March 1st, 2014 
VR 
Dar din dar
Posts Tagged ‘Doamna Aspazia’
Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi 90 de ani! Un interviu tulburator: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”. La Multi Ani, Maica Aspazia!
Am vrut sa-i cant un imn Doamnei Aspazia, astazi, de ziua dansei, la implinirea frumoasei varste de 90 de ani. Dar au facut-o altii, poate mai bine, asa ca ma bucur sa reproduc si sa fac trimitere catre materialele pline de substanta publicate pe Marturisitorii:
“Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:
“- Doamne! Nu mă lăsa!”
Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.
Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei.” – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”
Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România” (si un material video in final). La Multi Ani, Maica Aspazia!
Doamna Aspazia Otel Petrescu despre o alta profetie a Parintelui Justin Parvu si despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romanesti. Rusii au schimbat internationala comunista cu internationala asa-zis ortodoxa
Doamna Aspazia: “Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. (…) Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.”
Reporter: – Care este locul pe care Părintele Justin îl ocupă în spațiul românesc ortodox?
Doamna Aspazia Otel Petrescu: – Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam. Dumnezeu m-a scos dintr-un anumit pământ, dintr-un anumit popor, și n-a făcut-o că așa a avut El fantezii atunci, ca Aspazia Oțel să se numească ortodoxă și româncă. Am un locușor al meu în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, punându-mă anume în acest loc și dându-mi această etnie. Altfel, mă făcea să mă nasc într-un neam internațional, care are de toate în el.
– Ce a însemnat Părintele Justin pentru lumea legionară?
– În primul rând, confirmarea că a avut dreptate Căpitanul când a spus că nu este suficient să spui o rugăciune și să ții o relație personală cu Dumnezeu. Trebuie să fii și luptător. Era împotriva resemnării care vine dintr-o anumită comoditate a creștinului, care spune: eu mă retrag în mine, mă lupt, îl înving pe diavol în mine, pentru că așa trebuie, așa ni s-a trasat. Pentru toate acestea, lupta în comun cu neamul meu, cu cei în mijlocul cărora eu trăiesc este cu mult mai eficace, duce la rezultate mai bune. Ori, Părintele Justin a zis că trebuie să fim oastea care luptă ca Hristos să biruie în tot amalgamul ăsta de rătăciri. A fost un creștin luptător, foarte activ. Părintele a avut foarte puține ore de odihnă, numai Dumnezeu Sfântul știe dacă și orele acelea îi erau acordate, dacă nu în clipa aceea părintele Justin stătea de vorbă cu Părintele său veșnic. Plângea păcatele celorlalți.
Cineva m-a întrebat de ce Părintele a suferit atât de mult, căci era sfânt încă din viață, de ce a trebuit să sufere atât de mult? Și am spus: măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Păi, cum să nu sufere? Pentru voi suferă. Hristos trebuia să sufere? Doar era puritatea desăvârșită, era iubirea desăvârșită și era cuvântul înțelepciunii, și cu toate astea cât de mult a suferit, pentru că și-a însușit păcatele lumii întregi. Și nu numai pentru atunci, ci pentru totdeauna. Pentru ca să plătești o asemenea izbăvire, o asemenea portiță de salvare a oamenilor, nu merită să suferi cum a suferit El? Așa a suferit și Părintele. Părintele se mistuia pur și simplu de jalea oamenilor care veneau cu dureri. Părintele a suferit efectiv pentru fiecare durere care a fost lepădată la picioarele lui. Era o suferință care venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de capul lui. Iar Părintele a dat binecuvântări, a ispășit pentru oameni, pentru toți care au venit cu căderi, cu suferințe mari din cădere, pentru că bolile, încercările mari sunt plata păcatului.
– Înainte de operație, Părintele a spus: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Cum tâlcuiți aceasta?
