Fiecare dintre ei avea o fiică. Fata moşului era harnică, cuminte, frumoasă şi ascultătoare, iar fata babei era urâtă şi rea.
Fiind foarte răbdătoare şi harnică, fata moşului îndeplinea toate muncile grele pe care i le cereau baba şi fata ei să le facă.
Când venea dintr-un loc de la muncă, pleca în altul, iar cele două tot nemulţumite erau. În faţa moşului, fata babei şi baba spuneau mereu vorbe urâte despre fata lui.
Moşneagul îşi cheamă fiica şi o îndeamnă să plece încotro îi va arăta Dumnezeu, pentru că la casa lui nu mai este chip să rămână, fiindcă se face gâlceavă din pricina ei, căci e „rea de gură şi înnărăvită”.
Fata moşului plecă de acasă şi, în drumul ei, întâlni o căţeluşă bolnavă, un păr plin de omizi, un cuptor dărăpănat şi o fântână părăsită. Ea s-a oprit din drum şi i-a îngrijit, apoi a mers mai departe să-şi caute stăpân.
Fata s-a rătăcit şi, în cele din urmă, a întâlnit o bătrână care o găzdui şi o rugă să-i facă de mâncare şi să-i îngrijească copilaşii.
Când Sfânta Duminică (căci ea era bătrâna) se întoarse de la biserică, a găsit copiii hrăniţi şi, fiind foarte mulţumită, o chemă pe fata moşului să-şi aleagă din pod … o ladă.
Fata îşi alege cea mai mică şi mai urâtă ladă şi se întoarce acasă. În drum spre casă, e întâmpinată de cuptor, care-i dă plăcinte, de fântână, care-i potoleşte setea şi-i oferă două pahare de argint, de păr, care-i dă pere dulci, şi de căţeluşa care-i oferă o salbă de galbeni.
Fata ajunge acasă şi, din lada primită de la Sfânta Vineri, umple gospodăria moşneagului cu herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi.
Fata babei privi cu ură la tot ce adusese fata moşului şi plecă şi ea lăudându-se că va aduce mai multe bogăţii. Întâlneşte, ca şi fata babei, căţeluşa bolnavă, părul plin de omizi, cuptorul dărăpănat şi fântâna părăsită, dar nu îngrijeşte pe nimeni.
Ajunge şi ea la Sfânta Duminică unde va face treburile casei cu nepricepere, de şi-a pus mâinile-n cap bătrâna când s-a întors de la biserică.
Înainte de a pleca de la bătrână, îşi alege şi ea o ladă (cea mai mare şi mai frumoasă) şi, în drum spre casă, cuptorul, fântâna, părul şi căţeluşa refuză, la rândul lor, să o ajute. Ajunsă acasă, din lada aleasă, au ieşit balauri care au înghiţit-o pe babă cu tot cu fata ei *.
* Versiunea la zi: se pare ca, de fapt, l-au inghitit pe mos, din moment ce in poza apar doar baba si brigadierii de la Monsters Inc 🙂
* Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: ”Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România.
* România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Sunt sigur că mulţi dintre cititorii români n-au auzit de Atifete Jahjaga, aşa cum mulţi dintre americani nu numai că n-au auzit de Traian Băsescu şi nu ştiu unde este România pe hartă, dar nici n-au idee de existenţa “singurei ţări care pune probleme Uniunii Europene”.
Atifete Jahjaga este al treilea preşedinte femeie din Europa de la căderea regimurilor comuniste. Primul preşedinte femeie de după 1989 şi totodată prima, dar şi ultima preşedintă a defunctei Republici Democrate Germane (RDG) a fost Sabine Bergmann- Pohl, care a stat în această funcţie doar şase luni, fiind silită să demisioneze la unificarea Germaniei, iar acum, ca şi est-germana Angela Merkel, este o politiciană de dreapta, creştin-democrată. A doua femeie preşedinte din istoria recentă a Europei este mai cunoscuta Mary Robinson, preşedintă a Irlandei timp de şapte ani, până în 1997, când a demisionat cu trei luni înainte de încheierea mandatului pentru a deveni înalt comisar ONU pentru Drepturile Omului, poziţie din care s-a ocupat chiar de fosta Iugoslavie.
* Curtea Constituţională a Kosovo a hotărât că mandatul preşedintelui trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani
Spre deosebire însă de predecesoarele sale europene, Atifete Jahjaga, care trebuia să fie preşedinte doar pe o perioadă de nouă luni, nu şi-a dat nici o demisie la expirarea mandatului său de tranziţie, la începutul lunii trecute. Dimpotrivă: Curtea Constituţională a republicii independentiste Kosovo a hotărât că acesta trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani. Bomboana de pe coliva pretendenţilor la preşedinţia Kosovo a fost pusă chiar de acelaşi emisar itinerant al diplomaţiei americane, asistentul Philip Gordon, care, într-un desant operativ la Pristina, a întărit decizia Curţii Constituţionale susţinând cu tărie că Atifete Jahjaga a dovedit abnegaţie faţă de statul de drept şi că hotărârea Curţii trebuie respectată de toate părţile. Ceea ce s-a şi întâmplat.
“Un motiv suplimentar, preferat de comunitatea internaţională, este nevoia de stabilitate politică în Kosovo. Comunitatea internaţională se grăbeşte să părăsească Balcanii şi să îi prezinte ca pe o regiune paşnică şi stabilă; nu doreşte să vadă o nouă criză politică în Kosovo”, a afirmat în sprijinul acţiunii SUA Ardian Arifaj, director de programe la Institutul pentru Cercetare Politică şi Dezvoltare din Kosovo, citat de SE Times. Vă sună cunoscută formularea? Institutul respectiv, cu un nume aşa de pompos că poţi să crezi că e o filiala a NASA şi NSA la un loc, este finanţat generos, anual, cu sute de mii de dolari, de Fundaţia Soros pentru o “Societate Deschisă” şi de Rockefeller Brothers Fund. Ei şi? Poate e vorba de o coincidenţă, dar emisarul nostru transatlantic şi transbalcanic, Philip Gordon, s-a evidenţiat ca lector la Institutul Internaţional de Studii Strategice şi la unul dintre cele mai influente “think-tank”-uri din lume, Brookings Institution, ambele aflate pe lista de “grant”-uri generoase din partea aceleiaşi Fundaţii a Reţelei Deschise Soros (Soros Open Network). Philip Gordon este şi colaborator regulat al revistei Foreign Affairs a Consiliului pentru Relaţii Străine/Externe (Council on Foreign Relations – CFR), instituţie globalistă al cărei preşedinte onorific este venerabilul David Rockefeller.
* Philip Gordon, după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu: “Am auzit ceea ce a trebuit”
Prezent la Bucureşti, Philip Gordon a declarat după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, că “a auzit ceea ce trebuia”. Nu ştim dacă a şi văzut ceea ce trebuia, dar cu această scurtă propoziţie decizia actualei administraţii democrate, de stânga, a SUA, pare a fi luată. Evident, în favoarea reprezentantului declarat al dreptei din România.
