Victor Ponta a declarat, joi seara (ieri, 27.09.2012), la România TV, că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de46 milioane euro într-o bancă din Olanda este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.
Întrebat cum comentează documentul conform căruia o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, premierul a afirmat că această informaţie este una falsă. “Este o informaţie falsă. Nu a depus dovada că are banii. Nu este adevărat, nu există“, a spus Ponta, preluat pe RTV.NET.
“Dan Diaconescu a dovedit deja că, pentru a deveni erou şi a-şi creşte corespunzător valoarea contului bancar, este în stare să petreacă un timp oarecare în închisorile democraţiei capitaliste de azi.
Acesta este cazul cel mai probabil în “Scandalul Oltchim” dacă ţinem cont de informaţiile, parvenite din surse proprii, că Dan Diaconescu a introdus, din grabă sau diletantism, acte şi informaţii false în oferta sa pentru privatizarea combinatului de la Râmnicu Vâlcea.”
Totodata, ziarul BURSA face o precizare simpatica azi:
Televiziunea România TV prezintă, în aceste minute, conţinutul articolului din BURSA, “Privatizarea Oltchim, după planul lui Roibu (prin “Harry Potter”)“, semnat de MAKE, fără să precizeze că a preluat informaţiile din BURSA, ba chiar susţinând că are “exclusivitate” asupra lor.
Suntem foarte multumiţi că BURSA i-a impresionat într-atât pe colegii noştri, încât să creadă că este ziarul lor.
Ghiţă, Ghiţă…
Dupa cum spuneam ieri, “ziarul BURSA a reusit printr-o serie de articole foarte bine documentate sa prezinte Cazul Oltchim si repercusiunile lui pe piata economica, politica si de securitate nationala in toata complexitatea lui”. Azi, seful SIE confirma ca Afacerea Oltchim este o problema de securitate nationala.
Ramane valabila si intrebarea lui Gigi Becali: DNA si Parchetul General ce fac in acest caz, al unei fraude flagrante de miliarde de euro? Tot ancheteaza batranei prin biserici?
Pai cam atat am avut de spus. Asa se explica, cred, mai multe, despre contorsiunile platonice ale celor doi amanti, intelectuali, desigur, ai lui Dyonisios cel Basescu. 🙂 Voi reveni, desigur, cu amanunte insotite de multe cifre.
Victor Ponta a declarat joi seara într-o emisiunea televizată la RTV că unul dintre punctele propuse pe ordinea de zi a CSAT cu care nu a fost de acord prevedea crearea unui “Megaminister” în cadrul Administraţiei Prezidenţiale care “să coordoneze MAE, Ministerul Afacerilor Europene, SRR şi TVR dar şi RA-APPS”. Propunerile lui Traian Basescu amintesc izbitor de institutii similare totalitare din cartea profetica a lui George Orwell “1984″, cum ar fi “Ministerul Adevarului”, respectiv al minciunii, sau de Ministerul Propagandei din perioada regimului comunist. Este posibil ca postul de Ministru Prezidential al Adevarului si Propagandei sa fie dorit de Traian Basescu pentru unul dintre sefii sai directi, Horia Roman Patapievici.
“În primul rând, în ceea ce figura la primul punct la strategia pentru refacerea credibilităţii României, repet materialul l-am primi ieri şi ieri m-am sfătuit cu ceilalţi miniştrii, cu domnul Aurescu pentru că domnul Corlăţean este la New York, se propunea ca în cadrul Administraţiei prezidenţiale să se formeze un oficiu separat pentru diplomaţie, relaţii consulare, diplomatice care într-un fel să coordoneze MAE, Afacerile Europene, ba chiar Radioul, TVR-ul. E o chestiune care nu există în Constituţie, nu intră în atribuţiile Administraţiei prezidenţiale şi ar fi dublat în mod clar atribuţiile MAE, lucru cu care nu am fost de acord de la început şi preşedintele nici nu a mai discutat acest subiect. Se dorea un supra minister de externe. Se dorea un fel de mega minister care să gestioneze tot ce se întâmplă în afara ţării, lucru cu care niciun membru al guvernului şi eu ca prim ministru nu puteam să fiu de acord”, a explicat Ponta.
