In toamna anului trecut, Mihai Tîrnoveanu si Florin Palas, in urma unei initiative comune, au hotarât să demareze o acţiune de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna. Mihai Tîrnoveanu a ales să alinăm rana sângerândă a neamului românesc din satul Doboi, comuna Plăieşii de Jos.
In luna octombrie, doctorul Mihai Tîrnoveanu, profesorul Florin Palas şi inginerul Cristi Galiceanu au întreprins acţiuni de cercetare a acestui sat. La sugestia IPS Ioan Selejan, care a binecuvântat Acţiunea “Români pentru Români”, am hotărât să ne arătăm solidaritatea şi faţă de fraţii noștri din Dobolii de Jos (Covasna).
După încheierea cercetării am apelat la prietenii de pe fb și din lumea reală, din țară și din diaspora, pentru a ne arăta fratietatea față de țăranii din cele două sate. Mihai Tîrnoveanu a condus campania de popularizare a Acțiunii pe rețelele de socializare. Fără contribuția prietenilor noștri, nu am fi putut face nimic. În ziua de Sfântul Nicolae am fost în cele două sate, Doboi și Dobolii de Jos, dăruind copiilor seturi de manuale școlare complete, cărți de povești pentru copii, dulciuri și fructe, iar adulților le-am dăruit pachete cu alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez), dar și 15 Biblii. Ne-am bucurat de sprijinul important al Parohiei “Sfântul Gheorghe” din Brașov, care a dăruit, la rândul ei, pachete cu alimente țăranilor din cele două sate. Alături de noi au fost câțiva reprezentanți ai Asociației “Neamunit”, care au contribuit cu sumă de 500 lei și au distribuit dulciuri și fructe copiilor. De asemenea, la Acțiune au participat prieteni de-ai noștri cu suflet mare din Brașov (Aura Mariana, Răzvan Boboc), Făgăraș (Cătălin Beltechi, Călin Pisoiu) și Iași (Ovidiu Comanac). Important a fost și sprijinul Editurii Ars Libri, care a trimis cărți necesare copiilor.
De Crăciun, Mihai Tirnoveanu, Dan Moldovan și Florin Palas l-au însoțit pe Moș Crăciun românesc (după zicerea copiilor), care a făcut daruri copiilor cuminți din școala Doboi, dar și un televizor și un DVD Player.
Bucuria înfrățirii cu acești oameni ne-a fost imbold spre a continua această acțiune. În continuare, la sugestia Părintelui Ioan Lupu din Doboi, cu binecuvântarea PS Andrei Făgărășeanu, am demarat acțiunea de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei centrale termice necesară școlii și a Paraclisului Ortodox din Doboi (care sunt de fapt într-o singură clădire, biserica atribuindu-i școlii spațiul corespunzător), a caloriferelor aferente și a celorlalte accesorii, dar și a pregătirii pachetelor de alimente, ca semn de recunoștință pentru păstrarea limbii și a credinței strămoșești în acest areal. În plus, conștienți de faptul că dimensiunea spirituală a acestei Acțiuni este cea mai importantă, am sprijinit eforturile unor copii din Țara Făgărașului, aflați sub îndrumarea profesoarei Crina Palas, care au purces la pictarea unor icoane pe sticlă, pe care le vor dărui copiilor din Doboi. Am beneficiat de sprijinul consistent al Protopopiatului Ortodox din Brașov, personal a Părintelui Protopop Dănuț Benga, și a vechiului nostru prieten, directorul ziarului “Cuvantul liber” – Târgu-Mureș, domnul Lazăr Lădariu. Asociația “Neamunit”, prin liderul său, Aureliu Surulescu, ne-a anunțat că vor aduce și ei câteva pompe, un generator și alte daruri pentru copii. De asemenea, Asociația Civic Media s-a alăturat Acțiunii “Români pentru Români”, prin inițierea unui proiect de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru locuitorii din Doboi, iar Editura Docuprint a trimis un numar semnificativ de carti religioase (catehisme, acatistiere, carti despre istoria creştinismului românesc etc). Și membrii ASCOR Brașov și-au anunțat participarea la Acțiune, cu cântece patriotice și religioase, insotindu-ne în pelerinajul înfrățirii românesti, conduși fiind de îndrumătorul lor, părintele Costin Butnar. De asemenea, preoți din Brașov și Țara Făgărașului, personalități ale vieții academice și foști deținuți politic sunt alături de Acțiunea “Români pentru Români”.
Inimoşii păstori şi credincioşi ai Parohiei Ortodoxe “Sfântul Gheorghe”, care ne-au însoţit în luna decembrie pe drumurile satelor din Doboi şi Dobolii de Jos, au hotărât să mai “adopte” un sat din judeţul Covasna: Dobârlău. Cu flori în mâini și în suflet să-l întâmpinăm, de Florii, pe Hristos în inima României, in Harghita si Covasna! Cu noi este Dumnezeu!
Cei care vor sa contribuie la buna desfasurare a Acţiunii “Români pentru Români” sunt rugati sa-i contacteze pe dr. Mihai Tîrnoveanu (tel.: 0722566606) sau pe prof. Florin Palas (0724115101).
”Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de către președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România – pagina 621, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, Editura Rao)
”Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…”. (Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment – p. 82, 91)
Asadar, Senatul Romaniei, nu Parlamentul de la Budapesta, a votat varianta UDMR, trecuta prin… aprobare tacita, presedintele de sedinta, domnul Melescanu, invocand ca “nu era indeplinit cvorumul de vot”, “fara sa fi avut loc niciun fel de dezbatere, fara niciun fel de discutie in public”, fiind, totusi, vorba “despre o chestiune de interes national, despre reimpartirea, pe regiuni, a Romaniei”! Or, in 1968, propunerea de revenire la judete a fost publicata in presa, spre dezbatere publica, nu pe tacute, nu pe furis, nu departe de parerile romanilor.
Forum de analiză și discuții a oportunității regionalizării, Conferinţa „Regionalizarea României – între tradiţie şi model european”, organizată de Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Facultății de Ştiinţe Economice Juridice şi Administrative și Facultatea de Științe și Litere, Departamentul Istorie și Relații Internaționale, sub egida Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureş îşi propune, în mod lăudabil, căutarea criteriilor și modalităților care să faciliteze conturarea alternativelor viabile de regionalizare în plan legislativ și administrativ.
Guvernul va aplica o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, astfel încât studenţii să nu aibă nimic de reproşat faţă de modul de rezolvare a acestei probleme, a sustinut, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax.
Surse oficiale au declarat, luni seara, agenţiei MEDIAFAX că premierul Ungureanu şi liderii UDMR au convenit ca proiectul hotărârii de guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să fie aprobat marţi de Guvern în primă lectură şi lansat în dezbatere timp de zece zile.
Proiectul a fost deja inclus pe ordinea de zi a şedinţei Executivului de marţi, completată în premieră cu o categorie denumită “proiecte urgente”, astfel încât să nu existe o listă suplimentară, conform solicitării premierului Ungureanu.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a revenit, luni seara, la Guvern pentru a se asigura că proiectul hotărârii privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului în forma convenită imediat după reuniunea coaliţiei.
Parlamentarii UDMR nu participă la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşteptând adoptarea hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş, mai noteaza Mediafax.
Interesant de observat ca organizatiile romanilor din zona – Harghita, Covasna si Mures – au fost total ignorate desi unii reprezentati ai lor isi puneau cele mai mari sperante in premierul Mihai Razvan Ungureanu. Ori nu au voce, ori nu mai exista urechi pentru ele ori nu stiu ce sa ceara. Ori toate la un loc.
Ce s-ar poate intampla daca se face separare etnica din punct de vedere administrativ- adica infiintarea unei facultati de medicina numai in limba maghiara:
posibilitatea neacreditarii niciunui program de studiu datorita lipsei cadrelor si nerespectarea procentului de cadre didactice in raport cu numarul de studenti si lipsa de cadre atat maghiare cat si romane de la anumite discipline
posibilitatea de a nu ne putea sustine licenta in centrul nostru universitar – incepand cu 2012 am putea fi obligati sa sustinem Licenta in alte centre , depindem de Decizia Comisiei ARACIS.
Desfiintarea facultatilor de farmacie si medicina dentara
Scaderea finantarii si implicit ajungerea in imposibilitate de plata a cadrelor didactice ceea ce ar putea provoca demisii ale cadrelor si ajungerea pana la desfiintarea universitatii in intregime.
scaderea numarului de locuri la rezidentiat pentru Tg Mures – pentru ca rezidentiat se face doar in limba romana iar cadrele de la facultatea in limba maghiara nu vor mai putea fi indrumatori de rezidentiat.
Distinse cadre universitare de la UMF Targu-Mures! Dragi studenti romani, protestatari! Uniti pe baricada noastra, romaneasca, opuneti-va presiunilor politicului si santajului UDMR! Luptati, cu demnitate, pentru apararea idealurilor noastre nationale, pentru verticalitatea romaneasca! Suntem alaturi de voi!
Tot mai mult stramtorati, presati si santajati de tovarasa strutocamila UDMR, camarazii Coalitiei PDL-iste de guvernare, dornici sa le faca pe plac acestor provocatori si diversionisti in serie, din 1990 incoace, au comis gafe impardonabile. Indignand prin ambitia separatista de a rupe UMF Targu-Mures, universitate de prestigiu, nu doar in municipiul de pe Mures, in Transilvania, ci intr-o intreaga tara si o Europa, pretentiile absurde ale separatistilor au pus pe foc, din nou, rabdarea romanilor, a cadrelor universitare si a studentilor, deopotriva. Protestul cadrelor universitare, al studentilor romani de la UMF, reactia fireasca in fata noii provocari udemeriste, a ambitiei nemarginite si a orgoliului nemesesc de a avea o universitate numai si numai a lor, bantuiti de nostalgii imperiale si de vanitati etnice, care au adus numai rau si consecinte nefaste in relatiile interumane de aici, tinde, ca si in “Cazul Arafat”, sa se extinda la nivel national. Pretentiile udemeriste, absurde, excesive, in toate privintele, inacceptabile, starnesc proteste si neliniste in intreaga tara. Ce ei cer acum nu mai sunt drepturi, ci privilegii! Astfel de aberatii, de ei pretinse, nicaieri nu se petrec prin aceasta Europa!
In acest carusel al involburarilor care, iata, tind sa creeze, in Ardeal, o atmosfera tensionata, de neliniste, care aminteste de hachitele separatiste ungariste din lunile ianuarie-martie 1990, urmate de evenimentele sangeroase de la Targu-Mures, sunt dorite a fi readuse, de unii, in anul 2012, dupa noi scenarii udemeristo-separatiste. Acel 20 martie, de ei provocat, este uitat sau premeditat evitat?!
