Înainte de prezenta o nouă lucrare fundamentală despre înţelegerea istorică a omului şi conducătorului Ion Antonescu – este vorba de cea mai recentă carte de studii şi documente “BASARABIA: scrisori către MAREŞAL”, de Alexandru Moraru – cu ocazia Adormirii şi Înălţării Maicii Domnului, în onoarea drept credincioasei lui soţii, Maria, publicăm ultima scrisoare către soţia sa a Mareşalului, un veritabil Testament peste veacuri, prezentăm în facsimil o scrisoare trimisă pe front soţului ei de către Maria Antonescu şi găsită de Profesorul Gh. Buzatu în Arhiva KGB, o fotografie de la execuţia Mareşalului, din Arhiva SIS/SRI precum şi o serie de fotografii inedite cu bravul cuplu care este şi ctitor al Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Bariera Vergului, fosta Muncii, actualul Bulevard Basarabia spre Piaţa Edudoxiu Hrumuzachi. În final, găsiţi o scurtă relatare despre calvarul şi sfârşitul unei martire a României:
Expertul american independent Larry Watts contesta ultimele aprecieri despre Romania ale analistului de origine maghiara George Friedman. Conform Wikipedia, George Friedman, la fel ca si George Soros, provine dintr-o familie de supravietuitori ai holocaustului care a reusit sa emigreze din Ungaria comunista. Friedman a fost preocupat de filosofia politica a marxismului si, la fel ca si Vladimir Tismaneanu, de Scoala de la Frankfurt. Fondatorul Stratfor – o agentie americana privata de informatii care incearca sa se substituie institutiilor oficiale de intelligence ale SUA sugerand prin interpusi ca ar reprezenta o interfata a acestora -, considera recent ca Romania ar putea oricand sa tradeze America si NATO pentru o noua alianta in regiune, eventual cu Rusia. Dimpotriva, Larry Watts considera ca romanii nu sunt o natiune care sa-si tradeze aliantele, ca relatia sau presupusa inclinatie a Romaniei spre Rusia este ca si inexistenta si ca analistul de la Stratfor a cazut intr-o capcana etnica si actioneaza sub influenta originilor sale maghiare. “Abordarea lui, că Horthy şi Orban au făcut lucrurile pe care le-au făcut doar forţaţi de împrejurări, [este eronata]“, declara Watts despre Friedman, care, intr-o lunga poveste despre tara lui de origine afirma ca Orban si Horthy se aseamana in dragostea lor pentru poporul maghiar, considerand de asemenea ca dictatorul “vizionar”, care a provocat mii de crime in masa, trupele sale ucigand salbatic evrei si romani in Ardealul ocupat, de fapt… “a salvat numerosi evrei”. Analiza lui Friedman a fost criticata de observatori ai vietii ungare drept o “fara de speranta istorie inexacta“. Romania este “o ţară considerată inamică de partea cu care el e înrudit. Aşa că [românii] devin şi inamicii lui”, afirma Watts despre fondatorul Stratfor. Afirmatiile lui Friedman l-au facut si pe cunoscutul comentator de politica internationala Corneliu Vlad sa se intrebe, cu o ironie fina, care ar fi solutia pentru Romania: “CSI? Organizaţia Statelor de la Shanghai? Că în BRICS sau în Uniunea Africană încă nu avem şanse”…
„Ca naţiune, românii au aşteptări modeste şi aşteptări temperate de trecutul lor”, scria în 2010 Friedman după încheierea unei vizite în România, indreptandu-se spre romanii din Basarabia pe care ii cataloga drept “natiune moldoveneasca“. Anul trecut, politologul de la Stratfor a fost prezent din nou in Romania, unde a sustinut o conferinta la Banca Nationala a Romaniei, in prezenta premierului Victor Ponta, in care si-a pregatit terenul pentru asertiunile ulterioare. Desi a fost criticat elegant chiar de seful SRI, George Maior, politologul companiei Stratfor a bifat si o intalnire cu presedintele Traian Basescu. Vizita in Romania a sefului de la Stratfor a fost aranjata, a se citi sponsorizata, de aceiasi organizatori ai vizitei lui Gorbaciov la Bucuresti, care s-a constituit intr-un fel de reuniune de familie dintre Ion Iliescu si fostul lider al URSS. Este vorba de Thiess Holding condus de Adrian Thiess, actionarul publicatiei online