November 23rd, 2017 
VR 
Posts Tagged ‘Neonila’
Jurnalul National via Roncea Ro: Părintele Justin Pârvu ştia că va muri în 2013. Declaraţia unui martor ocular la prorocirea făcută în urmă cu 9 ani: Doamna Aspazia Otel Petrescu intervievata de Florin Palas
Jurnalul National: “Părintele Justin Pârvu ştia că va muri în 2013. Declaraţia unui martor ocular la prorocirea făcută în urmă cu 9 ani
Părintele Justin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani, trecut luna trecută în lumea îngerilor, a cunoscut faptul că va muri în anul 2013. Sfinţia sa ar fi ştiut acest lucru încă de acum nouă ani, potrivit declaraţiei unui martor ocular, respectiv a scriitoarei Aspazia Otel Petrescu (foto dreapta, impreuna cu Parintele Justin Parvu).
Intr-un interviu acordat ziaristului Victor Roncea si publicat pe blogul acestuia (corect: acordat profesorului Florin Palas si preluat de Roncea Ro si Ziaristi Online), scriitoarea afirmă: “Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!”.
Interviul integral poate fi citit AICI.”
Foto: Cristina Nichitus Roncea / Interviul a fost publicat si de Familia Ortodoxa
Sursa informatiei: Pagina de Facebook dedicata memoriei Parintelui Justin
Vedeti si: O Doamna a Romaniei – Aspazia Otel Petrescu despre Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu
Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la… de ZiaristiOnlineTV
Posted in Documentare, Top News 
Tags: 16 iunie 2013, 20 iunie 2013, 24 iunie 1927, 27 iulie 2013, Aspazia Oţel Petrescu, atitudini, cel mai iubit dintre romani, Colind pentru detinuti, Corneliu Zelea Codreanu, Cristina Nichitus Roncea, Despre Neam, Doamna Aspazia Otel Petrescu, Doxologia, Duhovnicul Neamului, Familia Ortodoxa, florin palas, Imn morţilor, In memoriam, In Premiera, Inmormantarea Parintelui Justin, Inmormantarea Parintelui Justin Parvu, interviu, IPS Teofan, Jurnalul National, Mai sunt 12 luni, Maica Justina, Maica Mina, Maica Neonila, Manastirea Paltin - Petru Voda, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, Miscarea Legionara, Monahia Fotini, Monahul Filotheu, Monahul Gurie, Ne vorbeşte Părintele Justin, Neonila, Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, Parastas, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Parintele Justinel, Petru Voda, PetruVoda.Ro, Profetia Parintelui Justin, Profetia Parintelui Justin Parvu, Proorocie, Prorocie, Sfântul Justin Românul, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda, sfintii inchisorilor, Testamentul Parintelui Justin, Testamentul Parintelui Justin Parvu, Ultima profetie, Unitate Pocainta Ascultare Rugaciune, victor roncea, Victor Roncea Blog, ziaristi online 
6 Comments »Părintele Justin a dus răstignirea neamului românesc, pe umerii lui, în faţa Mântuitorului. Omagiul Maicilor Neonila si Mina. ESEU/ POEM/ VIDEO “S-a născut un Sfânt”
Avraam a priceput că nu Dumnezeu nu avea nevoie de ceva anume de la el, nici măcar de jertfă. Dumnezeu voia să fie ascultat şi să I se vorbească cu dragoste, ca unui Tată. De aceea l-a şi răsplătit pe Avraam atât de minunat.
Avraam era bătrân, şi filosof desăvârşit. Avea un nepot de frate, care ucenicea pe lângă el, îl iubea mult şi lua aminte la ce şi cum făcea bătrânul, şi aşa s-a deprins cu bunul-simţ, cu simţul dreptăţii de a face binele.
Când Dumnezeu a hotărât să răsplătească credinţa lui Avraam şi, dacă tot s-a arătat în chip de Treime Sfântă, să răsplătească şi necredinţa celor din Sodoma şi Gomora, tocmai când erau Ei (cei trei îngeri) pe cale de a intra în oraşele acelea blestemate, repede Lot, ca un bun ucenic al unchiului său, a ieşit în întâmpinare să-I apere de necuviinţa cetăţenilor.