El a spus că scopul propunerii preşedintelui ar fi fost de a “reface imaginea României”, imagine pe care, potrivit premierului, “tot preşedintele Traian Băsescu a stricat-o” şi oamenii acestuia. În context Ponta a arătat că nu crede că preşedintele Băsescu ar fi “văzut” acel material pentru că erau multe lucruri care erau “absolut ciudate” şi a reafirmat că nu este de acord cu un ”mega-minister de externe la preşedinţie”, a spus Ponta la RTV.
Premierul a declarat totodată că nu a acceptat nici propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind adoptarea unei decizii a CSAT prin care să fie stabilit bugetul pentru 2013-2016 destinat înzestrării Armatei, motivând că o astfel de decizie aparţine Parlamentului la aprobarea bugetului de stat şi că actualul Guvern are un mandat limitat, până la alegerile parlamentare, transmite si Mediafax. Intentia lui Traian Basescu de a interveni direct in bugetul Armatei genereaza si o nota de ingrijorare privind viitorul imediat al zonei dar se inscrie si ca o intentie de depasire a autoritatii prezidentiale ce aminteste de “Ministerul Pacii” din “1984″.
Azi am redescoperit cum Romania sta in loc de cel putin cinci ani. Altfel spus, politicienii ne-au mancat anii astia din viata fara sa reuseasca sa ni-i rascumpere in vreun fel. Ne-au furat pana si timpul. Cititi editorialul de mai jos – scris in 2007! – si inlocuiti doar numele lui Calin Popescu Tariceanu cu actualul premier, Victor Ponta. Nu s-a schimbat nimic. Totul este extrem de actual, pe puncte. Si concluzia, prezenta in titlu, asemenea:
Cine mai reprezinta Romania?
Disputa dintre grupurile de interese din jurul celor doi Tom si Jerry ai natiunii a atins nivelul maxim de suportabilitate. In detrimentul imaginii Romaniei in lume si al intereselor nationale.
In timp ce presedintele Romaniei, Traian Basescu, isi canalizeaza toate energiile pentru decapitarea premierului Calin Popescu Tariceanu Victor Ponta, romanii scuipa-n san, cu scarba deja, si merg inainte. In Europa. Tot acolo planuieste si Tariceanu Ponta sa-i scurteze vizitele lui Basescu, in calitate de reprezentat al Romaniei la Consiliul European.
Trebuie sa recunoastem ca planul are o natura profesionista in contextul super-confruntarii dintre Palate si interese. La ora actuala, nici romanii nici strainii nu stiu, de fapt, cine reprezinta Romania la Uniunea Europeana: presedintele, premierul, ministrul de Externe lipsa, toti deodata, sau pe rand, sau, de fapt, nici unul, nici altul.
Disputa dintre grupurile de interese din jurul celor doi Tom si Jerry ai natiunii a atins nivelul maxim de suportabilitate. In detrimentul imaginii Romaniei in lume si al intereselor nationale. Acuzatiile curg lant, laturile s-au scurs chiar si in Parlamentul European si, mai nou, inclusiv in media occidentala. Sa-l crezi pe unul sau pe altul ar fi o dovada doar de naivitate.
Picanteriile televizate sau radiodifuzate folosesc cel mult la antagonizarea populatiei. Observatorii bine informati nu pot decat sa consemneze cu maxima ingrijorare ca jumatatile de adevar, adica minciunile prin omisiune, sunt armele cel mai des uzitate, in timp ce joaca de-a hotii si vardistii atinge deja aspecte ce tin de siguranta nationala.
