Presedintii Romaniei si SUA la Casa Alba intr-o ipostaza cum nu a mai fost vazuta de la Ceausescu incoace
Dupa cum am mai anuntat, portalul Basarabia-Bucovina.Info este onorat sa publice, in premiera online, un studiu remarcabil, extras dintr-o lucrare care, fara nici o indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex. Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” este descris de prof. dr. Larry Lee Watts, in prefata sa, publicata deja de Basarabia-Bucovina.Info. In continuare, redam din primul volum al lucrarii Nota asupra editiei si Studiul introductiv al autorilor, carora le multumim in mod deosebit.
Notă asupra ediţiei
Prezentul volum include documente, în cea mai mare parte inedite, ce vizează un aspect important, puţin cercetat, al istoriei RSSM: campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM, declanşate de PCUS în anul 1965. La ordinea zilei era contracararea cursului de distanţare de Moscova al conducerii de la Bucureşti, iniţiat la începutul anilor ’60 ai sec. XX, considerat drept „revizionist”, „naţionalist” şi „antisovietic”. Istoricilor şi propagandiştilor comunişti din URSS li se cerea să „aducă la cunoştinţa maselor” un alt punct de vedere, considerat „adevărat”, asupra istoriei Basarabiei şi RSSM, asupra relaţiilor ruso- şi sovieto-române.
Vecinătatea geografică şi, după cum afirmau demnitarii sovietici, o „oarecare afinitate lingvistică şi culturală” a „moldovenilor” şi românilor din RSSM şi RSR, a determinat conducerea comunistă de la Moscova să declanşeze un adevărat război propagandistic împotriva „naţionalismului român” ca sperietoare perpetuă a regimului comunist de atunci. Într-o perioadă foarte scurtă, în ochii Moscovei şi Chişinăului, „România frăţească” se transformase într-un oponent ideologic şi politic chiar mai periculos decât adversarul tradiţional al URSS şi al ţărilor comuniste – „imperialismul american” şi ţările „sistemului capitalist”.
Spre deosebire de campaniile anterioare de contracarare a „influenţei burgheze” din Apus, războiul informaţional antiromânesc din RSSM nu a fost unul formal. Demnitarii de partid au dat dovadă de un zel deosebit, de o combativitate ieşită din comun, contaminând cu ura lor de clasă nu doar „aparatul ideologic”, ci şi o parte din „oamenii muncii”. Gradul extrem de mobilizare şi starea de spirit românofobă – o adevărată obsesie – care cuprinsese regimul este confirmat de numărul impunător de hotărâri ale Biroului CC al PCM şi alte tipuri de documente, care prevedeau măsuri îndreptate împotriva conducerii României şi a „naţionalismului moldovenesc”, considerat o consecinţă a influenţei „nocive” de peste Prut.
Radierea tacită a României din lista ţărilor „socialiste-surori” şi plasarea istoricilor români în tabăra „naţionaliştilor burghezi” au dezlănţuit toată antipatia şi ura proletară, acumulată de propaganda sovietică în perioada interbelică şi în perioada războiului, aceasta revărsându-se din plin asupra populaţiei din RSSM, înfricoşată de măcelul, teroarea, foametea şi deportările din perioada stalinistă. De altfel, aceeaşi „ură bolşevică” reizbucneşte, din când în când, şi astăzi printre membrii şi simpatizanţii PCRM, ai altor partide de stânga, în mediul foştilor demnitari şi nomenclaturişti sovietici, ai altor nostalgici, pentru care limba, cultura şi identitatea românească sunt noţiuni „străine” (într-un fel, tot „burgheze”), în raport cu noţiunile „proletare” „limbă moldovenească” şi „popor moldovenesc”.
A studia războiul propagandistic antiromânesc din RSSM înseamnă, în definitiv, a scoate în evidenţă cauzele profunde ale românofobiei de ieri, dar şi de azi. A elucida sensul şi rostul războiului propagandistic antiromânesc din RSSM, consecinţele lui nefaste pentru evoluţia noastră contemporană, înseamnă a face un pas important în direcţia eliberării de prejudecăţile şi reflexele trecutului.
Culegerea include documente din perioada 1965-1975. Anul 1965 a marcat debutul războiului informaţional antiromânesc în RSSM. Anul 1975 – reperul cronologic superior al lucrării date – a fost determinat de posibilităţile editoriale de la această etapă.
