April 12th, 2016 
VR 
Foto: Emanuel Pârvu
Erata: Este vorba, desigur, de dimineata zilei de 14 iunie 1990
Foto: Emanuel Pârvu şi Andrei Iliescu / Documente: Civic Media / Sursa: Roncea.Ro
Posts Tagged ‘Piata Universitatii’
Cum a vrut minerul Domokoş să-i taie capul lui Marian Munteanu. DOSARUL MINERIADEI DIN 13-15 IUNIE 1990 – DOCUMENTE CIVIC MEDIA
Cât o mai rabdă Justiţia pe Monica Macovei? Îl întreb public pe generalul Ion Vasilache, Şeful Secţiei Parchetelor Militare: Când vor fi audiaţi procurorii-anchetatori din 13-15 iunie 1990? Dar “ziariştii”, ca CTP & Co, care au incitat la CRIME?
Răposatul Mihai Chiţac, fost ministru de Interne FSN din perioada Mineriadei din Iunie 1990, a invocat în apărarea sa, la Tribunal, o afirmaţie a fostului procuror Monica Macovei, potrivit căreia, la Unitatea de Jandarmerie de la Măgurele, unde erau deţinuţi ilegal şi maltrataţi încontinuu sute de protestatari din Piaţa Universităţii, “nu a văzut nici un act de violenţă”.
Publicată de Varujan Vosganian în 2012 pe blogul său şi reprodusă apoi de mai multe publicaţii online (InPolitics, Cotidianul, Etc), declaraţia lui Chiţac a apărut, normal, şi la Roncea.Ro de unde a fost preluată şi de Radu Tudor. Ce face Mandela de Dâmboviţa? Din toată lista ne dă pe mine şi pe Radu Tudor în judecată, împreună cu Mihai Gâdea, care l-a citat pe colegul lui de trust. De la fiecare vrea câte 10.000 de euro şi, în plus, să ştergem şi postările, adică să rescriem istoria, ca-n Orwell. Dar, cum spunea cineva, nici unul dintre noi n-a dat bani la curve.
Normal, Justiţia Română ne-a dat dreptate: am câştigat Procesul, în numele Libertăţii Presei. Dar “justiţiara” a contestat… Justiţia. Şi a făcut Apel. Pentru că azi am un nou termen îl întreb pe generalul Ion Vasilache: cât mai durează până când vor fi inculpaţi şi procurorii-anchetatori din iunie 1990? Dar “ziariştii” incitatori la violenţe rezultate în crime? De ce trebuie să ne pierdem noi timpul în loc ca Parchetul să-şi facă datoria?
Nu ştiu ce a făcut Macovei pe 13-15 iunie. Naşa şi colega ei de birou, Alice Drăghici, ca şi ziarista Simona Ionescu de la EvZ, susţine că Macovei a eliberat cel puţin un mandat de arestare în alb. Eu nu ştiu. Este de datoria organelor să afle. Ceea ce ştiu eu însă, cu certitudine, este că după ce a luat contactul cu ilegalităţile odioase din Unitatea de la Măgurele, “drept-omnista” Macovei nu s-a dus nici la Europa Liberă şi nici la TVR. Presa şi opinia publică au aflat despre atrocităţile de la Măgurele numai după eliberarea fraţilor Roncea, care au mers direct la România liberă, unde a apărut apoi serialul demascator “Infernul se numeşte Măgurele”. “Justiţiara” Monica Macovei, în schimb, a tăcut. Chitic. Ceea ce, din câte ştiu eu, se numeşte nedenunţare şi complicitate la torturile şi abuzurile inumane de la Măgurele. Intră sau nu în atenţia Parchetului Militar? Eu cred că da.
Haideţi să vedem împreună doar 1% din ce n-a văzut Mandela Macovei la Măgurele:
Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice de la Măgurele de ZiaristiOnlineTV
“Istorie” falsificata a la Macovei
De altfel, şi astăzi Monica Macovei minte prin omisiune cu privire la rolul ei de procuror în 13-15 iunie. Pe blogul ei de “memorii” prezintă “faptele” astfel: I. 13 iunie 1990. Pe 13 iunie dimineața, în drum spre birou, am trecut prin Piața Universității, care de 52 zile era liberă de comunism. Însă, pe 13 iunie 1990, Piața nu mai era nici a Universității, și nici liberă. Era ocupată de milițieni și de alții, încă nu știm de cine și ce grade aveau. Mulți dintre demonstranți fuseseră retinuți și duși pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1, iar apoi, unii au fost duși la Unitatea Militară din Măgurele. (…)” Atât şi nimic mai mult aflăm despre programul procuroarei din data de 13 iunie 1990. După cum vedeţi, Macovei “uită” să spună că şi ea a fost la Măgurele, dar nu în calitate de anticomunistă ci de anchetatoare a anticomuniştilor din Piaţă. De aici, Macovei sare direct în mai 1991. Şi tot aşa, până azi.
Repet, aşadar: Când vor fi invitaţi la audieri toţi procurorii-anchetatori sau tăinuitori din 13-15 iunie 1990? Au trecut 25 de ani!
Îi solicit public generalului Vasilache, ca după ce o audiază pe “coloneleasa” Macovei să-i transmită rezultatul anamnezei şi dnei judecator Mariana Hortolomei de la Curtea de Apel, ca să scurtăm drumul spre finalitatea actului de Justiţie.