Ca mulţi din ţara asta, Lot se necăjea şi se chinuia în sufletul său pentru răutăţile acelora, şi chiar dacă se socotea neputincios, iată că însuşi faptul de a nu suferi nedreptatea, de a o urî în inima lui, Dumnezeu a socotit-o ca faptă a desăvârşirii. Să dea Dumnezeu să facă aşa şi cu tot cel ce frământă cugetul său împotriva fărădelegii şi nădăjduieşte în Dumnezeu.
Ce a urmat, ştim: cetăţenii nu s-au sinchisit de sfinţenia oaspeţilor lui Lot, ci au vrut să facă şi lor ce făceau ei între ei, pentru că toată gândirea lor era cu totul pervertită de la adevăr, că patima asta face, aplică la orice subiect şi obiect al gândirii aceeaşi întipărire a dracului care prin ea stăpâneşte mintea.
Lot, drept fiind, le-a propus dreptatea, adică a face lucrurile fireşti, de aceea a oferit pe chiar fiicele sale. Ei însă l-au urât pentru că le-a amintit de firesc, şi pentru jertfelnicie. Lot preînchipuia aici pe Hristos, Care a fost urât de iudei tot pentru asta. Dumnezeu nu a lăsat în disperare şi n-a îngăduit dreptul să fie umilit, şi a lovit cu orbire pe cei fărădelege. Orbirea lor era deja, El doar a vădit-o.
Apoi Lot a fost scăpat de urgia care a distrus cele 2 cetăţi, şi a intrat într-o peşteră deosebi, ca să locuiască cu fetele sale. A sădit vie şi ea a dat rod. Peştera şi via sînt simboluri clare.
Neobişnuit cu vinul, a băut şi s-a îmbătat, şi astfel el singur s-a umilit. Robit fără voia şi fără ştirea sa de păcat, Lot s-a pocăit cu lacrimi amare. Ce chin trebuie că-i cuprinsese inima când s-a văzut necurat, el care iubise atât de mult curăţia. Cât de ruşine trebuie că-i era, lui care ura păcatele trupeşti! Ce întuneric îi strângea sufletul, lui care pierduse pacea conştiinţei şi care călcase credinţa sădită cu atâta migală în el de Avraam. Aşa că s-a rugat, şi cum o fi strigat el la Dumnezeu, ca să i se răspundă cu asemenea chemare: canonul său a fost să afle lemnul care mai rămăsese din Pomul Vieţii, şi să-l ude în fiecare zi, toată viaţa.
Greu canon! A aflat lemnul acela, o uscătură în pustie, pietrificat de vremi. L-a udat cu mare greutate cu apa Iordanului, în fiecare zi, până la moartea sa. Lemnul a prins rădăcini şi viaţă, şi a crescut mai falnic decât orice pom vreodată.
Nimeni nu mai văzuse asemenea lemn. Poporul israilit se minuna şi nu ştia ce să creadă: ce fel de lemn este acesta? Ce să facem cu el?
Să facem podoabe pentru Casa Domnului, au zis bătrânii.
Dar lemnul era atât de tare, că nu putea fi cioplit.
Şi crezând că dacă nu e primit de Dumnezeu, atunci trebuie că e vun lemn blestemat, au hotărât să-l arunce în cel mai spurcat loc: Scăldătoarea Oilor. Avea cinci pridvoare, cinci precum simţurile omeneşti.
Acolo într-un loc anume din bazinul acesta se aruncau toate necurăţiile când se pregăteau mieii de jertfă, în Ierusalim, la Templu.
Într-un alt loc anume tot acolo, după o vreme, se adunau mulţime de leproşi, orbi, şchiopi, surzi, ologi, şi toţi neputincioşii, fiindcă din vreme în vreme un înger se pogora şi binecuvânta apa, iar cine se pogora întâi (întâi!) se făcea sănătos DE ORICE BOALĂ era ţinut, zice Scriptura, nu doar de boala lui mai grea, ci de orice boală, de TOATĂ boala. Ce frumoasă preînchipuire a Sfântului Botez.
În locul unde se aruncau mizeriile şi scârbele s-a aruncat lemnul cel falnic şi greu.
După vremi, umplut de apă şi impregnat de necurăţii, lemnul devenise ca plumbul.
Din lemnul acela s-a hotărât să se facă Crucea lui Hristos.
Ca să fie mai mare ruşinea. Mai mare ocara Lui.
Ca blestemul să fie total.
