Posts Tagged ‘Ucraina’

Civic Media catre Traian Basescu: Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului si a libertatii presei, in Cazul Hagi Curda – Simona Lazar si Valentin Tigau. Mai are Romania vreo voce in Europa?

Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a presei, in cazul jurnalistilor romani Valentin Tigau si Simona Lazar (foto)

Domnule Presedinte al Romaniei, Traian Basescu,

Ne adresam Dvs ca sef al diplomatiei Romaniei si presedinte al tuturor romanilor, garant si aparator al drepturilor lor.

Sambata, 16 iulie a.c., in cursul diminetii, doi ziaristi profesionisti romani se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de catre URSS, cu crimele, deportarile si distrugerile odioase care au urmat, si pana astazi. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, mai precis “jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic “Reporter in Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi gasite la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este ca, desi aceasta interdictie dateaza inca din 2009, pana acum nu a fost adusa la cunostinta autoritatilor romanesti, in ciuda zecilor de intalniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomatiei.

Asociatia Civic Media, membra a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazata la Viena, care este afilitata la Institutul International de Presa (IPI) cu sediul la New York, protesteaza fata de acest abuz grosolan al autoritatilor ucrainene, care constituie o incalcare grava a drepturilor omului, asa cum sunt ele stipulate in Declaratia Universala a ONU, ratificata si de Kiev, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a libertatii presei, consfintite si de catre Consiliul Europei, unde Ucraina este membra, cat si un afront la adresa relatiilor bilaterale de buna vecinatate si a eforturilor pe care le face Romania pentru apropierea acestei tari de structurile europene la care suntem parte.

In lipsa unui raspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi si a ministerului Afacerilor Externe – care, pana la aceasta ora, a treia zi dupa incident, nu au binevoit nici sa solicite scuze din partea Ucrainei si nici macar sa-i contacteze pe cei doi ziaristi profesionisti – va solicitam Dvs sa reparati demnitatea nationala stirbita si sa aparati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani si, in acelasi timp, ale presei libere din Romania.

Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre rasaritene, la fel ca si tratamentul la care este supusa numeroasa minoritate romaneasca de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul in care Kievul ignora acordurile internationale in privinta Deltei Dunarii, dovedesc ca aceasta tara este inca profund ancorata in mentalitatea sistemului bolsevic si a produsului acestuia, Homo Sovieticus, de ale carui practici si metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.

Va aducem aminte ca, in urma cu sase ani, in aprilie 2005, Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina va transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. “O mare problema – se afirma in Memoriu – este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a”.

Faptul ca, dupa sase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei fata de Romania, de etnicii, cetatenii si presa ei, in ciuda faptului ca suntem membri cu drepturi depline ai NATO si UE, arata ca avem o problema perena, nerezolvata, ceea ce demonstreaza si ca diplomatia romana, cel putin pe aceasta relatie, este la pamant.

In acelasi Memoriu se atragea atentia si asupra unei alte probleme, si anume “cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica”. Am fost profund dezamagiti sa constatam ca, din Comunicatul oficial al MAE privind situatia celorlalti romani, in numar de 130, retinuti temporar la granita cu Ucraina in aceleasi imprejurari, lipseste cu desavarsire mentionarea numelui romanesc al localitatii in care se sfintea biserica Mitropoliei Basarabiei, si anume Hagi Curda, fie si numai in paranteza, dupa numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Aceasta practica mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care elibereaza vize Schengen folosind pentru Chisinau denumirea ruseasca, de Kisinyov. Este o rusine pentru noi, ca romani, in secolul 21, sa ne resovietizam numele numai ca sa fim pe placul unui stat agresor si perpetuu agresiv fata de conationalii nostri vitregiti de soarta, in timp ce in propria noastra tara nu mai stim cum si unde se la suflam reprezentantilor extermisti ai ungurilor, ca sa se simta mai bine.

Nu mai putin intristator este sa constatam faptul ca diverse cluburi si organizatii care se pretind “active” pentru drepturile ziaristilor au zacut pasive in acest caz, in lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice si de grup. Dezarmant este si faptul ca o institutie publica, cum este Radioul National, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest in apararea propriului ziarist, angajat al RRA, ale carui drepturi au fost incalcate in timp ce reprezenta Romania. Astfel de ciudatenii sunt, din nefericire, dovada ca anormalul a ajuns o normalitate, incepand de la sfaturile si informatiile “avizatilor” si pana la nivelul de jos, al “activilor”.

Incheiem cu aceleasi cuvinte pe care le-am mai folosit in trecut intr-un caz similar, cand predecesorul Dvs, presedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” si a diplomatiei ridicate cam pe la acelasi nivel, a “genunchiului broastei”, care insa, in conditiile celei de azi, pare totusi o perspectiva a unei “inaltimi ametitoare”:

“In dorinta ca acest caz sa nu devina un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul Romaniei, care ar dori sa “pedepseasca” abuziv libertatea presei, afectand astfel si alte institutii media romanesti, va solicitam luarea unei pozitii oficiale”.

Cum MAE si RRA nu au avut timp sa le faca publica pozitia ziaristilor “vinovati”, o reproducem aici asa cum a fost ea publicata, cu o solidaritate singulara, de ziarul “Curentul”:

„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta ca alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.

Domnule Presedinte, aratati-le si aratati-ne ca nu am gresit!

Victor Roncea

Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

18 Iulie 2011

Cititi si:

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului. UPDATE: Protest Civic Media

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce ai sarutat mainile romanilor din Ucraina

Mos Toader si baba Dochia. Acestia sunt oamenii pentru care ne-am dus acum doi ani si jumatate in Basarabia de Sud. I-am ascultat si am scris despre ceea ce-i doare. Am fost “pedepsiti” pentru ca am scris cu dragoste despre cei pe care i-am “uitat” acolo acum aproape… sapte decenii. Batrana din imagine, nascuta in acelasi sat cu Averescu, mi-a sarutat mainile. Si eu pe ale ei. A meritat sa fim declarati indezirabili pe teritoriul statului ucrainean. Cred ca fiecare jurnalist roman care ajunge acolo ar trebui sa le sarute mana acelor oameni, chiar daca dupa aceea va fi, ca noi, “interzis”. Simona Lazar, jurnalist non grata

UPDATE: Civic Media catre Traian Basescu: Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului si a libertatii presei, in Cazul Hagi Curda »

“Calatoria de ieri spre (si pentru unii dintre noi in) sudul Basarabiei a fost o experienta necesara, ca sa intelegem cat de importante sunt libertatea de miscare si libertatea cuvantului…”, mai scria cu o zi urma, pe Forumul de pe Facebook al Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, ziarista de la Jurnalul National devenita “persona non grata” in Ucraina, impreuna cu sotul ei, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si fost corespondent de presa in Basarabia.

