Ţara Românească va avea un mare rol în istoria Pământului ăstuia
Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria Pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat nici un metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit! – Fragment dintr-un interviu prezentat de Sfintii-Inchisorilor.Info
În trei zile am scos toţi ungurii din Zărneşti
Cum va rezista neamul românesc?
Va avea neamul românesc, după părerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru că am avut un Ştefan cel Mare în Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l susţin cu tot sufletul, în partea astălaltă şi Vlad Ţepeş. Nu pentru asta. Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotelor. Dacă tu cauţi viaţa ca un vierme, primeşte plată, dar de vierme. E copleşitor, zice sfântul Grigore, căci învinge aspectele nevăzute ale vieţii, ale existenţei pozitive ale vieţii. Dacă reuşiţi să suportaţi lumea aşa cum e, aţi ieşit din categoria viermilor; intraţi în categoria omului. Şi nu-i uşor. De aceea am vrut să vă văd şi eu, ca să vă trăiesc. Că nu-i de-ajuns să mă iubeşti, trebuie să mă trăieşti. Orice roman are o mişcare interioară trecătoare, dar o are când aude bătaia clopotelor. Pentru că România nu a dus niciodată un război de avangardă, adică de înaintare, ci de avanpost, de apărare. Avem voie să ne apărăm. Şi ţara românească nu a vrut nicio palmă de pământ să ia de la vecini. Atacată din toate părţile: ba de unguri, ba de ruşi, ba de turci şi de greci. Toţi vor să tragă de noi. Şi a trecut un grup, cântând nu în cuvinte romaneşti, ci ungureşti şi un oarecare Otto, cu care făceam fotbal împreună. „Măi, Otto, tu eşti ungur”? Da!, aşa cu emfază la mine. „Aţi uitat că sunt şi eu roman!”. Şi m-am suit pe banca aia şi am vorbit o jumătate de zi şi m-a făcut primar în oraşul ăla – Zărneşti. În trei zile am scos toţi ungurii de-acolo, asta am făcut în primul rând. Cu nicio condiţie, nici nu am vrut să stau de vorbă. M-au dat în judecată. Revenise axa: Budapesta – Bucureşti – Zărneşti. Bineînţeles că nu m-am jucat cu viaţa mea, dar aveam o răspundere de român. M-au condamnat bineînţeles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Braşov. Dar pe urmă i-am pus şi eu în mişcare. La proces a venit o parte din oraş, plus cetăţile de-acolo. Şi-am zis: Mi-am făcut datoria. Şi m-a luat Aiudul… Deci pregătiţi-vă să rezistaţi unde nu vă e voia, printre pietre.
Dragii mei, trebuie să alergăm după două lucruri. De ce Mântuitorul a spus să fiţi înţelepţi ca şerpii? De ce a ales animalul acesta atât de fioros, de înspăimântător – şarpele? V-aţi gândit vreodată? Şarpele nu moare, orice i-ai face, numai dacă-l loveşti în cap. Aşadar, fereşte capul! Fiecare a văzut un şarpe şi şi-a dat seama că dacă îl loveşte în cap tot nu moare şi Mântuitorul e capul nostru şi trebuie păzit cum îşi păzeşte şarpele capul. Nu fugi la Hristos, ai pierdut tot! Cine este Hristos? „Eu sunt Cel ce sunt” este. El e totul. Deci de aceea să fim înţelepţi ca şerpii. Dar acuma am pus mâna pe vierme. Ce înseamnă că am pus mâna pe vierme? Mă rog să mă ia şi pe mine în plimbarea lui. Să caut şi eu viaţa. Sunt călugăr şi vă rog să mă scuzaţi, nu vă invit că sunteţi neputincioşi, dar dac-aţi îndrăzni, e cel mai mare lucru: călugăria. – Fragment dintr-un interviu al revistei Atitudini înregistrat în data de 13 martie, 2010.
Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare
Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…
Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit. Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine – pentru că aşa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele“. Adică să procedem cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp. Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu.” – Fragment dintr-un interviu realizat de Rafael Udriste
DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]
GH. BUZATU
* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.
(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)
* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.
(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)
* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.
Şi se va face.
(Ion Antonescu, 25 martie 1941)
DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”[3].
Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].
La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.
În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!
Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.
Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.
Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud
Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.
Legea minorităţilor – dictatul autonomiilor etnice
de Aurel I Rogojan
Luări de poziţie autorizate, din partea celor mai iluştri reprezentanţi ai vieţii academice, dar şi ale unor exponenţi ai clasei politice (din opoziţia parlamentară), precum şi numeroase voci ale societăţii civile atrag atenţia, în notele cele mai grave, că România se află în pragul prăbuşirii din interior a fundamentelor identităţii sale, aşa cum sunt ele consacrate în cel dintâi titlu al Constituţiei.
O coaliţie de guvernare artificial alcătuită, un mixaj al celor mai oportuniste fantoşe politice, unele ghidate de forţe antiromâneşti externe, altele de clanuri şi camarile interne, ne-au neutralizat mecanismele democratice şi ne conduc, cu cinism şi sfidare, printr-un dictat legislativ de expresie unipersonală.
Tot ce s-a indus acestei coaliţii, prin ştiuţi şi neştiuţi agenţi de influenţă, a devenit, pe calea dictatului legislativ, litera de lege strâmbă, cu consecinţe catastrofale pentru generaţiile prezente şi viitoare.
O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
– pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
– elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
– anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
– lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
– creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
– înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
– instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice? O dictatură ce ar putea fi impusă printr-un nou dictat legislativ. Dacă vom aştepta ca timpul să ne răspundă, va fi mult prea târziu.
Pentru persoana jurnalistului, harsait in lupta si indaratnic in profesarea principiilor…, armele contra lui, coruptia, frauda si amenintarea, sunt custure fara tais… Cat despre presa, am putea sa-l asiguram pe Regimca oricat de cumplite ar fi actele sale de resbunare nu va fi in stare nici (cu) ele a abate unele caractere tari ce se gasescu intr’insa… – Mihai Eminescu in ultimul articol publicat in “Timpul”, in ziua arestarii si internarii sale fortate, 28 iunie 1883
Cele trei arestari ale lui Eminescu
de Prof Dr Univ Nae Georgescu
Vă mai amintiţi, probabil, finalul filmului despre Eminescu din serialul „Mari români” de la TVR 1, cu actorul Andrei Gheorghe zâmbind dezamăgit lângă un lighean cu apă şi spunând cam aşa: „E, hei, oameni buni, şi să vă mai spun una: procesul verbal al comisarului de poliţie nici măcar nu e datat cum trebuie, ăsta a falsificat până şi data, a pus episodul cu câteva zile mai devreme!…” Ei, da, cu toţii am văzut actul publicat, l-am citit… şi am tăcut, pentru că începe aşa: „Proces verbal. Douăzeci şi patru iunie 1883, orele 7 seara. Noi, C. Nicolescu, comisarul secţiunea 18 din Capitală, fiind informat…” Dl. Andrei Gheorghe m-a întrebat şi pe mine, am ridicat şi eu din umeri…Încă nu pot da un răspuns de ce ediţia academică datează greşit 24 iunie – şi sunt înclinat să cred că este un lapsus; am văzut mai sus cum N. Pătraşcu pune 8 iulie în loc de 28 iunie… Cert este că actul original, care se află la Arhivele Statului, este datat de către comisar: „Douăzeci şi opt iunie 1883 orele 7 seara” (vezi documentul original in facsimil in baza textului).
Greşeala ediţiei academice mă pune pe gânduri, mai ales că ar fi putut fi îndreptată într-o erată ulterioară.
Pe scurt: ce-ar mai fi dacă Eminescu ar fi fost arestat pe 24 iunie? Cade informaţia lui Titu Maiorescu din „Însemnările zilnice”, după care poetul a fost pe 28 iunie la el în casă, etc.?
