Utilizatorul Scribd LaszloBasescu ne ofera gratuit senzationalul volum apărut la Budapesta: “Nu ne duce pe noi în ispită – Ne vígy minket a kísértésbe” in care jurnalistul maghiar Andrassew Iván il face tandari pe “eroul” extremismului din Carpati, Laszlo Tokes, pastorul presedintelui Traian Basescu si episcopul lui Mihai Razvan Ungureanu, de la organizatia SA ARD ROMANIA (SAR). In cartea de dezvaluiri, sotia lui Laszlo Tokes, abuzata Joo Edith, afirma, printre altele, ca extremistul maghiar ”a fost un pericol veşnic de a mă infecta cu vreo boală venerică”. “In ultimii ani, isteria, toanele şi mai cu seamă stilul dictatorial au pus stăpânire pe tine, luând o dimensiune patologică. Cine ar fi crezut că şi tu eşti un posibil dictator, care îi terorizează pe cei mai mult sau mai puţin apropiaţi si aliaţi de tine, pentru a-i ţine sub control?”, se intreaba o intreaga Romanie prin vocea sotiei presedintelui “Tinutului Secuiesc”. Pentru amatori si profesionisti, prezint la randul meu volumul in original. Pentru traducere, apelati cu incredere la lidericiul ARD.
Laszlo Tokes – Agent Anti-Romania – Ne vígy minket a kísértésbe
Posts Tagged ‘AVH’
CARTE PDF. Laszlo Basescu ne ofera cartea de dezvaluri despre adevarata fata a agentului anti-Romania Laszlo Tokes: “Nu ne duce pe noi in ispita” – “Ne vígy minket a kísértésbe”
MRU ARDe PDL SInE DIE. Mihai Razvan Ungureanu, “produsul” de “succes” al Corinei Vintan? Sau invers? GHIMPELE: Oficial al Guvernului, dat DISPĂRUT de CNSAS, după ce a fost dat în judecată de Corneliu Turianu
Mihai Razvan Ungureanu, “produsul” de “succes” al Corinei Vintan? Sau invers? MRU ARDe PDL SInE DIE
Iulian Leca: Ar fi ramas doar problema morala a lui M.R. Ungureanu si a placerilor sale ciudate de a se pomada si ferchezui din belsug din bani publici, in timp ce in calitate de sef al Executivului impui masuri de austeritate si predici doctrina de dreapta.
Pe scurt, scandalul MRU – unguentul l-ar fi afectat doar pe autorul si beneficiarul din acte al produselor de lux achizitionate de Regia de Protocol a Guvernului, nu si pedelisti. Cu atat mai putin a Aliantei Romania Dreapta. Insa un necaz nu vine niciodata singur – o vorba din popor, a carei valabilitate o cunoastem cu totii din propria experienta. Si pentru ca, probabil, s-au temut ca imaginea sa nu-i fie intr-atat de afectata de scandalul cheltuielilor de lux de la Guvern, capii PDL au decis sa-l salveze pe istoric si sa-l trimita sa candideze intr-un loc sigur, unde victoria ar fi asigurata in proportie de 90%. (…)
Insa cum va percepe electoratul, in general, candidatura celei mai mari sperante a dreptei romanesti – Mihai Razvan Ungureanu – in fieful unui baron local de calibrul lui Gheorghe Falca? Ce sa insemne ca nu a avut curajul sa mearga acasa la el, la Iasi, dar alege postul garantat de un Falca plin de dosare penale? (…)
Paradoxala schimbare la fata a unui partid care vede acum, din nou, cum salvatorii se transforma in calai, iar pleasca devine tot mai mult un blestem.
“E vorba de un fost consilier de-al lui Tăriceanu, un tinerel dat afară din Guvern pe uşa din faţă şi întors pe-o fereastră din dos, în Cabinetul lui Ponta. Acum are şi rang şi funcţie”, il citeaza pe profesorul Corneliu Turianu ziarul GHIMPELE.