Vina lor? Au fost acolo, la cei mai asupriti romani din spatiul etnic si istoric romanesc, in Basarabia de sud, furata si inglobata de Stalin in RSSU a URSS, acum Ucraina. Si au scris ce au vazut. Asta e tot. Vorbim de vecina Ucraina, cu care Romania a semnat un Tratat “de prietenie”, rusinos, odios, scarbos, niciodata respectat de Kiev, o tara care danseaza si-acum tango a trois cu NATO si CSI pretinzandu-se aspiranta la UE. Un adevarat magar troian al Rusiei la poarta Europei.

Insa “valorile europene” din stratosferele de la Bruxelles sunt vorbe goale aici, pe pamantul romanesc, unde Ucraina batjocoreste romanii cu sadism sovietic, zi de zi, nesocoteste cu tupeu slav acordurile internationale si taie Delta Dunarii prin canalul geostrategic Bistroe iar dupa aceea mai face si misto de oficiali romani, pe care-i mangaie patern pe obrajori sau alte rotunjimi.

Ultima intalnire de amor de acest gen special: cu exact doua luni in urma, pe 18 mai, la Vila Lac 2, cand seful M.A.E. Baconsky s-a intrevazut pentru niscai oportunitati foto cu Konstantin Grişcenko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. “Photo Ops”, pentru ca vorbele, cum v-am zis, s-au spart si s-au raspandit bucati, goale fiind, pe marmura vilei de protocol a Guvernului Romaniei.

Cateva dintre ele, lipite cu “super-glue”: „Ne-am exprimat decizia comună de a intensifica dialogul politic în 2011, de a moderniza şi eficientiza formatele de cooperare existente”, a declarat ministrul Teodor Baconschi, citat de propriul MAE. Mai vreti? Mai luati:

“Un punct important pe agenda discuţiilor l-a reprezentat problematica minorităţilor naţionale, în scopul armonizării abordărilor privind formatul dialogului şi cooperarea cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi ale minorităţii ucrainene din România.

„Ne interesează ca cele două minorităţi să se bucure de drepturi europene, la aceleaşi standarde şi să discutăm fără prejudecăţi despre modalităţile în care putem să îmbunătăţim situaţia lor. Ne dorim ca în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene în domeniu să abordăm chestiunile legate de drepturile celor două minorităţi în mod transparent şi cu toată voinţa de a rezolva orice problemă”, a arătat ministrul Teodor Baconschi” – citat de acelasi MAE propriu.

Peste numai doua luni, romanii aveau sa fie batjocoriti, in 2011, exact ca pe vremurile bune ale lui Leonid Kucima, blestemat fie-i numele. “Indezirabili”: ziaristii, purtatorii cuvantului liber. Tot la fel ca pe timpurile cand interlocutorul afabil al lui Iliescu si Constantinescu se ocupa in timpul liber cu taierea capetelor de jurnalisti, daca ne amintim de cazul Gongadze. Dinspre MAE, ce ne vine? Numai tacere. O tacere de aur. De aur pentru ucraineni. Mucles total, ca sa nu zic “ciocu’ mic”, vorba unui fruntas PDL. Surdina, Omerta, Semper Silentio Patriae, cum vreti sa-i spuneti… Diplomatia e pusa pe “silent”, sa nu trezeasca, Doamne fereste!, pe cineva. Taras inainte mars!

Domnul ministru nu a avut timp, de trei zile-ncoace, nici sa-l cheme la ordin pe ambasadorul Ucrainei, pentru acest grav abuz la adresa libertatii presei si a drepturilor omului (ca sa nu mai vorbesc de “bunele relatii de vecinatate”), nici sa emita un protest public sau sa formuleze o nota verbala si nici macar sa-i contacteze – nici el personal, nici vreun functionar MAE – pe cei doi jurnalisti profesionisti ai Romaniei injositi la granita cu “europeana” Ucraina (e membra  a Consiliului Europei, nu?).

Domnul ministru e ocupat. Cu “anticomunismul” de salon. Cand e sa condamne practici de tip totalitarist-comunist care se petrec chiar sub ochii si in jurisdictia lui, n-are timp. Cum sa-si supere prietenii din “Ucraina Mare” pentru vreo suta de romani tinuti ca vitele la granita, inchisi in autocar, si doi jurnalisti amarati? Cu ce e ocupat domnul ministru? Domnul ministru merge la CAE si CAG (Consiliile Afaceri Externe şi Afaceri Generale de la Bruxelles). Tocmai isi facea bagajul.

Macar acolo, la CAECAG, de le-ar zice ceva tovarasilor ucraineni, daca-si va gasi putin timp, printre multiplele sale responsabilitati de prim-vicepresedinte al Partidului, arhitect al Muzeul Comunismului, presedinte de Fundatie, membru al Colegiului lui Plesu, J’acuzzist si incasator de premii ca „Celebritatea anului în administrație” (!).

Si, era sa uit, asa cum a invatat de la Borisiuc Tarasiuk unul dintre maeistii de frunte ai tarii, sa se dea rau la Kosti Grişcenko, dar neaparat in dinti cu harta Romaniei Mari ciuntite tocmai pe langa Basarabia de Sud, ca asa e filmul, partial in trei culori. Galbenul cam iese la apa pana devine alb. Alb-murdar. Si-arata cam ca steagul pe care-a jurat, cand isi facea studiile la Moscova, consilierul lui preferat.

Domnule presedinte Traian Basescu, daca, totusi, valetul Dvs de externe este atat de ocupat, pana peste cap, Dvs, ca sef al diplomatiei romane, va faceti putintel timp si pentru demnitatea noastra nationala, libertatea de miscare a romanilor si libertatea cuvantului presei, atata cat mai e, sau Romania ramane iar muta in fata Ucrainei (cu scuza ca asta-i oricum surda)?

Caci spunea un predecesor de-al Dvs, care nu a tradat Romania si nici nu a fost “sluga la rusi”, niste vorbe, valabile si azi. Iata trei dintre ele: “Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Si: “Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” Si, pentru incheiere: “Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc. Şi se va face.”