Exemplul TVR este cras: presedintele pomeneste nume grele, dosare, afaceri necurate, speriind audienta. Premierul si grupul sau de mafioti par, cu siguranta, vinovati in ochii bietilor telespectatori siderati de acuzatiile extrem de grave. Noi stim insa ca, intamplator, presedintele a uitat alte file ale dosarului energetic, tovarasi de-ai sai sau de-ai partidului pe care inca il mai reprezinta. De ce?
Apoi, la BBC, Basescu da cu Tariceanu Ponta de peretii studioului, mentionand iarasi si iarasi aceleasi „grupuri clientelare de interese“. Basescu nu uita insa sa laude maretele realizari ale ministrilor PD(L) (fost FSN): „Am avut noroc de ministri precum Monica Macovei la Justitie, Vasile Blaga (la Interne) sau Sulfina Barbu, la Mediu. Aceste domenii puteau intarzia data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, iar ei au reusit sa schimbe culoarea acelor «stegulete rosii». Dar sa mentinem lucrurile asa cum sunt ar fi prea mult pentru romani“. Corect. Aici are dreptate: pentru ce sa mai mentinem lucrurile asa cum sunt?
Si ne intrebam si noi, ca niste bieti “gaozari”: de ce nici seful statului, cu toate serviciile sale aferente, nici DNA, nici Ioana d’Arc a societatii in civil, nici rottwailerul cu epoleti sau chiar mergatoarea pe inundatii nu au reusit in doi ani sa bage la apa, sa descopere, nici un mahar, oligarh, mogul imputit de pe Axa Cotroceni-Aleea Modrogan? Pentru ca nu exista? Sau retelele anti-romanesti, care au invadat si ocupat epicentrul Administratiei Prezidentiale si institutiile sale, fragilizand securitatea natiunii si devalizand fondurile statului, nu sunt tot „grupuri de interese“?
De cealalta parte, nu putem sa nu-i dam dreptate premierului: nu „oamenii presedintelui“ au bagat Romania in UE. Nici Guvernul actual, nici cel precedent. UE a bagat Romania in UE. Atunci cand s-a vrut, acolo unde se decid interesele Europei si ale lumii.
Asa ca bietii figuranti sau jucatori ai emisiunilor de hard-talk-show ar trebui sa-si vada intai de ograda proprie. Sa constate, de exemplu, cum politica externa si de securitate in zona extinsa a Marii Negre este periclitata de obtuzitatea viziunilor inguste de pe Dambovita, in timp ce Rusia castiga teren cu tenacitate si profesionalism.
Sau sa se gandeasca serios: cine mai reprezinta Romania?
L-aţi mai văzut cumva recent pe Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă? Daca nu, intrati pe blogul unui oarecare cioflingar si veti gasi negresit cel putin o poza-doua in care este surprins intr-o pozitie oarecum neacademica, adica cu oul fierbinte-n gura. Nu se stie, ce-i drept, al cui e. Dar in postura asta l-am gasit si noi pe numitul Adrian Cioflanga, evoluand la Paris, la o conferinta despre… cadavre. Da, da, ati citit bine. Acum, daca tot se poarta scatofilia la cel mai inalt nivel “academic”, cam de la ICR in sus, pana in varful dealului, spre zarile Cotrocenilor, de ce n-ar merge si o necrofilie mica? Glumesc, desigur: este vorba de o conferinta stiintifica, cu titlul “Corpses and Destruction / Les cadavres et leur destruction”, la care s-au studiat diverse proceduri macabre in cazul crimelor in masa. Desigur, nu asta-i problema.