Echipa noastra de la Vrajitorul.eu impreuna cu ziaristii de investigatie de la ziarul CAPITAL, pregatim o lovitura de toamna pentru toti smenarii si smecharii din mediul de afaceri romanesc.
Vânătorii de munte în Caucaz (II) Asaltul – de Cristian Negrea
„Să fi fost de început cu Divizia de Cremene a generalului Ion Dumitrache înseamnă mai mult decât orice hristov de vitejie, înseamnă mirul norocului odată cu harul eroic” – Mareşal Ion Antonescu, iunie 1943
EXCLUSIV. Pastorul infidel Laszlo Tokes a fost gasit vinovat de Curtea de Apel Oradea. Casatoria cu fosta sotie Edith Tokes a fost desfacuta din culpa destrabalatului agent anti-Romania. DOCUMENTE/FOTO/VIDEO Ziaristi Online
Detalii despre caz la Ziaristi Online:
O alta comemorare uitata la “nivel inalt”: Masacrul lui Wass Albert de la Muresenii de Campie. Interviu cu un roman care urma sa fie ucis de unguri: profesorul Ovidiu Bojor, nepotul preotului macelarit cu toata familia sa de grofii maghiari
“Fantasmele trecutului continuă să tulbure minţile unor nostalgici, care n-au renunţat niciodată la obsesia maladivă, cuibărită adânc în cugetul şi sufletul lor, refacerea Ungariei Mari. Cât vor dăinui aceste stafii, va exista pericolul real ca interesele ţării noastre să fie puse, din nou, pe tarabă şi renegociate de zarafii politici.” – Conferinta comemorativa a masacrului maghiar de la Muresenii de Campie
„ (…) În timpul masacrelor de la Mureşenii de Câmpie, acolo se afla cantonat un grup de soldaţi din armata maghiară, sub comanda locot[onent] Csordás Gergely, din Regimentul 19 Honvezi din Nyiregyhaza.
Aici era preot român, Andrei Bujor, având soţie şi trei copii şi la casa şi curtea lor cantonase mai mulţi soldaţi cari se dăduseră la jafuri. Îngrijorat de cele ce vor urma, căci militarii erau agresivi, preotul a plecat la Cluj, pentru a solicita intervenţia Comandamentului militar, însă neobţinând nici o promisiune, în seara zilei de 23 septembrie 1940 pe la orele 10 soseşte acasă descurajat.
Înainte de a sosi, este pândit pe şosea de acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely şi imediat trimite încă în aceeaşi seară o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi la casa preotului Bujor, cu ordinul precis de a-i extermina împreună cu toată familia, precum şi pe cei arestaţi în aceeaşi după-masă, Gurzău Ioan, cantor, Gurzău Valeria, soţia acestuia, Petrea Natalia, soţia învăţătorului, Petrea Gheorghe, Ana Miron, soacra acestuia, şi Petrea Rodica, copilul de cinci ani al învăţătorului şi menţinuţi sub pază în casa preotului. Soldaţii trimişi la casa preotului, conformându-se ordinului primit împuşcă pe toţi cei mai sus arătaţi şi anume pe membrii familiei preotului, prin camerele de culcare, iar pe ceilalţi prin curte, împărtăşind aceeaşi soartă şi servitoarea preotului, unguroaica Juhász Sarolta.
Toate victimele, în număr de 11, sunt îngropate în aceeaşi noapte în curtea casei preotului român, într-o groapă improvizată, şi dimineaţa sosind acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely la faţa locului i se raportează executarea ordinului. (…) Din probaţiune administrativă s-a dovedit că l[ocotenen]t Csordás Gergely a fost instigat de a săvârşi crimele de mai sus de către acuzatul Vass Albert din comuna vecină Sucutard, căci contele avea supărare pe părintele Bujor, din cauza unui teren de vânătoare şi pentru că vedea în dânsul un mare român. (…)
Avînd în vedere că faptele săvârşite de acuzaţi întrunesc elementele crimei prevăzute de art. 2 lit. e din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război; (…) având în vedere că luaţi în parte, fiecare din aceşti acuzaţi conform participaţiei lor la săvârşirea crimelor arătate mai sus, acestea se încadrează în dispoziţiunile textului anunţat, după cum urmează: (…)
Acuzaţii Vass Andrei moşier din comuna Sucutard şi fiul său Vass Albert sunt acei cari au determinat prin instigare masacrarea altor patru persoane în comuna Sucutard, iar acuzatul Vass Albert a mai instigat masacrarea familiei preotului Bujor din comuna Mureşenii de Câmpie, fapte cari se pedepsesc în conformitate cu art. 3 al. 2 din legea specială cu pedeapsa la moarte. (…)”
TRIBUNALUL POPORULUI CLUJ, Şedinţa publică din 13 martie 1946.