Aşadar, preşedintele României, Traian Băsescu, n-a mai fost, în acest an 2011, prezent la cea de-a XXII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad (Tusvanyos, după botezul autonomist de azi). Cum, oare, ar putea fi interpretată această absenţă prezidenţială? Să nu fi fost el invitat de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, pe care şeful statului l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie – „Steaua României în grad de Cavaler”, pentru „meritele” acestui fost episcop de Piatra Craiului (acum rămas şi fără soţie, care a divorţat, sătulă de aventurile lui amoroase şi de comportamentul lui tiranic) de a arunca, de fiecare dată, din belşug, cu noroi pe ţara în care s-a născut, a cărei pâine a mâncat-o, mocicolind un întreg popor blând şi tolerant? Pentru că asta o face el, cel înainte de 1989 cu servicii făcute şi fostei Securităţi, din 1990 încoace. N-am crede, oricum am lua lucrurile, mai ales că UDMR se află la guvernare, cu pâinea şi cuţitul Puterii ameţitoare, să nu i se fi trimis invitaţia de care se bucura Traian Băsescu în ultimii ani. Se vorbeşte că „marele absent” „se păstrează pentru vizita oficială de la Budapesta”. Deci, chestiune de agendă!
Totuşi… Nu cumva Traian Băsescu şi-a dat seama de gafa aceea, enormă, cu consecinţe umilitoare, de anul trecut, când, aşezat precum Hristos între tâlhari, avându-i, în stânga, pe Tokes Laszlo şi, în dreapta, pe Viktor Orban – actualul premier ungar, asculta umilit, cu căştile la urechi, traducerea din limba maghiară a elucubraţiilor unui cetăţean român de etnie maghiară care refuza, pur şi simplu, să vorbească limba oficială a statului – româna? Un adevărat român, darămite un şef de stat, şi-ar fi dezbrăcat, urgent, laibărul ăla secuiesc, i l-ar fi aruncat în cap insului nesimţit şi ar fi plecat. Aşa trebuia să facă. El n-a făcut- o. Păcat! Absenţa domniei sale s-ar putea să aibă şi altă explicaţie: n-a dorit să-i mai supere pe autonomişti. În 2009, la ediţia a XX-a a Universităţii de Vară de la Tuşnad, le-a aruncat în capul demolatorilor, care mereu dau cu târnăcopul la temelia statului naţional, unitar român, articolul 1 din Constituţie, Legea fundamentală a ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O Românie „a cărei suveranitate nu poate fi afectată” – a completat el. A fost huiduit şi fluierat copios. Atunci, arătându-le obrazul, printre fluierăturile celor fără cei şapte ani de acasă, atacatorilor la statalitatea României, le spunea: „Aceeaşi autonomie la Odorheiu-Secuiesc, precum şi la Tulcea!”. Să-şi fi uitat, oare, şeful Statului Român, replicile? N-am crede!
Supărat-foc pentru că, de data aceasta, n-a mai avut prilejul să-l întâmpine pe şeful statului cu pancarta: „Paşaportul, domnule preşedinte!”, considerându-l pe Traian Băsescu, preşedintele României, un străin în ţara pe care o conduce, neghiobul de Csibi Barna, care- i cerea paşaportul în aşa-zisul ţinut secuiesc, cel care-şi permitea, în martie, obrăznicia, de neiertat, să-l „spânzure” pe eroul naţional Avram Iancu, simbol al luptei pentru drepturile noastre la 1848-1849, a lansat, din nou, un răget autonomist, scriind pe o altă pancartă: „Ţinutul Secuiesc nu-i România!”.
DE CE N-AU VRUT ROMANII TARGUMURESENI SA LOCUIASCA PE O STRADA PURTAND NUMELE LUI KOSSUTH LAJOS?
de Lazar LADARIU / Cuvantul Liber
Dupa cum se stie, luni, 21 martie 2011, la sapte zile dupa tampenia de la Miercurea Ciuc, a dusului cu pluta, Csibi Barna, care, manat de ambitia calailor de odinioara, ucigasi ai romanilor ardeleni, il “spanzura” pe eroul national Avram Iancu, Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese si hartuieli ale romanilor targumureseni si ale justitiei cu UDMR (mai precis, cu consilierii locali ai struto-camilei!), a hotarat definitiv: strada Calarasilor din Targu-Mures va ramane asa cum se numeste, cu frumosul nume romanesc, in vesnica memorie a inaintasilor. Deci, Calarasilor! Nu strada cu numele nefast al “autorului etnocidului romanilor transilvaneni, de la 1848 -1849”, “nume blestemat din neam in neam de urmasii victimelor celui care – cum reiese din cartea lui Liviu Maior, “1848-1849, Romanii si ungurii in revolutie” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, pagina 378) –, referindu-se la romani, ii numea “o hoarda mai josnica decat vita”.
Urmasul, intru nelegiuire “scenarista”, al lui Kossuth, Csibi Barna, clama: “Asa patesc toti care gresesc impotriva natiunii maghiare si a secuilor!”
