Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.
Dreptul la Replica
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.
Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.
Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?
Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…
În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…
Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.
Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.
Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru
COMISSION INTERNATIONALE D’HISTOIRE DES RELATIONS INTERNATIONALES – CIHRI COMISIA ROMÂNĂ DE ISTORIE A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE – CRIRI THE INTERNATIONAL COMMISSION OF HISTORY OF INTERNATIONAL RELATIONS – ICHIR
CONFÉRENCE INTERNATIONALE CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ INTERNATIONAL CONFERENCE
LA GESTION DES CRISES INTERNATIONALES DEPUIS 1919 JUSQU’À PRESENT GESTIONAREA CRIZELOR INTERNAŢIONALE DIN 1919 PÂNĂ AZI THE MANAGEMENT OF INTERNATIONAL CRISES SINCE 1919 UP TODAY
19-23.09. 2012, Bucarest/București/Bucharest
LE PROGRAMME SCIENTIFIQUE/PROGRAMUL ȘTIINȚIFIC/ THE SCIENTIFIC PROGRAM
9.30-10.15: Ouverture des travaux de la Conférence/Deschiderea lucrărilor Conferinței/
The Opening Works of the Conference
Allocutions/Alocuțiuni/Addresses:
– Message du Président de Roumanie/Mesaj al Președintelui României/ Message of the President of Romania
– Message duMinistre des Affaires étrangères de la Roumanie/Mesaj al Ministrului Afacerilor Externe al României/Message of the Foreign Minister of Romania
– Acad. Dan BERINDEI, Académie roumaine/Academia Română/Romanian Academy
– Prof. Dr Hugues TERTRAIS, Président/Președinte/President CIHRI-ICHIR
10.15-10.30: Pause café/Pauza de cafea/Coffee break
Management of the Global Crisis in the 20th century
Prof. Dr Vasile PUȘCAȘ (Roumanie, România, Romania)
11.00-11.20:Bogdan ANTONIU (Roumanie, România, Romania)
Bridging the gap in the studies of Crisis Management? Some thoughts on the History of International Relations and Foreign Policy Analysis, theoretical approaches
Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.
In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.
Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.
Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.
Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)
Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau
Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.
Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.
Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.
La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).
Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.
Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.
Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).
În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.
Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.
Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).
Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.
În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.
BASARABIA ÎN RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1918-1947)
de Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918, diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace. Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii. La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye, Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.
In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul bolşevic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.
Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice FederativeRuse din acea zi menţiona:
“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.
2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”[1].
Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul bolşevic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor. (…)
A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului. Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ le-au anexat. La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, “Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ”[17] . Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.
Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:
“1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei…
2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece …
3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.
Germania este interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi”[18].
Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:
“ Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;
Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” .
Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”[19]. (…)
Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou, problema problema fundamentalǎ – aceea a refacerii graniţelor statale etnice.
Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice. Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:
“ Ostaşi,
Vǎ ordon:
Treceţi Prutul,
Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.
Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”[25].
Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: “In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii”[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. (…)
Astfel, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ.
Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria.
In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova – care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti Basarabia – şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Au optat pentru Forţa Civică, un partid înfiinţat pe vremuri de Petre Roman şi existent până acum doar pe hârtie. Ceea ce, fie vorba între noi, începe deja să sune rău (Fraza originala a lui Petre Roman despre FSN in cladirea CC al PCR, pe 22 decembrie 1989: “Asta suna ca dracu’!” – Nota red).
Aşadar spiritul regimului Băsescu e diferit de duhul – vrăjmaş: comunist sau fascist – regimurilor Kackzynski, Putin sau Orban. Cu toate astea, Băsescu pretinde că ne salvează de Putin făcându-se frate cu Orban. Şi dl Tismăneanu îl susţine.
“Am fost întrebat dacă regret vremurile de dinainte de ’89 şi am spus că da. Mi s-a spus că sunt nostalgic. Or, nostalgic nu sunt, pentru că nostalgie înseamnă dorul de ţară. Dar mie mi s-a furat ţara!”
Un alt interviu din ultimii ani, foarte valoros, a fost publicat de Q Magazine in decembrie 2010. Din discutia realizata de Evelina Pauna cu Romulus Vulpescu si sotia sa, prozatoarea Ileana Vulpescu – care declara ca nu au fost niciodata membri PCR dar nici nu li s-a intamplat nimic -, aflam adevaruri infioratoare. Cum ar fi ca nu Romulus Vulpescu nu mai iesea din casa de patru ani, decat foarte rar, cand mergea la doctor: “Nu mai ies deloc. De trei, patru ani.” Ileana Vulpescu: “Domnişoară, dacă nu ne cheamă nimeni, nu ne ducem!”. Alte extrase:
Despre “istoria” literaturii scrisa de politrucul comunist Nicolae Manolescu: “Uite, nici ea, nici eu nu figurăm în „Istoria” lui Manolescu. Care e şi scumpă. E vreo trei milioane. Că dacă am fi figurat, tot nu o cumpăram, rugam pe cineva să ne tragă un xerox după paginile cu pricina. Că la banii ăştia… Şi o iau ca să o las cui?! Mor peste un an… Şi am spus că sunt absenţe care sunt mai onorante decît prezenţa.”
Despre doctorate: “Noi nu avem doctorate. Noi ne-am dat numai licenţa. Sunt licenţiat în limba şi literatura română. Ea e licenţiată în limba şi literatura franceză. Acum însă, doctoratul se rezolvă printr-un singur telefon. S-au schimbat vremurile tare mult!”.
Despre Scoala si Biserica: “Înainte de a intra la şcoală, mă duceam la biserică şi luam mir. Noi, pe vremea aceea, aveam uniforme. Şi, întotdeauna, buzunarul de la piept al vestonului uniformei mele era brăzdat de o pată mare de mir. Asta-mi mai amintesc din anii de şcoală.”
Despre premiul Nobel: “Sunt şi nişte premii Nobel pe care eu nu mi le pot explica. Decît că sunt politice… Şi acum e fata asta… Herta Müller. Noi n-am citit nimic de ea, deci nu putem să spunem nimic, nici de bine, nici de rău. Dar cum ea spune că nu se consideră deloc româncă… e dreptul ei.”
La intrebarea daca mai avem valori: “Sunt cîteva. Au rămas foarte puţine. Acum s-a prăpădit şi Păunescu… La valori, aş trece-o pe Ileana Vulpescu…”
Despre ce a urmat dupa 1989: “Am fost întrebat dacă regret vremurile de dinainte de ’89 şi am spus că da. Mi s-a spus că sunt nostalgic. Or, nostalgic nu sunt, pentru că nostalgie înseamnă dorul de ţară. Dar mie mi s-a furat ţara!”
Despre politica: “Se spune aşa: curvele şi politicienii nu trebuie să aibă miros. Iar eu zic că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mînăstire!”.
Ileana Vulpescu despre manuale, Patapievici si Eminescu: “Din păcate, şi în manuale predomină politicul… Nu se poate ca în manualul de istorie să dai două rînduri despre Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare şi două pagini despre Andreea Esca. Dar ce să mai zic în momentul în care Eminescu este declarat cadavrul nostru din debara, de care, dacă vrem să intrăm cu adevărat în UE, trebuie să ne debarasăm… Asta a zis domnul Patapievici, care e directorul Institutului Cultural Român.
