Pana la continuarea dezvaluirilor privind trecutul ascuns de recrutata DIE Catrinel Plesu, in prezent sotia lui Andrei Plesu si director al Centrului National de Carte al Institutului Cultural Roman (CNC al ICR) condus de HR Patapievici, prezentam o schema utila intelegerii structurii in care a activat sursa “Maria” timp de cel putin sase ani, conform documentelor CNSAS (vezi Noi documente CNSAS in Cazul Plesu si Securitatea. In ce consta vinovatia doamnei Catrinel Plesu, recrutata de DIE si angajata de ICR, locul de privatizare a anticomunismului. Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU? ). Totodata, consideram potrivit pentru reflectie asupra cazului si un fragment din extraordinara carte de memorii a artistului plastic Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si grafician de mare profunzime, cu desene de prima pagina in New York Times si The New Yorker, timp de zeci de ani, dar si unul dintre cei care au trait la varful politicii romanesti dupa 1989. Episodul de mai jos, extras din volumul sau, “Intre linii”, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO, ne arunca in Bucurestiul de sfarsit de dictatura cand Eugen Mihaescu, reintors pentru prima oara in patrie dupa plecarea sa in lume, are parte de cele mai stranii intamplari pe care si le putea imagina. Una dintre ele este legata de intalnirea cu filosoful Andrei Plesu. (Z.O.)
“Am avut la dispozitie cateva zile in care mi-am revazut vechii prieteni si nu m-am putut abtine sa nu observ ca, atunci cand ma aflam in compania unora dintre ei, dispaarea “coada” pe care mi-o rezervase Securitatea ca sa-mi tina companie. Unul dintre amici avea un Oltcit si asta imi convenea, caci ma puteam misca mai repede. Intr-una din zile, impreuna cu el, am pornit spre sosea. Am ajuns in Piata Dorobanti si, pe coltul unde se afla, acum cativa ani, cafeneaua Einstein, privind spre strada Paris, am zarit un personaj mic, gras, care traversa cu doua plase in maini, un fel de piticul Barba-Cot. Prietenul meu mi l-a aratat. spunandu-mi cu mandrie in glas:
– Uite-l pe filozoful nostru, Andrei Plesu!
Nu-l cunosteam, dar, dupa ce a sosit la New York, Irina Cajal mi-a pomenit numele lui de nenumarate ori. Mai tarziu, dupa 1988, cand am citit Epistolarum de Gabriel Liiceanu, mi s-a parut ca este o culegere de scrisori care seamana cu notele pe care cineva le-ar face pentru Securitate. Asa cum a insailat-o Liiceanu, cartea este o masturbare intelectuala a unor asa-zizi filozofi – Plesu fiind unul dintre ei – care sunt complet rupti de realitate. Marturisesc ca mi s-a parut plictisitoare lectura si nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc, dupa cum erau formulate epistolele, ca Securitatea reusise sa strecoare in anturajul lui Constantin Noica niste tineri care incercau sa adune praful stelar din preajma ilustrului ganditor. Mai stiam despre Plesu ca era critic de arta si ca publicase o carte, o culegere (alta!) de cronici, care se numea… Cum dracu’ se numea?… Ceva gen Ochiul si timpanul… Aaa, nu! Ochiul si lucrurile! Cautasem cartea prin librariile din Bucuresti, dar nu stiam ca asemenea “marfa” se tine sub tejghea (“la vedere” se gaseau numai “operele” lui Ceausescu). Eram curios si descopar cum scrie Andrei Plesu, daca descifreaza arta pe intelesul privitorului obisnuit si ii livreaza cheia operei sau se adreseaza, de fapt, colegilor de breasla pe care incearca sa-i impresioneze cu un limbaj sofisticat, incriptat, a la Haulica, mentorul sau. Eram constient ca se putea ca Plesu sa fie si el influentat de critica de arta franceza, spre deosebire de mine, care sunt un admirator al anglo-saxonilor si in special a lui Robert Hughes, colegul meu de la Time Magazine. Asa ca i-am cerut amicului sa opreasca masina, am fugit dupa cel pe care mi-l aratase si i-am blocat calea.
– Buna ziua, domnule PIesu! Ma numesc Eugen Mihaescu si, de cand am venit in Romania, incerc sa cumpar cartea dumneavoastra, Ochiul si lucrurile, dar nu o gasesc nicaieri.
Nici o secunda nu mi-am imaginat efectul pe care cuvintele mele il vor avea asupra interlocutorului meu. La auzul numelui, Andrei Plesu a sarit in sus, cu toate ce avea in maini doua plase grele, pline de cumparaturi, si a inceput sa se departeze de mine mergand cu spatele, incercand sa ma ocoleasca pentru a putea sa-si continue drumul. Speriat, holbase ochii la mine si, cand a reusit sa-si elibereze calea, aproape ca a luat-o la sanatoasa. A apucat doar sa ingaime: “Nu mai am decat o carte, nu mai am nimic…” Nu era constient, saracul, ce imagine caraghioasa avea, asa mic, cocosat de plasele din plastic, ca un gnom, la fel de barbos, aproape rostogolindu-se in incercarea de a se indeparta cat mai rapid de mine. Am ramas descumpanit sa constat cat se temea “marele filozof” de un transfug. Lasitatea de care a dat dovada m-a lasat perplex, iar felul in care si-a manifestat spaima de a fi vazut in compania mea mi-a amintit din nou de vechiul cosmar al revenirii in tara care, iata, parea ca devine realitate. Incidentul m-a indispus atat de tare, incat l-am rugat pe prietenul meu sa ma duca acasa.”
Motto:“– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.” – Catrinel Plesu, 2001
In urma publicarii articolului Roncea.Ro difuzat si pe Ziaristi OnlineCatrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani s-au evidentiat mai multe categorii de comentatori mai mult sau mai putin sportivi, dintre care se disting: unii care s-au bucurat, cu frenezie, ca e trosnit “intelectualul lui Basescu”, altii care s-au enervat, cu o nota de isterie, din acelasi motiv, comparand-o pe sotia lui Andrei Plesu, Catrinel Plesu, nume de cod “Maria”, gasita fara note informative la Dosar, cu mai cunoscutul informator al Securitatii Dan Voiculescu, aka Felix. Ambele categorii intra insa intr-una singura, mai mare, care populeaza pamantul din motive cunoscute doar de Dumnezeu.
Plesu nu a fost niciodata “omul lui Basescu”. Dimpotriva: Plesu a fost ministru sub Ion Iliescu, timp de doi ani, 1989 (dec.) – 1991 (oct.), inclusiv in timpul si dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 soldata cu oribila maltratare a studentilor si intelectualilor bucuresteni. Apoi, intre 1993 si 2003 (doua mandate Iliescu intrerupte de unul Constantinescu), Plesu a fost tot un fel de functionar guvernamental, ca beneficiar de fonduri de stat primite de la Guvernul Romaniei prin Fundatia Culturala Romana (actualul ICR) care subventiona total Revista Dilema, de la benzina pana la chenzina. Plesu a fost si ministru de Externe, sub Emil Constantinescu, tot doi ani: 1997 (dec.) – 1999 (dec.). Cand, daca ar fi existat ANI si DNA, probabil s-ar fi ales cu un serios dosar penal, pentru faptul ca in timp ce era ministru, fundatia lui, “Noua Europa”, a primit 1.000.000 de marci, “sponsorizare”, de la o fundatie din tara considerata a fi cea mai buna partenera europeana a Rusiei – si nu de ieri de azi -, Germania. Ca urmare a influentei nefaste avute la Cotroceni de cuplul informativ Adriana si Claudiu Saftoiu (ea, legaturi cu Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu, el, fost angajat al lui Mircea Dinescu la “Plai cu boi”), Andrei Plesu, la insistentele celor doi si ale lui Mircea Dinescu, este numit consilier prezidential de Traian Basescu, functie pe care o paraseste dupa 4 (patru) luni (apr. 2005), trantind usa si ridiculizandu-l de atunci pe presedinte de cate ori a avut ocazia. Pana cand Basescu i-a spus sa se potoleasca, daca nu vrea sa vorbeasca si el despre practicile rectorului de la “Noua Europa”. Si, brusc, Plesu a amutit. Curajul i-a disparut, desi este angajatul celui mai avut om al Romaniei, ca urmare a vanzarii petrolului romanesc catre fosta URSS, miliardarul Dinu Patriciu.
Ca sa inchei, momentan, acest capitol: Plesu a fost intotdeauna omul lui si al intereselor pe care le reprezinta. Si atunci cand se lasa curtat de Europa libera si batea in lung si-n lat Franta si Germania, cu acordul Securitatii. Si atunci cand o facea pe spionul interesant, cu Hirszowicz Agnieszka Kolakowska si Jessica Douglas Home. Si atunci cand il garda pe Noica impreuna cu Liiceanu. Si atunci cand, la brat cu Mircea Dinescu, “traducea” la resedinta lui Coen Stork, alaturi de comesenii Silviu Brucan si Ascanio Damian, cu totii, de la Stork la Plesu, urmariti, conform Dosarelor CNSAS, de o unitate a DSS ceva mai speciala: UM 0110, “anti-KGB”. Plesu a fost omul lui si atunci cand ii scria memorii lui Ceausescu si cand ii jura credinta lui Iliescu si cand il mangaia pe crestet pe Constantinescu si cand se gudura pe langa Basescu. Si acum, evident, cand isi primeste plicul de la casieria lui Patriciu.