Până atunci, un remember asupra cazului, reprodus din Curentul, 2013 (!):
Iunie 1990: Justițiara Monica Macovei s-a prefăcut că nu observă infernul de la Măgurele
de Vasile Surcel
Venită, parcă, de dincolo de moarte, declarația dată de gen. Mihai Chițac în fața procurorilor, pe 5 iulie 2005, descrie acțiunea Poliției, din punctul lui de vedere. Dar și cu dorința, evidentă, de a-i convinge pe anchetatori că, el personal, n-a avut prea multe tangențe cu ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. De fapt, Chițac trece rapid peste episodul „evacuării” Pieței Universității. Pusă față în față cu relatările zecilor și sutelor de oameni care au îndurat cumplitele efecte ale „operațiunii”, povestea fostului ministru de interne pare un rezumat modest, încropit de o loază repetentă. Totuși, ea are și un merit: reamintește indiferența complice de care a dat dovadă o distinsă doamnă, fost procuror care, acum, se laudă că ar fi întruchiparea intransigenței justițiare.
Măsuri de salubrizare
De fapt, povestea lui Chițac este „cuminte”, mai că ai crede că e depănată de Ion Iliescu însuși: „Potrivit măsurilor stabilite, în dimineața de 13 iunie la ora 04,30, concomitent cu formarea cordoanelor de blocare a străzilor, s-a trecut la reținerea și îmbarcarea în autobuze a persoanelor care dormeau în piață. Acțiunea a fost condusă de șeful IGP, gen. Diamandescu și de șeful Poliției Capitalei, gen. Bâtlan și a durat aproximativ o oră și jumătate. Imediat după eliberarea pieței unitățile de gospodărie comunală au întreprins acțiuni de salubrizare a zonei”. Poate că deja am uitat dar, și în dimineața de 22 decembrie 1989, forțele de ordine comuniste au „salubrizat” străzile Capitalei. Iar atunci, asta a însemnat că au spălat cu furtunul sângele victimelor ucise în noaptea precedentă. Conform „Planului” supervizat de Iliescu, Petre Roman et comp în diminața de 13 iunie 1990, Piața Universității a fost luată cu asalt de 1480 de polițiști, plus alte cîteva sute de oameni din alte categorii de personal militar. Cu cine s-a confruntat această oaste, înarmată până în dinți? Scris chiar de mâna lui Chițac, cu tot cu ortografia lui de general format în regimul comunist, răspunsul ar putea fi considerat de-a dreptul hilar, dacă nu am fi aflat despre dramele petrecute atunci „Au fost reținute 276 de persoane care dormeau în piață, pe trotuare, în corturi, în tomberoanele destinate colectării gunoaielor, care au fost transportate la Măgurele”. Adică oștirea pusă în mișcare la ordinul lui Iliescu și ai lui, s-a luptat cu boschetarii „care dormeau în tomberoanele destinate colectării gunoaielor”? Se pare că da! În schimb, nici până înziua de azi, anchetatorii nu l-au întrebat nici pe Iliescu ori pe vreunul dintre acoliții lui, de ce au dorit și până la urmă au și reușit, să asmută, din nou, Armata împotriva propriului său popor. Victimele care au trecut prin iadul cumplit al acelei dimineți relatează că, atunci, în corturi nu mai erau decât vreo 10-15 greviști ai foamei, care au fost luați pe sus „cu fulgi cu tot”. Iar restul până la cei 276 de arestați au fost, de fapt, trecători matinali care și-au manifestat indignarea față de duritatea nejustificată a acelei intervenții în forță. Chițac spune că aceștia au fost duși la Măgurele. Este vorba despre unitatea de jandarmi care, pe atunci, funcționa în comuna Măgurele. În declarația sa Chițac a mai menționat: „Precizez că acțiunea din dimineața de 13 iunie a fost supravegheată de mai mulți procurori care nu au constatat violențe sau alte încălcări de legi din partea Poliției și au hotărât eliberarea reținuților”. Ei bine, printre acești anchetatori s-a numărat și, pe atunci încă tânăra, Monica Macovei. Implicat în mod direct fiind în acele evenimente, Mihai Chițac nu poate fi considerat o „sursă” îndeajuns de credibilă în această privință. Probabil conștient și el însuși de asta, Chițac a preferat să le relateze procurorilor ceea ce Monica Macovei povestise, ea însăși, într-o declarație publicată în numărul 1495 din 29 mai 1997 a cotidianului „Evenimentul zilei”.
„Biblioteca“ de la Măgurele
În acel interviu europarlamentarul justițiar spunea: „Am luat contact cu problema Piața Universității în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 și, împreună cu alți doi colegi de la aceeiași unitate, am fost trimiși la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câțiva colegi de fosta Procuratură a Municipiului București: Alexandru Țuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unității că cei ridicați din Piața Universității stăteau la mese și scriau declarații sub suprevegherea unor polițiști”. Mai că-ți vine să crezi că, din greșală, Monica Macovei ajunsese atunci undeva, în liniștea și pacea unei săli de lectură de la Biblioteca Academiei. După aceasta urmează o afirmație de-a dreptul aiuritoare: „Nu am văzut nici un act de violență. Citind aceste declarații am spus: Nu rezultă comiterea nici unei infracțiuni, toată lumea pleacă acasă”. De ce aiuritoare? Simplu: pentru că în acea vreme Macovei era, după cum și ea spune, doar un simplu executant, procuror al unui Parchet de sector. Fostul procuror Țuculeanu ne-a relatat că, atunci, la Măgurele au fost trimiși procurori de la toate eșaloanele, inclusiv de la Parchetul General. Toți oameni cu poziții ierarhice importante, cu mare putere de decizie. În aceste condiții cum să credem că putea Macovei să-i ocolească și să dispună peste capul „granzilor” că „toată lumea pleacă acasă”? Există două posibilități: ori ea a mințit în acea declarație și doar s-a „dat mare” atribuindu-și o putere de decizie pe care nu o avea. Ori spune adevărul, caz în care atunci ea a acționat conform principiului „funcția bate gradul”. Bineânțeles că, în acest din urmă caz ne putem întreba, pe bună dreptate, cine era și cine este cu adevărat, Monica Macovei? Și mai ales, cât de importantă o fi fost, atunci, „funcția” ei?