Q: Care este în slujba culturii, oare?
Eu îl las pe dînsul să hotărască în slujba cui este. În orice caz, nu cred că a fost foarte inspirat cînd a spus aşa ceva despre Eminescu. E atîta ură împotriva lui Eminescu, ca şi cînd ar fi fost un criminal la drumul mare. ”
Traian Basescu si Romania: “Documentul care se va discuta astazi si nu va aparea in concluzii este despre cedare de suveranitate”.
Constitutia Romaniei: “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
„Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit“. – Vladimir Bukovski pentru Victor Roncea
Am scris deja in cateva randuri despre ceea ce m-a socat cel mai tare in timpul evenimentelor din iulie-septemebrie 2012 si m-a determinat sa ma despart pentru totdeauna de orice are cea mai mica tangenta cu Basescu, pe deasupra porcariei cu noul sau rang de presedinte al tuturor ungurenilor. Este vorba de devoalarea sa, facuta, chipurile, pentru a intelege noi cat de mare este el, mititelul, despre cum discuta “discret” si “subtil”, pe sub mesele de la Consiliul European, cedarea suveranitatii nationale a Romaniei, fara a inconstiinta romanii, in ideea crearii unei utopice Federatii europene, un proiect masonic vechi de peste 200 de ani. Intr-o Scrisoare Deschisa adresata Suspendatului in ultima clipa a Referendumului, in care imi propuneam si sa renunt la orice comentariu politic pe acest blog, din scarba fata de personajele care ne distrug zilnic viata, ii aminteam lui Traian Basescu ca daca nu va plati acum, dupa cum a cerut poporul roman prin votul lui, cu siguranta istoricii nu il vor ierta punandu-l exact la locul lui, in insectarul tradatorilor de tara, daca continua tot asa. Si uite ca o face. Ceea ce ma obliga sa scriu in continuare despre marile porcarii la care se deda intru desavarsirea Pactului Hitler – Stalin. De ce ii invoc pe cei doi posedati? Pentru ca cei care la merg pe urme si se ocupa azi de acest proiect masonic, nazisto-comunist, in Romania, sunt in princiapal agenti cunoscuti ai Germaniei si Rusiei (respectiv ai Ungariei, satelitul extremist al celor doua puteri), dupa cum se vede, iata, dintr-o simpla stire de presa in care ni se invoca maretele idealuri ale Federatiei Noii URSS, promovate asiduu de aparatorul ticalos al lui Basescu, fostul (?) maoist si trotkist Barroso, crescut de tovarasi pana a ajuns unde trebuie, la fel ca si comunistoida ministreasa de Externe a UE (vezi mai jos articolul publicat in exclusivitate de Victor Roncea cu Vladimir Bokovski despre coloana a cincea a URSS care conduce azi UE).
Agentii propagandisti de azi sunt cunoscuti, cu totii, drept apropiati structurilor PCR si Securitatii, aripa KGB, ai AVO/AVH, SIE si BND, serviciul din urma, in cazul in care nu stiati, fiind (re)infiintat oficial chiar de catre unul dintre “parintii fondatori” ai UE, primul cancelar al Germaniei Federale, Konrad Adenauer. Ii descoperiti in articolul de mai jos, o propaganda ordinara euro-comunista, din “Adevarul” de azi. Voi reveni, inclusiv asupra personajelor in cauza, a ungro-cioroienilor lui Basescu care ne explica “marile avantaje” ale cedarii suverantitatii nationale pe mainile unor idioti cu stele rosii ascunse sub sortulele.
“Federaţia Statelor Europene: avantaj România
17 septembrie 2012, 22:00 | Autor: Sebastian Zachmann
Jose Manuel Barroso vrea o nouă formă de organizare a statelor europene
Analistul politic Emil Hurezeanu crede că implementarea unui sistem de guvernare european ar aduce progrese României.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a prezentat, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European, o nouă concepţie despre structura Uniunii Europene. „Adevărul” a contactat a serie de specialiştipe probleme europene care au analizat noul proiect şi au stabilit eventualele avantaje ale României în cadrul noii configuraţii statele.
„O federaţie a statelor-naţiune, acesta este orizontul nostru politic. Fac apel la o federaţie a statelor-naţiune. Nu un super-stat, ci o federaţie care să poată să funcţioneze printr-o mutualizare a suveranităţii”, a spus preşedintele CE, fără a oferi detalii despre noul proiect european. Transformarea UE într-o federaţie de state naţionale ar însemna, de fapt, o uniune economică, politică şi financiară, care în opinia preşedintelui CE ar trebui începută în viitorul apropiat prin transformarea tratatelor existente.
Un argument în favoarea noului concept propus de Barroso rezidă din faptul că statele membre ale UE funcţionează deja într-o structură comună, însă trecerea de la Uniune la Federaţie ar însemna cedarea unor prerogative naţionale în favoarea noului stat federal european. În acest punct, lucrurile s-ar putea împotmoli, deoarece ţările care au aderat la UE au funcţionat ca o federaţie de state independente şi suverane, iar primele voci ale euroscepticilor au căpătat deja ecou. Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, una dintre cele mai efervescente personalităţi eurosceptice, a respins propunerea lansată de preşedintele CE.
„Resping cu fermitate această idee a lui Jose Barroso. În 2004 am aderat la Uniunea Europeană şi nu la o federaţie în care vom deveni o provincie fără importanţă”, a comentat şeful statului ceh.
Avantaj pentru România
„În primul rând, ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români. Vom fi în situaţia să avem un personal politic dictat, care ne-ar introduce în regulile europene generale şi în cadrul unui sistem de guvernare european. Oricum nu mai aveam nicio idee a inovaţiei strategice în politica internă”, a declarat Hurezeanu. Emil Hurezeanu nu consideră un impediment nici posibila cedare a suveranităţii naţionale. „Nu suntem atât de ataşaţi de mistica statului naţional ca francezii. În concluzie, o formă occidentală obligatorie îmbinată cu un conţinut plastic, al nostru, ar putea da roade”, a arătat Hurezeanu.
Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely (UDMR), a expus şi el avantajele ţării noastre în cadrul unui nou sistem european de organizare statală. „Din punct de vedere financiar, sigur că este avantajos pentru România, care este o ţară mai puţin dezvoltată. Nu putem uita că România, în cei şase ani de la aderare, a primit circa 31-32 de miliarde, din care 23-24 au venit de la UE. De unde puteam accesa noi acei bani? În viitorii 6-7 ani, putem fi beneficiarii direcţi ai acestui proiect”, a spus deputatul UDMR.
