Părintelui Iustin Pârvu, la doi ani de la strămutarea sa la cele veşnice
Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.
Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi înscrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, după exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovietic, înscrişi recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pomenire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat primul mucenic al teroarei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele martiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.
Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22). (…)
„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“
Răsfoind paginile Dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat.
Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.
Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!
Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul comunist“.
Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.”
Astăzi, în Lunea Rusaliilor, a Sfântului Duh, îl sărbătorim pe Sfântul Justin Martirul şi Filosoful cât şi pe Sfântul Mucenic Hariton. Iată cum, neîntâmplător, precum stau sfinţii în Calendar şi în Ceruri împreună, aşa şi pe pământ, unde, la Mănăstirea Petru Vodă, vrednicul de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Neamului, l-a lăsat să-i continue lucrarea de stareţ pe Părintele Hariton Negrea. Peste mai puţin de două săptămâni, va avea loc şi pomenirea a doi ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (16 iunie 2013), care se va face în dimineaţa zilei de Sâmbătă, 13 Iunie a.c., după cum transmit Mănăstirea Petru Vodă şi Agerpres. La slujba de pomenire vor fi prezenți înalți prelați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Tot astăzi, de 1 iunie, ziua copilului, e bine să ştim că, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, graţie dragostei pe care ne-o poartă Maica Domnului, copiii României sunt cei mai fericiţi copii din lume, potrivit unui studiu internaţional desfăşurat pe o perioadă de doi ani în ţări reprezentative ale lumii.
De ziua Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi a Sfântului Mucenic Hariton redau o înregistrare emoţionantă, de la decernarea titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Justin de către Primăria Baia Sprie, în care ucenicul său, Părintele Hariton Negrea, vorbeşte despre una dintre marile minuni pe care le-a trăit cu Parintele Justin Pârvu:
Miercuri, 18 februarie 2015, la ora 9:00, are loc comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna.
Anul acesta comemorarea este organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului şi va consta într-un parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna – locul unde se afla Troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici şi fostele gropi comune ale penitenciarului, informează TgOcna.Ro.
Fundaţia George Manu şi Asociaţia PREZENT! anunţă că vor participa la aceasta slujbă de pomenire organizată de Arhiepiscopie şi nu vor organiza o altă comemorare separată. Toţi cei care doresc sa îl cinstească pe Valeriu Gafencu sunt aşteptaţi în număr mare la Târgu Ocna în data de 18 februarie 2015, ora 9.00.
Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici din România. Prin stradaniile lor şi ale familiei Gafencu a fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormantare pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 si 1997 bătrânii s-au întrunit anual la Târgu Ocna, informează siteul In Memoriam Valeriu Gafencu. Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina (trecută la Domnul în 2014) şi Eleonora Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul Lui Dumnezeu numărul celor care aduc cinstire lui Valeriu Gafencu şi tuturor sfinţilor şi martirilor închisorilor creşte neîncetat, scrie Cezarina Condurache. Dăm slava Lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui!
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași.
Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: “Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu ochi buni activismul naționalist-creștin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulți elevi și studenți să se înscrie în Frățiile de Cruce, pentru a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolșevic ce amenința atunci România.
Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la închisoarea Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna într-o stare atât de gravă, încât supraviețuirea sa timp de doi ani (până la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup care supurau permanent, Gafencu și-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfânt.
Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții. Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o cămașă albă, pe care să i le pregăteasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare.
La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incandescentă (cu fața transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rând, toti deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața, conchide DOXOLOGIA evocarea Sfântului Închisorilor.
Mănăstirea Petru Vodă, închinată de Părintele Justin Părvu martirilor închisorilor celor trei dictaturi ale secolului trecut, prezintă următoarea conferinţă din anul 2009, a doctorului Aristide Lefa (+ 12.07.2009), prieten apropiat al Mărturisitorului Valeriu Gafencu. Imaginea este uşor desincronizată de sunet. Dacă cineva are o filmare integrală, de mai bună calitate, a întregii conferinţe, am dori să o publicăm, transmite Mănăstirea cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Vă mulţumim.
Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară.