Aflat în biroul de campanie al preşedintelui suspendat, Philip Gordon i-a indicat lui Traian Băsescu că trebuie să-şi dea afară jurnaliştii ca să înceapă discuţiile. “Yes, yes, yes”, a răspuns Băsescu, amintindu-ne de o intervenţie similară şi la fel de promptă a diplomaţiei române în faţa celei americane, respectiv cea a lui Adrian Cioroianu rămas ca la poarta nouă în faţa Condoleezzei Rice. Nimic din discreţia şi subtilitatea invocate de Traian Băsescu pe tema discuţiilor secrete de cedare a suveranităţii naţionale pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” nu a părut să mai transpire din resorturile diplomatice ale preşedintelui suspendat, la întâlnirea cu emisarul american.
Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al SUA, s-a mai întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu, la Cotroceni. Mentalitatea politicienilor aflaţi la putere în România reflectă, din păcate, exact imaginea pe care şi-au consolidat-o, în timp, diverşii comisari trimişi în control la Bucureşti, fie ei sovietici, sau, mai nou, europeni şi americani: aceea de vasali. Deşi există un principiu internaţional al egalităţii suverane a statelor, nimeni nu îşi poate imagina la Washington sau aiurea că vreun secretar de stat al MAE de la Bucureşti, să spunem Dan Petre, s-ar putea întâlni, vreodată, cu preşedintele şi, totodată, şeful executivului american, la Casa Albă.
* Philip Gordon şi Wesley Clark
Până la această oră nu ştim încă dacă Philip Gordon s-a văzut, însă, poate cu cel mai important posibil interlocutor al său, tovarăşul de idei politice şi militare internaţionale, de la “războiul contra terorismului” la “independenţa Kosovo”, generalul american (r) de patru stele Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, fost candidat la alegerile pentru Casa Albă, din 2004, fost susţinător al candidatei democrate Hillary Clinton şi, apoi, al lui Barack Obama, la alegerile prezidenţiale din 2008. În prezent, Wesley Clark este “consilier special (special adviser) pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, al premierului Victor Ponta.
Americanul Clark este legat, însă, de Europa prin mai multe fire. Potrivit paginii sale de pe Wikipedia, familia lui Clark provine chiar din vecinătatea României, fiind o familie de evrei belaruşi care a decis să emigreze în America pe fondul antisemitismului rusesc. Poate aşa se explică şi decizia sa de a ordona foc contra trupelor ruseşti care aterizau într-o operaţiune surpriză pe aeroportul din Kosovo, pe 12 iunie 1999, preluând controlul acestuia, cu toate că forţele anglo-americane împânziseră deja provincia sârbă. Colegul său britanic a refuzat, însă, comanda. Pe lângă această legătură ancestrală, iţele ghemului se cam încurcă în zilele noastre.
* Wesley Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia
Generalul (r) Clark este şi co-preşedinte al Growth Energy, un grup de lobby în domeniul energiei alternative, dar şi director în “board”-ul companiei BNK Petroleum Inc, care desfăşoară prin subsidiara sa, Indiana Investments, largi operaţiuni de captare a gazelor de şist în Polonia. Cu numai câteva zile în urmă, mai precis pe 7 august, compania lui Wesley Clark (https://www.bnkpetroleum.com/en/) a anunţat mari succese la explorarea Gapowo B-1 a concesiunii Bytow, apartinand Indiana Investments, unde s-a forat la peste 4300 de metri, cu rezultate deosebite. Compania deţine largi concesiuni în Polonia, pe care le puteţi vizualiza în harta alăturată (https://www.energy-pedia.com/news/poland/new-151330).
Culmea, tot în Polonia, la Varşovia, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE, fost şef demis al MAE şi fost membru al “board”-ului de conducere al Fundaţiei Soros România, anunţa în luna aprilie a.c., pe fondul unor proteste publice din ţară, că Chevron, compania americană care a început prospecţiunile pentru exploatarea gazelor de şist în România, este de acord cu desecretizarea contractelor sale.
Plecarea lui Ungureanu din post şi venirea lui Ponta nu au încurcat planurile afaceriştilor din domeniul resurselor naturale. Pe lângă gazele de şist, miza uriaşă a Roşiei Montane, la care ne vom referi mai jos, a rămas, însă, în aer.
Evident, numirea lui Clark, “pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, într-o funcţie neremunerată, aproape filantropică, a suscitat semne de întrebare fireşti privind interesul său faţă de eventualele exploatări ale gazelor de şist în România. Mai ales când compania în cauză este deţinută parţial şi de mogulul internaţional George Soros, acelaşi filantrop care a finanţat, în parte, şi campania electorală nereuşită a generalului Wesley Clark pentru preşedinţia Americii.
Soros are şi alte investiţii în domeniul gazelor naturale în Polonia: în toamna trecută, San Leon Energy Plc (SLE), companie din portofoliul lui George Soros şi al Blackrock Inc. (BLK), un fond stimulat de acelaşi miliardar, a anunţat profituri record, care le depăşesc pe cele din SUA (https://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html). De asemenea, Soros şi-a arătat interesul clar pentru minele de metale rare din Kosovo şi imensele resurse carbonifere ale fostei provincii sârbeşti.
* Admiraţia lui Clark faţă de George Soros
Clark îl consideră pe Soros drept “cel care sună alarmă pentru poporul american” (www.soros.com), un fel de Vasile Roaită al societăţii americane multilateral dezvoltate. Pe langa rolul lui Clark la Palatul Victoria legat de un foarte probabil “lobby” pentru exploatarea gazelor de sist, nu trebuie însă exclusă şi posibila “influenţare pozitivă” a Guvernului Ponta de către generalul american pentru ca România să cumpere loturi de avioane F-16 “second hand”, o decizie anunţată recent de oficiali guvernamentali români. Însă suspiciunile privind relaţiile legate de interesele diverse ale miliardarului american provenit dintr-o familie de evrei maghiari, George Soros, cu România, rămân, mai ales ţinând cont de opoziţia cunoscută a lui Victor Ponta faţă de proiectul aurifer Roşia Montană, aceeaşi manifestată oficial şi de Fundaţia Soros România, cât şi de toate membrele oficiale şi neoficiale ale Reţelei Deschise Soros.
* Relaţiile lui Soros cu societatea civilă din România
George Soros este poate, după Ion Iliescu şi răposatul Silviu Brucan, unul dintre cei mai buni cunoscători ai României ultimilor 22 de ani. Din capul locului trebuie spus ca interesele sale economice nu au fost desprinse niciodată de cele privind atât controlul politic cât şi cel al societăţii civile. Puţină lume ştie că, într-un ianuarie deja posomorât, imediat după “revoluţia democratică” din decembrie 1989, “revoluţionarul” Silviu Brucan, membru de frunte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, aştepta înfrigurat, pe peronul aerogării de la Otopeni, aterizarea unui avion personal din care a coborât un tip micuţ şi îndesat: pe-atunci doar milionarul George Soros, care nu ajunsese încă atât de faimos la nivel mondial, cum avea să devină după celebra “spargere” de 1 miliard a bursei londoneze, ce avea să urmeze peste doi ani.
