Victor Roncea Blog

Portalul Manastirii Petru Voda ne aduce aminte despre esenta campaniei lansate de Parintele Justin Parvu in ianuarie 2009, campanie in urma careia peste 1.000.000 de romani i-au cerut presedintelui Traian Basescu initierea unui Referendum national, conform Legii, pentru alegerea sau respingerea actelor cu cip electronic prin care se permite inregimentarea biometrica a persoanelor. Cererea remisa Presedintiei Romaniei – pentru oricine ar fi functia de presedinte – este inca valabila, fiind insotita de semnaturile personale ale celor care s-au angajat in cel mai mare demers cunoscut de acest tip din Europa. Presedintele Traian Basescu s-a gandit sa-si mai spele din pacatul uitarii trimitand o coroana oficiala a statului roman – ce exprima adancile regrete ale Presedintiei Romaniei – la inmormantarea marelui duhovnic al Ortodoxiei romane. Foarte frumos (aviz Alexandru Florian, de la para-institutul ce poarta numele unui impostor al holocaustului, Elie Wiesel). Dar presedintele mai are, inca, timp sa se gandeasca. Daca se poate gandi la minut pentru initierea unui Referendum pentru Rosia Montana, de Europarlamentare (desi cu alta ocazia se spunea ca este interzisa suprapunerea alegerilor europene cu orice alte deziderate nationale), Referendum cu un obiectiv care priveste cateva mii de oameni din Apuseni si foarte multe milioane de euro, poate raspunde si solicitarii unui milion de romani din intreaga tara, pentru salvarea unor foarte multe milioane de suflete. Sau nu. In tot cazul, cei care au uitat isi pot improspata de aici memoria despre ce inseamna acceptarea cipului biometric:

Părintele Justin: Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela

Prima înregistrare din 18 Martie 2009:

Părintele Justin: – Dragii mei, dumneavoastră aţi auzit despre cipuri? Se vorbeşte [despre ele] mai mult decît orice la ora actuală. Nu se vorbeşte despre Maica Domnului, despre Sfîntul Ioann Gură de Aur, despre Sfîntul Vasilie, despre Sfinţii Arhangheli şi aşa mai departe. De cip se vorbeşte. De unde am ajuns la cipu’ ăsta? Tocmai din cauza acestor lipsuri, aceste goluri, de care noi, care ne numeam creştini adevăraţi, nu ne-am interesat. De Viaţa Sfîntului Ioann, de Viaţa Sfîntului Nicolae, de Viaţa Sfîntului Grigorie, de Viaţa Maicii Domnului, de Patimile Mîntuitorului Iisus Hristos nu ne-am interesat. Dacă nu ne-am interesat, iaca a venit peste noi altă grijă. Iaca nu ne-aşteptam să ajungă la noi grija asta mare. (…)

Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cît îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată cîştiga cît mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfîntul Ioann Gură de Aur cînd a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vînează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfîntul Ioann Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.

Şi acum de pildă această vînătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, sîntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfînt, [păcat] de la care nu este mîntuire. Şi cum vine, de pildă? Prin lucrurile cel mai esenţiale: (…)

Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”. – Integral la Petru-Voda.Ro

Părintele Justin: Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Vor cădea toți cei care sunt legați de cele pământeşti

Duminica, 15 August 2010 19:06

Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Ați folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulți s-au scandalizat. Poate Sfinția Voastră ați avut o altă înțelegere a termenilor decât au înțeles ei. La ce v-ați referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desființez ființa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o ființă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existența aceasta, poate să ducă o viață pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viața. Evident că Harul creşte sau descreşte în viața omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălțimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voința rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanță cu voința Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanță cu voința lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiința noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viața asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălțimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfințenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, ființială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viața omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiți în răutăți şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăți, a uitat frumusețea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăți, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus esteşi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puțin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puțin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceții antihristice. – Integral la Petru-Voda.Ro

Apelul Părintelui Justin Pârvu pentru demnitatea persoanei şi împotriva actelor cu cip (14 Ianuarie 2009)

Miercuri, 14 Ianuarie 2009