“În momentul ăsta, când am reuşit să câştig acest proces, gândul meu se-ndreaptă spre câţiva intelectuali care sunt deja morţi şi au memoria murdărită. Mă gândesc la Adrian Marino, care a fost ţărănist ca şi mine, la Ştefan Augustin Doinaş, marele poet, autorul celebrei poezii “Mistreţul cu colţi de argint”, şi la soţia lui, Irinel Liciu, la Cezar Ivănescu, poet de mare valoare, care a murit în condiţii dubioase, în urma acuzaţiilor aduse din interiorul CNSAS. Gândul meu se-ndreaptă spre bunicul meu, care a fost deţinut politic, şi spre bunicul soţiei mele, fost deţinut politic şi el, spre toţi foştii deţinuţi politici şi luptătorii din munţi, care în loc să fie onoraţi astăzi, ei şi urmaşii lor, sunt înlocuiţi pe scena publică de urmaşii torţionarilor din anii ’50, care ne-nvaţă ce e bine şi ce e rău.”
Fetita de mingi a troicii Dinescu-Tismaneanu-Plesu, maturica Curlateanu de la EvZ, supranumita si Mirela Curdefier, a fost personaj principal in pledoaria avocatului care l-a aparat pe Petru Romosan in procesul pe care acesta l-a intentat CNSAS dupa ce a fost acuzat ca ar fi fost “colaborator al Securitatii”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a demonstrat “definitiv si irevocabil” nevinovatia scriitorului, supus timp de doi ani unei campanii imunde de presa ca razbunare pentru ca a expus reteaua securistico-culturnico-mafiotica clocita in laboratoarele din Romania ale KGB-ului, recte GDS. Purtatoarea flamurei rosii impotriva lui Romosan, numita Mirela Corlatan, a fost catalogata in plina instanta ca este “ofiter acoperit al SRI”, afirmatie ramasa ca atare la dosar.
Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte.
Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui păcat în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales”, eşti „rafinat”… – Tudor Gheorghe
Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din graba de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale si in primul rand nationalismul
Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului” pentru a ne reaminti de „România veche”, de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă” prin filtrele celei „vechi”, într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.
CARTE DE VIZITĂ
– Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
– A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
– În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
– Tatăl său, Ilie Tudor, cântăreţ la strană si legionar – supranumit “copilul Capitanului”, dupa obiceiul lui Corneliu Codreanu de a se ingriji de educatia mai multor copii -, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur. Vezi Un om cat un veac. De vorba cu luptatorul anticomunist nea Tudor Ilie, tatal lui Tudor Gheorghe. VIDEO – Reportajul integral al scriitorului Liviu Andrei
– În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
– Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după 1989 a revenit pe scenă.
Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”
– Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile…
– Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat. – Dar de-acum încolo ce putem face?
– Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne! – Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.
La luptă, muncitori!
– Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine. Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori! – Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica…
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.
Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu
– Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost atfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
– Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani. – Mulţi înainte!
– Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta. – Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.
Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia
– Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal. – E obsesia lor. – Da. Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit!
Cipurile reprezintă o mare primejdie!
– Părinte, cum ne îndemnaţi să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?
– Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă aşa de curând. Fără discuţie, nu trebuie acceptat cu niciun chip! …Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom’le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărţile noastre de identitate. O mare primejdie!
Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt
Însă, dragii mei, eu am fost militar. Şi un maior, Arthur Popescu, mă ţinea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofiţer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să ştie inamicul lipsurile tale. Şi, dacă se poate, să ştii şi ce gândeşte el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenţie pe dreapta, cum era poziţia. Eram pe poziţii militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, ştiţi? Şi, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat şi m-a îmbrăţişat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primeşti? Zic: primesc, dar nu mă faceţi.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să ştii întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru stare de prezenţă continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă. Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om!
Te rogi ca un om, şi nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleşitor şi de neînţeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.
Hristos ne-a dat să înţelegem că trebuie să ştim să murim
Omul este stăpânul creaţiei. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Şi satana luptă din răsputeri să ne pună în situaţia să nu recunoaştem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creaţie, chip şi asemănare, şi sigur că nu-i convine. Dar e necesar şi dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieţii noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!