„Acesta este viitorul”
Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianucrede că propunerea lui Barroso este singura măsură prin care se poate salva UE. „Acesta este viitorul, în condiţile în care naţionalismele sunt în creştere. Trebuie să se facă paşi decisivi în vederea creşterii coeziunii, pentru că, altfel, se poate ajunge la ruperea UE”, a spus Cioroianu. „Cedarea suveranităţii naţionale nu o poţi face decât atunci când trăieşti prost, iar prin destrămarea proiectului european nu s-ar întări suveranitatea naţională, ci ar scădea radical nivelul de trai”, a completat Cioroianu. Un alt fost ministru de Externe, Teodor Baconschi, priveşte acest proiect ca o concluzie a crizei din interiorul UE. „Liderii europeni au stabilit diagnosticul, iar acum se caută un remediu pe termen lung. Trebuie continuată construcţia politică pentru a putea rămâne în competiţia globală cu SUA şi China”, a spus Baconschi.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda spune că Barroso a propus „o soluţie la mijloc de drum, între o Europă dominată de firma statului-naţiune şi o Europă federalistă, în care naţiunile să dispară cu totul”. Însă, liderul PDL se întreabă „dacă nu avem naţiune, ce avem ca referinţă?” şi care vor fi noile frontiere ale Federaţiei Europene.
Poziţia lui Traian Băsescu
Ideea unei reorganizări a Uniunii a fost vehiculată încă de anul trecut în cadrul întâlnirilor informale dintre reprezentanţii statelor europene. Preşedintele Traian Băsescu vorbea despre o nouă reconfigurare europeană la începutul acestui an. Şeful statului opina atunci că singura soluţie pentru ca statele din zona euro să reziste în faţa crizelor economice este realizarea Statelor Unite ale Europei, prin cedarea de suveranitate.
„Nu mă feresc să spun că va trebui să avem curajul să spunem naţiunilor noastre că soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei. Va trebui, mai devreme sau mai târziu, să ne punem cu toţii la un loc suveranitatea, pentru a crea suveranitatea UE”, spunea, în primăvară, Băsescu.
“O federaţie a statelor- naţiune ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români”
Emil Hurezeanu politolog
Măsuri mai dure pentru încălcarea statului de drept
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, spune că e nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situaţiilor de încălcare a regulilor statului de drept, „constatate în ultimele luni în anumite state UE”. „În ultimele luni am asistat la ameninţări împotriva cadrului legal şi democratic în anumite state europene. PE şi Comisia Europeană au fost primele care s-au sesizat şi au tras alarma şi au jucat un rol decisiv pentru ca aceste evoluţii îngrijorătoare să fie aduse sub control. Dar aceste situaţii au dezvăluit şi unele limite pentru cadrul nostru instituţional”, a spus Barroso.“
Aici se incheie articolul din Adevarul.
Iata si pozitia transanta despre “mareata” UE, oferita de scriitorul anticomunist Vladimir Bukovski subsemnatului, in urma cu cativa ani, la instalarea comuniostoidei Catherine Ashton in fruntea “diplomatiei” noii URSS:
Vladimir Bukovski:A cincea coloana a URSS conduce Europa
de Victor Roncea
Renumitul luptător anticomunist, scriitorul rus Vladimir Bukovski, refugiat în Marea Britanie, pune la îndoială, prin intermediul nostru, probitatea profesională şi morală a şefului propus să conducă politica externă a UE, uniune asemuită de cercetătorul antisovietic cu o nouă URSS.
Este vorba de baroneasa Catherine Ashton, nominalizată arbitrar în funcţie, ca şi conducătorul formal al UE, Herman Van Rampuy, supranumit de jurnalişti „preşedintele Bilderberg“ pentru faptul că singura sa recomandare pentru acest post este cea de membru al grupului elitist secret. Săptămâna trecută, surse politice din Londra au furnizat pentru corespondentul HotNews o scrisoare trimisă preşedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso, în care europarlamentarul britanic Gerard Batten pune sub semnul întrebării reputaţia noului ministru de externe al UE, baroneasa Catherine Ashton. În scrisoare, informează HotNews, Batten îi cere lui Barroso analizarea trecutului lui Catherine Ashton, acuzată de legături cu URSS la începutul anilor ‘80, pe când era trezorier al unui ONG „anti-dezarmare“, tipic celor înfiinţate de KGB pe tot cuprinsul Occidentului.
Acum, după părerea mea, nici adresantul nu este mai breaz decât persoana reclamată, dacă ţinem seama că Barroso şi-a început cariera ca lider al mişcării maoiste a „proletariatului revoluţionar portughez“ devenită ulterior Partidul Comunist al Muncitorilor Portughezi.
Europarlamentarul Gerard Batten face trimitere în scrisoarea sa la celebrul scriitor Vladimir Bukovski, care este şi preşedinte de onoare al Centrului Rezistenţei Anticomuniste din România şi care a avut ocazia să scotoceasă prin arhivele KGB, din care a şi extras, pentru cercetare, un fond impresionant, care poate ajuta la scrierea adevăratei istorii a comunismului. (…) Vă oferim, în exclusivitate, poziţia scriitorului Vladimir Bukovsky faţă de instalarea baronesei Catherine Ashton: „Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit“.
Bukovski: Comisarii UE, mai tari ca cei ai URSS
Numirea baronesei Ashton ca ministru de Externe al UE a fost făcută în spatele uşilor închise, în cele mai bune tradiţii ale Biroului Politic sovietic. Parlamentele naţionale, presa şi publicul nu au avut nicio şansă să discute meritele candidaturii ei în avans – ne-au fost prezentate ca un fapt împlinit. Şi, bineînţeles, viitoarea aprobare a Sovietului Suprem European este văzută ca o concluzie anticipată – după cum nu au întârziat nici felicitările în cor de la liderii mondiali. În orice caz, după mine, şi nu numai, există mari probleme care se ridică faţă de ea în Marea Britanie.
Între 1980-1983, Cathy Ashton a fost trezorier şi apoi vicepreşedinte al Campaniei pentru Dezarmarea Nucleară (CND). La vremea aceea, CND a fost un pivot al „campaniei de pace“ sponsorizate de sovietici în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Cu bună ştiinţă sau nu, activiştii CND au fost coloana a cincea sovietică. Mai mult, la acel moment CND a acceptat donaţii uriaşe din partea unor binefăcători neindentificaţi, pe care a refuzat ferm să-i numească, aceştia rămânând anonimi până în ziua de azi.
Am demonstrat cu sute de documente strict secrete din arhivele sovietice (a se vedea „Judecata în Moscova“) că acea campanie de dezarmare nucleară de la începutul anilor ‘80 a fost orchestrată pe ascuns de la Moscova. Într-o măsură substanţială, a fost, de asemenea, finanţată de către Blocul Sovietic. Banii au fost direcţionaţi prin intermediul partidelor comuniste şi a altor organizaţii pro-sovietice sau individuale, cu scopul de a le creşte influenţa în „mişcarea de pace“.
Cu Cathy Ashton ca trezorier, conturile CND nu au făcut obiectul unui audit independent. Sub presiunea publică, ele au fost supuse auditului pentru prima dată în 1982-1983 şi s-a descoperit că suma de 176,197 lire sterline – 38 la sută din venitul anual al CND – nu a putut fi urmărită până la donatorii săi originali. Auditorii Godfrey, Lord&Co au raportat că banii au provenit din „donaţii voluntare care nu pot fi controlate în totalitate până când aceştia nu intră în registrele contabile. Veniturile complete provenite din astfel de încasări nu sunt, prin urmare, susceptibile pentru verificările independente de audit“.
