Zilele acestea am asistat fără mirare la o campanie grotescă de demonizare a lui Marian Munteanu, pusă în practică cu tehnici KGB prăfuite dar, după cum se vede, încă eficace şi astăzi. “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, împreună cu site-urile satelite de tipul “Azi” şi “Dimineaţa”, s-au întrecut în încercarea disperată de a-l lipi pe Marian Munteanu de întrunirea de la Sinaia a radicalilor conduşi de Marine Le Pen, personaj care nu s-a dat în lături de la un împrumut serios acordat formaţiunii sale de Rusia lui Putin. Chiar dacă Marian Munteanu s-a aflat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, alături de susţinătorii Familiei Bodnariu, căutători de nod în papură i-au găsit “reprezentanţii” la Sinaia: membri ai “asociaţiei lui – Grupul pentru România”. Degeaba zic “daciştii” că nu Munteanu a înfiinţat GpR-ul şi că omul s-a retras de mai mult timp din această grupare eteroclită, “deontologii” noştri ştiu, întotdeauna, mai bine.
Manipulatorii cu pixul i-au inventat chiar şi o susţinere la Primarie a madamei Le Pen, dezvoltată din titlu, la “Adevărul”, şi preluată ca la ordin, nemestecată, de toţi adversarii democraţiei şi adevărului, peruşi “antiruşi”.
Degeaba zice femeia că nu ştie cine este Marian Munteanu, ei nu şi nu: “Batman, Batman!”
În corul vânătorilor de drepturi constituţionale ale candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, s-a auzit şi vocea hârşâită a unui fost procuror comunist şi anchetator în timpul Mineriadei din 1990, susţinând cu accente patologice afirmaţia falsă şi defăimătoare cu privire la “anti-americanismul” celui pe care, prin funcţia ei, îl vâna şi în 1990, dar şi înainte de 1989, exact la fel cum o face şi azi. Degeaba spun cei din Grupul Independent pentru Democraţie că Fenomenul Piaţa Universităţii a fost prima manifestare deschisă de euroatlantism a României. Acum, trebuie să şi “dovedim” asta. Doar suntem la “Tribunalul Poporului” redivivus. Ei bine, împreună cu Marian Munteanu am avut ocazia să particip, în anii ’90, ca invitaţi speciali, la numeroase manifestări şi întâlniri de la Washington, la Departamentul de Stat sau pe Capitoliu, şi nu numai. De atunci, timp de 25 de ani, Marian Munteanu a fost invitat, anual, la Washington D.C., ca reprezentant de seamă al societăţii civile româneşti. Orice alegaţie de tipul celor formulate cu o ciudată ură de personaje străine de democraţie şi, în fond, atât de România cât şi de valorile occidentale, este, ca atare, total neavenită. Înainte de a prezenta “dovezile”, mai fac următoarele remarci:
GDS (şi nu numai el), cere imperativ – prin liste de semnături cu “oameni ai muncii de la sate şi oraşe” – eliminarea unui drept constituţional al cetăţeanului român Marian Munteanu: dreptul de a fi ales (Art. 37) . Şi eliminarea dreptului nostru constituţional de a alege liber. Cum s-ar spune: “All animals are equal, but some animals are more equal than others”. Dar acele animale mai egale (comunişti de modă veche sau nouă, respectiv sorosişti) nu ştiu că au şi ele un termen de expirare? Sau trebuie să constatăm cum două găşti îşi dau mâna, din nou, de data asta mai pe la spate, cu scopul de a scapa – prin toate mijloacele – de un candidat veritabil doar pentru o (re)instalare cât mai confortabilă la Primărie? Şantajul prin pârghii externe sau instituţionale (ex)securistice nu e, cumva, străin de mult trâmbiţata democraţie, i.e. “puterea poporului”? Ce putem spune? “Toate’s vechi şi nouă toate”…
Nota unui comentator la “Apelul GDS”: “Cred ca acestea sunt cele mai frumoase zile din viata lui Ion Iliescu de dupa castigarea alegerilor din 2000. Sa se uneasca toti progresistii, de stanga si de dreapta, ca sa iti reia tezele din Iunie ’90, asta inseamna sa fii nemuritor. Cum sa moara nea Nelu’ cand se anunta un val de status-uri “Je suis miner”? Haideti cu scuzele pentru cine a chemat minerii impotriva “elementului dusmanos neo-legionar, pericol pentru democratie” . Matrix, coproductie romano-sovietica #foreveryoung. – Ciprian Apetrei”
PS: Pe 5 iunie anul acesta, ziua alegerilor locale, este, la fel ca şi pe 20 mai 1990, Duminica Orbului. Să ne dea Dumnezeu lumina ochilor minţii ca şi pe cea a Învierii!