Ca blestemul să fie total.
L-au scos de acolo şi I l-au pus în spate.
Spatele bătut şi înroşit de sânge şi de răni deschise.
I l-au legat în spinare, să-l ducă în sus.
Era atât de slab de post, atât de ostenit.
Nu avea sandale, era în picioarele goale, proaspăt umilit de soldaţi.
Nu avea sandale, era în picioarele goale, proaspăt umilit de soldaţi.
Poate că ar mai fi plâns cu lacrimi de sânge ca acum câteva zile, dar chipul nu-I mai era chip, bătut de preoţi şi soldaţi. Dar nu voia să plângă, ci mângâia femeile cele miloase care-L plângeau: nu pe Mine, ci pe voi să vă plângeţi!
În iad, Avraam şi Lot se cutremurau, se cutremurau. Inimile ardeau în ei ca celor de pe drumul de la Emmaus.
Am fost la Ierusalim. Eram tânără şi sănătoasă şi urcam cu fericirea Împărtăşaniei. Şi am ostenit. Nu era propriu zis urcuş în pantă, dar oboseam. Toţi obosim pe acel drum.
Sub tălpile lui Hristos care vindecase o ţară întreagă de toate bolile se striveau flori şi finice rămase de la intrarea împărătească pe care i-o făcuseră copiii, doar cu câteva zile înainte.
Aşa cum se măsoară Erele de la Hristos, ar trebui să se măsoare forţa gravitaţiei de la greutatea Crucii şi greutatea urcuşului şi greutatea tălpii de carne de om purtată pentru ca omul să zboare.
Stropi de sudoare de Dumnezeu curgeau printre pietrele golgotei. Au intrat în pământ, şi de atunci oricine calcă pe urmele Sale, se vindecă precum mai nainte orbul şi surdul de la agheasma Lui.
Şi apoi, cine nu pricepe că urcuşul Îl pogora mai în adânc, iar pogorârea L-a suit mai presus de toată făptura.
De aceea e nevoie de neprihănire ca să fii vrednic să porţi suferinţa lumii. Părintele Justin a avut nevoie de 95 de ani de permanentă silire de sine ca să ducă înaintea Fiului, iar Fiul înaintea Tatălui, răstignirea lui pentru neam.
Vocaţia suferinţei nu e pentru masochişti, ci pentru cei care iubesc atât de mult Viaţa, că nu suportă să nu aibă întreaga omenire parte de Ea.
Să mă ierți!
Maica Neonila
Posted in Documentare, Top News Tags: 16 iunie 2013, 20 iunie 2013, 24 iunie 1927, 27 iulie 2013, Aspazia Oţel Petrescu, atitudini, cel mai iubit dintre romani, Colind pentru detinuti, Corneliu Zelea Codreanu, Cristina Nichitus Roncea, Despre Neam, Doamna Aspazia Otel Petrescu, Doxologia, Duhovnicul Neamului, florin palas, Imn morţilor, In memoriam, In Premiera, Inmormantarea Parintelui Justin, Inmormantarea Parintelui Justin Parvu, interviu, IPS Teofan, Mai sunt 12 luni, Maica Justina, Maica Mina, Maica Neonila, Manastirea Paltin - Petru Voda, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, Miscarea Legionara, Monahia Fotini, Monahul Filotheu, Monahul Gurie, Ne vorbeşte Părintele Justin, Neonila, Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, Parastas, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Parintele Justinel, Petru Voda, PetruVoda.Ro, Profetia Parintelui Justin, Profetia Parintelui Justin Parvu, Proorocie, Prorocie, Sfântul Justin Românul, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda, sfintii inchisorilor, Testamentul Parintelui Justin, Testamentul Parintelui Justin Parvu, Ultima profetie, Unitate Pocainta Ascultare Rugaciune, victor roncea, Victor Roncea Blog, ziaristi online 5 Comments »Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă: O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Patericul
Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sunt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sunt mărturia purităţii contemplării, şi sunt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.
Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfânt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gândirii precum trupul de cele ale doririi, desfătându-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvârşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvântătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tâlcuire a Evangheliei atât pentru contemplaţie cât şi pentru făptuire.
Deasupra apelor gândirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tâlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvânt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrânii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atât de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfânt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.
Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pământului românesc prin traducerea (din 1828) unui sfânt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfântului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.
Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrând acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mântuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvântul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpân al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”
Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvântului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.
Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luându-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
rasafora Neonila, M-rea Paltin, Neamţ
Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă
Editura Sophia – Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2011
Editia reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascalul de la Manastirea Neamt si tiparit de Sfantul Grigore Dascalul la Bucuresti, in anul 1828, diortosit, completat si adnotat de monahul Filotheu Balan
Vezi si Doxologia
“Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: lumină dincolo de lumină”. Cosmologia Creştină. O(m)ul Dogmatic
Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic.
O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.
Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.
Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor. Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]
Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.
Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.
Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.
Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.
Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.
Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.
Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.
Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.
Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.
Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.
Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]
Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.
Maica Neonila
Cititi de aceeasi autoare si DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului
[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.
[2] I Corinteni 3:16 Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi? De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi. 6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.
[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.
[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.
[6] Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)
Din Arhiva Civic Media pentru lucrarea realizata impreuna cu Fundatia Petru Voda, Dictatura biometrica – cipul controlului total
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: anti-cip, Binele, biometrie, Biserica Ortodoxa Romana biruitoare, campania anti-cip, carduri cu cip, carti de identitate electronice, Cauza, cip biometric, Cipul controlului total, Civic Media, conferinta anti-cip, Cosmologia Creştină, Crezul, Cristina Nichitus Roncea, Cultura romaneasca, Cuvantul Libertatii, Dictatura Biometrica, Duhovnicul Neamului, Dumnezeu, era tehnotronica, GANDIREA, ICT, Iisus Hristos, Iisus Hristos Mantuitorul, ilie badescu, Maica Neonila, manastirea petru voda, Mantuirea Neamului Romanesc, Neonila, nicolae purcarea, noua paradigma, Omul Crestin, Omul Dogmatic, parintele filotheu, parintele ioan sismanian, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin Parvu, Petru Voda, Principiul, prof dr ilie badescu, Prof Radu Ciuceanu, Rasafora Neonila, rfid, Sfanta Predanie, Sfanta Scriptura, sfarsitul europei, Sfintele Taine, Societatea Tehnologică de Informaţie, Sufletul, Trupul-Biserica, Valentina Elefteriu Gafencu, Valeriu Gafencu, victor roncea 2 Comments »De ce va cadea sistemul cu microcip biometric. Epilog despre noua paradigmă anticreştina: religia numarului (IV)
Despre noua paradigmă (IV). Epilog – aplicaţia practică a sistemului cu microcip
De mai bine de sase ani am vorbit despre gnoseologia modernă în raport cu arhitectura gândirii virtuale, la început din prisma eticii artei, apoi din prisma esoterismului uniformizat al secolului acesta, şi de câţiva ani din cea ortodoxă. Ştiu că interesul general este acela practic şi nu cel metafizic, dar mi-am făcut datoria de conştiinţă cum am putut, în condiţiile unei totale lipse de reactii în România. Aşadar închei subiectul cu un foarte scurt rezumat practic.
Ideea că s-ar putea vreodată încropi o “bază de date completă” este utopie, fiindcă subiecţii, fiinţele umane, au o infinitate de moduri de a fi şi a exprima aceasta. Suma unicităţilor şi a infinităţilor tuturor oamenilor este întregul manifestărilor potenţialului existenţial al formei umane. Acest lucru este realizabil numai în Dumnezeu, adică într-o dimensiune întru totul îndumnezeită, dimensiunea aceasta fiind neîncăpătoare unei asemenea desfăşurări plenare. Faptul este cunoscut şi se demonstrează şi de ştiinţele exacte, de filosofie, de ştiinţele naturale, de arte şi de religie. Este aşadar de neînţeles de ce paradigma tehnologică insistă să facă un nou experiment dacă are deja certitudinea failibilităţii.
Care este suma suficientă a datelor despre un subiect cu potenţial infinit, astfel ca să se poată recunoaşte şi eticheta acesta în funcţie de un sistem fix? Orice sumă va fi insuficientă şi orice etichetă, eronată. Practic, pentru fiecare individ şi fiecare acţiune, maşina colectoare de date va emite o sumă de probabilităţi de etichetare şi de recunoaştere a individului şi a acţiunii faţă de sistem, din care probabilitatea ca eticheta corectă să fie inclusă în posibilităţile de alegere este din start 0, iar probabilitatea de a alege corect când nu ai din ce, este minus 0.