La braţ cu Brucan, Soros a descins într-un sediu destul de impozant, o fostă clădire istorică, în care a păşit însuşi Alexandru Ioan Cuza, renovată recent chiar de Nicu Ceauşescu, pentru a fi folosită de activul CC al UTC. În Calea Victoriei 120, Silviu Brucan instalase de-abia înfiinţatul Grup de Dialog Social, din care făceau parte intelectuali disidenţi ai regimului Ceauşescu, în majoritatea lor fii şi nepoţi ai nomenclaturiştilor primilor ani ai PCR. În capul mesei de la GDS, încadrat de Stelian Tanase (el însuşi fiul unui activist PCR), pe atunci redactorul şef al revistei “22″, şi de eseistul fantezist Andrei Pleşu, se afla sociologul Alin Teodorescu, desemnat preşedinte al GDS, dovedit ulterior colaborator al Securităţii şi, în acelaşi timp, urmărit de Unitatea specială “Anti-KGB” a DSS pentru relaţii neprincipiale avute cu serviciul de informaţii al Republicii Populare Ungare.
Fără a sta prea mult la discuţii, George Soros hotărăşte să îl numească pe şeful GDS, Alin Teodorescu, si preşedinte al filialei Fundaţiei Soros în România, al cărei buget de start a fost de 1 milion de dolari. De atunci şi până astăzi, interesele celor două organizaţii au rămas îngemănate. Ca un adevărat Hopa Mitică ideopolitic, GDS a reuşit, în aceşti 22 de ani, să fie un organism privilegiat de toate guvernările României, indiferent de culoarea lor politică, primind numeroase stimulente financiare guvernamentele pentru publicarea Revistei “22″ cât şi sediul din Calea Victoriei în folosinţă gratuită.
Dacă la alegerile prezidenţiale din 2000, GDS îi făcea lobby făţiş lui Ion Iliescu, iar în decembrie 2004, cu trei zile înainte de turul final al scrutinului electoral prezidenţial, Revista “22″ şi vectorii de imagine ai GDS îl susţineau deschis pe Adrian Năstase, comparându-l cu Ariel Sharon, Zbigniew Brzezinski sau Angela Merkel (Revista “22″, 9.12.2004, “Pentru o Românie Modernă” – interviu cu Adrian Năstase realizat de Mihnea Berindei şi Arielle Thedrel), astăzi, aceiaşi oameni îl sprijină, cu aceeaşi lejeritate intelectuală şi morală, pe Traian Băsescu.
Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat în ultimii opt ani de favorurile înalte ale lui Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, numiţi consilieri la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui suspendat, la Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici, aflaţi până la instalarea guvernării Ponta în fruntea unor instituţii guvernamentale, recte ICCMER şi, respectiv, ICR.
Poziţia GDS faţă de proiectul cu o miză imensă pentru România (sau pentru cine pune mâna pe el), respectiv Proiectul Roşia Montană, este, aşadar, aceeaşi cu cea a Fundaţiei Soros: “un NU hotărât” exploatării de către actualul deţinător al contractului cu statul român, Roşia Montană Gold Corporation. Dacă Horia Roman Patapievici şi-a exprimat protestul doar prin cumpărarea unui metru pătrat de pământ la Roşia Montană, pentru a bloca investiţia RMGC, în schimb, Monica Macovei, membră a GDS şi fostă expertă a Institutului pentru o Societatea Deschisă al Fundaţiei Soros, europarlamentar PPE şi vicepreşedinte al PDL, mentor public al ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este, alături de colega sa, europarlamentarul PNL şi fost preşedinte Soros Renate Weber, dar şi de soţia premierului Victor Ponta, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, una dintre cele mai înfocate opozante, la nivel mondial chiar, a exploatării celei mai importante rezerve de aur a Europei de către RMGC.
* Ghemul se deşiră în strada Comăniţa
Ghemul acesta atât de încâlcit pare să se deşire, oarecum, în strada Comăniţa, unde preşedintele suspendat a încoronat-o pe Monica Macovei şi cu misiunea de a crea un “pol al dreptei” alături de europarlamentarul PDL Cristi Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu, la rândul său membru al GDS (si fost al PCR), şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich.
Prezenţa Monicăi Macovei, care este şi membră fondatoare şi de onoare a Asociaţiei lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor ACCEPT, în ICCD-ul lui MRU, embrionul viitoarei “alianţe de dreapta” a României, a determinat Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, invitată să se alăture “polului noii drepte”, să întrebe retoric Iniţiativa Civică de Centru Dreapta cum împacă apărarea drepturilor familiei, o noţiune de bază a dreptei, cu promovarea diversităţii minorităţilor sexuale.
Simpatia şi încrederea totală manifestate public de preşedintele ales şi suspendat Traian Băsescu pentru fosta procuroare Monica Macovei par total paradoxale în raport cu poziţiile publice ale celor doi faţă de Proiectul Roşia Montană. În mai multe rânduri, Traian Băsescu şi-a manifestat susţinerea sa intransigentă faţă de Proiectul Roşia Montană. Afirmaţiile sale apăsate nu au fost însă urmate decât de fluctuaţiile bursei din Toronto, manevrate abil de speculanţii financiari internaţionali, între care, la loc de frunte, se află chiar opozantul deschis al proiectului, miliardarul George Soros. În ciuda disputelor publice, nimic din dorinţa firească a românilor de a se renegocia contractul, în favoarea României, nu s-a mai concretizat.
* Statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc
Pe lângă filantropul pretutindenar maghiar, opozantul direct şi cel mai vehement al Proiectului RMGC din Munţii Apuseni este însuşi statul ungar, care s-a manifestat constant în cei 14 ani, de când au început negocierile dintre diverşii investitori şi statul român, împotriva exploatării aurului românesc. Aceasta deşi predecesorii lor din Imperiul Austro-Ungar au poleit chiar tavanul cupolei Parlamentului din Budapesta cu 40 de kilograme aur de la Roşia Montană. Interesul maghiar este unul de paroxism istoric, reliefat foarte clar în manualele de istorie din şcolile ungureşti, în care Ardealul apare ca parte a “Ungariei străbune”.
* Traian Băsescu: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Concesiile extraordinare acordate intereselor ungare în România de Guvernele de sub Traian Băsescu, de la consolidarea de facto a autonomiei maghiare în “Ţinutul Secuiesc” la aprobarea scandaloasă a reînhumării cu onoruri oficiale a extremistului antisemit şi antiroman Nyiro Jozsef, par, de asemenea, să se bată cap în cap cu poziţia preşedintelui suspendat faţă de Roşia Montană.
Cu toate acestea, susţinerea directă a premierului Viktor Orban şi a liderului maghiar Laszlo Tokes, faţă de boicotarea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, l-a transformat pe acesta în preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”. “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”, a spus Traian Băsescu în noaptea anunţării rezultatelor referendumului, cu Monica Macovei la dreapta sa şi Răzvan Mihai Ungureanu de-a stânga sa.
Oare au periclitat Viktor Orban şi Ungaria rezultatele muncii serviciilor speciale unguresti – care au costat contribuabilul maghiar şi filantropi “ecologişti” mondiali sute de milioane de euro -, pentru reinstalarea tovărăşească a lui Traian Băsescu la Cotroceni, cu riscul de a arunca în aer o campanie internaţională de 14 ani anti-Roşia Montană?