Multi ziaristi romani, istorici, oameni de bun-simt din tara si de peste hotare au considerat nesimtirea udemerista, de a inlocui strada Calarasilor cu Kossuth Lajos, o “batjocorire oficiala a demnitatii nationale”. Batjocorire rusinos acceptata si de Parlamentul de la Bucuresti, atata timp cat a dat zi libera senatorilor si deputatilor, pentru a sarbatori, in 2011, impreuna, alaturi de extremistii maghiari, acel 15 martie, uitand de uciderea celor 40.000 de romani ardeleni, de arderea si raderea de pe fata pamantului, la 1848-1849, celor 300 de sate, biserici si manastiri. Prin ziarul nostru, “Cuvantul liber”, in repetate randuri, am luat atitudine, personal, alaturi fiind de Uniunea Nationala Vatra Romaneasca (presedinte – ing. Florin Oproiescu), de Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” (presedinte ec. Ioan Berta), de Partidul Romania Mare, Filiala Mures (presedinte ing. Constantin Amza), de consilierul local dr.Ioan Sita, de avocatul prof. univ. dr. Ioan Sabau, initiatorii demersului, explicandu-le targumuresenilor, romanilor si maghiarilor, deopotriva, de ce nu dorim, in inima de Romanie, o strada cu numele calaului, ucigasului inaintemergatorilor nostri – Kossuth Lajos.
Asadar, de ce romanii targumureseni – si nu numai ei! – nu doresc o strada Kossuth Lajos?!
Exemple la indemana sunt numeroase. La 1848-1849, cu 163 de ani in urma, “cu prilejul Revolutiei Ungare, in Transilvania a avut loc, impotriva romanilor, un masacru sangeros”. Asa cum aminteam, 300 de sate ale romanilor, “din Transilvania, Banat, Bihor si Maramures, au fost jefuite si arse”, biserici si manastiri au fost si ele incendiate, “barbati, femei, batrani si copii, aproape 40.000 de suflete, au fost impuscati, spintecati, spanzurati”. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Kossuth Lajos, prim-ministrul guvernului revolutionar ungar. Kossuth Lajos, cel care ii considera pe romani “o hoarda mai josnica decat vita”, romanilor din Transilvania si Ungaria “nu le-a recunoscut decat dreptul de a se dizolva in natiunea ungara”.
O spunea el si in ziarul “Pesti Hirlap”, sustinand, ca unica solutie, “unirea Transilvaniei cu Ungaria”, populatia majoritar-romaneasca a Transilvaniei fiind, pentru el, doar “un element insignifiant”. Pentru el, romanii, sarbii, croatii, slovacii si sasii nu contau! Lor, Kossuth dorea sa le ia “identitatea nationala”! El era cel care tuna: “Eu, niciodata, dar niciodata, sub sfanta coroana maghiara, alta natiune sau nationalitate decat cea maghiara nu voi recunoaste!” Cum, oare, sa accepte romanii targumureseni ca o strada sa-i poarte numele?
Kossuth Lajos vedea, ca singura solutie a vremii, in calitate de conducator al Revolutiei ungare de la 1848, nu o emancipare nationala a romanilor, deci o natiune aparte, cum ar fi fost firesc, ci “dizolvarea in natiunea maghiara”. De ce-i era frica lui Kossuth? Deschidem “Parti alese din istoria Transilvaniei. II”, de George Baritiu (Sibiu, 1890-1892, pag.755-797), si, citindu-i discursul lui Kossuth de la Poszony (Bratislava), aflam ce-i trecea prin minte. Dorinta romanilor ardeleni “de a se bucura de o existenta politica nationala” era considerata, de el, irealizabila! De ce, oare? “Deoarece – spunea el – ar duce la distrugerea unitatii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va transa chestiunea.” Asa gandea si spunea Kossuth!
Kossuth “a instaurat un regim de teroare in Transilvania”, numindu-l “comisar civil” pe Csányi László, un intim al sau, “care ii ura visceral pe romani”. El a infiintat “tribunalele de sange”, transformand “garzile nationale ungare in «echipe de vanatoare», masacrand femei, copii si batrani fara aparare”. Pana si generalul Bem era “scarbit de nesfarsitele atrocitati” ale paranoicului Csányi László, sub ale carui ordine, “in doar patru luni, peste 6.000 de civili romani au fost asasinati”. Pe Mures si pe Tarnave, peste “40 de comune au fost mistuite de foc”.
Am reiterat – si cu alte prilejuri – ca eu, Lazar Ladariu, nu sunt obisnuit sa raman dator! Nimanui! De fiecare data ma tin de cuvant si – cu ceva intarziere calculata -, ii voi raspunde acum si consilierului municipal Benedek István, asigurandu-l ca i-am sfidat, intr-adins, provocarea acelor declaratii otravite de la o neinspirata (pentru el!) conferinta de presa a UDMR. Am considerat ca, premeditat, trebuie sa aman raspunsul, nedorind sa umbresc un moment important, cel al victoriei si al bucuriei personale impotriva rautatilor udemeriste.
De cand ma stiu, ca roman, ca cetatean al acestei tari, ca ziarist, ca scriitor, ca intelectual roman, m-am supus unui vot democratic. Cum tot democratic era – si normal! – ca Benedek István sa recunoasca rezultatul unui vot secret: 13-9! Prin ce matematica, ma intreb, probabil doar prin cea udemerista, 9 este mai mare decat 13? Atunci, la acel vot secret, rezultatul a fost cel amintit! O precizare: au fost prezenti 22 de consilieri, 12 reprezentand partidele romanesti (PD-L, PSD, PNL, PRM) si 10 din partea UDMR. Obtinand 13 voturi, inseamna ca si un consilier UDMR, spre cinstea lui, mi-a acordat votul, cunoscand si recunoscand, corect, aportul meu in folosul comunitatii, in decursul timpului. Ii multumesc pentru obiectivitate si pentru realismul coborarii cu picioarele pe pamant!