Volumul însumează documente colectate în Arhiva Organizaţiilor Social Politice din Republica Moldova, fondul 51 (CC al PCM) şi în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 2782 (Direcţia pentru Turism Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM), 2848 (Consiliul de Miniştri al RSSM), 3121 (Agenţia Presa unională), 3209 (Direcţia generală pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM). Documentele sunt, în majoritatea lor, inedite, doar unele seturi[1] sau documente singulare (de exemplu, hotărârea CC al PCM din 16 noiembrie[2] şi stenograma, măsurile și tezele consfătuirii primilor secretari ai comitetelor orășenești, raionale de partid, șefilor de secţii ale CC al PCM, conducătorilor ministerelor, comitetelor de stat din 20 noiembrie 1970[3]) au mai fost publicate în diverse reviste sau lucrări. Un număr important de documente, publicate de către autorii prezentului volum în 2010, au fost traduse în limba engleză și publicate de către cercetătorul american Larry L. Watts[4].
Acest corpus include in extenso documente originale emise de cele mai înalte foruri de partid şi de stat din RSSM: CC al PCM, Consiliul de Miniştri, alte instituţii centrale şi republicane ale URSS şi RSSM. Deosebit de preţioase sunt hotărârile secrete ale Biroului CC al PCM şi stenogramele, de asemenea secrete, ale şedinţelor Biroului CC al PCM, ele punând în lumină esenţa şi direcţiile de bază ale politicii naţionale şi ale activităţii propagandistice şi ideologice ale PCUS şi PCM, inclusiv evoluţia campaniilor propagandistice antiromâneşti din RSSM.
O altă categorie de documente, deosebit de importante, publicate în culegere, sunt adresele CC al PCM către CC al PCUS, care reflectă nu doar politica curentă a liderilor de partid din RSSM, ci şi intenţiile şi gândurile ascunse ale acestora, dezvăluind, pas cu pas, întregul scenariu al campaniilor propagandistice împotriva conducerii României şi a „naţionalismului” din RSSM.
Un set valoros de documente îl constituie numeroasele Note informative şi Memorii ale instituţiilor de partid şi de stat din RSSM către CC al PCM, care dezvăluie activitatea acestor instituţii şi, în final, impactul hotărârilor luate de CC al PCUS şi PCM.
Din lipsă de spaţiu, documentele se publică doar în traducere din limba rusă şi sunt structurate în ordine cronologică.
Autorii
Studiu introductiv
1. Relaţiile sovieto-române în prima jumătate a anilor ’60
La începutul anilor şaizeci, după ce se aflaseră deja mai mult de un deceniu şi jumătate sub dominaţie sovietică, liderii politici ai României şi-au amplificat eforturile de a ieşi de sub tutela URSS.
Această tendinţă s-a intensificat în contextul disputelor sovieto-române din anii 1962-1963, pe teme economice, din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), organizaţie creată în 1949 la iniţiativa URSS, ca o contrapondere pentru Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi o replică la Planul Marshall.
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aflat în subordinea Academiei Române, a împlinit 20 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în Aula Academiei Române a avut loc Simpozionul internaţional “Fenomenul totalitar: între realităţi istorice şi abordări istoriografice”, informeaza Basilica.ro.
În deschidere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Suferinţe adânci şi multe puse în lumină, informează Trinitas TV.
Preasfinţia Sa a oferit din partea Patriarhului României Ordinul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena domnului profesor dr. Radu Ciuceanu, directorul Institutului, iar pentru Institut Diploma de onoare Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi medalia omagială cu chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii, dupa cum puteti viziona si in reportajul Trinitas de mai sus. In preambulul materialului nostru oferim o selectie ampla de fotografii de la manifestarea de exceptie iar in baza acestuia filmarile cu discursurile profesorilor Radu Ciuceanu si Octavian Roske din plenul Aulei Mari a Academiei Romane.
La eveniment a participat şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. Înaltpreasfinţia Sa a susţinut prelegerea Închisoarea libertăţii şi libertatea închisorilor, publica ziarul Lumina, in editia de azi, impreuna cu fotografia de alaturi.
Căutarea adevărului istoric a stat la baza întemeierii Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
La aniversarea stiintifica au luat parte numeroase oficialităţi şi membri ai Academiei Române, sedinta omagiala fiind prezidata de presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc. În cei 20 de ani de activitate a INST au fost publicate zeci de volume care pun în lumină aspecte puţin cunoscute ale perioadei comuniste.
Şi Biserica Catolică a transmis un mesaj de felicitare din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.