Dar nu Plesu este subiectul, cum gresit s-a inteles de categoria mai larga amintita mai sus. Subiectul nu este nici sotia lui, recrutata de Directia Generala de Informatii Externe din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Socialiste Romania ulterior in cadrul Consiliului Securitatii Statului sub numele de Departamentul de Informatii Externe (condus de doi agenti sovietici: Nicolae Doicaru si Ion Mihai Pacepa). Desi suntem siliti sa ne ocupam de “doamna PLESU” ca de un caz exponential.
Anticipand reactii venite de la diversi nomazi de presa si maidan public, care au trecut repede in cazul Catrinel Plesu la formulari de genul “aşa-zisa recrutare a acesteia de către DIE” evidentiind faptul ca din Dosarul doamnei directoare a Centrului National de Carte de la ICR lipsesc notele din timpul activitatii sale de cel putin sase ani in cadrul Securitatii, am solicitat CNSAS un punct de vedere lamuritor cat si Notele de Constatare ale Directiilor de Specialitate in baza carora s-a emis Adeverinta “de necolaborare”. O parte din aceste documente au fost livrate cu promptitudine si profesionalism catre portalul Ziaristi Online.
Asteptam, in continuare, inca un document, esential, pentru a putea stabili cu exactitate gradul de vinovatie al doamnei Catrinel Plesu. Vinovatia morala, desigur, avand in vedere ca este angajata intr-o institutie care se pretinde bastion al anticomunismului iar sotul dansei, dl Andrei Plesu, este autorul tratatului de “Minima moralia” (al carui titlul a fost imprumutat fara ghilimele si mentiune – i.e. plagiat – de la filosoful de stanga german Theodor W Adorno) si a mai reprezentat si autoritatea publica maximala de dat note de moralitate “la tot poporul” din postura de membru al Colegiului CNSAS, timp de patru ani de zile.
Pana atunci, sa revenim la “asa-zisa recrutare”. Adeverinta Nr DJ 1108/23.03/2011 emisa de CNSAS nu lasa nici un loc de indoiala: Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”.” Formularea “asa-zisa” este valabila pentru asa-zisi ziaristi metaforalagii si asa-zisi poeti disidenti, cu stagii de perfectionare in Crimeea, cum este cazul lui Mircea Dinescu.
Intr-o prima iesire la rampa in acest caz, Mircea Dinescu isi contrazice in Q Magazine colegii din conducerea CNSAS, desi chiar el recunoaste ca a lipsit de la sedinta in care s-a analizat cazul Catrinel Plesu-DIE. “A fost probabil o tentativă de racolare, dar se pare că nereuşită”, spune Dinescu. Daca ar fi participat la sedinta Colegiului CNSAS la care s-a discutat cazul Catrinel Plesu (Petrulian), dupa opt luni de la emiterea Notei de Constatare a Directiei de Specialitate, ar fi aflat ca – dupa cum rezulta dintr-unul din documentele deja remise de CNSAS portalului Ziaristi Online – “Din perioada 1968 – 1974 se regasesc o serie de documente semnate de catre ofiterii de securitate in care consemneaza modul de recrutare al doamnei PLESU” (imi place ca CNSAS a pastrat grafia serviciilor 🙂 ). Isi inchipuie dl Dinescu ca ofiterii de Securitate isi permiteau sa o lungeasca cu “tentativa” de recrutare a unei fiice de academician sase ani de zile? Si cum a fost recrutata? Si-nca-odata, si-nca-odata, si-nca-odata? Apoi, ce mai e foarte interesant, este ca, din perioada 1980 – 1986, la Dosar se regasesc alte doua documente semnate in care ofiterul de securitate responsabil de caz “mentioneaza cum s-a realizat contactarea si pregatirea contrainformativa a doamnei PLESU pentru plecarea sa in Anglia” (vezi Infografia pusa la dispozitie de Ziaristi Online).
Articol in curs de actualizare. CNSAS urmeaza sa ne transmita un nou document, cel mai probabil in cursul zilei de luni. Pana atunci continuam:
CNSAS, Plesu, presa si Securitatea GDS
Am pomenit in articolul citat mai sus despre tratarea diferita a unor cazuri similare atat de catre CNSAS cat si, mai ales, de catre “o anumita parte a presei”. Dublul standard a fost aplicat pe un singur criteriu: apartenenta la gasca.
Cazurile “berbecutilor Bisericii fripti la protap” de Mircea Dinescu (exprimarea ii apartine) sunt revelatorii: IPS Andrei Andreicut a primit Decizie de colaborare cu Securitatea desi avea doar un Angajament si isi marturisese vina public intr-o carte de memorii. Ulterior acesta si-a castigat dreptatea in Instanta. La fel, regretatul IPS Bartolomeu Anania a fost asasinat public de aceeasi spalatoreasa de presa preferata a lui Andrei Plesu si executanta fidela a lui Mircea Dinescu in cazul Romosan, respectiv Mirela Corlatan. Personajul in cauza a infestat media din Romania (vezi titlurile in foto) cu asa-zisa colaborarea a batranului Leu al Ardealului cu Securitatea in baza unor Declaratii date sub proprie semnatura, transformate de Evenimentul Zilei in “Note Informative”, despre care Mitropolitul Anania deja scrisese singur in Memoriile sale publicate si aflate in librarii. Niciodata Evenimentul Zilei nu si-a retras minciunile si nu si-a cerut scuze in ciuda adevarului probat prin propria confesiune publica si documentele CNSAS. Sobolanii de presa si-au vazut visul cu ochii la moartea Leului. La fel ca in cazul poetului Cezar Ivanescu, ajuns in mormant ca urmare a minciunilor lui Mircea Dinescu raspandite prin intermediul agentiei lui Sorin Ovidiu Vintu, Newsin, si a postului sau de televiziune, Realitatea TV. Procesul intentat de familia Ivanescu colportorului calomniator Dinescu, in memoria numelui Poetului, este inca pe rol.
De cealalta parte, la capitolul “berbecuti”, staretul manastirii de protocol extern Stavropoleos, Justin Marchis, la vremea aceea membru al GDS, in ciuda Notelor date Securitatii pe cand era la Cheia, numelui de cod “CALUGARUL” si a indicativului avut (“122”), a primit, normal, Adeverinta de “necolaborare” cu Securitatea. Dar nu vinovatia sau nevinovatia lui legala ne interesaza ci faptul ca purtatorul rasei monahale, iesind de la CNSAS dupa audieri a afirmat doar ca a venit la fiul sau duhovnicesc Ticu Dumitrescu “cu gandul personal sa-i spun ca pe mine Dumnezeu m-a ferit sa scriu vreun rand despre cineva” la Securitate. De ce ai mintit, parinte?
Ca o culme a ridicolului, un alt preferat al gastii, mitropolitul apostat Nicolae Corneanu, alias “MUNTEANU”, alias “POPA VASILE”, alias “POPESCU ION/IOAN”, alias “MUNTEANU IOAN”, a fost cooptat de Vladimir Tismaneanu in Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste, sucombate prin mincinosul “Raport Tismaneanu”. Cazul Corneanu ar putea foarte usor sa-i aduca in fata Instantei pentru nerespectarea Legii CNSAS “privind deconspirarea poliţiei politice comuniste” chiar pe marii anticomunisti Dinescu, Plesu si Patapievici, care au acoperit Cazul Corneanu in timp ce erau la conducerea CNSAS. Concret, in baza Dosarului de 50 de volume insumand jumatate de secol de delatiuni, oferit de SRI proaspat infiintatului CNSAS, Mitropolitul Corneanu a fost audiat de catre membrii Colegiului, in care se aflau si cei trei corifei ai anticomunismului, la data de… 16.11.2001! Dupa audiere, in ciuda volumului impresionant al “activitatii in campul muncii” de informator a apostatului cu nume predestinat, Colegiul CNSAS a tacut malc, incalcand, repet, propria Lege, in baza careia functioneaza institutia. Au trebuit sa treaca sapte ani, pana cand Asociatia Civic Media a sesizat Presedintia si CNSAS privind incompatibilitatea unui turnator in cadrul unei Comisii de condamnare a comunismului, pentru ca Nicolae Corneanu sa primeasca Decizia nr 2410/28.08.2007 de “colaborator al politiei politice comuniste”.