Ghemul pare atât de încurcat încă e bine să-l tăiem, la final, pentru a scoate din el actorii aporiei paradigmatice Roşia Montană.
Deci, susţinătorii lui Băsescu: Monica Macovei/PDL/GDS/Soros – anti-Roşia Montană; Laszlo Tokes/Erdélyi Magyar Néppárt – anti-Roşia Montană; Viktor Orban/Fidesz/Ungaria – anti-Roşia Montană. Si, evident, cu totii anti-Romania.
Susţinătorii lui Victor Ponta/USL: Renate Weber/PNL/Soros – anti-Roşia Montană; Daciana Sârbu/PSD – anti-Roşia Montană; Wesley Clark/SUA – pro-Soros. Nici unul pro-Romania.
Dacă preşedintele suspendat se va reinstala la Cotroceni, următorii doi ani de coabitare dintre Băsescu şi Putere promit să fie cu adevărat încrâncenaţi. Pe un singur subiect însă, nu vor exista dispute, în ciuda circului public: Roşia Montană. Femeile-comisar din jurul lui Ponta şi Băsescu, ca şi agenţii, consilierii şi emisarii lor trans-oceanici, se pare că au aranjat totul. În favoarea cui? Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă.
Am primit o scrisoare – ajunsa si pe adresa sefului diplomatiei romane -, care cred ca este bine sa fie cunoscuta de opinia publica interesata de problemele Basarabiei si responsabilitatile Romaniei in spatiul istoric si etnic romanesc cat si de factorii de decizie romani si straini preocupati de avansul Rusiei la granita NATO. In sfarsit, se cere si de basarabeni demiterea neintarziata a reprezentantului tradator al statului roman la Chisinau, finul Baconschiului lui Traian Basescu, “fiul duhovnicesc” al Bisericii Ruse Marius Lazurca. Inteleg ca mai multe personalitati basarabene solicita si demiterea neintarziata a unui alt trimis tradator al intereselor nationale romanesti in Basarabia, seful ICR – Chisinau, Petru Guran, rusnacofilul Patapieviciului lui Traian Basescu. Subsemnez cu doua maini! PS: Mai sunt si alte starpituri, infiltrate in corpul diplomatic roman de la Chisinau de Tismaneanul lui Basescu. Deratizati Ambasada Romaniei, dlor de la SIE si MAE!
ANTET
nr. 29 din 03 august 2012
Excelenţei Sale,
Ministrului Afacerilor Externe al României
Referinţă: Cazul ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău
EXCELENŢĂ,
Unul dintre domeniile de maxim şi firesc interes pentru noi îl constituie modul în care este reprezentată ţara noastră, România, în Republica Moldova. De-a lungul anilor, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău s-au succedat mai mulţi ambasadori. Unii dintre ei, diplomaţi de carieră, persoane cu o pregătire profesională temeinică, au lăsat o amintire luminoasă în relaţiile dintre cele două state ale noastre, făcând servicii imense României şi interesului ei naţional legitim. Alţii, dimpotrivă, fiind promovaţi pe criterii extraprofesionale şi datorită unor conjuncturi politice mai puţin faste, au făcut, pe bună dreptate, obiectul criticilor întemeiate ale românilor.
În calitatea noastră de cetăţeni români rezidenţi în Republica Moldova, dorim să vă aducem astăzi în atenţie figura actualului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, domnul Marius Gabriel Lazurca, desemnat la post în februarie 2010, după ce antecesorul său în funcţie, domnul Filip Teodorescu, fusese expulzat de către autorităţile comuniste de la Chişinău.
Natura relaţiilor speciale şi privilegiate dintre România şi Republica Moldova reclamă ca România să aibă la Chişinău un ambasador care să facă faţă cu supra de măsură înaltelor exigenţe ale funcţiei.
Opinia noastră este că desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca în fruntea Ambasadei României la Chişinău, precum şi o serie întreagă de date devenite cunoscute ulterior acestei desemnări, ridică semne drastice de întrebare din punctul de vedere al corespunderii persoanei respective cu rigorile funcţiei deţinute.
Precum a devenit cunoscut, desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca la post, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău, reprezintă un caz clasic de nepotism şi s-a datorat legăturilor sale de rudenie cu fostul ministru al Afacerilor Externe al României, domnul Teodor Anatol Baconschi, naşul său de cununie, adică o rudă prin alianţă. Recomandarea domnului Marius Gabriel Lazurca pentru funcţia de ambasador al României la Chişinău a fost făcută oficial anume de către domnul Teodor Anatol Baconschi.
Este de remarcat şi faptul deloc întâmplător că anterior, în virtutea aceloraşi legături de rudenie, anume domnul Marius Gabriel Lazurca l-a succedat pe domnul Teodor Anatol Baconschi în funcţia de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican). Presa din ţară a scris despre modul în care Marius Gabriel Lazurca a promovat interesele Statului Român la Vatican, aducând în atenţie scandalul din anul 2008 legat de organizarea expoziţiei internaţionale „Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.H.)” realizate în triplu parteneriat România-Republica Moldova-Ucraina. Se cuvine să amintim aici, cu titlu de fapt divers, că refuzul domnului Marius Gabriel Lazurca din 2008 de a susţine această celebră expoziţie a atras riscul eliminării României şi Republicii Moldova dintre organizatori şi că abia după eforturi incomensurabile ale unor marcante personalităţi culturale şi bisericeşti din România, dar fără nici un sprijin din partea Ambasadei României, expoziţia a fost vernisată până la urmă, însă sub patronajul Ambasadei Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun.
Marea decepţie şi consternare firească a românilor din Republica Moldova s-a produs însă în momentul în care ambasadorul Marius Gabriel Lazurca şi-a afişat în presă apartenenţa la jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei, aflată în Republica Moldova, aşa cum se cunoaşte, într-un diferend istoric cu Patriarhia Română pe subiectul Mitropoliei Basarabiei. Domnul Marius Gabriel Lazurca este singurul ambasador al unei ţări UE şi NATO la Chişinău care aparţine jurisdicţional de centrul de putere ecleziastică de la Moscova. Pentru exactitate, vom arăta că actualul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, potrivit propriilor sale declaraţii publice, face parte din enoria bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, o parohie din cadrul structurii locale a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova. Mai mult, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a declarat pentru presă că şi anterior, în timpul de aflare a sa în Franţa, la Paris, a făcut parte din enoria Bisericii Ruse, şi nu a Bisericii Ortodoxe Române. Într-un spaţiu profund marcat de diferendul canonic şi istoric româno-rus, cum este Republica Moldova, apartenenţa jurisdicţională a şefului misiunii diplomatice a României la Patriarhia Moscovei constituie un puternic factor frustrant pentru românii din Republica Moldova, indiferend de faptul dacă sunt sau nu cetăţeni ai Statului Român.
Nu ne stă în intenţie să trecem aici şi acum în revistă toate manifestările de complicitate ale ambasadorului Marius Gabriel Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Moscovei, întrucât considerăm că acestea sunt sau, cel puţin, ar trebui să fie bine cunoscute de către Ministerul Afacerilor Externe al României. Vom aduce în atenţie doar două cazuri.
