Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.
De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.
În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).
Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.
Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.
În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.
Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim. Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului. Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.
Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.
Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.
Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:
„Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ. 2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea). 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.
În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.
Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.
După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:
„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.
Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.
Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.
A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.
A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.
Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.
La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.
Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).
Prin Decretul nr.1din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.
Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.
Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.
Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.
Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.
Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Voican, Iliescu şi Roman la un miting electoral FSN din primăvara anului 1990, desfăşurat la Academia Militară. Foto: Emilian Săvescu, cu mulţumiri
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă, începand de azi public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi.
RECHIZITORIU
Anul 2017 luna 06 ziua 12
General – locotenent magistrat Ion ALEXANDRU, procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, colonel magistrat Virgiliu Marian ISTRATE, colonel magistrat Iulian DINU, colonel magistrat Marian VĂETIŞI, locotenent colonel magistrat Dan Mihail MITRĂNESCU, procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 47/P/2014, privind pe inculpaţii:
Urmează 21 de inculpaţi în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Cazimir Ionescu (în prezent membru CNSAS), N. S. Dumitru, Mugurel Florescu, Emil “Cico” Dumitrescu, Miron Cozma, Petre Peter, ş.a.
EXPUNEM URMĂTOARELE:
I . OBIECTUL CAUZEI
Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.0575 Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. 0575 Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.
Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, iar numiţii Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea, Iancu Cătălin,Grigore Ilie, Herlo Ioan şi Spânu Ion au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiune acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.
Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:
– uciderea numiţilor Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990; – vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate; – lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.
Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.
11/1979
Prezenta cauză penală nu va analiza:
– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;
– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;
– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. 751/P/2005, în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Soluţia a fost confirmată prin încheierea nr.845 din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr.3225/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
– evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.
Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 169 din 09 martie 2015, în dosarul nr. 514/1/2015, priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.
Crâmpeie de imagini filmate de noi şi alte secvenţe din timpul Mineriadei din 1990 – inclusiv cu morţi şi cu minerii în faţa lui Iliescu – se regăsesc într-un clip al legendarului Johnny Cash, mare trubadur creştin: GOIN’ BY THE BOOK. Aceasta nu poate decât să ne inspire să mergem şi noi BY THE BOOK. Pentru că văd că după un oarecare fâs mediatic de la momentul depunerii Rechizitoriului Mineriadei, luna trecută, la 27 de ani de la evenimentele oribile din iunie 1990, chestiunea pare să se fi uitat, m-am gândit să încep să public eu în serial documentul de 1979 de pagini. Este, fără îndoială, un document pentru istorie şi o lecţie de istorie pentru generaţiile de azi, şi nu numai, mai ales că începe cu 21 decembrie 1989 şi tratează, în fond, geneza României de azi. Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii Mineriadei! Jos pălăria! De mâine: Dosarul Mineriadei la Victor Roncea Blog! Vă las cu Johnny – nu înainte de a remarca profeţia piesei: The Worst is Still to Come! Clip vizionat de 2,461,033 de ori:
Iată şi versurile, destul de dramatice şi… profetice:
You can see it in the movies and the paper and the TV news Somebody’s army is always on the move There’s gonna be a battle the lines have been drawn They got guns and tanks and planes
The wells are gone dry and the water is bad and the air is acid rain There’s war after war and rumors of war from the East There’s a rumblin’ in the ground and they’re talkin’ about the beast
Good mothers cry ’cause the rivers run high With the blood of too many sons Some people say peace is on the way But the worst is still to come
‘Cause the prophets wrote about it And Jesus spoke about it And John got to take a look And he told us what he saw when it’s easy to see It’s goin’ by the Book It’s goin’ by the Book
There’s armies in the cities and the missiles stand ready for flight A pale horse rides like the wind across the night And that rumblin’ in the desert like thunder gettin’ closer Are the trumpet’s gettin’ ready to blow There’s gonna be a shout that will wake the dead We better be ready to go
‘Cause the prophets wrote about it And Jesus spoke about it And John got to take a look And he told us what he saw when it’s easy to see It’s goin’ by the Book It’s goin’ by the Book
În ciuda unei delegații parlamentare românești care s-a deplasat zilele acestea la Helsinki și Tampere pentru a negocia cu autoritățile finlandeze respectarea drepturilor copilului, ale omului, în Cazul Smicală, ieri, de 1 Iunie, Ziua lor, doctoriței Camelia Smicală, mama celor doi micuți răpiți în urmă cu un an, Mihai și Maria, nu i s-a permis nici măcar să le transmită telefonic `La Mulți Ani!” propriilor săi copii. Așa a fost și de ziua lor de naștere, și de cea de nume, și de ziua mamei, și de Sfintele Paști, și de Crăciun… Dacă cineva credea că Moș Crăciun e stabilit de bună voie în Finlanda, acum e clar că se află acolo prizonier, încarcerat în lagărele finlandeze din Hitlerlanda.
Primul ministru al României, Sorin Grindeanu, a dat,de 1 iunie, pe Facebook, o Hotărâre de Guvern istorică: “HOTĂRÂRE DE GUVERN: AZI TOȚI COPIII SĂ FIE FERICIȚI!”. Ce ne facem însă, domnule prim ministru, că doi “nereeducați” nu v-au putut asculta? Maria și Mihai Smicală, deținuți în Gulagul Copiilor din Finlanda, nu pot fi fericiți. Poate că un telefon din partea Dvs – așa cum v-a solicitat Coaliția Pentru Familie – le-ar fi schimbat starea profundă de nefericire. Le-ar fi demonstrat că vă pasă de copiii României și le-ar fi dat speranță că vor putea fi liberi, într-o bună zi. Cât mai curând, după cum ne dorim!