În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm. – Ca un soldat.
– Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat şi cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoinţă. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Şi Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moştenit nevoinţa. Şi avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coşciug, cu paie de ovăz şi cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoinţă. Eu sunt pentru prezenţă continuă.
Să ne simţim cotul unul la altul
Marea greşeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozele unul la altul. În sfârşit, avem avantajul ca să ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Aşa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaştem, şi sper să nu fie numai atât. – Ne-aţi făcut un cadou minunat.
– Să ne simţim cotul unul la altul.
E nevoie de luptători de front, nu de teorii
– Vă mulţumim mult! Şi să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim…
– Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-aţi gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă daţi seama! 666 adunate ca simple unităţi, însemnează 18. 18 cete, 9 sus şi 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu şi gata. Şi e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire şi pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii. – Păi, Sfinţia Voastră sunteţi luptător de primă linie. De-aia am venit aici. – Aţi venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaştem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Şi nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanţii pe care-i avem fiecare. După câte ţi s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morţii nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.
Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Noi nu putem face o greşeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Şi a fost iertat! Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat şi m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Şi zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăţia cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriţi…
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! – Şi noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecinţele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare ştiinţifică, care arată ce consecinţe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, şi controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
– Parcă şi titlurile, şi e destul. Dar dacă o mai şi susţineţi! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraţilor, nu staţi pe loc! Asta înseamnă muncă şi rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu staţi pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic! – Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, şi încercăm să blocăm în Parlament iniţiativele acestea.
– Sunt lucruri de care ţi-e şi scârbă. Jigneşte pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare. – O să stăm drepţi, cât putem. – Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.
Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata de George si Victor Roncea impreuna cu Iulian Lita si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti
Previziunile din interviul publicat de Ziaristi Online cu Stefan Andrei s-au confirmat 100%: Mubarak s-a retras fara noi varsari de sange, Armata a preluat conducerea Egiptului, Fratia Musulmana si Iranul, prin declaratiile lui Ahmadinejad, revendica victoria. Vineri, la aniversare a 32 de ani de la revolutia din Iran, Mahmoud Ahmadinejad a afirmat in discursul sau oficial ca revolutia din 1979 a inspirat un “nou Orient Mijlociu”, cu revolte populare de succes. Fostul sef al diplomatiei romane mai considera in interviul de luni ca “lumea se va satura de protestul asta” si mai dadea doar cateva zile manifestatiei de la Cairo: “Mai sunt doua trei-zile si gata!… Aceastea sunt hotaratoare”. Pe viitor, Stefan Andrei nu vedea atunci si nu crede nici acum ca va urma o schimbare radicala a pozitiei Egiptului fata de problemele arabe, dupa cum declara in interviul luat de Victor Roncea si publicat sub titlul EXCLUSIV. Stefan Andrei despre Ceausescu si Mubarak: “I se spunea ‘La vache qui rit’, ca lui Iliescu”. INTERVIU/AUDIO,care a inregistrat peste 3200 de accesari pe Ziare.ro.