Fiindcă sunt investiţi foarte mulţi bani în această ruletă la care nu se poate aparent câştiga, neapărat că există un scop rentabil din punct de vedere economic şi politic, care nu poate fi decât cel exprimat de chiar creatorii sistemului: 1. diminuarea drastică a populaţiei pentru a spori confortul unui mic procent perfect adaptat noului sistem, şi 2. creşterea siguranţei sociale prin reducerea populaţiei (pe principiul “cine nu există nu-mi poate face rău”). Lumea se va împărţi în două mari clase, (ca şi până acum, doar că fără clase intermediare), aleşi de sistem în funcţie de definiţia pe care o vor da noţiunii de viaţă.
Religiosul înţelege viaţa ca suma dintre Transcendent, duh, idee, formă şi manifestare.
Artistul, suma dintre duh, idee, formă şi manifestare.
Omul politic (filosoful), ca suma dintre idee, formă şi manifestare.
Omul de ştiinţă, ca formă şi manifestare.
Materialistul, ca manifestare.
Maşina, ca informaţia despre manifestare.
Sistemul numeric cu microcip, ca informaţia despre informaţie.
Dumnezeu Atotţiitorul, Cel în Treime Sfântă slăvit şi închinat, Iubitorul de oameni şi Dătătorul de viaţă, în Puterea Căruia sunt toate, să ne ocrotească şi să ne miluiască! Amin!
Maica Neonila
Cititi:
Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină. Biometria (II)
DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)
Video:
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: anti-cip, biometrie, campania anti-cip, carduri cu cip, carti de identitate electronice, cip biometric, Cipul controlului total, Civic Media, conferinta anti-cip, Dictatura Biometrica, Duhovnicul Neamului, era tehnotronica, ICT, ilie badescu, Maica Neonila, manastirea petru voda, Neonila, nicolae purcarea, noua paradigma, parintele filotheu, parintele ioan sismanian, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin Parvu, Petru Voda, prof dr ilie badescu, Prof Radu Ciuceanu, Rasafora Neonila, rfid, Societatea Tehnologică de Informaţie, Valentina Elefteriu Gafencu, Valeriu Gafencu, victor roncea 4 Comments »DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)
Mic tratat de atemporalitate românească. Viitorul condiţionat optativ.
Motto:
Între societatea bazată pe frică
şi societatea bazată pe iubire
va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil,
în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica
pentru ca cel căruia i-e frică
să înveţe să iubească.
Frica este iraţională prin aceea că dorinţa de a împlini, prin puterea trupului, suma unor instincte biologice, covârşeşte intr-atât raţiunea încât, prin starea de angoasă generalizată a individului, îi subjugă acestuia puterea de judecată limpede şi de discernământ, forţându-l să utilizeze mintea nu pentru a găsi soluţii reale de satisfacere a nevoilor sale fireşti, ci pentru a justifica soluţii imaginare pentru încercarea, întotdeauna nereuşită, de satisfacere a nevoilor sale, atât cele fireşti cit mai ales cele nefireşti. Frica permanentizată naşte ura, care este o stare de respingere sufletească şi mentală a oricărui lucru, ceea ce tinde către distrugerea lucrului urât. Acea stare nefericită duce, până la urmă, la ura de sine şi la dorinţa de autodistrugere, după cum şi istoria încercărilor de tiranie o demonstrează. Aceasta să fie societatea pe care o dorim?
Iubirea este supra-raţională prin aceea că, din dorinţa de a depăşi, prin puterea mintii, instinctele biologice, foloseşte nu numai toată buna funcţionare de coordonare a raţiunilor de a fi a lucrurilor, care este principala funcţiune a minţii, ci depăşeşte aceasta, ajungând la un principiu transcendent existenţei lucrurilor şi îl recunoaşte pe acela ca pe cauza raţiunii însăşi. În cazul iubirii, aşa cum este ea înţeleasă de către doctrina creştină, raţiunea nu numai că nu este pervertită sau anihilată, ci este depăşită tocmai prin faptul că întreaga ei funcţionare corectă conduce la o înţelegere mai presus de ea şi care îndreptăţeşte şi dovedeşte starea morală superioara a fiinţei care iubeşte.