Ambasadorul Marius Gabriel Lazurca este singurul diplomat acreditat în Republica Moldova care anul acesta, la 11 ianuarie, în calitatea sa oficială de reprezentant extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Român, i-a adresat personal felicitări, „de ziua îngerului”, unuia dintre principalii agenţi de influenţă ai Moscovei în Republica Moldova, episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi, românofob notoriu şi vehement, care nu ratează nici o ocazie de a se manifesta agresiv împotriva limbii române, a identităţii româneşti şi a dreptului firesc şi legitim al românilor din Republica Moldova de a se afla în comuniune canonică şi spirituală directă cu Patriarhia Română. Cu ocazia acestui eveniment, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a ţinut să sublinieze încă o dată apartenenţa sa jurisdicţională la Patriarhia Moscovei, declarând: „Este, pentru mine, un prilej de bucurie să fiu în mijlocul fraţilor de credinţă. Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să fiu în mijlocul dreptcredincioşilor din Bălţi, în această frumoasă catedrală. Odată ce am participat la această sfântă slujbă, permiteţi-mi să mă consider şi eu membru al acestei comunităţi”.
Totodată, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca nu s-a limitat doar la gesturi simbolice care implică public autoritatea Statului Român de partea jurisdicţiei canonice moscovite abuzive peste românii ortodocşi din Republica Moldova. Ambasadorul Lazurca a implicat şi fondurile bugetare ale României în sprijinul structurii locale a Bisericii Ruse, sfidând Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). Astfel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău a făcut tot posibilul pentru aducerea la Chişinău, în cadrul unui program al Institutului Cultural Român, condus la acea vreme de binecunoscutul Horia-Roman Patapievici, a corului bisericii Stavropoleos din Bucureşti pentru a acompania, la biserica „Sfântul Dumitru” de care aparţine ambasadorul, slujbele împresurate cu ectenii pentru conducătorii Patriarhiei Moscovei, unul dintre vectorii antiromânismului, cea care ţine în prizonierat canonic milioane de români ortodocşi zmulşi în 1940 şi 1944 de la sânul Bisericii Ortodoxe Române mame.
Orice cetăţean român onest şi obiectiv va fi de acord că aceste asocieri şi complicităţi regretabile pe care le admite ambasadorul Marius Gabriel Lazurca, cu o persevereverenţă demnă de o cauză mai bună, nu pot constitui exemple de servire cu bună credinţă şi ataşament a interesului Statului Român şi a intereselor românilor extrafrontalieri.
Un alt subiect demn de atenţie este şi cel al modului de (ne)implicare a ambasadorului Marius Gabriel Lazurca în perioada care a precedat Referendumul Naţional din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
În condiţiile în care o parte a presei de limbă română din Republica Moldova, sprijinită financiar de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a abdicat de la principiile independenţei şi neutralităţii politice, angajându-se partizan în favoarea preşedintelui suspendat şi prezentând într-o lumină defavorabilă conducerea Parlamentului şi Guvernului României, recurcând la dezinformare şi manipulare evidentă şi chemând la boicotarea Referendumului de către cetăţenii români, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României, altfel activ în cadrul spiritual al Patriarhiei Moscovei, a făcut dovada lipsei oricărei reacţii adecvate. Era firesc să ne aşteptăm, ca cetăţeni români, la exprimarea publică de către ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a unui punct de vedere oficial faţă de campania virulentă derulată de unele publicaţii sprijinite de Guvernul României, campanie având drept scop demotivarea concetăţenii noştri de a participa activ la consultarea populară din 29 iulie 2012 şi obstrucţionarea Referendumului Naţional. Aşteptările noastre au fost, din păcate, în zadar.
În această situaţie, având în vedere cele expuse mai sus, vă adresăm respectuos, mult stimate domnului ministru al Afacerilor Externe, rugămintea stăruitoare de a dispune, conform uzanţelor şi legilor României, evaluarea multilaterală a prestaţiei la post a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius Gabriel Lazurca, luând în calcul posibilitatea rechemării sale şi înlocuirii cu un ambasador de carieră, temeinic pregătit, exemplar, eficient, în afara oricăror complicităţi de rudenie sau suspiciuni de aliniere geospirituală la centrul de putere religioasă de la Moscova, întru totul devotat şi realmente util interesului naţional al Statului Român şi intereselor românilor din Republica Moldova.
Rămânând în aşteptarea unui răspuns, vă rog, Excelenţă, să primiţi şi cu acest prilej asigurarea deplinului nostru respect.
Viorel BUZDUGAN,
Preşedinte al Fundaţei pentru Educaţie din Republica Moldova
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România. * România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Analiza integrala despre: * Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: “Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor” inBURSA
“România a luat-o razna”, şi-a intitulat Deutsche Welle comentariul de marţi, în care afirma că “Guvernul Ponta plănuia falsificarea listelor electorale la scară largă”, adăugând că “datele falsificate aveau ca scop să declare valid, în mod retroactiv, Referendumul controversat de pe 29 iulie, privind demiterea lui Băsescu”.
Aşa se vede de acolo.
Nemţii nu ne caută în coarne.
Nu stă nimeni să-i ia un interviu lui Victor Ponta, ca să-l audă cum minte că tot ce face este constituţional şi că totul este perfect democratic şi că totul este normal.
Nemţii nu lucrează la HotNews, să-i încurce Ponta.
Pentru ei totul este limpede.
Simplu: România are un premier care minte.
Străinii nu intră în controverse.
Guvernul României este condus de un plagiator, care minte că n-a plagiat şi care a folosit puterea Guvernului să nu fie declarat oficial drept “plagiator”.
Ce să discuţi cu el?!
Discuţia nu duce nicăieri.
Nu discuţi cu buştenii.
Minciunile perechii Ponta-Antonescu nu-i încurcă pe nemţi şi nu prea încurcă pe nimeni din străinătate.
Incep cu ce lasasem pentru PS, ca e prea bun: Ca o picanterie a situatiei, Philip Gordon s-a deplasat luna trecuta in provincia separatista Kosovo(foto), unde a reiterat sustinerea puternica a SUA fata de “suveranitatea Kosova” si a sustinut… decizia Curtii Constitutionale a “republicii independente” de a i se prelungi mandatul actualei presedinte Atifete Jahjaga, de la 9 luni, cat se agrease politic la numirea ei, la… cinci ani! Ha, ha, ha!
Continua: “Jahjaga a fost aleasă în 7 aprilie 2011, fiind un candidat de compromis, după ce instanţa a decis că alegerea lui Begjet Pacolli ca preşedinte a fost neconstituţională deoarece boicotul parlamentarilor de opoziţie a lăsat parlamentul fără cvorum”, scrie SEE Times. “Jahjaga trebuia să aibă un mandat de nouă luni, dar curtea a declarat în 6 iulie că încheierea timpurie a mandatului său ar fi de asemenea o încălcare a constituţiei”. Ha, ha, ha!
Si inca: “O interpretare atât de îngustă reprezintă amestecul acestei curţi în organismul care aplică constituţia, atunci când acesta va putea fi văzut ca un amestec în puterile Adunării de a adopta şi amenda constituţia”, a declarat Arsim Bajrami, şeful Comisiei pentru Amendamente Constituţionale. Ha, ha, ha!