Infernul
La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo, își scriau liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni în care domnia sa a văzut doar niște erudiți „bibliotecari”. Rememorând acele vremuri, unul dintre cei care au trecut pe acolo are amintiri cumplite care l-au marcat pentru restul vieții sale: „Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa… eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală – chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă. Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele – încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare – vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri – eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ – ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului – garajul unităţii de la Măgurele – izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil – totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina…” Cam așa a a arătat, în realitate, cazarma de la Măgurele unde Monica Macovei a văzut liniștea unei săli de bibliotecă.
Relatrea generalului Chițac continuă prin menționarea faptului că „Între orele 13,30-16,00, acțiunile turbulenților s-au intensificat trecându-se la acte agresive turbulente directe, prin lovirea polițiștilor din cordoane cu pietre sau alte obiecte contondente și la incendierea mașinilor de poliție și autobuzelor folosite pentru blocarea unor străzi. Pe măsură ce situația din Piața Universității devenea din ce în ce mai explozivă, am telefonat de mai multe ori la sediul FSN, care prin neaducerea muncitorilor lăsase piața goală. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Iliescu sau cu NS Dumitru, secretara acestora îmi spunea să mai aștept, că muncitorii sunt pe drum iar liderii respectivi nu sunt în local”. Bineînțeles că nu suflă nici măcar un cuvânt despre convorbirea telefonică prin care era anunțat că polițiștii și-au dat foc la autobuze, așa cum ne-am înțeles”. În urmă cu vreo trei săptămâni, distinsul avocat Doru Viorel Ursu, cel care l-a înlocuit pe Chițac în fruntea MI a încercat să explice că acel „ne-am dat foc la autobuze” era o expresie de neputință, oarecum similară cu argoticul „Ne-am dat foc la valiză”. Penibilă explicație. Pe imaginile filmate în acea dupăamiază se vede clar cum un scutier aruncă o sticlă incendiară asupra asupra unuia dintre autobuzele Poliției. Poate că, dacă tot vrea să redeschidă și „Dosarul Mineriadei”, domnul general Vasilache va pune pe cineva să se uite cu atenție și la acele filme.
Vasile Surcel
Detalii asupra cazului Macovei vs Libertatea Presei, AICI
Posted in Documentare 
Tags: 13-15 iunie 1990, Alice Dragici, antena 3, avmr, Basescu, DNA, dorin Cocos, elena udrea, Elenina Nicuț, EvZ, Fenomenul Piata Universitatii, gabriel sandu, GDS, Gen. Ion Vasilache, george roncea, Infernul de la Magurele, Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990, M 10, M10, Magurele, mandat de arestare in alb, mandela, Mandela Macovei, Mariana Hortolomei, Mihai Gadea, Mineriada, mineriada din iunie 1990, monica macovei, Parchetul Militar, Piata Universitatii, PMP, Radu Tudor, Simona Ionescu, soros, Unitatea de la Magurele, victor roncea 
No Comments »Proces cu Monica Macovei, apărătoarea libertăţii presei doar cu gura. DOCUMENT pentru ISTORIA PRESEI: Sentinţa prin care Justiţia Română respinge acţiunea fostului procuror comunist şi al Mineriadei din 1990. Omagiile RONCEA RO
Victor Roncea: Monica Macovei face parte din “LOTUL PROCURORILOR” din Dosarul Mineriadei redeschis de Parchetul instanţei supreme la cererea Parchetului Militar
Monica Macovei s-a cerut zilele acestea la TV. Loc în care, la finalul unei emisiuni propagandistice fără cap si coadă, a şi fost servită pe tavă cu posibilitatea – aranjată? – de a-şi prezenta propria versiunea, destul de înceţoşată (probabil şi ora înaintată…), asupra participării sale la Mineriada din 1990 în calitate de procuror. Jurnalistul a mulţumit şi emisiunea s-a încheiat. Unii au crezut că dna Macovei a coborât din Molohul de la Bruxelles pentru a lumina “oamenii din România” (formula dânsei pentru români) asupra luptei contra corupţie, libertăţii “Moldovei” (respectiv a Republicii Moldova, chestie de nuanţă) – caz în care, a se nota, Monica Macovei a susţinut public protestele din stradă, organizate de ruşi -, alegerilor de la Primăria Capitalei, şi alte probleme profunde ale democraţiei dâmboviţene. Vax. Toată emisiunea a fost organizată pentru că peste două zile, respectiv azi, dna Macovei avea proces cu trei jurnalişti, cărora le contestă dreptul la liberă exprimare în pofida unei Hotărâri a Tribunalului Bucureşti demnă de analale Istoriei Presei (document mai jos). Iar magistraţii trebuiau să-şi aducă aminte de ea. Chestiunea se numeşte TRAFIC DE INFLUENŢĂ TV. Dna Macovei pare să nu ştie nici azi că Justiţia e oarbă şi nu se uită la mişculaţiile ei întinse pe sticlele televiziunilor servile. Dar tupeul dnei Macovei merge mai departe. Cu o zi înainte de acest proces de azi, când Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a criticat legea dementă a lui Dragnea, afirmând că “protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase”, dna Macovei, în calitatea sa de agitatoare sub steaguri străine, s-a grăbit să suţină, din pix şi din gură, declaraţia Ambasadorului. Doar pentru a o contesta, faptic, prin procesul său aberant împotriva libertăţii presei din România. Care este diferenţa dintre Dragnea şi Macovei? Poate doar mustaţa. Ca să întelegeţi pe scurt, aberaţia dnei Macovei este de domeniul kafkian al absurdului; dna Macovei mă dă în judecată şi pretinde 10.000 de euro daune şi ştergerea unei postării de pe Roncea. Ro doar pentru publicarea unui DOCUMENT – fără nici un comentariu al subsemnatului -, document folosit de fostul Ministru de Interne din Guvernul Iliescu-Roman, Mihai Chiţac, în apărarea sa, la unul din puţinele procese ale Mineriadei din 1990. Vor mai urma şi altele. Iar Monica Macovei face parte din “LOTUL PROCURORILOR” din Dosarul Mineriadei redeschis de Parchetul instanţei supreme la cererea Parchetului Militar. Miza ei este să scape din acest lot. Nu va reuşi. Prezint mai jos apărarea mea la procesul de azi şi documentul pentru istorie al Justiţie Române, care a apărat cu cinste Libertatea Presei Române, doar pentru a fi contestat de luptatoarea din gură pentru libertatea de exprimare din România. Omagiile Roncea Ro Justiţiei Române!
