinarea comunista a trupelor de pe front, si unde a colaborat cu sarg la revista meteorica “Activistul” a Securitatii (ca epigramist 🙂 ). Eu cred ca ar fi putut iesi un roman pe cinste din povestea asta! “O luna in transeele Securitatii”…
Cu toate acestea, nici in memoriile sale fluviu, nici in prezentarile sale publice, nici in CV-ul sau de la ICR, nici in biografia romantata de pe Wikipedia, nu apare acesta mica pata de culoare (maro). Nici macar tovarasii sai apropiati – sa spunem – si mari cunoscatori ai secretelor literare si ale Securitatii, cum este Dorin Tudoran (vezi la rubrica de comentarii), nu aveau habar, pana acum, de acest mic si insignifiant amanunt biografic.
Singura care, se pare, stia ceva mai multe, este Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, care l-a plesnit in doua-trei randuri de i-a taiat piuitul.
Iata doar una dintre palmele primite de Cartarescu de la doamna Herta Muller: “Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe.
Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! (Interviu revista Corso – disparut de pe site, disponibil prin NapocaNews)
Dar piuitul i-a revenit imediat tele-nobelistului nostru: Intr-un editorial din Evenimentul Zilei, revoltatul Cartarescu, dupa ce l-a facut pe Havel disident polonez (!!! – fraza corectata apoi online de EvZ dupa ce am sesizat tampenia autorului) a amenintat-o pe Herta Muller ca o sa-i arate el cum a luptat cu regimul si Securitatea. “Mi-e sila sa ma laud eu insumi cu ce-am facut inainte de 1989 (?!)… Ieşit din adolescenţă, comunismul m-a găsit student la Litere, apoi, până la revoluţie, profesor de română la o şcoală generală de la marginea Bucureştiului. N-am colaborat cu Securitatea şi n-am avut niciodată (până-n ziua de azi) nicio funcţie”, scrie saracul Cartarescu ca “senator” EvZ.
Desigur, a scrie la revista “Activistul” a Securitatii, chiar si doar pentru o luna, a fi antrenat ca politruc si a purta trese de sublocotenent de Securitate nu inseamna neaparat “a colabora cu Securitate”. Mai curand, a coabita cu Securitatea. In acelasi articol de gazeta de perete, Cartarescu afirma transant ca isi va cere imediat Dosarul de la CNSAS si va face lumina in sat, pentru Herta Muller. Au trecut de atunci doar doi ani…
Spionul “rupt in fund” al DIE este Emilian Traian Ioan Andreescu, de 64 de ani, vorbitor de 11 limbi străine, licentiat a trei facultati, ultima la 62 de ani(vezi video mai jos), si care, in 1967, la Misiunea ONU de la New York avea nume de cod “Anton Traian” si era incadrat la UM 0920/V2 – Direcția Spionaj Politico – Economic Americi și alte Regiuni. Ofiterul in rezerva Emil Andreescu a avut placerea sa petreaca o luna in concentrare la Comandamentul Trupelor de Securitate alaturi de Mircea Cartarescu si alti activisti de seama ai Partidului si Securitatii care, pe parcursul antrenamentului de politruci au publicat si revista “Activistul” si s-au insturuit cu arma in mana alaturi de trupele”Directiei a V-a Securitate si Garda (paza lui Ceausescu). Printre colegii sai de concentrare la Securitate: cativa ofieri de Militie si Securitate dar si Ioan Popa, redactorul sef al revistei “Drum Nou”, ziarul judetean de Partid Brasov, dupa ’90 “Gazeta de Transilvania”; Doru Munteanu, activist la Sectia Cultura a Judetenei de Partid Brasov, viitor director ProTV Brasov; Parlog, asistent universitar la Academia de Partid “Stefan Gheorghiu”; sau viitorul fondator al Curtea de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, militianul Tiberiu Muia.