Dosar nr. 1/1946, Hotărârea nr. 1.
Sentinţa Tribunalului Poporului Cluj a fost confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război si reconfirmata de Curtea de Apel Cluj, Sectia Penala, in Sedinta Publica din 10 martie 2008, prin Sentinta Penala 35/2008
Pledoarie pentru neuitare
Împlinirea, la 24 septembrie, a 72 de ani de la abominabilul masacru de la Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, a constituit pentru participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc: 1940-1945”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor Etnici din Mureşenii de Câmpie, ocazia de a-și aduce aminte de cei peste 1000 de martiri români uciși în acel sângeros septembrie 1940. În numele lor și al zecilor de mii de români maltratați, persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi din teritoriul nordului Transilvaniei cedat Ungariei horthyiste după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, precum şi al celor aproape 400.000 de cetăţeni de naţionalitate română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, „uitaţi” astăzi de autorităţile române, istoricii, cercetătorii și juriştii, prezenţi la reuniune au pus în lumină mărturii inedite şi documente de ultimă oră privind pătimirile românilor şi evreilor din Ardealul ocupat vremelnic.
Integral la Ziaristi Online
Limba lui Ungureanu. Si o Petitie pentru recuperarea patrimoniului Fundatiei Gojdu din Ungaria ignorata de Basescu de peste un cincinal
de Victor Roncea
Cu 16 ani in urma un oviraptor viu al regimului comunist bolsevic, Silviu Brucan, cataloga romanii drept „stupid people“, fiinte reduse si incapabile de a invata democratia. Sigur, romanii ar fi fost vinovati, din start, de viitoarea Romanie “impiedicata”, nedemocratizata, nu conducatorii lor uzurpatori ai insurectiei anti-comuniste, vechii nomenclaturisti intovarasiti peste noapte cu noii dizidentoclaturisti. Astazi, Brucan poate sa-si dea linistit ultima rasuflare, eventual in direct; are un urmas pe masura: mitotetrixul Mihai Razvan Ungureanu.
Prezent saptamâna trecuta la un „breakfast“ de lucru la Camera de Comert romano-britanica, Ungureanu a brevetat o noua limba pe planeta: „light Romanian“. Ungureanu a incercat apoi sa se justifice cu mai multe cuvinte afirmand ca cetateni de peste Prut (romanii basarabeni, nota mea) vorbesc „o varianta a limbii romane“, mai precis un fel de „light Romanian“ („romana usoara“). Eminescu, creatorul limbii romane moderne, cu toti fiii moldoveni aflati de-a dreapta si de-a stanga Prutului, cazuti pentru neam, limba si tara, trebuie sa se fi rasucit adanc in mormant.
Afirmatia scapata de pe limba grea a Ungureanului a starnit mirarea diplomatilor britanici – si nu numai a lor -, emisari straini care nu sunt obisnuiti ca un demnitar sa-si insulte conationalii. Dar, dupa ce a bagat Romania direct intr-un land al Austriei, la ce ne-am mai putea astepta de la Austro-Ungureanu? La multe, foarte multe rele.