“31 decemvrie 1888
În ziua de Sf. Ştefan [27 decembrie – n.n.] a ars sicriul şi estrada pe care se afla Sfânta Paraschiva în paraclisul din faţa bisericii Trei Ierarhi, care acum se restaurează. Iată forma sciriului şi a estradei de scânduri pe care şedea:
Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară. Când a prins de veste dascălul bisericii sfânta era înconjurată de jăratec, un policandru care era la oarecare depărtare se năruise, astfel că braţele lui atârnau pe jos, iar sfânta era întreagă, numai un colţ al saltelei de bumbac pe care este pusă se aprinsese. Cauza incendiului nu se cunoaşte, dar spun unii necrezători că focul a fost pus şi că mobilul era furtul.”
A. C. Cuza (“Însemnări din viaţă şi documente omeneşti”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2011, p.39-40)
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor
SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA – 2014 – comunicat de presă –
În fiecare an, sărbătoarea din 14 octombrie este un prilej de apropiere şi de mărturisire creştină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din Bucureşti. Menţionăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul acesta, 2014, în care s-au împlinit 300 de ani de la moartea mucenicească aVoievodului Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a sfetnicului Ianache, ca fiind „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 9-19 octombrie 2014, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu, cu excepţia maşinilor dedicate transmisiilor TV, pentru care este nevoie de o acreditare specială oferită, la cererea televiziunilor, de către Arhiepiscopia Iaşilor.
În data de 14 octombrie 2014, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei mitropolitane.
Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi informaţii despre Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Vă rugăm să urmăriţi, în această perioadă, secţiunea specială dedicată hramului Sf. Parascheva de pe portalul www.doxologia.ro, unde vor fi postate informaţii utile despre evenimentele desfăşurate în această perioadă.
Astăzi este prăznuita Sfanta Teodora de la Sihla, prima româncă trecută în rândul sfinţilor după 1989, mai precis la 20 iunie 1992, prin hotărâre a Prea Fericitului Patriarh Teoctist şi a Sfântului Sinod. Calistrat Hogaş o considera, pentru suferinţele ei, “o a doua Mărie din Egipt”.
Sfanta romanca s-a nascuta in 1650, la Vanatori-Neamt, zona plina de viata duhovniceasca monahala, in care se afla o intreaga salba de sfinte manastiri, cum ar fi Varatec, Agapia, Sihastria, Secu, Sihla, Petru Voda, s.a.
Fiica a armasului Stefan Joldea, paznic al Cetatii Neamtului si facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei, cuvioasa facatoare de minuni, dupa o viata de nevointa, a trait in ultimii sai ani retrasa in pestera de la Sihla, fiind hranita adeseori de pasarele cu firimituri aduse de la Sihastria, astfel fiind si descoperita de calugari in pusnicie. In cinstea Sfintei Cuvioase Teodora, prin anii 1725-1730, s-a ridicat schitul Sihla, cu o biserica de lemn, avand hramul Schimbarea la Fata, praznic imparatesc preamarit la 6 august, in timp ce ziua de sarbatorire a Sfintei Teodora este 7 august, dupa cum consemneaza profesorul si Parintele Mircea Pacurariu (foto) in cartea sa, “Sfinti daco-romani si romani” (Pag 52 si urmatoarele – PDF AICI).
Moastele Cuvioasei Teodora de la Sihla au stat dupa 1830 in Schitul Sihla, de unde au fost mutate in biserica din Miclauseni-Iasi, de pe pamanturile familiei Sturdza, dupa care au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde ucrainenii ar fi inscriptionat pe racla denumirea de “Sfanta Teodora din Carpati” – “Sveti Teodora Carpatina”. Nu am ajuns la Pecerska, supranumita si Lavra Pesterilor, dar nici nu am auzit de nimeni care sa fi vazut aceasta racla vreodata. Dimpotriva, pelerini care au fost acolo afirma ca nu au gasit-o pe Sfanta intre cele 120 de moaste de sfinti cu care se lauda ucrainenii de la Pecerska. De asemenea, nu exista nici o imagine a raclei pe internet, pentru a cunoaste daca a fost pusa vreodata la inchinare.
Conditiile in care ucrainenii s-au facut stapani pe Sfanta Teodora de la Sihla sunt neclare si azi. O varianta, probabil cea emisa de ucraineni, este ca in anul 1856, familia Sturdza ar fi convenit cu staretul Manastirii Pecerska din Kiev sa dea sfintele moaste in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. In primul rand, nu este clar care dintre Sturdzi. Dimitrie A Sturdza, prim-ministrul nebun al Romaniei (a si murit, de altfel, intr-un ospiciu). Sau poate Mihail Strudza, domnitorul Moldovei pana in 1849. Cunoscut ca un rusofil convins, acesta pare mai curand suspectul principal. Dar de ce in 1856, cand Rusia ne inapoiaza judetele din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad si Ismail? In tot cazul, daca este asa, atunci ar trebui sa existe un document.