Puterea si fost consilier al lui Ion Iliescu, Sorin Oprescu si Dan Diaconescu, si Media Consulta International (site suspendat), o agentie de publicitate care ii apartine lui Mihai Craiu, fost director general al trustului Intact creat de Dan Voiculescu si sponsor al blogului Reporter Virtual, asociat cu Sorin Ovidiu Vantu intr-o firma de “barter”, in prezent PR-ist al lui Viorel Catarama “pentru presedintie”. Organizatorii au obtinut pentru vizita presedintelui Stratford sponsorizari de la Unicredit Tiriac Bank si Eximbank. “Am plecat din Romania confuz. Romanii par sa creada ca solutia este sa fie parte a Europei, o putere slaba inconjurata de altele mai mari”, declara Friedman la plecarea din aceasta vizita, conform unui articol Hotnews eliminat de pe site-ul in cauza. Se pare ca asa a si ramas: confuz! (VR/ZO)
Citititori Roncea.Ro cunosc probabil cazul Irina Tarasiuk – o pitipoanca de la Chisinau care s-a laudat pe Facebook ca si-a luat cetatenia romana doar ca sa calatoreasca linistita in UE. Am semnalat cazul in postarea despre marea soprana Maria Cebotari, protagonista si in filmul “Odesa in flacari”, care declara, spre deosebire de golancutele de azi: „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt românca din Basarabia sau, pur si simplu: româncă!“. Eugen Tomac, basarabenul fost secretar de stat la Romanii de Pretutindeni, a cerut, cam pripit probabil, dar animat de sentimente romanesti, sa i se retraga cetatenia pitipoancei. Chipurile, bomba sexy de la Chisinau a tradat Romania. Corect? Da si nu prea. Pentru ca are cel putin un bunic roman, caci altfel nu si-ar fi primit cetatenia. Iar legea-i lege. In plus – nu stiu pentru cine e de bine sau de rau 🙂 – , si-a botezat copilul la aceeasi institutie unde se spovedeste finul lui Baconschi, ambasadorul Romaniei (?) la Chisinau, Marius Lizarduca: Biserica KGB care tine de “muma Moscova”. Si apoi, ce am face cu alte cazuri, cum este, de exemplu, cel al lui Iurie Rosca, care a declarat ca el respira cu un plaman romanesc si cu unul rusesc? Ii dam doar o jumatate de pasaport?
Cunoscutul editorialist al “Timpului” de la Chisinau, George Damian, a afirmat intr-un comentariu ca e bine sa facem distinctia dintre Basarabia din suflet si Basarabia – i.e. Republica Moldova – reala. Sigur ca George Damian are dreptate: Basarabia de azi e victima Experimentului Pitesti la scara extinsa, care a facut din oameni – neoameni, din romani – neromani. Mai ales din aluatul mai slab sau cel amestecat, cum este al acestei ucraino-rusoaice-“moldovence”. Asa au ajuns unii sa se creada “moldoveni”. Iar indobitocitii de azi de pe ambele maluri ale Prutului si inclusiv din presa de limba romana de la Bucuresti continua, reeducati la randul lor, experimentul bolsevic, numindu-i pe romanii basarabeni “moldoveni”, ca etnonim, si catalogand Republica Moldova drept “tara lor”, a”moldovenilor”. Am auzit asta si la nivel de MAE si chiar si mai sus. Daca as fi fost vreun dictator i-as fi bagat cu placere pe idiotii astia direct la sapat tunelul pentru gazoductul dintre Romania si actuala Republica Moldova, eventual cu o extensie pana in Insula Serpilor.
Dar sa revin: George Damian are dreptate si cand spune ca procedura de retragere a cetateniei in cazul Irinucai Tarasiuk va fi destul de grea si mai bine nu se initia. Dar, totusi, nu-i dau dreptate pana la capat, pentru ca initiativa lui Eugen Tomac, daca reuseste, ar putea avea un efect benefic si de partea ceastalalta a Prutului. Pai daca pitipoancei Tarasiuk i se retrage cetatenia pentru o biata declaratie pe Facebook, va dati seama ce caz vom avea pentru fufele intelectuale – si, in fond, apatride – ale lui Basescu, ca alde Patapievici? 🙂 🙂 🙂
PS: Lui Basescu i-a luat aproape 10 ani ca se dezica de Macovei si Ungureanu. Mai are 6 luni ca sa se lepede si de Patapievici si Tismaneanu. Dupa aceea va fi prea tarziu; va ramane pentru vecie presedintele tuturor antiromanilor, curlangiilor si turnatorilor de la GDS.