La final, din partea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului au fost oferite diplome de onoare dar şi medalii omagiale participanţilor, intre cei onorati de INST si Academia Romana numarandu-se inaltii ierarhi aflati de fata, oficialitati trecute si prezente, fosti detinuti politic, profesorii Ioan Scurtu, Dan Berindei, Ilie Badescu, Dinu Zamfirescu, Corneliu Turianu, George Potra, Cristian Paunescu, Mircea Suciu, s.a., cat si, In Memoriam, regretatii profesori Florin Constantiniu si Mihai Ungheanu (foto mai jos).
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), aflat în subordinea Academiei Române, aniversează în 26-27 septembrie a.c. două decenii de activitate. Fondat în aprilie 1993, INST şi-a consacrat activitatea cercetării trecutului recent al României.
Academia Romana a anuntat, ieri, pe surse, ca, in urma celor mai recente descoperiri in materie, hungarita acuta ar putea fi, in sfarsit, tratata clinic, dupa 23 de ani de la cronicizarea ei si dupa ce epidemia de hungarita s-a raspandit mai ales in mediul institutional, parlamentar si chiar prezidential.
“Din cauza politicii ungare actuale faţă de minorităţile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăştiată. Dacă se va strânge însă laolaltă şi va şti să-şi unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”
Urmare a unui parteneriat stabilit cu Asociatia Civic Media, portalul Basarabia-Bucovina.Info urmeaza sa dezvolte sectiunea de Arhive printr-un aport important de documente, unele foste secrete si strict secrete, din colectii particulare si din arhive de la Washington, Londra, Paris, Berlin, Viena, Bucuresti, Cernauti si Chisinau, si chiar si Moscova, in privinta capitalei Rusiei, atat prin intermediul bogatului fond documentar accesat de istoricii Gheorghe Buzatu si Ioan Scurtu, cat si prin colaborarea existenta dintre arhivele militare si cele diplomatice ale Romaniei si Federatiei Ruse. In acest sens, pentru acesta toamna avem promisiunea aparitiei unui set de documente de o valoare deosebita, care contine date asteptate de romani de aproape 70 de ani: situatia nominala a prizonierilor romani din URSS. In ce priveste parteneriatele noastre, in tara s-au parafat deja colaborari stranse cu institutiile responsabile, rezultatul urmand sa fie valorificat atat prin intermediul portalului electronic cat si prin alte forme publicistice.
Urmare a parteneriatului cu Civic Media suntem onorati sa publicam, incepand de astazi, in premiera online, documente si studii remarcabile extrase dintr-o lucrare care, fara nicio indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, fost membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Dar cel mai bine va descrie munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” chiar prefatatorul volumului, dr. Larry Lee Watts:
Prefaţă
Prin munca lor asiduă, istoricii Elena Negru şi Gheorghe Negru încearcă să scoată în vileag operaţiunile sovietice desfăşurate în timpul războiului rece în interiorul RSS Moldoveneşti şi prin intermediul acesteia. Eforturile lor de pionierat au servit drept punct de pornire pentru studii ale savanţilor de pe câteva continente, au deschis noi perspective în cercetarea războiului rece1. Ca şi alte cercetări ale acestor autori, lucrarea „Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM (1965-1989) aruncă lumina demult aşteptată asupra uneia din cele mai obscure margini ale războiului rece.
În Occident, despre frontiera dintre URSS şi România se ştia mai puţin decât despre orice altă frontieră sovieto-europeană; era practic necunoscută importanţa ei strategică pentru Kremlin. În parte, această neştiinţă reprezenta rezultatul scontat al unei campanii pe termen lung, de propagandă şi dezinformare, duse de imperiul sovietic încă de la mijlocul anilor ´20. La sfârşitul anilor ´20, Moscova patrona o reţea impresionantă de publicaţii, transmisiuni şi „societăţi basarabene” care practic monopolizase informaţiile referitoare la „Basarabia” şi România în întreaga Europă şi în SUA. Mai mult de un deceniu şi jumătate, această reţea atribuia aproape orice fenomen negativ din regiune „jugului românesc”, influenţând stabil opinia susceptibilă a Europei şi a SUA faţă de o zonă în raport cu care ambele aveau, tradiţional, doar interese terţiare2.
Implicarea mai directă a Washingtonului în Europa şi pe plan global a redus şi mai mult atenţia SUA faţă de această parte a lumii, această neglijare fiind suplimentată de prejudecăţile americane referitoare la impactul determinant al ideologiei şi presupusa uniformitate a comunismului şi a partidelor comuniste din cadrul blocului sovietic. În consecinţă, America nu era la curent cu seria de campanii necruţătoare lansate de Moscova şi de autorităţile sovietice subordonate ei din RSSM – şi descrise în documentele adunate în acest volum de Elena Negru şi Gheorghe Negru – pentru a combate orice reafirmare a rădăcinilor, identităţii şi istoriei comune a românilor şi moldovenilor, care nu susţinea declaraţiile că acest teritoriu ar fi tânjit, de milenii, după încorporarea sa în URSS şi, înainte de asta, în Imperiul Ţarist.