Apoi, lui Benedek István ar trebui sa-i fie cunoscut pana acum ca titlul de “Cetatean de Onoare” nu se acorda pentru activitate si can-canuri politice, ci pentru merite publice si profesionale. Iar daca, pana in momentul acelui vot, Benedek István nu stia ca semnatarul acestor randuri nu mai face parte din niciun partid, i-o spun eu acum. M-am indepartat de valtorile politicii in momentul in care PUNR, lovit si mancat din toate partile, a fost scos din Parlament, la comanda udemerista, cu largul sprijin al vanzatorilor de neam. Deci, si cu mana romaneasca! Am parasit, definitiv, scena politica romaneasca, dandu-mi demisia din toate structurile de partid, la 24 octombrie 2008 – chiar in ziua in care, alaturi de marele poet Adrian Paunescu, intr-un cadru festiv, mi se decerna distinctia de “Cetatean de Onoare al Culturii” -, scarbit de tot noroiul, de toata mizeria din haznaua politica romaneasca. De atunci, asa cum anuntam cu prilejul demisiei din PSD, fac doar o singura politica: cea culturala! Si cea a apararii neamului meu, a demnitatii si a verticalitatii nationale in fata denigratorilor de tot felul si a tuturor celor care dau cu tarnacopul la subminarea si slabirea statului national, unitar, romanesc.
A-ti spune deschis parerea, in virtutea unui pur adevar, conform documentelor, a-ti impartasi, zilnic, prin “Cuvantul liber”, opiniile, a-ti iubi tara (sentiment firesc!), locul ivirii pe lume, vatra parintilor, a mosilor si stramosilor, nu inseamna a uri pe cineva. A fi patriot si (de ce nu?) nationalist roman nu inseamna a fi extremist sau sovin. Altii sunt extremistii, mereu cautatori de nazariri si inventii imposibile, cum ar fi Tinutul Secuiesc, autonomiile teritoriale pe criterii etnice, a doua limba oficiala in stat etc. Asta trebuie s-o stie Benedek István!
In privinta contributiei mele in folosul comunitatii premeditat neglijata de el, insultandu-ma, cred ca multe amanunte i-ar fi putut oferi, pentru a nu se supune penibilei situatii si ridicolului, chiar fratele domniei sale, Benedek Imre, fost coleg consilier in Consiliul Judetean Mures, avand, nu o data, cuvinte de apreciere la atitudinea si contributia mea obiectiva, echidistanta, atunci cand este vorba de interesul cetateanului (indiferent de etnie, religie, convingeri politice!), cel care, cu stampila in cabina de vot, m-a trimis acolo sa-l reprezint. Si consider ca, patru ani si mai bine, l-am reprezentat cu cinste. Asa consideram eu ca-i corect, asa trebuia raspuns asteptarilor targumuresenilor care ne-au trimis in miniparlamentul judetean.
In alta ordine de idei, tin sa precizez, cu tarie, ca n-am avut niciodata ceva impotriva maghiarilor cinstiti, corecti, care respecta Constitutia si legile Romaniei. Am considerat, intotdeauna, ca Ion nu-i mai fericit, in ziua de astazi, decat János, nici Péter decat Petru! Toti, deopotriva, sunt apasati la fel, egali in saracie. Toti, indiferent de etnie, sufera din cauza poverilor generalizate. Am avut, insa, mereu, ceva si o sa am (si asta-i racaie pe unii!) impotriva capetelor infierbantate din UDMR, a celor doritori de autonomii teritoriale, de separatism si de neorevizionism. Am luat atitudine impotriva celor care au facut, deopotriva, atat de mult rau, din 1990 incoace, atat romanilor, cat si maghiarilor! I-am ajutat, deopotriva _ chiar mai mult decat un lider sau un deputat UDMR! -, cat am putut si cat respectarea legii mi-a permis, pe romani si pe maghiari. Fara nicio deosebire! Maghiarii care mi-au trecut pragul, nu putini, o stiu. Si inca prea bine. Asta pot s-o confirme chiar ei, nu Benedek István! Un exemplu concludent? Ce ar fi ca Benedek István sa se intereseze cati romani lucreaza (in serviciile administrativ si tehnic) la ziarul “Népujság” si cati maghiari la “Cuvantul liber”? Desigur, ar mai invata cate ceva despre comportamentul real uman, despre toleranta si concordie etnica! Asa ca ar fi bine – si in folosul lui, in primul rand! – sa-si masoare cuvintele inainte de a rosti enormitati, care zuruie si duruie, precum bolovanii, pe tabla unui acoperis! Pentru ca tocmai aceasta imprudenta, din cauza unor aberatii udemeriste fara acoperire, i-ar putea atrage mari neplaceri. Aceleasi neplaceri – repetam! – pe care le-a avut si Spielmann Mihály mai anii trecuti. Pentru ca, in fata Justitiei – unde ar putea ajunge si el, pentru gafa lui impardonabila, cuprinsa in afirmatiile “atitudine absolut negativa la adresa comunitatii maghiare”, “atitudine dusmanoasa fata de populatie, nu numai fata de comunitatea maghiara” -, trebuie aduse dovezi! Spielmann Mihály n-a putut (n-a avut de unde!) aduce tocmai dovezi. Si a pierdut, cu brio, procesul! Doreste, cumva, Benedek István sa-l urmeze intru penibil? Sa se gandeasca bine, deoarece mai are timp sa reflecteze si sa-si ceara scuze! Ar evita, astfel, un proces care nu i-ar face, lui si UDMR, cinste!