Cert e ca Parintele Ioanichie Balan, (fotoOrthPhoto) care a si scris lucrarea Sfanta Teodora de la Sihla – floarea duhovniceasca a Moldovei, nu parea convins de aceasta varianta. Parintele Ioanichie scrie, intr-o povestire a vietii cuvioasei, ca moastele au ajuns la ucraineni “in conditii necunoscute”. Iar Parintele Profesor Mircea Pacurariu scrie la randul sau, in lucrare citata mai sus, ca moastele Sfintei Teodora ar fi intrat in posesia ucrainenilor intre 1828 – 1834, in timpul ocupatiei rusesti a Principatelor Romane.
Particele din moastele Sfintei Teodora de la Sihla nu se mai gasesc in Romania, spre inchinare, decat la Schitul Sihla, pentru ca cele de la Biserica cu hramul Sf. Nicolae a Manastirii Mihai Voda din Bucuresti, ctitorita de Mihai Viteazul si mutata de Nicolae Ceausescu, au fost furate in urma cu cativa ani.
Dupa parerea mea, Biserica Ortodoxa Romana are obligatia sa intreprinda demersurile necesare pentru repatrierea moastelor Sfintei noastre Cuvioase Teodora de la Sihla.
Ce v-a îndemnat să îmbrăcaţi haina monahală? Cum de l-aţi descoperit pe Dumnezeu? De când sunteţi în mânăstire, Maică Stareţă? Sunteţi foarte tânără.
Din 1992, când aveam 22 de ani. Am trăit senzaţia că merg către o Taină mare. Am înţeles că în mânăstire este esenţa vieţii. Locul acesta sacru, toposul sfânt m-au cucerit. Legea Mântuitoruluui este Legea Iubirii. Pentru mine, Dragomirna este o haltă către Eternitate. La mine s-au îmbinat interesul pentru marele orizont al credinţei cu cel pentru cultură.
Acestea sunt chipurile Maicii Domnului si al Pruncului Iisus Hristos, exact asa cum au fost. Ele “au fost pictate de ingeri” – asa cum a concluzionat rapid un copil pelerin la Sfantul Munte la aflarea minunii -, prin Harul Sfantului Duh, in Romania, la Manastirea Bucium din Iasi, in urma cu 151 de ani, pentru Manastirea romaneasca Prodromu (Inaintemergatorul) de la Sfantul Munte Athos.
Am avut privilegiul sa ma rog in fata acestei sfintei si unice icoane facatoare de minuni si sa privesc indelung minunatele chipuri ale Maicii si Mantuitorului nostru, observand si detaliul extraordinar care consta in lipsa urmelor penelului (aspect verificat stiintific si prin analiza microscopica).
Prezint cateva date din istoria icoanei, mai jos. Cred ca daca fiecare roman de parte barbateasca ar face macar o data in viata un pelerinaj la Athos pentru a se ruga la Icoana Prodromitei, Romania ar scapa mult mai repede de toate buruienile care ameninta sa sufoce Gradina Maicii Domnului din Carpati. La Bucuresti, o copie a acesteia se afla la paraclisul de pe santierul Catedralei Mantuirii Neamului. Realizata la sfarsitul lunii iunie a anului 1863, cinstirea Sfintei Icoane Prodromita (Inaintemergatoare) de la Muntele Athos se praznuieste la 12 iulie.