Împreună cu rep. Frank Wolf, membru republican al Congresului timp de 34 de ani
Prelegere la Congresul SUA despre problemele democraţiei în Europa de Est
Răposatul Mihai Chiţac, fost ministru de Interne FSN din perioada Mineriadei din Iunie 1990, a invocat în apărarea sa, la Tribunal, o afirmaţie a fostului procuror Monica Macovei, potrivit căreia, la Unitatea de Jandarmerie de la Măgurele, unde erau deţinuţi ilegal şi maltrataţi încontinuu sute de protestatari din Piaţa Universităţii, “nu a văzut nici un act de violenţă”.
Publicată de Varujan Vosganian în 2012 pe blogul său şi reprodusă apoi de mai multe publicaţii online (InPolitics, Cotidianul, Etc), declaraţia lui Chiţac a apărut, normal, şi la Roncea.Ro de unde a fost preluată şi de Radu Tudor. Ce face Mandela de Dâmboviţa? Din toată lista ne dă pe mine şi pe Radu Tudor în judecată, împreună cu Mihai Gâdea, care l-a citat pe colegul lui de trust. De la fiecare vrea câte 10.000 de euro şi, în plus, să ştergem şi postările, adică să rescriem istoria, ca-n Orwell. Dar, cum spunea cineva, nici unul dintre noi n-a dat bani la curve.
Normal, Justiţia Română ne-a dat dreptate: am câştigat Procesul, în numele Libertăţii Presei. Dar “justiţiara” a contestat… Justiţia. Şi a făcut Apel. Pentru că azi am un nou termen îl întreb pe generalul Ion Vasilache: cât mai durează până când vor fi inculpaţi şi procurorii-anchetatori din iunie 1990? Dar “ziariştii” incitatori la violenţe rezultate în crime? De ce trebuie să ne pierdem noi timpul în loc ca Parchetul să-şi facă datoria?
Nu ştiu ce a făcut Macovei pe 13-15 iunie. Naşa şi colega ei de birou, Alice Drăghici, ca şi ziarista Simona Ionescu de la EvZ, susţine că Macovei a eliberat cel puţin un mandat de arestare în alb. Eu nu ştiu. Este de datoria organelor să afle. Ceea ce ştiu eu însă, cu certitudine, este că după ce a luat contactul cu ilegalităţile odioase din Unitatea de la Măgurele, “drept-omnista” Macovei nu s-a dus nici la Europa Liberă şi nici la TVR. Presa şi opinia publică au aflat despre atrocităţile de la Măgurele numai după eliberarea fraţilor Roncea, care au mers direct la România liberă, unde a apărut apoi serialul demascator “Infernul se numeşte Măgurele”. “Justiţiara” Monica Macovei, în schimb, a tăcut. Chitic. Ceea ce, din câte ştiu eu, se numeşte nedenunţare şi complicitate la torturile şi abuzurile inumane de la Măgurele. Intră sau nu în atenţia Parchetului Militar? Eu cred că da.
Haideţi să vedem împreună doar 1% din ce n-a văzut Mandela Macovei la Măgurele:
De altfel, şi astăzi Monica Macovei minte prin omisiune cu privire la rolul ei de procuror în 13-15 iunie. Pe blogul ei de “memorii” prezintă “faptele” astfel: I. 13 iunie 1990. Pe 13 iunie dimineața, în drum spre birou, am trecut prin Piața Universității, care de 52 zile era liberă de comunism. Însă, pe 13 iunie 1990, Piața nu mai era nici a Universității, și nici liberă. Era ocupată de milițieni și de alții, încă nu știm de cine și ce grade aveau. Mulți dintre demonstranți fuseseră retinuți și duși pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1, iar apoi, unii au fost duși la Unitatea Militară din Măgurele. (…)” Atât şi nimic mai mult aflăm despre programul procuroarei din data de 13 iunie 1990. După cum vedeţi, Macovei “uită” să spună că şi ea a fost la Măgurele, dar nu în calitate de anticomunistă ci de anchetatoare a anticomuniştilor din Piaţă. De aici, Macovei sare direct în mai 1991. Şi tot aşa, până azi.