Episoadele s-au înşirat în această ordine: la ora 6 dimineaţa biletul Doamnei Slavici (pe numele de fata Ecaterina Szoke Magyarosy – nota Z.O.), puţin după aceea Simţion, apoi drumul la Şuţu pentru rezervarea camerei lui Eminescu, apoi, pe la 10, vizita lui Eminescu – după care, drumul poetului la Capşa, şi celelalte, până la baia Mitraşewschi. Şi în procesul verbal al poliţiei, şi în amintirea lui Grigore Ventura şi în relatarea lui Nicolae Pătraşcu baia persistă, deci ea este pivotul pe care se adună celelalte informaţii.
Există, însă, şi posibilitatea logică a unui alt scenariu. Este foarte posibil, vreau să spun, dacă punem cap la cap toate aceste descrieri sau documente de mai sus, ca poetul să fi mers mai des la baia Mitraşewski în aceste zile, chiar zilnic, din cauza căldurilor celor mari, şi pentru că-i plăcea acolo. Notează în manuscrise pentru această perioadă că are 20 de bilete de baie, deci un adevărat abonament, că are şi o parteneră de petrecere în acest spaţiu plăcut (unii o consioderă nemţoaică din înalta societate prin care poetul vrea să spioneze planurile lui Bismarck… E doar un nume feminin, deocamdată).
Reluăm după ediţia academică ultimele sale însemnări manuscrise:
Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei
DECLARAŢII
Noi, romani si unguri,
Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.
Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.
Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.
Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.
Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989
Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.
Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000”, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.
Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.
La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.
REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad
DECLARAŢIA CELOR ŞASE
Nu e vorba de declaraţia „celor şase“ mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie anul acesta.
Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.
Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea d-lui Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în „palmaresul“ său.
Apoi comentariile d-lui Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării „declaraţiei“ pe care dl. Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal.
Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la „Vocea Americii“, şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu d-na Alexandra lonescu la BBC, al dialogului cu dl. Mihai Korne.
Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.
Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.
Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.
Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.
Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.
Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.
E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.
Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.
Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.
Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.
Ion Raţiu
PROTESTEZ CU TOATA ENERGIA
Domnule Director,
Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dvs., următoarele:
Protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei“ de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.
Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.
Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.
Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.
Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.
Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.
Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.
Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.
Cu stimă,
Liciniu Faina
AM FOST CONSTERNAT
Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.
Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…
La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.
Alecsandru Miele (R.F.G.)
GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.
Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
Ion Varlam (Franţa)
N.R. Acesta este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care dl. Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură.
PROTEST LA „DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA”
Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.
Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.
Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.
Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României.
Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.
Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)
„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989
O afirmatie deosebit de grea si un semnal de alarma extrem de grav catre toate autoritatile statului a facut ieri profesorul academician Dinu C Giurescu la dezbaterea privind Statutul Minoritatilor, organizata de societatea civila romanesca la Senat. “Am asistat odata la prabusirea frontierelor Romaniei, in 1940, ca elev de liceu. N-as vrea sa asist a doua oara la prabusirea hotarelor tarii, prin vointa factorilor politici interni”, a spus istoricul Dinu C Giurescu, in incheierea alocutiunii sale (video mai jos) despre Statutul Minoritatilor si atacul la fiinta nationala si statul roman prin Legea Educatiei si propunerea de regionalizare a tarii. “Este o adevarata ofensiva la articolul I din Constitutia Romaniei. Miza este de prima insemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului roman si a hotarelor sale”, a subliniat profesorul Giurescu la dezbatera desfasurata, parca nu intamplator, in sala Avram Iancu a Parlamentului Romaniei.