Preiau din ziarul Lumina al Patriarhiei Romane:
“La mai puţin de jumătate de deceniu după zidirea Schitului Prodromu, aşezământul monahal al românilor de la Sfântul Munte Athos, ieroschimonahul Nifon, primul stareţ, a căutat să aşeze în biserică o icoană a Maicii Domnului care să fie ocrotitoare obştii. În anul 1863, ajungând la Iaşi cu treburi mănăstireşti, stareţul Nifon însoţit de ieroschimonahul Nectarie au început să caute un iconar care să zugrăvească icoana dorită. În oraşul moldav a aflat că vieţuia un bătrân pictor evlavios, Iordache Nicolau, care ar fi putut realiza o icoană a Maicii Domnului de 1 metru şi 10 centimetri, pe scândură de tei, urmând condiţiile date de călugării atoniţi. Aceste condiţii erau: rugăciune continuă către Născătoarea de Dumnezeu cât timp va lucra, cu Acatist şi Paraclis în toate zilele, să lucreze în fiecare zi doar înainte de a mânca sau bea, să păstreze curăţenie trupească până la finalizarea lucrării, să fie spovedit şi să nu aibă ceartă cu nimeni. Deşi la început se gândea că vârsta înaintată îl va împiedica să lucreze, Iordache zugravul a primit, la insistenţele părinţilor, să picteze icoana Maicii Domnului.”
“Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane”
Arhim. Chiril Lovin, în broşura “Icoana Maicii Domnului Prodromiţa. Istoria, minunile şi acatistul”, reproduce textul relatării minunatei zugrăviri a icoanei, dintr-un document ce se păstrează în arhiva Schitului Prodromu din Sfântul Munte: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri, cu totul au ieşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.
Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”
Reproducerea Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Sfantul Munte Athos realizata de Manastirea (Schitul) Prodromu
“Pentru că minunea s-a produs la pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a ales ca sărbătoarea icoanei minunate a Maicii Domnului să fie prăznuită la 12 iulie, chiar înainte de Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul binevestitor al Născătoarei de Dumnezeu. Iar pentru această nouă sărbătoare s-a ales să se facă priveghere de toată noaptea, devenind al doilea hram al Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos.”, se scrie in articolul citat. Alte marturii consemneaza ca Sfintele Feţe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se (ceea ce mi s-a parut si mie, in timpul celor trei zile cat am stat in binecuvantatul pelerinaj la Prodromu, pentru care multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, prietenilor mei si monahilor romani atat de primitori de la Sfantul Munte! – nota V.R.). Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei şi Pruncului Iisus aşa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani.
Există o descriere rămasă de la Sfinţii Epifanie si Nichifor, consemnata de Ierod. Cleopa Paraschiv in lucrarea sa “Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromiţa”:
“Încă de când vieţuia pe pământ era faţa ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotunda, nici scurta, ci puţin alungită, mâinile si degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multa cuviinţă legat“.
“Auzindu-se că la Iaşi s-a pictat în chip minunat o icoană a Maicii Domnului, mulţime de popor a venit să o vadă şi să se închine. Iar părinţii atoniţi, după ce s-au închinat credincioşii şi preoţii din Moldova, în frunte cu mitropolitul Calinic Miclescu, s-au întors în Sfântul Munte şi au aşezat icoana în biserica mare a Schitului Prodromu. Mulţime de minuni s-au petrecut cu cei ce au cerut ajutor de la Născătoarea de Dumnezeu închinându-se icoanei Prodromiţa, atât în Muntele Athos, cât şi în pelerinajele din ţara noastră. S-a alcătuit slujbă acestei sărbători ce se cinsteşte cu evlavie în fiecare an, la 12 iulie. Troparul icoanei Prodromiţa mijloceşte cererile oamenilor către Maica Domnului, astfel:
“Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă, ceea ce este una binecuvântată!”
Anul trecut, la 150 de ani de la minunea dumnezeiasca a pictarii icoanei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu echipajul bricului Mircea si grupul „Nectarie Protopsaltul” (fost vietuitor al Sfintei Manastiri Prodromu), au reprodus drumul icoanei de la Iasi la Sfantul Munte Athos, cu o copie fidela a ei, fara ferecatura. (Foto si info la Pemptousia.ro si o mare parte din filmarea evenimentului memorabil, mai jos). Mitropolia, prin portalul Doxologia, a publicat si Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.
Alaturi de Icoana Maicii Domnului se afla in Biserica Manastirii Prodromu si Icoana facatoare de minuni a Sfantului Ioan Botezatorul, a carei istorie o gasiti mai jos.
“Icoana Sfantului Ioan este ferecata in argint, lucrare savarsita in anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se stie cu exactitate anul in care a fost zugravita sfanta icoana, insa este posibil ca aceasta sa dateze din anul 1660, cand paraclisul sfantului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.