Scrie Ohanesian: “În 1981, pe când era trimis în pregătire la Regimentul I Securitate Băneasa (unde este acum Jandarmeria – foto în uniformă cu arma), l-a avut coleg de cameră pe celebrul scriitor M. Cărtărescu, sublocotenent de Securitate, adus într-o concentrare cu scoatere din producţie de o lună. Spionii externi îşi amintesc de astfel de concentrări ale celor care făcuseră armata la Securitate (absolvenţi de drept, litere, limbi străine, istorie, filozofie) ca fiind ceva normal. Era trecerea de la ofiţeri în rezervă, la activişti de partid. Un viitor activist caricaturist desena, iar Cărtărescu scria epigrame toată noaptea pentru revista Activistul. Îi mâncau ţânţarii până adormeau.” Simpatic, nimic de zis. Ziaristi Online a avut onoarea sa stea de vorba cu fostul spion al DIE Emil Andreescu si pe teme literare care, din intamplare, l-au prins si pe Cartarescu. L-au prins in funduletul gol. Video:
(*) Una dintre palmele cu care l-a plesnit Herta Muller pe Cartarescu: “Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe. Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! (Interviu revista Corso – disparut de pe site, disponibil prin NapocaNews)
“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts
Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu, profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.
Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza Roncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.
La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».
In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».
Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):
Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv
Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii similare, pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”, probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.
Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.
Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea, mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.
Iata Documentul:
[Documentul nr. 32] Secret
Ambasada URSS în RSR nr. 91 31 ianuarie 1980
[Moscova]
CU PRIVIRE LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR
În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.
Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.
La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.
În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.
O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.
În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.
În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.
În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.
În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.
În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.
Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.
Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.
Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.
În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.
Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.
Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.
Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.
Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.
Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR
M. Muntean /semnătura/
Exp. 1 ex. în dosar
Distribuire:
1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS
Civic Media: Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga
Domnul Corneliu Basarab Vlad este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Clubului Presei Transatlantice si autor al mai multor carti de politica internationala, dintre care amintim: Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit; Când luptătorii îşi curăţă armele; Vietnamul cel de toate zilele; Vom trăi în anul 2000; Lumea în mişcare, încotro?; Generalul Lebed, vecinul nostru; Reconcilierea; Cuba, zece sfidări; Iranul la rece; Rusia după URSS; Şi totuşi, Revoluţia Română; Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei (coautor).
În aproape 50 de ani de carieră gazetărească, dl Corneliu Vlad a publicat numeroase articole, comentarii şi analize ale vieţii şi politicii internaţionale în revistele Lumea, Contemporanul, Romania libera, Curentul, Bucharest Match, Revista Geopolitica, Ziaristi Online etc.
A fost corespondent de presă în Vietnam şi Laos, în Austria, Elveţia şi Germania, corespondent al Agenţiei France Presse la Bucureşti, trimis special la ONU, OSCE şi NATO, Tratatul de la Varşovia, Consiliul Europei ş.a. şi colaborează cu diverse agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune. A fost singurul ziarist roman care a participat la asa-zisul proces al Grupului Ilascu de la Tiraspol, de unde a relatat zilnic si unde a reusit sa filmeze singura pelicula cunoscuta a acestei farse juridice anti-romanesti.
Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga a carui principala calitate necesara credibilitatii si profesionalismului a ramas impecabila in intreaga sa cariera: onestitatea; fata de cititor, fata de sine si misiunea sa, de jurnalist roman.
Asociatia Civic Media este onorata sa-i confere, la implinirea a 70 de ani, in semn de omagiu, Premiul „Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti.
Victor Roncea
10 Mai 2012
Corneliu Vlad: Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata
Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata. Acest premiu onoreaza prin insusi intelesul si mesajul sau iar, in situatia mea, si prin locul si imprejurarea manifestarii de fata.
Premiul: 1. poarta numele unui ziarist ce s-a distins prin tinerete, curaj si excelenta, 2. este acordat de obicei unor tineri ziaristi, 3. de catre asociatia, si ea tanara, Civic Media, 4. asociatie care-l are protagonist pe tanarul si excelentul ziarist Victor Roncea.