După cum a fost cunoscut, fără îndoială, pentru Ashton, cel însărcinat cu strângerea de fonduri în CND era un membru al Partidului Comunist, Will Howard. Apropo, cariera lui ulterioară nu a fost mai puţin amuzantă decât cea a lui Ashton. El a părăsit Partidul Comunist şi CND-ul la sfârşitul lui 1980 şi şi-a petrecut restul vieţii ca om de afaceri şi militant al „schimbărilor climatice“ – până la moartea sa în 2008.
Dacă eşti trezorier al unei organizaţii anti-NATO, şi un comunist făţiş îţi aduce 176 de mii de lire sterline de la donatori anonimi, nu ai nevoie de prea multe variante pentru a ghici de unde vin banii – Rothschild, regele Saudit sau chiar Biroul Politic Sovietic. Dacă ea nu a putut pune doi şi doi împreună, nu avea nicio treabă cu a fi trezorier. Sau, dacă putea, ea acoperea cu bună ştiinţă pentru agenţii sovietici plătiţi pentru subversiune. Ea era fie o conştiincioasă membră a Coloanei a V-a, fie unul dintre cei pe care Lenin îi numea „idioţii folositori“. Tertium non datum.
Dacă pot specula, nu cred că a fost o idioată. În conformitate cu dosarul ei MI5, strecurat prin presa britanică săptămâna trecută, ea se afla sub supraveghere ca un „simpatizant comunist“. Ea reprezenta CND la întâlnirile Partidului Comunist. Împreună cu tovarăşii ei din CND, avea legături apropiate cu Partidul Comunist Francez. În 1980, ea şi două comuniste britanice au alcătuit delegaţia CND până la organizaţia olandeză controlată de comunişti „Opriţi bomba cu neutron“ (Stop the Neutron Bomb). Când s-a întors în Marea Britanie, la sugestia olandezilor, Ashton a aranjat pentru grupurile CND să se unească cu perechile lor din Olanda. La conferinţa anuală a CND din 1 decembrie 1983, împlinind un an ca vicepreşedinte al CND, ea a prezidat o întâlnire organizată de „Marxism Today“, jurnalul oficial teoretic al Partidului Comunist. Cu un asemenea trecut, cum ar putea ea să fie de încredere pentru a reprezenta Europa pe scena lumii, de exemplu, în relaţiile cu Rusia? Ea nu ar fi obţinut niciodată o asemenea poziţie într-un guvern democratic. Asemenea numiri sunt posibile doar în EUSSR.
Aşadar, tovarăşi, ar trebui să ne felicităm pe noi înşine: avem în cele din urmă o grămadă de sovietici din a cincea coloană care conduc Europa. Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit.
In numele PDL, PNTCD si Fortei Civice, Vasile Blaga, Aurelian Pavelescu si Mihai R. Ungureanu au parafat si inregistrat la BEC Alianta Romania Dreapta – ARD (ironic acronim pentru o formatiune care arde la propriu in flacarile milioanelor de frustrari ale populatiei!).
Nu este exclus sǎ urmeze faza urmǎtoare, adicǎ provocarea unor incidente în Harghita şi Covasna, urmatǎ de inflamarea mass-media internaţionalǎ, oferind Uniunii Europene şi S.U.A. pretextul necesar pentru a aplica şi în România model Kosovo, atât de mult dorit de Ungaria.
În decembrie 1989, Nicolae Militaru a devenit ministru al Apărării şi i-a adus în funcţii de conducere ale Armatei pe exact “tovarăşii” din complot. Chiar dacă din cauza pornirilor sale făţiş filosovietice, care au iritat corpul ofiţeresc, noua putere a fost nevoită să-l scoată din prima linie, “puii” lui Nicolae Militaru au influenţat şi după aceea şi influenţează încă viaţa politico-militară românească.
Mihai Razvan Ungureanu, rolul principal in productia de gang “I se spunea Asudatul”. Mihai Razvan Ungureanu, rolul principal in productia de gang “I se spunea Asudatul”
Jurnalul National publica o foarte interesanta lista a cremelor lui Ungureanu, comandate pentru buda sa personala si oficiala in perioada celor 78 de zile de mandat. Nu poate sa nu socheze suma: 10 miliarde de lei, dupa cum informeaza A3. Ce mai observam: pupilul latifundiarului Plesu se unge pe corp cu aceleasi creme ca Liigheanu, tovarasul intim al aceluiasi profitor al tuturor regimurilor. Astfel, intr-o scursoare dementa publicata sub titlul „Scrisori către fiul meu“, Liiceanu descrie cu lux de amanunte ce face de dimineata, dupa pipi si inainte de a se lasa plimbat in profunzimea intelectuanala de “Marcello” sau “Siegfried”, masinile sale botezate cu nume de barbati.
Iata un extras edificator din scrierea bolnava a sustinatorului infocat al Suspendatului, supranumit, pe merit, Liicheanu: „Îţi mărturisesc că, la rându-mi, petrec în fiecare dimineaţă, în baia mea, minute de adevărată voluptate şi toate în preajma răsfăţurilor pe care mi le procură mai întâi duşul matinal – cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duş cel mai potrivit (şovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde şi lavandă de la Roger&Gallet) -, apoi, odată duşul terminat, utilizarea cremelor de faţă de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de thé vert de la Bvlgari, în sfârşit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior“.
Consultand lista lui Ungureanu, dreptaciul Aliantei baietilor care (se) ARD, gasim acelesi preferinte cremale. Mircea Badea comenteaza despre “Premierul PUFF”: “Din bani publici, domnia sa a achiziţionat pentru uz personal tot felul de lucruri. Deocamdata sunt doar cosmeticele. Pentru ca ati vazut, dânsul e “bărbat bine” şi aceasta este explicaţia pentru care piţiponcul e arătos. Dar nu e arătos pe banii lui, ci pe banii mei”.
Iata lista prioritatilor asudatului Ungureanu inspirate de filosofeanu’ Liiceanu:
Jurnalul Naţional: Care erau grijile care îl bântuiau pe Mihai Răzvan Ungureanu, premier abia instalat în funcţie? Cum să scoată ţara din recesiune? Cum să organizeze salvarea satelor izolate de urgia căderilor istorice de zăpadă? Cum să dialogheze cu manifestanţii din Piaţa Universităţii, care protestau şi la –20 de grade ? Nici gând! Primul-ministru MRU a avut ca decizie prioritară achiziţia unui lung şir de loţiuni, parfumuri, creme, forfecuţe, pomezi, dezinfectante, odorizante care să-i asigure confortul pe banii statului. În plus, o listă de băuturi fine cât să umple rafturile unui bar frecventat de gâturile cu fiţe. Iată prima parte a inventarului pus la dispoziţia lui MRU de funcţionarii Guvernului.
_______________________________________
– Deodorant stick sans alcool – Armani Code by Giorgio Armani (75g) – 1 buc.
– Lip Care – with propolis organic beeswax and olive oil – 1 buc.
– Deodorant roll-on Neo by Givenchy (75ml) – 1 buc.