E oficial! Monica Moscovei (c), aceasta “deep throat” a democratiei dambovitene, a anuntat oficial ca candideaza la Presedintie (foto/info) pentru a obtine voturile nepotilor din flori ai lui Silviu Brucan, care se vor buluci la vot din fundul curtii de la GDS cu mic cu mare, cu schiop cu gnom, de la Patapievici si Tismaneanu la Plesu si Liiceanu.
Incercand sa confirme stirea si de la sponsorul candidatei, anuntat conform normelor transparentei si anticocoruptiei pe site-ul acesteia, moscoveipresedinte.ru, reporterul nostru a primit doar ton de ocupat.
In schimb, intr-o interventie in forta la B1 Tv, care parca ne aminteste de vremurile cand Traian Basescu era barbat, acesta a promis si garantat ca o va “dezbraca public” pe Monica Moscovei. Pentru ca, din cate se pare, excluzandu-l pe Cristian Diaconescu, pentru simplul fapt ca este candidatul lui, numai Moscovei mai poate fi aceea despre care seful statului sustine ca, dintre anumiți candidați la prezidențiale, unii nu si-au prezentat CV-ul intreg atunci cand s-au lansat in cursa pentru Cotroceni.
“Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public. Sunt candidaţi anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Sunt lucruri pe care le tăinuiesc.” – Basescu la B1
Sa o luam prin excludere: “Prea cinstitul” domn Johannis e dorit de Profesor, asa ca nici el nu se poate afla pe lista lui Basescu, decat daca aceasta cuprinde si succesorii Gestapo si SS. Ponta, daca e, e activ (desi pare pasiv), deci ODC, asa ca comandantul suprem – inclusiv sau mai ales al “acoperitilor” – nu are voie prin lege sa-l deconspire. De Cristi Diaconescu nu se pune problema; e “crystal clear”. Asa ca mai ramane doar “deep throat” de “dat in gat”, in ciuda strigatelor de disperare ale lui TraianMitrica, emise pe Facebook, unde acesta a anuntat public ca daca Basescu o dezbraca pe Monica Moscovei, o sa voteze cu Ponta.
In ajutorul si spre confirmarea batranelului dus cu girofarul la B1 a sarit din baie si Elena Udrea, la postul rival al partenerului sau de sado-sauna politica, Cozmin Gusa.
”Moderator: De unde are Traian Băsescu informații despre CV-urile celorlalți candidați la prezidențiale?
Elena Udrea: De la serviciile secrete. Cum să nu aibă?! Cum să nu aibă informații? Are pentru că este informat. Nu e șantaj când a spus că-i va dezbrăca pe altii pentru că nu a dat nume. Dacă sunt candidați onești, vor veni și vor spune: da, am colaborat cu Securitatea”, a dezvăluit PMP-ista la Romania Tv (sursa furata).
