Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.
“Politic, PDL e indreptatit sa dea cadidatul (la sefia Senatului, n.red.), dar UDMR probabil vrea sa castige ceva. (…) Cel mai potrivit la ora actuala ar fi Marko Bela. Am un respect deosebit pentru el”, a declarat, la Realitatea Tv, Sebastian Lazaroiu.
Petrică, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaște fairplay-ul, pentru care nu există luptă politică, doar pumnul vârât în gură, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze semnele de încurajare, menite să stârnească echipa de zgomote. I-am atras atenția și lui Iliescu și atunci am văzut, pentru prima dată, gestul necontrolat pe care îl are când îi faci observație și nu-i convine: pleacă scurt capul pe umărul drept și bâțâie din picior.
Publicam o analiza a generalului (r) Aurel Rogojan pe tema lumii arabe de ieri, azi si maine si a agresiunilor din Egipt, Siria si Libia, provocata de lansarea cartii ambasadorului Dumitru Chican, “Primavara araba sau chipurile lui Janus”
Anaid Gallery, cu sprijinul ICR organizeaza expozitia unor fotografi rusi: “Siberia, the place to hide away”, informeaza pop-artistul Eugene Al Pann. “Din comunicat reiese ca ce bine e acu’ in Siberia ( un soi de propaganda). Ce rau imi pare ca a pierdut bunicul pozele cand a fost el la … “hide away” in Siberia, deportat adica. Bah mai lasati-ne cu astia de ne-au mai invatat odata cum e cu arta – realista!”, scrie artistul Eugene Al Pann pe contul sau personal de Facebook, dupa care mai face o mentiune: “ICR al carui program il urmaresc de ceva vreme (caci cheltuie banii mei din impozite) e o organizatie care promoveaza minunatele idei internationaliste ale kominternului mai mult decat orice. Va rog sa ma combateti daca gresesc”.
Personal am crezut mai intai ca este o gluma. Romania sa promoveze… Siberia? Cand de-abia ne promovam pe noi, cand cu frunza sus cand cu frunza jos… Si sa mai sponsorizeze si exposcursia unor fotografi rusi la Bucuresti ca sa ne bucuram si noi – cat mai ales bunicii nostri care au mai reusit sa ajunga acasa din Gulag – de frumusetile Siberiei? Desigur, parea ca Eugene al Pann este putin rautacios pentru ca a ajuns la Los Angeles Comikaze Expo cu Greuceanu pe barba lui, nu ca “curatorul” ICR Cristian Negrea cu benzile desenate porno la New York, pe banii nostri.
Cititi mai jos gargara lor, de-mi vine sa vars (va rog sa ma combateti daca gresesc):
Anaid Art Gallery – prezintă „Siberia – the place to hide away” curator Alexandra Semenova
Artişti: Alexander Kuptzov, Dinara Hafizova, Tatiana Antonuk, Vasilina Popova, Gleb Pokrov, Roza Mozhayskaya, Alexey Akimov (RU) şi Marjan Teeuwen (NL)
Joi, 24 noiembrie 2011, ora 19.30. ANAID ART GALLERY – vernisajul expoziţiei „Siberia – the place to hide away” curator Alexandra Semenova cu participarea artiştilor: Alexander Kuptzov, Dinara Hafizova, Tatiana Antonuk, Vasilina Popova, Gleb Pokrov, Roza Mozhayskaya, Alexey Akimov din Krasnoyarsk, Rusia si Marjan Teeuwen din Hertogenbosch, Ţările de Jos.Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie 2011.
Expoziţia cuprinde o întrepătrundere de fotografii şi video-uri realizate în Siberia, despre Siberia, prezentând totodată practicile artistice contemporane din regiune.
Interesul întregii lumi pentru Siberia este destul de stabil şi de răspândit. Spaţiul siberian ocupă un loc destul de mare pe harta lumii – este posibil să comparăm această zonă cu cea a întregii Uniunii Europene. Siberia este mitologică, greu de descifrat, plină de legende şi un loc al faptelor istorice pline de hazard. Pe de-o parte, miturile despre Siberia sunt binecunoscute: frig de neînchipuit pe tot parcursul anului, urşi pe stradă, beţivi, exilaţi şi condamnaţi din celelalte regiuni ale lumii şi aşa mai departe. Mai degrabă o imagine deprimantă. Pe de altă parte, Siberia este unul dintre locurile din lume ce prezintă caracteristici locale originale diferite de globalismul monoton. Şi este important ca omul contemporan să fie conştient de faptul că există locuri în lume unde poţi trăi după alte reguli şi ordini. Am putea spune că, potrivit unor simboluri eshatologice, Siberia ar putea fi unul dintre acele rare locuri unde te poţi ascunde de catastrofele globale sau de anumite lucruri care sunt în egală măsură deprimante.
