Serialul Cine sunt “salvatorii” Rosiei Montane continua. Momentan, cateva cadre existentiale din viata “salvatorilor”:
Renate Weber, fosta coordonatoare a Retelei Soros Romania, in prezent europarlamentar PNL si “salvator” Rosia Montana, militand alaturi de seful ei pentru independenta provinciei Kosovo
Mircea Toma, pensionarul U.M. 02482, Catavencu-KGB si Kamikaze-KKT, “salvator” Vama Veche si Rosia Montana, si sotia lui, activista Fan Fest Teo Zabava (cu capul legat), la Marsul Homosexualilor si Lesbienelor – In ultimul plan, “salvatorul” Remus Cernea
A inceput FÂSFEST-ul! Ce bucurie pentru cei aflati inca in sevraj, de anul trecut, cand s-au dedulcit cu clipe de “white sensation” asezonate cu sataneli puse in scena de DJ-ita Teo Zabavica, zglobia sotioara a lui Mircea Toma, cu doar vreo 40 de ani mai tanara decat pensionarul de la Vama Veche, o alta “locatie” aflata in curs de “salvare” de catre Coalitia pentru o Romanie Murdara. Reteta e simpla: chemi Asociatia Familiala Teo & Mircea Show alias “Active-Pasive Watch” si “salvarea” e gata: de la tigani la pelicani, nimic nu le scapa!
La editia de distrugeri a mediului rosian de anul trecut nu a lipsit animatorul de baza al marxism-ecologismului din Romania: Cernea, Remus Cernea. In fotografia de alaturi il vedeti gesticuland cu sapca-n cap in biserica maghiara unitariana, unde se tin toate “prelegerile” noilor “salvatori” ai neamului de dupa FSN (Frontul Salvarii Nationale al lui Ion Ilici Iliescu – pentru cei mai tineri).
Despre Remus Cernea, una dintre vedetele “miscarii de rezistenta” si ale “luptei continue” contra-pro Rosia Montana s-ar putea spune multe. Sau nimic. E suficient sa te uiti la el. Pentru cei care nu au avut insa ocazia aceasta, pana acum, ii vom prezenta, pe scurt, “scara valorilor” si lupta pe care o duce pentru a cobori incontinuu pe ea.
Remus Cernea este un ateu declarat – in fond un extremist anticrestin, care daca ar mai avea si-un sortulet si-o mitraliera la indemana s-ar putea sa-l vedem intr-o zi prin Rosia Montana “salvand-o” de locuitorii ei, definitiv, precum masonul dement din Norvegia. Cernea s-a remarcat in viata publica dupa ce, impins de la spate de Gabriel Andreescu – un militant pro-homosexuali al Grupului pentru Dialog Social, el insusi un homosexual anticrestin (a depus o plangere la CNCD ca se simte discriminat de… dangatul clopotelor) -, a reusit sa darame o cruce pusa spre ctitoria unei bisericute de lemn maramuresene. Bine sustinut mediatic, Cernea s-a impotrivit, ca port-drapel (gaurit bine de tot) al “societatii civile”, ridicarii de catre studenti a unei biserici in curtea Facultatii de Drept din Bucuresti. Locul a ramas pustiit pana azi: un spatiu viran in care vantul rascoleste gunoaiele si de care se bucura, fara indoiala, necuratul, la brat cu cei doi tovarasi de drum.
Ulterior, Cernea (probabil nici numele ce-l poarta nu este o intamplare) a recidivat: cu Gabriel Andreescu tot in spate – tot in spate, a infiintat asociatia “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă“. Conform enuntului propriu – si fara de libertate si fara de constiinta – organizatia a aparut “pentru a atrage atenţia asupra discriminărilor pe bază de credinţă şi religie, şi a combate astfel una dintre cele mai rezistente forme de discriminare prezente astăzi în România”.