O simplă cerere de a vorbi la telefon cu cei doi copilași români – ținuți separat, în două instituții distincte ale lagărului – ar fi obligat autoritățile obtuze finlandeze să trateze cazul cu mai mare atenție, poate chiar și cu deferență, iar copiilor le-ar fi adus o întârire sufletească atât de necesară pentru starea în care se află. Pentru că da, e suficient să asculți înregistrările copiilor de la cea mai recentă vizită a mamei, permisă după două luni (!), ca să înțelegi că acești doi copii se află într-o stare disperată. Nu trebuie să fii psiholog, finlandez sau nu, ca să realizezi asta. Cele câteva minute de conversație ar fi suficiente să spargă și o inimă de piatră, să caute și ultima rămășiță sufletească din cotloanele interioare ale vreunui demnitar, și să-l determine să acționeze.
Dar finlandezii se pare că mișună pe suprafață pământului ca produse ale unei experiment social și biologic gigant, de care noi nu am avut habar: trăiesc fără inimă. Le-a fost extirpată. În ei nu mai ciocăne undeva ascuns nici măcar ultima rămășiță de umbră a Mareșalului Mannerheim, de care România a fost legată prin lupta similară dusă împotriva celor două oribile dictaturi ale secolului trecut: cea bolșevică și cea nazistă. Noblețea și demnitatea Mareșalului Mannerheim s-a stins în Finlanda. Omenia a apus. Altfel nu se poate explica cum, deși prin conducătorul lor suprem au respins ocupațiile naziste și bolșevice, astăzi se fac demni urmași ai programelor antiumane ale celor două aparate diabolice: internarea copiilor în sisteme concentraționare de modificare a sufletelor, asemănătoarea Lebensborn-ului și „Experimentului” Gulag.
Există ciudățenii mai puțin cunoscute public despre încântătoarea Finlandă. Una dintre acestea: Finlanda s-a aflat adeseori în topul european al infanticidului – mame care își ucid copiii. În epopeea națională finlandeză, Kalevala, despre care se afirmă că a jucat și joacă un rol important în dezvoltarea identității lor naționale, personajul principal, eroul zeificat Väinämöinen, face apologia infanticidului, ordonând ca Marjatan poika, fiul lui Marjatta, să fie înecat în mlaștină. Ceva, acolo, a provocat niște modificări macabre în mentalitatea finlandeză, care nu răzbat în prezentările PR-istice fabuloase despre frumusețile și perfecțiunea Finlandei. Fostul soț al Cameliei Smicală, Petri Jalaskoski, tatăl degenerat al celor doi copii frumoși, Mihai și Maria, era un adept al unei “metode” autohtone de a câștiga supunerea lor: introducerea copiilor cu capul sub apă în cadă, până la limită, “până imploră mila” – pentru a-l cita pe torționar -, pentru a ști cine este “stăpânul” de care trebuie să asculte.
„Metoda” de „waterboarding”, practicată și asupra deținuților de la Guantanamo, este considerată și condamnată pe plan internațional – de lumea civilizată, desigur – drept o tortură odioasă. Este doar unul dintre motivele pentru care Camelia Smicală – unul dintre cei mai apreciați medici români din Finlanda, conform rapoartelor instituțiilor medicale unde profesează – a solicitat divorțul de acest personaj. Ciudățenia mentalității bolnave finlandeze merge mai departe: Jalaskoski însuși a recunoscut în față unor autorități ale “protecției copilului” că este adeptul acestei practici. Cu toate acestea, tot mama româncă a fost condamnată și copiii separati de ea și între ei, sub acuzația oficială că ar avea „o relație prea afectivă cu copiii” și, respectiv, că Mihai, de 11 ani, ar influența-o pe sora lui mai mică, Maria, de 10 ani, împotriva tatălui. “Cu alte cuvinte, o mamă este acuzată că își iubește copiii!”, după cum observă Coaliția Pentru Familie în Apelul către Președintele și Premierul României. Are dreptate doamna ambasador a Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, care argumentează superior de ce sunt copiii luați de la mamă pentru reeducare prin afirmația că “avem culturi diferite”… Da, avem culturi diferite: una a urii, alta a dragostei…
Pentru că bieții copii chinuiți, după divorțul părinților, nu mai voiau efectiv să meargă la tatăl lor în perioada alocată legal – și nu e de mirare de ce – mama a primit amenzi din partea unui singur judecător de… 40.000 de euro. O fi torționarul Jalaskoski, exponentul „culturii diferite” a doamnei ambasador, un tip care se declară fără venit deși derulează afaceri în România, vreun securist finlandez protejat de sistem? Este o pistă de investigat…
Un adversar care se simte inferior va pierde mai repede bătălia indiferent de resursele sale militare, dădea de înțeles Mannerheim. Se simt autoritățile române inferioare celor finlandeze? Care ar fi motivul? Nu știu, dar unul cu siguranță există dacă nimeni din Guvernul României nu l-a pus la punct pe ministrul de Externe finlandez când acesta s-a apucat să dea lecții de democrație românilor prin intermediul unui babuin. Sunt curios cum o va întoarce acum Timo Soini când va ajunge la București pentru a-l însoți pe primul ministru finlandez, Juha Sipilä, interesat în câteva contracte de mare interes (sute de milioane de euro, poate chiar mai mult) atât pentru Finlanda cât și pentru România. Pentru că tot vorbim de resurse, este cazul să semnalăm că aceste contracte țin de plasarea unor transportoare blindate “Patria” și a unor elicoptere “Puma”, României, acestea din urmă pentru reparații. Dar ce-ar fi să nu mai vină? Sau ce-ar fi ca, în semn de apreciere a statutului României de membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, să-i elibereze doi cetățeni?
