Tiganul ajuns imparat la CNSAS considera ca dezvaluirea ingropata de EvZ, prin care se prezinta un document public, emis chiar de catre Colegiul in care, teoretic, activeaza – chiar daca a absentat la sedinta respectiva (poate tocmai de aceea s-a reusit emiterea Adeverintei, dupa opt luni de la Nota de Constatere?!) -, cu privire la recrutarea sotiei lui Plesu ca agenta/informatoare a Securitatii, reprezinta “o marlanie”. Cine vorbea de marlanii – autorul moral al uciderii lui Cezar Ivanescu dupa ce a “susurat” si apoi a “confirmat” public ca scriitorul anticomunist – aflat pe lista neagra a USLA – este informator (procesul intentat de familia acestuia este pe rol)!
In fine, voi reveni, dupa cum am promis, cu detalii despre acoperitii si descoperitii de CNSAS si cu informatii noi despre Cazul Catrinel Plesu, inclusiv de la CNSAS, intr-o analiza comparativa intre executatii public cu mana spalatoresei Mirela Curlatan si prietenii lui Mircea Dinescu din GDS si ICR. Asta daca nu ma impusca el pana atunci, dupa cum se exprima in ziarul Ring cu privire la subsemnatul, autorul dezvaluirii: “iti vine sa iei mitraliera si sa-i mai raresti” sau “sa le tragi un glont in cap” (pai, se se hotarasca, nu?). Sa vedem cine trage mai bine, totusi… 🙂
I-am lasat si eu un comentariu stimabilului Levant, care, cel putin dupa nume, se pare ca se orienteaza tot dupa “lumina de la Rasarit”: “Corect ar fi fost sa mi se ia si mie parerea in acelasi articol in care sunt impuscat. Dupa… nu prea mai am cum sa vorbesc… Dar tigania e mare in presa “romana”… Probabil Dinescu nu stie ca si KGB-istii se impusca, nu-i asa?”
Ring: Dinescu, in apararea sotiei lui Plesu: ”E o marlanie la adresa lui Andrei. Iti vine sa iei mitraliera”
Cine crede că dosarele CNSAS au devenit inofensive şi că fantomele Securităţii nu mai fac victime la peste 22 de ani de la căderea comunismului se înşală. Cazul ”Catrinel Pleşu – recrutată de DIE” – ”extras” de la naftalină zilele acestea, întâmplător sau nu, fix după numirea şefului SIE la conducerea guvernului -, este cât se poate de edificator. Poetul Mircea Dinescu scoate mitraliera, la figurat, evident, împotriva celor care, dintr-o posibilă culpă a CNSAS, ar sta în spatele atacului dur la adresa soţiei lui Andrei Pleşu. O posibilă ”reglare de conturi” cu ţintă (indirectă), chiar fostul ministru de externe al României!?…
De câteva zile, în media, mai ales în zona on-line, se rostogoleşte în fel şi chip povestea despre aşa-zisa ”RECRUTARE de către DIE” a DOAMNEI PLEŞU, director într-un departament important al ICR, dar şi soţia fostului ministru de externe (şi fost consilier prezidenţial în prima administraţie Băsescu). Este vorba despre o adeverinţă a CNSAS veche de un an care, după ce spune, negru pe alb, că ”doamna Catrinel Pleşu a fost recrutată de DIE”, adevereşte, tot ”negru pe alb” că aceleiaşi doamne Pleşu ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”. Stilul, pe alocuri eliptic din „Adeverinţa CNSAS” (pe care ”ring”, deocamdată, o prezintă în facsimil fără să o comenteze), a dat loc la tot felul de interpretări, unele mai tendenţioase decât altele. Şi la bârfe de tot felul. Cel puţin într-o anumită parte, foarte inflamată, a elitelor româneşti. Una peste alta, cazul ”CATRINEL PLEȘU – DIE” poate fi considerat un precedent