Repet, aşadar: Când vor fi invitaţi la audieri toţi procurorii-anchetatori sau tăinuitori din 13-15 iunie 1990?Au trecut 25 de ani!
Îi solicit public generalului Vasilache, ca după ce o audiază pe “coloneleasa” Macovei să-i transmită rezultatul anamnezei şi dnei judecator Mariana Hortolomei de la Curtea de Apel, ca să scurtăm drumul spre finalitatea actului de Justiţie.
Până atunci, un remember asupra cazului, reprodus din Curentul, 2013 (!):
Iunie 1990: Justițiara Monica Macovei s-a prefăcut că nu observă infernul de la Măgurele
de Vasile Surcel
Venită, parcă, de dincolo de moarte, declarația dată de gen. Mihai Chițac în fața procurorilor, pe 5 iulie 2005, descrie acțiunea Poliției, din punctul lui de vedere. Dar și cu dorința, evidentă, de a-i convinge pe anchetatori că, el personal, n-a avut prea multe tangențe cu ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. De fapt, Chițac trece rapid peste episodul „evacuării” Pieței Universității. Pusă față în față cu relatările zecilor și sutelor de oameni care au îndurat cumplitele efecte ale „operațiunii”, povestea fostului ministru de interne pare un rezumat modest, încropit de o loază repetentă. Totuși, ea are și un merit: reamintește indiferența complice de care a dat dovadă o distinsă doamnă, fost procuror care, acum, se laudă că ar fi întruchiparea intransigenței justițiare.
Măsuri de salubrizare
De fapt, povestea lui Chițac este „cuminte”, mai că ai crede că e depănată de Ion Iliescu însuși: „Potrivit măsurilor stabilite, în dimineața de 13 iunie la ora 04,30, concomitent cu formarea cordoanelor de blocare a străzilor, s-a trecut la reținerea și îmbarcarea în autobuze a persoanelor care dormeau în piață. Acțiunea a fost condusă de șeful IGP, gen. Diamandescu și de șeful Poliției Capitalei, gen. Bâtlan și a durat aproximativ o oră și jumătate. Imediat după eliberarea pieței unitățile de gospodărie comunală au întreprins acțiuni de salubrizare a zonei”. Poate că deja am uitat dar, și în dimineața de 22 decembrie 1989, forțele de ordine comuniste au „salubrizat” străzile Capitalei. Iar atunci, asta a însemnat că au spălat cu furtunul sângele victimelor ucise în noaptea precedentă. Conform „Planului” supervizat de Iliescu, Petre Roman et comp în diminața de 13 iunie 1990, Piața Universității a fost luată cu asalt de 1480 de polițiști, plus alte cîteva sute de oameni din alte categorii de personal militar. Cu cine s-a confruntat această oaste, înarmată până în dinți? Scris chiar de mâna lui Chițac, cu tot cu ortografia lui de general format în regimul comunist, răspunsul ar putea fi considerat de-a dreptul hilar, dacă nu am fi aflat despre dramele petrecute atunci „Au fost reținute 276 de persoane care dormeau în piață, pe trotuare, în corturi, în tomberoanele destinate colectării gunoaielor, care au fost transportate la Măgurele”. Adică oștirea pusă în mișcare la ordinul lui Iliescu și ai lui, s-a luptat cu boschetarii „care dormeau în tomberoanele destinate colectării gunoaielor”? Se pare că da! În schimb, nici până înziua de azi, anchetatorii nu l-au întrebat nici pe Iliescu ori pe vreunul dintre acoliții lui, de ce au dorit și până la urmă au și reușit, să asmută, din nou, Armata împotriva propriului său popor. Victimele care au trecut prin iadul cumplit al acelei dimineți relatează că, atunci, în corturi nu mai erau decât vreo 10-15 greviști ai foamei, care au fost luați pe sus „cu fulgi cu tot”. Iar restul până la cei 276 de arestați au fost, de fapt, trecători matinali care și-au manifestat indignarea față de duritatea nejustificată a acelei intervenții în forță. Chițac spune că aceștia au fost duși la Măgurele. Este vorba despre unitatea de jandarmi care, pe atunci, funcționa în comuna Măgurele. În declarația sa Chițac a mai menționat: „Precizez că acțiunea din dimineața de 13 iunie a fost supravegheată de mai mulți procurori care nu au constatat violențe sau alte încălcări de legi din partea Poliției și au hotărât eliberarea reținuților”. Ei bine, printre acești anchetatori s-a numărat și, pe atunci încă tânăra, Monica Macovei. Implicat în mod direct fiind în acele evenimente, Mihai Chițac nu poate fi considerat o „sursă” îndeajuns de credibilă în această privință. Probabil conștient și el însuși de asta, Chițac a preferat să le relateze procurorilor ceea ce Monica Macovei povestise, ea însăși, într-o declarație publicată în numărul 1495 din 29 mai 1997 a cotidianului „Evenimentul zilei”.