Vedeţi si primul răspuns privitor la minciunile dnei Macovei, publicat de ziarul BURSA: Jurnalistul Victor Roncea: “Nu sunt şi nu am fost niciodată colaboratorul turnătorului Voiculescu”
PS: Am decis să nu angajez nici un avocat în procesul cu Monica Macovei. Justiţia mă va apăra.
Instanţa: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
Splaiul Independenţei Nr. 5, Cod Postal 050091, Bucureşti, Sector 4
Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Dosar nr. 26683/3/2014
Completul Nr. 18 Apel
Domnule Preşedinte,
Subsemnatul Victor Alexandru Roncea, domiciliat în Bucureşti, în calitate de pârât în cauza de faţă, formulez prezenta
Întâmpinare la Apel
in care vă solicit respingerea căii de atac formulate de apelantul Macovei Monica Luisa împotriva sentinţei civile nr. 890/06.07.2015 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 26683/3/2014, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală. Apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile CEDO, apărând libertatea de expresie şi de opinie şi libertatea presei, vă solicit:
– să respingeţi acţiunea apelantul în totalitate;
– să obligaţi apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele Întâmpinării la Apel:
În fapt, învederez Instanţei că întreaga acţiune a reclamantei este lipsită de fond, suferind grave fracturi logice şi interpretări ale realităţii, mistificând adevărul şi constituindu-se într-un atac la adresa libertăţii presei şi a cuvântului din România. Menţionez că sunt unul dintre participanţii activi la evenimentele din decembrie 1989, încă de la miezul zilei de 21 decembrie 1989, care nu a solicitat până acum nici o retribuţie sau recompensă, ulterior devenind organizator al demonstraţiei-maraton din Piaţa Universităţii 1990 şi, apoi, cel mai tânăr ziarist al redacţiei “România liberă”, imediat după Mineriada din 13-15 iunie 1990, la care am fost victimă, inclusiv a colegilor apelantului Monica Macovei, la data respectivă procuror. Scriu aceste detalii pentru a se înţelege că Libertatea cuvântului, pe care apelantul o atacă astăzi pretinzând pedepsirea subsemnatului cu suma de 10.000 de euro, este un drept pe care mi l-am câştigat şi pe care nu înţeleg să-l las terfelit de pretenţiile nici unei persoane, oricine ar fi ea.
Consultând cu atenţie Cererea de Chemare în Judecată, veţi constata că pe cuprinsul a 178 de pagini (!) reclamanta, actualul apelant, se referă în majoritatea cuprinsului acţiunii formulate, la fel ca şi în Motivele de Apel împotriva sentinţei corecte a Instanţei Civile, la evenimente care o privesc din viaţa ei profesională şi personală, dar de după data de 13 – 15 iunie 1990, perioada la care atât subsemnatul, în calitate de ziarist şi victima agresată, răpită, sechestrată şi încarcerată ilegal la Unitatea Jandarmeriei de la Măgurele, se referă cu temei cu privire la calitatea apelantului de procuror în timpul evenimentelor cunoscute sub numele de “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”.
Pentru a răspunde punctual Motivelor de Apel, voi sesiza onorata instanţă că din capul locului avem de a face cu o afirmaţie falsă a apelantului, în ceea ce mă priveşte. Astfel, fostul procuror Macovei Monica Luisa, îmi solicită plata sumei de 10.000 de euro ca prejudiciu faţă de lezarea reputaţiei şi imaginii “prin acuzaţiile mincinoase şi declaraţiile denigratoare şi defăimătoare susţinute în cadrul blogului “roncea.ro” şi ştergerea postării “Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei“, din data de 8 iulie 2014 de pe blogul roncea.ro”.
În realitate nu există nici o postare cu acest titlu şi la această dată pe blogul Roncea.Ro. Introducând mincinos data de 8 iulie în Plângerile sale adresate Instanţelor de judecată, apelantul vrea să sugereze că emisiunea Antenei 3, care a avut loc pe data de 9 iulie 2014, la orele serii, ar fi fost inspirată de postarea mea. În realitate, postarea mea, cu un alt titlu decât cel prescurtat de reclamantă, datează din data de 9 iulie şi, practic, reproduce o postare a lui Radu Tudor din data de 8 iulie împreună cu filmarea emisiunii Antenei 3. La fel ca mine au procedat numeroase alte resurse de informaţii după emisiunea Antenei 3, aceste reverberaţii fiind normale în presă. Amintesc numai câteva, care apar imediat la o cercetare pe motorul de cautare Google folosind titlul oferit de reclamantă, respectiv: https://www.stiripesurse.ro/documente-incendiare-radu-tudor-o-face-praf-pe-monica-macovei_921753.html; https://www.dcnews.ro/radu-tudor-monica-macovei-procuror-anchetator-la-mineriada-din-iunie-1990_448250.html; https://www.expresspress.ro/monica-macovei-procuror-anchetator-la-mineriada-din-iunie-1990/.