– Eau florale – Petale de rose lotion naturelle (100ml) – 1 buc.
– Antiperspirant deodorant roll-on – Clinique skin supplies for men (75ml) . 1 buc.
– Cremă Apivita – Men’s care – Antiwrinkle anti-fatigue (50ml) – 1 buc.
– Parfum – Givenchy pour homme blue label aftershave (100ml) – 1 buc.
– Aftershave – Apivita Men’s care balm moisture and soothes (100ml) – 1 buc.
– Şampon – Head&Shoulders anti dandruff for men hair endurance – 1 buc.
– Cremă de faţă – Clinique – skin supplies for men maximum hydrator – 1 buc.
– Ser fiziologic – 9mg/ml – 10 fiole de la antibiotice a+1buc.
– Plasturi – Neosheer (mici) – 3 buc.
– Medicomp de la Hartmann – comprese sterile – 1 cutie
– Netildex – picături oftalmologice, soluţie unidoză – ptr. uz oftalmologic – 20 flacoane a 0,3 ml – 1 buc.
– Seringi – 10 ml Parasel – 3 buc.
– Faşă sterilă – 1 buc.
– Şerveţele Puff – 1 cutie
– Prosoape de hârtie – o rolă
– Hârtie igienică – 2 suluri (albă)
– Cremă Bepanthene Plus – 50mg/g (50g) – 1 buc.
– Baneocin unguent de la Sandoz – 1 buc.
– Alcon Tobrex – 3 mg/g – unguent oftalmologic – 1 buc.
– BioRepair – Zahncreme (2 ml) – 1 buc.
– Pahar (2 buc.)
– Pieptene cu dinţi scurţi şi mărunţi – 1 buc.
– Prosoape faţă – 4 buc.
– Prosoape corp – 3 buc.
– Papuci de casă – mărimea 43 (albi, 1 pereche)
– Spray Forest Essentials – Stress Reliever (10 ml) – 2 buc
– Spray Forest Essentials – Sound Sleep (10ml) – 2 buc
– Coş de gunoi – 1 buc
– Periuţă de dinţi – Colgate 360, Deep clean, medium – 1 buc.
– Trusă – unghieră, pensetă, set pile unghii, forfecuţă (mică şi mare) – 2 buc.
– Plasturi mici tratament pentru băşici – Urgo – 1 buc.
– Pasta de dinţi – Colgate Total Advanced Whitening – 1 buc.
– Săpun Dove Fresh touch (verde) – 2 buc.
– Beţişoare de urechi – Septona Cotton Care – 1 cutie
– Apă de urechi Odol Extra Fresh – 150 ml – 1 buc.
– Deodorant pour homme . Armani Code bz Giorgio Armani – 1 buc.
– Parfum Lolita Lempika au masculin – 1 buc.
– Deodorant – Neo – by Givency – 1 buc.
– Deodorant roll-on – Neo – by Givency – 1 buc.
– Spumă de ras Gillette series Protecting Koruyucu – 1 buc.
– Şerveţele dezinfectante – Mikrozid Tucher (150 buc.) – 1 buc.
– Voltaren Emulgel 1% – 50g – 1 buc.
– Parfum Lalique White, eau de toilette pour homme (75ml) – 1 buc.
– Givenchy pour homme – blue label, eau de toilette vaporisateur spray (100ml) – 1 buc.
– Aparat de ras – Gillette Fusion 5 lame – 1 buc + rezerve – 4 buc.
– Parfum Roadster by Cartier – 1 buc.
– Parfum Givenchy Play – 1 buc.
– Şampon Hair & Body Hzdro Basics (60 ml) – 1 buc.
– Parfum Fahrenheit by Dior (de 50 ml şi 100 ml) – 1 buc.
– Loţiune de corp – L’Occitane – Lait corporele Verveine (250 ml) – 1 buc
– Gel de duş – L’Occitane – Gel douche Verveine (250 ml) – 1 buc.
– Spray antibacterial Touch instant sanitizer (59 ml) – 1 buc.
– Cremă de mâini – Apivita – Hand Care (50 ml)
– Cremă de mâini Clinique . Stop sign Hand repair (75 ml)
– Aftershave – Collistar – Linea Uomo – Dopobarba Pelli Sensibili (100 ml) – 1 buc.
– Parfum – Mont Blanc Hommo Exceptionnel eau de toilette (75 ml) – 1 buc.
– Hugo Boss . eau de toilette (100 ml) – 1 buc.
Sa ne mai mire ca Basescu devine din ce in ce mai renumit doar ca presedinte al tuturor lichelelor?
Context: suntem in anul 2007. Fostul lider al CC al UTC, Mihai Razvan Ungureanu, crescut sub pulpana lui Andrei Plesu, la randul sau fost disident si, tototodat, fost bursier dublu la Humbold in perioada regimului comunist, casatorit in acelasi timp cu o fosta agenta DIE, este pe cale sa devina fost ministru de Externe pentru ca apoi sa ajunga fost sef al SIE si fost prim ministru. Dupa dezvaluiri cutremuratoare privind incarcerarea ilegala a unor romani in Irak si abandonarea lor de catre Ministerul de Externe, SIE si seful CSAT, fara a fi inconstiintat si Guvernul Romaniei despre abuzurile comise de catre trupele americane asupra unor cetateni romani, inca presedintele Romaniei tot se mai gandea daca sa semneze sau nu demiterea lui. Cititi aici ce parere avea atunci subsemnatul despre alegerea dubioasa a lui Traian Basescu, mentinuta, iata, si dupa un fructuos cincinal antiromanesc, cand ciudatul personaj a fost desemnat deja de Suspendatul drept al sau personal si oficial “Il Successore”, alias Asudatul. Tot ceea ce am scris ramane, din pacate, valabil.
Sa cada!
Cea mai puternica dovada concreta ca democratia din Romania merge pe drumul cel bun s-a consumat ieri. Pentru prima data in istoria Romaniei postdecembriste un ministru este demis pentru o greseala pe care, ulterior, si-o si asuma, in extremis. Dar numai dupa ce presa a explicat transant gravitatea faptelor sale. Sa nu uitam ca doar cu o zi in urma, ex-ministrul Mihai Razvan Ungureanu ne imbrobodea ca nu mai poate de atata activitate, situatia romanilor inchisi in Irak fiind “doar unul din cele 7291 de cazuri similare” (!) pe care le gestioneaza. Presa este asadar cea care a fortat demiterea, pe langa matrapazlacurile politice din cabinetul Tariceanu.
Dupa dezvaluirea din Evenimentul zilei, ZIUA a fost cea care a trasat cu bisturiul vinovatiile din Triunghiul Bermudelor Cotroceni-SIE-MAE, solicitand: Sa cada capete! Ale celor responsabili. Si vinovatul in afacerea musamalizarii detinerii muncitorilor romani din Irak trebuie sa plateasca.