Dupa 18 luni de conducere haotica a diplomatiei romane, bilantul lui Ungureanu pe principalele coordonate ale noii politici externe a Romaniei imprimate de Traian Basescu – Marea Neagra si Estul – este un mare minus. Fiasco-ul total al „Forum-ului Marii Negre“ bate la usa cu putere, gaurind bugetul tarii de 700.000 de euro. Amatorii din MAE pretind pe la usile diplomatiilor straine ca va veni la Bucuresti insusi maria sa, Tarul Putin. Eu cred ca este foarte posibil ca nici macar secretarul III al Ambasadei Rusiei sa n-aiba timp de propaganda ieftina a MAE. Locul i-l va lua poate ambasadorul numit de Ungureanu la Moscova si tinut de-atunci pe sub presurile Kremlinului.
În Est, strategia MAE de abandonare a romanilor de peste Prut a inregistrat in aceasta perioada note tragice. Desi nici o autoritate europeana nu ne-o cere – fapt certificat de anchetele ZIUA – MAE pretinde ca instalarea vizelor pentru cetatenii de peste Prut este obligatorie.
Cu toate ca n-am intrat in UE si la orizont se mai iteste un an innegurat, romanii din Basarabia sunt hartuiti deja cu ura la granita: pentru o vizita de cateva zile in Romania ciuntita li se pretinde o invitatie, garantii si sute de euro, indiferent de statutul lor, studenti, oameni de cultura, chiar si ziaristi. Dar daca lor li se promite absurd ca dupa intrarea in UE va fi mai bine, caci vor fi vize gratuite, cine din Guvernul pagubos al Romaniei a ridicat vreo intrebare legata de romanii din Ucraina?
Stie onor Presedintia Romaniei, diriguitoarea si garantul politicii externe romanesti, ca viza impusa de propria lor tara romanilor din Ucraina se obtine cu chin si bani, 80 de Euro bucata (un salariu mediu din tara „vecina si prietena“)?! Stie vreun pretins conducator al Romaniei ca Ungaria, stat membru cu drepturi depline al UE, a creat pentru conationalii sai din Ucraina (spatiu CSI, ex-sovietic) „vize nationale“ care se acorda gratuit pe o perioada de cinci ani?! Polonia la fel. Fara posibilitati practice de revedere pentru tinerii ajunsi cu greu aici sa studieze in limba lor, autoritatile Bucurestiului reocupat, de neokominternisti, reusesc sa rupa familii in doua, dupa practicile administratorilor Gulagului sovietic sau ale lagarelor naziste. În schimb, pentru toate aceste servicii galante, zeci de mii de basarabeni si bucovineni deposedati abuziv de bolsevici de drepturile lor naturale – inclusiv cetatenia romana – sunt tinuti de pe vremea guvernarii Nastase la portile inchise ale Justitiei anti-romane.
Nici preoteasa societatii civile, actual pretins deratizator al Justitiei si marcator de posturi la Bruxelles, nici mica stea a Comitetului Central al UTC, in prezent ghemotoc al retelei invizibililor roz si aspirator la Presedintia Romaniei (!) nu par interesati sa ajute romanul de mana a doua – „light“, conform neonomenklaturistilor.
Noul zid al Berlinului cade ca o ghilotina pe Prut cu concursul prostituatelor si al lichelelor politice ale Aliantei fara de Dumnezeu.
Si pentru ca am pomenit numele Domnului, cine credeti ca se ocupa, tot prost, de dosarul atat de delicat al relatiilor periclitate dintre Vatican si Romania, ca urmare a scandaloasei afaceri de langa Catedralei Sfantul Iosif: aceleasi personaje necalificate care raspund de relatia inexistenta a romanilor cu tara mama; aceleasi personaje care au sustinut si generat hotia nationala a Fundatiei Gojdu: Leusteanul si guliile lui. Reteau este mica, asadar. Departamentul National Antitradare n-ar avea prea mult de lucru. Comandante, da ordinul!
ZIUA, 29 Mai 2006
PS 26 Septembrie 2012: “Comandantul” a dat ordinul, pe masura misiunii sale, de marunt executant al ordinelor lui Soros: “Este impotriva Romaniei? Sa fie presedinte!”