PS: Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Monica Macovei e “lipsita de caracter” si “o demagoaga” aplecata “profund spre compromisuri” pentru interesul ei personal (si de grup)? Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Ungureanu e un “fripturist”? De ce trebuie sa platim noi, toti romanii, pentru cecitatea sa, cand i-am pus ochelarii in mana acum 7-8-9 ani ? Si cand o sa recunoasca ca a fost pe-aproape de Postelnicu si ca-i pare rau, poate chiar sa-si ceara scuze de la poporul roman??? Dar, cu afirmatiile pe care continua sa le faca despre Biserica, Basescu reuseste sa demonstreze ca imbatraneste si iese de pe scena mai urat decat Tudor Postelnicu!…
Mirel Palada, un tip fără complexe, rugbist, licentiat in sociologie, absolvent al Colegiului Naţional de Apărare dar şi cu vreo patru ani de matematică la activ, consilier pe probleme de strategii guvernamentale si purtător de cuvânt al premierului Victor Ponta, deci un tip bine informat, îl pune la punct într-un mod inedit pe “disidentul” Andrei Pleşu, cel “haituit” de “odiosul regim” comunist cu vreo doua burse in Republica Federala Germania, başca un revelion la Paris, împreună cu toată familia si alături de colegul sau de bursă Gabriel Liiceanu. Într-un material viguros, de opinie şi informare, publicat în Adevărul ca replică la un atac ieftin al “filosofului”, Mirel Palada strecoară o informaţie care ţine de cei mai privilegiaţi, cu acces la anumite dosare, din cele care nu au ajuns pe la CNSAS. Nu, nu este vorba de faptul ca soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, fostă directoare la ICR, poziţie din care aproba tipărirea în străinătate a broşurilor soţului ei, a fost recrutată de DIE încă de la 19 ani. Aceasta am publicat noi, dovedind cu documente de la CNSAS. Si nu e vorba nici de scrisorile către Ceauşescu trimise la CC al PCR via Securitate prin viitorul general Vasile Mălureanu. Bomba, în acest caz, este mult mai mare, şi, posibil, ar putea să-l pună cu botul pe labe definitiv pe “profitorul tuturor regimurilor”, de la Ceauşescu la Băsescu. Concret, dl. Palada îl acuză pe dl. Pleşu, co-fondatorul GDS alături de dl. Brucan, că suferă de… KGB-ită cronică. Cităm din articolul inspirat intitulat “Nu ştiu dacă e bine, domnule minima moralia”:
“Ştiţi, dînsul scria pe vremuri o carte, Minima Moralia, care se vindea destul de bine pe sub mînă, dată fiind aura sa de dizident care s-a bătut cu Ceauşescu, cînd de fapt dînsul discuta discuţii cu oamenii ruşilor.”
Între altele, purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria îl roagă pe fostul consilier de la Cotroceni să mai aibă puţină răbdare.
“Stimabile, ai puţintică răbdare şi vei vedea luminiţa de la capătul tunelului, sub formă de locomotivă în plină viteză. Incremental, prin decembrie.”
Asa se explică mai bine de ce a fost Pleşu numit ministru al culturii lui Iliescu în Guvernul FSN (şi apoi atârnător în toate guvernările României, de la FSN la PDL), de ce Editura Politică a PCR a ajuns la tovarăşul său de burse în RFG sau de ce revista “Dilema” era finanţată prin ordinul direct al lui Ion Iliescu, din banii “proştilor şi ticăloşilor de români (1)”. Aşa se explică mai bine şi de ce “transcedentalul” era vizitat în “exil”, la Tescani, pe 23 august 1989 – potrivit martorului ocular Tudor Octavian (2), cercetătorului Radu Portocală (3) şi istoricului Alex. Mihai Stoenescu (4) – de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi Viorel Hrebenciuc. Oamenii ruşilor (5) făceau guverne… Şi aşa se explică mai bine şi de ce cartierul general al celulei roşii a “revoluţiei”, în frunte cu “părinţii ei fondatori”, Iliescu şi Brucan, a fost stabilit în decembrie 1989 la Ascanio Damian, cumnatul şi vecinul de vilă al lui Pleşu, “disidentul” din strada Paris.
1) “Romania e plina de prosti si ticalosi” – Andrei Plesu la Stelian Tanase, impreuna cu Gabriel Liiceanu, intr-o “editie speciala” Realitatea TV, 20 august 2006, in care, pornind de la cazul Mona Musca, au fost condamnati vehement colaboratorii Securitatii. Desigur, acelasi moderator si aceiasi invitati nu au mai considerat oportun sa faca o emisiune si despre cazul Catrinel Plesu, fosta agenta a Directiei Generale de Informatii Externe a Securitatii Statului.
2) “Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: “Puiu, dar astia nu erau la Tescani?”. Prin urmare, la Tescani in 23 august 1989, seara, s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie. Acolo eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 a (facut revolutie). Era si Ion Iliescu acolo. Eu asa imi amintesc. Acum precis il tin minte pe domnul Magureanu, ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa… Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata.” – “Realitatea Zilei”, emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu, din 23 august 2007
3) “Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. () In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.” – Radu Portocală, “Autopsia loviturii de stat romane”, Paris, 1990
4) In decembrie 2006, ziarul “Ziua” a organizat o conferinta publica – inregistrata audio-video – intitulata “Adevarul despre Decembrie 1989” cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, “membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei” si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: “Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie”.