Apoi, ma intreb: cine-i Benedek István? Cu ce drept si, mai ales, pe ce considerente, dupa ce criterii ma judeca el pe mine? Eu n-am facut-o, in cazul lui, desi motive suficiente aveam s-o fac, in acesti multi ani, si nu o data! Niciodata n-am atacat pe nimeni. Doar m-am aparat. Iar cainii nu mi-au mancat din traista romaneasca. Il sfatuiesc sa se fereasca de judecata mea, in 10.000 de exemplare!
Iar pentru ca tot ma obliga sa-i aduc motivele reale ale sustinerii mele, de catre cei 13 consilieri care m-au votat si de catre revolutionarii Asociatiei targumuresene “Memorial ’89”, Targu-Mures – “Oras Martir”, care m-au propus si m-au sustinut (placuta surpriza!), ii reamintesc si care sunt argumentele conform carora mi s-a acordat votul majoritar in Consiliul Local pentru titlul de “Cetatean de Onoare” al Targu-Muresului. Ar fi cele 25 de carti publicate, lasate dovezi indubitabile in urma mea, pentru care mi-au fost acordate sase premii literare ale Ascociatiei Scriitorilor, peste 15.000 de articole aparute (in care, poate oricine vedea, am cuprins si bucuriile, vietile, dramele, supararile multor maghiari, corecti, cinstiti, care respecta Constitutia si legile Romaniei!), in urma carora cititorii ziarului “Cuvantul liber” mi-au acordat, in patru din cinci ani, la rand, titlul onorant de “Cel mai apreciat ziarist muresean”. Tot printre argumente s-ar situa Diploma Universitatii “Petru Maior” din Targu-Mures, titlul de “Cetatean de Onoare” al mai multor localitati, cele peste 200 de Diplome de Excelenta si Diplome de Merit, medaliile si distinctiile, printre care si “Fibula de la Suseni”, simbol al continuitatii noastre pe aceste meleaguri, pentru contributia la propasirea culturii si implicarea in problemele presante ale cetateanului. Sunt presedinte al Despartamantului Central Judetean Mures al ASTREI, ducandu-i inainte mesajul inaintemergatorilor ardeleni, in ideea continuarii luminarii satelor, mai ales in aceste vremuri potrivnice culturii.
Unii dintre capii UDMR mor de ciuda ca, prin noua structura, majoritar romaneasca, a Consiliului Local Targu-Mures, in urma trecutelor alegeri locale, nu-si mai pot bate joc de romani. Ca 13 nu-i egal cu 9 sau 10! Asta-i altceva! Tin sa-i mai amintesc lui Benedek István, daca el cumva inca nu stie, ca in viata am razbit prin truda enorma, prin demnitate si verticalitate, ca, in cei 19 ani postdecembristi, de doua ori am fost in Parlamentul Romaniei, deputat PUNR (asta-i deranjeaza pe unii, mai ales!), consilier judetean, ca mi-am facut datoria de patriot si de nationalist roman, adept al unui nationalism luminat, echilibrat, traditional ardelenesc necesar, in viziunea noastra, mai ales in zilele de azi, cand unii viseaza cai verzi pe pereti si un Tinut Secuiesc, autonom teritorial, in inima de Romanie! Iar daca tot nu stie, il mai informez ca, in ciuda faptului ca am fost, vreme de doua legislaturi, demnitar al statului roman, locuiesc, de 46 de ani, tot intr-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc cu 10 etaje, ca n-am masina, n-am vile, n-am proprietati, n-am averi, n-am firme. Mereu cu gandul si fapta la ceilalti, in slujba cetateanului fiind, mai putin, sau aproape deloc, m-a preocupat interesul personal. Nu ca majoritatea “boierilor” din UDMR, a “baronilor locali” din partidele parlamentare de azi.
As vrea, pe aceasta cale, sa raspund si colegilor mei din presa scrisa si audiovizuala. Le spun, cum le spuneam si atunci, refuzand sa comentez afirmatiile lui Benedek István, pline de venin, aiuristice si dusmanoase: la cei 70 de ani, eu nu scot sabia sa ma bat cu pigmeii! Eu am cu cine sa ma lupt! Pur si simplu, nu-i bag in seama!
Apoi, lui si Smarandei Enache, imprudentei Smarandite, tin sa le reamintesc vorbele intelepte, indeobste cunoscute, dar nu si de ei: “Nu mor caii cand vor cainii!”.