Timo Soini, un tip de dreapta, adversar declarat al avorturilor și homosexualității, este co-fondatorul și șeful Partidului Finlandezilor. Vă imaginați înscrierea la tribunal în România al unui “Partid al Românilor”? Oooo, cred că ar fi scandal internațional, dacă nu chiar intergalactic! Toată gașcă cea vestită a întreg Ghedeseului și Soroșelului ar sări în aer. Și totuși, babuinul nostru ghedesist, Cătălin Avramescu, fostul ambasador al României în Finlanda – unul dintre principalii vinovați de suferințele de azi ale copiilor răpiți și de întreaga soartă a Familiei Smicală – nu s-a sfiit să devină vasul comunicant, respectiv uretra, sau mai curând nefridiul, intolerantului politician finlandez. Când este vorba de a infesta România, gândacii ei de bucătărie, păduchii, nevertebratele ei nu se mai uită în blana cui se cocoață. În completare trebuie subliniat că da, există rasism împortiva românilor în Finlanda. De ce? Pentru că finlandezii educați doar prin „cultura” tv și a propagandei media dezvoltate de valeții lor unguri consideră că românii sunt romi – țigani! – după cum o demonstrează și un clip promovat pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Finlandei în România. Și-atunci, vezi Doamne, cultura lor este „superioară” aceleia țigănești, respectiv românești, nu-i așa? (Apropo și în paranteză: când o să admită Ministerul Sănătății că majoritatea victimelor epidemiei de rujeolă provind din mediile comunității rome?)
I-a castrat cineva pe funcționarii români? De ce nu se bat pentru doi cetățeni ai lor, minori, aflați într-o situație disperată? Dar pentru copiii familiilor Racolța/Barbu, Brădeanu, Hermina Gheorghe, Dina Stelica, și alții, și alții? Se invocă faptul că țara de reședință a minorilor are întâietate. Dar când această țară de reședință calcă în picioare, cu nerușinare, în cazul nostru, dreptul inalienabil la exercitarea religiei, când încalcă timp de doi ani Convenția de la Viena și – așa cum expune revista Societății de Științe Juridice din România într-o analiză detaliată -, Convenția ONU privind Drepturile Copilului și Declarația Universală a Drepturilor Omului, baze ale coexistenței planetare, ce este de făcut?
Oare autoritățile României nu știu că umilirea unui singur membru al nației umilește întreaga națiune? Cum ar fi ca unul dintre copiii domnului Grindeanu să fie maltratat la școală? Bănuim că ar sări să-și apere un prunc al familiei. Maria și Mihai – copii maltratați fizic și psihic – nu sunt numai copiii doamnei Camelia Smicală. Ei sunt copiii României. Conduse azi, cel puțin în acte, de dl. Grindeanu și de dl. Iohannis.
Nu este târziu nici acum ca primul ministru să asculte vocea reprezentanților a peste 3.000.000 de români.
Facem apel în primul rând la oficialii finlandezi responsabili, și poate chiar și cu suflet, care realizează unde poate această criză. Nu vrem să credem că toți finlandezii și-au pierdut inima. Eliberați copiii Smicală!
Pe lângă idealurile și lupta comună cu același inamic, un alt motiv de coeziune româno-finlandeză (sau invers) ar fi că Finlanda sărbătorește anul acesta centenarul de când s-a despărțit de imperiul rus, la fel ca și România, în parte, la anul, ca să nu mai vorbim de faptul că avem răni sângerânde similare în coaste, care sunt Karelia și respectiv Basarabia.
Dacă este vorba că România trebuie să conlucreze cu Finlanda pentru a-i preda ștefeta la președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019 și Finlanda să facă bine și să conlucreze cu autoritățile României asigurând unor cetățeni europeni dreptul la viață, la liberă circulație și la libertate. Dacă nu, vai și amar va fi de „buna cooperare”…
Declarație în Parlamentul României: „Libertate pentru Maria și Mihai Smicală!”. Se anunță noi proteste iar un deputat cere MAE să pună la punct Ambasada Finlandei, care ne prezintă drept țigani
Tot mai mulți parlamentari ai României se solidarizează cu Familia Smicală reclamând sfidarea fără precedent a Finlandei la adresa României și încălcarea flagrantă a drepturilor omului și copilului de catre autoritățile finlandeze. Având în vedere că finlandezii – inclusiv pe pagina oficială a Ambasadei Finlandei – ne consideră țigani putem vorbi și de un caz de rasism internațional.
Într-o declarație pe care ne-a transmis-o în exclusivitate deputatul de Diaspora Doru Coliu acesta afirmă că a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să o avertizeze pe ambasadoarea Finlandei, Paivi Pohjanheimo, să retragă această dezinformare voită de pe pagina Ambasadei. Potrivit cutumelor diplomatice internaționale, Ministerul de Externe român poate să avertizeze Finlanda în Cazul Smicală uzitând de Nota verbala, Nota semnată, Scrisoarea personală și Memorandumul. Cu excepția unei poziții generale exprimate public de ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, nici una dintre aceste practici oficiale directe și concrete nu a fost uzată de MAE român.