Dar aceste lucruri sunt doar mituri. Siberia contemporană s-a integrat în procesul de globalizare destul de bine. Şi dacă vii astăzi într-un mare oraş siberian, vei vedea acelaşi tip de spaţiu urban ca pretutindeni, acelaşi tipuri de magazine de brand cunoscute peste tot in lume etc. De asemenea, vei vedea că arta contemporană se dezvoltă în cadrul aceloraşi tendinţe ca oriunde în alt colţ de lume, deoarece astăzi trăim într-o lume a informaţiei libere.
Expoziţia „Siberia – the place to hide away” prezintă modul contemporan de a investiga ideile siberiene aflate la limita dintre mitologie şi realitate prin utilizarea fotografiei si video-ului.
Cea mai mare parte a expoziţiei constă în fotografii realizate de grupul „Siberian character”. Acest grup este curatoriat de fotograful Alexander Kuptzov şi reuneşte următorii fotografi: Dinara Hafizova, Tatiana Antonuk, Vasilina Popova, Roza Mozhayskaya, Gleb Pokrov. De peste un an, aceşti artişti au încercat să surprindă în fotografiile lor mentalitatea tipica siberiană şi să conecteze această idee cu modurile de abordare ale fotografiei. În această expoziţie veţi putea vedea fosta perioada sovietica în cadrul unei arhive pe care nimeni nu doreşte să o despacheteze, nu acele vederi glamour „Welcom to Siberia”, ci poveşti de familie filosofice, sentimentale şi dureroase etc.
În cadrul expoziţiei vor fi proiectate două video-uri. „Incredible journey of Italian in Siberia”, de Alexey Akimov, va avea ca punct de analiză modul de a depăşi stereotipurile privind Siberia şi „Destroyed house in Krasnoyarsk” de Marjan Teeuwen, ce prezintă experienţa artei contemporane în spaţiul siberian şi constă în fotografiile unei instalaţii sau a unei picturi tridimensionale abstracte într-o casă de lemn.
Expoziţia a fost realizată cu ajutorul Institutului Cultural Român din Bucureşti, România.
Alexandra Semenova este istoric de artă, doctorand şi curator şef al departamentului de artă contemporană al Muzeului de Artă Contemporană din Krasnoyarsk, Siberia, Rusia. Totodată, Alexandra Semenova este cea care coordonează bienala şi proiectele destinate spaţiului public din cadrul acesteia. Alexandra Semenova este câştigătoarea unui stagiu în cadrul programului european EUNIC, de a cerceta timp de două luni de zile mediul artistic românesc. În perioada 1 octombrie – 30 noiembrie Alexandra Semenova va cunoaşte artişti, va vizita muzee şi galerii intrând în contact atât cu creatori, cât şi cu cei care promovează arta contemporană românească. Întreaga cercetare a Alexandrei Semenova în România a fost susţinută de Institutul Cultural Român din Bucureşti, România prin programul EUNIC.
Vineri 25 noiembrie 2011, la ora 18:30, la standul editurii “RAO” din targul de carte “Gaudeamus” de la Romexpo va avea loc un eveniment editorial care va genera un adevarat cutremur politic. Cunoscutul grafician Eugen Mihaescu, care a fost ani de zile consilier personal al presedintelui Ion Iliescu si apoi ambasador al Romaniei la UNESCO, a decis, asa cum promitea inca din anul 2004, sa povesteasca amanunte explozive despre experienta sa in culisele puterii. Personajele — politicieni, diplomati, jurnalisti — sunt arhicunoscute, dar sunt vazute dintr-un unghi care a ramas necunoscut pana astazi marelui public. Citind aceasta carte despre “ieri”, veti intelege de ce traim atat de rau “astazi”: “Nu ne eliberam de trecut decat infruntandu-l!”, transmite Editura RAO.