Cea mai renumita minune savarsita de Sfantul Ioan Botezatorul, prin sfanta lui icoana, este cea petrecuta in anul 1821, odata cu izbucnirea Revolutiei in Grecia. In acest an, neintelegerile cu turcii au provocat mari suparari in Sfantul Munte Athos. Ajungand turcii si in Chilia Sfantul Ioan Botezatorul, ei nu au gasit aici mai nimic de mare valoare, precum aur sau obiecte scumpe. Parintii de la chilie, fie fugisera in munti, cu odoarele cele de pret (Sfinte Moaste, Vase), fie mersesera la Marea Lavra.
Turcii cei necredinciosi, intrand in paraclis si negasind nimic de valoare, de manie, au tras cu arma in icoana Sfantului Ioan Botezatorul. Gloantele nu au atins insa icoana, ci s-au intors spre ei, speriindu-i groaznic. Cu aceasta ocazie, chipul Sfantului Ioan a ramas foarte incruntat, pana in ziua de astazi, dupa cum se poate vedea.
Unii spun ca turcii au tras inspre Sfantul Altar, spre a nu fi cineva ascuns acolo, altii spun ca turcii au tras de spaima inspre Sfantul Ioan, care s-a incruntat in momentul in care au pasit in paraclis, iar altii spun ca au tras din greseala, speriindu-se de un zgomot. Motivul pentru care acestia au tras spre icoana nu este important, ci important este faptul ca Sfantul Ioan nu a fost pictat astfel, ci abia dupa acest moment, el s-a incruntat puternic, cum a si ramas, pana astazi.” (Teodor Danalache/ CrestinOrtodox.ro)
Mai multe informatii despre Icoana Maicii Domnului Prodromita, la OrthodoxWiki
„Bucură-te trandafir cu bună mireasmă, bucură-te crin cu dulce miros!” (12 iulie 1990)
A trecut şi anul acesta slujba Prodromiţei cu bună rânduială, slujbă frumoasă, masă aleasă. După plecarea oaspeţilor, merg în Biserica Mare şi rostesc o scurtă rugăciuneînaintea Sfintei Icoane a Prodromiţei, de smerită mulţumire pentru ajutor. Deodată simt un puternic miros de smirnă. M-am ridicat de la sfânta icoană, am mers în Sfântul Altar să văd dacă nu cumva vine mireasma de la cădelniţă. Nu era nimic, iar smirnă nu aveam deloc pentru tămâiere.
Peste 8000 de participanti au luat parte, ieri, in centrul Iasului, la Marsul Pentru Familie, organizat de Ziua Copilului de catre Asociatia Familia Traditionala, informeaza Doxologia. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de Sfantul Justin Martirul si Filosoful si, totodata, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I ecumenic – la care a fost condamnata erezia lui Arie – a sustinut o predica despre importanta apararii familiei traditionale (Audio/Video – Doxologia). “Familia pur şi simplu este. Natural, firesc. Însă, la fel de reale sunt şi atacurile tot mai dese împotriva familiei. Minorităţile, fără a intra în polemici discriminatorii, nu trebuie să stabilească reguli pentru majoritate. În România, familia încă mai beneficiază de respectul şi integritatea fără de care s-ar destrăma, dar, atât timp cât există persoane ce consideră necesară o „modernizare“ a definirii instituţiei familiei, pericolul denaturării este foarte mare”, se scrie in articolul despre Marsul Pentru Familiei publicat de Doxologia, portalul media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, care prezinta si o Galerie foto de la eveniment, din care am extras aceste doua fotografii. Ziua s-a incheiat cu o conferinta speciala a bioeticianului Virgiliu Gheorghe, care pledeaza pentru inceputul unei noi epoci: a familiei crestine. Felicitari participantilor si organizatorilor!