Problema tine de impostura, boala tuturor doctorilor inchipuiti. Cioflingarul nostru de serviciu, propulsat recent de Vladimir Ilici Tismaneanu din scaunelul sau de cercetator provincial pana pe locul mortului de la CNSAS, recte fotoliul lasat rece de disparitia matura a lui Constantin “Ticu” Dumitrescu, are si veleitati specifice numelui sau. Un alt faiantar, tot iesean, prezent in celebra Comisie voiajoare Tismaneanu dar si ca presedinte de-o noapte al unei fantomatice Fundatii “romano-maghiare” Gojdu inventate de nu mai putin celebrul star de dreapta-mprejur MR Ungureanu, turnatorul GDS Sorin Antohi, se pretindea si “doctor”, pe la Universitatea lui Soros de la Budapesta. Doctor in minciuni, bineinteles, dar si conducator de doctorate, fapt pentru care au suferit o serie de doctoranzi carora le-a invalidat titlurile prin frauda sa dementa. Turnatorul reconspirat, acum cu pretentii de geopolitician in slujba lui Cozmin Gusa, a produs si un imens scandal international dupa ce prezenta sa la o “Academie de vara” de la Berlin, intr-un program al ICR, a revoltat-o pe buna dreptate pe scriitoarea de Nobel Herta Muller. Aceasta nu l-a impidicat pe sponsorul si colegul sau de grup si breasla in doftoricale, “dr” Patapievici, sa-i perpetueze exemplu si sa se impauneze cu un titlu pe care nu-l dobandise. Na ca a ramas recent si fara doctoratul luat numai online si fara vatafia de la ICR. Si-uite-asa si cu al nostru fabulationist Adi, o minune de Cioflanca, care se auto-prezinta pe la Paris, cu o mare auto-subliniere cu carioca pe propriu-i blog, drept reprezentant al Academiei Romane. Mirat ca am pierdut acest eveniment planetar, intrarea unui cioflingar in Academie, m-am adresat direct forurilor competente.
Dincolo de tonul pamfletar de mai sus, perfect justificat de prestatia ilegitima si ilegala a pretinsului academician cat si de necesitatea sanctionarii unor astfel de fraude intelectuale, problema devine cat se poate de serioasa, mai ales dupa ce am primit de la Academia Romana urmatorul raspuns edificator:
“Stimate Domnule Victor Roncea, Dl. Adrian Cioflanca nu este membru al Academiei Romane, nici corespondent, nici titular si nici de onoare. Este cercetator la Institutul de istorie al Academiei Romane din Iasi.”
Si punct. Deci, cercetator la un institut aflat sub egida Academiei. Studiindu-i CV-ul de pe site-ul Institutului mentionat de emisarii Academiei, respectiv Institutul de istorie AD Xenopol din Iasi, am aflat ca bietul “academician” este in curs de a-si obtine doctoratul si, de vreo 13 ani, nu a reusit sa salte mai mult de cercetator stiintific gradul III (!). Pai si atunci cum poate sustine ca reprezinta Academia Romana, dupa cum nici macar un membru de onoare nu poate, de exemplu, ci numai un membru plin?! Cum a putut urcatul nostru pana in copacul CNSAS sa-si posteze in dreptul numelui sau ambiguu, la o conferinta internationala, titlul de reprezentant al “Romanian Academy, Romania”! Dupa cum se vede, ceilalti participanti au avut decenta sa-si treaca exact institutia de care apartin. In acelasi stil, maine-poimaine, slujbasul nostru de pe la CNSAS o sa-si treaca in dreptul numelui “The Parliament of Romania”, ca doar Consiliul se afla sub controlul Parlamentului, “n-asa”? Dar de ce nu “White House”, ca parca zidurile CNSAS sunt imbracate in faianta alba?!