Dar Corneanu nu a fost singurul informator din Comisia Tismaneanu. Ca si Catrinel Plesu, istoricul Mihnea Berindei, conform datelor puse la dispozitie de CNSAS, a fost racolat de Securitate tot in 1968 si a avut doua nume de cod: “SANDU” si “MIRCEA”, cele doua-trei personaje intr-unul singur continundu-si colaborarea cu “organele” si dupa emigrarea (lor) in Franta. Desi votul membrilor Colegiului a inclinat, normal, pentru neincriminarea lui Mihnea Berindei, si el unul dintre fondatorii GDS, in scrisoarea CNSAS catre Civic Media se afirma “ca aceasta decizie este rezultatul verificarilor partiale”. Un alt caz de rasunet legat de Comisia Tismaneanu il constituie cel al doctorului inchipuit Sorin Antohi alias “VALENTIN”, si el membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, publicist in revista “22” a GDS si colaborator al saptamanalului “Dilema”, silit sa se “autoconfeseze” tot dupa cererea Civic Media catre CNSAS. Ulterior confesiunii sale, Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu, fosti membri ai Colegiului CNSAS, au recunoscut in interventii publice ca au stiut de cazul Antohi din 2002, dar nu l-au deconspirat, la fel ca in cazul Corneanu. Fapta lor a intrat sub incidenta Legii deconspirarii colaboratorilor Securitatii care prevede pedepse aspre pentru astfel de acte.
Peste ani, acelasi Patapievici avea sa recidiveze in cazul Antohi, incercand reciclarea lui si a inca unui informator, Hoisie, prin ICR, in Germania, ocazie cu care a primit o viguroasa palma morala si intelectuala din partea laureatei premiului Nobel pentru literatura, scriitoarea Herta Muller. Iata scrisoarea ei catre Patapievici:
“Dupa cum reiese din programul Intitutului Cultural Roman vor veni la “Academia de vara” a ICR Berlin in aceasta luna Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar “directorul” acestui colocviu.Este scandalos faptul ca Romania se prezinta in Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu serviciul de securitate roman.
In Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele in toate domeniile: fostii informatori nu pot ocupa functii in cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale. Daca ICR-ul se prezinta in Germania cu aceste persoane isi va cauza daune ireparabile siesi, iar participantii germani vor fi folositi doar pentru lustruirea imaginii unor agenti deconspirati.
Se pune intrebarea cum ii vor prezenta angajatii ICR Berlin invitatilor la scoala de vara pe partenerii de discutie romani: Corbea Hoisie – profesor si agent de Securitate cu o activitate indelungata si Sorin Antohi – oaspete al unor universitati europene timp indelungat cu un titlul de doctor falsificat si cu publicatii fictive?
Si ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?
Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?Ce inseamna sa fii intelectual in Romania de azi?
Ce s-a ales din promisiunile Romaniei facute cu ocazia integrarii in UE? ICR-ul de la Berlin reprezinta vitrina Romaniei in Germania – dar de fapt se prezinta drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua raspunderea pentru acest fapt?
De la caderea lui Ceausescu fiecare institutie in Romania are propria raspundere si influenteaza felul in care se traieste in contextul libertatii castigate pentru care au murit sute de oameni!
Am sperat ca Romania se va normaliza in final (dupa atata timp si dupa atatea sanse pierdute), cel putin in domeniul cultural.
Ma doare si ma infurie faptul ca se intampla exact contrariul.
Promit ca nu voi mai calca pragul ICR la Berlin – si nu voi fi singura care va proceda astfel. – Herta Muller“
Alte cazuri, “de Grup“, musamalizate de “o parte” a presei si CNSAS-ului: William Totok, editorialist la revista “22”, Europa libera si Deutsche Welle, suspectat de a fi chiar unul dintre turnatorii Hertei Muller: In baza Notei de Constatare a CNSAS nr. S/DI/I/3706, rezultă că „TOTOK William este titular al dosarului fond reţea nr. R 285953 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat la data de 08.03.1974 pentru «acoperirea informativă a anului I Filologie şi în special a secţiei germană-română din cadrul Universităţii Timişoara, cât şi a cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn unde avem semnalări privind intenţia unor membri de a strecura idei străine de ideologia noastră». A semnat Angajament având numele conspirativ «THOMAS».“ Bineinteles, in ciuda nenumaratelor sale Note informative existente la Dosar a primit decizie de “necolaborare” cu Securitatea.
Dar ce se ne mai miram de cativa colaboratori ai “22” – sa nu-l uitam pe celebrul Ivanciuc, alias “BALEA ALEXANDRU” – cand insasi redactorita sefa (fosta, acum in rezerva) a revistei GDS, Gabriela Adamesteanu, a aparut in Dosarele CNSAS ca “sursa DIE” (iar DIE?), ca si in cazul Catrinel Plesu! Evident, tot la fel ca in cazul Catrinel Plesu, la Dosar nu s-au mai gasit si Notele “sursei UM 0544”.
Si cu asta ne intoarcem la Cazul exponential Plesu si Securitatea: Tot la fel – ne repetam – ca si in cazul Catrinel Plesu, nici in Dosarul scriitorului Petru Romosan nu s-a aflat nici o Nota informativa(foto). Dar el n-a mers nici la studii in Marea Britanie, nici n-a avut burse peste burse in Germania si nici nu si-a petrecut revelionul la Paris cu Liiceanu, Ierunca si Lovineasca pentru ca apoi sa se intoarca bine-mersi in Romania comunista. Si nici nu a avut o relatie neelucidata de cel putin 6 (sase) ani cu Securitatea. A semnat doar un Angajament pentru ca sotia lui sa poata primi, in aceeasi zi, pasaportul, si a putea pleca, chiar a doua zi, in strainatate, unde a si primit azil politic. Iar el a urmat-o trecand ilegal granita, tarandu-se pe burta prin noroaie si infruntand riscul de fi impuscat pe loc pe fasia frontierei. Si totusi, in ciuda lipsei oricarei Note informative dar spre deosebire de “doamna PLESU”, Petru Romosan a fost intai executat “pe surse” de aceeasi Curlateanca in tandem cu distinsul domn Tismaneanu si apoi condamnat pentru eternitate prin Decizia de “politie politica” emisa de CNSAS. Si-a recastigat libertatea si onoarea in Instanta. Interesant, nu?
La fel de interesant este si sofismul pe care il practica scriitorii de Adeverinte CNSAS. In cazul Catrinel Plesu, ni se spune intr-una dintre lamuriri, trimisa si nomazilor de presa, ca Dosarele si documentele identificate – cu alte cuvinte lipsa Notelor informative din cei sase ani de activitate la DIE – “atesta ca domnia sa nu a semnat niciun angajament de colaborare cu Securitatea şi nu a furnizat acestei instituţii a statului comunist informaţii prin care să fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, sau prin care să fi denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar”. Cum ar putea ca lipsa unor documente sa ateste un sir atat de important de fapte tine de domeniul fantasticului. Aceasta atestare a inexistentei imi aduce aminte de o fraza din Jurnalul genialului Dali: “Când l-am citit pe Nietzsche pentru prima oară, am fost şocat. Negru pe alb, acesta avea îndrăzneală să afirme: «Dumnezeu e mort!» Cum?! Abia aflasem că Dumnezeu nu există şi acum cineva îmi aduce vestea morţii Sale!…” Deci, dupa ce am aflat ca nu mai exista nici un document la Dosar cazul a si murit prin “atestare”. Adica Adevarul nici nu exista dar a si murit. Si totusi, Adevarul nu moare niciodata… Dincolo de interpretarile de nuanta semantica, sunt increzator ca onor Colegiul CNSAS ne va remite in cursul zilei de luni informatiile suplimentare solicitate azi, pentru a transa definitiv vinovatia “doamnei PLESU”.
Subliniez: nu discutam despre vinovatia legala. Si inchei, pana luni: vorbim de vinovatia morala. Pentru ca nu poti sa lucrezi la o institutie ca ICR, care se reclama de la anticomunismul de loja (vezi foto), si sa minti prin omisiune timp de 44 de ani, laudand insa, in ultimii 22, “tinuta morala” a fostului informator Alecu Paleologu, primul intelectual care s-a autodeconspirat in anii ’90.
Si “doamna PLESU” avea nenumarate ocazii sa aminteasca cum, in tinerete, a calcat stramb. Este omeneste, se iarta. Iata, daca nu impreuna cu conu’ Alecu atunci la numirea sotului ei la CNSAS, in anul 2000. Putea sa se intrebe, public: “Oare va gasi Andrei si Dosarul meu de cand m-am lasat recrutata de DIE?”. Putea sa o faca in interviul pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, in 2001, pentru o carte publicata de revista dlui Sorin Ovidiu Vintu, Academia Catavencu, cu titlul “Aceste sotii care ne guverneaza” – un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni si demnitari publici. O carte catalogata de maestrul Ion Cristoiu drept “plictisitoare de moarte“. Iata ca peste ani nu ne mai plictisim atat de tare citind in interviul lui Bendosvki din 2001 despre “oroarea” descoperita de “MARIA/PANAIT” in Dosarul ei de la Securitate “din anul plecarii in Anglia, din ’68…“.
Atentie onor CNSAS si Parchetul General al Romaniei: suntem in anul 2001. Sotia membrului Colegiului CNSAS Andrei Plesu are in mana Dosarul ei de Securitate din 1968. Mai precis Dosarul ei de recrutare in Directia Generala de Informatii Externe. Iar CNSAS da o decizie de “necolaborare”, dupa 10 ani. In baza copertilor unui Dosar gol.