– Probabil că la lucrul acesta se gândea: oare cine va mai lua asupra lui atâtea poveri? Lucru pe care l-a exprimat atât de simplu și atât de cutremurător maica Teodosia: “Tu cum de poți să le mai duci/Atâtea cruci, atâtea cruci?”. Cred că Părintele și-a pus întrebarea: cine va mai lua poverile lor, ca ei să știe că poverile acelea au fost luate? Că așa le ia Părintele în continuare, suntem siguri de lucrul acesta. Vom avea miracole care vor atesta lucrul acesta, că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de fără limite, încât nu se împiedică de pragul care există între vremelnicie și eternitate.
– Putem spune că am câștigat un mare mijlocitor în Împărăția lui Dumnezeu.
– Absolut, absolut. Iar problema lui era: va putea să facă tot atât de mult bine? Căci oamenii nu știu să trăiască mistic, să trăiască în ascuns, cum spunea părintele Arsenie Boca. Or ști acolo că eu în continuare mă nevoiesc pentru ei? Aici, văzându-l și sărutându-i mâna și spunându-i toate poveștile… Doamne, ce-am putut să aud! A stat o oră și ceva o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina și toate chestiile astea… Oamenii sunt inconștienți, nu-și dau seama de unde veneau toate aceste rele, toate aceste nefericiri. Îi mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.
– Ați fost la căpătâiul Părintelui Justin. Cum l-ați găsit?
– Atât de frumos! Părintele parcă dormea, căci în timpul vieții pământene n-a prea avut parte de odihnă. Oamenii au fost fără milă cu Părintele. Au tras de harul Sfinției Sale cât au putut. Nu s-au gândit că, pentru alinarea lor, Sfinția Sa stătea treaz până la ore mici din noapte. M-am liniștit când l-am văzut pe Părinte, am certitudinea că, așa cum Părintele Arsenie Boca face miracole mai mari după mutarea la Domnul, și mai multă lume se adună în jurul lui, și mai multă alinare aduce, așa o să facă și Părintele nostru.
Mi-ați vorbit despre o proorocie a Părintelui…
– Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!
Părintele Justin a fost omul iubirii, și puterea lui de iubire față de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foștii deținuți politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o față de ateismul comunist. Noi am rămas orfani. Dar, în același timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăsește și că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.
În același timp, Părintele a avut o atitudine corectă față de naționalism. Rușii duc acum o campanie intensă că ortodoxia este internaționalistă, că nu există bulgari, că nu există români. Părintele Justin n-a negat niciodată faptul că Mântuitorul a venit mai ales pentru cei nechemați. Ca dovadă este pilda ospățului, când El a chemat pe cei care trebuia să participe la ospăț, și fiecare a avut câte un motiv pentru care să nu vină. Și atunci, El a zis celor care au pregătit ospățul să iasă în stradă și să cheme pe cei care vor să vină. Și au venit și cei care erau în haine de sărbătoare, de ospăț, și au venit si cei care erau în haine de lucru. Deci, din asta se vede că toate neamurile sunt creația lui Dumnezeu, nu numai un neam ales. Sunt unii care susțin că nu există etnie creștin-ortodoxă, și că există numai ortodoxie, atât și punct. Eu susțin că există bulgar ortodox, român ortodox etc. Nu se poate nega acest lucru. La problema națiunilor, aceasta ni s-a părut nouă, celor ce am trecut prin închisorile comuniste, parabola cea mai limpede. N-ați venit voi cei chemați, i-am chemat pe ceilalți. Sunt la fel de chemați ca și voi. Important este cum trăiești această chemare, cum o aduci la îndeplinire. Iar Părintele Justin a fost întotdeauna pe această linie.
Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. Fiecare neam are o misiune în planul de mântuire al Părintelui veșnic, fiecare a venit cu această chemare, nu s-a lepădat de ea. Biserica Ortodoxă este universală, iar sub această cupolă vin atâtea neamuri, cu specificul lor. Faptul că sunt ortodoxă nu exclude faptul că sunt româncă, dimpotrivă, în cazul poporului meu, subliniază și mai mult acest lucru, pentru că așa s-a născut: creștin. Fac parte dintr-un popor care, atunci când s-a zămislit, a făcut-o sub bolta ortodoxiei.
Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.
Interviu realizat de Florin Palas
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Posted in Documentare, Top News 
Tags: 16 iunie 2013, 20 iunie 2013, 24 iunie 1927, 27 iulie 2013, Aspazia Oţel Petrescu, atitudini, Basarabia, Biserica KGB, Biserica Ortodoxa Romana biruitoare, Biserica Ortodoxa Rusa, cel mai iubit dintre romani, Colind pentru detinuti, Corneliu Zelea Codreanu, Cristina Nichitus Roncea, Despre Neam, Doamna Aspazia, Doamna Aspazia Otel Petrescu, Doxologia, Duhovnicul Neamului, florin palas, Imn morţilor, In memoriam, In Premiera, Inmormantarea Parintelui Justin, Inmormantarea Parintelui Justin Parvu, interviu, IPS Teofan, Mai sunt 12 luni, Maica Justina, Maica Neonila, Manastirea Paltin - Petru Voda, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, Miscarea Legionara, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Monahia Fotini, Monahul Filotheu, Monahul Gurie, Ne vorbeşte Părintele Justin, Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, Parastas, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Parintele Justinel, Petru Voda, PetruVoda.Ro, Profetia Parintelui Justin, Profetia Parintelui Justin Parvu, Proorocie, Prorocie, Sfântul Justin Românul, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda, sfintii inchisorilor, Testamentul Parintelui Justin, Testamentul Parintelui Justin Parvu, Ultima profetie, Unitate Pocainta Ascultare Rugaciune, victor roncea, Victor Roncea Blog, ziaristi online 
10 Comments »VIDEO: Lansarea Arhivei Negre – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat. Documente din arhivele Sigurantei, Securitatii si CNSAS. Antologie coordonata de filosoful Constantin Barbu. La Multi Ani, Maica Aspazia!
La 25 de ani de la moartea lui Constantin Noica, discipolul marelui filosof roman, Constantin Barbu, impreuna cu Biblioteca Metropolitana Bucuresti si Asociatia Civic Media, a reusit intr-un timp record sa publice primele 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, pe baza documentelor din arhivele Sigurantei, Securitatii si ale CNSAS. Toate volumele vor fi disponibile gratuit si pe internet. In cele de mai jos, va prezentam imagini de la lansarea Arhivei Negre la Targul de Carte Gaudeamus si Biblioteca Metropolitana Bucuresti, insotite de prefata filosofului Constantin Barbu si lucrarea sa “Casa Fiinţei. Lămurire asupra sentimentului eontic“. Portalul Ziaristi Online si site-ul Asociatiei Civic Media vor publica din fostele documente secrete si vor anunta public plasarea volumelor pe internet, spre folosul tuturor romanilor, si nu numai.
Colegii de la ZiaristiOnlineTV au filmat ceva mai mult:
Noica – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Lansare de Carte la BMB de ZiaristiOnlineTV
Cititi introducerea in Arhiva Neagra si studiul profesorului Constantin Barbu la Ziaristi Online
Cititi si La Multi Ani, Maica Aspazia!
Nae Ionescu avea un limbaj jumătate filosofic, jumătate poetic. Era şi profund şi, în acelaşi timp, pe înţelesul tuturor. Avea o magie a cuvântului cu totul ieşită din comun. Mi-aduc aminte că prima dată l-am ascultat la Cernăuţi şi, la un moment dat, cineva s-a mişcat pe scaun în timp ce dânsul vorbea. Toate privirile s-au îndreptat asasin spre el. Nu se auzea musca. El captiva. Toată lumea era acolo, în cuvintele lui. Era fascinant.