Incurajati de succesul de la Drept al demolarii unei bisericii inainte chiar de a fi ridicata, neo-bolsevicii si-au mutat cortul in Parcul Carol unde, in numele “ecologismului”, s-au opus cu tam-tam inaltarii Catedralei Mantuirii Neamului in locul Mausoleului Comunistilor din varful dealului. Apoi a urmat campania pentru eliminarea Religiei si a Icoanelor din scoli, pierduta cu brio in ciuda sprijinului acordat de Csaba Astzalos, presedintele “Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii” (CNCD), si unde printre membrii Colegiului Director – cu rang de secretar de stat! – se regaseste un Istvan Haller, totodata “co-presedinte” – alaturi de membra “libertatii de constiinta” Smaranda Enache-Szobotka – al “Ligii Pro-Europa” sau un Dezideriu Gergely, fost director executiv al Fundatiei SOROS. Si – vorba gherilelor “ecologiste” desfasurate zilele acestea pe dealurile de la Rosia Montana si ale brigazilor de “neo-golani” ale impostorilor anticomunismului Tismaneanu si Maries – “Lupta continua!”. Sub faldurile “umanismului” si ale “secularismului” planetar sau, mai nou, ale “ecologismului”, se ascunde de fapt o intreaga retea internationalist-comunist-ateista, la care, iata, asociatia lui Cernea nu se sfieste sa-si etaleze afilierea ideologica (si nu numai). Pentru meritele sale este promovat ca presedinte al Asociaţiei Umaniste Române.
Ce trebuie sa retina pana acum cei care intradevar vor sa salveze Rosia Montana dar de “salvatorii” ei? Ca, dupa cum se dovedeste din activitatea lui Remus Cernea de mai sus, si in cazul campaniei “Salvati Parcul Carol“, “ecologismul” sau si al tovarasilor sai, recte Toma, Andreescu & Co, a fost doar un pretext pentru a-si implini scopul de natura anticrestina, respectiv blocarea ridicarii Catedralei si pastrarea “Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”. Ca si acum, si atunci s-a gasit o mana de “idioti folositori” care sa creada ca lupta pentru salvarea copaceilor, desi constructia s-ar fi inaltat chiar pe locul monumentului, care urma sa fie mutat nicidecum distrus. Dar cand au fost rase toate livezile experimentale si o bucata buna din padurea seculara de la Baneasa pentru a se construi mega-mall-uri si “centre de afaceri”, Remus Cernea si ai lui – cascadorii rasu-plansului – ia-i de unde nu-s…
Mai departe: involutia lui Remus Cernea, dupa cum si-o prezinta singur in “reperele biografice” de pe site-ul sau marxist-ecologist, se bucura si de rasplata. Si nu orice fel de rasplata. Ei bine, The Nordic Rainbow Humanists a acordat premiul „Rainbow Humanist Award 2009” pentru Remus Cernea şi colegii săi din Asociaţia Umanistă Română„…pentru că vorbesc şi scriu despre situaţia lesbienelor, gay-lor, bi-sexualilor şi transsexualilor ca o temă ce priveşte un drept al omului şi ca un drept de a lua decizii în viaţa personală – ceea ce reprezintă o valoare esenţială umanistă a autonomiei personale – în ciuda unei opoziţii puternice din partea opoziţiei intoleranţei religioase sau oponenţilor politici şi a unei prese ostile. (…)”
Altfel, dupa cum poate va amintiti, Remus Cernea a participat la alegeri ca candidat prezidential din partea Partidului Verzilor. A obtinut fascinantul scor de 0,5 % din electoratul prezent la vot si ulterior a fost exclus dupa alegeri din partid pentru “grave abateri disciplinare”. Dupa cum a declarat chiar el atunci cand si-a mimat public demisia, “verzii” se suparasera pe el pentru ca ar fi “transformat formatiunea intr-un partid de homosexuali”. Președintele filialei București a Partidului Verzilor, Constantin Dumitrescu, a sustinut la excluderea lui Remus Cernea că una dintre acțiunile care au fost cel mai prost receptate de conducerea “verzilor” a fost sprijinul public acordat de acesta lui Laszlo Tokes pentru obținerea funcției de vicepreședinte al PE. Interesant de menționat, afirma jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob intr-un articol, acum cațiva ani Cernea s-a înscris în UDMR, ceea ce ar putea avea oarece relevanță în ce privește susținerea acordată lui Laszlo Tokes (pe langa faptul ca oricum e dus cu pluta).