Deptutatul Doru Coliu s-a deplasat recent în Finlanda, împreună cu colegii săi Constantin Codreanu și Matei Dobrovie, doar pentru a se izbi de refuzul autorităților finlandeze de a-i vizita pe cei doi copii ai doctoriței Camelia Smicală, Maria și Mihai, închiși în două centre separate de peste un an de zile. În ceea ce privește Cazul Smicală, Doru Coliu, este categoric și afirmă că protestele vor continua până la eliberarea celor doi copii: “Nu ne vom lasa pâna nu vor elibera copiii! Noi considerăm această acțiune răpire de copii.”
Potrivit unor surse MAE neconfirmate oficial, pe 13 iunie, premierul Finlandei, Juha Sipila, ar urma să efectueze o vizită de lucru în România. Societatea civilă românească a anunțat deja că acordă un ultimatum Finlandei pentru eliberarea copiilor, în caz contrar urmând să declanșeze un război diplomatic pentru respectarea legilor internaționale de către regimul de la Helsinki. Doru Coliu mai afirmă că s-a adresat și Președintelui României și Premierului dar până acum nu a primit nici un răspuns însă așteaptă să meargă la acesta din urmă împreună cu o delegației a societății civile românești pentru a-i expune Cazul Smicală.
Astăzi, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni, Constantin Codreanu, care a și decorat-o pe mama Camelia Smicală cu medalia de onoare a Parlamentului României, a rostit o declarație categorică în plenul Parlamentului, solictând solidaritatea presei, societății civile și a clasei politice, dar și a autorităților statului, pentru eliberarea celor doi copii: “Mă adresez tuturor instituțiilor statului român să ne mobilizăm exemplar pentru a obține eliberarea acestor copii din captivitatea instituțională și readucerea lor în sânul familiei, alături de mama lor. Să sesizăm Parlamentul European, Consiliul Europei, dar și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului.
Manifestațiile publice de protest trebuie să continue. Fac apel către reprezentanții presei și către întreaga societate românească, din țară sau de peste hotare, să fim alături de familia Smicală pentru recuperarea copiilor din așezămintele concentraționare. Finlanda trebuie să înțeleagă că Mihai și Maria Smicală sunt și copiii noștri, ai României, și nu vom permite să fie tratați injust, în disprețul normelor internaționale și al elementarului bun simț omenesc. Libertate pentru Maria și Mihai Smicală!”, a declarat deputatul.
Redăm mai jos declarația acestuia, ca text și video, precum și pe cea scrisă a colegului său de Comisie, Matei Dobrovie.
Reamintim că ieri, profesorul Radu Carp, secretarul executiv al PNL și co-președinte al Comisiei de Politică Externă a expus o poziție instituțională legată de Cazul Camelia Smicală în care afirmă negru pe alb că a fost pus în fața unui fapt fără precedent în analele diplomatice post-1989, în ceea ce privește un stat partener, membru al UE: “Reprezentanții PNL au contactat Ambasada Finlandei la București pentru a avea o întrevedere cu doamna ambasador în vederea discutării cazului Smicală. În momentul în care reprezentanții ambasadei au aflat obiectul acestei solicitări, s-a încetat orice corespondență. Avem de-a face, din păcate, cu un exemplu al faptului că autoritățile finlandeze refuză în continuare dialogul deschis pe marginea acestui caz. Este pentru prima oară când, la solicitări similare din partea PNL, se răspunde practic cu un refuz al dialogului.”
“Parlamentul României
Camera Deputaților
Constantin Codreanu – declarație politică: ”Libertate pentru Maria și Mihai Smicală!”
Domnule președinte, stimați colegi,
Cazul dramatic al familiei Smicală din Finlanda ne reține atenția de câteva luni de zile. Prin acest caz, autoritățile finlandeze au provocat numeroase acțiuni de protest în toată țara și peste hotare, dar și o adevărată furtună mediatică.
Instituția finlandeză pentru Protecția Copilului i-a separat forțat și brutal de mama lor, în baza unor simple și nefondate suspiciuni de intenție de a emigra în România, pe copiii minori ai doamnei doctor Camelia Smicală, Maria, de 10 ani, și Mihai, de 11 ani. Doamna Camelia Smicală și copiii săi minori dețin dublă cetățenie: română și finlandeză. Cei doi copii răpiți familiei au fost separați și plasați forțat în instituții de tip închis. Nedreptatea care li s-a făcut acestor copii români și suferința morală îndurată de ei ne-au determinat să luăm atitudine și să ne solidarizăm cu ei, și să încercăm o rezolvare amiabilă a cazului, în interesul suprem al copiilor.
În perioada 30 mai – 1 iunie am condus delegația Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării în Finlanda, pentru a ne documenta la fața locului asupra acestui caz dramatic. Am avut întâlniri cu doamna Camelia Smicală în locuința ei din Tampere, cu ambasadorul României la Helsinki, cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Sociale și Sănătăți in Finlanda, ai Serviciului Social din cadrul primăriei Tampere, precum și cu membrii Comisiei pentru probleme sociale a Parlamentului Finlandei.
Urmare a vizitei delegației noastre parlamentare autoritățile finlandeze au acceptat să-i permită ambasadorului României în Finlanda, Răzvan Rotundu, să-i viziteze pe cei doi minori ținuți în captivitate instituțională, iar doamna Camelia Smicală a fost concediată din serviciu, sub pretextul de a-i fi defăimat și agresat pe asistenții sociali care i-au răpit copiii cu brutalitate. O asemenea situație nu ne poate lăsa indiferenți.
Constatăm cu profund regret și stupoare că Finlanda încalcă în cazul copiilor Cameliei Smicală prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.