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Arhiva Neagra, ARHIVA NEAGRA - Dosarele distrugerii elitei romanesti, Aspazia Oţel Petrescu, Biblioteca Metropolitana Bucuresti, CNSAS, Constantin Barbu, Constantin Noica, Doamna Aspazia, Doamna Aspazia Otel Petrescu, Gaudeamus, Martiri anticomunisti, Noica, Securitatea, Siguranta, victor roncea, ziaristi online 7 Comments »Zamislirea Sfintei Fecioare Maria si Ziua Doamnei Aspazia Otel Petrescu. La Multi Ani! O noua carte de marturisiri: “A fost odata”
Doamna Aspazia Oţel-Petrescu: A fost odată
… atunci când a fost ca iadul să-i înghită pe bărbaţii noştri tineri, li s-a luat mai întâi posibilitatea de a se ruga împreună. După aceea, haitele, prin torturi de neimaginat, i-au adus să se sfâşie între ei şi să pronunţe blasfemii la care niciodată nu s-ar fi gândit. Numai că, şi de data asta, diavolul s-a înşelat. Suferinţa împreună avea în sinea ei o taină, era ecumenia suferinţei pe care satana nu avea cum să o cunoască. Întunecatul a călcat îngrădirea pe care i-a pus-o Domnul atunci când a cerut să pună la încercare credinţa lui Iov. Biciuindu-le trupurile peste fire satana a căutat să demoleze sufletele victimelor. Mai greu decât toate chinurile erau suportate batjocorirea tuturor elementelor de sfinţenie. Era turbat să desfigureze „chipul”, să-l prăbuşească în iadul cel mai adânc. Nu ştia împieliţatul cum se înfăptuieşte miracolul iubirii, nu ştia ce forţă are lacrima cursă în taină pentru chinuitul de lângă sine, cum de la faţa Domnului nu se ascunde nici picătura, nici părticica din picătură. Satana nu a putut înăbuşi miracolul suferinţei îndurate. Sunt dovezi că morţii zdrobiţi în focul rănilor au plecat, totuşi, în lumină. (Romania Uneste-te!)
La mulţi ani, doamnă Aspazia!
Astăzi, doamna Aspazia Oţel Petrescu împlineşte 88 de ani. Dumnezeu i-a îngăduit să ajungă la această vârstă tocmai pentru a ne mărturisi idealul generaţiei sale, ghidat de două mari coordonate: credinţa în Dumnezeu şi dragostea de Neamul Românesc.
Generoasă ca de obicei, doamna Aspazia ne-a oferit în acest an un dar prea frumos: o nouă carte mărturisitoare: A fost odată.
A debutat ca scriitoare abia în anul 2000, iar dacă nu ar fi fost rugăminţile surorilor de surghiun nu ar fi scos nimic la lumina zilei din întâmplările şi minunile petrecute în hrubele Mislei sau în cele din Miercurea Ciuc “de ruşine pentru cei ce ne-au chinuit”, după cum ne spune chiar dânsa, amintindu-ne de vorbele unui alt mare întemniţat, gânditorul creştin Petre Ţuţea, care, la rândul lui, nu voia să vorbească despre cele îndurate în închisoare pentru a nu leza „onoarea Neamului Românesc”.