Asa dus cu pluta cum e si pentru ca tot cam asa a ajuns si presa “romana”, tovaraselul Remus Cernea este publicat constant de “platforma” “onorabilului” puscarias Sorin Ovidiu Vintu, “Vax Publica”, unde isi raspandeste tampeniile anticrestine in masa de cititori spalati la creier. Pentru ca nu era de ajuns, cu sprijinul unor unguri din Targu Mures, prezentati pe toate canalele de intoxicare ale lui Soros drept “ziaristi germani”, a reusit sa declanseze ultimul scandal “international” impotriva Catedralei Mantuirii Neamului, bazat pe minciuni flagrante, la care Deutsche Welle a marsat, cu o jenanta lejeritate, fara a-si fi cerut scuze nici pana acum romanilor pentru crasa dezinformare la care s-a pretat.
Nu cred ca trebuie sa mai scot eu in evidenta firul ros-alb-verde care ii strabate intreaga “cariera” de activist antiroman, de la origini si pana in prezent, de la postura de sicofant al Bisericii Ortodoxe Romane la cea de “salvator” al Rosiei Montane: filiera maghiara. Aceeasi filiera care, ca la un ordin, face ca nici mai mult nici mai putin de 77 de organizatii maghiare – altfel preocupate cu toatele ori de “Transilvania verde” ori de autonomia “Tinutului Secuiesc” – sa-si arata grija pentru “salvarea” patrimoniului Romaniei de la Rosia Montana (multumim Budapestei pentru prostia insiruirii tuturor contactelor ungurilor, ca ne-a scutit pe noi de un efort suplimentar).
Dar, despre misiunea de “salvare” a Romaniei, tinta Ungariei, cat si despre restul vedetelor “eco” din ograda lui Soros, in episoadele urmatoare ale serialuluiSalvati Rosia Montana de “salvatorii” ei! publicat de portalul independent care a promis ca imi va prelua materialul – Ziaristi Online.
Fan Fest – Droguri, minciuni, ticalosie sau Droguri, ipocrizie, prostie
Regizor: Mircea Toma. Scenariu: Renate Weber, Monica Macovei. In Memoriam: Alina Tatiana Mungiu. Secretara de platou: Teo Zabava. Producator: Casa de Filme a Ungariei Mari. Sponsor: George Soros. In rolul principal: “societatea civila”. In roluri secundare: “salbaticii” din Rosia. Actori si figuranti: “idiotii folositori”. O productie maghiara de propaganda marxist-ecologista pe spatele romanilor si a locuitorilor Rosiei Montane.
Cititi maine la Ziaristi Online o analiza complexa despreCine sunt “salvatorii” Rosiei Montanesi ce vor ei de fapt
Regizor: Mircea Toma. Scenariu: Renate Weber, Monica Macovei. In Memoriam: Alina Tatiana Mungiu. Secretara de platou: Teo Zabava. Producator: Casa de Filme a Ungariei Mari. Sponsor: George Soros. In rolul principal: “societatea civila”. In roluri secundare: “salbaticii” din Rosia. Actori si figuranti: “idiotii folositori”. O productie maghiara de propaganda marxist-ecologista pe spatele romanilor si a locuitorilor Rosiei Montane.
Fragment din epopeea MT Productions intitulat “Salvatorii Pasive Watch la Vama Rosie din Montana Veche”
Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!