Contempland atestarea CNSAS ne putem intreba, intemeiat: Este Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU (minus recunoasterea)?
Tiganul ajuns imparat la CNSAS considera ca dezvaluirea ingropata de EvZ, prin care se prezinta un document public, emis chiar de catre Colegiul in care, teoretic, activeaza – chiar daca a absentat la sedinta respectiva (poate tocmai de aceea s-a reusit emiterea Adeverintei, dupa opt luni de la Nota de Constatere?!) -, cu privire la recrutarea sotiei lui Plesu ca agenta/informatoare a Securitatii, reprezinta “o marlanie”. Cine vorbea de marlanii – autorul moral al uciderii lui Cezar Ivanescu dupa ce a “susurat” si apoi a “confirmat” public ca scriitorul anticomunist – aflat pe lista neagra a USLA – este informator (procesul intentat de familia acestuia este pe rol)!
In fine, voi reveni, dupa cum am promis, cu detalii despre acoperitii si descoperitii de CNSAS si cu informatii noi despre Cazul Catrinel Plesu, inclusiv de la CNSAS, intr-o analiza comparativa intre executatii public cu mana spalatoresei Mirela Curlatan si prietenii lui Mircea Dinescu din GDS si ICR. Asta daca nu ma impusca el pana atunci, dupa cum se exprima in ziarul Ring cu privire la subsemnatul, autorul dezvaluirii: “iti vine sa iei mitraliera si sa-i mai raresti” sau “sa le tragi un glont in cap” (pai, se se hotarasca, nu?). Sa vedem cine trage mai bine, totusi… 🙂
I-am lasat si eu un comentariu stimabilului Levant, care, cel putin dupa nume, se pare ca se orienteaza tot dupa “lumina de la Rasarit”: “Corect ar fi fost sa mi se ia si mie parerea in acelasi articol in care sunt impuscat. Dupa… nu prea mai am cum sa vorbesc… Dar tigania e mare in presa “romana”… Probabil Dinescu nu stie ca si KGB-istii se impusca, nu-i asa?”
Ring: Dinescu, in apararea sotiei lui Plesu: ”E o marlanie la adresa lui Andrei. Iti vine sa iei mitraliera”
Cine crede că dosarele CNSAS au devenit inofensive şi că fantomele Securităţii nu mai fac victime la peste 22 de ani de la căderea comunismului se înşală. Cazul ”Catrinel Pleşu – recrutată de DIE” – ”extras” de la naftalină zilele acestea, întâmplător sau nu, fix după numirea şefului SIE la conducerea guvernului -, este cât se poate de edificator. Poetul Mircea Dinescu scoate mitraliera, la figurat, evident, împotriva celor care, dintr-o posibilă culpă a CNSAS, ar sta în spatele atacului dur la adresa soţiei lui Andrei Pleşu. O posibilă ”reglare de conturi” cu ţintă (indirectă), chiar fostul ministru de externe al României!?…
De câteva zile, în media, mai ales în zona on-line, se rostogoleşte în fel şi chip povestea despre aşa-zisa ”RECRUTARE de către DIE” a DOAMNEI PLEŞU, director într-un departament important al ICR, dar şi soţia fostului ministru de externe (şi fost consilier prezidenţial în prima administraţie Băsescu). Este vorba despre o adeverinţă a CNSAS veche de un an care, după ce spune, negru pe alb, că ”doamna Catrinel Pleşu a fost recrutată de DIE”, adevereşte, tot ”negru pe alb” că aceleiaşi doamne Pleşu ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”. Stilul, pe alocuri eliptic din „Adeverinţa CNSAS” (pe care ”ring”, deocamdată, o prezintă în facsimil fără să o comenteze), a dat loc la tot felul de interpretări, unele mai tendenţioase decât altele. Şi la bârfe de tot felul. Cel puţin într-o anumită parte, foarte inflamată, a elitelor româneşti. Una peste alta, cazul ”CATRINEL PLEȘU – DIE” poate fi considerat un precedent periculos din multe puncte de vedere: fie că vorbim de dosarele dispărute sau încă neapărute ale unor intelectuali ori politicieni mai mici sau mai mari, fie că vorbim de suspiciuni în legătură cu modul în care apar în față unele ”cazuri” chiar la ”momentul potrivit” (vezi cazurile Mona Muscă, Petru Romoșan, Dan Amedeo Lăzărescu, Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Ivănescu – ultimele trei, care n-au apucat să mai ajungă în instanță, sfârșind tragic)! Și ”opisul” posibilelor ”precedente” la ”BANALITATEA RĂULUI” poate continua (și cu siguranță îl vom continua în curând). Cu toate acestea, la câteva zile bune de la scoaterea în față a documentului cu pricina, nici CNSAS nu a ieşit cu un comunicat de presă lămuritor (comunicat pe care, se pare, îl va da publicității în zilele următoare, nu în ultimul rând pentru că ”ring” a insistat să se întâmple acest lucru) şi nici familia Pleşu nu a reacţionat. Despre marii intelectuali prieteni ai familiei Catrinel și Andrei Pleșu, nu mai vorbim: toţi, aproape toţi, tac mâlc sau amână o discuţie cu jurnalişti de bună credinţă care vor să lămurească această problemă controversată de maxim interes public. Singurul care a avut curajul să explice cum stau lucrurile şi să sară în apărarea familiei Pleşu a fost Mircea Dinescu, poetul şi fostul disident care, în exclusivitate pentru „ring”, a dezvăluit unele lucruri de-a dreptul şocante din trecutul recent al intelectualităţii de la noi. Din România.
”Un viespar de tot felul de securişti, nişte tipi monstruoşi! Îţi vine…”
”Ştiu despre documentul de care vorbiţi (n.r. – «Adeverinţa CNSAS»). Ştiu şi ce a apărut (n.r. – în presa on-line, mai ales). Este o mârlănie la adresa lui Andrei Pleşu. În afară de faptul că amestecă viaţa privată cu această problemă de la CNSAS, e o porcărie fără margini. Mi-a dat şi mie telefon cineva să-mi spună că «soţia lui Pleşu…». Şi că «amantlâcurile lui…». Ceva sinistru. Şi asta despre cine, despre Pleşu care, înainte de ’89, a avut domiciliul forţat la Tescani. Despre Pleşu care, după ’90, a fost de două ori ministru. (…) În ce ţară din lume se mai poate întâmpla aşa ceva?! Dacă eşti ministru, în Germania primeşti leafă de ministru până la sfârşitul vieţii. Iar Pleşu, la noi a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui, că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie. E o ordinărie fără margini plină de insinuări. Orice om normal, ca să scape de această lume, îşi trage un glonţ în cap. Sau le trage lor un glonţ în cap”, spune, în exclusivitate pentru ”ring”, Mircea Dinescu, extrem de indignat.
”Sigur, noi nu avem Siberia…”
Dinescu rememorează cum a fost săltat Pleşu de Securitate înainte de ’89. ”Vă spuneam că Pleşu a avut domiciliul forţat la Tescani (nr-localitate în județul Bacău). El a fost luat de Securitate de pe stradă când venea la mine. A fost ultima mea întâlnire în libertate cu Pleşu înainte de ’89. I s-a spus: «De azi înainte, domnule Pleşu, nu mai aveţi voie să vă întâlniţi cu domnul Dinescu. După o săptămână l-a mutat la Tescani. Şi până la revoluţie a stat acolo. Sigur, noi nu avem Siberia, dar şi să fii rupt de lume când eşti om liber şi doctor în filosofie, să te mute la Tescani…”
”Domnule DR Popescu, va suna foarte urât în biografia mea: Dinescu a fost exilat la Tecuci!”
Chiar şi lui Dinescu i s-a propus domiciliu forţat. Iată cum descrie poetul, ”în metru antic”, acest episod demn de Orwell şi Kafka: ”Şi pe mine au vrut să mă mute când venea Gorbaciov în România însoțit de mulți ziariști străini. Şi m-a chemat la Uniunea Scriitorilor DR Popescu să-mi spună că ne-a găsit serviciu, și mie și soției: ca bibliotecari la… Tecuci! Şi i-am spus: «Domnule DR Popescu, după ce Ovidiu a fost exilat la Tomis, va suna foarte urât în biografia mea: DINESCU A FOST EXILAT LA TECUCI! Îmi pare rău, numai cu jandarmii, cu miliţia mă mutaţi!». Şi n-am vrut să merg. Ştiam că peste două zile veneau jurnaliştii străini care-l însoţeau pe Gorbaciov pe Bitolia (nr-pe strada Bitolia) şi, chiar dacă nu puteau să intre, vedeau că sunt păzit la poartă. Pleşu n-a avut ce face şi a acceptat exilul. Şi s-a dus la Tescani”.
”Doamna Pleşu nu a făcut poliţie politică”
În ce priveşte aşa-zisa implicare a doamnei Pleşu în ”poliţia politică” a regimului trecut, Dinescu este categoric: ”Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliţie politică în sensul legii. (…) Pe de altă parte, nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”.