De observat ca desi au fost invitate toate formatiunile politice, singura care a stralucit prin lipsa, sfidand academicieni, istorici, membri ai societatii civile si, mai ales, pe reprezentantii romanilor din Harghita, Covasna si Mures, a fost tocmai organizatia etnica responsabila de santajarea PDL si tentativa de destramare a Romaniei: UDMR. “Ce vreti, domnilor?” – s-a adresat profesorul Giurescu marilor absenti minoritari – “vreti sa retransformam Transilvania intr-o provincie maghiara. E, asta nu se mai poate! Se poate doar daca factorii interni cedeaza”. Vorbind despre modalitatea “dibace” prin care extremistii maghiari au desprins unele judete ale Romaniei pentru a le baga in “Casa Ungariei” de la Bruxelles, academicianul a spus: “Le desprindem din Romania daca noi le dam. Aici e o chestiune de interes national. Pentru mine ca istoric si ca fiul al parintelui si bunicului meu sunt absolut… nu-mi vine sa cred ca partidele politice romanesti nu pot sa gaseasca o solutie impreuna ca sa pastreze coeziunea statului roman si sa apere identitatea nationala a acestei tari”.
Ziaristi Online ofera, in exclusivitate, cele mai importante luari de cuvant de la aceasta dezbatere, la care, printre altele, s-a solicitat imperativ respingerea acestui atentat la statul national unitar roman – Statutul Minoritatilor – si infiintarea unei Comisii parlamentare de ancheta asupra incalcarilor repetate ale Legii de catre reprezentatii organizatiei maghiare aflata la Guvernare si in ceea ce priveste neaplicarea Legii de catre organele MAI din Harghita, Covasna si Mures, la ordinele conducerii politice a Ministerului de Interne. Este de luat in seama, de catre unele personaje pripasite prin politica damboviteana si teleghidate de grupuri de interese antiromanesti, ca o eventuala asumare a raspunderii pe Legea Statutului Minoritatilor va fi cantecul de lebeda al PDL.
Ascultati aici o relatare de la fata locului realizata de Septimiu Sever pentru Radio Romania Actualitati, vizionati interventiile si cititi mai jos Comunicatul final al dezbaterii – publicat si de RGN Press – si o Sinteza documentara asupra consecintelor impunerii Statutului Minoritatilor anti-Romania. Prof Dinu C Giurescu despre Statutul Minoritatilor anti-Romania si atacul UDMR la fiinta nationala
Istoricul american Larry Watts isi lanseaza astazi, la Chisinau, cartea sa despre istoria secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“. Lansarea lucrarii aparuta la Editura Rao este organizata la Chisinau imediat dupa dupacea de la Bucuresti, care a beneficiat de prezente remarcabile, cum ar fi seful Serviciului Roman de Informatii, ambasador George Maior. In cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau, prezentarea cartii are loc chiar de Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), intr-o conferinta publica la care participa lumea academica din Basarabia, cadre de specialitate, studenti, presa romanesca si nu numai. Maine, 3 iunie, urmeaza o noua lansare, la Muzeul Unirii din Iasi, Str. Alexandru Lapusneanu nr 16, la ora 16.oo, organizata de Editura Rao si Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana.
In preambulul evenimentului de azi de la Chisinau, am publicat ieri prima parte a capitolului 4 din cartea expertului american Larry Watts, dedicat programului de deznationalizare a romanilor din Transilvania si Basarabia executat in comun de unguri si rusi, sub Horthy si Stalin. Continuam azi cu partea a doua, subcapitolul Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944, insotit de notele de rigoare. Concluzia istoricului american este de o tulburatoare actualitate: “Alături de interesul comun ruso-maghiar în reanexarea teritoriilor româneşti şi în modificarea componenţei etnice prin realocarea populaţiei, asimilare forţată şi execuţii în masă, şovinismul antiromânesc pare să fi fost un element de unitate şi nu de controverse ideologice între cele două state.”