Asadar, o distinctie prin totul a tineretii gazetaresti, pentru aproape septuagenarul care ma straduiesc sa fiu.
Dar si locul, si imprejurarea acestei clipe sunt deosebite.
Aceasta incinta academica este insufletita de activitatea Institutului de sociologie al Academiei Romane, al carui suflet este prof. univ. dr. Ilie Badescu, astazi cel mai important filozof si sociolog al istoriei romanilor.
Iar imprejurarea face ca in acest spatiu academic sa-l primeasca astazi pe istoricul american, eu as zice romano-american, Larry Watts, cel mai patrunzator si decomplexat observator al realitatii romanesti de azi.
Asemenea ilustrului carturar patriot Florin Constantiniu, istoricii Ilie Badescu si Larry Watts indeamna si procedeaza la lectura si intelegerea istoriei Romaniei in lumina clara si neinselatoare a adevarului, liberi de prejudecati, imuni la mistificari, fara porniri la ocari sau la osanale.
Istoricul Larry Watts domina istoriografic zona cea mai complicata, controversata si atacata a vietii moderne a Romaniei, vremea lui Nicolae Ceausescu. Si el spune si convinge ceea ce alti istorici n-au avut curajul sau interesul sau n-au reusit sa afirme: ca aceasta perioada a fost nu numai una densa si complexa, dar si mult mai nuantata decat obisnuim sa credem. O vreme cu straluciri orbitoare si intunecimi cumplite, cu culori stridente si crude sub aparenta unor pogoane de griuri. Brandul international al Romaniei a fost atunci la zenit, indiferent ce pret au platit romanii si pentru asta.
Larry Watts reuseste ceea ce nici un alt istoric, roman sau strain, nu si-a propus, nu a incercat, nu a indraznit, nu a reusit sau nu a convins: prezinta in lumina ei reala si in proportiile sale reale un fragment de istorie a romanilor mai supus la rastalmaciri si calomnii ca oricare altul. Daca lasam deoparte lentilele deformatoare ale politicii zilei si privim onest respectivul timp istoric, asa cum face Larry Watts, dar din pacate nu prea multi alti autori, vom putea gasi mai usor calea spre adevaratul loc si adevarata menire a Romaniei in lumea de maine, lume care si ea trebuie mult aproximata.
Multumiri profunde pentru premiu, multumiri pentru atentia acordata mie.
Corneliu Vlad
9 Mai 2012
Nota Civic Media: Premiul “Mile Carpenisan”, in valoare de 1000 de euro, ii va fi transmis dlui Corneliu Vlad la Spitalul “Floreasca”, unde se afla internat pentru o operatie pe cord. Participantii la conferinta lui Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane i-au urat dlui Corneliu Vlad multa sanatate.
May 29th, 2012 
VR 
“In viata vietilor mele nu am fost activist platit al nici unei organizatii a PCR sau UTC.” – Vladimir Tismaneanu in dialog cu Armand Gosu in revista 22 a GDS
Articolul nostru de ieri – Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii – a suscitat un interes firesc, fiind preluat de mai multe publicatii online, carora le multumesc. Roncea.Ro a inregistrat ieri aproape 7000 de cititori si peste 10.000 de accesari. Comparativ, articolul in care Evenimentul Zilei il boceste pe Tismaneanu si in care se lanseaza o petitie online pentru dezabuzarea lui, a strans in trei zile 5800 de accesari. Petitia, in schimb, a reunit doar 1300 de semnatari. Ridicolul de neinchipuit pentru statura stiintifico-fantastica a ayatollahului “anticomunismului” ar trebui sa le faca pe slujnicutele lui masculine de la EvZ sa stearga de pe site Apelul retard la oamenii muncii de la sate si orase.
Posted in 
Tags: 