Înţelegerea greşită de către Washington a situaţiei de la frontiera sovieto-română era provocată şi de preconcepţiile derivate din îngrijorarea SUA că, în timpul războiului rece, ar fi putut apărea şi un conflict militar. Ele concentraseră foarte îngust atenţia SUA doar asupra celui mai plauzibil loc pentru o asemenea confruntare – Fulda, la hotarul dintre Germania de Est şi Germania de Vest. Totodată, preconcepţiile respective confereau o mare importanţă strategică, pentru SUA, aşa-zisului „strat nordic” al blocului sovietic (Germania de Est, Polonia şi Cehoslovacia) şi una aproape nulă „stratului sudic” (Ungaria, România şi Bulgaria). Viziunea Kremlinului era alta, fiind influenţată nu doar de lungimea frontierei sovieto-române, ce rivaliza cu cea dintre Polonia şi URSS. Adevărata semnificaţie a acestei frontiere ne este sugerată de amploarea extraordinară a campaniilor sovietice de propagandă antiromânească, reflectată în documentele prezentate aici de autori; campanii ce implicau practic toate instituţiile sovietice de informaţii, cercetări şi educaţie, rivalizând chiar şi cu masivele eforturi sovietice din perioada interbelică.
Desigur, cea mai mare problemă nu era atât politica română, cât puterea identităţii româno-moldoveneşti; rezonanţa istoriografiei române/moldoveneşti, care începea să se iţească de după cortina stalinistă ce o ascundea în Moldova sovietică; caracterul atractiv pentru majoritatea locuitorilor Moldovei al independenţei constructive a României, care provoca, în mod repetat, admiraţia internaţională. Îngrijorarea sovieticilor, generată de această atracţie şi de motivele acesteia reiese clar din aceste documente. Washingtonul nu era informat nici în această privinţă; accesul lui la problemele şi evoluţiile din RSSM se limitau la ceea ce apărea în presa locală, aflată sub un control strict. Şi diplomaţilor americani de la Bucureşti li s-a creat impresia greşită că „Basarabia” şi RSSM aveau doar o semnificaţie minoră pentru România, iar unii specialişti din SUA excludeau chiar şi capacitatea Bucureştiului de a pune o asemenea problemă3. Acest contrast izbitor între interpretarea şi evaluarea SUA şi ciocnirile frontale şi explicite, din aceeaşi perioadă, ale României cu o serie de lideri sovietici, referitoare la istoria, cultura şi identitatea comună a României şi Moldovei a fost descris în detalii şocante în materialele de arhivă publicate anterior de Gheorghe Negru şi Elena Negru, ecoul lor făcându-se simţit şi în aceste documente4.
Autorii şi editorii trebuie felicitaţi pentru această lucrare, care scoate în vileag multe lucruri ascunse, făcând transparent ceea ce, în mod intenţionat, fusese lăsat opac, în contextul problemelor fundamentale ce ţin nu doar de relaţiile sovieto-moldoveneşti, sovieto-române şi româno-moldoveneşti în anii ´60 şi ´70, dar şi de natura şi amploarea războiului propagandistic şi de dezinformare din timpul războiului rece.
Ca şi celelalte studii semnate de ei, acest volum oferă noi perspective şi arii de cercetare referitoare la unele comportamente anterior prost înţelese sau total neînţelese. Şi de această dată, cercetătorii Elena Negru şi Gheorghe Negru au dat o lovitură puternică reprezentărilor şi percepţiilor greşite, introduse în mod fraudulos în această regiune şi care au persistat timp îndelungat.
Larry L. Watts
_____
1 De exemplu, toate documentele anexate la studiul din 2012 al subsemnatului referitor la asemănarea dintre campaniile propagandistice antiromâneşti şi antichinezeşti ale blocului sovietic au fost descoperite şi publicate de Elena Negru şi Gheorghe Negru. Vezi Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf şi Elena Negru şi Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisa pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, Destin Românesc, nr. 5-6 (69-70), 2010.
2Vezi, de exemplu, Bernard Cook, US Diplomacy Towards the Bessarabian Question and the Soviet-Romanian Crisis Between the End of WWI and the Beginning of WWI, comunicare la conferinţa internaţională The Management of International Crises From 1919 Until Today desfăşurată sub egida Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale – ICHIR, 19-23 septembrie 2012, Bucureşti (Nota Red: Studiul Profesorului Cook urmeaza sa fie publicat si de Basarabia-Bucovina.Info printr-un parteneriat cu Magazin Istoric si cu acordul autorului).