periculos din multe puncte de vedere: fie că vorbim de dosarele dispărute sau încă neapărute ale unor intelectuali ori politicieni mai mici sau mai mari, fie că vorbim de suspiciuni în legătură cu modul în care apar în față unele ”cazuri” chiar la ”momentul potrivit” (vezi cazurile Mona Muscă, Petru Romoșan, Dan Amedeo Lăzărescu, Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Ivănescu – ultimele trei, care n-au apucat să mai ajungă în instanță, sfârșind tragic)! Și ”opisul” posibilelor ”precedente” la ”BANALITATEA RĂULUI” poate continua (și cu siguranță îl vom continua în curând). Cu toate acestea, la câteva zile bune de la scoaterea în față a documentului cu pricina, nici CNSAS nu a ieşit cu un comunicat de presă lămuritor (comunicat pe care, se pare, îl va da publicității în zilele următoare, nu în ultimul rând pentru că ”ring” a insistat să se întâmple acest lucru) şi nici familia Pleşu nu a reacţionat. Despre marii intelectuali prieteni ai familiei Catrinel și Andrei Pleșu, nu mai vorbim: toţi, aproape toţi, tac mâlc sau amână o discuţie cu jurnalişti de bună credinţă care vor să lămurească această problemă controversată de maxim interes public. Singurul care a avut curajul să explice cum stau lucrurile şi să sară în apărarea familiei Pleşu a fost Mircea Dinescu, poetul şi fostul disident care, în exclusivitate pentru „ring”, a dezvăluit unele lucruri de-a dreptul şocante din trecutul recent al intelectualităţii de la noi. Din România.
”Un viespar de tot felul de securişti, nişte tipi monstruoşi! Îţi vine…”
”Ştiu despre documentul de care vorbiţi (n.r. – «Adeverinţa CNSAS»). Ştiu şi ce a apărut (n.r. – în presa on-line, mai ales). Este o mârlănie la adresa lui Andrei Pleşu. În afară de faptul că amestecă viaţa privată cu această problemă de la CNSAS, e o porcărie fără margini. Mi-a dat şi mie telefon cineva să-mi spună că «soţia lui Pleşu…». Şi că «amantlâcurile lui…». Ceva sinistru. Şi asta despre cine, despre Pleşu care, înainte de ’89, a avut domiciliul forţat la Tescani. Despre Pleşu care, după ’90, a fost de două ori ministru. (…) În ce ţară din lume se mai poate întâmpla aşa ceva?! Dacă eşti ministru, în Germania primeşti leafă de ministru până la sfârşitul vieţii. Iar Pleşu, la noi a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui, că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie. E o ordinărie fără margini plină de insinuări. Orice om normal, ca să scape de această lume, îşi trage un glonţ în cap. Sau le trage lor un glonţ în cap”, spune, în exclusivitate pentru ”ring”, Mircea Dinescu, extrem de indignat.
”Sigur, noi nu avem Siberia…”
Dinescu rememorează cum a fost săltat Pleşu de Securitate înainte de ’89. ”Vă spuneam că Pleşu a avut domiciliul forţat la Tescani (nr-localitate în județul Bacău). El a fost luat de Securitate de pe stradă când venea la mine. A fost ultima mea întâlnire în libertate cu Pleşu înainte de ’89. I s-a spus: «De azi înainte, domnule Pleşu, nu mai aveţi voie să vă întâlniţi cu domnul Dinescu. După o săptămână l-a mutat la Tescani. Şi până la revoluţie a stat acolo. Sigur, noi nu avem Siberia, dar şi să fii rupt de lume când eşti om liber şi doctor în filosofie, să te mute la Tescani…”
”Domnule DR Popescu, va suna foarte urât în biografia mea: Dinescu a fost exilat la Tecuci!”