”Când eram tânăr poet, băieţii încercau să discute cu mine”
Au încercat să-l racoleze şi pe Dinescu cei din DIE/CIE? Iată ce spune poetul, fost disident: ”Iar chestia asta cu racolarea: băieţii (n.r. – securiştii) dădeau la peşte, încercau. Şi eu, când eram tânăr poet… Băieţii încercau să discute cu mine când plecam în străinătate: «Ştiţi, aveţi nevoie de viză!» Securistul de la Uniunea Scriitorilor sau de la întreprindere, de unde plecai în străinătate, venea şi-ţi spunea: «Ştiţi că vă veţi întâlni cu nişte tipi, cu X, cu Y, cu ăla, cu ăla, şi trebuie să faceţi un raport la întoarcere!…» În fine, dădeau la peşte băieții. Ei încercau. Ţinea – bine, nu ţinea – nu ţinea!”.
De ce tace familia Pleşu, de ce tac intelectualii?
Nimeni din presă nu a vorbit până în prezent cu doamna Catrinel Pleşu sau cu domnul Andrei Pleşu. Noi am încercat să luăm legătura cu doamna Pleşu la ICR (instituţie care nu are, se pare, nimic de spus). La ICR ni s-a comunicat că ”doamna Pleşu este… în concediu”. Am încercat, tot fără succes, atât telefonic, cât şi prin SMS, să-i comunicăm domnului Andrei Pleşu (și, prin domnia sa, doamnei Pleșu) intenţia noastră de a prezenta, cu bună credinţă, acest caz de interes public, caz care, fără explicaţiile necesare, ar putea stârni mari confuzii. Și ar crea un precedent periculos. Consecvent cu politica editorială a unui ”ziar de bun-simţ”, ”ring” rămâne în continuare deschis atât familiei Pleşu, cât şi tuturor celor care (intelectuali sau nu, prieteni sau nu cu familia Pleşu) doresc să comenteze acest caz emblematic şi, totodată, foarte controversat. Un caz care, dacă nu va fi suficient de bine explicat (și înțeles) va deveni un precedent periculos. Și, poate, ca și în alte cazuri, știute sau mai puțin știute, va NAȘTE…DRAME.
“Sursa”: Christian Levant/Ring “Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliție politică”, MIRCEA DINESCU
”Nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”, MIRCEA DINESCU
”Este o mârlănie la adresa lui Pleşu. (…) El a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie.”, MIRCEA DINESCU
38 de ani au trecut până să se afle că doamna Catrinel Pleşu (fostă Petrulian) ”a fost abandonată din reţeaua DIE în 16.03.1974”, după ce ”a fost recrutată de DIE” cu ”numele conspirativ Maria”.
Chiar daca la prima vedere poate parea un caz desuet – eh, inca o amarata de informatoare/agenta a Securitatii, acolo – gravitatea acestui caz trebuie inteleasa in conjuctie cu faptul ca in Colegiul CNSAS a lucrat chiar sotul persoanei, recte Andrei Plesu, iar in prezent Catrinel Plesu lucreaza pentru un alt fost membru al Colegiului CNSAS, recte Patapievici. Dupa cum remarca si Q Magazine, ambele personaje si-au făcut imagine din condamnarea comunismului (scena Lojii). In acelasi timp, cazul trebuie analizat prin comparatie cu adevaratele executii de presa care s-au realizat prin intermediul CNSAS asupra unor persoane publice si personalitati de marca ale Romaniei (vezi cazurile Petru Romosan, Cezar Ivanescu sau IPS Bartolomeu Anania, dintr-o multitudine) fara a exista nici cea mai mica dovada a colaborarii lor cu Securitatea, daramite un document oficial din care sa reiasa recrutarea si functionarea in sistem, inclusiv in strainatate, timp de mai multi ani de zile. Dar despre aceasta, in cele mai mici detalii, in articolul urmator, pentru care am solicitat si o lamurire din partea CNSAS, tinand cont si de interesul opiniei publice (vezi mai jos).
Monitorizand presa zilei, este interesant de observat cine a exclus subiectul. Evident, mai toata “presa buna”. Dupa cum aminteam mai sus, in cazul Bartolomeu Anania, fara absolut nici o dovada, fara nici un act remis de CNSAS, doar pe baza unor inventii murdare crosetate de Mirela Curlatan, intervievatoarea preferata a lui Andrei Plesu – vezi EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu cu “mancatorii de cacat” – Evenimentul Zilei a tinut o campanie de exterminare psihica si defaimare publica de trei zile la rand, prin articole de cap de ziar multiplicate prin nenumarate prezente TV. La fel, Adevarul, Cotidianul si Evenimentul Zilei, plus agentia de stiri a lui Sorin Ovidiu Vintu NewSin si sifonarul Mircea Dinescu, au umplut “pe surse” toate ziarele vremii cu presupusa colaborare a lui Cezar Ivanescu si, apoi, a lui Petru Romosan. Petru Romosan si-a aparat onoarea in fata falselor acuze ale CNSAS intr-un proces castigat definitiv si care nu a facut inca valurile necesare (aviz tot Mirela Curlatan). Cezar Ivanescu a murit de inima rea si alte cauze ramase neelucidate. Astazi, in cazul Catrinel Lacramioara Plesu, mucles. Sau, cum foarte plastic se exprima marele patron de presa Sorin Ovidiu Vintu, in loc de prezentarea subiectului, se alege varianta “prin batista”. Dinu Patriciu, patronul lui Andrei Plesu, stie mai bine de ce.
Pana voi reveni asupra subiectului, sunt de remarcat urmatoarele articole de presa:
Cazul Catrinel Plesu – colaboratoare (informatore/agenta) a Securitatii a scandalizat lumea mai mult sau mai putin bine informata din Romania. Dis de dimineata am fost trezit de telefonul unui important fost demnitar de rang inalt al statului roman (printre primii oameni in stat) care vroia sa stie daca sotia disidentului “prin mancare” Andrei Plesu, actuala directoare a Centrului National al Cartii lui Patapievici de la ICR, “a fost sau nu a fost?”. Daca e sa ne luam dupa cel mai bun tovaras al lui Andrei Plesu, atoateincompatibilul Mircea Dinescu, cica n-ar fi fost “deloc-deloc”. El stie. Desi recunoaste ca nu a participat la sedinta Colegiului CNSAS cand s-a constatat ca Catrinel Plesu “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe” si “a avut numele conspirativ “Maria””. Asadar, daca e sa ne luam dupa documentele CNSAS, puse la dispozitie in articolul Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani, se pare ca e undeva intre nici “prea-prea” nici “foarte-foarte”. Totusi, ramane intrebarea: de ce a tacut 44 de ani (in fata prietenilor) si 22 de ani (in fata opiniei publice)?
Revista Q Magazine, condusa de profesionista Floriana Jucan, incearca sa afle raspunsul la aceste dileme, intervievandu-l pe inca membrul Colegiului CNSAS, incompatibilul Mircea Dinescu:
A fost sau nu soţia lui Pleşu colaboratoare a DIE? Dinescu spune că nu!
Soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, ar fi fost colaboratoare a Direcţiei de Informaţii Externe, conform unei adeverinţe furnizate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a fost făcută publică pe blogul lui Victor Roncea. Mircea Dinescu a precizat pentru Q Magazine că soţia lui Andrei Pleşu nu a fost o colaboratoare a DIE, întrucât nu există nicio notă informativă semnată de ea care să se regăsească în dosarul de la CNSAS.
Având în vedere faptul că Andrei Pleşu a fost în cadrul CNSAS, au apărut şi speculaţiile conform cărora documentele care ar fi putut dovedi colaborarea soţiei sale cu DIE ar fi fost sustrase. Mircea Dinescu afirmă că „reciclarea” unor dovezi ar fi fost imposibilă din momentul în care dosarele ajungeau la CNSAS, dar recunoaşte că au existat şi dosare care nu aveau decât… coperta.
„Întâmplarea face că nu am participat la acea şedinţă. Ce vă pot spune însă este că doamna Pleşu nu a fost colaborator al Securităţii pentru că nu există note informative pe care să le fi semnat. La dosar nu există decât afirmaţiile securiştilor. A fost probabil o tentativă de racolare, dar se pare că nereuşită. Să ştiţi că băieţii dădeau ca la peşte. Ştiau că urma să pleci sau că doreai să pleci în străinătate şi imediat erai contactat. Însă, una era că ei încercau să te racoleze, alta să şi colaborezi. Din ce ştiu eu, nu există documente care să confirme colaborarea doamnei Pleşu cu DIE. Că puteau să fie sustrase documente, la CNSAS, e o porcărie. Dar, ce, despre mine nu s-a scris că am cărat cu geamantanul documente în Germania? O porcărie fără margini. Este imposibil să lipsească ceva la CNSAS, pentru că orice intră în instituţie, orice document care este luat de un membru al CNSAS şi returnat are şi număr de ordine, de primire şi predare. Chestiile acestea se pot verifica, nu se fac după ureche. Este adevărat însă că la CNSAS au venit şi dosarele unora care conţineau doar coperta. E clar pentru mine că la SRI s-a făcut un matrapazlâc, o pot spune cu mâna pe inimă. Cred că au fost unii atunci care şi-au cumpărat dosarele, dar asta s-a întâmplat înainte să ajungă la noi. În plus, cred că cei de la CNSAS au formulat puţin cam neclar, cam incorect, adică a fost colaborator, dar de fapt nu a fost pentru că nu există note informative”, a precizat Mircea Dinescu, fost membru în Colegiul CNSAS.