Iubind, deci în starea sa fericită şi împlinită, omul capabil de o permanentă jertfă de sine şi societatea pe care o compune priveşte toate lucrurile nu numai cu profundă înţelegere şi compasiune, dar evoluează către o şi mai mare înnobilare a sa şi a tuturor lucrurilor. Modelul unui astfel de stat este, din câte ştim, Imperiul Bizantin.
Entităţile care cercetează şi susţin programe bazate pe ICT sunt multe. Dar să luăm cel mai la îndemână exemplu. Societatea Tehnologică de Informaţie, principalul sponsor şi promotor al programelor de introducere a cipurilor în toate domeniile vieţii publice în Europa, fără vreun referendum sau vreun consimţământ popular, nu numai că nu informează pe nimeni de planurile sale, dar se pare că titulatura acestei organizaţii e de fapt singura acţiune de sinceritate pe care o face, fiindcă e limpede că nu doreşte ca informaţia să fie a omului, a cetăţeanului, a societăţii civile, deci nu în sensul informării noastre se numeşte ea aşa, ci cu scopul PROPRIEI ei informări REFERITOARE LA NOI. Această organizaţie (de tip neonazist după configuraţia conceptuală, care promovează idei precum “noua rasă îmbunătăţită tehnologic”, ca şi cum omul nu ar fi DEJA o fiinţă nobilă şi desăvârşit creată de Dumnezeu), se susţine nu numai cu ameţitoare cifre de afaceri şi preconizări fabuloase în ce priveşte profitul economic, cu care păcăleşte Statele Membre (între 2007 şi 2013, generoasă, oferă 2, 170 miliarde de Euro în cadrul Programului pentru antreprenoriat şi inovare (EIP), incluzând alte 430 de milioane de Euro pentru promovarea inovării; 728 milioane de Euro pentru Programul de sprijin pentru politică în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiei ICT; şi 727 milioane Euro pentru Programul de energie inteligentă în Europa (IEE), programe nedezbătute public (deşi este obligatoriu ca programele de natură dubioasă ce aduc riscuri la adresa demnităţii şi libertăţii omului să fie dezbătute cel puţin 36 de luni prin toate mijloacele publice), neanunţate, nereglementate legislativ, dar totuşi semnate la rece şi cu uşile închise faţă de mass-media sau de cetăţeanul de rând, care se va trezi că i se va aplica prin injecţie sau prin vreun alt mod neobservabil, cu un implant cu micro-cip care să-l spioneze în permanenţă, să-i modifice comportamentul, voinţa, gândirea şi simţirea prin diverse tehnologii, aşa cum o dovedesc studiile aplicate de sociologie, psihologie, şi medicină. Citim, începând cu anii 80, prin presa americană mai ales, articole cu viziuni futuriste a unei computerizări de scară mondială. Visele narcotice şi adolescentine ale oamenilor de ştiinţă atei se întâlnesc în mod cu totul nefericit şi de mare succes, cu buzunarul larg şi mereu mai lacom al tăticilor făuritori de ideologii de mulgere economică a tuturor, şi se nasc trenuleţe fără frâne care circulă silenţios către abisul abrutizării omului.
Pentru ochii avizaţi şi informaţi în realitate, nu doar cu numele, este nu numai dovedit în repetate rânduri de către comisiile, comitetele, organele şi organismele competente din Statele Unite şi Europa, că:
– din punct de vedere economic, din afacerea cu cipuri pe produse au de câştigat nu producătorii, ci intermediarii, iar costurile produselor nu se micşorează, deci nici într-un caz nu e ceva benefic pentru cetăţean. Scopul adunării de date şi studii demografice, bazate pe folosirea acestor cipuri pe care oamenii le iau cu sine odată cu cumpărarea produselor nu au drept scop decât o şi mai virulentă şi mai fără de scrupule campanie de publicitate. Iar băncile, dacă într-adevăr ar dori să ofere o mai mare siguranţă clientului, şi o mai bună eficienţă tranzacţiilor online, ar avea la dispoziţie o gamă largă de soluţii preferabile celei cu cipuri. (Oricine va putea citi şi modifica datele incluse pe cip. Mai mult, una din 1000 de scanări este eronată. Judecaţi gradul de siguranţă publică a acestor cipuri.)