Victoria presei ne lasa insa un gust amar observand bilantul dezastruos al ministeriatului injumatatit al lui Mihai Razvan Ungureanu, poreclit mini-Ceausescu in centrala Ministerului Afacerilor Externe. ZIUA a intrat in coliziune nu o data cu ambitiile, orgoliul ministrului si atitudinea sa de vataf, care au dus pana la condamnarea MAE in ultimul Raport al libertatii presei eleborat de Reporters sans Frontiers. Actiunile sale daunatoare statului roman, asa cum au fost evocate de ZIUA de-a lungul timpului, sunt cu mult mai grave decat ultima, pentru care a platit. Ele trebuie sa fie mentionate, pentru o eventuala aplicare a Legii asumarii responsabilitatii ministeriale sau a Codului Penal:
Romanii de pretutindeni – abandonati. In ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor, MAE a tinut contactul doar cu gastile care servesc interese anti-romanesti.
Cedarea Mostenirii Gojdu. Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, Ungureanu a semnat cedarea averii Gojdu ramase in Ungaria in beneficiul statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu.
Minciuna ministeriala de la Moscova. Dupa o vizita intreprinsa in Federatia Rusa a sustinut ca a transmis Patriarhului Alexei un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana.
Austro – Ungureanu. „Romania ca si un nou land federal (al Austriei n.red.)“ a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu, care a declarat „Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal“.
Marea Neagra si diplomatia schioapa. In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra si a milioanelor de euro cheltuite, diplomatia condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec in zona.
Pierderea relatiilor cordiale cu Vaticanul. Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul dupa ce intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a-l pacali pe Suvernul Pontif in privinta afacerii din jurul Catedralei Sf Iosif.
Ungureanu si limba romana. In mai 2006, Ungureanu a declarat ca cetatenii de peste Prut vorbesc „o varianta a limbii romane“, un fel de „light Romanian“ („romana usoara“). Critica ZIUA a declansat un razboi murdar la adresa ziaristilor si a libertatii de expresie in Romania.
Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care demiterea trebuie sa mearga pana la capat: semnatura finala a lui Traian Basescu.
Victor Roncea / ZIUA
CIORO-UNGURENII: Esecul cooperativei antiromanesti – Crescatoria de papagali
Comentariile neavizate ale sefului diplomatiei romane au fost privite drept o trecere a Romaniei cu arme si bagaje in tabara satelitilor Federatiei Ruse.
Domnul ministru de Externe al Romaniei Adrian Mihai Cioroianu s-a facut remarcat in mod deosebit pe plan international in timpul conferintei de presa sustinuta impreuna cu sefa Departamentului de Stat al SUA, Condoleezza Rice. “Da”, “da, da, desigur”, “bineinteles” si “va multumesc foarte mult” au fost onomatopeele reproduse de Cioroianu parca dupa o alta pasare, exotica, de talie medie sau mica, cu cioc incovoiat si cu penaj viu colorat. Ce este important, oricum, este ca a fost remarcat. Drept un yesman desavarsit. Aceasta merita insa Romania?
Cioroianu a reprezentat inca de la numirea sa drept cea mai proasta alegere pentru politica externa a Romaniei. Din mai multe motive. Primul, pentru faptul ca a fost si este contestat de presedintele Traian Basescu, in conditiile in care intre conducerea MAE si seful statului trebuie sa existe o coeziune care merge pana la simbioza, pentru a se promova coerent, pe plan international, linia diplomatiei Romaniei. Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a ambitionat si Adrian Mihai Cioroianu i-a succedat lui Mihai Razvan Ungureanu. Or, la prima iesire europeana a lui Basescu de dupa Referendum – reuniunea la nivel inalt a tarilor central-europene de la Brno, Cehia – presedintia a transmis MAE ca domnul Cioroianu nu este admis in avionul delegatiei oficiale. Relatia inexistenta intre cei doi vectori ai diplomatiei afecteaza asadar Romania.
Apoi, ministrul roman de Externe a tulburat din prima apele Prutului si ale Nistrului si tarile preocupate de zona Transnistriei, in special Statele Unite, care fac presiuni pentru eliminarea trupelor rusesti din zona. Printr-o exprimare ambigua el si-a aratat ingrijorarea fata de o eventuala retragere a militarilor rusi din Republica Moldova.
Comentariile neavizate ale sefului diplomatiei romane au fost privite drept o trecere a Romaniei cu arme si bagaje in tabara satelitilor Federatiei Ruse. Apoi, Cioroianu a ales, precum pe vremurile Tratatului de la Varsovia, ca prima intalnire bilaterala sa fie cu ministrul de Externe al Rusiei, experimentatul Serghei Lavrov. Care l-a facut sa repete, tot ca acea pasare viu colorata despre care v-am mai spus, ca Romania ar avea nevoie de o relatie “profitabila” cu Rusia. Adevarul, va dati seama, este total pe dos.
La scurt timp dupa ce Lavrov l-a mangaiat pe frunte, din prostia aparatului directiei de comunicare a ministerului s-a aflat ca secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, refuzase solicitarea lui Cioroianu pentru o intalnire bilaterala la reuniunea ministrilor de externe ai tarilor NATO, de la Oslo.
Din nefericire, toate iesirile ciudate ale lui Cioroianu – supranumit Ciorapeanu, dupa ce s-a lasat descaltat la o poarta de control desi era intr-o vizita oficial – par sa aiba legatura cu o linie politica prestabilita deja. In favoarea Rusiei. Actiunile desfasurate din sediul MAE in defavoarea Romaniei nu sunt de ieri de azi. Daca in cazul lui Cioroianu, aceastea sunt stravezii, dintr-o inabilitate de amator, in cazul predecesorului sau acestea au fost destul de bine mascate. Adrian Mihai Cioroianu nu are insa numai patronimul in comun cu Razvan Mihai Ungureanu. Ambii reprezinta, inainte de vreo forta politica (Ungureanu a devenit membru PNL cu o zi inaintea numirii sale), produse ale unei retele bine infipte in toate sferele importante ale statului. Putina lume stie ca, pe langa functia de conducere din cadrul Fundatiei Soros, Ungureanu a fost atat bursier al Colegiului Noua Europa patronat de Andrei Plesu cat si al lui Marc Rich, cunoscut drept infractor de talie mondiala si inventator al oligarhilor rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin. Cioroianu a fost atins si el cu ceva fonduri ale Soros, fiind bursier si scrib dilematic al Colegiului si Trustului lui Plesu, dar si membru al Grupului pentru Dialog Social. Ca si mentorul sau, de altfel, cunoscut drept, curios!, si ca oficial in toate guvernele Romaniei, de la Iliescu-KGB pana astazi. In esenta, cele doua pseudo-mandate ale ungro-cioroienilor, dovedesc cred eu, cu prisosinta, esecul cooperativei antiromanesti.
Victor Roncea / ZIUA
PS Civic Media: Adrian Mihai Cioroianu este produsul cuplului Zoe Petre-Andrei Plesu (culmea, ambii fosti consilieri prezidentiali! – foto dreapta, mamitza cu iubitul tovaras al lui tatuka). Pentru Razvan Mihai Ungureanu stim doar ca tatal este acelasi. Mama ramane necunoscuta (unora). Comentariul de mai sus al lui Victor Roncea a aparut in ZIUA pe 15 iunie 2007. De atunci s-au mai adaugat cateva zeci de motive pentru demisia asa-zisului istoric (fara lucrari!) Adrian Mihai Cioroianu. Esenta pozitiilor aberante ale inca ministrului de Externe a fost aceeasi ca cea devoalata de acest editorial. Si este la fel de valabila si pentru Razvan Mihai Ungureanu.