Dileme morale… pe bani publici
Catrinel Pleşu este chiar director al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, condus de Horia Roman Patapievici, ICR funcţionând sub înaltul patronaj al Preşedinţiei Române. Aşadar, un funcţionar al statului aflat într-un post înalt, patronat de o instituţie care şi-a făcut imagine din condamnarea comunismului.
Racolată şi abandonată de DIE, fără documente informative
Conform adeverinţei NR. 748/ 22.02.2011, eliberată la solicitarea „Evenimentului zilei”, document care poate fi accesat prin simpla căutare a numelui Catrinel Lăcrămioara Pleşu (Petrulian) pe motorul de căutare al CNSAS, se menţiona că „În baza Notei de Constatare nr S/DI/I/1433 din data de 03.06.2010, întocmită de către direcţia de Specialitate din cadrul CNSAS, în care se regăsesc următoarele elemente: doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel este cotitulară a dosarului nr. SIE 89 (cotă CNSAS). Domnia sa a fost recrutată de către Direcţia Generală de Informaţii Externe, în perioada în care urma să-şi continue studiile de limbă şi literatură engleză în Anglia. A avut numele conspirativ «Maria». A fost abandonată din reţea la data de 16.03.1974. Direcţia de Specialitate nu a identificat documente transmise Securităţii de către domnia sa. Dosarul nr. SIE 89 (cotă CNSAS), al cărei cotitulară este doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel conţine şi documente privind urmărirea domniei sale de către organele de Securitate, în perioada 1985-1986. Doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel, figurează în calitate de urmărită şi în dosarele de grup fond informativ nr. I 198678 (cotă CNSAS) şi nr. I 5813 (cotă CNSAS)”. Conform procesului verbal al şedinţei colegiului CNSAS din data de 22.02.2011, Mariei Catrinel Pleşu „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborat al Securităţii”.
Domnul Larry L. Watts pregateste pentru tipar volumul al doilea al lucrarii “With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania“ (Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului sovietic contra României). In acest al doilea volum sunt înfatisate actiunile coordonate de serviciile secrete sovietice, în colaborare cu cele ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varsovia, contra României, din intervalul 1978 – decembrie 1989. Revista Magazin Istoric, prezinta, in serial, capitolul consacrat „defectiunii Pacepa“. Prin amabilitatea prestigioasei publicatii romanesti si a autorului american Ziaristi Online publica in premiera pentru spatiul liber al internetului al doilea episod dedicat lui “Pacepa-KGB”, dupa ce a reprodus si LARRY L. WATTS DESPRE PACEPA-KGB (I). In acest episod veti putea afla despre cum au demascat serviciile speciale de informatii americane dezinformarile si “masurile active” intreprinse in Statele Unite de agentul Moscovei si Budapestei, Ion Mihai Pacepa. Fotografia a fost imprumutata de Ziaristi Online de pe site-ul Pacepa.ro.
Alertate de insistentele afirmatii ale lui Pacepa si ale adeptilor sai, agentiile americane, inclusiv comunitatea de informatii, au plasat România sub o atenta examinare, atunci când venea vorba despre achizitiile sovietice de tehnologie. Ceea ce au descoperit a fost tocmai opusul celor declarate de Pacepa si foarte aproape de ceea ce se plângeau serviciile de informatii sovietice (1).
La patru ani dupa ce Pacepa a început sa propage mitul operatiunilor de procurare de tehnologie pentru sovietici, agentiile de informatii americane au ajuns, toate, la concluzia ca, spre deosebire de celelalte state membre ale Tratatului de la Varsovia, România „nu raspundea sarcinilor trasate de sovietici pentru colectarea de informatii stiintifice si tehnologice“ (2). La un an dupa aparitia cartii Orizonturi rosii, în care Pacepa repeta afirmatiile, Pentagonul nota ca românii nu actionau „ca un surogat pentru serviciile sovietice“ din cauza „slabelor legaturi cu sovieticii în domeniul informatiilor“, nici nu se observase, din studierea comportamentului lor în Statele Unite, ca aveau ca prioritate culegerea de informatii sensibile din domeniul stiintei si tehnologiei (3).
Afirmatiile lui Pacepa au oferit si dovezi care sugerau ca Bucurestiul avea dreptate sa îl suspecteze ca fiind agent si al Moscovei, si al Budapestei. Pacepa a indicat Germania de Est, România si Polonia – în aceasta ordine – ca fiind statele care desfasurau cea mai intensa activitate de furt de tehnologie din SUA.
Dincolo de includerea României în acest grup, el excludea, în mod inexplicabil, Ungaria (o constanta în scrierile lui Pacepa). În realitate, principala contributie în acest domeniu pentru Moscova a venit din partea acelor natiuni care aveau o puternica comunitate de emigranti, reprezentante oficiale mai numeroase si locatii multiple pe teritoriul american, de unde puteau opera. Dupa cum nota comunitatea de informatii într-una dintre National Intelligence Estimates (Estimari nationale de informatii), „Polonia si Ungaria apar drept participantii est-europeni majori“ la acest proces (4).
Doamna Catrinel Plesu “este cotitulara a Dosarului nr SIE 89 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutata de Directia de Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria””, se afirma in Documentul CNSAS.
De aceea, nu pot să apreciez decât că ori s-a vrut o capcană în care Preşedintele să se repeadă repede cu un decret de instituire a stării de urgenţă, ceea ce ar fi însemnat ca imediat conducerile administraţiilor locale să fie preluate de militari, să se conducă prin ordonanţe militare, ori este vorba de necunoaşterea legii.
Documentul CNSAS publicat astazi pe Roncea.Ro este o premiera. Nici un alt membru sau fost membru al Colegiului CNSAS – si tocmai unul din cei de vaza, ca Plesu sau Patapievici – nu a aflat, pana acum, ca insusi cel mai apropiat tovaras de viata al sau a fost un turnator al odioasei Securitati si poate l-a avut chiar pe el “in lucru”, ca “obiectiv”. Si mai releva si o tragedie a ce putea sa faca regimul comunist din om: el, membru PCR de la 19 ani, ea, informatoare de la 19 ani. Iata istoria acestei veritabile povesti de telenovela damboviteana cu staif intelectual:
Cine spune ca comunismul era rau mananca cacat, ca sa il citez, literalmente pe dl Andrei Plesu (vezi interviu in EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu). In interviul cu pricina, dl Andrei Plesu se revolta, printre altele, pe urmatoarea categorie de oameni: “Foştii care au adoptat strategia inversă, care au devenit nişte mari, feroci luptători anticomunişti. Pe mine ăştia mă enervează la fel de mult. Adică, după ce ai mâncat căcat până în 1989, brusc, când s-a dat voie la revoltă, tu îţi faci un portret de mare combatant, care nu-i suportă pe primii”. Limbaj de filosof sadea.
Chestiune e ca, exact acum un an, in februarie 2011, de pe scena Ateneului Roman, disidentul Adam Michnik il cam baga la apa pe prietenul dlui Plesu, Gabriel Liiceanu, tocmai pe acest motiv, fara a-i uita si pe intelectualii care in timpul comunismului au luptat cu regimul ca membri ai miscarii de “rezistenta prin mancare”: “Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului…. Enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public… Pardon, nu esti bolşevic, ci menşevic!” (vezi Bookiseala.ro).
Adevarul e ca, daca urmarim, chiar din avion, traseele celor doi, Plesu si Liiceanu, cei care sustin ca in comunism s-a trait rau chiar mananca cacat – in lipsa de altceva -, ca sa-l plagiez, din nou, pe dl Plesu. Dupa cum se stie, dl Plesu a fost intre 1975-1977 bursier al Fundatiei „Alexander von Humboldt” la Bonn, in Germania Federala, conferentiind despre “arta si filosofia culturii românesti” la Bonn, Dortmund, Düsseldorf si Freiburg, conform CV-ului sau oficial. Intr-o a doua bursa a aceleiasi Fundatii, in anii 1983-1984, dl Plesu s-a insotit la Heidelberg cu prietenul sau, Gabriel Liiceanu, dand ture de week-end si pe la Paris, unde se intretineau sau erau intretinuti, cum vreti sa spuneti, cu/de familia Lovinescu-Ierunca. Dl Liiceanu are o povestire simpatica despre ultimul an al domniilor lor la Heidelberg si “rezistenta prin mancare” care a urmat la revenirea lor la Bucuresti, lasata cu o orgie culinara la Bran. Desigur, in timpul oprimantului regim comunist.