Pe 14 ianuarie 2009 eram la redactie, in noile birouri ale ziarului ZIUA din Constantin Mille 17. Ne mutasem din Campineanu si eu alesesem strategic, ca birou pentru mica mea “unitate”, Departamentul Externe, o incapere spatioasa aflata la parter, imediat langa intrare, cu vedere spre Teatrul Foarte Mic, Palatul Universul si pitoreasca strada care coboara de la Casa Armatei pana pe Brezoianu. Suna telefonul. Maica Fotini de la Petru Voda. Petrecusem Craciunul in manastirile de “la vale” si de “la deal”, din micul paradis al Parintelui Justin Parvu, si inca imi rasunau in urechi minunatele colinde cantate de maici la usa chiliei Parintelui. Alerta!, imi zice maica Fotini: trebuie sa publicam de urgenta Apelul Parintelui Justin contra cipului biometric. Minunat!, mi-am zis. Tocmai scrisesem cateva articole pe aceasta tema, ca de obicei fiind singurul nebun din presa, la acea data, care abordase un astfel de subiect. Asa am ajuns sa fiu primul ziarist care a publicat Apelul, pe blogul personal, la orele 13.09, ora Romaniei: Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! reprodus la scurt timp si de portalul Razbointrucuvant. De abia tarziu – prea tarziu – am inteles, ca, intr-adevar, ar fi fost de mii de ori mai bine ca Apelul sa aiba intai, alaturi de semnatura Parintelui, si pe cele ale marilor duhovnici ai Romaniei, care mai traiau inca la acea data: Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Teofil Paraian…. si altii. Asa a fost sa fie. Asa a ajuns bietul Parintele Justin singura tinta a serviciilor din lumea duhovniceasca, in speta cipurilor, si ciuca batailor ierarhilor certati cu legea divina.
A doua zi, cu sprijinul energicei maici Fotini, “maica-ziarista” a manastirii de “la vale”, aveam si un interviu cu Parintele Justin, publicat in ZIUA pe 16 ianuarie, pe o intreaga pagina de ziar. O reala victorie! A treia zi au inceput contestatiile: ca Apelul n-ar fi scris de Parinte, etc, etc… Parintele – imi spuneau unii ierarhi – e “cam batran” si nu stie ce face. Am auzit, recent, si un actor mereu grabit debitand aceasta aberatie. Aiurea! Parintele a fost ca focul viu pana in ultima clipa a vietii sale, cand, desi slabit, s-a ridicat din asternuturi pentru a binecuvanta, de trei ori, romanii si Romania, dupa cum istoriseste maica Justina, neobosita stareta a manastirii de maici. Parintele a fost ca argintul viu si atunci cand mustra si atunci cand ierta (In paranteza fie spus, eu, de exemplu, nu pot sa-mi iert cum nu i-am raspuns Parintelui la telefon, de trei ori la rand, dupa ce un agent smintit, puscariabil, analfabet si frustrat, ca orice minoritar de culoare, impreuna cu un escroc de duzina, puscarias de drept comun, publicasere fara vrerea sa o “dezicere” de mine sau/si de fratele meu, intarita apoi ca fiind, totusi, de mine. Nu i-am raspuns Parintelui, suparat in mine, dar l-am auzit atunci, in gand, in timp ce ma suna, din nou, cu infinita sa rabdare, si apoi m-am dus ca un copil la tatal sau sa ma ierte daca i-am gresit. Nu era foarte complicat. Aceasta n-a inteles actorul grabit care isi reproseaza exhibitionist o despartire de Parintele pe care l-a intristat si in fata caruia nu s-a pocait, apoi, niciodata. Cine sa fie de vina? Parintele? Nu ma pot stapani sa nu fac o paranteza intr-o paranteza: monahul Atanasie de la Petru Voda nu a murit de cancer ci de batranate si nici nu putea fi duhovnicul cuiva, oricine ar fi fost acela, pentru ca era doar calugar si nu si preot. Asta asa, apropo de visuri… visuri de marire.) Repet: Parintele Justin a fost cea mai lucida minte a acestui neam, pana in ultima sa clipa de viata, dupa cum se dovedeste si in interviul video pe care mi l-a acordat la ultima sa aniversare. Iar inainte de internare, dupa ce patimise trei ani de cancerul pe care il purta fara a se trata, Parintele primea zilnic zeci sau chiar sute de pelerini, tamaduindu-le sufletele si rezolvandu-le, cu rugaciunea si harul sau dumnezeiesc, problemele, practic infaptuind adevarate minuni, pentru care exista marturii peste marturii. Nimeni nu mai avea aceasta verva de a mangaia omul – si mic si mare, si bun si nebun – in intreaga Romaniei si nici nu cred ca o sa mai aiba prea curand.