CIVIC MEDIA: INCOMPETENT LA MAE, COMPETENT LA SIE?
Mihai Razvan Ungureanu este cea mai proasta alegere pentru sefia SIE din intreaga istorie a serviciului secret “specializat “in domeniul informatiilor externe privind siguranta nationala si apararea Romaniei si a intereselor sale”. Provine din aceeasi crescatorie de papagali ca si Mihai Adrian Cioroianu – cooperativa Soros-Dilema-Colegiul Noua Europa. Totusi, e jenant, pentru Romania!
* * *
In primul rand, la nivelul de suprafata, din considerente morale dar si politice. Unul dintre principiile pentru care se bat cu pumnul in piept partidele momentului, aceleasi care il aclama azi pe Ungureanu – PD, PNL, UDMR – este legat de sustinerea Legii lustratiei. Mihai Razvan Ungureanu este lustrabil: facea parte din pepiniera partidului comunist si, fara indoiala, chiar daca nu ar fi existat revolutia din decembrie 1989 el s-ar fi aflat tot in structurile puterii. A fost membru suplean al CC al UTC. Se lauda colegilor de clasa dupa o manifestare de la Bucuresti ca nu isi va mai spala mana sa dreapta, pe care a strans-o “Tovarasul Nicolae Ceausescu, Secretarul General al Partidului nostru”.
In timpul evenimentelor de la Iasi, din 14 decembrie 1989, monitoriza studentii care aruncau manifeste in incercarea declansarii unei revolte in camine. De altfel, Ungureanu, care, dupa ce a fost instalat la MAE prin concursul lui Andrei Plesu de la Trustul media al Rompetrol se visa viitorul presedinte al Romaniei, era poreclit “mini-Ceausescu” in centrala Ministerului Afacerilor Externe. Aroganta era si este o alta caracteristica a personajului cu care o sa trebuiasca sa se confrunte spionii Romaniei. La prima sa intalnire cu toti ambasadorii straini din Romania a intarziat o ora, fara sa-si mai ceara scuze la aparitie. Diplomatii occidentali de la Bucuresti au sarbatorit momentul cand Ungureanu a fost silit sa demisioneze.
Apoi, in profunzime, Mihai Razvan Ungureanu, fost membru al conducerii Fundatiei Soros in Romania, bursier al magnatului rus Marc Rich – considerat cel mai mare infractor al spatiului ex si post sovietic – si membru al “board”-ului Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, a dovedit in toate activitatile sale in vreo pozitie de stat o aplecare adanca pentru actiuni impotriva intereselor nationale romanesti. “Actualul ministru de externe a supravietuit cu bine regimului PSD”, scria Evenimentul Zilei in februarie anul trecut “Ungureanu e foarte popular in Iasi. Sustinerea tezei de doctorat, din martie 2004, a fost o adevarata intalnire mondena in aula Universitatii Alexandru Ioan Cuza. In cuvantul sau, actualul ministru de externe i-a multumit lui Mihai Vlasov, tatal celebrelor fotomodele si un controversat avocat, precum si lui Dinu Patriciu, sponsorul sau stiintific”, mai scria EvZ.
Nu in ultimul rand, Ungureanu nu este indicat din punct de vedere al protectiei informative a secretelor de stat, pentru simplul motiv ca este santajabil si are anumite slabiciuni nenaturale. Surse apropiate serviciilor secrete romanesti ca si din zona diplomatiei au confirmat relatiile preferentiale ale fostului ministru cu anumite personaje masculine din apropierea sa. Astfel, este cunoscut faptul ca, in perioada in care era ministru de Externe, fostul sau ofiter SPP, Marius Necula, a fost eliberat din functie de Serviciul de Protectie si Paza, fiind transformat apoi in aghiotantul sau personal si, ulterior, in cadru diplomatic. Un alt personaj nedezlipit de Ungureanu este Cornel Feruta, fostul sau sef de cabinet. Feruta a fost propus de fostul ministru pentru a prelua functia de ambasador la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa organizatiile internationale de la Viena, dupa ce Ungureanu a anuntat ca isi reia postul de reprezentant special al Romaniei la Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), cu sediul tot la Viena.
Cu o nuanta grava de coruptie, notam si faptul ca, inainte de a parasi ministerul, Ungureanu a initiat o Hotarare de Guvern prin care (si-)a dublat salariul postului de la SECI. In urma modificarii, detinatorul acestui post urma sa incaseze lunar aproape 8.000 de euro, din care 5.280 reprezinta salariul, iar restul, sporuri si diurne. In acelasi registru se inscrie si propunerea sa de numirea a lui Lucian Leustean (adus tot de el in minister, din pepiniera de la Iasi, numit secretar de stat si transformat apoi in functionar public, secretar general al MAE, pentru a nu putea fi indepartat ulterior din Minister), in pozitia activa de ambasador la Bratislava, la doi pasi de Viena.
Leustean s-a remarcat in diplomatie prin modul in care a facut Romania de ras in cazul hotiei practicate asupra Fundatiei Gojdu. Pe vremea cand era secretarul de stat la MAE, Lucian Leustean si-a facut un nume in spatiul public romanesc afirmand ca in cazul negocierilor asupra chestiunii Gojdu, Romania se gaseste fata de Ungaria in situatia Liechtensteinului fata de Brazilia in cazul unui meci de fotbal. Lucian Leustean si-a bazat pozitia de renuntare diplomatica pe punctul de vedere al Budapestei conform caruia nu mai este valabila Conventia din 1937 (prin care Ungaria se obliga sa restituie integral bunurile Fundatiei Gojdu de la Sibiu). Pozitia lui Lucian Leustean era contrazisa insa inclusiv de profesionistii din MAE, autori ai studiului oficial intitulat “Fundamentele juridice ale obligatiei statului ungar de restituire a bunurilor Fundatiei Gojdu aflate pe teritoriul Ungariei”.
Problema majora a lui Ungureanu este legata tocmai de aceasta inclinatie a sa pentru tradarea intereselor nationale ale Romaniei. In ciuda unei prese aservite ideologic filonului anti-national sau cumparate masiv pur si simplu – prin care si-a construit atent o imagine de guruletz al diplomatiei – in realitate, orice diplomat serios din MAE sau cadru al serviciilor secrete romanesti va cadea de acord ca mandatul de ministru de Externe al lui Mihai Razvan Ungureanu a consemnat un lung sir de esecuri prin care au fost mascate caderile Romaniei.
Ironic, demisia sa a fost fortata la inceputul anului acesta de presa dupa ce aceasta primise informatii despre lapsusurile sale legate de doi cetateni roamni in Irak chiar de la serviciul pe care se presupune ca il va conduce acum: SIE. Relatia lui Ungureanu cu presa care prefera sa-si pastreze independenta a produs interventii de-a dreptul dictatoriale din partea ministrului si a ministerului. Din cauza lui Ungureanu, care a blocat prin interveniitle serviciilor secrete un site-pamflet al adresa sa si a solicitat datele persoanale ale autorilor, Romania a fost condamnata international in ultimele Rapoarte al libertatii presei elaborat de Reporters sans Frontiers, International Federation of Journalists si South East Europe Media Organizations.