P.S. (1) Aflu, dar deloc cu surprindere disimulata, ca si Smaranda Enache, sub flamura Ligii ei (in loc sa fie inteleapta, prevazatoare, si sa taca malc – stie ea, si inca prea bine, de ce!), sare, buimaca, din baie, cu o falca-n cer, cu alta-n pamant. Sfidand, la randu-i, votul democratic, secret, al celor care au cantarit si apoi au votat pentru ca subsemnatului sa-i fie decernat titlul de “Cetatean de Onoare”, ea ii jigneste, in primul rand, pe cei 13 consilieri locali. Chipurile, nemultumita, in semn de protest, anunta, “cu lacrimi in ochi” (nu, zau?!), cum scrie un ziar, ca a luat decizia de a renunta la titlul de “Cetatean de Onoare”, acordat cu ani in urma. Motivul? Cel cunoscut! De ce a fost votat Lazar Ladariu, in Consiliul Local, sa primeasca si el acelasi titlu! Daca asa doreste ea, sa renunte! Nu are decat! Si ar face chiar bine! Ne aflam doar intr-un stat democratic al liberei optiuni. S-o faca, spre bucuria romanilor si a altor targumureseni! N-are decat sa se ia de mana cu Benedek István si, impreuna, sa se dea cu fundul de pamant, ca doi copii bosumflati ca li s-a luat jucaria, pana vor ajunge de cealalta parte! Aflandu-i vituperarea clocita in cuib de vipera, de la conferinta de presa, prin care-si varsa supararea ca-i stau in gat, ca un arici, nu mi-am putut reprima exclamatia interogativa: Smarandita este “Cetatean de Onoare”? Sincer, nu stiam. Si, mai ales, m-am intrebat: oare pentru ce merite? Poate ni le spune ea. Dupa mine si alti romani, nu are decat, este libera sa-si dea demisia si din cea de… cetatean al Romaniei. Treaba ei! Si o precizare necesara: i-am mai aratat, o data, pisica, Smarandei Enache, sub un titlu desfasurat pe 10 coloane in “Cuvantul liber”. Nici pana astazi nu mi-a raspuns la intrebarea incomoda. “Dovezile” sunt inca in mainile mele. Sa nu uite! Iar daca tot o paleste amnezia, o sa-i amintim noi (asa cum am mai facut-o!) ce ea ar dori sa fie uitat! Oare tot “cu lacrimi in ochi” milita dumneaei pentru separatismul scolar, pe la inceputul anului 1990, tot “cu lacrimi in ochi” “coresponda” cu o anumita institutie de odinioara? Tot “cu lacrimi in ochi” nu vedea, intr-un comentariu revoltator, ca cel zdrobit, de furia oarba, la 20 martie 1990, este nu maghiarul, ci romanul Mihaila Cofar? Ma mir sincer! Tocmai ea s-a gasit sa vorbeasca?!
P.S. (2) Orbiti de ura si de lipsa acelui simt al realitatii, necesar in astfel de cazuri, manati de o pornire ignoranta, cei doi, fara sa-si dea seama, mi-au ridicat mingea la fileu. Satul sa tot fiu muscat de locul partii dorsale, sa fiu mereu calcat pe batatura, eu nu le mai dau nici cea mai mica importanta. Pentru mine nu exista!
P.S. (3) Astept scuze! Nu cred ca de procese (pe care astfel, cu asemenea calomnii, le vor pierde, sigur!) au ei nevoie acum!
Realitatea TV Mures: Smaranda Enache a renunţat la titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu-Mureş. Co-preşedintele Ligii Pro Europa – si membra fondatoare a GDS – a primit distincţia în anul 1997, fiind prima femeie căreia i-a fost acordat acest titlu. Smaranda Enache renunţă la el, deoarece nu este de acord cu faptul că şi Lazăr Lădariu a primit aceeaşi distincţie, deşi în opinia ei, nu ar merita-o. Smaranda Enache consideră incorectă hotărârea consiliului local prin care i s-a acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tîrgu-Mureş, omului de cultură Lazăr Lădariu. Co-preşedintele Ligii Pro Europa a declarat că, deşi a luat o hotărâre dureroasă, este decisă să renunţe la aceeaşi distincţie pe care a primit-o în anul 1997, din cauza faptului că Lazăr Lădariu nu ar fi meritat titlul de cetăţean de onoare – pentru ca “a jignit si a umilit sentimentele maghiarilor”. Autorităţile locale sunt însă de altă părere şi spun că hotârea a fost deja luată şi este perfect justificată. Contactat telefonic, Lazăr Lădariu a refuzat să facă declaraţii în legătură cu acest subiect. Jurnalistul a spus însă că abia aşteaptă momentul în care îi va fi înmânată distincţia.