III
Stalin instrumentalizează Transilvania
(…)
Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944
Istoricul american Larry Watts a ales sa-si lanseze cartea sa monumentala, dupa Bucuresti, in cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau. Joi, 2 iunie, Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), istoricul isi va prezenta lucrarea, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, lumii academice din Basarabia, studentilor si presei romanesti si nu numai, intr-o dezbatere publica organizata de Editura Rao, Societatea de Distributie a Cartii PRO-NOI si promovata de Jurnal TV si Arena.md, portal partner Ziaristi Online.ro. Pana la acest moment va oferim o parte dintr-un capitol important din istoria secreta a Romaniei, in care este dezvaluita politica paralela de deznationalizare a romanilor, dusa de sovietici in Transilvania si Basarabia, incercatele provincii romanesti mereu puse in oglinda in raport cu unitatea nationala de catre fortele internationaliste antiromanesti.
Totodata, TVR ne face o surpriza si difuzeaza in aceasta seara, incepand cu ora 22.00, cea de a doua parte a documentarului “Mostenirea clandestina”, realizat de Monica Ghiurco despre cartea istoricului american si care contine si un interviu cu Larry Watts plus alte secrete dezvaluite in exclusivitate pentru TVR.
III
Stalin instrumentalizează Transilvania
Este limpede că guvernul răspunzător nu poate angaja toate mijloacele necesare pentru a-şi atinge scopul, din motive politice. …activitatea împotriva românilor din nordul Transilvaniei poate fi efectuată numai de patrioţi maghiari fără funcţii oficiale cu sprijinul secret al guvernului maghiar…Celor angajaţi în acţiunile împotriva României trebuie să li se asigure deplina imunitate. [1]
– Plan adoptat de guvernul maghiar, decembrie 1941
Soluţia rămâne separarea Transilvaniei … fie provizoriu, până când vom ajunge la un acord cu Ungaria sau cu România, fie pe termen lung, ţinând cont că acest mic stat va avea nevoie de un protector, care nu poate fi decât Uniunea Sovietică… Dependenţa României faţă de noi va fi şi mai mare dacă Transilvania rămâne un stat de sine stătător, iar viitorul acestuia va depinde de noi.[2]
–Comisia Litvinov 1944
Asta nu înseamnă că Transilvania e dată definitiv României.[3]
– Iosef Stalin, martie 1945
În primul rând, Ungaria şi-a prezentat pretenţiile teritoriale faţă de România. Ştim că România a contribuite la victoria lui Hitler prin luptă. în timp ce noi am contribuit la ea numai prin muncă. …Satisfacerea unor pretenţii teritoriale maghiare modeste şi minimale va servi şi interesul democraţiei româneşti.[4]
– Mátyás Rákosi, august 1945
Idealul comun nu poate fi realizat decât printr-o propagandă bine direcţionată… Elementele noastre de încredere trebuie să se infiltreze în Partidul Comunist Român, pe orice cale posibilă, unde vor trebui să acţioneze intens şi în manieră disciplinată pentru a câştiga încredere şi a obţine funcţii importante mai ales în administraţia de stat.[5]
-Guvernul Maghiar, 1946
Fără Transilvania nu există nici o Ungarie pentru că Transilvania a fost întotdeauna adevărata Ungarie.[6]
– Poetul maghiar Ady Endre, 1954
O parte din Transilvania trebuie redată Ungariei.[7]
– Mátyás Rákosi, septembrie 1954
A doua campanile transilvăneană
1938 – 1940
Capitolul 4
La începutul celui de-al doilea război mondial, chestiunea teritorială basarabeană şi cea transilvăneană erau strâns conexate în concepţia sovietică. Politica dusă de Comintern, ca România să cedeze acele teritorii împreună cu Bucovina şi Dobrogea, a fost revigorată după criza cehoslovacă din 1938, când Moscova a început să-şi declare sprijinul pentru iredentismul teritorial al guvernului Horthy[8]. Evoluţia a fost predictibilă date fiind interesele comune ale „Ungariei şi Uniunii Sovietice faţă de România, care au împins cele două ţări una spre cealaltă,” după primul război mondial[9].