Alex Mihai Stonescu a replicat la data respectiva:
“Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile “ministrului mineriadei” avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala “Autopsia loviturii de stat romane”, aparuta la Paris. (…)
Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii – doriti sau nedoriti – ai intalnirii “secrete” avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era “exilat” viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.
Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet”.
5) «La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu „de front“, foarte activ în unele momente, al K.G.B.-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş. a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu „foşti“ ai serviciilor sovietice : îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – „analişti“ şi „consultanţi“ – prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti „activişti de front“ ai K.G.B.-ului ? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase „lipsuri şi greutăţi“ (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr „T.C.“ (taxi creditar) a Ambasadei U.R.S.S. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda…
De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunea „ofiţerului de caz“, l-a decis să facă un gest de „spovedanie a unui învins“, dar nu în sensul lui Panait Istrati, ci într-unul cu cert efect de captatio benevolentiae. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat „un exil“ confortabil la Tescani. Ce lucru periculos făcuse ? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la diversele evenimente organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, căci poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.
„Ăla cu Trabantul“ – aşa îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – a fost „detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru. Pentru că fusese „în sistem“, exact acolo de unde „se iese numai cu picioarele înainte“, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă. A fost iniţial omis. Cineva l-a pârât însă „Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat : „Da’ ăla cu Trabantul care-i ?“ „Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă“, a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă pentru a-i reconstitui lui Virgil Măgureanu arborele genealogic.
Individual, fiecare dintre cei pomeniţi „se afla în nişte cărţi“ şi atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Victor Volodin şi difuzarea „scrisorii celor şase“, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza.
Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare, s-a făcut ca urmare a unei decizii politico-administrative luate pe linie de partid – aşa s-a procedat şi în cazul câtorva dintre autorii „scrisorii celor şase“. […] »
Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011
1.07.2014, Vatican (Catholica) – Sâmbătă, 28 iunie, a avut loc în Capela Sixtină concertul cu titlul “Ut unum sint. Tradiţia muzicală a celor doi plămâni ai Bisericii”, cu participarea Corului Sinodal al Patriarhiei de Moscova şi a corului Capela Muzicală Pontificală Sixtină, informează un material al Radio Vatican. Cele două coruri au interpretat, sub conducerea alternată a propriilor dirijori, piese de repertoriu emblematice pentru cele două Biserici.
La final, Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a adresat un cuvânt celor prezenţi, subliniind importanţa momentului, definit ca “de elevare spirituală şi de întâlnire dintre catolici şi ortodocşi, astfel încât cultura şi arta să poată constitui o cale privilegiată pentru trăirea experienţei unei comuniuni autentice, chiar dacă este imperfectă, deocamdată”. Prin discursul său, Cardinalul Pietro Parolin şi-a îndreptat privirea către Moscova pentru a-l saluta pe Patriarhul Kiril şi întreaga Biserică Ortodoxă Rusă şi pentru a sublinia că pasiunea pentru muzica sacră a două tradiţii, atât de îndepărtate în aparenţă, permite contemplarea unei raze de frumuseţe care derivă din întâlnirea cu Mântuitorul.
Şi prin intermediul artei “creştinismul poate şi trebuie să respire prin cei doi plămâni, cu tradiţiile Orientului şi ale Occidentului”, a mai spus Cardinalul, adăugând că “muzica sacră ne face să ne simţim înfăşuraţi în acelaşi mister de har şi ne face să percepem în mod deosebit nostalgia unităţii”. Cele două coruri au însufleţit şi Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Bazilica vaticană, duminică, 29 iunie, în solemnitatea “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” (video mai jos). “Uniunea dintre cele două coruri doreşte să fie semnul tangibil al voinţei de a păşi împreună şi de a colabora pentru binele oamenilor din timpul nostru, invocând de la Domnul darul deplinei comuniuni dintre toţi cei care cred în Cristos”, a spus în încheiere Cardinalul Secretar de Stat.