„Biblioteca“ de la Măgurele
În acel interviu europarlamentarul justițiar spunea: „Am luat contact cu problema Piața Universității în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 și, împreună cu alți doi colegi de la aceeiași unitate, am fost trimiși la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câțiva colegi de fosta Procuratură a Municipiului București: Alexandru Țuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unității că cei ridicați din Piața Universității stăteau la mese și scriau declarații sub suprevegherea unor polițiști”. Mai că-ți vine să crezi că, din greșală, Monica Macovei ajunsese atunci undeva, în liniștea și pacea unei săli de lectură de la Biblioteca Academiei. După aceasta urmează o afirmație de-a dreptul aiuritoare: „Nu am văzut nici un act de violență. Citind aceste declarații am spus: Nu rezultă comiterea nici unei infracțiuni, toată lumea pleacă acasă”. De ce aiuritoare? Simplu: pentru că în acea vreme Macovei era, după cum și ea spune, doar un simplu executant, procuror al unui Parchet de sector. Fostul procuror Țuculeanu ne-a relatat că, atunci, la Măgurele au fost trimiși procurori de la toate eșaloanele, inclusiv de la Parchetul General. Toți oameni cu poziții ierarhice importante, cu mare putere de decizie. În aceste condiții cum să credem că putea Macovei să-i ocolească și să dispună peste capul „granzilor” că „toată lumea pleacă acasă”? Există două posibilități: ori ea a mințit în acea declarație și doar s-a „dat mare” atribuindu-și o putere de decizie pe care nu o avea. Ori spune adevărul, caz în care atunci ea a acționat conform principiului „funcția bate gradul”. Bineânțeles că, în acest din urmă caz ne putem întreba, pe bună dreptate, cine era și cine este cu adevărat, Monica Macovei? Și mai ales, cât de importantă o fi fost, atunci, „funcția” ei?
Infernul
La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo, își scriau liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni în care domnia sa a văzut doar niște erudiți „bibliotecari”. Rememorând acele vremuri, unul dintre cei care au trecut pe acolo are amintiri cumplite care l-au marcat pentru restul vieții sale: „Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa… eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală – chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă. Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele – încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare – vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri – eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ – ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului – garajul unităţii de la Măgurele – izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil – totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina…” Cam așa a a arătat, în realitate, cazarma de la Măgurele unde Monica Macovei a văzut liniștea unei săli de bibliotecă.