Dar a venit musiu “Phil” Gordon si i-a linistit pe kosovari. Ca doar SUA i-au facut din teroristi, ca Hashim Thaci, actualul prim-ministru, “parteneri de dialog european si transatlantic”. Thaci a declarat ca va respecta decizia Curtii si a SUA. Ha. ha. ha!
Si bomboana pe coliva: Cu doar o luna inainte de decizia Curtii, deci in iunie a.c., “presedintele Republicii Kosovo” si-a numit o Iulia Motoc in functia de judecator al Curtii Constitutionale! 🙂 🙂 🙂
Stop cadru.
Pentru cei care titreaza ditirambic “au venit americanii!!!” (cu multe semne de exclamare si satisfactii daunatoare organismului pe timp de post), pentru ca un asistantel de-al lesbo-comunistoidei Hillara Clinton aterizeaza la Bucuresti, intr-un mini-turneu regional, avem a face niste lamuriri, de bun simt.
Luam pagina sa semi-oficiala, de Wikipedia. Din primele randuri, numitul Philip H “Phil” Gordon se lauda cu blocarea recunoasterii de catre Statele Unite a genocidului armean facut de Turcia. O fi bine, o fi rau? Laudatorii Suspendatului stiu mai bine…
Apoi, vedem ca, in timpul liber, Gordon propavaduieste globalismul la International Institute for Strategic Studies, una din pepinierele de lux ale Retelei Soros prin care se incearca, printre multe altele – sa dam doar un singur exemplu, de pe pagina Soros.com -, “regandirea strategiei globale fata de droguri”, de la cocaina si heroina la droguri usoare. O fi de bine, o fi de rau, laudatorii Suspendatului stiu mai bine…
Tipul este si “contributor” la Foreign Affiars, revista in a carui “board” de “ofiteri si directori” se afla, printre altii, personaje importante ca Madeleine Albright, Robert Rubin, David Rubenstein, Colin Powel, David Rockefeller, eiusdem farinae. FA este gazeta de perete a Council on Foreign Relations (CFR), despre care se spune ca e un “branch” al “Guvernului Mondial”. O lista a membrilor CFR, din care nu lipseste Soros, evident, este oferita de societatea americana Bible Belivers.
Daca vreti sa vedeti cum e pupat in fund Soros de un “fellow” de la Brookings urmariti interventia video de mai jos si cititi textul aici. Puteti afla cum “Mr. Soros himself emphasizes yet a third reason, that the deliberate actions we take, based on our understanding of the world, actually change the world outside our window”. O fi bine, o fi rau, numai laudatorii Suspendatului stiu!
A, era sa uit: “Phil” Gordon e reprezentantul Americii care sta sa cada, diriguita de o dementa extremista ca Hillary Clinton (care, la Bucuresti, a refuzat sa intre in frumoasa Biserica Kretulescu, dupa cum era stabilit in program, in semn de protest fata de modul cum sunt tratati in Romania… “Martorii lui Yehova”!), si al carei sef, pe hartie, este un clown vopsit care militeaza oficial pentru legalizarea in “intreaga lume civilizata” a casatoriilor intre homosexuali. Poate aici sa se potriveasca Obama cu Basescu, ca parca ceva de genul asta sustinea si el, odata, “n-asa”?
Daca vreti ca un astfel de “emisar”, de rangul II, sa “dea de pamant cu Guvernul”, atunci da!, laudatori ai Suspendatului, preluati modelul Patapieviciului, cu urinatul si fecalizatul on si off-line pe Romania, ca altceva oricum nu v-a mai ramas. Intrebarea ramane: daca o administratie de stanga ca a lui Obama ii va face “lobby” Suspendatului de “dreapta”, oare ce, cine si cui a mai promis ceva? Sa fie de la nivelul celor care discuta “subtil”, “discret”, cedarea suveranitatii Romaniei – fara a informa vreodata poporul roman! – pentru proiectul antinational “Statele Unite ale Europei”? Just a question…
Ca sa intelegeti mai bine ce e cu vajnicul asistentel: “Phil” Gordon e un fel de Leustean de-al lui Ungureanu. Cum? L-ati uitat pe Leusteanu, secretarul de stat al ministrului demis al Afacerilor Externe, al carui singur merit “diplomatic” era ca fusese in aceeasi grupa UTC cu micul “Il Succesore” de pe tarlaua ICCD? Pai sa va amintesc eu la ce nivel inalt se ridica asistentul “viitorului presedinte al Romaniei”, conform brigaziilor rosii ale lui Soros strans unite in jurul Suspendatului. Dupa ce “Austro-Ungureanu” a declarat in Die Presse ca “Romania este ca si un land federal al Austriei” (ceea ce, trebuie sa recunoastem, e adevarat, in acceptul ca Austria e la randul ei un land al Imperiului Ruso-German), Leusteanul i-a mers pe urme (cum altfel?).
PeRomaneste aminteste: “Din pacate pentru efectele diplomatiei romanesti in UE, interviul ministrului de externe face parte dintr-un context temporal si tematic in care intra si declaratia secretarul de stat al MAE Lucian Leustean la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor. D-l Leustean a afirmat ca in cazul Ordonantei de Urgenta pentru Acordul intre Ungaria si Romania privind infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, situatia dintre Ungaria si Romania ar fi: “… ca un meci de fotbal intre Brazilia si Liechtenstein. Liechtenstein poate sa castige, sa faca egal sau sa piarda. Sansele ca sa castige cu Brazilia sunt insa minime. La fel de minime sunt si sansele ca partea maghiara sa accepte aceasta interpretare”.”.
Iata doar cateva motive pentru care “Phil” Gordon nu ar trebui primit la un nivel mai inalt de secretar de stat al MAE. Ca-n rest 0 sa-l imbrobodeasca si infofoleasca ca pe-un stiulete fierbinte ayatollaha societatii civile multilateral dezvoltate Alinutza Bubulinutza si comisareasa in civil a Suspendatului, colonaleasa peroanelor Macoveia Gherghescu. Saracul de el!… 🙂 🙂 🙂
No (more) comment
PPS: Acesta este unul dintre ultimele articole politice de pe acest blog.
Traian Basescu a fost “păcălit sau incorect informat” dar şi “naiv” cu privire la urmasii agentilor NKVD care il inconjoara si misiunea lor. Asa sa fie?
Cît despre reţeaua internă de sprijin a lui Băsescu Traian (dirijată de istericul postsovietic Tismăneanu Vladimir de la Washington, împreună cu cîţiva locotenenţi şi caporali locali şi alţi contributorsi rătăciţi), rămîne de văzut dacă nu cumva e şi aceasta o reţea externă, plătită de fraierul contribuabil mioritic.
Învăţămintele istoriei arată că agenţii rebutaţi, scăpaţi controlului instituţionalizat al sistemului, aşa cum zeci de cazuri se cunosc (între care Lenin, Stalin, Saddam Hussein, dictatori de prin America Latină, Africa ori Indochina), devin nişte jucării extrem de periculoase. Interzise exerciţiului funcţiei de demnitate publică şi excluse de la responsabilitatea deciziilor politice de stat.