Cam atat am avut de spus.

Vezi si: Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

Curentul: Patimi pentru prima biserică românească refacuta in Basarabia straveche, la Hagi Curda, dupa raptul bolsevic. Incursiune in Ucraina, gaura neagra a Europei. FOTO / VIDEO

Kievul, mult prea departe de lumea democratică

Scris de Mădălin Necşuţu

Cum fiecare lucru măreţ cere o jertfă pe măsură, prigonirea românilor din Basarabia de Sud (astăzi teritoriu ucrainean – n.r.) care s-au încăpăţânat preţ de mai multe decenii să nu fie absorbiţi în noua „supuşenie“ ucraineană nu a fost de ajuns. Sâmbăta trecută, autorităţile de la Kiev au ţinut expres să strice şi această mică sărbătoare românească, prin tehnici care ne arată că, chiar şi după 20 de la căderea Uniunii Sovietice, obiceiurile nedemocratice şi năravurile kaghebiste fac parte din rutina zilnică, iar abuzurile asupra etnicilor din această ţară sunt doar cutume de divertisment.

Este foarte interesant cum deunăzi preşedinţia rotativă a UE deţinută de Polonia milita pentru accelerarea procesului de includere a Ucrainei în rândul ţărilor europene care au la bază principiul democraţiei. După evenimentele de sâmbătă de la Vama Reni, unde sute de români au fost trataţi inuman, şi cele ulterioare din satul Hagi-Curda, se poate vorbi despre o ţară tulburată şi conducători cu minţi îmbibate în ură faţă de orice fel de „element duşmănos românesc“. Purtarea şi atmosfera demnă de un scenariu de război create de vecinii de la răsărit ridică mari semne de întrebare despre câţi ani vor trece până când Ucraina va putea măcar să deschidă vreun capitol de negociere pentru aderarea la UE. Climatul de tensiune şi frica cu care trăiesc etnicii români din această parte a Europei depăşesc orice imaginaţie, sentiment care s-a încercat a fi indus până şi jurnaliştilor care au avut „îndrăzneala“ să intre pe acest teritoriu de grea amintire, în care statuile de circa 10 metri ale lui Lenin încă refuză cu obstinaţie să se dea jos de pe soclurile lor. Cuvântul „român“ este în sine un motiv de iritare pentru care poţi să fii lejer anchetat şi chiar abuzat fizic şi psihic. Cu lacrimi în ochi, timoraţi şi vizibil afectaţi, câţiva curajoşi de la Hagi-Curda, un sat românesc de 4.000 de oameni din care peste 90% sunt români, au rostit cu greutate, printre dinţi, cuvântul „deznaţionalizare“. Nu au avut nevoie de nimic material, ci au vrut doar să ne vadă şi să vorbească „cu fraţii români“. Chiar şi atât, lor le-a fost de ajuns, după cum ne-au mărturisit. Dar mai bine să derulăm fir cu fir această poveste halucinantă despre ce înseamnă să ai curaj să fii român în Ucraina şi totodată despre cum e să-ţi faci meseria de jurnalist în această ţară unde diseminarea sentimentului de frică o întâlneşti la tot pasul şi a devenit religie naţională.

Tactici de inspiraţie kaghebistă

În acest spirit a început şi „peripeţia“ noastră, aşa cum am numit-o amuzaţi la întoarcere, după ce obosiţi, hăituiţi, pozaţi, îndosariaţi ca în vremurile defunctei Securităţi am avut îndrăzneala de a ne face meseria de jurnalişti în acest „no man’s land“. Deşi ne aşteptam ca vecinii răsăriteni să ne facă oarece probleme, am pornit dimineaţa la patru spre vama moldo-ucraineană Giurgiuleşti-Reni. Conştiincios şi punctual ca un ceas elveţian, consulul României la Odessa, Mihai Oprescu, aştepta la ora şase dimineaţa microbuzul care trebuia să ne ducă pe noi, jurnaliştii, să acoperim mediatic evenimentul acesta care însemna prima biserică românească din Ucraina recunoscută la nivel oficial. Verificarea actelor sale a fost o procedură de rutină care nu a durat mai mult de câteva minute, în timp ce paşapoartele ziariştilor români au fost şi ele adunate de vameşii cu un fel de „sombreros ucrainean“ pe post de cască. Toate bune şi frumoase până aici, ne-am zis noi. Numai că, printr-un regretabil accident, a căzut curentul electric în vamă fix după ce ne-au fost luate documentele, iar actele nu mai puteau fi astfel procesate. După circa o oră de la acest „nefericit“ incident, culmea, se găseşte un laptop în vamă şi primim asigurări că se lucrează intens. După alte câteva zeci de minute, pică „bomba“. „Doi dintre dumneavoastră vor trebui să rămână în vamă deoarece sunt indeziderabili pe teritoriul Ucrainei“, ni se spune, inducându-ni-se astfel un sentiment de suspicionare reciprocă şi teamă. Bine, am zis noi, dar de ce?! Se făcuse deja dimineaţă în toată regula, iar „soarele ucrainean“ nu se arăta nici el mai blând cu noi în vamă. Nici măcar toaleta din vamă nu părea abordabilă, în condiţiile în care un nene îmbrăcat în negru ne întreabă dacă suntem „de la microbuz“. Îi spunem că da, după care încep indicaţiile în ucraineană, probabil despre cum să ajungem pe la una mai îndepărtată. Ne lăsăm păgubaşi, în speranţa că ne vor da mai repede actele şi vom găsi un copac generos pe marginea drumului care ne aşteaptă.