Surprinzătoare a fost tăcerea cu care a fost întâmpinată această carte. Nu am întâlnit nicăieri o recenzie a acesteia. Motivele nu sunt greu de intuit. Sunt unii care nu-i pot ierta arătarea chipului creştin al lui Eminescu, alţii nu-i pot ierta acel „NU” răspicat spus proiectului templului de la Aiud, câţiva au fost vădit deranjaţi de mărturiile aduse în sprijinul sfinţeniei părinţilor Arsenie Boca şi Ilie Cleopa şi nu au văzut cu ochi buni afirmarea constantă a valorilor ortodoxiei româneşti. Din „A fost odată” aflăm chiar că s-au găsit pe la editura Platytera nişte ortodocşi fortoşi, cum le spune autoarea, care au anatemizat-o. Ei, care nu au suferit pentru credinţa lor nici măcar o secundă chinurile temniţelor, unde pe lângă foame, frig, teroare psihică, le era jefuită deţinutelor şi bucăţica de cer. Salutară ni se pare intervenţia monahului Valerian Dragoş Pâslaru, reprodusă în carte, care, cu umilinţă, deplânge faptul că este necesar să intervină „în postura de advocat al uneia dintre cele mai puternice, curate, luminoase şi clare glasuri ale ortodoxiei româneşti…”. Ciudat mod al unora de a primi “creştineşte” ofranda dăruită nouă de muceniţele şi mărturisitoarele temniţelor comuniste. Dar nimeni şi nimic nu poate ştirbi această această coloană fără sfârşit a suferinţei pentru Dumnezeu şi Neam, ridicată îm iadul închisorilor. În loc să punem umărul la ridicarea unei coloane a recunoştinţei fără sfârşit, ne irosim în cârcoteli şi clevetiri, într-o furie nebună de negare a modelelor noastre exemplare. Dar, nu-i aşa?, nu mor caii când vor câinii.
Deşi titlul cărţii ne-ar putea duce cu gândul la poveştile cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, autoarea ne avertizează că poveştile cuprinse în această carte „sunt adevărate, (…), eroii lor sunt oameni obişnuiţi, ce mărturisesc cu sinceritate fragmente de viaţă”.
A doua parte a cărţii, „Din lumea necuvântătoarelor”, reuneşte poveşti cu tâlc din „lumea celor care nu cuvântă”. Ultima parte a cărţii, „Gânduri răzleţe”, cuprinde cuvântări sortite hramului Paraclisului „Naşterii Maicii Domnului” (construit prin jertfa pătimitoarelor trecute prin închisoarea de la Mislea), scrisori de mărturisire a unui adevăr românesc şi creştinesc, portrete şi evocări memorabile ale unor împreună-pătimitori, un capitol intitulat „Confidenţe” (în care ni se relevă ce a însemnat „Rugăciunea” Eminului pentru cei închişi, ne este povestită o întâmplare la Miercurea-Ciuc, ascultând cântul Nanei Sofica şi „glasul” Maicii Mihaela, vibrând ca o toacă divină în zidul închisorii: „Iubitele mele, Hristos a Înviat! Slăviţi-L!” şi, în final, o poveste extrem de simplă şi sugestivă a abatelui Lamennais despre scopurile masoneriei), iar un ultim capitol redă trei cuvinte pentru trei cărţi dragi sufletului autoarei.
La procesul ce i-a fost intentat în anul 1948, ultimul cuvânt al mărturisitoarei Aspazia a fost: „Nu-mi recunosc nicio vină. Nu consider că este o vină să iubesc Crucea, Neamul, Ţara; consider că este o vrednicie să sufăr pentru ele”. Şi s-a arătat vrednică în toate încercările prin care a trecut. După umila mea părere, marea biruinţă a doamnei Aspazia este împrietenirea cu suferinţa. Prin suferinţă ne vom izbăvi, ne spune şi Duhovnicul Neamului, Părintele Justin Pârvu. Să ne ajute Dumnezeu să punem la inimă îndemnurilor smeriţilor noştri îndrumători.
Am redat mai jus un scurt fragment din admirabila epopee a suferinţei, aşa cum ne este redată prin această carte minunată.
Sărut dreapta care a scris această carte.
La mulţi ani, Doamnă Aspazia!
(Florin Palas)
La mulţi ani, Doamnă Aspazia!
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: A fost odata, Aspazia Otel Pterescu, Cristina Nichitus Roncea, Doamna Aspazia, Doamna Aspazia Otel Petrescu, florin palas, Martirii inchisorilor, Marturisitorii, Miscarea Legionara, Parintele Justin Parvu, sfintii inchisorilor, victor roncea 11 Comments »