În această situație, mă adresez tuturor instituțiilor statului român să ne mobilizăm exemplar pentru a obține eliberarea acestor copii din captivitatea instituțională și readucerea lor în sânul familiei, alături de mama lor. Să sesizăm Parlamentul European, Consiliul Europei, dar și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului. Manifestațiile publice de protest trebuie să continue. Fac apel către reprezentanții presei și către întreaga societate românească, din țară sau de peste hotare, să fim alături de familia Smicală pentru recuperarea copiilor din așezămintele concentraționare.
Finlanda trebuie să înțeleagă că Mihai și Maria Smicală sunt și copiii noștri, ai României, și nu vom permite să fie tratați injust, în disprețul normelor internaționale și al elementarului bun simț omenesc.
Libertate pentru Maria și Mihai Smicală!
Deputat Constantin Codreanu, circumscripția electorală nr. 43, Diaspora”.
Finlanda încalcă legile internaționale și refuză dialogul cu România
Colegul lui Constantin Codreanu, Matei Dobrovie, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, care l-a însoțit în Finlanda, a transmis la rândul său, prin intermediul Parlamentului României, următorul comunicat:
“În perioada 30 mai – 1 iunie, o delegație a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Camerei Deputaților a efectuat o vizită în Finlanda, pentru a discuta cu autoritățile despre cum funcționează sistemul finlandez de protecția copilului și cazul mamei căreia i-au fost luați doi copii minori și plasați în două instituții separate.
Am avut discuții cu reprezentanți ai Ministerului de Justiție, Ministerului pentru Afaceri Sociale și Sănătate și ai Serviciului social din Tampere, în cadrul cărora am ridicat mai multe întrebări legate de cum este definit interesul suprem al copilului în legislația finlandeză și în ce mod poate fi justificată despărțirea fraților prin acesta.
În context, am reamintit autorităților finlandeze de articolul 12 din Convenția ONU privind drepturile copiilor, care obligă statele semnatare să garanteze copilului capabil de discernământ dreptul de a-și exprima liber opinia asupra locului unde vrea să trăiască. În legătură cu audierea copiilor în procesul administrativ, mi s-a răspuns că aceasta nu se face în general pentru minorii sub 12 ani, deși legea nu interzice.
Cât despre încredințarea copiilor familiei extinse, rudelor apropiate, autoritățile finlandeze mi-au răspuns că s-ar creea un dezechilibru între familia extinsă a mamei și a tatălui, dacă s-ar alege una dintre ele.
În numele confidențialității și al interesului copilului, autoritățile au refuzat să se refere direct la cazul Cameliei Smicală și au vorbit la modul general, despre cum funcționează sistemul de protecție a copilului în Finlanda. Acesta este unul descentralizat, administrația locală se ocupă de implementare, iar deciziile luate de autoritățile locale pot fi atacate la Curtea Supremă și apoi, în apel, la Curtea Supremă Administrativă.
Din păcate, autoritățile finlandeze nu au dat răspunsuri convingătoare privind interzicerea contactului copiilor cu duhovnicul lor, Episcopul Europei de Nord, P.S. Macarie Drăgoi, care dorea să-i împărtășească. La fel, nici refuzul de până acum de a permite reprezentanților Ambasadei României să îi viziteze pe minori nu a fost motivat în mod clar.
Partea finlandeză a insistat pe faptul că toate informațiile privind copiii sunt confidențiale și că întâlnirile cu aceștia pot fi restricționate, dacă nu sunt în interesul copilului. Deși legislația finlandeză prevede sprijinirea părinților în creșterea copiilor, posibilitatea încredințării rudelor apropiate sau luarea în considerare a opiniilor copiilor, în cazul de față, nu este clar cum au fost transpuse în practică aceste principii. Copiii au fost plasați în două instituții separate, deși și-au exprimat dorința de a rămâne alături de mamă, și nu au fost audiați în procesul administrativ. Mai mult, contactul lor cu mama și rudele apropiate a fost restricționat.
Totuși, vestea bună este că, în urma discuțiilor avute, partea finlandeză a acceptat organizarea unei întâlniri a domnului ambasador și consul cu copiii, în luna iunie.
În urma acestei vizite, voi înainta un set de recomandări către Ministerul de Externe privind necesitatea creării unui fond de asistență juridică pentru astfel de cazuri, care sunt din păcate tot mai multe. Părinții în cauză au nevoie de ajutorul statului român, pentru că nu-și permit un avocat.
De asemenea, este nevoie și de un fond pentru angajarea cel puțin a unui translator-traducător la nivelul fiecărei misiuni diplomatice, care să cunoască limba țării respective, și să poată gestiona comunicarea și documentele oficiale în aceste cazuri.”
Academicianul Dinu C. Giurescu, vice-președinte al Academiei Române, fiu și nepot de academician, cu toții istorici, la cei 90 de ani ai săi, împliniți în februarie, urmărește activ viața politică și culturală cotidiană, observând cu întristare o decădere continuă a instituțiilor statului.
Românii trăiesc sub “un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar, etc”, afirma într-un interviu de dinaintea împlinirii celor nouă decenii de viață. „Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în națiune și în forța ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”, spunea profesorul atunci.
Întâlnindu-l acum, la apropierea de centenarul Marii Uniri și înainte de o nouă aniversare a Tratatului de la Trianon, profesorul Giurescu nu mai pare la fel de optimist. În primul rând nu înțelege cum la șase luni distanță de intrarea în anul 100 al Marii Uniri încă nu se știe ce face Departamentul guvernamental “Centenar” și care sunt proiectele pentru anul 2018. “Este rușinos!”, afirmă profesorul.