Formularele voroniene

Dar cum socoteala din România nu se potriveşte deloc cu cea din vama ucraineană, ni se aduc nişte formulare întocmite mai mult în „limba moldovenească a lui Voronin“, împănate cu capcane ucrainene pentru a nu putea fi niciodată completate corect. Sub constrângerea că trebuie să le completăm cât mai repede, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, fiecare întrebând în stânga şi în dreapta ce ar trebui să bifeze prin acele căsuţe din chestionar. Bineînţeles că vameşii ucraineni îl trimit înapoi pe consul cu toate chestionarele pe motiv că nu au fost completate corect. Luăm alte formulare şi ne apucăm de treabă, de data asta „mai bine“. Cum era de aşteptat, acestea ni se întorc pe motiv că nu am pus data, deşi pe acel formular nici nu puteai ghici unde se află această rubrică. După ce ni se arată cu degetul unde ar fi trebuit să fie aceasta, o completăm conştiincioşi. Dar nu, calvarul mixt al căldurii de 40 de grade, combinat cu sete şi vezică plină, nu avea să se termine prea curând. Sub privirile cetăţenilor ucraineni din vamă, care nici ei nu înţelegeau ce se întâmplă cu noi, suntem invitaţi în clădirea vămii pentru o nouă porţie de întrebări şi controale. Ni se spune că trebuie să arătăm ce avem în bagaje. După ceva minute bune în care vameşii, securitatea ucraineană şi miliţienii ucraineni se tocmeau ce metodă să ne aplice, aceştia se hotărăsc să ne treacă bagajele prin scanner. O maşinărie mare cu care cel care o manipula nu părea să fie foarte apropiat. Se uită la mine şi bolboroseşte ceva ce probabil ar fi trebuit eu să înţeleg în ucraineană. Mă cheamă. Mă duc cuminţel şi îmi arată pe monitor ceva mai mare, ce părea să fie „arma mea“. Era, evident, laptopul pe care îl şi declarasem în acel formular. Îi explic pe toate limbile pe care le ştiam că ar fi un laptop, după care vameşul se uită la mine şi exclamă: „Hmm… ahaa!“. Presupun că e bine şi îmi iau rucsacul în speranţa că voi pleca şi eu după cele trei ore petrecute în vama ucraineană. Dar nu, suspansul mai durează circa 20 de minute, timp necesar fix pentru ca noi să ajungem la finalul slujbei care se ţinea la biserica românească având hramul Sfinţilor Petru şi Pavel din satul Hagi-Curda (Camâşovska).

Biserica de la Hagi Curda, inainte de a fi distrusa de bolsevici si cea sfintita ieri de catre IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei

O oază de românism

Pornim aşadar, după cele circa trei ore şi jumătate, pe un drum, dacă se poate spune aşa după mărimea craterelor din el, spre Izmail şi respectiv Hagi-Curda. Cu toate că eram deja nedormiţi, obosiţi şi hăituiţi, am găsit această mică oază de românism în mijlocul pustietăţii ucrainene care prin energia sa dată de această zi de sărbătoare asociată cu un triumf al normalităţii asupra tiraniei ne-a făcut să uităm de toată supărarea şi ne-am regrupat pentru a face ce venisem să facem. Cu mâinile pe aparate foto, microfoane, reportofoane şi agendă, „desantul românesc“, atât de aşteptat de cele câteva zeci de miliţieni, jandarmi, securitate şi trupe speciale, s-a produs în acest mic sat românesc. Am reuşit să aflăm că forţele speciale ucrainene fuseseră aduse cu o seară înainte, chipurile pentru a interveni în caz de violenţe între circa 130 de studenţi din România care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment şi cam tot atâţia cazaci care ar fi venit să restabilească „supuşenia“ în sat.
Astfel, maşinile de poliţie de la Odessa sau Izmail parcate în faţa bisericii abia aşteptau să fie umplute cu „fascişti români“. Numai că nu a fost să fie aşa. Totul s-a desfăşurat extrem de paşnic, iar „invadatorii români“ nu au făcut decât să se bucure împreună cu sătenii de această minune care înseamnă Biserica „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“. Determinaţi să ajungă la acest eveniment, studenţii strânşi de prin toată ţara şi îmbarcaţi în două autocare au reuşit după circa şase-şapte ore de aşa-zis control la vamă să patrundă pe teritoriul Ucrainei pentru a ajunge la destinaţie. Nici măcar o mână de copii basarabeni nu au ajuns prea devreme pentru a oferi un concert de zile mari, aşa cum numai ei ştiu să facă. Securitatea ucraineană a avut grijă ca ansamblul „Căluşarul“ din Erdec-Burnu să ajungă un pic mai târziu, dar poate mai important este faptul că aceşti copii ştiu cine sunt, cântă şi grăiesc în limba română.

Slujbă sub blagoslovirea „specialilor“

Ceremonia religioasă a fost oficiată de către Mitropolitul Petru al Basarabiei, sub atenta supraveghere a lucrătorilor SBU gătiţi frumos de sărbătoare, cu ochelari de soare la ochi, camere video sau aparate foto în mână şi cu o rotaţie a gâtului demnă de invidiat. „Această biserică a fost astăzi sfinţită pentru ca şi credincioşii români să se poată ruga. Aceasta se află sub tutela Mitropoliei Basarabiei, deci sub Patriarhia Română, iar datoria noastră este să ne păstorim credincioşii. Ce să facem dacă ei doresc să fie cu noi? Trebuie să aibă toată lumea un loc unde să se poată ruga. Noi, la Chişinău, ne certăm şi apoi împăcăm, ştiţi cum e românul, dar aici este altă situaţie. Am dori şi mai multă susţinere din partea presei. Sperăm să fie mai bine şi să venim mai des aici pe această proprietate a bisericii româneşti“, a declarat, pentru „Curentul“, Mitropolitul Petru al Basarabiei. Întrebat despre cum este situaţia în care i-a găsit pe românii de aici, acesta a mai adăugat: „Mi-e greu să spun!“.

Integral la Curentul.ro

Cu Foto si un Video de la InConstantIn.ro

Vezi si EXCLUSIV Ziaristi Online: Drepturile si interesele permanente ale Romaniei. Atlasul Spatiul Istoric si Etnic Romanesc al lui Antonescu reeditat cu prefata profesorului Buzatu. PLUS: Adevarul despre Hagi Curda

EXCLUSIV Ziaristi Online: Drepturile si interesele permanente ale Romaniei. Atlasul Spatiul Istoric si Etnic Romanesc al lui Antonescu reeditat cu prefata profesorului Buzatu. PLUS: Adevarul despre Hagi Curda

DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A

REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]

GH. BUZATU

* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)

* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.

(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)

* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.

Şi se va face.

(Ion Antonescu, 25 martie 1941)

DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere[3].

Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].

La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.

În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!

Integral la Ziaristi Online

Barbati de stat ai Romaniei: Ion si Mihai Antonescu la o vizita in Banat

Vezi si 16 iulie – 70 de ani de la eliberarea Chisinaului. “Traiasca Maresalul Desrobitor” – Fotodocument

Primirea Armatei Romane Eliberatoare sub Antonescu in Chisinau 1941

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.