Si anul trecut au avut loc intruniri ecumenice fratesti intre Roma si “A Treia Roma”: “În exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium, papa Francisc dă un exemplu concret al darurilor pe care catolicii le pot primi de la ortodocşi: “În dialogul cu fraţii ortodocşi, noi, catolicii, avem posibilitatea de a învăţa mai mult despre semnificaţia colegialităţii episcopale şi despre experienţa sinodalităţii pe care o au ei” (nr. 246). Sinodalitatea a fost tocmai una din temele întâlnirii pe care cardinalul Kurt Koch a avut-o cu Patriarhul de Moscova şi al întregii Rusii, Kiril, în timpul celei de-a doua călătorii pe care a făcut-o în Rusia ca preşedinte al Consiliului Pontifical, de la 14 la 19 decembrie. În cursul acestei vizite cardinalul, însoţit de subsemnatul, a mers înainte de toate şi pentru prima dată la Sankt Petersburg, unde a vizita Lavra Sfântului Alexander Nevskij, care anul acesta celebrează al trei sutelea aniversar al său, primit de superiorul său, episcopul Nazarij (Lavrinenko). În afară de asta, cardinalul a mers la Academia de teologie ortodoxă, unde a fost primit de rector, episcopul Amvrosij (Ermakov), şi a ţinut o conferinţă despre dialogul catolic-ortodox în prezenţa profesorilor şi a studenţilor academiei. La invitaţia arhiepiscopului de la “Maica lui Dumnezeu” de la Moscova, Paolo Pezzi, Koch a întâlnit clerul catolic în cadrul colocviilor pastorale dedicate Conciliului al II-lea din Vatican şi dialogului ecumenic.”, informeaza Episcopia Romano-Catolica de Iasi.
Pseudo-realizatorul TV Andrei Badin, propagandist de cea mai joasa speta al tradatorilor Securitatii Vladimir Tismaneanu si Ion Mihai Pacepa, este pus sub invinuire penala de catre procurorii DNA, dupa ce presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, la randul lui cercetat pentru trafic de influenta, “l-a dat in gat” pentru santaj, informeaza diverse surse citate ieri de presa. Badin ar fi primit o spaguta de putin peste 1000 de euro de la Duicu ca sa nu o atace pe Rovana Plumb intr-o emisiune “deontologica” de la B1 TV. Colegii lui Badin de la HotNews nu au reusit sa-l contacteze pentru eventuale clarificari. Jurnalistul ar fi fost in concediu in aceasta perioada, potrivit paginii sale de Facebook. Alte surse afirma ca acesta a parasit deja tara, in directia Israel sau Canada, unde a avut a doua sa misiune externa, de infiltrare a legionarilor din exil, dupa cea de “penetrare” a Casei Regale. Mediafax a reusit insa sa il contacteze dupa care “s-a pierdut semnalul”. Potrivit Mediafax “în dosar sunt interceptări în cauză“. Inregistrarile in acest caz sunt realizate de Serviciul Roman de Informatii (SRI). Bravo, baieti!
Conform fostului detinut politic Ion Varlam (video), Andrei Badin a trecut prin fosta Scoala de Securitate de la Baneasa, fapt deconspirat de propria-i mama, la un pahar (in plus) de vorba. Ioan T. Morar, un cunoscator al bucatariei fara specific national romanesc, afirma ca Badin “a trecut si pe la SIE”.
Tot ieri s-a inregistrat si urmatoarea auto-deconspirare auto-gonflata a comi(c)saresei lui Soros, Monica Macovei, membra fondatoare si de onoare a asociatiei homosexualilor din Romania, ACCEPT: “Am fost întrebată și am răspuns aseară că solicit să fiu inclusă în procesul de selecție al noii construcții de dreapta, fiindcă suntem într-o nouă realitate, este firesc că doresc să candidez. Doresc să fiu inclusă în acest proces de selecție, asta este primul pas. Și vreau să adaug motive, dacă n-au fost suficiente cele pe care eu le-am pus deja în scris. Vorbim acum despre un nou partid, despre o noua alianță, despre o nouă realitate, și insist pe cuvântul “nou“. Toate acestea cer un proces deschis. Aceasta este o noua luptă și trebuie un nou general. Prin urmare, toate referirile la decizii trecute nu mai au rost. Repet, este o noua luptă și trebuie un nou general“, a spus Monica Macovei la B1 TV, postul de deontologi al carui exponent este santajistul si spagarul prompterist Andrei Badin. “Bai, caraghiosule” Badin (Basescu dixit) este si una din “vocile spagii drepte” de la Evenimentul Zilei, alaturi de Vladimir Tismaneanu si alte personaje ambidextre.