Cititi si: COMUNICAT DE PRESĂ (24 mai 2011)
REF: Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis marţi, 24 mai a.c., un mesaj de condoleanţe familiei scriitorului Fănuş Neagu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a scriitorului Fănuş Neagu. Personalitate însemnată a culturii române, Fănuş Neagu ne-a dăruit, prin întreaga sa activitate de peste 50 de ani, o operă valoroasă prin măiestria sa artistică şi prin forţa metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii şi a valorii.
Fănuş Neagu va rămâne în amintirea noastră pentru devotamentul cu care s-a dedicat vocaţiei sale remarcabile de scriitor.
Sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care i-au rămas alături în suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească!”
Nicolae Manolescu in Contemporanul lui George Ivascu: “…Lumina. Nu e doar incandescenta a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuit pe o mare incredere in virtutile epocii socialismului… Constructorul comunismului cultiva lumina… Lumina e puritate, candoare, dar si daruire optimista idealului comunist… De aceea, opera partidului care infaptuieste descatusarea ii apare lui Horia Zilieru ca izvor de lumina si de fericire: Din ochii tai lumina irumpe-adinc in noi/ visland cu aripi de aur spre orizontul larg (“Partidului”)”
3 martie 1990. Ziua cand un anticomunist convins, Gigi Gavrilescu, supranumit Gigi Macaragiu’, l-a spanzurat si demolat pe Lenin din Piata Scanteii. Fotografii de Dinu Lazar pentru Ziaristi Online
Neam sărac în ţară bogată am fost totdeauna şi nicicând la bunul altuia n-am râvnit; iar când a fost să ne apărăm, nu ne-am apărat, cu pământul, decât nevoile şi sărăcia.
Marele scriitor rus Ivan Bunin îl caracterizează pe Lenin în felul următor: „Un degenerat, un idiot moral de la naştere, Lenin a oferit lumii, în apogeul activităţii sale, ceva monstruos, şocant; el a ruinat cea mai măreaţă ţară a lumii şi a omorât câteva milioane de oameni – şi totuşi lumea într-atât şi-a ieşit din minţi, încât în plină zi discută dacă acesta este sau nu un binefăcător al umanităţii”
Un ambasador reprezintă interesele preşedintelui, chiar şi atunci când se duce la closet. Altfel, nu trebuie cheltuiţi banii statului pe el ca să stea în vilegiatură…
În noaptea dinspre 28 spre 29 iunie 2010 monumentul lui Lenin amplasat în parcul central din oraşul Reni (situat pe Dunăre, în sudul Basarabiei istorice, la 3 kilometri de Giurgileşti) a fost distrus de către persoane necunoscute, relata presa de la Odesa anul trecut. Din tovarasul Lenin mai ramasesera doar picioarele (foto jos). Reprezentanţii ministerului ucrainean al Afacerilor Interne au presupus că distrugerea monumentului s-a făcut prin legarea acestuia cu un odgon şi tractarea cu ajutorul unui automobil de marca UAZ. Procurorul raionului Reni, Vitali Goloşceak, a dispus deschiderea unei anchete în acest caz, în baza articolului 296, alineatul 2 (huliganism) din Codul Penal al Ucrainei. Presa ucraineană de la Odesa şi Kiev a calificat cazul, la unison, drept un act de vandalism.
Iata ca la mai putin de un an, Lenin, mai precis capul lui, s-a intors inapoi la Reni, pe soclu, aurist si lustruit. Oare unde i-or umbla picioarele?…
Foto sus: Corespondentul Ziaristi Online din Reni, Basarabia de Sud/Bugeac
„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM
Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.
Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.
Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.
Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.
I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.
La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.
„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.
NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.
August 14th, 2011 
VR 
Mircea Toma, pensionarul U.M. 02482, Catavencu-KGB si Kamikaze-KKT, “salvator” Vama Veche si Rosia Montana, si sotia lui, activista Fan Fest Teo Zabava (cu capul legat), la Marsul Homosexualilor si Lesbienelor – In ultimul plan, “salvatorul” Remus Cernea
Posted in 
Tags: 