Secretele istoriei si adevarul despre Hagi Curda. Crimele si abuzurile comise de sovietici asupra romanilor ortodocsi din Basarabia continuate de ucraineni

Hagi Curda de Tudor Iordachescu - Ziaristi Online

Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.

Sfintirea Bisericii romanesti de la Hagi Curda a Mitropoliei Basarabiei, prima din Ucraina. FOTO InConstantin.Ro

Sfintire Hagi-Curda InConstantin Ro

Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Biserica romaneasca de la Hagi Curda sfintita de IPS Petru pe 16 07 2011

Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.

REMEMBER: Kucima proscrie ZIUA. Abuz incalificabil al Kievului: autoritatile ucrainene l-au declarat “persona non grata” pe Victor Roncea, seful Departamentului de Politica Externa. Romanii din Bucovina cer dreptate la Cotroceni

30 Iunie 2003, dupa investigatia facuta pe urmele “Firului Rosu”. Dupa doi ani, la venirea lui Basescu:

Romanii din Bucovina cer dreptate la Cotroceni

Autor: George DAMIAN   • ZIUA

Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina (SCLRB) a solicitat printr-un memoriu presedintelui Traian Basescu sa introduca si problema romanilor din Ucraina in discutiile ce vor fi purtate cu presedintele de la Kiev, Viktor Iuscenko.

Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina (SCLRB) a solicitat printr-un memoriu presedintelui Traian Basescu sa introduca si problema romanilor din Ucraina in discutiile ce vor fi purtate cu presedintele de la Kiev, Viktor Iuscenko.

In memoriul inaintat de SCLRB palatului Cotroceni se regasesc o serie de probleme care ingreuneaza relatiile dintre Bucuresti si Kiev de mai multa vreme. O mare problema este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.

Memoriul amintit solicita ca “oficialitatile din Ucraina sa nu mai continue politica mostenita de la URSS de scindare a comunitatii romanesti in romani si moldoveniprecum si existenta asa numitei limbi moldovenesti”. Memoriul citat arata ca in Ucraina continua o intensa campanie de scindare a comunitatii romanesti prin promovarea “limbii moldovenesti”. Conform ultimului recensamant din Ucraina, din 2001, “moldovenii” din Ucraina se situeaza pe locul 5, iar romanii pe locul 8, iar daca ar fi socotiti impreuna s-ar situa pe locul al treilea.

O alta problema abordata de memoriul citat este reprezentarea disproportionata a romanilor din Ucraina in administratie in regiunile in care acestia sunt majoritari. Astfel, in cele trei raioane cu populatie majoritar romaneasca (Herta – 93%, Noua Sulita – 69%, Hliboca – 56%) “nici un roman nu a fost numit ca sef al administratiei de stat, iar sefii acestor administratii nu cunosc limba celor pe care ii conduc”. Memoriul transmis presedintelui Basescu mentioneaza si problema invatamantului romanesc din Ucraina, care “se afla intr-o situatie deosebit de fragila”. Autoritatile ucrainene au fortat in ultima vreme deschiderea unor clase cu predare in limba ucraineana in scolile romanesti, creand astfel premisele desfiintarii acestor scoli. Memoriul amintit deplange faptul ca “lipsa acuta de literatura in limba romana se face tot mai simtita. Donatiile de carte romaneasca sunt blocate la vama ucraineana. Conform reglementarilor in vigoare, pentru asemenea donatii trebuie obtinuta aprobarea guvernului ucrainean, fapt care face imposibil trimiterea cartilor in Ucraina”. Datorita acestei situatii SCLRB solicita “infiintarea unui Centru Cultural Roman la Cernauti, deoarece materializarea acestei propuneri se tergiverseaza de 15 ani, cu toate ca a fost luata o decizie guvernamentala in acest sens”. O alta problema este cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica. SCLRB cere presedintelui Traian Basescu sa abordeze si problema retrocedarii bunurilor care au constituit proprietatea sa, cum ar fi fostul Palat National din Cernauti si fostul Palat Cultural al Romanilor Bucovineni.

21 Aprilie 2005

Azi, 16 iulie 2011: nu s-a schimbat nimic.

Vezi si: Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili – “persona non grata”. George Damian in Blog Pentru Basarabia despre Simona Lazar, Valentin Tigau, Marian Voicu si Victor Roncea

Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili – “persona non grata”. George Damian in Blog Pentru Basarabia despre Simona Lazar, Valentin Tigau, Marian Voicu si Victor Roncea

Scris de George Damian

Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.

De ce?

Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România au călătorit în anul 2009 în sudul Basarabiei, prin satele românilor lipsiţi de orice fel de drepturi, şcoală biserică sau presă. Au scris şi au relatat despre cele văzute. Despre cum au fost demolate bisericile româneşti. Despre cum limba română este eliminată din şcoli, zi de zi. Despre cum nu sunt respectate prevederile tratatelor internaţionale pe care le-a semnat guvernul de la Kiev. Răsplata: interdicţie de intrare în Ucraina. Nu sunt primii şi nici ultimii. Mai înainte a primit o astfel de interdicţie Marian Voicu de la TVR. Apoi Victor Roncea, în perioada lui de la ziarul ZIUA. Si Ion Beldeanu de la Bucovina literara, in acelasi an. Zic că nu sunt ultimii: anul trecut am călătorit şi eu prin sudul Basarabiei şi am scris un volumaş despre cele văzute acolo. Îl puteţi descărca în format electronic la sfârşitul acestui articol. Am scris acolo ce am văzut, am arătat cum Ucraina încalcă cele mai elementare drepturi ale minorităţilor naţionale. Cred că şi eu am fost “premiat” alături de Cătălin Vărzaru (co-autorul volumului “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”).

Ce este de făcut?

Continuarea la Ziaristi Online

De la Osama la Roncea. Timpolis: Victor Roncea, omul de care se teme(a) Ucraina. Un interviu si un “Top” care ma onoreaza. PLUS: De ce asculta serviciile telefoanele ziaristilor

Profesorul Univ Dr Nicolae Radu imi semnaleaza o analiza pertinenta despre Cazul Osama, publicata de domnia sa in publicatia Timpolis din Timisoara. Cautand alte analize similare am dat de un interviu de-al meu de care uitasem complet, de acum vreo mie de ani, mai precis din 2004, si de un “Top” de care n-am stiut niciodata in care m-au plasat jurnalistii timisoreni. Ambele ma onoreaza si le multumesc, chiar si peste ani. Reproduc interviul mai jos pentru ca ceea ce afirmam in 2004 despre situatia mass media romanesti s-a si implinit iar intre timp presa a si murit.