Chiar şi lui Dinescu i s-a propus domiciliu forţat. Iată cum descrie poetul, ”în metru antic”, acest episod demn de Orwell şi Kafka: ”Şi pe mine au vrut să mă mute când venea Gorbaciov în România însoțit de mulți ziariști străini. Şi m-a chemat la Uniunea Scriitorilor DR Popescu să-mi spună că ne-a găsit serviciu, și mie și soției: ca bibliotecari la… Tecuci! Şi i-am spus: «Domnule DR Popescu, după ce Ovidiu a fost exilat la Tomis, va suna foarte urât în biografia mea: DINESCU A FOST EXILAT LA TECUCI! Îmi pare rău, numai cu jandarmii, cu miliţia mă mutaţi!». Şi n-am vrut să merg. Ştiam că peste două zile veneau jurnaliştii străini care-l însoţeau pe Gorbaciov pe Bitolia (nr-pe strada Bitolia) şi, chiar dacă nu puteau să intre, vedeau că sunt păzit la poartă. Pleşu n-a avut ce face şi a acceptat exilul. Şi s-a dus la Tescani”.
”Doamna Pleşu nu a făcut poliţie politică”
În ce priveşte aşa-zisa implicare a doamnei Pleşu în ”poliţia politică” a regimului trecut, Dinescu este categoric: ”Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliţie politică în sensul legii. (…) Pe de altă parte, nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”.
”Când eram tânăr poet, băieţii încercau să discute cu mine”
Au încercat să-l racoleze şi pe Dinescu cei din DIE/CIE? Iată ce spune poetul, fost disident: ”Iar chestia asta cu racolarea: băieţii (n.r. – securiştii) dădeau la peşte, încercau. Şi eu, când eram tânăr poet… Băieţii încercau să discute cu mine când plecam în străinătate: «Ştiţi, aveţi nevoie de viză!» Securistul de la Uniunea Scriitorilor sau de la întreprindere, de unde plecai în străinătate, venea şi-ţi spunea: «Ştiţi că vă veţi întâlni cu nişte tipi, cu X, cu Y, cu ăla, cu ăla, şi trebuie să faceţi un raport la întoarcere!…» În fine, dădeau la peşte băieții. Ei încercau. Ţinea – bine, nu ţinea – nu ţinea!”.
De ce tace familia Pleşu, de ce tac intelectualii?
Nimeni din presă nu a vorbit până în prezent cu doamna Catrinel Pleşu sau cu domnul Andrei Pleşu. Noi am încercat să luăm legătura cu doamna Pleşu la ICR (instituţie care nu are, se pare, nimic de spus). La ICR ni s-a comunicat că ”doamna Pleşu este… în concediu”. Am încercat, tot fără succes, atât telefonic, cât şi prin SMS, să-i comunicăm domnului Andrei Pleşu (și, prin domnia sa, doamnei Pleșu) intenţia noastră de a prezenta, cu bună credinţă, acest caz de interes public, caz care, fără explicaţiile necesare, ar putea stârni mari confuzii. Și ar crea un precedent periculos. Consecvent cu politica editorială a unui ”ziar de bun-simţ”, ”ring” rămâne în continuare deschis atât familiei Pleşu, cât şi tuturor celor care (intelectuali sau nu, prieteni sau nu cu familia Pleşu) doresc să comenteze acest caz emblematic şi, totodată, foarte controversat. Un caz care, dacă nu va fi suficient de bine explicat (și înțeles) va deveni un precedent periculos. Și, poate, ca și în alte cazuri, știute sau mai puțin știute, va NAȘTE…DRAME.
“Sursa”: Christian Levant/Ring “Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliție politică”, MIRCEA DINESCU
”Nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”, MIRCEA DINESCU
”Este o mârlănie la adresa lui Pleşu. (…) El a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie.”, MIRCEA DINESCU
38 de ani au trecut până să se afle că doamna Catrinel Pleşu (fostă Petrulian) ”a fost abandonată din reţeaua DIE în 16.03.1974”, după ce ”a fost recrutată de DIE” cu ”numele conspirativ Maria”.