Relatrea generalului Chițac continuă prin menționarea faptului că „Între orele 13,30-16,00, acțiunile turbulenților s-au intensificat trecându-se la acte agresive turbulente directe, prin lovirea polițiștilor din cordoane cu pietre sau alte obiecte contondente și la incendierea mașinilor de poliție și autobuzelor folosite pentru blocarea unor străzi. Pe măsură ce situația din Piața Universității devenea din ce în ce mai explozivă, am telefonat de mai multe ori la sediul FSN, care prin neaducerea muncitorilor lăsase piața goală. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Iliescu sau cu NS Dumitru, secretara acestora îmi spunea să mai aștept, că muncitorii sunt pe drum iar liderii respectivi nu sunt în local”. Bineînțeles că nu suflă nici măcar un cuvânt despre convorbirea telefonică prin care era anunțat că polițiștii și-au dat foc la autobuze, așa cum ne-am înțeles”. În urmă cu vreo trei săptămâni, distinsul avocat Doru Viorel Ursu, cel care l-a înlocuit pe Chițac în fruntea MI a încercat să explice că acel „ne-am dat foc la autobuze” era o expresie de neputință, oarecum similară cu argoticul „Ne-am dat foc la valiză”. Penibilă explicație. Pe imaginile filmate în acea dupăamiază se vede clar cum un scutier aruncă o sticlă incendiară asupra asupra unuia dintre autobuzele Poliției. Poate că, dacă tot vrea să redeschidă și „Dosarul Mineriadei”, domnul general Vasilache va pune pe cineva să se uite cu atenție și la acele filme.
Decizia de inculpare a tartorului mineriadei din iunie 1990, Ion Iliescu, nu reprezintă o noutate pentru autorul acestor rânduri. Vizitele pe care le-am întreprins la Parchet în ultima perioadă, în calitate de martor şi victimă a evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, conduceau către această acţiune iminentă. Conform estimărilor noastre, circa 70 de alţi responsabili ai regimului Iliescu ar trebui inculpaţi pentru crime contra umanităţii şi complicitate la aceste crime. La această cifră se adaugă şi cei 20 de procurori-anchetatori ai celor peste 1000 de reţinuţi ilegal la Unităţile militare de la Măgurele şi Băneasa. Printre aceştia se află şi Monica Macovei. De asemenea, unul dintre cei anchetaţi ar putea fi chiar cel care a instrumentat Dosarul Mineriadei, ca şi pe cel al Revoluţiei, blocând inculparea vinovaţilor timp de peste două decenii. Este vorba de generalul Dan Voinea.
“In acest duh al iubirii Mantuitorului, al Adevarului, au gandit, au actionat, acesti copii ai nostri, astazi mult mai maturi, si in decembrie 1989 si in lunile martie, aprilie, mai, iunie 1990. Acest duh crestin sa ne calauzeasca, cu certitudinea ca numai acest duh, al Adevarului, si al Iubirii, poate sa biruie raul din lume. Si ca aceste doua valente, Lumina si Iubire, vor sta la temelia neincetatei noastre innoiri si invieri. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Hristos s-a inaltat!” – Parintele Galeriu la vernisajul Expozitiei de Fotografie “Ziua a treisprezecea” – Expozitie-manifest in memoriam “Piata Universitãtii” de Victor Roncea. Vorbitori: Parintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, George Roncea. 13 Iunie – 13 Iulie 1997, Galeria Etaj 3/4 – ArtExpo, Teatrul National, Bucuresti. Organizator: Asociatia Jurnalistilor Crestin-Ortodocsi. Video:
Monica Luisa “Mandela” Macovei, fost procuror comunist implicat ulterior şi în Mineriada din 13-15 iunie 1990, a decis propagandistic să dea în judecată trei ziarişti care, conform actului de Chemare în judecată, ar fi regizat o “campanie de presă” prin “acuzaţii mincinoase” şi “declaraţii denigratoare şi defăimătoare” (sic, să mai pună mâna pe manualul de Limba română, şi ea şi avocata ei!). În Cererea de Chemare în judecată, înregistrată la Registratura Tribunalului Bucureşti pe 1 august 2014 se arată în ce consta aşa-zisa “campanie de presă” “defăimătoare şi denigratoare” (sic, din nou): Victor Roncea este “vinovat” ca a postat pe blog un Document folosit la procesul său de inculpatul Mihai Chiţac, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, în care acesta se apăra folosindu-se de o declaraţie a fostului procuror Monica Macovei, care afirma, textual, că la Unitatea de la Măgurele, unde a fost trimisă pentru anchetarea protestatarilor arestaţi în 13 – 15 iunie 1990, “nu a văzut nici un act de violenţă“; Radu Tudor era acuzat că a preluat acest document şi l-a însoţit de un mic comentariu (Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990); iar Mihai Gâdea că l-a prezentat într-o emisiune.