Dupa confirmarea previziunillor sale am stat din nou de vorba cu fostul diplomat de rang inalt despre actuala evolutie. Stefan Andrei este de parere ca politica lui Mubarak pro-americana si pro-israeliana este cea care l-a tras in jos. Conform fostului ministru de Externe, sfaturile Romaniei pentru Egipt in perioada Ceausescu au fost ca Mubarak sa incerce sa practice o politica internationala independenta, pentru a iesi “de sub pulpana israeliana si americana”. “Ati dus o politica pro-sovietica pe vremea lui Sadad, apoi una pro-americana incepand cu Mubarak. Acum duceti o politica independenta!”, l-ar fi sfatuit Ceausescu pe Mubarak, care, totusi, a studiat la Moscova iar URSS-ul care avea o intreaga agentura in Egipt, in sanul Armatei, ca si in Romania, dupa cum confirma Stefan Andrei. Intre timp insa, afirma fostul ministru, “americanii si-au creat o agentura formidabila” in Egipt, mai ales ca sprijina Armata egiptean cu circa 2 miliarde de dolari pe an. Stefan Andrei considera ca Mubarak ar putea sta linistit in Egipt, retras intr-un cartier special al fostilor sefi de stat din lumea araba. Ascultati mini-interviul la Ziaristi Online
Stefan Andrei, fostul ministru de Externe din timpul regimului Ceausescu, a stat de vorba cu reporterul portalului Ziaristi Online, Victor Roncea, despre criza din Egipt. Un fin cunoscator al lumii arabe si personalitatilor grele ale diplomatiei mondiale, Stefan Andrei face o analiza a situatiei de la Cairo si considera ca mai degraba Fratia Musulmana se afla in spatele protestelor anti-Mubarak. “Dar pe Mubarak Armata il va schimba din functie”, afirma Stefan Andrei. Pe de alta parte, fostul sef al diplomatiei romane considera ca “lumea se va satura de protestul asta” si mai da doar cateva zile manifestatiei de la Cairo: “Mai sunt doua trei-zile si gata!… Aceastea sunt hotaratoare”. Pe viitor, Stefan Andrei nu crede ca va urma o schimbare radicala a pozitiei Egiptului fata de problemele arabe. “Egiptul va depinde in continuarea de SUA si de angajamentele cu Israelul”, afirma fostul demnitar comunist.
Veteranul diplomatiei romane afirma ca Fratia Musulmana a prefigurat, asteptat si exploatat momentul declansarii protestului, pe fondul gravelor problemele social-economice cu care se confrunta Egiptul si nu exclude si o oarecare influenta iraniana: “E o mare saracie: au crescut la 82 de milioane! E clar ca in spate se afla musulmanii. Lumea s-a saturat: 32 de ani cu acelasi om!”. Stefan Andrei (foto stanga) isi aminteste despre Hosni Mubarak si vizitele sale in Romania, inca de pe cand era trimisul special lui Anwar Al Sadad si il caza la o casa a Partidului.
Hamid Reza Arshadi, omul Teheranului la Bucuresti, prezinta varianta oficiala a incidentelor postelectorale. Rezumat: alegerile au fost democratice, totul s-a desfasurat ca la carte, iar poporul si-a demonstrat increderea in sistemul republicii islamice. Arshadi (foto) transmite insa Europei ca, daca va continua sa aiba o atitudine ezitanta, „locurile goale vor fi ocupate de un alt partener“.
Corneliu Vlad: In decursul ultimei luni, alegerile prezidentiale si tulburarile produse in Iran au fost subiectul principal al stirilor si analizelor din presa internationala. Cum apreciati, Excelenta Voastra, desfasurarea celui de-al zecelea scrutin al alegerilor din Republica Islamica Iran? Hamid Reza Arshadi: Cel de-al zecelea scrutin organizat în Iran de la Revolutia Islamica din 1979 s-a desfasurat cu o participare la vot a aproximativ 85% din electorat, într-un mod complet democratic, competitiv, transparent si liber, iar presedintele ales a obtinut 63% din voturi. Alegerile s-au desfasurat în conditii de siguranta, fara nici un fel de nereguli, fiind asigurata prezenta reprezentantilor celor patru candidati la centrele de vot si apoi la deschiderea urnelor si numararea voturilor. Conform rezultatelor anuntate, Dl. Mahmoud Ahmadinejad a obtinut majoritatea sufragiilor în aproape toate provinciile de pe teritoriul Iranului. Prezenta a aproximativ 40 de milioane de oameni la vot reprezinta cea mai ridicata cota de participare la alegeri în cei treizeci de ani care au trecut de la Revolutia Islamica si, mai mult, este considerata un record în lume, iar faptul ca electoratul, indiferent de preferinte, se implica în acest eveniment de uriasa amploare reprezinta un motiv de mândrie pentru sistemul islamic. Prezenta poporului iranian la urne constituie în fapt un vot favorabil acordat sistemului republicii islamice, deoarece participarea la vot demonstreaza ca poporul este constient de rolul sau si voteaza asadar în favoarea unitatii si mândriei nationale. Este o grava eroare sa se presupuna ca s-a produs o plasare în tabere adverse a 24 de milioane de persoane, pe de o parte, si a 14 milioane de persoane în partea opusa, deoarece atât cei care l-au votat pe presedintele ales, cât si cei care i-au votat pe contracandidatii sai sunt în egala masura devotati si au încredere în sistemul islamic. La alegeri, electoratul prezinta preferinte diferite, însa în ceea ce priveste credinta în sistemul actual si sustinerea republicii islamice, împartasesc cu totii aceleasi puncte de vedere. Prin urmare, participarea masiva a electoratului si sprijinul acordat candidatilor preferati este un exemplu de exercitare a unei democratii reale, situatie care, din pacate, nu exista în multe tari din zona si din lume. Trebuie sa precizez faptul ca R.I. Iran monitorizeaza cu atentie toate luarile de pozitie si abordarile diverselor state fata de evenimentele recente survenite dupa alegerile prezidentiale si, fara îndoiala, va avea în vedere aceste atitudini în reglementarea relatiilor viitoare.