Chiar daca la prima vedere poate parea un caz desuet – eh, inca o amarata de informatoare/agenta a Securitatii, acolo – gravitatea acestui caz trebuie inteleasa in conjuctie cu faptul ca in Colegiul CNSAS a lucrat chiar sotul persoanei, recte Andrei Plesu, iar in prezent Catrinel Plesu lucreaza pentru un alt fost membru al Colegiului CNSAS, recte Patapievici. Dupa cum remarca si Q Magazine, ambele personaje si-au făcut imagine din condamnarea comunismului (scena Lojii). In acelasi timp, cazul trebuie analizat prin comparatie cu adevaratele executii de presa care s-au realizat prin intermediul CNSAS asupra unor persoane publice si personalitati de marca ale Romaniei (vezi cazurile Petru Romosan, Cezar Ivanescu sau IPS Bartolomeu Anania, dintr-o multitudine) fara a exista nici cea mai mica dovada a colaborarii lor cu Securitatea, daramite un document oficial din care sa reiasa recrutarea si functionarea in sistem, inclusiv in strainatate, timp de mai multi ani de zile. Dar despre aceasta, in cele mai mici detalii, in articolul urmator, pentru care am solicitat si o lamurire din partea CNSAS, tinand cont si de interesul opiniei publice (vezi mai jos).
Monitorizand presa zilei, este interesant de observat cine a exclus subiectul. Evident, mai toata “presa buna”. Dupa cum aminteam mai sus, in cazul Bartolomeu Anania, fara absolut nici o dovada, fara nici un act remis de CNSAS, doar pe baza unor inventii murdare crosetate de Mirela Curlatan, intervievatoarea preferata a lui Andrei Plesu – vezi EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu cu “mancatorii de cacat” – Evenimentul Zilei a tinut o campanie de exterminare psihica si defaimare publica de trei zile la rand, prin articole de cap de ziar multiplicate prin nenumarate prezente TV. La fel, Adevarul, Cotidianul si Evenimentul Zilei, plus agentia de stiri a lui Sorin Ovidiu Vintu NewSin si sifonarul Mircea Dinescu, au umplut “pe surse” toate ziarele vremii cu presupusa colaborare a lui Cezar Ivanescu si, apoi, a lui Petru Romosan. Petru Romosan si-a aparat onoarea in fata falselor acuze ale CNSAS intr-un proces castigat definitiv si care nu a facut inca valurile necesare (aviz tot Mirela Curlatan). Cezar Ivanescu a murit de inima rea si alte cauze ramase neelucidate. Astazi, in cazul Catrinel Lacramioara Plesu, mucles. Sau, cum foarte plastic se exprima marele patron de presa Sorin Ovidiu Vintu, in loc de prezentarea subiectului, se alege varianta “prin batista”. Dinu Patriciu, patronul lui Andrei Plesu, stie mai bine de ce.
Pana voi reveni asupra subiectului, sunt de remarcat urmatoarele articole de presa:
Prof Dinu C. Giurescu: „Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite”
EXCLUSIV Ziaristi Online: Documentul integral intitulat Însemnări din celulă, semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti
Profesorul Mihai Ungheanu despre executia publica a lui Marin Preda din pricina lui Antonescu si a romanului Delirul. Cum a fost atacat la baioneta Marin Preda de reteaua Cominternului, intinsa din laboratoarele de la Moscova si Washington pana in studiourile “Europei Libere” de la Munchen si cabinetele cenzurii de la Bucuresti.
“Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.“
IPS Hierotheos despre Romani: M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.
Romanul care a avut probabil cel mai exploziv succes din istoria literaturii române moderne este Delirul de Marin Preda. Apărut în ianuarie 1975, Delirul a ajuns repede, fără nici o reclamă, la un tiraj record de peste 100 000 de exemplare şi ar fi dublat această cifră dacă, la 14 mai 1975, n-ar fi fost recenzat agresiv la Moscova, din motive politice. Recenzia sovietică a mărit interesul pentru carte, dar i-a fost şi fatal.