“Campania” fiind finalizată, la proces, martora de serviciu, o subalternă a actualei europarlamentare, pe numele ei Stancu Constantinescu Marilena, a susţinut că toţi colegii europarlamentari ai cunoscutei activiste homosexuale au fost ultragiaţi de afirmaţiile publicate de blogurile Roncea.Ro, Radu-Tudor.Ro şi prezentate de Antena 3 iar doamna Monica Macovei a plâns. Pentru aceasta şi pentru faptul că nu i-am publicat “Dreptul la replică”, conform deontologiei profesionale, şefa asociaţiei de locatari de la blocul M1o din Tudor Arghezi, ne cerea drept despăgubiri “morale” 10.000 de euro de căciulă. Doamna Judecător a fost curioasă dacă Monica Macovei a solicitat şi trimis acest “Drept la replică” celor incriminaţi, spre publicare. “Nu”, a zis martora lui Mandela, adevăr grăind, prin gură păcătoasă.
Acestea fiind zise, în urma unui discurs elocvent al avocatului Mihai Mustăciosu, reprezentantul celor doi ziarişti Intact, şi a pledoariei mele, care m-am auto-reprezentat 🙂 procesul s-a încheiat, spre pronunţarea Doamnei Justiţii. Care a decis: Monica Macovei rămâne ceea ce este – fostă procuroare comunistă şi procuror-anchetator la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Instanţa a respins, ieri, 6 iulie 2015, acţiunea tovarăşei Monica Macovei, ca neîntemeiată. Încercarea acesteia de a-şi recosmetiza trecutul – ca în cazul Şova cu tatăl general care era “doar” colonel Secţia Militară a CC al PCR – a fost strivită. Speranţa ei de falsificare a adevărului a căzut la pământ. Libertatea presei a învins! S-a convins, oare, că s-a înşelat (dacă nu, sunt dispus să-i public “dreptul la replică” 🙂 )?
PS: Nu degeaba zicea colegul ei de fabulă care a tot umflat broscuţa că “macoveismul este o formă prostească a băsismului”. – 🙂 🙂 🙂
PPS: Când începe DNA căutarea şi găsirea banilor negri din campaniile PDL, milioanele murdare de euro care au făcut-o şi pe madam Mandela Macovei europarlamentară???
Începând de ieri Telejurnalul TVR prezintă, timp de şapte zile, o serie de reportaje speciale despre Fenomenul Piaţa Universităţii şi Mineriada din 13-15 iunie 1990, realizată de cunoscutul jurnalist al televiziunii naţionale Cristian Răuţu. Victor Roncea, dar şi fostul pro-contra băsist George Roncea, printre cei intervievaţi. Felicitări TVR!
TVR a creat şi pagina specială de Facebook.com/Mineriada.Video de la primul reportaj, mai jos:
Piaţa Universităţii – Zona liberă de neocomunism. După 25 de ani
Se împlinesc 25 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie. Televiziunea Română difuzează o serie de materiale despre evenimentele de atunci, evenimente care ne-au schimbat radical destinele. Violenţele inimaginabile acum au fost declanşate de ceea ce numim “Fenomenul Piaţa Universităţii”. Iată cum s-a născut unul dintre cele mai îndelungate proteste din lume.
Primele alegeri după Revoluţie erau anunţate pentru data de 20 mai 1990. 73 de partide şi formaţiuni politice erau, oficial, în cursă. De aceea, Bucureştiul era zilnic scena mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor.
La data de 22 aprilie erau programate două mitinguri şi un marş.
Un incident minor a dus la decizia de blocare a circulaţiei, care apoi a creat fenomenul Piaţa Universităţii.
Pe 24 aprilie, Liga Studenţilor a dechis balconul şi a declarat “Zona liberă de neocomunism”.
Pe 22 aprilie au rămas în Piaţă nici 10 oameni. Peste 3 zile aveau să vină 30.000.
Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice din lagarul de la Magurelede ZiaristiOnlineTV “Monica Macovei s-a jurat, pe sucul de rosii, ca nu a fost implicata in arestarea si anchetarea protestatarilor din Piata Universitatii, in iunie ’90. Surprise, Simona Ionescu ii da peste bot. Au uitat baietii sa-i curete eficient “mapa profesionala” si printre ramasite s-a gasit un mandat de arestare semnat de… M10-MACOVEI. Gurile rele, extremistii de atunci, isi amintesc cum justitiara de azi ancheta la Magurele tinerii maltratati de militienii FSN-isti”, scrie Marius Mina.
“La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo își scriau, liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni”, scria “Curentul” încă din 2013 (!).
Astăzi, Monica Macovei tocmai i-a dat în judecată pe jurnaliștii Victor Roncea, Radu Tudor și Mihai Gâdea pentru că ar fi lezat onoarea și reputația fostului Ministru al Justiției, aminteşte ActiveNews în articolul întitulat “EVZ: Monica Macovei a emis un mandat de arestare în timpul Mineriadei din 1990. Credeți că era pentru un miner?”.
Ce s-a întâmplat? Aceștia sunt acuzați că au mințit în legătură cu activitatea ei de procuror în timpul Mineriadei din 1990. În actul de chemare în judecată, postat pe blogul lui Victor Roncea, Monica Macovei neagă vehement că ar fi emis vreun mandat de arestare pentru manifestanții din 1990, consemnează sursa citată.
Cu toate acestea, jurnalista Simona Ionescu a scris în Evz un material în care își amintește de o conferință de presă, în care s-a amintit de faptul că procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare pentru Mineriada din 1990.
EDITORIALUL EVZ. O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!
Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.
E vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iunie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.
O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.
Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.
Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.
Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992-1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.
Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:
„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.
Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.
Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)
Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.
Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.
Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.
Adrian Sârbu a fost arestat pentru ce ştia că face orice ziarist din România. Pe când va fi inculpat însă şi pentru terorism şi crimă?
De peste doua decenii, Adrian Sarbu practica spalarea de bani si evaziunea fiscala. Orice simplu ziarist din Romania cunostea acest fapt. Daca Sarbu nu ar fi beneficiat insa de protectia tuturor guvernarilor de pana acum, ar fi putut fi arestat cand si-a inceput activitatea infractionala care avea sa-l transforme in milionar si factor de influenta al vietii politice din Romania, cat si principal agent distructiv al moralei si valorilor nationale, prin intermediul fostului sau post de televiziune, ProTv. De asemenea, daca nu ar fi beneficiat de protectia presedintilor-mafioti Iliescu, Constantinescu si Basescu, manipulatorul Sarbu ar fi putut fi arestat si inchis, de 25 de ani, si pentru tentativa de atentat terorist si complicitate la crima. Despre ce este vorba? Conform marturiilor din Dosarul Mineriade din 1990, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispozitie 20 de garnituri de tren si 11 autocare pentru a veni in Capitala. In cursul diminetii de 11 iunie 1990, Bogdan Patrascu, deputat FSN de Dambovita, secretarul Camerei deputatilor si secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sarbu ca la Guvern s-a luat hotararea de evacuare a Pietii Universitatii si a fost solicitat pentru a-si acorda tot sprijinul necesar. Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat primvice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a. In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galati. Ministrul i-a raspuns ca e nevoie de o comanda speciala, care in cele din urma a fost facuta. Atrocitatile comise de mineri in iunie 1990 s-au soldat cu sase morti, oficial, in realitate cateva zeci, si sute de raniti si arestati ilegal, maltratati bestial. Insa pe langa faptul ca Sarbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat si pentru propria-i tentativa de asasinare in masa printr-un act terorist, respectiv aruncarea in aer a balconului Universitatii prin plasarea unei masini-capcana incarcata cu exploziv. In parte, planul sau a fost realizat, ancheta dovedind ulterior ca autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, in timpul interventiei din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupata de fortele de politie, alte distrugeri similare din centrul orasului si de la TVR justificand apoi pentru FSN chemarea minerilor. Ideea lui Sarbu urma sa fie pusa in practica de un cadru militar reactivat in decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru, un anume Ilie Dragoi, supranumit “generalul rosu”, care ulterior a devenit consilier parlamentar. Portalul Ziaristi Online a publicat in premiera o informare pe aceasta tema facuta de doi generali SRI (r), Adrian Barbulescu si Aurel Rogojan, in cadrul unui interviu aparut si in revista “Vitralii”, a veteranilor serviciilor secrete romanesti.