În acest timp, Budapesta a înființat la rândul ei o Comisie, “Trianon 100”, care activează deja, deși aniversarea Trianonului este în 2020. Comisia în cauză, după cum a relevat și academicianul Ioan Aurel Pop într-o amplă analiză, are drept obiectiv contestarea Tratatului de la Trianon pe plan internațional. Profesorul Dinu Giurescu întârește această teza: „Ungurii se gândesc la un plan cu bătaie lungă. Și anume să schimbe percepția opiniei publice internaționale despre Trianon. Să arate că Trianonul a fost o nedreptate, etc, etc… Ungurii se nasc și trăiesc până la moarte cu această imagine a Ungariei Mari – de la Brașov până în Coasta Dalmației, și din Slovacia până spre Dunăre. Așa sunt învățați, zeci și zeci de serii de elevi…” , spune profesorul.
„La noi este procesul invers: am creat acest Departament “Centenar” și “marele ajutor” – spun în derâdere – pe care ni-l dă Ministerul Învățământului este că a suprimat Istoria, și a rămas o singură oră de istorie. În al doilea rând nu mai există “Istoria Românilor” – ci “Istorie 12”, așa, o simplă cifră… Și în al treilea rând nu se mai vorbește despre istoria României. Pe 9 Mai s-a sărbătorit “Ziua Europei”. Ei bine, de “Ziua Europei” am auzit vorbindu-se de Europa, de liru-liru, de alte minunății contemporane, dar n-am auzit aproape nimic de faptul că la 9 Mai am proclamat Independența de Stat a României”, mai spune profesorul, între altele.
„Mi se pare foarte curios. Adică la dubiile pe care le am privind faptul că există Departamentul “Centenar” și deocamdată nu știm ce face, se adaugă faptul că Ministerul Învățământului, în “mărinimia” lui, a tăiat Istoria din conștiința generațiilor tinere – de cel puțin 15 ani! – și astfel tineretul nu mai are cum să știe ce a fost cu noi în secolele trecute. În același timp, ceilalți bombardează. Și spun: românii nu au istorie, sunt un popor fără istorie, că n-am avut un stat recunoscut pe plan internațional… Ba da, am avut un stat recunoscut pe plan internațional: a încheiat tratate și s-a bătut pentru existența lui. Noi nu ne mai batem pentru existența noastră. Acesta este adevărul! Și stăm așa, în poziție de milogi… Acum ni s-au băgat pe gât și vreo 4000 și ceva de străini, care trebuie “neapărat” să trăiască, în România… Știi, e un spectacol, pentru noi, cei de-o vârstă respectabilă… dureros. Te doare! Pe mine mă doare! Mă doare când văd cum este neglijată propria noastră istorie și cum ea dispare din conștiința națională. Dacă nu am conștiința identității mele și a ceea ce reprezint eu pe acest pământ, pe acest colț al Europei, atunci degeaba. Nu poți să aperi nimic; cu formalități diplomatice, cu “eurovision”, nu obții nimic. Aceasta este povestea dubiilor pe care le am”, ne-a mărturisit marele istoric român. ActiveNews a publicat în exclusivitate filmarea integrală, reprodusă şi aici:
„Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși”, ne-a spus profesorul la despărțire.
MAE: Referitor la cazul minorilor Jalaskoski, care dețin și cetățenia română, instituționalizați în prezent pe teritoriul Finlandei
Ministrul Teodor Meleşcanu, pe Facebook, orele 22.30: “În cadrul întrevederii de astăzi, 23 mai, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund, am menționat faptul că România nu poate sta indiferentă față de o situație în care sunt implicați cetățeni români. Am arătat că singura preocupare care trebuie să fie prioritară în acest caz este bunăstarea copiilor, subliniind că dorim un dialog constructiv cu autoritățile finlandeze, care să conducă la obținerea accesului autorităților române competente la acești copii.
Detaliile privind toate demersurile Ministerului Afacerilor Externe, în sprijinul cetățenei române se regăsesc aici:” (*)
Sâmbătă, de la Istanbul, în preambulul demonstraţiei de la Ambasada Finlandei din Bucureşti, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu scrisese pe Facebook, după cum a remarcat EvZ, că este “cu sufletul alături de alături de doamna Camelia Jalaskoski și de toți românii care militează pentru a ne aduce copiii, înapoi, în famiile lor.”
Tot EvZ observă, într-un articol al altui autor, că “săptămâna trecută, singurul răspuns pe care l-a putut da Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, la întrebarea unui deputat ce acțiuni întreprinde în cazul româncei a fost că „urmărește cazul”.”
Este admirabilă mobilizarea presei pentru Cazul Cameliei Smicală, readus în atenţia opiniei publice de demonstraţiile naţionale din Piatra Neamţ, Deva, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Babadag, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Toronto, Montreal şi, bineînţeles, Bucureşti. La fel, implicarea dnei europarlamentar Maria Grapini, a celor doi parlamentari de Diaspora, Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, şi a colegului său Doru Coliu, cât şi a Patriarhiei Române, reprezentate de Preasfinţitul Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord (video aici). Cu toţii au îmbrăţisat o cauză dreaptă şi vor fi răsplătiţi pentru aceasta de bunul Dumnezeu. For the record: la Bucureşti au fost circa 150 de persoane, dintre care 115 au semnat Protestul către MAE (foto mai jos), restul fiind copii şi tineri sub 18 ani.
Mulţumiri din suflet tuturor celor care s-au implicat şi au participat la proteste. Dar luaţi aminte: lupta este de abia la început. Şi nu o abandonăm!, vorba Parintelui Macarie.
Iată mai jos câteva dintre apariţiile media din ultimele zile, urmate de filmarea evenimentului din faţa Ambasadei Finlandei şi de o serie de fotografii.