Petitie pentru respectarea Testamentului Gojdu
Catre:
Autoritatile Romaniei
In atentia:
Presedintelui Traian Basescu
Premierului Calin Popescu Tariceanu
Ministrului Afacerilor Externe Mihai Razvan Ungureanu
Presedintelui Senatului Nicolae Vacaroiu
Presedintelui Camerei Deputatilor Adrian Nastase
Avand in vedere:
a. Faptul ca Acordul incheiat intre Guvernele Romaniei si Ungariei pe 20 octombrie 2005 pentru infiintarea unei Fundatii Publice Emanoil Gojdu constituie o recunoastere de facto a renuntarii la bunurile Fundatiei Gojdu de la Sibiu bunuri care ar fi trebuit retrocedate fundatiei romane conform Conventiei incheiate intre Ungaria si Romania in 1937;
b. Faptul ca inaltii ierarhi ortodocsi din Ardeal si Ungaria, in calitatea lor de administratori ai Fundatiei Gojdu, asa cum se prevede in testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 si-au exprimat opozitia fata de Ordonanta de Urgenta a Guvernului Rom~niei nr. 183 din 14 decembrie 2005, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Rom~niei si Guvernul Republicii Ungare privind infiintarea Fundatiei Publice romano-ungare “Gojdu”, apelul fiind semnat de Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului; Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului; Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului; Lucian, Episcopul Caransebesului; Sofronie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria; Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei; Vasile Somesanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului; Justin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului; Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului; Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului; Ioan, Episcopul Covasnei si Harghitei; Daniil, Episcop Loctiitor(Administrator) al Episcopiei Ortodoxe Romane a Varsetului; Visarion Rasinareanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; Irineu Bistriteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului;
c. Faptul ca principalii beneficiari ai Fundatiei Gojdu si anume studentii romani ortodocsi si-au exprimat opozitia fata de Ordonanta de Urgenta a Guvernului Rom~niei nr. 183 din 14 decembrie 2005, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Rom~niei si Guvernul Republicii Ungare privind infiintarea Fundatiei Publice romano-ungare “Gojdu” prin intermediul Asociatiei Studentilor Crestin Ortodocsi din Romania si Ligii Tinerilor Crestin Ortodocsi din Romania;
Solicitam prin prezenta urmatoarele:
1. Respingerea Acordului dintre Guvernul Rom~niei si Guvernul Republicii Ungare privind infiintarea Fundatiei Publice romano-ungare “Gojdu”;
2. Declansarea unor negocieri cu Guvernul Ungariei pentru ca acesta sa respecte Conventia din 1937 privind retrocedarea catre Fundatia Gojdu de la Sibiu a tuturor bunurilor nationalizate abuziv in anul 1952 si a sumelor de bani blocate in anul 1927;
3. Guvernul Romaniei sa sprijine Fundatia Gojdu de la Sibiu pe toate caile legale pentru ca aceasta sa poata reintra in posesia tuturor bunurilor sale astfel incat sa duca mai departe la indeplinire testamentul lui Emanuil Gojdu asa cum a fost redactat de acesta in anul 1869.
Familia Ortodoxa: Deconstruirea României. Cum a actionat Reteau de tip KGB a ICR sub conducerea lui Patapievici si “inaltul patronaj” al lui Basescu. Mircea Platon: Scarbe de “dreapta”. V.I. Tismaneanu, siluit intre V. Orban si V. Putin
Or, a deconstrui această unitate culturală, a nega specificul lumii româneşti înseamnă a anula dreptul la existenţă al acestui popor, care nu-şi poate găsi sensul pe această lume şi nici apăra locul lăsat de Dumnezeu dacă nu ştie ce este, ce preţ are moştenirea părintească şi de ce trebuie să o păstreze.
Aşadar spiritul regimului Băsescu e diferit de duhul – vrăjmaş: comunist sau fascist – regimurilor Kackzynski, Putin sau Orban. Cu toate astea, Băsescu pretinde că ne salvează de Putin făcându-se frate cu Orban. Şi dl Tismăneanu îl susţine.