Apelantul mai susţine în fals că s-a dezlănţuit împotriva ei o campanie de presă, în care subsemnatul a fost angajat. Este o minciună sfruntată. Dacă aş fi avut timpul necesar eu ar fi trebuit să o dau în judecată pentru aceste afirmaţii defăimătoare, răspândite prin mai multe canale de presă decât cele invocate de ea ca participante la “campania de presă”. În opinia apelantului, două postări – independente – pe două bloguri, împreună cu o emisiune Tv şi un articol de ziar constituie o “campanie de presă defăimătoare”. “No comment”…
Ceea ce este adevărat este că Radu Tudor, în postarea sa din 8 iulie, preia un document apărut iniţial pe Roncea.Ro. Dar, logic, Radu Tudor nu avea cum să citeze pe 8 iulie un articol apărut pe 9 iulie, al subsemnatului. În realitate, documentul preluat de Radu Tudor face parte dintr-o postare de pe blogul Roncea.Ro apărută pe 14 iunie 2013, cu titlul “Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima a lui Andrei Plesu si Monica Macovei. FOTO / DOCUMENTE” şi care constă, potrivit titlului, dintr-o selecţie de documente. Documentul în cauză – cel pentru care sunt eu incriminat – reprezintă de fapt un extras dintr-un interviu acordat de reclamantă cotidianului Evenimentul Zilei şi folosit de fostul ministru de Interne din timpul mineriadei, Mihai Chiţac, în apararea sa în faţa instanţei, pentru că acesta cuprinde afirmaţia halucinantă a reclamantei, şi anume că, prezentă pe platoul lagărului de la Magurele, fosta procuror Monica Macovei “nu a văzut nici un act de violenţă” (document ataşat).
Răposatul Mihai Chiţac, folosindu-se de afirmaţia fostului procuror, susţine în faţa Instanţei, în apărarea sa, că “procurorii nu au constatat (la Magurele – n.m.) violenţe sau alte încălcări ale legii din partea poliţiei“. (document ataşat) Nu am văzut nicăieri un protest public al apelantului Macovei Monica Luisa faţă de faptul că inculpatul Mihai Chiţac s-a folosit spre disculparea sa de afirmaţia acesteia, ca martor prezent în lagărul de concentrare de la Măgurele.
Instanţa are dovada în documentele ataşate că afirmaţiile Monicăi Macovei din Cererea de Chemare în Judecată şi Motivele de Apel nu sunt susţinute de nici o probă reală, practic neexistând în postările invocate de aceasta, dintre care una exclusiv de documente, absolut nici o afirmaţie a subsemnatului care ar conţine “acuzaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare” la adresa apelantului.
În Motivele de Apel, apelantul afirmă că “reaua-credinţă a pârâţilor-intimaţi este evidentă” si pentru că acesteia “nu i-au fost solicitat niciodată un punct de vedere”. Întrebată de doamna judecător Cornelia Telechi la instanţa de fond dacă reclamanta a cerut vreodată un Drept la Replică – conform Codului Deontologic al Presei la alcătuirea căruia am contribuit personal -, martora acesteia a recunoscut că nu. În ce mă priveste, la ce puteam să-i solicit un punct de vedere? La propriile ei afirmaţii? Este absurd.
Monica Macovei răstălmăceşte şi astăzi înţelesul firesc dat de declaraţia sa din Evenimentul Zilei, pe 29 mai 1997, şi anume că “La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. NU AM VĂZUT NICI UN ACT DE VIOLENŢĂ“. Dacă sensul dorit de ea ar fi fost altul decât cel care reiese la prima citire – motiv pentru care şi fostul ministru de Interne Mihai Chiţac a folosit această declaraţie a ei în favoarea lui – atunci aceasta lasă loc de interpretări, pe care, dacă nu şi le-a dorit, trebuia să fie mai exactă.
Dar fondul acestui proces împotriva libertăţii presei, disputat de reclamantă, este, de fapt, afirmaţia din titlul emisiunii şi postării jurnalistului Radu Tudor, afirmaţie preluată şi de mine şi pe care o susţin în totalitate, şi anume că Monica Macovei a fost procuror-anchetator în iunie 1990. Repet, nu are nici o relevanţă pentru cursul acestui proces că ulterior acestui moment, graţie vreunui binevenit proces de conştiinţă, Monica Macovei s-a sucit şi a început să apere victimele Mineriadei. Discutând strict despre momentul 13-15 iunie 1990, Monica Macovei a fost procuror anchetator. Mai mult, în ciuda violenţelor de natură criminală care au avut loc chiar în Unitatea de la Măgurele în care ne aflam sechestraţi, violentaţi şi răniţi sute de oameni, aceasta nu a întreprins la data aceea nici un protest uman, după cunoştinţele mele. Nu am auzit sa fi chemat Crucea Roşie pentru a ne consulta ranile supurânde sau să fi făcut vreo declaraţie publică pentru ca familiile noastre, care ne cautau la morgă, sa afle că suntem răpiţi de autorităţile statului – printre care se număra şi Unitatea Parchetului din care făcea parte Monica Macovei – în complicitate directă cu trupele minereşti. Dimpotrivă, conform colegei sale de birou din acea perioada, actuala avocată Alice Drăghici, procurorul Monica Macovei a executat ordinele fără să cârtească.
Iată un citat al acesteia, fost procuror şi naşă a reclamantei: “Pe vremea aia statutul procurorului era altul. Pe vremea aia știam două cuvinte: execut și raportez. Așa era în iunie ’90. (…) Acolo nu aresta nimeni de capul lui și nu spunea nimeni de capul lui „toată lumea pleacă acasă”. Deci acolo aveai un șef și dacă șeful îți spunea să dai mandat, pentru că noi arestam pe vremea aia, dădeai mandat și raportai că ai executat ordinul. Acum e puțin altfel și e mult mai bine. Au fost arestați oameni. Nu știu dacă Monica a arestat doar un om sau mai mulți, în orice caz dacă a făcut-o, a făcut-o din dispoziția șefului nostru.” (document ataşat)
De asemenea, jurnalista Simona Ionescu, în prezent redactor şef al cotidianului Evenimentul Zilei, contrazice afirmaţa Monicăi Macovei potrivit căreia nu ar fi emis nici un mandat de arestare. Iată un extras din mărturia ei publică:
“Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu.ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:
„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.
Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.
Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)
Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.
Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.
Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.” (document ataşat)
De altfel, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadei din România, Viorel Ene, a solicitat recent anchetarea tuturor procurorilor implicaţi în Mineriadă, inclusiv a Monicăi Macovei, solicitarea acestuia urmându-şi în acest moment cursul în Justiţie. (document alăturat)
Este de remarcat că în Motivele sale de Apel Monica Macovei reia pe scurt activităţile ei de dupa doi ani de la Mineriadă (!) – (pagina 9). Or, repet, nu acesta este fondul procesului şi nu activitatea ei din 1900 toamnă şi până astăzi, ci strict faptele ei din 13 – 15 iunie 1990. Dar chiar şi din aceste fapte “meritoase” prezentate de către avocata ei rezultă lipsa fostului procuror de empatie cu cei arestaţi ilegal la Măgurele, numărul celor la care se referă fiind minimizat la doar 59, când în realitate au fost peste 1000 de persoane deţinute ilegal. “Sunt sigură că au fost mai mult de 59 de persoane reţinute sau arestate ilegal, atât am putut eu să dovedesc atunci.”, se scuză azi Monica Macovei. Însă din punct de vedere jurnalistic, emiterea în spaţiul public la data respectivă (1992) a acestei “informaţii”, că doar “59 de persoane au fost arestate ilegal” constituie o dezinformare şi o maculare grosieră a adevărului, mai ales când ea vine dintr-o sursă aparent opusă celor vinovaţi de crimele din timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
În consecinţă, vă solicit să respingeţi acţiunea, conform Hotărârii Instanţei de fond care ţine cont de jurisprudenţa CEDO în ce priveşte libertatea presei şi oameni ca Monica Macovei.
Pedepsirea unor jurnalişti care au prezentat crudul adevăr se constituie într-o procedură nedemnă de un stat civilizat.
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. şi legislaţia CEDO.
Probe: Vă solicit încuviinţarea probei testimoniale.
Anexez: copie a întâmpinării pentru apelant, copii înscrisuri conform enumerării lor de mai sus, lista cu numele şi adresele de contact ale martorilor.
Cu mulţumiri,
VICTOR RONCEA
Domnului Preşedinte al Tribunalului Bucureşti
DOCUMENT PENTRU ISTORIA PRESEI:
PDF AICI – Sentinta Justitia Romana pentru Libertatea Presei contestata de Monica Macovei
FOTO Doc:
O mare şansă pentru atei / anticreştini
Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: convertirea unui ateu
de Adrian Nicolae Petcu, 04 Noiembrie 2015
Activitatea duhovnicească a preoților în penitenciarul tebeciștilor de la Târgu Ocna a reprezentat una dintre dimensiunile rezistenței atât în fața reeducării orchestrate din umbră de responsabili ai Securității, cât și de păstrare a demnității în fața opresorului comunist.
Unul dintre acești preoți a fost Viorel Todea din Arieșeni-Alba (foto st. sus), despre care am vorbit și în alte ediții din postura de duhovnic al lui Valeriu Gafencu (foto dr. sus), de mângâietor al muribunzilor din camera nr. 4 de la Tg. Ocna și ca preotul care l-a botezat pe pastorul luteran Richard Wurmbrand.
Tot pe preotul Todea îl găsim în ipostaza convertirii unui ateu. Și nu a oricui, ci a unui militant social-democrat, ateu convins, Gheorghe Ene Filipescu, de altfel un politician respectabil în România de până la 1948 (fiica sa, Cornelia, a fost soția scriitorului Dinu Pillat). Gh. E. Filipescu militase alături de Constantin Titel Petrescu pentru o Românie social-democrată. De aceea, la congresul din februarie 1948, pentru că alături de Titel Petrescu refuzase să intre în noul Partid Muncitoresc Român (rezultat din absorbirea PSD de către PCR), în 1949 Filipescu a fost arestat și condamnat în ianuarie 1952 la 15 ani de temniță grea, sub infracțiunea de „crimă de înaltă trădare”. În timpul detenției de la Jilava a contractat TBC-ul, pentru care a fost mutat la penitenciarul-spital Văcărești (iunie 1951), apoi la Târgu Ocna (din 17 februarie 1952). Când ajunsese la Târgu Ocna, Filipescu se afla într-o stare avansată a bolii, fiind introdus direct în camera 4, cea a muribunzilor. Sosise acolo cu o zi înaintea decesului lui Valeriu Gafencu. Probabil va fi auzit de modelul de viețuire creștină, de altfel de notorietate în rândurile tebeciștilor, și va fi beneficiat de îngrijirea medicilor și deținuților care se dedicau în veritabile acte de filantropie creștină. Probabil că acestea au fost motivele care l-au convins că în fața morții căutarea ajutorului divin este singura cale pentru dobândirea vieții veșnice.
Aflat în ultima fază a bolii în camera muribunzilor de la Târgu Ocna, Gh. Filipescu avea să fie asistat spiritual de către neobositul preot Viorel Todea. Despre ultimele clipe din viața militantului social-democrat găsim în „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, conform mărturiei date de însuși preotul Todea în penitenciarul Gherla (a doua detenție): „La Târgu Ocna, spital TBC al deținuților politici până în 1956, Filipescu își proclamase convingerile socialiste și atee într-o cameră de tineret legionar. (…) I-a fost din ce în ce mai rău – boala evolua repede – și a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte. (…) Înainte de a-și da sufletul – cu greu, fiindcă orice respirație ajunsese spasm -, Filipescu l-a îmbrățișat pe cel care îndeosebi i se devotase, apoi pe toți ceilalți, s-a putut spovedi părintelui Todea și s-a stins împărtășit. După câteva săptămâni a încetat din viață și băiatul care-l îngrijise filial”.