Dar despre dl Andrei Plesu, angajatul distinsului capitalist kazahstanez Dinu Patriciu, se pot spune multe. Pentru discutia de azi ne vom restrange la doar cateva aspecte… geografice. Dl Plesu traia si in anii odiosului regim comunist exact unde locuieste si astazi: intr-o vila din str Paris nr 14 A, la umbra Palatului Victoria. In decembrie 1989, venit val-vartej de la Tescani, posibil in acelasi tren cu dl Magureanu, “exilat” si el prin zona, sfarsitul regimului Ceausescu il prinde la o sueta revolutionara cu Iliescu si Brucan, in casa la vecinul si cumnatul sau, Ascanio Damian. Asa s-a fondat GDS-ul, la scurt timp dupa intrarea in legalitate a FSN-ului. Despre arhitectul Ascanio Damian, istoricul dlui Vladimir Tismaneanu, Gabriel Catalan, ne informeaza ca era un activist de Partid si membru al nomenklaturii de origine evreieasca (vezi Anuarul Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” – Iaşi, Issue no.47 /2010). Asta apropo de “fostii” pe care era enervat dl Plesu ca “mananca cacat”. Dl Plesu era si el, se intelege, membru al familiei si se intelegea bine si cu cartierul. Mama sa vitrega lucrase in afacerile Externe ale RSR si tatal, venit de la Tulcea, unde avusese o aventura mai aprinsa cu o tanara nomada, lucra la Policlinica membrilor CC al PCR si a “organelor speciale”, aflata dupa colt, pe strada Washington. Familia era intarita acum si prin casatoria surorii sotiei sale Catrinel Lacramioara, fiica academicianului Nicolae Petrulian, cu mai varstnicul nomenclaturist Ascanio Damian.
Pe Catrinel, in prezent director al CNC al ICR (Centrul National al Cartii) si pensionara Humanitas, a intalnit-o, conform confesiunilor doamnei, in octombrie 1972. Zvonurile despre inselarea ei de catre filosof, dupa o casnicie de 40 de ani, chiar in noaptea Craciunului, au fost confirmate cu lux de amanunte printr-un foto-reportaj publicat de o revista axata pe… “minima moralia”.
Mai rapida decat el, apropo de comunism si “mancatorii de cacat”, Catrinel Lacramioara Petrulian beneficiase deja, la data amorezarii lor, de o bursa “la o universitatea foarte buna din sudul Angliei”. Intr-un interviu pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, doamnei Catrinel Plesu, pentru o carte omagiala scoasa de Academia Catavencu cu neveste de demnitari, directoarea CNC al ICR ne informeaza ca acest eveniment s-ar fi petrecut prin 1968: „Marturisesc ca am plecat trista, aici aveam prieteni, era acea lume paralela din anii ’60. Am facut bachelor trei ani”. Deci pana prin 1971, luna iulie, cand se incheie scoala. Avea 23 de ani si, la revenirea in tara, este angajata imediat la Institutul „G. Calinescu“, sectia de literatura comparata. In noiembrie se casatoreste cu Andrei Plesu, si el, desi abia absolvise facultatea, deja “cercetător” la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Oare stia atunci Andrei secretul cel mare al Lacramioarei?
Carmen Bendovschi, fara sa stie ce va lasa istoriei, o intreaba pe dna Catrinel Plesu, in interviul citat deja: “– Ti-ai citit dosarul?”. Catrinel: “– Am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68… Iti dai seama ce minciuna a fost asta cu „anii de deschidere“?! Ma urmareau in troleibuz, cind ma duceam la prietene de-ale mamei si le lasam bilete in usa: „draga tanti Gina, imi pare rau ca nu te-am gasit, te mai caut poimiine…“! M-a apucat o furie teribila, o liota de oameni platiti pentru ce?! Am mai vazut ceva care m-a indispus teribil si de-aia iti spun ca este utila, utila istoria dosarelor, nu pentru a plati polite sau pentru a umili oameni, dar iti explica cum functioneaza un sistem. Poate ca copiii nostri sau copiii lor vor dori sa stie cum functiona acest sistem… Din dosar lipsesc anii ’82-’83, dar „Panait“ (numele meu de cod) reincepe a fi urmarit in 1986…”.
“– Oroare?”, revine actuala directoare ICR – Viena. “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”, subliniaza directoarea CNC al ICR, sotia “filozofului socratic” rector la Colegiul Noua Europa. Un filosof care, nu se stie prea bine de ce, desi fusese membru al PCR, inca de la 19 ani (!), a acceptat sa incalce Legea CNSAS si, in loc sa se ocupe de opera sa neinceputa, si-a sacrificat timpul pentru a-si baga mainile, pana la coate, in Arhivele Securitatii. Oare de ce?
Carmen Bendovschi are un moment de clarviziune privind pozitia ocupata de Plesu la CNSAS impreuna cu Patapievici si Dinescu: ” – Sa fim sincere, ramine pentru moment o functie jegoasa… iertaciune!”. Doamna Catrinel Plesu nu se lasa mai prejos: “– E adevarat, umbli in intestinele jalnice ale unui aparat de represiune. Mi se pare important. Si cred ca trebuie sa o faca oameni corecti si cu compasiune, pot sa fie „radicali“, dar fara vehementa si fara brutalitate; si el are aceste calitati, absolut! Nu fiindca e sotul meu, dar sint in genomul lui! Pe de alta parte, daca nu se pun la dispozitie toate arhivele, mi se pare o munca inutila. Repet, e important pentru generatiile care vin, se demitizeaza un monstru care parea atotputernic, poate asa nu se va mai putea naste altul… In rest, exista oameni mai slabi si oameni mai puternici. In Germania au fost drame reale, neveste spionate de soti, frate de frate, unii s-au sinucis… In Romania nimic nu e prea dramatic, dar recuperarea acestei istorii este totusi necesara, desi e dureroasa. De cite dezamagiri si de cite suferinte nu am avut cu totii parte in acesti ani?… „Normalitatea“ se cucereste greu, e o lupta zilnica. In ’89 ni s-a schimbat viata, am pierdut prieteni, am cistigat prieteni, asta e. Trebuie acceptat asta, daca nu – vom muri incremeniti in proiect, cum spune Gabriel Liiceanu.”
Oare dna Catrinel Plesu, functionar public al unei institutii culturale de stat, si-a inchipuit, cand a trantit aceste minciuni istorice, ca sotul ei, dl Andrei Plesu, a curatat toata arhiva CNSAS?
Pentru a nu ramane incremeniti in proiectul “Noii Europe”, Humanitas si CNC al ICR, dupa cum se speriase dna Catrinel Plesu ca s-ar putea intampla, consider necesar sa prezint Documentul CNSAS de mai jos, emis la 11 ani de la infiintarea CNSAS, in urma cu un an, dar ramas “netranspirat” in presa, in ciuda faptului ca dna Plesu ocupa o functie publica iar Adeverinta a fost transmisa si solicitantului, respectiv ziarului Evenimentul Zilei, inca din martie 2011. E drept, este o Adeverinta de necolaborare cu Securitatea, asa cum a primit, de altfel, si Sorin Rosca Stanescu, auto-deconspiratul agent “Deleanu”. Dar este o Adeverinta in care, chiar daca intregul adevar este escamotat, cel putin apare faptul ca Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) a mai avut un nume de cod pe langa “Panait”, respectiv “Maria”, dar pentru activitatea sa, nelamurita, de agent sau informator al Directiei de Informatii Externe, DIE, mama lui SIE.
Ce observam, din prima: desi Nota de Constatare a fost emisa pe data de 3.06.2010 ea a fost discutata tocmai in sedinta Colegiul CNSAS din 2.02.2011. Dupa 8 (opt) luni. Fiind transmisa apoi catre taciturnul EvZ pe 23.03.2011. Acum 11 luni.
Alte date interesante: contrar obligatiilor investigatorilor CNSAS si chiar si ale Colegiului, Adeverinta este redactata in termeni vagi pentru “a se eluda meandrele concretului”. Astfel, se afirma ca doamna Plesu “este cotitulara a Dosarului nr SIE 89 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutata de Directia de Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”. A fost abandonata din retea la data de 16.03.1974.“ Adica la un an si jumatate dupa ce s-a casatorit cu Andrei Plesu. Bineinteles, conform Adeverintei CNSAS, Directia de Specialitate, condusa de fosta subalterna a dlui Plesu, pe numele ei Germina Nagâţ, “nu a identificat documente transmise Securitatii de catre domnia sa”. Domnie, nu gluma. Dupa cum observati, lipseste elementul cel mai important, care este o data fixa, ce, de multe ori, are inscrisa pe Angajament pana si ora: momentul recrutarii. Daca vorbim de “perioada in care urma sa-si continue studiile” (alta formulare voit ambigua), conform marturiilor dnei Plesu, ne intoarcem in anul 1968 sau chiar 1967. Asadar vorbim de o colaborare documentata de cel putin 5 (cinci) ani, cu organele speciale ale DIE. De la 19 ani! “– Oroare?”