Politica, spionajul şi mafia: de la Elena Lupescu la Elena Udrea În contextul geostrategic grav şi complicat, subminarea prin scandaluri a componentelor informative ale securităţii naţionale ar însemna un pericol major, motiv ca undeva, cineva să se felicite şi să-şi râdă în barbă de cât de bine i-au ieşit socotelile.
Am vorbit de-a lungul timpului despre trecutul de procuror comunist al Monicai Macovei, astazi autodefinita drept mare anticomunista.
Am spus si faptul ca Macovei a fost procuror anchetator la mineriada din Iunie 1990, momentul producerii unor imense abuzuri asupra unor oameni nevinovati din partea autoritatilor din acea vreme.
Iata azi un document publicat de jurnalistul Victor Roncea pe blogul sau, www.roncea.ro.
Informatiile, din dosarul fostului ministru de interne Mihai Chitac, sunt explozive. Din document reiese ca Macovei a fost in unitatea ororilor de la Magurele, unde autoritatile au dus cu forta, in stare de arest, sute de protestatari din Piata Universitatii. Mai mult decit acest fapt grav, procurorul Macovei spunea ca la Magurele totul era bun si frumos, desi marturiile celor batuti si amenintati sunt numeroase si impresionante.
INTRERUPEM RELATAREA DIN MOTIVE DE…
CENZURA
[CENZURAT] Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).
April 19th, 2016 
VR 
Zilele acestea am asistat fără mirare la o campanie grotescă de demonizare a lui Marian Munteanu, pusă în practică cu tehnici KGB prăfuite dar, după cum se vede, încă eficace şi astăzi. “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, împreună cu site-urile satelite de tipul “Azi” şi “Dimineaţa”, s-au întrecut în încercarea disperată de a-l lipi pe Marian Munteanu de întrunirea de la Sinaia a radicalilor conduşi de Marine Le Pen, personaj care nu s-a dat în lături de la un împrumut serios acordat formaţiunii sale de Rusia lui Putin. Chiar dacă Marian Munteanu s-a aflat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, alături de susţinătorii Familiei Bodnariu, căutători de nod în papură i-au găsit “reprezentanţii” la Sinaia: membri ai “asociaţiei lui – Grupul pentru România”. Degeaba zic “daciştii” că nu Munteanu a înfiinţat GpR-ul şi că omul s-a retras de mai mult timp din această grupare eteroclită, “deontologii” noştri ştiu, întotdeauna, mai bine.
În corul vânătorilor de drepturi constituţionale ale candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, s-a auzit şi vocea hârşâită a unui fost procuror comunist şi anchetator în timpul Mineriadei din 1990, susţinând cu accente patologice afirmaţia falsă şi defăimătoare cu privire la “anti-americanismul” celui pe care, prin funcţia ei, îl vâna şi în 1990, dar şi înainte de 1989, exact la fel cum o face şi azi. Degeaba spun cei din Grupul Independent pentru Democraţie că Fenomenul Piaţa Universităţii a fost prima manifestare deschisă de euroatlantism a României. Acum, trebuie să şi “dovedim” asta. Doar suntem la “Tribunalul Poporului” redivivus. Ei bine, împreună cu Marian Munteanu am avut ocazia să particip, în anii ’90, ca invitaţi speciali, la numeroase manifestări şi întâlniri de la Washington, la Departamentul de Stat sau pe Capitoliu, şi nu numai. De atunci, timp de 25 de ani, Marian Munteanu a fost invitat, anual, la Washington D.C., ca reprezentant de seamă al societăţii civile româneşti. Orice alegaţie de tipul celor formulate cu o ciudată ură de personaje străine de democraţie şi, în fond, atât de România cât şi de valorile occidentale, este, ca atare, total neavenită. Înainte de a prezenta “dovezile”, mai fac următoarele remarci:
Împreună cu rep. Frank Wolf, membru republican al Congresului timp de 34 de ani
Prelegere la Congresul SUA despre problemele democraţiei în Europa de Est
Posted in 
Tags: 