Partidul comunist de la Bucureşti i-a impus autorului să dea o nouă ediţie, în care să revină asupra tratării evenimentelor incluse în roman, anii intrării României în cel de-al doilea război mondial, şi această a doua ediţie a apărut, în luna august a aceluiaşi an, cu precizarea Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Volumul doi, anunţat de scriitor şi aşteptat intens de cititori, n-a mai apărut niciodată. În locul lui, Marin Preda a tipărit, în 1977, un volum cu aspect memorialistic, Viaţa ca o pradă, şi peste trei ani (1980) trilogia Cel mai iubit dintre pământeni. Succesul celor două cărţi a fost mare şi se explică şi prin tensiunea aşteptării părţii a doua din Delirul. Marin Preda moare accidental, în vara anului 1980. Cartea şi-a avut ecourile ei postume, între care şi două ediţii: una în 1987, identică cu cea de a doua (cea revizuită), şi alta în 1991, scoasă de ziaristul Ion Cristoiu, care a scris pe copertă: „ediţie necenzurată“, introducând capitolul scos de cenzură despre Stalin, şi scoţând un altul, pe motiv că n-ar fi făcut sau n-ar fi trebuit să facă parte niciodată din ediţia primă. După cum se vede, cartea are o istorie accidentată.
“…după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu…”
Vineri seara, 10 ianuarie (1997), poetul Mihail I. Vlad din Târgovişte mi-a adus vestea arestării lui Miron Cozma…
Încă o dovadă, pentru mine, că şi pe lumea asta există un Dumnezeu!… Trebuie strânşi criminalii care umblă liberi pe străzi, în afară de unul, care nu umblă chiar pe străzi, dar se poate ajunge şi la acela… Ultima dată stătea la Cotroceni. […]
Cum nu-mi place să-mi facă nimeni viaţa, cu atât mai puţin îmi place să mi-o scrie alţii, şi de aceea, pentru ca cititorul român să fie mai bine informat, nu doar de comsoliştii revistei 22 care aud că au publicat un fel de Carte Albă a mineriadei, voi încerca şi eu să relatez exact ceea ce mi s-a întâmplat în 14 iunie 1990, în Bucureşti…
În noaptea de 13 iunie, însoţit de fiica mea adoptivă, Clara Aruştei, condusesem la Gara de Nord o nepoată din Bistriţa-Năsăud, Delia, şi la întoarcere am mers, pe jos, prin Piaţa Victoriei, ticsită de armată şi popor… Îngrijorat mai mult de soarta transmisiei fotbalistice de la televizor, decât de soarta Guvermului, am intrat în discuţie cu un ofiţer sobru al M.F.A. care privea totul cu un dispreţ de bronz pe figură… Mi-a spus că totul e sub control, dacă nu s-ar isteriza „ăla“: mi-a dat asigurări că şi transmisia fotbalistică se va relua…
M-am calmat, numai, pe la Piaţa Romană, mi-au ajuns la ureche nişte vorbe îngrijorătoare: oamenii povesteau despre linşaje, vendete desfăşurate, cu martori, pe străzi…
Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România
La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.
Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.
Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei (dar si CNSAS).
În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.
O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivănescu, o nebuloasă pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă. (more…)
„Il est vilain, il n’ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“ Almanach des Bons-Enfants
! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina…
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !
! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !
! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !
! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !
! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !
! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !
! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!
! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !
! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !
! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !
! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !
! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !
! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !
! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
!
! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
Încă mă obsedează un anunţ aflat la avizierul Facultăţii de Litere a Universităţii „Cuza”: Literatura – o cacealma! Literatura – s-a zis cu ea!, titlu şocant al unui concurs literar; neîndoielnic, productele aşa şi erau, cacealmale. Traditore pare a fi nu numai traduttore, ci şcoala însăşi, dacă într-o facultă de specialitate se gândeşte astfel despre obiectul cercetării, literatura română. Şi trebuie întrebat cu sinceritatea năucitoare a lui Cezar Ivănescu: am ales, cumva, să trăim într-o lume de-spiritualizată, de-poetizată, într-o „societate orizontală” (sintagma lui Lawrence M. Friedman), cacolalică?