In fine, sunt multe de spus. Poate alta data. Pe scurt, in cateva zile, petitia online avea vreo 20 de mii de semnaturi. A fost apoi abandonata pentru a se strange semnaturi pe hartie pentru un Referendum refuzat ilegal de presedintele Traian Basescu, intr-o campanie fara precedent in Romania si chiar si in Europa, cu un rezultat concret de 1.000.000 (un milion) de adeziuni, cu datele de identificare ale sustinatorilor in dreptul semnaturilor. Un asemenea numar de aderenti mai avusese, inainte de partidul comunist in care s-a intrat cu arcanul, doar Miscarea Legionara. Aceasta a si speriat organele, care si-au trimis rapid la Petru Voda sifoane culese de prin puscarii si lipitori cu baterii in loc de creier, ca orice reportofon de duzina (desigur, o problema, cand sunt prea mult folosite si bateriile se topesc, nu-i asa?).
A treia zi, pe 17 ianuarie, in urma cu exact cinci ani, cand toata lumea fremata despre “nebunia” cu cipurile, monahul Filotheu (spre stiinta actorului grabit – deci, nu poate, inca, sa-l spovedeasca) a explicat problema din punct de vedere tehnic. Iar Parintele a fost obligat sa confirme ca Apelul ii apartine (vedeti video mai jos, cu vocea Parintelui si fotografiile Cristinei Nichitus Roncea). Redau aici atat interviul cu bunul Parinte cat si materialul explicativ al monahului Filotheu, fiu duhovnicesc si fost secretar (etimologic – purtator de secrete) al Parintelui Justin si purtator de cuvant al Manastirii Petru Voda, autorul sesizarii indrituite catre SRI, despre care Parintele Hariton Negrea, actualul staret al manastirii, afirma ca “incepînd cu 1999, mai ales prin activitatea cărturărească a monahului Filotheu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă a publicat mii de pagini de literatură a Sfinţilor din temniţele comuniste, mărturisitori pe care i-a promovat publicîndu-le cărţile şi dedicîndu-le o amplă activitate de susţinere cu cuvântul scris şi rostit”.
In aceasta zi, la cinci ani de la Apelul Parintelui Justin, ofer gratuit tuturor romanilor lucrarea alcatuita de Fundatia Petru Voda si Asociatia Civic Media, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Marturisitor si Duhovnic al Neamului, Parintele nostru Justin Parvu: DICTATURA BIOMETRICA (clic aici sau pe poza copertii).
O carte pe intelesul tuturor, despre pericolul inregimentarii electronice. Subiectul este de stricta actualitate, daca avem in vedere ca chiar ieri Ministerul de Interne a tinut o dezbatere publica pe acest subiect, inregistrata integral de unul dintre participanti si publicata aici.
Parintele Justin contra cipului Fiarei
“Noi suntem intr-adevar ortodocsi cu mare renume de dreapta credinta, dar in ce masura suntem noi gata de sacrificiu?…”
Introducerea obligativitatii inserarii de cipuri biometrice in actele romanilor incepand de la 1 ianuarie, masura reglementata chiar miercurea aceasta de Parlamentul European, fara a fi insa dezbatuta si in Romania majoritar ortodoxa, a starnit o reactie dura in manastirile romanesti. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, fost detinut politic cu 17 ani de temnita grea si frate in duhovnicie cu regretatii parintii Ilie Cleopa, Ioanichie Balan sau Gheorghe Calciu, a intocmit un apel catre ortodocsi pentru a se impotrivi acestui act, care anuleaza libertatea omului instaurand controlul total asupra miscarilor sale, considerat o masura “premergator pecetluirii cu numarul Fiarei, 666”. In numai o singura zi la petitia initiata de Apelul Parintelui s-au adunat 1500 de semnaturi iar manastirile din Moldova, unde au mai semnat sute de calugari, au pus in circulatie un formular de adeziune la aceasta chemare afirmand ca poporul roman nu a fost consultat si solicitand dreptul de a alege si de a ii fi respectate convingerile religioase. In exclusivitate, parintele Iustin Parvu ne-a impartasit din temerile sale – care au declansat deja un scandal surd in interiorul Bisericii – si a facut un apel la trecut.
Parinte, ati facut un apel grav la ortodocsi cu o nota critica fata de “mai marii Bisericii”, care tac. Afirmati ca este, din nou, “vremea muceniciei” si ca trebuie sa se “lupte pana la capat” impotriva acestui demers de introducere a unor cipuri in documentele de identitate. De ce?
July 2nd, 2015 
VR 
“Sfinţii Închisorilor
Posted in 
Tags: 