Mesajul nu a trecut nerecepţionat la Budapesta. Încă odată se prefigura formarea unei coaliţii sovieto-maghiaro-bulgare pentru o ofensivă împotriva României. Paradoxal, Berlinul formase deja o coaliţie cu Ungaria şi Bulgaria, iar, în 1939, va face acelaşi lucru cu URSS, ca parte compinentă a scopului mai larg al lui Hitler de a redesena frontierele europene şi a redefini balanţa de putere.
O productie MDV Film. Producator: Mihai Orasanu. Redactor: Anca Filoteanu, Imagine: Marian Stanciu
„În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe ale regimentul 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (“Straja naţiunii”) au declanşat un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri.”
La numai 3 zile de la intrarea armatei ungare de ocupație pe teritoriul românesc, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Acestea au avut o intensitate crescută în primele două săptămâni dupa ocuparea Transilvaniei dupa Dictatul de la Viena. Astfel, în doar 11 zile, trupe ungurești au ucis aproximativ 1.000 de români. Cel mai afectat de ucideri a fost județul Salaj, unde au fost masacrați 477 de români. Este vorba de un adevarat genocid etnic statal asupra romanilor, primul de acest gen din timpul celui de-al doilea razboi mondial, pentru care statul vecin, Ungaria, un “dusman natural” al Romaniei, nici nu si-a cerut vreodata scuze, nici nu a ridicat vreun memorial si nici nu a platit pentru victimele facute. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe martirii romani ucisi de unguri. Romane, nu-i uita si NU UITA!
July 20th, 2011 
VR 
Va avea neamul românesc, după părerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru că am avut un Ştefan cel Mare în Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l susţin cu tot sufletul, în partea astălaltă şi Vlad Ţepeş. Nu pentru asta. Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotelor. Dacă tu cauţi viaţa ca un vierme, primeşte plată, dar de vierme. E copleşitor, zice sfântul Grigore, căci învinge aspectele nevăzute ale vieţii, ale existenţei pozitive ale vieţii. Dacă reuşiţi să suportaţi lumea aşa cum e, aţi ieşit din categoria viermilor; intraţi în categoria omului. Şi nu-i uşor. De aceea am vrut să vă văd şi eu, ca să vă trăiesc. Că nu-i de-ajuns să mă iubeşti, trebuie să mă trăieşti. Orice roman are o mişcare interioară trecătoare, dar o are când aude bătaia clopotelor. Pentru că România nu a dus niciodată un război de avangardă, adică de înaintare, ci de avanpost, de apărare. Avem voie să ne apărăm. Şi ţara românească nu a vrut nicio palmă de pământ să ia de la vecini. Atacată din toate părţile: ba de unguri, ba de ruşi, ba de turci şi de greci. Toţi vor să tragă de noi. Şi a trecut un grup, cântând nu în cuvinte romaneşti, ci ungureşti şi un oarecare Otto, cu care făceam fotbal împreună. „Măi, Otto, tu eşti ungur”? Da!, aşa cu emfază la mine. „Aţi uitat că sunt şi eu roman!”. Şi m-am suit pe banca aia şi am vorbit o jumătate de zi şi m-a făcut primar în oraşul ăla – Zărneşti. În trei zile am scos toţi ungurii de-acolo, asta am făcut în primul rând. Cu nicio condiţie, nici nu am vrut să stau de vorbă. M-au dat în judecată. Revenise axa: Budapesta – Bucureşti – Zărneşti. Bineînţeles că nu m-am jucat cu viaţa mea, dar aveam o răspundere de român. M-au condamnat bineînţeles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Braşov. Dar pe urmă i-am pus şi eu în mişcare. La proces a venit o parte din oraş, plus cetăţile de-acolo. Şi-am zis: Mi-am făcut datoria. Şi m-a luat Aiudul… Deci pregătiţi-vă să rezistaţi unde nu vă e voia, printre pietre.
Posted in 
Tags: 