Imediat după schimbarea de val din ’89, s-a afirmat în presa de cultură că poezia trebuie ignoraă, că în ţările civilizate s-ar fi renunţat demult să se scrie poezie. Cine se mai ocupă cu aşa ceva, pfff, poezie? Doar scriitorii de lumea a treia şi mai ales într-o limbă fără circulaţie, ca a noastră, periferică, nedemnă, „de slugi”. Cenuşăreasa, altădată regină a beletristicii, a fost trimisă la colţul vetrei, în genunchi. S-a făcut portretul în apă tare al poetului socialist, ca să se confirme teoria vidului cultural: un beţivan leneş de terasă, mâncând banii populaţiei prin Fondul literar al U. Scriitorilor, bancă de unde se împrumuta fără a se da nimic înapoi, cu directă la Nichita Stănescu.
Cum la noi solidarizare există, dar între veleitari, impostura a inundat literatura. Avem peste 2000 de scriitori cu carnet, 20.000 fără, 2.000.000 şi mai bine de cârcălici, spre a le spune ca Arghezi.
Un tsunami de revizuiri s-a prăvălit peste istoria literaturii, de o atenţie specială bucurându-se marea poezie politică, începând cu Doina lui Eminescu. Poeme ca Hora Unirii, Noi vrem pământ, Oltul au fost declarate cu bulină roşie, ca şi clădirile cu grad seismic ridicat, numai bune să fie demolate. Citiţi: scoase din manual. Mesajul a fost înţeles ad litteram: batjocorirea capodoperelor li s-a părut unora obligatorie. Întâi, oaia (Mioriţa), pe urmă, căprioara (Labiş), ca să nu fim acuzaţi, ca popor, de zoorastie. „S-o jupuim şi s-o facem drapel”, cântă Ada Milea despre Rodica lui Alecsandri. De ce? Pentru că e „nume emblematic”, vine răspunsul. Ca şi Mama lui Coşbuc; a fi „mama mamelor” e un rău bun de incriminat. Iar discreditarea sistematică a istoriei literaturii merge mână-n mână cu distrugerea educaţiei. „Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic din viaţa lui”, culege prof. Valeria Manta-Tăicuţu o perlă de elev. Cum altfel, dacă şi poeţi de prestigiu cer reexaminarea poetului naţional? Spui „idiotul Eminescu” şi ştie lumea cine eşti, ba chiar prinzi un loc în faţă, pe principiul „luptaţi cu totul voi să fiţi”.
Nu as fi dorit sa ajung sa scriu aceste randuri.
Imprejurari triste ale vietii m-au condus la aceasta optiune, voind astfel ca sistemul medical din Romania sa ia cunostinta de pozitia mea.
Sunt indatorat domnului profesor Dr. Vasile Astarastoae, pentru incurajarea de a publica acest material in Revista Romana de Bioetica.
De ce am ales revista mentionata?
Mi-a retinut atentia un pasaj dintr-un editorial scris de doamna profesor Dr. Cristina Gavrilovici, unde am gasit o referire la modelul ideal al raporturilor dintre sistemul medical si public intr-o “societate perfecta”.
Sistemul ar functiona insa perfect si la parametri etici doar intr-o societate in care pacientii ar trebui sa doreasca sa ia decizii, ar trebui sa doreasca informatii, doctorii ar trebui sa poata si sa doreasca sa le ofere informatii, pacientii ar trebui sa le inteleaga, sa le tina minte si ideal… sa analizeze adecvat problemele medicale. Acesta ar fi o societate aproape perfecta.