Am intrebat si un academician cu tample albe care-si permite, ca atare, sa fie mai pisicher si, acesta, cu un umor dezarmant, mi-a lamurit cazul Cioflanga pe loc, a la Radio Erevan: “Dragul meu, asa si-or pune si femeile de serviciu de la noi, de aici, in dreptul numelui lor, la vreo conferinta internationala a spalatoreselor de podele: Tanti Mita (Romanian Academy). Pai da cum, nu aici presteaza, sub talpile noastre?!”. Eh, ce sa mai zici?! Asa or fi ajuns si altii “academicieni si savanti de renume mondial”. Daca s-a putut cu astia de pe la case mai mari cum sa nu mearga si pe la cotete?…
PS in atentia Academiei Romane, care patroneaza Institutul unde drd Cioflanca evolueaza ca cercetator gradul III: Scandand blogul cioflingarului cam ca burtiera de la OTV si DDTV am descoperit cum fabulationistul nostru de serviciu isi permite sa-i considere pe mari istorici ai Romaniei, ca prof univ dr Dinu C Giurescu, membru plin (!) al Academiei Romane din 2002 si corespondent din 1990, prof univ dr Gheorghe Buzatu, prof univ dr Mihai Retegan si prof univ dr Ioan Chiper drept niste “lefegii” de duzina. “Acestia, fara a fi citusi de putin genii in materie, au produs citeva lucruri valabile in istoriografia romaneasca. Insa caracterul le joaca feste serioase.”, scrie “academcianul” nostru recunoscut pe plan mondial drept azorelul ante, intro si post-comunistului Zombi Tismaneanu. Mai expert in investigatii chiar si decat Parchetului General dar si mai tare ca fularul procuroarei peroanelor Monica Macovei, cerc. nostru gr. III, “Zdreanta” stie-tot, da si sentinte definitive apriorice intregului grup de istorici remarcabili ai Romaniei, care se angajase intr-o perioada sa colaboreze pentru o lucrare de amploare: “Aceasta nu are cum sa fie altfel decit nationalista, conspirationista, antisemita si, inainte de toate, diletanta si partizana.” Domnilor academicieni, auziti? Academicianul Dinu C Giurescu si profesorii univ dr Gh Buzatu, Mihai Retegan si Ioan Chiper sunt niste diletanti, nationalisti, conspirationisti, antisemiti si partizani! O zice un cerc. stiint. gr. III, care nu are nici macar o bucata carte scrisa singur, dar care se crede, in visele sale erotice cu cadavre ambulante si stafii ale comunismului, drept ditamai… cacademicianul.
PPS: Cazul patologic al cerc. stiint. gr III Adrian Cioflinga este destul de grav. El ii mai considera pe scriitorii Tesu Solomovici – evreu, cred, dupa nume – si pe Paul Goma, care are o sotie evreica cu care are si un fiu, la fel de evreu, drept “negationisti” si “antisemiti”. Adica cum, Goma isi bate nevasta si Tesu isi da singur palme? Sau cum?
A vorbit Băsescu.
Prima oară, după o tăcere adâncă.
Mă aşteptam să-şi anunţe demisia.
Băsescu nu demisionează.
Da, eu sunt dintre aceia care susţin că Referendumul nu a fost decât o speculaţie politică asupra prăbuşirii de popularitate a preşedintelui.
Speculaţie însoţită de propaganda jegoasă, primitivă, plină de minciuni, stimulând ura, pe fondul nemulţumirii populare.
Susţin că USL a confiscat nemulţumirea populară, în propriul beneficiu politic, fără nicio intenţie să ne amelioreze viaţa: singurul său scop – preluarea completă a puterii, controlul absolut asupra instituţiilor statului.
Da, susţin că impunerea Referendumului nu a respectat regulile democraţiei.
Da, susţin că “alternativa” Antonescu este o mizerie.
Nu ţin la Băsescu, dar resping minciuna.
Minciuna, propaganda, ura.
Speculativ cum a fost, Referendumul, însă, a avut loc.
Cum – necum, Băsescu s-a întors la Cotroceni.
Ce se întâmplă acum?
Continuăm netulburaţi?!
Frate, păi a avut loc un Referendum!
Nu ne putem preface că nu s-a petrecut, Referendumul a fost bătut cu ciocanul într-o realitate în care, acum, trăim.