Jurnalisti in linia 1 | noiembrie 2004 |

Victor Roncea, omul de care se teme Ucraina

Jurnalistului de “externe” de la Ziua nu ii este permis accesul in statul ex-sovietic

“Semnam un protest in numele Asociatiei Internationale a Ziaristilor, la care sunt afiliate 18.000 de publicatii din 100 de tari, ca sa ne exprimam ingrijorarea cu privire la faptul ca jurnalistului roman Victor Roncea nu i-a fost permis accesul pe teritoriul tarii dumneavoastra. Potrivit informatiilor pe care le avem, ministrul ucrainean de Externe a declarat ca domnului Roncea, seful Departamentului de Externe al cotidianului Ziua, nu ii va fi permis accesul in tara dumneavoastra timp de cinci ani, incepand cu iunie 2000. Autoritatile refuza sa motiveze aceasta decizie. In martie 2000, domnul Roncea a fost retinut la frontiera ucraineana, cand intentiona sa tranziteze tara dumneavoastra pentru a ajunge la Moscova, de unde urma sa trimita o corespondenta despre alegerile prezidentiale. Dupa ce a fost tinut la granita timp de 17 ore, a fost trimis inapoi in Romania”. Acest protest public i-a fost inmanat reprezentantului Guvernului Ucrainei, in urma refuzului autoritatilor acestei tari de a permite intrarea pe teritoriul ucrainean a ziaristului Victor Roncea, seful Departamentului de Politica Externa de la cotidianul Ziua. Aceasta decizie avea legatura cu faptul ca Victor Roncea a scris nu o data despre soarta minoritatii romane din Ucraina sau despre uciderea ziaristului ucrainean Giorghi Gongadze. Aceasta decizie a Guvernului ucrainean, ce pare desprinsa din “strategiile de politica externa” ale U.R.S.S.-ului, nu l-a influentat in nici un fel pe ziaristul roman. Care s-a implicat activ si in problema distrugerii Deltei prin construirea canalului Bastroe, si in eliberarea “grupului Ilascu”, si in ajutarea copiilor din Tighina, rusificati cu forta. In general, in cam toate problemele care ne afecteaza, legate de ramasitele comunismului. Prin campanii umanitare si mediatice, Victor Roncea a aratat ca e unul dintre oamenii carora chiar le pasa si ca nu se multumeste doar la a comprima lumea intr-o pagina de ziar.

“Presa era mult mai libera in ’90”

Victor Roncea a debutat in presa la inceputul anului 1990, la primul ziar al studentimii post-decembriste, “Glasul”, editat de Liga Studentilor. “Dupa mineriada F.S.N., din iunie ’90, si dupa ce mai multi prieteni jurnalisti m-au cautat prin toate spitalele Bucurestiului, inclusiv la morga (la fosta unitate a Securitatii de la Magurele, unde am fost detinut, nu au avut acces), Sorin Rosca Stanescu m-a chemat la Romania libera, atat pentru a reimprospata redactia, cat si pentru a raspunde de miscarile studentesti si de tineret, toate anti-comuniste si foarte active in acea perioada”. Pe atunci, Romania libera aparea intr-un tiraj de 1.500.000 de exemplare. Victor Roncea spune ca de atunci au inceput sa se afirme jurnalisti care au devenit ulterior profesionisti ai ziaristicii romanesti.
“Intr-un fel, regret efervescenta anilor ’90, spune ziaristul de la Ziua. Presa era mult mai libera atunci, in sensul ca oamenii care scriau presa o faceau cu sufletul abia descatusat dupa comunism. Dezamagirea reinstaurarii sistemului comunist, cu spoiala democratiei aruncata pe deasupra, a facut ca multi romani iubitori ai Romaniei, reale talente, inclusiv jurnalistice, sa paraseasca tara. Foarte multi prieteni de-ai mei au plecat la inceputul anilor ’90 (ca si mine, de altfel) si foarte putini s-au mai intors. Presa a atras ca un magnet atunci, din nevoia de a spune lucrurilor pe nume. Senzationalismul a fost un curent indus in mass-media romanesti, de catre foste ´scantei tinerestiª ale presei comuniste, tocmai pentru a diminua din gravitatea adevarului si a submina importanta presei intr-o societate in tranzitie”.
Din fericire, “filonul senzationalist” nu a avut ultimul cuvant de spus : “Treptat, efectul nociv al acestei actiuni s-a disipat o data cu profesionalizarea tinerilor jurnalisti, mai ales datorita curentului anglo-saxon receptat direct de la sursa, prin specializari in Statele Unite si Marea Britanie. Astazi, presa responsabila se detaseaza conturand rolul real al mass-media in astfel de momente de rascruce ale tarii. Dovada: cota de incredere acordata presei de catre natiune: practic prima institutie civila din top, dupa Biserica si Armata. Consider ca jurnalistii au obligatia de a fi la nivelul acestei increderi si de a contribui civic la consolidarea democratiei intr-o masura care sa tina in continuu in corzi Puterea, obligand-o sa respecte standardele democratice, cel putin barem de frica presei libere si a Occidentului”.
Ceea ce nu inseamna ca puterea nu a incercat sa dreseze acest “caine de paza” : “In acelasi timp, este evident ca Puterea stie ce arma (de aparare) reprezinta presa si, la ora aceasta, se incearca prin toate mijloacele controlarea acesteia. O problema grava cu care se va confrunta presa in decada urmatoare este concentrarea mass media centrale in doar cateva maini, ale potentatilor financiari ai tarii, care, evident, vor avea intotdeauna legaturi stranse cu Puterea”. In paralel cu evolutia presei, omul Victor Roncea considera ca a evoluat”de la militant stradal la militant civic, prin intermediul media”.