3Aceste ciocniri, deseori violente, erau extrem de bine ascunse de auditoriul occidental, ca şi de cele românesc şi moldovenesc. De exemplu, atunci când a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă Basarabia/Moldova a reprezentat o problemă pentru România în timpul în care era ambasador în România, în 1973-1977, Harry G. Barnes, Jr. a răspuns „nu”, deoarece „era prea periculos să se vorbească despre asta” şi „majoritatea românilor” probabil „credeau că e imposibil” ca această problemă să fie pusă „în vreun viitor previzibil”. Vezi Harry G. Barnes, Jr. intervievat de Charles Stuart Kennedy, 25 aprilie 2001, „Association for Diplomatic Studies and Training, Foreign Affairs Oral History Project”, 2010 la https://www.adst.org/OH%20TOCs/Barnes,%20Harry%20G.%20Jr.toc.pdf. În 1976, aceeaşi impresie fusese împărtăşită de analistul Vladimir Socor, care emigrase din România în SUA cu doar câţiva ani înainte. Conform lui Socor, „niciodată nu s-a făcut vreo aluzie oficială” sau academică la tema tabu a Basarabiei pentru că ar fi „depăşit limitele testate ale toleranţei sovietice”. Vladimir Socor, The Limits of National Independence in the Soviet Bloc: Rumania’s Foreign Policy Reconsidered,Orbis, vol. 20, nr. 3 (toamna 1976), p. 701-732.
4 Larry L. Watts, The Soviet-Romanian Clash over History, Identity and Dominion, e-Dossier Nr. 28, Cold War International History Project, March 2012 la https://www.wilsoncenter.org/publication/e-dossier-no-29-the-soviet-romanian-clash-over-history-identity-and-dominion. Toate documentele din acest studiu au fost iniţial descoperite de Gheorghe Negru şi publicate, în traducere românească, în studiul său Disputa dintre USSR şi RSR privind tratarea istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române,Destin Românesc, nr. 3-4 (67-68), 2010.
“Romania devenise cosmarul strategic al URSS”, afirma istoricul american Larry Watts in studiul sau de 46 de pagini insotit de alte 100 de file de documente desecretizate din Arhivele KGB, obtinute de la sectia din fosta RSSM.
Portalul Ziaristi Online este incantat sa prezinte una dintre cele mai recente aparitii la Editura RAO: Analiza de Intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbarii, de Ionel Nitu, cu un Cuvant inainte de Ambasador George Cristian Maior, director al Serviciului Roman de Informatii (SRI).
In urma cu 20 de zile, pe 30 aprilie a.c., Volodea Tismaneanu, auto-instalat comod ca presedinte al Consiliului Stiintific al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), “instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru“, scria pe blogul sau, intr-un PS:
“Cand premierul desemnat va fi investit si va putea primi in aceasta calitate mesaje oficiale, va afla decizia mea privitoare la pozitia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Orice om normal care citeste ce-am scris in aceste zile (si nu doar in aceste zile, ma grabesc sa o spun) o poate anticipa. Numit de un premier al Romaniei, mi se pare firesc sa-l anunt despre aceasta decizie pe un premier al Romaniei. Este o chestiune de minima politete. A bon entendeur, salut…”
“Minima politete” nu s-a aratat nici pana acum, dupa 20 de zile de la acest anunt si dupa doua saptamani de la instalarea noului Guvern Victor Ponta, dupa cum consemneaza Presidency.ro.
Cand va scapa Institutul de toti ideologii neo-kominternisti, in frunte cu ayatollahul lor si cand ii va preda fostul propagandist comunist cheile onorabilului Dinu Zamfirescu, fost detinut politic al carui Institut a fost absorbit de ambitiile totalitariste ale lui Tismaneanu in actualul IICCMER?
“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts
Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu, profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.
Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza Roncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.
La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».
In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».
Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):
Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv
Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii similare, pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”, probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.
Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.
Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea, mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.
Iata Documentul:
[Documentul nr. 32] Secret
Ambasada URSS în RSR nr. 91 31 ianuarie 1980
[Moscova]
CU PRIVIRE LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR
În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.
Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.
La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.
În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.
O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.
În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.
În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.
În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.
În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.
În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.
Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.
Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.
Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.
În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.
Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.
Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.
Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.
Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.
Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR
M. Muntean /semnătura/
Exp. 1 ex. în dosar
Distribuire:
1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS
December 27th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