Circa jumătate din electorat a votat demiterea lui Băsescu.
Avem cuiul ăsta bătut în noi.
Dacă înainte de Referendum, în faţa manifestaţiilor antiprezidenţiale, era valid argumentul alegerilor din 2009, acum el nu mai poate fi invocat.
Cu ce drept moral, Băsescu mai poate vorbi naţiunii?
Ce legitimitate mai are preşedintele?
Cine îl ascultă?
Cei care n-au venit la Referendum?
Şi ceilalţi, ceilalţi ce gândesc?
Or fi fost manipulaţi, or fi fost victimele minciunilor şi ale propagandei – nene!, oricum vor fi fost, sunt cetăţeni şi şi-au exprimat voinţa, nu ştii tu mai bine ca ei, nu tu poţi vota în locul a şapte milioane de cetăţeni, nu le poţi spune “Ascultaţi-mă pe mine, că ştiu mai bine!”
Ce ştii tu mai bine?!
În primul său discurs de după întoarcerea la Cotroceni, Băsescu ne-a spus că ştie mai bine cu Europa şi cu euro.
“Devine o prioritate îndeplinirea condiţiilor intrării în zona Euro”, a spus Băsescu.
Serios?!
De unde ştii?
Păi, ştiu de mult, de prin anul 1999.
Aha!
Ştiţi, domnule preşedinte, între timp au trecut vreo treisprezece ani…
Şi?
A fost o criză în America…
Şi?
A intrat şi Europa…
Şi?
Zona Euro e pe butuci…
Şi?
OK, voiam să spun că situaţia comunităţii monetare europene de acum nu mai seamănă cu cea de acum treisprezece ani şi că nu există nici un om care să ştie, astăzi, dacă mai este bine să aderăm la ea sau dacă nu este mai bine să fugim de ea scăpărându-ne călcâiele; voiam să spun că intrarea noastră în Zona Euro este un subiect de Referendum, un Referendum nespeculativ, un Referendum absolut natural, pentru că schimbarea monedei naţionale nu este o decizie pe care sunteţi îndrituit să o luaţi dumneavoastră, de capul dumneavoastră.
Dar, bine, dacă nu înţelegeţi, domnule preşedinte, atunci trebuie să vă informez că, recent a avut loc şi un Referendum şi că peste şapte milioane de cetăţeni v-au votat demiterea, adică, cu tot respectul, vă întreb, mă înţelegeţi?…
Băsescu pare să-şi fi asumat o misiune:
“După opt ani de experienţă, consider că Uniunea Europeană nu are şanse de supravieţuire decât printr-un proces accelerat de integrare. Niciun stat membru, fie că este Grecia, Portugalia, România, Franţa sau Germania, nu va rezista globalizării decât prin integrare. Drumul unei mai puternice integrări este soluţia”.
Băsescu vrea să salveze Europa.
Raţionamentul poate fi urmărit lesne: un bau-bau numit “globalizare” pune Europa în pericol să cadă pe locul al treilea în lume, iar Româ-nia face parte din Europa şi vom cădea odată cu ea, pe locul al treilea în lume, aşa că, dacă îi salvăm Europei locul întâi în lume, atunci şi Româ-nia va fi pe locul întâi în lume.
Domnule preşedinte, cu respect vă atrag atenţia că, în calitate de cetăţean de rând al României, cu drept de vot oarecare, nu prea mă interesează locurile din lume, ci irigaţiile noastre.
Mă interesează să muncesc şi să fiu răsplătit pe măsură, când munca mea este folositoare, mă interesează să nu fiu furat de autorităţile statului prin legi şi interpretarea lor ostilă, mă interesează să fiu judecat drept şi să fiu apărat de cel rău.