Integral: Ziarul Lumina
Preluare: Roncea.Ro
Citiţi la MĂRTURISITORII: O mărturie extraordinară despre Sfântul Închisorilor: Duhovnicul care l-a spovedit pe Valeriu Gafencu pe patul de moarte, sub anchetă. DOCUMENTE
Gabriel Oprea, gata de a mai face o victimă pe lângă poliţistul Bogdan Gigină: jurnalistul Robert Veress, aflat în greva foamei şi a setei. FOTO/VIDEO
L-a lăsat în urmă pe tânărul poliţist Bogdan Gigină, într-o groapă de sânge, pentru că se grăbea să nu i se răcească ciorba de burtă şi să nu i se încălzească vinul, după cum o spune şi senatorul Valer Marian, într-o interpelare publică. A afirmat că nu ştia ce s-a întâmplat şi că un alt poliţist i-a făcut semn să plece de la locul accidentului. Docil, a ascultat de subordonat, fără să mai stea pe gânduri. La fel cum ascultă şi de sfaturile consilierei lui de… 23 de ani. Cu doar o zi înainte, un “lider de sindicat” al poliţiştilor (care dintre ei?) afirma sus şi tare că ministrul Gabriel Oprea a acordat tot sprijinul necesar pentru salvarea vieţii poliţistului Bogdan Gigină. Numai Oprea n-a ştiut asta. Acum e pe cale să mai lase o viaţă în urmă. O viaţă răpusă. Este vorba de colegul nostru, jurnalistul Robert Veress, care, de trei zile deja, a început un demers extrem pentru forţarea demisiei/demiterii lui Oprea: greva foamei dar şi a setei. Şi asta din urmă te răpune repede. Cine nu a făcut acest lucru niciodată în viaţa nu ştie ce înseamnă. Eu am încercat acest tip de protest, în Piaţa Universităţii, în urmă cu 25 de ani. Cu foamea te mai descurci – de-atunci am făcut-o de nenumărate ori -, dar cu setea… e crimă! Doar trei zile am rezistat, după care unul din medicii care se ocupa de noi, Dragoş Nicolescu, m-a obligat să renunţ, explicându-mi că nu o să mai pot pune pancarte dacă mai stau încă o zi. Argumentul m-a convins. Erau mai folositoare pentru cei din Piaţă şi din ţară înscrisurile ca cel cu “Zona liberă de neo-comunism a României”. La Robert Veress nu par să ţină astfel de argumente, deşi şi eu cred, la fel ca medicul care m-a trimis la treabă în urmă cu 25 de ani, că jurnalistul de la “Puterea” este mai folositor trăgând cu arma lui, cuvântul, decât agonizând în ploaie şi frig. Pentru că am amintit de Piaţa Universităţii, aş vrea să-i numesc pe bravii medici care ne-au avut în grijă atunci, în ciuda presiunilor imense la care erau supuşi de sistemul FSN-ist: Dr. Dragoş Nicolescu, Dr. Nicolae Constantinescu, Dr. Camelia Doru, Dr. Rodica Perciun, psihologul Alexei Florescu. Cinste lor!Acum, Robert Veress nu are nici un doctor să-l monitorizeze, deşi se apropie de un moment critic. Un paramedic de pe o “Salvare” chemată la 112 i-a recomandat să facă o cerere la Ministerul Sănătăţii. Eu cred că mai bine i-ar face cererea direct generalului de carton Gabriel Oprea, zis Izmană. Sunt sigur că se va “ocupa” de el. Aproape sigur la fel cum a făcut-o şi în cazul lui Bogdan Gigină. Ce e de făcut? Un jurnalist se stinge, singur, în Piaţa Universităţii, iar noi dăm “like” pe Facebook? Oare aşa va cădea monstrul de Oprea? Mă îndoiesc. Ieri am fost să-l vizitez pe Robert în Piaţa Victoriei, mai precis în faţa Muzeului Antipa, unde i s-a indicat că poate protesta. Mi-a spus cum jandarmii s-au luat – ca în “1984”! – de o virgulă de pe pancarta sa. “Alăturaţi-vă protestului meu, semnând!”, stă scris în încheierea mesajului jurnalistului către opinia publică trecătoare. Profesorii de corectitudine guvernamentală deghizaţi în malaci ai Jandarmeriei i-au reproşat că prin virgula în cauză incită la proteste şi poate chiar şi la violenţe… Trecem peste această demenţă orwelliană şi revenim: ce e de făcut? Cu un “like” nu o să cadă nici un Oprea. În schimb, Robert Veress, da; va cădea pe stradă. Ce-ar fi să-l susţinem? Până nu e prea târziu… Informaţi-vă asupra stării lui pe pagina de Facebook a jurnalistului. Eu zic să nu-l lăsăm, singur (sic, jandarmi)! Gabriel Oprea a făcut destule victime. E timpul să-l tragem pe dreapta (sau pe stânga, mai curând), până nu va mai face încă una. Şi apoi întreaga Românie.
PS: Tot ieri, un puşti de 10 ani, foarte serios, a venit să semneze afirmând răspicat că Oprea trebuie să demisioneze – i-a urmărit toate intervenţiile şi îl consideră vinovat. Iată Adevărul!
Video: Ziaristi Online
Posted in Documentare, Top News Tags: Alexei Florescu, Bogdan Gigina, Dr. Camelia Doru, Dr. Dragoş Nicolescu, Dr. Nicolae Constantinescu, Dr. Rodica Perciun, Gabriel Oprea, Guvern, Piata Universitatii, Piata Victoriei, psihologul Alexei Florescu, Robert Veress, victor roncea, ziaristi online 7 Comments »Marian Munteanu, George Roncea, Victor Roncea şi Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, sunt invitaţi luni, la ora 10.00, la Parchetul Militar, de generalul Ion Vasilache. OPREA, DEMISIA!
Dincolo de informaţia privind Dosarul Mineriadei, am ţinut să adaug: OPREA, DEMISIA!