Extremismul maghiar in Transilvania, atunci ca si acum. Raoul Sorban: Teroarea Horthisto-Fascista in Nord Vestul Romaniei (1940-1044). CARTE PDF via RONCEA RO la CENTENAR
Teroarea Horthisto-Fascista in Nord Vestul Romaniei (1940-1044)
Cuprins:
Capitolul I – DICTATUL FASCIST DE LA VIENA DIN AUGUST 1940 – UN ATENTAT ODIOS IMPOTRIVA INDEPENDENTEI SI SUVERANITATI NATIONALE, A INTEGRITATII HOTARELOR ROMANIEI – PAG. 2
Capitolul II – MECANISMUL POLITIC ŞI DE STAT PRIN CARE S-A INSTAURAT ŞI EXERCITAT REGIMUL DE TEROARE HORTHYSTA
IN TERITORIUL DE NORD-VEST AL ROMÂNIEI – PAG. 40
Capitolul III – MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 50
Capitolul IV – EXPULZĂRILE, DISLOCĂRILE ÎN MASA ALE POPULAŢIEI ROMANEŞTI. ÎMPIEDICAREA PARTICIPĂRII ROMÂNILOR LA VIAŢA POLITICA – PAG. 79
Capitolul V – DEPOSEDAREA DE BUNURILEMATERIALE ŞI ALTE FORME DE ASUPRIRE ECONOMICĂ A ROMÂNILOR ŞI A CELORLALTE NAŢIONALITĂŢI OPRIMATE – PAG. 109
Capitolul VI – LAGĂRELE DE INTERNARE, TABERELE ŞI DETAŞAMENTELE DE MUNCA FORŢATĂ, DEPORTĂRILE— MIJLOACE DE OPRIMARE ŞI ELIMINARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI ŞI A CELORLALTE POPULAŢII ASUPRITE – PAG. 118
Capitolul VIII – POLITICA CERCURILOR CONDUCĂTOARE DIN UNGARIA HORTHYSTĂ DE DEZNAŢIONALIZARE ŞI MAGHIARIZARE A ROMANILOR DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 134
Capitolul IX – ÎNĂSPRIREA TERORII HORTHYSTO- HITLERISTE ÎN NORDESTUL TRANSILVANIEI ÎN PERIOADA 19 MARTIE—25 OCTOMBRIE 1944 – PAG. 165
Teroarea horthysto-fascista in nord-vestul Transilvaniei (1940-1944)
RESURSE NATIONALE si monitorizarea actiunilor anti-romanesti
Ziaristi Online: Joia Linguritelor Lungi. Plesu il ataca pe Hasotti din mijlocul rezervatiei Humanitas de librari-lingurari. Niste broscoi de “centru-dreapta”: Alianta PDL-GDS-ICR- PCR-UTC. Oamenii lui Vântu din jurul preşedintelui validat
Marius Serban: Niste broscoi de “centru-dreapta”: Alianta PDL-GDS-ICR-PCR-UTC
La fel ca si famiglia USL-ista, clica PDL-ista sufera de o grava criza de cadre din cauza ca s-au cotait ani de zile intre ei prin GDS-ul lui Soros, o structura ermetica, la fel ca si Partidul Comunist din Romania, care, in fapt, i-a plasmuit pe toti, le-a modelat creierasul direct sau prin intermediari.
Hasotti catre Plesu, de unde trona Hunor: “Un predecesor al meu în funcţia de ministru al Culturii este medic veterinar şi este bine că nu aţi avut cuvinte jignitoare şi la adresa lui”
Patapievici şi-a construit o moşie pe care acum o întreţine cu greu. Cu bani de la Vântu. Baconschi, Avramescu, Mihăieş, Voinescu, Tismăneanu, Pătrăşconiu eteconiu şi etechescu mai sug, încă, din cheagul făcut pe vremea când erau plătiţi de Sorin Ovidiu Vântu.

October 16th, 2012
VR
Posted in
Tags: 




