Altfel, mă cam doare-n şpiţ pe ce loc ne aflăm noi în lume, pe ce loc e Europa sau Planeta Pământ, în Univers. N-aveţi decât să vă asumaţi dumneavoastră, domnule preşedinte, misiunea salvării Europei, dar nu ca preşedinte, ci ca persoană particulară, că tocmai a avut loc un Referendum – ştiţi?, vreo şapte milioane v-au cerut să plecaţi… Am o sugestie: daţi-vă demisia şi angajaţi-vă cardinal la Papa Benedict, că el vrea un Guvern Mondial. Aţi putea fi folositor.
Inainte de MRU, in statut era interzisa colaborarea cu orice fel de persoane “fosti activisti“(min 39), odata cu MRU pasajul dispare din noul statut
Teodor Maries, vicepresedinte : ” În Statutul Forţei Civice există punctul 8 de la Timişoara ” . Hai nu vorbi, serios ? Unde ?
Deci cam asta e gargara cu Forta Civica : MRU si-a cumparat un partidulet al carui fost proprietar ( in foto, in colt ) nici macar nu mai incape in pozele de grup.
Avandu-si Forta Civica imbibata de traseisti, care mai de care mai hidosi, de alde Dan Liga sau Ioan Bazac sau Stefan Pirpiliu, evident ca pentru Mihai Razvan Ungureanu traseismul “este o tema falsa”. Insa nimic nu este mai fals decat ca traseismul este o tema falsa.
N-aveţi decât să vă asumaţi dumneavoastră, domnule preşedinte, misiunea salvării Europei, dar nu ca preşedinte, ci ca persoană particulară, că tocmai a avut loc un Referendum – ştiţi?, vreo şapte milioane v-au cerut să plecaţi… Am o sugestie: daţi-vă demisia şi angajaţi-vă cardinal la Papa Benedict, că el vrea un Guvern Mondial. Aţi putea fi folositor.
De acum cateva zile, atunci cand un cimpanzeu, probabil turbat, a devastat redactia EvZ, preluand controlul calculatoarelor pentru a publica aberatii despre alegerile locale din 2009 si europarlamentarele din 2011 – care poate au avut loc, dar doar intr-un univers paralel -, bulina rosia mi-a castigat interesul.
Aş spune că relaţiile din ultimul timp dezvăluie în faţa opiniei publice adevăratul statut al României în cadrul Uniunii Europene. Până acum era înfăşurată în vorbe frumoase. Acum se vede limpede că Uniunea Europeană tratează România ca pe un stat periferic, ca pe o anexă a marilor puteri şi care trebuie să execute tot ceea ce i se cere, chiar dacă ceea ce i se cere transcede prevederilor, regulilor, normelor stabilite chiar de Uniunea Europeană.”
“Traian Basescu este conectat numai direcţiilor distructive ale unui grup restrâns de interese strict private, de deasupra statelor şi naţiunilor, a căror ţintă este sclavia şi, în final, dispariţia guvernelor, concomitent cu disoluţia expresiilor instituţionalizate ale identităţilor naţionale.”
Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.
Dreptul la Replica
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.
Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.
Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?
Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…
În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…
Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.
Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.
Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru
Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.
In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.
Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.
Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.
Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)
Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau
Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.
Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.
Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.
La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).
Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.
Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.
Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).
În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.
Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.
Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).
Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.
În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.
BASARABIA ÎN RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1918-1947)
de Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918, diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace. Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii. La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye, Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.
In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul bolşevic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.
Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice FederativeRuse din acea zi menţiona:
“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.
2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”[1].
Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul bolşevic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor. (…)
A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului. Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ le-au anexat. La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, “Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ”[17] . Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.
Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:
“1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei…
2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece …
3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.
Germania este interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi”[18].
Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:
“ Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;
Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” .
Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”[19]. (…)
Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou, problema problema fundamentalǎ – aceea a refacerii graniţelor statale etnice.
Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice. Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:
“ Ostaşi,
Vǎ ordon:
Treceţi Prutul,
Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.
Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”[25].
Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: “In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii”[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. (…)
Astfel, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ.
Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria.
In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova – care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti Basarabia – şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.