A reinceput atacul la Eminescu. Desi poate corect ar fi: continua atacul la Eminescu. Deci, la Romania. Nimic nou, desigur. Doar metoda de reincalzit ciorba in santul culturii rrome, de data aceasta intr-un autentic tuci tiganesc, pare sa fie o inovatie Pleso-Patapu-Liiceano-Cacartareasca.
O ruda de-a regilor Cioaba, un oarecare Catalin-minune, a fost pus ca semnatura pe o “carte” anti-Eminescu, laudata de toti tampii din trena impostorilor numiti. Ion Spanu demonstreaza ca Cioaba nu zboara departe de cuibul plagiatorilor. Din ancheta sa culturală, publicata de Tribuna si Ziaristi Online rezultă că “autorul Humanitas”, Cătălin Cioabă, nu numai ca nu şi-a scris cartea publicată de patronul sau, Gaby Liiceanu, dar nici măcar nu a citit-o! Este vorba de brosura “Marturii despre Eminescu“, in care Romanul Absolut este ţiganizat inca de pe coperta, prin înnegrire, si aruncat acolo unde anti-romanii bolnavi de ura la adresa tarii capusate cred ca ii este locul, dupa cum se vede in fotografia de mai sus: la picioarele lui Patapievici si a lui Cioaba, printisorul lui Liiceanu.
Si elefantul care nu-si mai incape in propria-i piele, Alex. Stefanescu, cuvanta – e un fel de-a spune – pe linia directivei neo-kominterniste activate prin Dilema lui Plesu-GDSS si Romania literara a lui Manolescu-ANI, cu ani in urma. Intr-o postare de pe blogul oficial al SIE, Stefanescu ne explica ca Cartarescu e mai destept decat Eminescu si ca versurile de debut ale tanarului Eminescu sunt “greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoţiona” si “nu anunţă prin nimic un poet”. “În ceea ce mă priveşte, dacă le-aş fi primit la „poşta redacţiei”, i-aş fi răspuns autorului că nu are talent şi că ar trebui să renunţe la poezie”, scrie ditirambic “elefantul cu breton”. Va dati seama ce bine a facut culturii romane Alex. Stefanescu, prin inexistenta lui la vremea lui Eminescu? Si, prin reciproca, cat rau face azi…
UPDATE de la un cititor:
Stimate dle. Roncea,
Am citit postarea dvs. destul de caustica. E un stil, şi acesta, desigur. Este bine că semnalaţi această nouă linie de atac la adresa “omului deplin al culturii româneşti”. Este clar o direcţie mai subtilă, “obiectivă” chipurile, şi, ca atare, mai perversă. Faptul că tocmai cei care se revendică de la eminescianul C. Noica stau la baza acestui atac, ne demonstrează, încă o dată, ce rol au jucat ei, de fapt, pe lângă marele filosof, căpuşat, cum spuneţi si dvs. cu privire la această gaşcă şi România. Sper să îi dedic dlui Cioabă un alt comentariu, căci “merita”. Pentru moment, despre “elefantul” asudat şi ocheanul lui ţinut invers, pe post de bârnă:
O.K., n-am nimic împotriva revizuirilor, ele ne mai pun pe gânduri pentru că suntem tot timpul tentaţi să-l verificăm pe … revizuitor. În cazul lui Alex Ştefănescu, stilul prevalează: el este atracţios. Ca revizionist, însă, se bazează masiv aproape exclusiv pe faptul că este din Fălticeni, de unde era şi Eugen Lovinescu, revizionistul nr. 1 al istoriei literaturii române. Alex îi urmează, dar numai cu falca din pământ. Şi aici, totuşi el nu ară, nici nu scormoneşte, ci doar greblează: adună informaţie din ediţii şi le prezintă sub formă de gunoi de grădină. Un revizionist adevărat, adică, aristotelician vorbind, categoric, coboară mai întâi în text. Ediţiile sunt grădini suspendate ale textului. Acolo, în text, Eminescu are aşa (după ediţia Nae Georgescu):
1. La versul 8, lipsă virgula după Căci în Lăcrămioarele învăţăceilor(în continuare, L.î.) şi în prima ediţie Perpessicius (1939). 16. În L.î.:voace. 17 În L.î.: tău nătal (ar putea fi păstrat, ca aliteraţie, deşi –ă notează, în epocă, şi un -a neaccentuat) 19. Ar trebui păstrat cu virgulă după vers, ca-n prima tipărire: ce urmează e apoziţie (trista lăcrimareesimţ naţional). Fără virgulă, ca în ediţii, sensul devine: o urmează (tot) ce e simţ naţional. Cu virgulă, această tristă lăcrimareexprimă un sâmţ, din ea se trezeşte, se naşte sentimentul colectiv. 20. În L.î.: Ce-i sîmţu năţional!(citit, mai mult decât sigur, cu –u final şi ioîntr-o singură silabă). Şi astăzisâmţ înseamnă altceva decât simţ: ai sâmţ în tine – ai nerv, fii atent.