Ziaristi Online va ofera unul dintre primele capitole ale cartii care, cu siguranta, il va baga din nou in spital pe Ion Iliescu. In acest prim extras publicat in exclusivitate aflam cu un individ care “fierbea în zeama lui ca o slănină ungurească înainte să o tăvălești prin paprika” isi imagina in trenul prezidential care se indrepta de 1 decembrie 1990 spre Alba Iulia, “în timp ce șiroia de transpirație”, cum ar putea sa deturneze intreaga conducere a Romaniei la Budapesta. Mai aflati cum “Petrică, vrednicul pui de cominternist”, pe platoul de la Alba Iulia “dirija galeria plătită special ca să-l împiedice pe Corneliu Coposu să vorbească, huiduindu-l”. O alta imagine plastica “transpirata” de graficianul Eugen Mihaescu in scris este cea a “juntei militare care sărbătorește reușita loviturii de stat” a lui Ion Iliescu, la un chiolhan organizat într-o școală militară. Militarii din delegatie “erau așa de grași că mă temeam că, dacă ar fi nevoiți să se aplece să ridice ceva de pe jos, ar trăsni asistența cu vreo bășină scăpată sau ar rămâne înțepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate”… Va invitam sa va delectati cu aperitivul:
După plecarea lui Brucan (de la New York – nota red), viața mea s-a divizat. Nu era pentru prima dată că duceam o existență de nomad, împărțită între America și Europa. Eram obișnuit să am în buzunar biletul de avion, așa cum alții au biletul de tramvai. Eram obișnuit și cu starea confuză pe care ți-o provoacă diferența de fus orar. Numai că acum făceam naveta între New York și București. De aceea amintirile din această perioadă seamănă cu fotogramele unui film tăiate la montaj.
În noiembrie 1990, mă aflam la București. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineața zilei de 1 decembrie la Alba Iulia. Mi s-a promis o mașină care să vină să mă ia de acasă și să mă ducă la gara Băneasa, de unde urma să plece trenul. Era vorba de vechiul tren regal, care i-a aparținut apoi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a fost refăcut, în acest scop, de arhitectul Lăzărescu. Mi-am strâns câteva lucruri și am coborât ca să aștept în fața blocului. Era o vreme urâtă, cu ploaie măruntă și rece, care te pătrundea până la oase. Strada era pustie, nici țipenie, numai eu, zgribulit de frig și adăpostit sub umbrelă. Dispăruseră și haitele de câini vagabonzi care agresau de obicei trecătorii și îmi creau o senzație neplăcută de oraș pustiit. Într-un târziu, am privit la ceas și am început să mă îngrijorez că nu voi ajunge la timp și voi pierde trenul. Era deja prea târziu ca să încerc să găsesc un taxi. Când, deodată, în dreptul scărilor de la intrarea în bloc, a tras o Dacie papuc, în care doi zugravi au început să încarce scara, gălețile, periile și bidinelele. Fără să stau mult pe gânduri, m-am apropiat și i-am întrebat dacă ar fi de acord să mă ducă până la gara Băneasa, contra unei recompense. Zugravii m-au prețăluit din cap până în picioare; cred că le-a plăcut raglanul meu negru, din cașmir și mi-au spus să urc în cabină, lângă șofer. M-am înghesuit acolo și m-am umplut de var, dar, ce conta, poate reușeam să ajung la timp.
La Fântâna Miorița, cordoane de polițiști blocau accesul spre gară. Au oprit și papucul însă, când m-au văzut pe mine, l-au lăsat să treacă. Nu pot să spun ce mutre au făcut oficialii când m-au văzut coborând plin de var dintre bidinele. I-am răsplătit regește pe zugravi și am cerut să fiu condus la tren. La țanc, pentru că tocmai se dăduse semnalul de plecare. Nu mai țin minte cu cine m-am întâlnit și mi-a reproșat întârzierea. Nu m-am obosit să-i spun că mașina promisă de președintele României n-a mai ajuns ca să mă ia de acasă. De altfel, în toți anii pe care mi i-am pierdut în preajma lui Iliescu, incidente de acest fel s-au repetat de nenumărate ori: președintele îmi lansa o invitație, iar oamenii lui nu știau ce să mai inventeze ca să mă împiedice să-i dau curs. Ei mă legau fedeleș și mă băgau într-o ladă pe care o aruncau în râu, iar eu, mai ceva ca Houdini, mă eliberam și apăream în ultimul moment!
Am fost condus în vagonul restaurant, „rechiziționat“ de FSN. Acolo se afla Ion Iliescu însoțit de câțiva apropiați. Cât a durat călătoria, nu am văzut parlamentari de la alte partide, până și în tren se grupaseră pe tabere. Nu l-am văzut nici pe Petre Roman, care cred că a ales un mijloc mai rapid de locomoție.
În vagon, atmosfera era de excursie studențească, glume și mult fum. Iliescu, care nu e amator de băutură, s-a retras primul. Aș fi plecat și eu, dar nu s-a gândit nimeni să-mi spună ce compartiment mi-a fost repartizat.