– din punct de vedere al sănătăţii, există în curs de testare o serie de aplicaţii, (mai mult sau mai puţin justificate de nevoile reale ale pacienţilor), de dispozitive medicale, active sau pasive, care folosesc micro-cipuri. Asociaţiile Medicale şi pentru Protecţia Consumatorilor din Statele Unite au făcut şi publicat numeroase studii conform cărora se arată că riscurile aferente acestor aplicaţii sînt nu numai foarte multe, dar că numărul acestor riscuri este necunoscut. Nu s-au întreprins încă studii pe termen lung în ce priveşte ireversibilitatea efectelor secundare negative. Fără a se formaliza sau preocupa prea mult, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei din România îşi arogă, probabil în tandem secret cu Ministerul Sănătăţii, Anacronismelor şi Dezinformaţiei, dreptul stupefiant nu numai de a nu anunţa populaţia, care i-a mandatat, în legătură cu aceste riscuri, dar şi-a dat deja acordul din plin de testare a acestor aplicaţii în planul aşa zisei sănătăţi publice din România. Răsplata trebuie să le fi fost destul de substanţială, ca să le substituie golul existent de conştiinţă.
– din punct de vedere politic, prin aplicarea de cipuri pe oameni, tratându-i aşadar ca pe vite, se lezează toate drepturile fundamentale ale omului scrise în toate actele constitutive ale societăţii moderne din ultimele veacuri. Originea ideii de culegere a datelor biometrice începe cu încercările poliţieneşti ale sec. 19 de a identifica şi urmări răufăcătorii. Este adevărat că sîntem cu toţii păcătoşi, dar chiar vrem sa abrogăm prezumţia de nevinovăţie? Responsabilitatea personală, liberul arbitru şi alegerea acţiunii celei mai reprezentative pentru individualitatea noastră, sînt lucruri fără de care nu se poate imagina un concept de împreună-vieţuire în societate. Fără aceste lucruri de bază, iar locul de frunte al aplicării liberului arbitru este credinţa, omul nu devine doar sclav, ci moare sufleteşte.
– din punct de vedere social schimbările culturale vor avea un asemenea impact că, în condiţiile în care drepturile omului nu mai sînt considerate importante, iar limbajul a fost deturnat în aşa fel încât termenii să aibă valenţa contrară celei de veacuri cunoscute, nu se poate lesne prevedea vreo valoare care să mai constituie un liant între oameni. O societate computerizată bazată pe teroare în care indivizii sînt, paradoxal, alienaţi prin conectare artificială, este o societate sortită pieirii.
Dar… să tăcem în continuare şi să aşteptăm ziua când vom cere voie unei maşini de spălat creier să ne spunem unul altuia că ne e dor de libertate, dar asta ar însemna să nădăjduim că ne vom mai putea aminti ce-o fi aceea?!
Frica o fi păzind într-adevăr bostănăria, dar degeaba, dacă bostanul e sec. Nici hoţul n-are ce fura.
Într-o cu totul altă ordine de idei, o singură clipă de iubire e ca o veşnicie.
Maica Neonila
Din Arhiva Civic Media pentru cartea Dictatura biometrica – cipul controlului total
Cititi intreaga serie:
Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină. Biometria (II)
DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)
Video:
Ascultati Conferinta de lansare a lucrarii cu prof Ilie Badescu, doamna Valentina Elefteriu Gafencu, sora Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu, marturistorul Nicolae Purcarea, fost detinut politic, prof Radu Ciuceanu, fost detinut politic, parintele Ioan Sismanian si parintele Filotheu Balan – Manastirea Petru Voda, Victor Roncea – Civic Media.
AUDIO: Conferinta DICTATURA si MARTIRAJ despre SFINTII INCHISORILOR si DICTATURA BIOMETRICA – cipul controlului total
VIDEO:
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: anti-cip, biometrie, campania anti-cip, carduri cu cip, cip biometric, Cipul controlului total, Civic Media, conferinta anti-cip, Dictatura Biometrica, ICT, ilie badescu, Maica Neonila, Neonila, nicolae purcarea, noua paradigma, parintele filotheu, parintele ioan sismanian, Parintele Justin Parvu, Petru Voda, prof dr ilie badescu, Prof Radu Ciuceanu, Rasafora Neonila, rfid, Societatea Tehnologică de Informaţie, Valentina Elefteriu Gafencu, Valeriu Gafencu, victor roncea 2 Comments »