A semnat sau n-a semnat? – aceasta va fi (oare?) dilema lui Plesu. Si ce a turnat? – ca doar nu a tinut-o Securitatea in brate degeaba cinci ani, pe banii poporului, cu teschereaua plina de informatii culese din spatele liniilor inamicului imperialist.
Ce mai observam: “domnia sa”, dna Plesu, afirma in interviul cu dna Bendovschi ca “am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68” – Dosarul de informatoare, asadar – si ca din el lipseste aparent doar perioada ’82-’83 (perioada cu Meditatia Transcedentala, lasata cu scrisorile lui Plesu catre Ceausescu, adaug eu). CNSAS afirma insa ca din 1973, data abandonarii “Mariei/Panait” din Retea, si pana in 1985, cand a inceput sa fie urmarita pentru un an, nu mai exista alte date la Dosar. Se pune o intrebare logica: Ce Dosar are de fapt in posesie domnia sa, dna Plesu? Si de ce a tacut, pana la urma, de 21-plus de ani?
Si ar mai fi una, mai de “DilemaVeche”: cata nesimtire poti sa ai sa vorbesti de “lichele” si chiar tu sa fii una dintre ele si sa te revolti pe turnatori si “mancatori de cacat” ai regimului comunist si chiar biata ta nevasta inselata si cu tine sa te numeri printre ei?
“– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”
Dl Gabriel Andreescu, cunoscutul aparator al tuturor minoritatilor din Romania, de o anumita orientare sexuala sau sectara, eventual transcedentala, dar mai ales, de origine “moldava” si maghiara, a ales sa-si exprime frustrarile de ordin personal atacandu-l pe istoricul american Larry Watts si pe generalul SRI (r) Aurel Rogojan printr-un melanj despre “reabilitarea Securitatii” mixat sub forma unei duble recenzii publicata in Timpul.ro (Revista aparuta cu sprijinul financiar al Primariei Iasi – Primar Gheorghe Nichita, vicepresedinte PSD).
Mircea Popescu: Daca as avea acces la emailul domniei sale, l-as intreba pe domnul Victor Ponta daca doreste la fel de mult ca o minoritate importanta ca cea romaneasca din zonele in care UDMR-ul forteaza maghiarizarea prin toate mijloacele, sa aiba o reprezentare parlamentara. Nu de alta, dar tocmai prezenta parlamentara si guvernamentala a UDMR-ului adanceste tensiunile pe plan local.
Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.
Domnul Larry L. Watts pregateste pentru tipar volumul al doilea al lucrarii “With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania“ (Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului sovietic contra României). In acest al doilea volum sunt înfatisate actiunile coordonate de serviciile secrete sovietice, în colaborare cu cele ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varsovia, contra României, din intervalul 1978 – decembrie 1989. Revista Magazin Istoric, prezinta, începând cu acest numar, capitolul consacrat „defectiunii Pacepa“. Prin amabilitatea prestigioasei publicatii romanesti si a autorului american Ziaristi Online publica in premiera pentru spatiul liber al internetului acest prim episod, dupa ce a reprodus si primul extras din cel de-al doilea volum al lucrarii lui Larry Watts, aparut la Chisinau in revista Destin Romanesc. In acest episod, Larry L Watts nu se sfieste sa recunoasca faptul ca agenti FBI si CIA au gresit si s-au lasat inselati de agentul KGB Ion Mihai Pacepa si ofera si amanunte de prima mana asupra predarii “defectorului”. Cum ar fi: “Ofiterul german care l-a preluat pe Pacepa din pisoarul de sub catedrala din Köln în 1978 a devenit seful Oficiului Federal pentru Protectia Constitutiei (serviciul intern de securitate) al Germaniei reunificate. În 1996, el i-a spus sefului Serviciului român de Informatii Externe ca germanii l-au predat pe Pacepa americanilor în mai putin de 72 ore pentru ca le era clar ca era omul sovieticilor”. Urmariti Ziaristi Online pentru noi amanunte despre Razboiul Secret contra si in apararea Romaniei.
ROMÂNIA, „PRINTUL HOTILOR“ (Casting Romania as the ‘Prince of Thieves’)
LARRY L. WATTS
La 26 iulie 1978, adjunctul sefului Directiei de Informatii Externe (D.I.E.) Ion Mihai Pacepa defecta în Germania de Vest, la Köln (Magazin istoric, 3/2007), iar serviciile de informatii germane îl predau celor americane. Potrivit unei formule clasice a „masurilor active“ sovietice, Pacepa areîntarit afirmatiile lui Golitîn, potrivit carora România era „calul troian“ al Kremlinului introdus în Occident, iar Ceausescu personal manifesta o ura profunda pentru Statele Unite si dispret fata de presedintele american Jimmy Carter (1). În plus, l-a acuzat pe Ceausescu ca fura tehnologie laser, de satelit si de computer din S.U.A. pentru a le preda Moscovei (2), adica acea tehnologie pe care Washingtonul o facuse disponibila pentru Bucuresti începând din 1976, în cadrul cooperarii militare româno-americane.
Pacepa avea sa acuze conducerea de la Bucuresti ca pacalea nu numai pe israelieni, dar si pe toate statele arabe moderate implicate în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Bucurestiul, sustinea el, lucra mâna în mâna cu teroristii arabi, care i se subordonau în secret lui Yasser Arafat (dupa cum afirma Pacepa, agent al KGB) (3). Litania aceasta de acuzatii se suprapunea practic peste telurile „masurilor active“ ale sovieticilor: distrugerea relatiilor româno-americane, împiedicarea procesului de pace si compromiterea relatiilor României cu toti partenerii sai occidentali si cu toti actorii din Orientul Mijlociu.
Descriind actiunile diplomatiei si operatiunile serviciilor secrete din fosta sa tara ca fiind ostile Statelor Unite, defectorul român a gasit aderenti în cadrul sectorului de contrainformatii din CIA si din FBI, cele doua institutii care, prin natura preocuparilor, erau cele mai suspicioase si mai reticente sa distinga între comunistii „rai“ (promoscoviti) si cei „buni“ (cu un grad de independenta fata de Moscova).
Pacepa a convins cel putin un ofiter FBI ca eforturile de a obtine în continuare Clauza natiunii celei mai favorizate care permitea României comertul cu S.U.A. fara taxe prohibitive, cât si cele de a îmbunatati relatiile economice româno-americane în general erau parte a unei actiuni acoperite ostile, în cadrul careia „rezidentura D.I.E. din Washington recruta sau încerca sa recruteze diverse personalitati ale emigratiei române, care primeau apoi sarcina sa faca lobby pentru clauza“ (4). Pacepa a continuat sa argumenteze contra acordarii clauzei pentru România si dupa 1989. În vreme ce toti ceilalti aliati ai Moscovei din cadrul Tratatului au reprimit-o aproape imediat dupa caderea regimurilor comuniste, României, care avea nevoie de clauza si de asistenta economica în mai mare masura decât celelalte state, i s-a interzis în primii ani ai tranzitiei accesul pe pietele americane si la credite.
February 19th, 2012 
VR 
Pana la continuarea dezvaluirilor privind trecutul ascuns de recrutata DIE Catrinel Plesu, in prezent sotia lui Andrei Plesu si director al Centrului National de Carte al Institutului Cultural Roman (CNC al ICR) condus de HR Patapievici, prezentam o schema utila intelegerii structurii in care a activat sursa “Maria” timp de cel putin sase ani, conform documentelor CNSAS (vezi Noi documente CNSAS in Cazul Plesu si Securitatea. In ce consta vinovatia doamnei Catrinel Plesu, recrutata de DIE si angajata de ICR, locul de privatizare a anticomunismului. Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU? ). Totodata, consideram potrivit pentru reflectie asupra cazului si un fragment din extraordinara carte de memorii a artistului plastic Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si grafician de mare profunzime, cu desene de prima pagina in New York Times si The New Yorker, timp de zeci de ani, dar si unul dintre cei care au trait la varful politicii romanesti dupa 1989. Episodul de mai jos, extras din volumul sau, “Intre linii”, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO, ne arunca in Bucurestiul de sfarsit de dictatura cand Eugen Mihaescu, reintors pentru prima oara in patrie dupa plecarea sa in lume, are parte de cele mai stranii intamplari pe care si le putea imagina. Una dintre ele este legata de intalnirea cu filosoful Andrei Plesu. (Z.O.)
“Am avut la dispozitie cateva zile in care mi-am revazut vechii prieteni si nu m-am putut abtine sa nu observ ca, atunci cand ma aflam in compania unora dintre ei, dispaarea “coada” pe care mi-o rezervase Securitatea ca sa-mi tina companie. Unul dintre amici avea un Oltcit si asta imi convenea, caci ma puteam misca mai repede. Intr-una din zile, impreuna cu el, am pornit spre sosea. Am ajuns in Piata Dorobanti si, pe coltul unde se afla, acum cativa ani, cafeneaua Einstein, privind spre strada Paris, am zarit un personaj mic, gras, care traversa cu doua plase in maini, un fel de piticul Barba-Cot. Prietenul meu mi l-a aratat. spunandu-mi cu mandrie in glas:
Posted in 
Tags: 