Sunt diferenţe infime, poate, dar şi ele trebuie băgate în malaxorul revizuirilor. Cine urmează umbra măreaţă a lui Arune Pumnul? Poetul scrie: „O urmă ’ncet cu ochiul în tristă lăcrimare, / Ce-i sîmţu năţional!”, deci nu o urmează ceea ce e sâmţ, virgula nu permite pentru că ar fi între subiect şi predicat. Vezi mai sus: „Te plânge Bucovina (…) te plânge şi locul tău natal”. (Atenţie: deci şi Ardealul îl plânge; Aron Pumnul e născut la Cuciulata, jud. Braşov.) De ce? – Pentru că urmează „umbra ta măreaţă în falnica-i zburare”. Cum o plânge? – „În tristă lăcrimare, ce-i sâmţ, etc”. De aceea e năciunal/naţional, pentru că trece peste graniţele politice, uneşte naţiunea. E şi chestiune de gramatică elementară ce se rezolvă prin punctuaţie – pe care editorii au netezit-o ca să înţeleagă mai simplu poezia eminesciană şi elevii din Fălticeni, de pildă. Un revizionist pur sânge, de felul Ioanei Bot, ar putea ridica, aici, argumentul falacios că naşterea acestui concept de „simţ naţional” în cultura română este viciată – şi dă-i, şi luptă, fulgere şi tunete pe tema „Bravos năciune, halal să-ţi fie” – numai că tânărul poet, iată, face apel la sâmţ, nu la sentimente patriotice edulcorate: încă de pe atunci (1866) limbajul dublu avea expresie în limbă. Sunt lucruri diferite: de pildă, Alex Ştefănescu poate avea, dobândi, câştiga simţ estetic – fără să aibă sâmţ în sine; – pe când la Ioana Bot poate fi invers. E chestie de nerv şi de piele: frigul, caldul, asprul, netedul ţin de antropologie, nu de cultură.
Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune.
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic.
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual.
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt.
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini?
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos!
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice.
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos.
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
Ziua de 28 iunie in istoria Romaniei este cel putin de doua ori fatidica: reprezinta ziua ultimatumului sovietic asupra Basarabiei, in 1940, cat si ziua in care Eminescu a fost eliminat din viata publica printr-o asa-numita moarte civila, executata in mod eminamente ocult la 28 iunie 1883.
Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.
August 15th, 2014 
VR 
Înainte de prezenta o nouă lucrare fundamentală despre înţelegerea istorică a omului şi conducătorului Ion Antonescu – este vorba de cea mai recentă carte de studii şi documente “BASARABIA: scrisori către MAREŞAL”, de Alexandru Moraru – cu ocazia Adormirii şi Înălţării Maicii Domnului, în onoarea drept credincioasei lui soţii, Maria, publicăm ultima scrisoare către soţia sa a Mareşalului, un veritabil Testament peste veacuri, prezentăm în facsimil o scrisoare trimisă pe front soţului ei de către Maria Antonescu şi găsită de Profesorul Gh. Buzatu în Arhiva KGB, o fotografie de la execuţia Mareşalului, din Arhiva SIS/SRI precum şi o serie de fotografii inedite cu bravul cuplu care este şi ctitor al Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Bariera Vergului, fosta Muncii, actualul Bulevard Basarabia spre Piaţa Edudoxiu Hrumuzachi. În final, găsiţi o scurtă relatare despre calvarul şi sfârşitul unei martire a României:
Posted in 
Tags: 