C.V.: Cum apreciati politicile Europei si chiar intentia României de a fi un mediator în problemele legate de programul nuclear iranian si de conflictele din zona Orientului Mijlociu? H.R.A.: Tinând cont de calitatea de membru al Tratatului de Neproliferare si a AIEA, este dreptul legitim al R.I. Iran ca, în cadrul reglementarilor AIEA si Tratatului de Neproliferare, sa-si desfasoare activitatea nucleara civila. Pe de-o parte, asa cum autoritatile iraniene au anuntat în repetate rânduri, armamentul nuclear nu îsi gaseste sub nici o forma locul în politica de aparare a Iranului, care a fost si va fi întotdeauna un promotor al politicii de dezarmare în lume si zona Orientului Mijlociu. Relatiile Iranului cu Europa nu trebuie sa se limiteze la o problema minora cum este polemica nucleara, care poate fi solutionata cu usurinta în cadrul AIEA. Nu trebuie permis ca aceste probleme sa influenteze celelalte dimensiuni ale relatiilor cu aceste tari. Un aspect important este ca cele 118 de state membre ale miscarii de nealiniere, ce alcatuiesc o mare parte a comunitatii internationale, sustin punctul de vedere al R.I. Iran în aceasta privinta, prin urmare, nu trebuie sa gresim considerând ca pozitia unui numar restrâns de state reprezinta de fapt opinia întregii comunitati internationale. Dat fiind ca noi credem mai degraba într-o solutie fundamentala care sa trateze cauza si sursele disensiunilor (politica proactiva) mai mult decât într-o abordare divizata, suntem convinsi ca solutia pentru criza din Orientul Mijlociu consta în organizarea unor alegeri generale la care sa participe toti palestinienii. Si asta pentru ca radacinile crizei din Orientul Mijlociu sunt ocupatia si agresiunea, iar atât timp cât ocupatia si agresiunea vor continua, nu se poate imagina nici o perspectiva pozitiva de solutionare a crizei. Asa cum R.I. Iran a subliniat, în repetate rânduri, solutia pentru criza din Orientul Mijlociu consta atât în organizarea unor alegeri generale la care sa participe locuitorii Palestinei, fie ei musulmani, crestini sau evrei, cât si în întoarcerea refugiatilor palestinieni din intreaga lume, astfel încât acestia sa-si poata decide singuri destinul si viitorul.
Teheranul nu va astepta mult dupa Europa
C.V.: Cum apreciati perspectiva atitudinii politice viitoare adoptate de Uniunea Europeana în raport cu R.I. Iran? H.R.A.: Îndepartarea Uniunii Europene de pozitiile adoptate recent în decursul alegerilor prezidentiale din R.I. Iran si adoptarea unei abordari pozitive, precum si consolidarea spiritului cooperarii cu statul si natiunea iraniana ar putea deschide un capitol nou al relatiilor dintre Iran si Uniunea Europeana. O astfel de abordare ar primi un raspuns favorabil din partea Iranului. Strategii europeni reflecteaza asupra cooperarii cu Iranul, având convingerea ca existenta în Europa a unor divergente tactice sau practice privind Iranul nu poate constitui un obstacol în calea interactiunii cu aceasta tara. În încercarea de a-si îndeplini prioritatile politice si diplomatice în zona Orientului Mijlociu, oficialii europeni au o nevoie strategica de rolul pivotal pe care îl joaca Iranul. Ei stiu foarte bine ca puterea regionala pe care o detine Iranul nu poate fi negata, iar Europa trebuie sa recunoasca aceasta pozitie a Iranului si sa stabileasca un dialog cu R.I. Iran. Criza economica si financiara mondiala poate fi un prilej pentru mobilizarea industriilor, investitiilor si capacitatilor Iranului în beneficiul intereselor comune cu Uniunea Europeana. Însa o preconditie a acestui lucru o constituie revizuirea conduitei tarilor europene si eliminarea sanctiunilor ilegale care vizeaza în mod direct poporul iranian. Istoria îndelungata a relatiilor Iranului cu Europa arata ca, în ceea ce priveste interesele comune, Europa nu a avut niciodata de suferit de pe urma colaborarii cu Iranul si îsi poate mentine avantajele legitime ale acestei cooperari.
