August 16th, 2012 
VR 
,,Copiii mei, fiti cu curaj; am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel putin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru !” – Ultimele cuvinte ale lui Constantin Brâncoveanu reproduse de Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnului
“Mor pentru Naţiune!” – Ultimele cuvinte ale lui Horea
“Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu’!” – Closca despre unguri la momentul prinderii
“Vreti să mă omorâti? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămasa morţii!” – Tudor Vladimirescu la momentul prinderii
După cum ştim, prima lojă masonica s-a întemeiat la Londra, în 1717. Sf. Constantin Brâncoveanu a fost omorît la 15 August 1714, aşadar cu trei ani mai devreme. După el s-au instalat domnii fanarioţi, care au venit cu alţi secretari şi cu alte obiceiuri. Del Chiaro, secretarul voieevodului, nu era un puşti în 1714, chiar dacă în 1718 a publicat cartea cu titlul Revoluţiile Valahe. Dar nici titlul, nici conţinutul cărţii nu au absolut nici o legătură cu doctrina masoneriei si kominternului. [ https://www.scribd.com/doc/6627437/Anton-Maria-Del-Chiaro-Revolutiile-Valahiei ] Mai multe date “oficiale” găsiţi aici: https://www.masonicforum.ro/ro/nr3/rommod.html. Practic, deşi aici nu scrie, se afirmă în altă parte că italianul Carra care ar fi trecut prin Galaţi la 1734, AR TREBUI SĂ FIE una şi aceeaşi persoană cu Anton Maria del Chiaro (care aproape sigur era trecut în lumea cealaltă la 1734). Şi uite aşa, un italian care vizitează Ţările Române este confundat în mod voit cu secretarul voievodului, iar Sfîntul Mucenic declarat mason. Nesimţire şi obrăznicie grosolană.
Precum zicea si Eliade, indivizii ăştia nu au nici un soi de scrupule în a-şi atribui tot ce se întîmplă valoros şi de a mistifica adevărul. Ei, chipurile, niciodată nu crează o schismă, o sectă, ci rămîn pururi membri ai Bisericii, chiar dacă, prin credinţa lor, sînt cu totul în afara ei. Şi am înţeles, studiind documentele lor, că mint cu neruşinare. Spre exemplu, Leon Geuca episcop de Husi, mitropolitul Dionisie Lupu, episcopul Amfilohie si episcopul Gherasim Clipa sînt declaraţi masoni doar pentru că ştiau italiană ori franceză, ori ambele (unii dintre ei au şi tradus şi chiar publicat cărţi din aceste limbi). Dar atunci episcopii erau aproape în exclusivitate aleşi dintre călugării de neam boieresc, iar în epocă boierii aveau obiceiul să-şi înveţe odraslele limbi străine. Dar de la a cunoaşte o limbă străină pînă la a fi într-o lojă este distanţă uriaşă. Gherasim Clipa traduce în 1787 o carte a unui abate francez pe nume Perault, numită Taina Francmasonilor şi Taina Mopşilor (ms. rom. 951 de la BAR), tocmai pentru a-i da pe faţă pe indivizii din această specie josnică, aşa cum şi spune în prefaţă, adică să ştie cititorul cărţii cum să-i recunoască.
Alte minciuni de aceeasi speta: “După unele surse Horea si Tudor Vladimirescu au fost francmasoni”. De parcă dacă ar fi fost, ar mai fi fost omorîţi, unul de curtea imperială austriacă, unde ereticii aceştia se infiltraseră de o bucată de vreme (pentru ca: “în Transilvania, miscarea francmasonică a parvenit pe filieră austriacă.”), iar celălalt de grecii eterişti, declaraţi masoni. După părerea mea, amîndoi sînt Sfinţi Mucenici şi merită canonizaţi. Sînt suficient de multe elemente pentru amîndoi care să confirme sfinţenia vieţii lor, după cum se poate găsi în studiile serioase ce li s-au dedicat.
“Premizele creării si întemeierii unei veritabile francmasonerii moderne românesti, încep la Paris în anul 1820, cînd în loja “Ateneul Străinilor” sunt initiati fiii de boieri trimisi la studii în străinătate”. Aha! Apoi urmează o listă de fii de boieri şi paşoptişti notorii. Dar e o problemă chiar şi aici, anume că nici unul din cei din listă nu a ajuns student la Paris înainte de 1835. Practic acesta este anul în care se poate vorbi de prima lojă românească, şi aceea la Paris.
Manuscrisul ierodiaconului Gherasim, ajuns mai apoi episcop, de la 1787, are doar menirea de a oferi mijloace de recunoaştere, aşa cum şi autorul francez al cărţii a intenţionat. Un lucru e sigur: la 1793, cînd un oarecare ieromonah pe nume Agathon îl defaimă pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, numindu-l înşelat şi farmazon, cuvîntul din urmă era în conştiinţa monahală şi aproape sigur a tuturor creştinilor de atunci drept o ocară ruşinoasă. Aşadar, deşi se auzise despre aceşti indivizi, un lucru e sigur, din ceea ce am studiat: PÎNĂ LA 1848 (anul întoarcerii paşoptiştilor de la studii) NU EXISTĂ NICI O INFORMAŢIE SERIOASĂ DESPRE EXISTENŢA VREUNEI LOJI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE.
M. Filotheu
Posted in 
Tags: 