Faclia de Cluj: La Mulţi Ani, Lazăr Lădariu! 25 Martie 2009
Da. Chiar de azi, Lazăr Lădariu îşi scrie vîrsta cu „7”! Şi ce tînăr era în ’58, cînd din Idicel-Sat a plecat să cucerească Cetatea Filologică a Clujului. Avea deja un an de „suplinitor” şi visa drumul profesoratului, mai ales că se simţea în apele lui la catedră. Şi nici n-a prea fost complicat… Tînărul „I.P.3” din Tg. Mureş „vîna” viitori dascăli care să se ridice la pretenţiile învăţămîntului universitar. Şapte ani a dăscălit slujind Limba Română, pînă-n ’70, cînd l-a chemat jurnalistica, chiar dacă prima mare iubire a fost poezia. A fost şi a rămas, deşi, dacă urmăreşti cotidianul mureşean „Cuvîntul Liber” şi-i vei citi incitantele editoriale, ai jura că asta a fost chemarea vieţii lui. E adevărat, a scris pe puţin 15.000 de articole, sarea şi piperul fiecărei zi de apariţie, dar din sufletul său încărcat de poezie s-au născut mii de poeme, risipite prin mai toate revistele literare de primă mărime, dar reunite în volume care îmbogăţesc bibliotecile culturii româneşti. Şi ele, şi cărţile de publicistică, i-au adus mereu bucurii profesionale. Asociaţia Scriitorilor din Tg. Mureş, una dintre cele mai valoroase şi vii ale „Uniunii”, preţuindu-i creaţia, i-a răsplătit-o, aşa cum au făcut-o şi alte instituţii de cultură. O panoplie în care se regăsesc „Premiul de Excelenţă şi Diploma pentru întreaga activitate literară”, declarat aproape la fiecare ediţie a Galei „Omul anului”, „Cel mai apreciat şi influent jurnalist mureşean din presa scrisă”, „Tîrgumureşean de Onoare”, „Medalia Universităţii «Petru Maior» din Tîrgu Mureş”, „Cetăţean de Onoare al Culturii”, distincţie atribuită de Grupul de Presă „Ambasador”. A „bătut” la pas tot Ardealul şi a trăit din plin neliniştile oamenilor. Satul natal i-a acordat distincţia pe care o consideră cea mai importantă între cele conferite în cei 70 de ani de viaţă: l-a declarat Cetăţean de Onoare. Nici satul Chiheru în care, de 18 ani, era dascăl suplinitor la începutul lungului drum profesional, nu l-a uitat. A trăit clipa de mare emoţie, care, împreună cu sacul de amintiri, va ajunge într-o bună zi în romanul unei vieţi neliniştite, dăruite oamenilor şi culturii. Un roman în care, sigur, nu va găsi loc să publice nici cele mult peste 100 de Diplome – de Excelenţă şi de Onoare, conferite pentru promovarea culturii naţionale, a tradiţiilor româneşti. Anul 1989, în acel Decembrie tragic, l-a găsit pe baricade, măcinat de interese străine neamului românesc, cu programe pregătite din vreme, aici şi-n Vestul apropiat, de cei ce se pregăteau să instituie un mic stat unguresc cu capitala la Tg. Mureş. Atunci, în vîltoarea evenimentelor, colegii i-au cerut să preia conducerea ziarului, pe care l-au „botezat” – şi aşa e şi azi! – „Cuvîntul Liber”. Era în al douăzecilea an de publicistică, cărora avea să li se mai adauge pînă astăzi, încă pe-atîţia. O viaţă profesională de patru decenii de ziaristică, cu profund respect pentru ideile pe care le-a slujit cu demnitate şi, mai ales, pentru biblia din suflet, limba română. N-a „trădat” condeiul nici atunci cînd valorile vieţii şi disoluţiile spre care neprieteni ai neamului nostru împingeau ţara, în vremuri tulburi, spre dezastru, s-a ataşat de grupul fondatorilor Partidului Unităţii Naţionale a Romanilor timp de opt ani, din 1992 pînă în anul 2000, a făcut parte din Parlamentul României, ca membru al Comisiei pentru Cultură. Atunci cînd se dădea marea bătălie pentru marile legi ale ţării. A fost un parlamentar pe care oamenii din judeţul Mureş nu l-au uitat. Din respect pentru tot ce a făcut, autorităţile i-au acordat cea mai înaltă distincţie a judeţului Mureş: „Diploma de Excelenţă” şi „Fibula de la Suseni”. Lazăr Lădariu, un nume care nu lipseşte dintre personalităţile de bază al Uniunilor profesionale ale scriitorilor şi jurnaliştilor, nici din importantele Dicţionare şi Enciclopedii sau din bibliotecile care adună cărţile-tezaur, care vor străbate deceniile. S-au aplecat asupra cărţilor sale personalităţi de primă mărime ale literaturii române, între care Laurenţiu Ulici, Alex Ştefănescu, Cornel Moraru, Constantin Crişan, Constantin Cubleşan, Nicolae Băciuţ, Adrian Popescu, Traian T. Coşovei ş.a. Un bărbat care, la 70 de ani, şi-a păstrat tinereţea şi forţa de a sluji crezul pe care i l-au sădit în suflet doi ţărani admirabili din Idicel-Sat, Fironica şi Mihail, părinţii săi, avînd apoi parte de „şlefuitori” pe care nu i-a uitat niciodată: dascălii săi de la Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureş şi cei de la „Filo”, din Cluj. La Mulţi Ani, Maestre! Şi cred că darul de ziua ta, al celor care te iubesc, Antologia „Vîrstele timpului”, alcătuită şi îngrijită de Mariana Cristescu, te defineşte mai bine decît am reuşit eu s-o fac… Constantin MUSTAŢĂ
April 2nd, 2015 
VR 
Grupul Editorial Semne – Artemis, Rao Books, Editura Vicovia, Mica Valahie, Editura Militară şi Mănăstirea Petru Vodă se alătură iniţiativei Civic Media de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru satele Doboi şi Dobolii de Jos, din Harghita şi Covasna, în cadrul Acţiunii “Români pentru Români“. De asemenea, eminescologul Nae Georgescu s-a oferit să doneze cărţi din propria sa bibliotecă. Prima carte, de temelie, a noii biblioteci a fost Albumul Părintele Justin Mărturisitorul, de Cristina Nichituş Roncea, pentru că, aşa cum au transmis iniţiatorii Acţiunii “Români pentru Români”, inimoşii Mihai Tîrnoveanu şi Florin Palas, de la chemarea Părintelui Justin (foto mai jos) a pornit totul.
Posted in 
Tags: 