O limbă română impecabilă vrem să regăsim în comunicatele MAE, chiar dacă unii din funcționarii ministerului sunt poligloți. Substantivul CETĂȚEAN are femininul CETĂȚEANCĂ, după cum substantivele ROMÂN, ITALIAN, GERMAN, NORVEGIAN, RUS, ENGLEZ etc. sună la genul feminin ROMÂNCĂ, ITALIANCĂ, GERMANCĂ, NORVEGIANCĂ, RUSOAICĂ, ENGLEZOAICĂ etc. Se deosebesc de adjective, situație în care vorbim despre cetățenie ROMÂNĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ, NORVEGIANĂ, RUSĂ, ENGLEZĂ și așa mai departe.
Duminică, 21 Mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, începând cu orele 13.00, au loc în mai multe oraşe din ţară demonstraţii de solidaritate cu toate familiile de români vitregite de copii în mod barbar.
Manifestaţia de solidaritate cu dr. Camelia Smicală şi copiii dânsei, Mihai şi Maria, este autorizată şi începe în faţa Ambasadei Finlandei din Bucureşti şi se încheie la MAE, unde se va înmâna un protest oficial. Participanţii sunt îndemnaţi, dacă pot, să vină în costume naţionale şi cu drapelul naţional tricolor. Cel mai important însă, este să vină!
Cei doi copii au fost răpiţi de statul finlandez şi au fost abuzaţi psihic şi fizic într-un mod care aminteşte de practicile totalitare, antiumane, ale regimurilor naziste şi comuniste. De exact un an, Maria, de 10 ani, şi Mihai, de 11 ani, sunt separaţi în centre de plasament diferite. Nici Ambasada României în Finlanda nu are acces – nici măcar telefonic – la cei doi copii, cetăţeni români.
Finlanda are obligaţia să respecte toate drepturile unor cetăţeni europeni!
Alte demonstraţii au loc la Timişoara – Piaţa Operei, Cluj Napoca – Piaţa Avram Iancu, Braşov – Piaţa Sfatului, Iaşi – Prefectură, Constanţa – Prefectură.
ACTUALIZARE: De Ziua Internațională a Familiei, Maria Grapini a pledat în PE pentru cazul Cameliei Smicală “Comisia trebuie să solicite autorităților finlandeze să redea copiii mamei!”
În timp ce situația copiilor doctoriței Camelia Smicală răpiți de autoritățile finlandeze este din ce în ce mai dramatică, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu (76 ani), dă semne de Alzheimer sau cel puțin de autism, ca să nu ne gândim din prima la complicități revoltătoare cu sistemul criminal care a instituit lagărele copiilor din Finlanda.
La o interpelare a deputatului de diaspora Doru Coliu privind demersurile întreprinse de MAE pentru apărarea drepturilor omului, parentale și ale copiilor – ca să nu mai vorbim de cele de “cetățean european” – în cazul Familiei Smicală, ministrul de Externe răspunde cu mâna proprie că România “urmărește” toate aceste cazuri și, totodată, a “adresat o recomandare Finlandei în sensul respectării prevederilor Convenției din 1989 privind drepturilor copilului” (document uimitor atasat). Gura păcătosului, adevăr grăiește: MAE… “urmărește”. Și… cam atât! Aceasta a fost cadoul pe care l-a făcut Ministerul Afacerilor Externe Cameliei Smicală de Ziua Internațională a Familiei. O zi grea pentru Camelia Smicală și unul dintre copiii săi, care a ajuns în pragul disperării. Cum ea are interdicție de a vorbi cu propriii copii mai mult de o dată pe lună, a apelat, normal, la ambasada. La solicitarea consulului de a vorbi cu copilul – cetățean român – Barnevernetul finlandez i-a răspuns cu tupeu diplomatului român că “n-are voie” să discute cu el. Altfel suntem “cetățeni europeni”… Și “avem drepturi”. Unul dintre ele: dreptul de a fi călcați în picioare.
Ce trebuia sa facă MAE, chiar și din păpușoi
În cazuri similare, cu copii ai altor state europene furați de sistemele de tip Barnevernet, președintele, premierul și ministrul de Externe nu au pregetat să intervină direct. Într-un astfel de caz care cutremură Cehiei, de exemplu, s-a implicat personal chiar președintele Miloš Zeman, care a criticat dur aparatul de “protecția copilului”, pe care l-a asemuit cu Lebensborn, programul SS prin care erau “arianizați” copii înfiați sau răpiți din țările ocupate de Germania nazistă, așa cum am scris și noi și după cum amintește, menționând și cazul Bodnariu, prestigioasa revistă FORBES. Iar legendarul jucător de hochei Dominik Hasek și-a oferit medalia olimpică de aur ca semn de solidaritate.
Într-un alt caz, ministrul de Externe al Indiei a declarat “război diplomatic” Norvegiei, până când aceasta a returnat copiii furați unei familii de cetățeni indieni. Dar noi suntem cetățeni europeni. Și n-avem drepturi! Și, se pare, n-avem nici ministru de Externe. Pentru că el se piaptănă, în timp ce admiră vălătucii propriului trabuc. De ce să cheme ambasadorul Finlandei la ordine, de ce să trimită o notă verbală la MAE al Finlandei, de ce să pună mâna pe telefon și să-și sune omologul, de ce să-l informeze pe Președinte și acesta să ia atitudine în apararea unor cetățeni români abuzați și torturați, psihic și fizic!? Nu mai bine “recomandăm” și “urmărim”? După cum spuneam, sperăm că această atitudine pasivă nu are legătură cu faptul că unul dintre acționarii sistemului de “reeducare” finlandez este patronul filo-nazist al IKEA, care face afaceri în România de pe vremea lui Ceaușescu, pe când doctorul în științe sociale și politice Teodor Meleșcanu se specializa pentru sistemul comunist tocmai la Geneva. Dar vom reveni pe subiectul miliardarului Ingvar Feodor Kamprad și a legăturilor lui cu lumea nazistă și cea comunistă într-un alt material.