Noua situatie ivita la Bucuresti, declansata, asadar, intr-o tara de granita a NATO si Uniunii Europene si in care exista baze americane si elemente ale scutului antiracheta al SUA contra prezumtivelor amenintari iraniene, a provocat, ca un facut, o problema celor doua organizatii.
Articolul informativ de mai jos l-am scris inainte de Referendum dar, din mila fata de Suspendatul, nu l-am publicat. Si ca sa nu mai zica credulilor de capa si spada ai familiei ca sunt “vector USL”… Dar cum banda de neo-kominternisti urmasi de NKVD-isti cu care s-a insotit il slujeste azi mai ceva ca pe tatuka Soros, cred ca este necesar ca tot mai multi romani sa inteleaga cine sunt de fapt cei care formeaza garda pretoriana ideopolitica a lui Basescu, brigazile rosii ale GDS din PDL. Iata Adevarul, cunoscut de ofiterii de informatii ai Serviciului Secret Roman, de la la opinca pana la vladica:
Cu putin timp inainte de Referenum, Suspendatul Traian Basescu a poposit in curtea GDS, pe teresa localului “Green Hours”. Nu cu mult timp in urma gazdele sale il premiasera, exact in acelasi loc, pe Victor Ponta, cu steaua Rosia Montana, pentru eforturile sale de “salvator al poporului”. Basescu era familiar cu localul de cand in acelasi loc se intretinuse cu fondatorul GDS, Saul Bruckner, alias Silviu Brucan. Ex-presedintele a fost instalat pe un podium caraghios, ca un diriginte prafuit in fata elevilor. Cei mai cuminti dintre ei stateau in primele bancute: Liiceanu, Patapievici, Pora, trei plagiatori de toate marimile. Plagiatori buni, nu ca raul de Ponta.
De-a dreapta domnului presedinte, la “masa verde” de diriginte al GDS, neterminatul Sorin Ionita, prim-adjunctul Alinei Mungiu Pipidi de la SAR, o persoana care i-a balacarit copilul in toate capitalele europene. Si totusi Basescu s-a asezat la masa cu el. Lipit de presedintele ales si suspendat, Magda Carneci, fiica poetului proletcultist Radu Carneci (silvicultorul al carui debut publicistic a fost prefatat de Marcel Breslaşu, pseudonim al lui Marcel Bresliska) si fosta directoare a ICR-Paris. In stanga sa, ideologul GDS Andrei Cornea, fiul satrapului culturii romane Paul Cornea, fost stab CC al UTM. Cu numai o saptamana in urma, cand nu se stia ca se va introduce pragul electoral la Referendum, Cornea decretase in organul GDS, revista “22”, ca “mahalagiul Basescu a fost indispensabil intelectualilor”. Si totusi, Basescu statea acum alaturi de el. Lipsa de informare? Vina consilierilor? “Sfatul” fiicei colonelului Gherghescu – fost instructor la Sectia Militara si Probleme de Justitie – Sector MAI – a CC al PCR -, procuroarea stalinista Pauker Macovei? Nu stiu. Oricum, jenant.
Dupa cum spuneam, in primul rand: Liiceanu, fiul unui nomenklaturist comunist de la Ministerul Finantelor RSR, cu care presedintele suspendat a avut si un schimb amabil de replici, spre finalul discutiei, cand “filosofeanu'” a tinut sa-si prezinte monologul pregatit de acasa cu mare grija, in fata oglinzii, intre doua cremuiri ale frumosului sau trup (pana si in curtea GDS cand si-a dat drumul la discurs s-a auzit un “aooleu” – vezi video). “Vrea sa va multumesc pentru onestitatea cu care ati privit toata perioada asta dificila… si am vazut-o in scrisul dvs”, a spus presedintele Basescu inainte de a-i da cuvantul lui Liiceanu. “Sigur, multumindu-va in acelasi timp si pentru criticile facute cu bun simt si pe care le apreciez intotdeauna.” Critici facute cu bun simt. Pai Liiceanu a zis ca se leapada de Basescu ca de Satana! Intre timp o fi uitat. In tot cazul, retinem ca “lepadarea de Basescu” e “de bun simt”. A spus-o chiar el!
Pe bancuta langa Liiceanu, demisul MAE Baconski si o parte din conducerea ICR, respectiv propagandista comunista adulatoare a lui Gogu RadulescuTania Radu Mihailescu, inca presedintele ICR, HR Patapievici, fiul unui agent dublu al NKVD, ilegalist comunist si traducator al trupelor Armatei Rosii in Viena ocupata si apoi functionar in Banca Centrala a RSR. Intre ei, lipit de Liiceanu (vezi foto jos): Andrei Oisteanu, fiul comisarului bolsevic Misa Oigenstein si nepotul mai cunoscutului Leonte Lev Rautu, un fel de Goebbels al sistemului criminal adus din URSS si instalat in Romania de trupele de ocupatie ale Armatei Rosii. Oisteanu este si cel care a primit cadou, impreuna cu guru Plesu – si el fiu de nomenklaturisti comunisti – , un fantomatic “Institut al Religiilor”, pus fortat sub egida Academiei Romane printr-o fila de buget eliberata de Boc la solicitarea directa a lui Basescu (in termeni legali: trafic de influenta la nivel inalt si incalcarea Constitutiei Romaniei prin interferenta cu Executivul).
Iata ca un cititor al blogului Roncea Ro ne semnaleaza ca tatal pretorianului lui Basescu, Andrei Oisteanu, a fost nu numai comisar bolsevic ci si gardian si politruc insarcinat cu reeducarea antiumana si anticrestina comunista a prizonierilor romani si a basarabenilor deportati in lagarele NKVD din stepele Kazahstanului, respectiv la Karaganda.
Desigur, o se se spuna ca urmasii agentilor nu au nici o legatura cu crimele parintilor. Dar nu-i oare cam mare coincidenta sa fie adunati cu totii in acelasi Grup de interese? Si credeti ca presedintele demis de popor nu stie proverbul romanesc “aschia nu sare departe de trunchi”? Sau “cine se aseamana, se aduna“? Sau: “spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti“? Iata ca i le spun si cititorii mei:
O cititoare Roncea Ro comenteaza:
Supravietuitorii de la Karaganda din GDS!!!
Doi dintre supravietuitorii de la Karaganda sunt fratiorii Valeri si Andrei Oisteanu (Oigenstein). Dar acestia nu au supravietuit ororilor lagarului pentru ca le-a dat Dumnezeu zile, ci din cu totul alt motiv:
TATICUL OIGENSTEIN A FOST COMANDANTUL LAGARULUI.
“Dom profesor” Andrei e mare gedesist si acum ne da lectii de democratie si europenism. E si nepotul satrapului comunist Leonte Rautu. Verisoara Anca Oroveanu, a supravietuitorilor Andrei si Valerii, imparte burse la New Europe College impreuna cu ANDREI PLESU cu scopul de a crea “elite” indobitocite, aculturate si deznationalizate care sa conduca Romania.
Roncea Ro raspunde: Doar Valery s-a nascut in Karaganda iar Andrei in Bucuresti, inainte ca tat’su sa fie trimis komisar la Cernauti, in 1948.