Într-un târziu, m-am trezit singur cu un personaj care părea decis să termine sticla de palincă pe care o avea în față și îmi turna și mie întruna. Eu duceam paharul la gură, mă prefăceam că beau și, pe ascuns, turnam conținutul în grătarul de la aerisire. Cred că, ani de zile, vagonul a duhnit a palincă și nimeni n-a știut de unde vine mirosul! Priveam aproape fascinat la interlocutorul meu. Era un bărbat masiv, cu o față ciudată, ca o mască din cauciuc gros, care părea că nu are osatură și se scofâlcise în cute lucioase, din care răsăreau ochii mici, porcini și nasul borcănat. Vorbea fonfăit și cam sâsâit și, pentru că se cam cherchelise, cuvintele erau bălmăjite, așa că făceam eforturi să înțeleg ce spune. La un moment dat, fără nici un motiv, s-a înfuriat și a zis:
– La naiba, dom’le! Eu îs ungur! Îți dai seama că aș putea să iau tot trenul ăsta cu tot Parlamentul României, tot Guvernul și toată Președinția și să-l duc direct la Budapesta? He, he, he! Ce-ar fi?!
Omul ăsta, care mi-a ținut toată noaptea acest discurs, încercându-mă cu degetul să vadă – aici doare, aici nu doare –, era…
EXCLUSIV: Surse din Palatul Victoria susţin că preşedintele Băsescu i-ar fi cerut lui Boc demiterea Danielei Andreescu
Emil Boc pare a se afla între ciocan şi nicovală în cazul secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, în scandalul legat de închirierea unor spaţii RA-APPS de către rudele acesteia, susţin surse din palatul Victoria.
Situaţia în Cabinet a secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, este incertă, surse din Palatul Victoria avansând informaţia că acesta ar putea fi demisă de premierul Boc sau s-ar putea retrage din funcţie la finalul şedinţei Executivului, fără ca la acest moment să existe o decizie. citeşte tot
“In nici o ţară europeană civilizată nu s-a solicitat şi, implicit, nu s-a iniţiat un proces de distrugere a Arhivelor Naţionale. Prin urmare, această restituire nu urmează nici un model european, ci doar ambiţiile electorale ale unor lideri politici iresponsabili. A se vedea în acest sens, faptul că arhivele multor biserici din Transilvania, Banat şi Bucovina, indiferent dacă sunt ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice sau protestante, au fost luate cu forţa de către autorităţile de la Viena şi se găsesc în prezent în Arhivele Statului din Austria. Nici un cult nu le poate redobândi, însă le poate cerceta şi obţine copii în condiţii mult mai restrictive decât este cazul arhivelor româneşti”, se arata intr-o noua scrisoare deschisa – dupa Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale ale Romaniei de atacul maghiar (Vezi aici Lista semnatarilor). Aceasta a doua Scrisoarea Deschisa adresata atat Presedintiei Romaniei cat si Curtii Constitutionale apartine Sindicatului Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia” si a fost transmisa de RGN Press si preluata de Ziaristi Online.
Scrisoare Deschisă către Preşedenţia României şi Curtea Constituţională pentru Salvarea Arhivelor Naţionale,
Sindicatul Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia”, luând notă de votul favorabil dat în şedinţa din 8 noiembrie 2011, de către Camera Deputaţilor pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, doreşte să aducă la cunoştinţa Preşedenţiei României şi a Curţii Constituţionale prezentul protest prin care analizează implicaţiile aprobării acestei legi. În fapt, Camera Deputaţilor a adoptat două articole (vizând modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996), care sunt nu numai împotriva instituţiei ce protejează patrimoniul arhivistic naţional, dar, prin formularea lor, produc confuzie asupra conţinutului întregii legi a Arhivelor Naţionale. Astfel, art. 19 a fost modificat, aşa încât a primit următorul cuprins: „Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic National al Romaniei odată intrate, potrivit legii, în depozitele Arhivelor Nationale şi/sau ale direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, nu mai pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia celor predate în custodie sau preluate în mod abuziv”, iar după art. 19, s-a introdus un nou articol, 191, cu următorul conţinut: „Cererea de revendicare se va depune la Arhivele Naţionale sau la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile. Hotărârea poate fi atacată, după caz, în termen de 15 zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi avea sediul arhiva”. Mai întâi, completarea „sau preluate în mod abuziv” este vagă, căci nu defineşte ce înţelege legiuitorul prin „abuziv”. Se creează, astfel, un precedent periculos, căci documentele vor putea fi revendicate de persoane fizice preocupate de un câştig material imediat şi sigur. Astfel, prin restituirea acestor documente, Arhivele vor pierde cele mai valoroase şi vechi documente, care vor dispărea în anticariate şi colecţii private, scoase fiind definitiv din circuitul ştiinţific.
November 28th, 2011 
VR 
Sorin Rosca Stanescu: Vanatorii de dusmani
Posted in 
Tags: 