C.V.: Ce politica va adopta Iranul în cazul unei eventuale intariri a sanctiunilor împotriva sa? H.R.A.: Dezvoltarea Iranului nu va fi legata de atitudinea ezitanta a unor state europene. Locurile goale vor fi ocupate de un alt partener corespunzator. Aceste sanctiuni sunt ilegale si, pe lânga faptul ca sunt îndreptate împotriva poporului iranian, vor sfârsi prin a aduce prejudicii Europei.
Cuvinte mari: „Dreptate, pace, siguranta in lume”
C.V.: Care este agenda de lucru a R.I. Iran în ceea ce priveste dezvoltarea relatiilor cu România? H.R.A.: Iranul doreste sa stabileasca un parteneriat de colaborare cu Europa în ceea ce priveste chestiunile bilaterale, regionale si internationale. Iranul îsi planifica în prezent o noua etapa a relatiilor sale în toate domeniile, în special cel economic, iar principalii sai parteneri comerciali externi urmeaza a fi identificati si selectati. Prin umare, sunt asteptate indicii si semnale concrete din partea unor tari europene, inclusiv România. În ceea ce priveste dimensiunea relatiilor bilaterale, la fel ca în trecut, Teheranul doreste sa colaboreze cu Bucurestiul în vederea consolidarii relatiilor cu acesta, în toate domeniile.
C.V.: Care este reactia autoritatilor si poporului iranian fata de uciderea Marwei al-Sharbiny, femeia musulmana de nationalitate egipteana? H.R.A.: Tragicul incident al uciderii Marwei al-Sharbiny, o musulmana de nationalitate egipteana cu domiciliul în Germania, a îndurerat profund poporul iranian, musulmanii din întreaga lume si pe orice sustinator al drepturilor omului. În numele meu personal si al natiunii iraniene, condamn orice forma de manifestare a rasismului, oriunde în lume. Orice actiune inumana, opresiva, îndreptata împotriva oricarei etnii, natiuni, religii sau credinte este un fapt abominabil. Sper ca, prin eforturile sustinute ale oamenilor din întreaga lume, vom fi martorii eliminarii discriminarii rasiale si instaurarii convietuirii pasnice, conform principiilor morale si respectului pentru drepturile celuilalt. Este realmente uimitor cum, in cel mai sigur loc pentru exercitarea justitiei, o persoana nevinovata primeste 17 sau 18 lovituri de cutit, în prezenta sotului si copilului sau, timp în care Politia germana nu face decât sa observe incidentul si, mai mult, atunci când sotul victimei îi sare în ajutor, politia trage focuri de arma asupra lui. Oare o asemenea fapta, alaturi de abuzurile cumplite si torturile din închisoarea Abu Ghraib (Irak) sau Guantanamo, uciderea oamenilor nevinovati din Gaza, femei, copii, barbati civili si utilizarea unor arme chimice precum fosforul alb, fara ca Occidentul si Europa sa reactioneze corespunzator, nu trezeste în constiinta internationala banuiala ca abordarea si exagerarea unor evenimente produse în Iran au de fapt un fundament politic si sunt expresia unei politici de dublu standard? Oare nu a sosit momentul sa luam masuri pentru instaurarea dreptatii, pacii si sigurantei în lume, fara partiniri politice? www.gardianul.ro
December 14th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