Insa familia a stat acolo intre 1944 si 1948. Asa ca este posibil. Aveti vreo informatie suplimentara in acest sens?
Informaţii altele decât cele publice nu am, asta până când purtătorii de epoleţi pe trup şi-n suflet nu vor desecretiza dosarele ţinute sub cheie, vezi Doamne că ar atenta la siguranţa naţională.
„Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat atât distrugerea sistemului economic cât şi al fiinţei naţionale în Basarabia, fiind deportaţi zeci de mii de români în Siberia la dispoziţiile date de Stalin. La 14 iulie în acelaşi an, la ordinul lui Beria familiile românilor basarabeni au fost dezmembrate şi deportate, bărbaţii fiind trimişi în lagăre diferite de cele unde au fost trimise femeile şi copii lor. Astfel bărbaţii au fost deportaţi în lagăre cum ar fi Kozeliscenski (500 bărbaţi), Futilovski (300 bărbaţi), iar restul familiilor lor alcătuite din femei şi copii în lagărele din Karaganda şi Aktiubinsk (11.000 de persoane). Aceste fapte cutremurătoare s-au repetat şi în 1941 (înainte de începerea eliberării ordonate de Antonescu), fiind deportaţi în regiunea Omsk, 6.000 de români basarabeni, în timp ce în regiunea Kirovsk au fost trimişi 10.000 de români basarabeni. Dezmembrarea familiilor a fost apilcată şi în aceste cazuri, bărbaţii find separaţi de familiile lor.”
„OIŞTEANU, Mihail – Mişa OIGENSTEIN (1916-2003) – fratele mai mic al lui Leonte Răutu; ilegalist (membru de partid din 1931), arestat şi condamnat în 1932 şi 1937, fugit în U.R.S.S. în 1941, ofiţer politic într-un lagăr de prizonieri de război români şi italieni în Karaganda (în Kazhstan, acolo unde i se naşte şi fiul, Valery Oişteanu), revenit în august 1944 în România ca ofiţer N.K.V.D., în 1948 transferat din nou în U.R.S.S., apoi întors în România împreună cu familia în octombrie 1954; din 1955 doctorand, iar apoi profesor de istoria mişcării muncitoreşti la Şcoala Superioară de partid, ulterior Academia “Ştefan Gheorghiu”; pensionat în anii ‟70; căsătorit cu Bella (n. Iosovici), tatăl fraţilor Andrei şi Valeri Oişteanu, publicişti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (v. mai ales Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 505, n. 6)”
„Acolo, în Asia Centrală, din august 1941 până în august 1944 bolşevicii evrei fugari căpătaseră instructajul apropriat pentru a deveni komisari-guvernanţi în ţările care urmau a fi ocupate şi sovietizate – unii; alţii (sau unii dintre primii) au urmat cursurile de perfecţionare a “consilierilor sovietici” în carantina aurită (numai pentru ei, bolşevicii) de la Cernăuţi (1944-1950).”
„ Si s-a mai întamplat un lucru bun: un politruc evreu, Misa Oigenstein, cel mai bun dintre politrucii pe care i-am avut în lagar, a înfiintat o scoala de zece clase, pe modelul liceului sovietic. A scos din minele de carbune o multime de oameni de valoare, profesori, ingineri, medici, oameni de stiinta, si i-a adus ca profesori la scoala noastra.”
Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici (foto), şi-a anunţat demisia din funcţia deţinută, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, invocând „schimbarea misiunii institutului şi a subordonării politice faţă de Senat”. Aceasta ar fi ştirea reconfirmată, după ce fusese anunţată intenţia în urmă cu ceva timp. Directorul ICR a dezvoltat în declaraţia sa de presă o argumentaţie de circumstanţă, în care şi-a evidenţiat meritele, unele în exces, ocolind cu abilitate umbrele şi, mai ales, desăvârşita sa înrolare politică, deloc discretă, cu care a contaminat instituţia. Asta e realitatea. Marţi, Curtea Constituţională decisese cu majoritate de voturi că este deplin constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român a fost trecut din subordinea „simbolică” a Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului. Horia Roman Patapievici considera această schimbare a subordonării ICR o transformare într-un soi de agenţie naţională de propagandă. Cam stranie premoniţie. În măsura în care intenţia ar exista, ea încă n-a fost exprimată. Acuzarea politizării este, deocamdată, gratuită. Dar poate vorbi directorul ICR de aşa ceva? Traversat de o inconsistenţă morală, uită că a fost numit, în debutul unui act de amplă politizare portocalie, în ianuarie 2005, de gaşca elitelor dizidente, care i-a dat brânci prea blândului scriitor Augustin Buzura, generos cu ea până la imprudenţă. Fireşte, gestul lui Patapievici este unul salutar, mai ales că „mult” de stat în funcţie nu i se prevedea. A ales onoarea de a renunţa, după ce a rămas în poziţie de forţă când asupra sa au planat destule neclarităţi, suspiciuni şi antipatii, dintre cele mai virulente. Retragerea vine cam târziu. Horia Roman Patapievici este un personaj complicat, erudit, preţios în exprimare, dar nu puţini sunt aceia care i-au suspectat prezenţa în primul Colegiu CNSAS, creditat cu un salariu mai mult decât onorabil, contra unor garanţii care n-au funcţionat niciodată. Civic Media, prin coordonatorul său, Victor Roncea, nu s-a resemnat o clipă în dezvăluiri deloc lipsite de substanţă pe site-ul ZiaristiOnline.Ro. Şi s-au spus destule lucruri grave, bine documentate, încât e greu de neluat în seamă totul. La rândul său, Dorin Tudoran, cunoscut ca scriitor pentru dizidenţa sa autentică, cumpătat de regulă, n-a ezitat să menţioneze pasiunile politice, prea evidente, ale tandemului Patapievici-Mihăieş, participarea acestora la fanatizarea discursului public şi politizarea până la iraţional a electoratului. Politizarea imaginii ICR-ului este în exclusivitate opera lor. Gestul lui Patapievici în ajunul alegerilor prezidenţiale din 2009 de a expedia o afirmaţie distrugătoare la adresa lui Mircea Geoană, în ziarul catalan „La Vanguardia”, a fost unul descalificant (o chestie “orala”, dezmintita chiar de Basescu – nota mea). Desigur, nu Horia Roma Patapievici, directorul ICR, lucra pentru candidatul Traian Băsescu ci… „La Vanguardia”. ICR, în ciuda a numeroase comitete şi comiţii, era feuda unei găşti elitiste. Care ştia ce are de făcut. Şi s-au ronţăit sume mari de bani publici, evidenţiate de Curtea de Conturi, încât vorba românească „ferească Dumnezeu de mai rău” chiar are acoperire. Spunea, ieri, fostul director al ICR, cu emfază: „Instituţia pe care am construit-o a murit”. Şi se apropia de adevăr. Chiar dacă „încă n-a murit”, practicile ei vor intra curând în adormire. Şi aici sunt multe de spus.
August 29th, 2012 
VR 
Sursa foto si foarte multe alte povesti adevarate: https://blogulmiticului.blogspot.ro/
Posted in 
Tags: 