Autorul a incercat inca de la inceputul anului 2003 sa faca un pas inspre “societatea perfecta”, constatand cu adanca mahnire ca perfectiunea despre care se vorbeste mai sus este de natura himerica: pacientii NU doresc sa ia decizii, doctorii NU sunt dispusi sa ofere informatii, statul si sistemul medical NU sunt dispusi sa incurajeze initiativa pacientilor sau politica de “transparenta” din partea cadrelor medicale.
Incepand de la evenimentul tragic al incetarii din viata a parintelui meu, George Pavel Vuza, in conditii misterioase si neelucidate pana in prezent, am solicitat, in repetate randuri si pe diferite cai, acordarea accesului la dosarele medicale care au fost intocmite pacientului de catre unitatile medicale de stat, invocand in sustinerea demersului meu principii enuntate in documentul O.M.S. Declaration sur la promotion des droits des patients en Europe precum si aspecte ale legislatiei tarilor vecine.
In toate memoriile adresate diverselor organe de stat am precizat ca la baza acestor solicitari a stat dorinta omului de stiinta, a cercetatorului fenomenelor naturii, de a intelege din punct de vedere stiintific fenomenele bizare si de multe ori ravasitoare prin dramatismul lor, care au avut loc pe parcursul celor doua luni ale suferintei parintelui meu. Am precizat de aceea ca nu de un certificat am nevoie, care sa interpreteze rezumativ, din perspectiva pregatirii si a dispozitiei de moment a unui observator particular, datele din foile de observatii, ci de obiectivitatea rezultatelor continute in dosarul medical, obtinute ca urmare a probelor biofizice si biochimice, singurele care pot face obiectul unei analize stiintifice independente de subiectivitatea unui singur observator.
Demersul meu nu a fost inteles de NIMENI: nici de organele statului, nici de organizatiile neguvernamentale din Romania. As vrea sa ma insel, insa s-ar parea ca acestui popor ii este straina aspiratia catre abordarea tragismului existentei dintr-o alta perspectiva, explicativ rationala si nu doar fatalista. In conceptia acestui popor, doctorul pare sa aiba, “din mosi stramosi”, o autoritate absoluta, el “stie ce face” iar ceea ce face este in afara oricarei indoieli, chiar si a indoielii sceptic-constructive a omului de stiinta; cine nu accepta adevarul stramosesc este stigmatizat ca neapartinand natiei. Din acest punct de vedere consider ca distanta pana la “societatea perfecta” pare enorma; totusi salut luarea de pozitie a autorului editorialului, intrucat este prima data in decursul acestor ani cand citesc intr-o publicatie din Romania despre o viziune asupra unui pacient activ, informat si responsabil, pe care eu ma stradui de trei ani sa o promovez.
Nu am vazut pana in prezent nici un argument care sa justifice secretul medical absolut fata de familia pacientului, desi as fi fost extrem de interesat sa vad macar unul. In articolele pe aceasta tema pe care le-am putut afla, secretul medical fata de familia pacientului apare ca o situatie nu argumentata, ci decretata. Ca un ordin, care nu se discuta, ci se executa, ca la armata. De unde si denumirea de “armata alba” pe care am folosit-o in legatura cu sistemul medical, cu prilejul unor luari de pozitie. Adica o putere paramilitara, care s-a ridicat cu de la sine putere deasupra societatii, socotind ca nu are de dat seama nimanui pentru actiunile sale.
Nu am nici o umbra de retinere pentru recurgerea la conceptul de “armata alba”. Au trecut trei ani iar sistemul medical din Romania nu a facut absolut nimic care sa-mi demonstreze nevalabilitatea acestui concept. (more…)
February 17th, 2012 
VR 
In urma articolului Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani si a controversei generate de acesta – vezi Catrinel Plesu, informatoare la 19 ani, in monitorizarile de presa -, am solicitat Colegiului CNSAS un punct de vedere lamuritor si documente suplimentare Adeverintei deja eliberate, informeaza Ziaristi Online.
Posted in 
Tags: 