Miron Cozma si badigardul sau Gabriel Oprea
De altfel, fotografia e potrivită pentru ambele subiecte! 🙂
25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii 1990. Amintirile unui Golan
Posted in Documentare, Top News Tags: 13-15 iunie 1990, Asociatia Victimelor Mineriadelor, Asociația Victimelor Mineriadelor din România, avmr, Bogdan Gigina, Dosarul Mineriadei, Gabriel Oprea, Gen. Ion Vasilache, george roncea, marian munteanu, Mineriada din 13 - 15 iunie, Miron Cozma, Parchetul Militar, Piata Universitatii, victor roncea, viorel ene 4 Comments »
Cu Părintele Galeriu despre jertfa tinerilor din Piaţa Universităţii 1989-1990 VIDEO. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu Drepţii neamului românesc! († 10 august 2003)
“In acest duh al iubirii Mantuitorului, al Adevarului, au gandit, au actionat, acesti copii ai nostri, astazi mult mai maturi, si in decembrie 1989 si in lunile martie, aprilie, mai, iunie 1990. Acest duh crestin sa ne calauzeasca, cu certitudinea ca numai acest duh, al Adevarului, si al Iubirii, poate sa biruie raul din lume. Si ca aceste doua valente, Lumina si Iubire, vor sta la temelia neincetatei noastre innoiri si invieri. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Hristos s-a inaltat!” – Parintele Galeriu la vernisajul Expozitiei de Fotografie “Ziua a treisprezecea” – Expozitie-manifest in memoriam “Piata Universitãtii” de Victor Roncea. Vorbitori: Parintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, George Roncea. 13 Iunie – 13 Iulie 1997, Galeria Etaj 3/4 – ArtExpo, Teatrul National, Bucuresti. Organizator: Asociatia Jurnalistilor Crestin-Ortodocsi. Video:
Mai vorbesc: Sorin Dumitrescu şi George Roncea
Foto: Dinu Lazăr
“Cine suntem noi şi de ce ne bate inima atât de tare”. VIDEO. La Mulţi Ani de pe Drumul Crucii!
Drumul Crucii 1992. “”Cine suntem noi şi de ce ne bate inima atât de tare” de ZiaristiOnlineTV
Imagine extrase din Filmul Drumul Crucii 1992 postat de Ion Ciobanu
Drumul Crucii 1992. Parintele Staniloae si Parintele Galeriu – Chisinau-Bucuresti, Piata Universitatii, Romania Mare de ZiaristiOnlineTV
Posted in Documentare, Top News Tags: Bucuresti, Chisinau, Drumul Crucii, Drumul Crucii 1992, Miscarea Pentru Romania, Piata Universitatii, Romania 2 Comments »Unire cu trenul nu se poate. Şi nici fără Crucea Basarabiei
În 1992, tineri a două organizaţii patriotice de la Chişinău şi Bucureşti au strabătut pământul strămoşesc dintre cele două (actuale) capitale româneşti, pe jos, purtând pe umeri o cruce binecuvântată de Părintele Vasile Petrache la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi depusă, pe 27 martie, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist şi în uralele a zeci de mii de români, în Piaţa Universităţii, unde se află şi azi.
O “Romanie mare” batjocorita de “noii golani”
În 2015, un grup de băieţi adunaţi de gradaţi de pe stadioane, calchiază epigonic două mişcări naţionale: Podul de Flori şi Drumul Crucii. Caricaturizarea unor evenimente istorice şi golirea lor de simbolistică nu e străină figuranţilor de Dâmboviţa: anii trecuţi, pe locul în care aceeaşi tineri care aveau să purceadă pe Drumul Crucii fusesera zdrobiţi de mineri şi aruncaţi, însângeraţi, în fântâna de la Arhitectură, băieţeii luaţi cu arcanul din faţa pungilor cu seminţe au regizat… o bătaie cu perne. La fel, an de an, “noii golani” au reuşit să aducă în desuetitudine şi moartea fraţilor noştri din decembrie ’89, cu mesaje stridente şi apariţii ridicole. Campania de confiscare a mişcării naţionale de reunire a provinciilor istorice româneşti Basarabia şi Bucovina cu Ţara, gureşii noştri au început-o promovând pe toate gardurile o hartă a “României Mari” de inspiraţie rusească: fără sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei.
Acum, galeriştii, obosiţi după trecerea Prutului la pas, scurtează drumul de la Iaşi la Bucureşti cu trenul. În sunete şi scandări de stadioane, naivii adunaţi în turmă de ideea sublimă a Unirii – doar pentru a putea fi mai uşor înregimentaţi şi aruncaţi, la nevoie, în prăpastie – de abia dacă ajung, până la urmă, la vreo câteva sute. Tot în biata Piaţă a Universităţii, martora atâtor jertfe dar şi a atâtor trădări. Fluturarea întinată a steagurilor şi a hărţii falsificate a României ajută, la această oră şi în această formă, doar la ridicarea flamurilor roşii peste Prut. Galeriştii care au primit azi trenuri româneşti în locul tancurilor ruseşti, au zis că Unirea, chipurile, se poate face pe scurtătură. Şi, evident, fără Cruce. Crucile au fost primele dărâmate şi de hoardele bolşevice, în urmă cu 75 de ani. Dar “Unire”, cu trenul şi pe furate, nu se poate. Şi nici fără Crucea pe care a fost urcată Basarabia.
PS: Îmi pare rău de tinerii care au pavat acest drum cu bune intenţii…
Foto sus: George Roncea; Foto jos: PentruNouaGeneratie
Clip video: Deschide.md; Extras din Filmul Drumul Crucii (in memoria lui Mihai Ghimpu de la Ion Ciobanu; imagini de Victor Bucătaru)
Posted in Documentare, Top News Tags: 1992, Basarabia, Drumul Crucii, Piata Universitatii 1 Comment »