Experienta razboiului

Jurnalistul de la Ziua a fost prezent si a relatat despre conflictele si consecintele razboaielor din Transnistria/Basarabia, Kosovo, Bosnia/Iugoslavia, Palestina/Israel, Pakistan/Afganistan, Sudan si Irak. “Mai putin din Irak, pentru ca seful nostru, Rosca Stanescu, ne-a zis ca nu vrea sa ne piarda pentru un razboi deja scris”.
Cea mai ciudata corespondenta de front? “Sentimentul razboiului este, fara indoiala, ciudat. Am transmis in tara, prin intermediul unui telefon, prin satelit, pornirea razboiului asupra Afganistanului, cu cateva momente inainte ca acesta sa inceapa. Eram in Pakistan cand au trecut bombardierele americane deasupra noastra, cu un zgomot greu, urmat de liniste totala. Populatia Pakistanului, fundamental islamica, amutise. Apoi a urmat infioratorul sunet al bombardamentului, chiar asa indepartat cum era. Sentimentul acestei corespondente nu l-a surclasat, totusi, pe cel de dupa momentul daramarii simbolurilor Anericii : turnurile din New York. Ma uitam la locul in care le vazusem, fumegand, ca doua lumanari, si apoi la locul lasat de caderea lor, si nu imi venea sa-mi cred ochilor”.
Cat despre diferentele si punctele comune ale razboaielor ultimelor ani, Victor Roncea spune : “In primul rand, se deosebesc prin forma : gherila urbana (denumita terorism, de catre o parte, si luptatoare pentru libertate, de catre cealalta) versus masina de razboi statala (terorism de stat, pentru unii, aliante eliberatoare, pentru altii). O asemanare ar putea fi sesizata la ultimele conflicte globale : sunt razboaie destinate controlului energetic al lumii. Din acest punct de vedere, putem prefigura un atac al ´lumii civilizateª asupra Sudanului”.
Cea mai stranie amintire dintr-o zona de conflict o are tot de pe “frontul de est”: “Eram aproape dezbracat, cu masina bucati, inconjurat de militari rusi cu kalasnikov-urile tintite catre noi, pe o sosea pustie, in noapte, la inceputul secolului 21. Aveam strania senzatie ca sunt in alta lume, in alt timp, pe care il credeam de mult apus. Concluzia : acel timp nu a trecut, dimpotriva. Numai ca noi nu realizam aceasta”.
Probleme de adaptare la “lumea pasnica”, atunci cand revii dintr-o zona de conflict, sunt intotdeauna “dincolo de schimbarea vizuala catre o lume pasnica (te insotesc imaginile dure) vuietul unor bombardamente continua sa-ti rasune in cap, si un rateu de automobil te face sa te apleci”.
Intors acasa de pe “frontul de est”, Victor Roncea s-a numarat printre cei care s-au implicat activ in campaniile pentru eliberarea “grupului Ilascu”. Tiraspolul a reactionat “printr-o campanie de dezinformare deschisa, desfasurata, insa, din fericire, doar de la est de Prut incolo, in spatiul rusesc. Aici nu mai au puterea de acum 50 de ani, desi incearca sa si-o redobandeasca”.

Momentul Ucraina

Ucraina a refuzat sa motiveze oficial interzicerea accesului lui Victor Roncea pe teritoriul ei.
“Ucraina a refuzat sa emita motivul, oficial sau real, al interzicerii mele pe teritoriul sau, in ciuda cererilor repetate ale Ministerului roman de Externe si ale organismelor internationale, inclusiv ale Misiunii SUA la NATO, in al carei program eram cand am constatat ca sunt ´persona non grataª”.
Neoficial, motivul e “relatarea constanta despre nedreptatile la care este supusa comunitatea romaneasca din Bucovina, Tinutul Herta si sudul Basarabiei, aflate sub o campanie de deznationalizare fortata, de tip sovietic”.
Atitudinea Ucrainei nu l-a influentat in nici un fel pe Victor Roncea, care a continuat sa se implice activ si in campaniile de aparare a Deltei Dunarii de pericolul numit “Canalul Bastroe”. “Nu cred ca aceasta problema s-ar rezolva fara implicarea organismelor internationale. In acelasi timp, este necesara o atitudine mai ferma a statului roman. Ucraina este un stabilopod al Noii Rusii si reflecta politica acesteia expansionista, agresiva, catre Europa civilizata”.

Victor Roncea – “fisa de cadre”

* Data nasterii : 23 august 1970
* Studii : arte plastice, fotojurnalism, jurnalism
* Cartea-simbol : “Dumnezeu s-a nascut in exil”, de Horia Vintila
* Filmul preferat : “Calauza”, de Andrei Tarkovski, la concurenta cu “Andrei Rubliov”, de acelasi regizor
Ce deosebeste un ziarist roman specializat pe politica externa de un “omolog” din statele vest-europene?
* “Nu ar trebui sa fie alte standarde, chiar daca noi relatam dintr-o pozitie mai putin privilegiata : aceea de a avea tara “sub lupa”.
Fara sa aiba la activ experienta unor corespondente de la fata locului, poate un ziarist specializat “pe externe” sa fie credibil si sa faca performanta bazandu-se doar pe faxuri, internet sau BBC?
* “Experientele acestea sunt necesare, dar nu indispensabile pentru o activitate jurnalistica analitica. Sunt foarte importante abilitatile de conexiune, analiza si sinteza ale jurnalistului, care sunt cele primordiale pentru un ziarist de politica internationala”.

Tot de la Timpolis:

Chestiunea saptamanii * 5 – 8 ianuarie 2006 * Gala ziaristilor

O victorie a normalitatii si romanismului: in ciuda opozitiei Institutului lui Tismaneanu, Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc – va fi cinstit cum se cuvine. Zi Nationala a memoriei romanilor – victime ale regimului sovietic in Nordul Bucovinei, Tinutul Herta si intreaga Basarabie

Propunerea legislativa pentru instituirea Zilei nationale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei si întreaga Basarabie, initiata de deputatul Tudor Pantîru, a fost adoptata ieri de Camera Deputatilor, transmite Romanian Global News.

Legea, care initial a fost retrimisa la Comisia Juridica a primit aviz pozitiv de la aceasta si a reintrat in plenul Camerei unde a fost adoptata.

Camera Deputatilor este camera decizionala.

Legea va intra în vigoare dupa promulgarea acesteia de catre Presedintele României si dupa publicarea în Monitorul Oficial al României.

Legea prevede cu prilejul Zilei Naţionale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale Foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. Este vorba de ziua de 1 aprilie, cand a avut loc Masacrul de la Fantana Alba.

Deasemenea in perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate.

Romanian Global News, alaturi de alte asociatii romanesti din Tara si din strainatate, a sustinut constant propunerea deputatului Tudor Pantiru si a facut un lobby activ pentru ca aceasta Lege sa fie adoptata, aminteste RGN Press.