Parlamentari cărora le pasă
Nu aceeași atitudine jemanfișistă a avut europarlamentarul român Maria Grapini care – cinste ei! – a avut ieri seară o intervenție în plenul Parlamentului de la Strasbourg solicitând dreptate pentru Camelia Smicală și copiii ei. “Cel mai important lucru e că am vorbit azi, de Ziua Familiei, despre românca noastră din Finlanda care a fost despărțită de copii. Sper să fi auzit și Dumnezeu rugamintea mea adresată Comisarului prezent în sală: Să se investigheze acest caz și să se redea copiii mamei! Niciodată o mama care este sanatoasă și poate să-și îngrijească copiii nu ar trebui desparțită de cele mai dragi ființe!”, a declarat Maria Grapini.
Europarlamentarul român – singurul interesat de soarta Familiei Smicală – i-a adresat chiar si o scrisoare Primului Ministru al Finlandei, Juha Sipila, pe care v-o prezentăm în exclusivitate mai jos. Totodată, deputatul Constantin Codreanu a anunțat într-o transmisie video că intenționează să se deplaseze la fața locului împreună cu o delegație a parlamentarilor de diaspora, pe 31 mai. Tot tânărul și energicul Constantin Codreanu a dezvăluit că ambasadoarea Finlandei, Paivi Pohjanheimo, a insistat ca partea română să nu intervină în acest caz și, mai ales, să nu îl mediatizeze. Aceeași “recomandare” o făcuseră și unii diplomați români familiilor Nan și Bodnariu, ceea ce, dacă acestea i-ar fi ascultat, ar fi dus la pierderea iremediabilă a copiilor lor. Aceasta ne aduce aminte că, de fapt, așa cum în premieră a afirmat și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, chiar fostul reprezentant al MAE în Finlanda este unul dintre principalii vinovați pentru situația actuală, deoarece ciudatul personaj trimis de Băsescu la Helsinki pe post de ambasador, pe numele lui Cătălin Avramescu, a ignorat total cazul doctoriței Camelia Smicală, lăsând-o prada abuzurilor sistemului finlandez. Neregulile grave ale lui Avramescu includ blocarea eliberării documentelor de identitate românești pentru cei doi copii răpiți, Mihai și Maria, lipsa oferirii ajutorului consular unor cetățeni români aflați într-o situație critică de urgență și fuga până și de o întâlnire cu doctorița persecutată, pe tot parcursul mandatului său. Ceea ce se constituie în grave abuzuri în serviciu.
Chemare la demonstrații de solidaritate, duminică, 21 mai
Cum autoritățile statului nu fac nimic, după cum se vede, români din întreaga țară au anunțat că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu Familia Smicală. Astfel, Duminica, 21 Mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, după slujbă, începând cu orele 13.00, românii din București sunt asteptați la Ambasada Finlandei din str. Atena nr. 2, la doi pași de MAE, pentru a începe eliberarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală. De la Ambasada Finlandei, în jurul orelor 15.00, demonstranții se vor deplasa la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru a depune un protest vizavi de starea de letargie aratată față de salvarea a doi cetățeni români, copiii Mihai și Maria, abuzați fizic și psihic de un stat străin cu apucături ce amintesc de practicile naziste.
La București și-au anunțat participarea atât parlamentarii de Diaspora cât și personalități ca Paul Hitter, cunoscutul artist care s-a remarcat și prin pozițiile sale pro-familie. Se anunță mitinguri simultane de solidaritate în întreaga țară. Până acum, dupa Deva și Piatra Neamț, membri ai societății civile, ca George Alexander, profesori sau tineri din Liga Studenților Iași și ASCOR au stabilit deja demonstrații la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța. De la București, Civic Media transmite prin intermediul Facebook: “Invităm românii din toată țara și chiar și din lume să se ralieze acestor acțiuni și să-și arate compasiunea față de o mamă vitregită de un regim cu iz totalitarist. Iesiți, chiar și în fața Bisericilor, sau un piețele centrale ale localităților, cu un simplu mesaj de solidaritate pentru Camelia Smicală și copiii ei, care ulterior sa fie fotografiat și postat aici, pentru a fi trimis MAE, Ambasadei Finlandei și Familiei Smicală. Fie ca Sfinții Împărați Constantin și Elena să mijlocească aducerea în patria lor a celor doi micuți! Vă așteptăm!”. De asemenea, românii care doresc să transmită mesaje de solidaritate cu aceasta familie greu încercată o pot face scriind la [email protected], [email protected], [email protected], [email protected] sau pe pagina https://www.facebook.com/FinlandFreeMariaAndMihai/.
“Statele nu au dreptul să îndepărteze definitiv copiii din familiile lor fără motive imperioase în circumstanțe extraordinare”, scrie în Forbes, Laurence Wilkinson, avocat, care lucrează din Strasbourg, Franța, pentru organizația ADF International. Poate se aude și în strada Speranței nr. 10, comuna Chiajna, Ilfov, pe malul Dâmboviței, printre vălătucii de trabuc. Noi nu ne pierdem speranța.
August 1st, 2017 
VR 
Posted in 
Tags: 