Actiunile sale in contra statului roman ar fi trebuit sa intre in atentia organelor de aparare a tarii in urma unei eventuale aplicari a Legii asumarii responsabilitatii ministeriale sau a Codului Penal.
Pe scurt (dar putin mai mult decat mai sus), acestea sunt:
Romanii din jurul granitelor – abandonati. In ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor, MAE a tinut contactul doar cu gastile care servesc interese anti-romanesti, prin intermediul unor corupti cu legaturi in SIE. Coordonatorul Civic Media, Victor Roncea, a declarat ca s-a despartit complet de Mihai Razvan Ungureanu, inca de la inceputul mandatului sau, dupa ce acesta i-a propus sa ocupe pozitia de secretar de stat in MAE pentru a conduce Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni. Conditia lui Roncea a fost ca acesta sa reformeze complet Departamentul dupa un audit independent urmat de demiterea cadrelor cu legaturi coruptibile in zona serviciilor secrete si cu afaceri oneroase pe banii contribuabililor si, apoi, angajarea prin concurs a unui alt personal profesionist. Ungureanu a refuzat aceasta intiativa, in prezent Departamentul continuand o politica cel putin defectuasa pentru romanii din jurul granitelor si cei de pretutindeni. Aceasta a constituit dovada ca Ungureanu, in ciuda mastii sale pro-occidentale, era si este subordonat grupului din SIE care a blocat constant o politica nationala pe spatiul rasaritean romanesc, Basarabia si Bucovina, preferand sa sustina – prin inactiune sau chiar operatiuni favorabile – politica Rusiei in zona. Ulterior, PNL, printr-un apropiat al primului ministru Calin Popescu Tariceanu, i-a oferit lui Roncea o alta pozitie de secretar de stat legata de relatiile cu Moldova, care implica insa inlaturarea unui profesionist al SIE, Roncea refuzand sa intre intr-un astfel de joc murdar.
Cedarea Mostenirii Gojdu Ungariei. Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, conceput de Ungureanu si plasat pe sub mana la semnat in cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucuresti-Budapesta, o parte din averea Fundatiei private Gojdu ramase in Ungaria a fost trasferata ilegal statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane, executoare testamentara, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. “Acest ministru de Externe nu pare roman”, avea sa afirme profesorul Raul Sorban, detinator al titlului de Drept intre Popoare de la Yad Vashem si aparator al Fundatiei Gojdu.
Minciuna ministeriala de la Moscova. In cadrul unei vizite intreprinse in 2006 in Federatia Rusa a sustinut ca a transmis Patriarhului Alexei un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana. Patriarhia Romana s-a aratat ultragiata de o asemenea intruziune abuziva si mincinoasa in afacerile externe ale Bisericii, intr-un moment in care relatiile dintre cele doua Biserici erau la fel de incordate ca intodeauna, din cauza pretentiilor Bisericii Ruse asupra Basarabiei.
Austro – Ungureanu. “Romania ca si un nou land federal (al Austriei)” a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu, care a declarat “Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal”. In acelasi registru se inscrie si o intalnire misterioasa avuta cu seful Bundes Nachrichten Dienst (BND), la prima sa vizita in Germania, in calitate de ministru de Externe, informatie pe care a incercat sa o blocheze de la publicare in presa romana.
Marea Neagra si diplomatia schioapa. In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra si a milioanelor de euro cheltuite, diplomatia condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec in zona. Desi Romania a detinut presedintie OCEMN, nu a reusit sa puna pe agenda organizatiei nici un proiect. Dupa ce Rusia a preluat presedintia, Moscova a concretizat teme care fusesera propuse si refuzate de catre MAE de la Bucuresti: o retea energetica, o autostrada in jurul Marii Negre, si reluarea legaturilor maritime intre porturile Marii Negre, act neglijat de Romania inclusiv pe relatia Constanta-Istanbul.
Pierderea relatiilor cordiale cu Vaticanul. Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul dupa ce intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a-l pacali pe Suvernul Pontif in privinta afacerii din jurul Catedralei Sf Iosif. Biserica Catolica a protestat oficial la Guvern si Presedintia Romaniei fata de aceasta atitudine.
Ungureanu si limba romana. In mai 2006, Ungureanu a declarat ca cetatenii de peste Prut vorbesc “o varianta a limbii romane”, un fel de “light Romanian” (“romana usoara”). Critica unor ziaristi fata de aceasta exprimare care intarea teza “limbii moldovenesti” a declansat un razboi murdar la adresa acestora si a libertatii de expresie in Romania.
Ungurenii lui Ungureanu sunt tiganii? Contribuind la intretinerea confuziei dintre romi si romani, in ianuarie anul acesta, cu ocazia “Saptamanii Romaniei in cadrul Comisiei Europene si Consiliului UE”, MAE a aranjat un “concert de gala” desfasurat la Bruxelles. Concertul a fost sustinut, conform afisului si promovarii MAE de: Elvis the Bear (Elvis Ursul), Mariana Bidon, Sile the Philosopher (Sile Filosofu), The Tornado Rose (Trandafir Vijelie) si Leo Cascarache ca “invitati speciali ai lui Damian Draghici si Fratii sai – Filarmonika Rromanes”. Cabinetul lui Ungureanu anunta la acea data: “Printre invitati se numara inalti oficiali comunitari, ambasadori ai reprezentantelor permanente pe langa Uniunea Europeana si ai misiunilor diplomatice de la Bruxelles. Sunt asteptati peste 700 de invitati, printre care si directori de think-tank-uri, ONG-uri de prestigiu, reprezentanti ai mass-media internationale si show-business etc”. Cei 18 membri ai familiei muzicale a lui Draghici – un reprezentant valoros al culturii tiganesti universale – s-au deplasat la Bruxelles pe banii contribuabililor unde au defilat cu drapelul Romaniei alaturi de reprezentantii noilor state ale UE.
Lista actiunilor anti-Romania este mult mai lunga si priveste inclusiv distrugerea unei institutii de elita a tarii cum ar fi trebuit sa fie Ministerul de Externe, alterat prin promovarea incompetentei si a favoritismelor specifice unui sistem institutionalizat de coruptie.
Nominalizarea sa pentru ocuparea pozitiei de sef al Serviciului de Informatii Externe a alarmat deja membrii onesti ai aparatului de securitate al Romaniei, ai comunitatii de informatii pro-atlantice. Ramane de vazut in ce masura Serviciul Secret Roman va sti sa-si gaseasca anti-corpii si anti-virusii pentru ca Romania sa nu ajunga in scurt timp un cadavru pe masa de disectie a cooperativei anti-romanesti.
September 21st, 2012 
VR 
Semnalam ieri o disputa importanta care are loc la Chisinau: Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru.
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Posted in 
Tags: 