Personal, il felicit pe domnul Tudor Pantiru si multumesc membrilor serviciilor secrete romanesti care au reusit sa stopeze operatiunea de necinstire a romanilor, victime ale regimului criminal bolsevic, cat si presedintelui Romaniei pentru ca va semna aceasta Lege.

Detalii despre cum a incercat Institutul lui Tismaneanu sa blocheze aceasta Lege la RGN Press si Ziaristi Online

Aici, marturii despre Masacrul de la Fantana Alba

Foto: Comemorarea de la Putna – Troita ridicata anul acesta in memoria victimelor ucise salbatic de Armata Rosie si NKVD in urma cu 70 de ani

Corespondenta din Berlin: Jurnalisti si bloggeri reuniti in Germania cer eliberarea activistei ucrainence Hanna Sinkova, arestata de KGB-ul de la Kiev pentru o omleta la focul soldatului sovietic “eliberator”


Declaration in support of Ukrainian poet and civil activist Hanna Sinkova

We, journalists and bloggers from different countries of the world, demand to set free an Ukrainian poet and civil activist Hanna Sinkova.

As we know she is not a criminal, a thief or a killer. The one “atrocity” she did is eggs roasting on the Eternal Flame in Kyiv: she didn’t destroy or spoil any parts of the Eternal Flame. The Eternal Flame is a part of a fallen Soviet WWII soldiers monument. There are thousands of monuments like that in the former USSR area.

We are strongly certain that Ukrainian authorities might do much more for those Soviet soldiers who are alive for the money which are wasted for the Eternal Flames.

The Ukrainian poet and civil activist “crime” – which we consider and name as art-performance – is a very bright evidence of that truth. Thousands WWII veterans might get some benefits for the money which Ukrainian (and many others former Soviet) authorities are wasting for decades for Eternal Flames maintenance. The veterans might even have cheaper natural gas and for roasting of eggs including.

As we know recently Ukrainian Poet and Civil Activist Hanna Sinkova was put in the jail for her “crime”, Ukrainian police confiscated her computer and other machines. She might be imprisoned for five years and we would remind that now she has only twenty years old!

The nonsence of the whole situation is obvious, but we are sure that it is only a small part of the whole Ukrainian justice nonsence. We are calling upon for good sense, judiciousness and sanity! In our opinion it is the Ukrainian authorities that deserve for punishment but not civil activists.

So we hope that Hanna Sinkova will be released as soon as it possible.

We associate ourselves with the declaration:

1. Oleg Shynkarenko (Telekrytyka site, journalist, Ukraine)
2. Byungjoo Moon (Joonangilbo Daily newspaper, journalist, Republic of Korea)
3. Samuel Marec (blogger and internet publicist, Slovak Republic)
4. Victor Roncea (Editor ZiaristiOnline.ro, blogger Roncea.ro, Romania)
5. Vlada Ciobanu (Republic of Moldova, vladaciobanu.com)
6. Tarek Cheniti (blogger and university researcher, Tunis)
7. Szabolcs Panyi (blogger and journalist, Republic of Hungary)
8. Iman D. nugroho (blogger and journalist of Indonesia)
9. Sarinee Achavanuntakul (blogger and writer, Thailand)
10. Ivan Bedorv (“Pari” business daily deputy editor-in-chief “Pari.bg” and blogger ivanbedrov.com)
11. Ali S. Novruzov (blogger and activist, Novruzov.az, Republic of Azerbaijan)

Berlin, 12.04.2011

(more signatures will be listed later)

Background:

An Ukrainian poet, a student, a National Theater Workers Union member, an art-association “Saint Luca Brotherhood” leader and a party “Bratstvo” (Brotherhood) activist Hanna Sinkova was arrested in March 29, 2011.

A Shevchenko district (Kyiv, Ukraine) public prosecutor’s office accused her of outrage upon a grave, that is inflicted the deprivation of liberty penalty from 3 to 5 years. The penalty might be applied for eggs roasting on a Eternal Flame in the “Eternal Glory Park” in Kyiv (Ukraine) in December 16, 2010.

As the “Bratstvo” party press-office affirms, “Ukrainian Criminal Intelligence Service officers bursted into the Hanna’s appartment and confiscated her computer and all her personal belongings. After an interrogation the girl was immediately delivered to a detention center without giving a chance for her parents and a counselor to meet with Hanna. For several next days at the Pechersky district public prosecutor’s office hours-long interrogations was going on”, – writes “Bratstvo” press-office.
In spite of numerous civil activists and MPs applications, April 1, 2011 the Pechersky Kyiv court took a decision – for an investigation time the girl must be kept under arrest.

Earlier the art-association “Saint Luca Brotherhood” (which coocked fried eggs on an Eternal Flame) spread by the Internet the following declaration:
“For 53 long years near the Glory Obelisk in Kyiv Precious Natural Gas is burning for nothing. This “pleasure” costs about 300 000 gryvnas (30 000 euros) per month for Ukrainian taxpayers. And this is the only one pagan heathen of “Eternal Flame”, but in the whole Ukraine there are hundreds or even thousands of them. In answer to such a situation, in December 16 the art-association “Saint Luca Brotherhood” conducted in the Kyiv Glory Park a protest action, which clearly showed how citizens can use “The Eternal Flame”.

For disturbed Ukrainian Communist Party activists we suggest twenty-for-hour watching next to “The Eternal Flames”, holding their “Eternity” with firewood, as Ancient Roman vestal virgins did.

There can be no doubt that communists won’t have problems with this task, cause they already have an observation experience for the Lenin Monument in Kyiv, and they are financed significantly better then Ancient Roman vestal virgins”.

Meantime the “Bratstvo” party considers such actions like too provocative. “But the common message is right, – the “Bratstvo” party press-office said. – At the time when they turn off natural gas, water and heating in some veteran appartments and officers of the court take for debts their property, “Eternal Flames” and others “eye-soapings” like that are the top of authority cinicism. The Memory is firstly humanity for alive heroes, but not for some monuments”.

Hanna Sinkova’s photogallery: https://www.bratstvo.info/photogallery/thumbnails-198.html

Activistele ucrainence ataca din nou. La ce e buna flacara eterna a ostasului sovietic eliberator :) VIDEO


Pentru actiunea de mai sus, desfasurata la monumentul ostasului sovietic “eliberator” de la Kiev, activista ucraineanca Hanna Sinkova, de 20 de ani, a fost arestata si risca cinci ani de inchisoare. Interesant, nu?

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova