Pentru ca societatea să nu uite cumva de copilul nenăscut care așteaptă să se nască și de prețul vieții sale pentru societatea de mâine din nou vă chemăm la Marșul pentru Viață!
În 25 martie 2017, de Sărbătoarea Buneivestiri, va avea loc Marșul pentru Viaţă, organizat simultan în orașele țării. Sperăm că de data aceasta toate județele se vor implica. Anul trecut mai lipseau doar 3: Ialomița, Mehedinți și Harghita. Oare nu se găsesc oameni generoși și cu spirit de jertfă care să ridice semnul vieții și în județele lor?
În 2016 au participat 110 orașe din România și 20 din Republica Moldova.
Motto-ul comun al evenimentului este ”Ajută mama și copilul. Ei depind de tine!” Nu este doar responsabilitatea exclusivă a femeii însărcinate să poarte de grijă noii vieți pe care o poartă în pântece ci este responsabilitatea în primul rând a tatălui copilului și a familiei, a întregii societăți și mai ales a politicienilor să creeze un cadru legislativ favorabil nașterilor! Nimeni să nu se sustragă din această acțiune de trezire și reparație în fața lui Dumnezeu căci pe toți ne privește problema cât se poate de direct.
Să devii mamă aduce cele mai profunde schimbări în viața unei femei, cele mai adânci emoții, cele mai mari transformări sufletești, cele mai neașteptate surprize și cele mai unice șanse de maturizare. Este un moment extrem de delicat când o femeie are nevoie de sprijin și ajutor din partea celor din jur, din partea societății în care trăiește.
Marșul pentru Viață va fi însoțit de o suită de evenimente pro-viață și pro-familie astfel luna martie va fi desemnată Luna pro-viață 2017!
Putin a prezidat vineri, 22 ianuarie, o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Deşi anunţul sec al Kremlinului punea Moldova în plan secund ca subiect al întâlnirii – vedeţi Kremlin.ru – agenţia oficială de presă TASS dădea corect titlul ştirii: Putin, Security Council discuss Moldova, world markets — Kremlin. Comunicatul oficial informează că situaţia din Republica Moldova a fost discutată “în detaliu”.
La scurt timp după şedinţa Consiliului de Securitate, purtătorul de cuvânt al MAE rus a avertizat Occidentul să nu se implice pe teren şi să lase opoziţia să-şi exercite “dreptul la liberă exprimare” – TASS.
Proaspăt instalatul (în miez de noapte) prim-ministru de la Chişinău, Pavel Filip, are deja organizată o vizită în România pentru marţi, 26 ianuarie – Mediafax. De ce nu luni? Nu ştiu. Probabil Iohannis şi Cioloş nu au timp pentru el chiar în prima zi a săptămânii. Băsescu se revoltă acolo unde mai poate: pe Facebook. Şi bine face:
“Moscova – Bucureşti
Ieri, la Moscova, Preşedintele Vladimir Putin a analizat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse “agravarea situaţiei politice în Republica Moldova“.
Bucureştiul trebuie să înţeleagă mesajul şi anume faptul că pentru Federaţia Rusă situaţia din R. Moldova este una de securitate, ceea ce pentru Preşedintele Vladimir Putin poate înseamna acţiune în timp relativ scurt.
Pentru România, de asemenea, stabilitatea politică şi mersul democratic al R. Moldova este o chestiune de securitate.”
Până aici, absolut de acord cu fostul şef al statului. Mai departe, Băsescu devine amuzant:
“Soluţia imediată pentru a evita surprizele este ca Bucureştiul să intre imediat în dialog cu Moscova pe tema situaţiei şi mai ales a soluţiilor pentru Chişinău.
Dacă se întîrzie, şi dacă nu ştim exact ce vrem, riscul de a afla de la televizor că s-a produs o catastrofă este major.
PS – Recomandare pentru cei care trebuie să acţioneze: vedeţi că la Cotroceni se află un “memorandum de colaborare” între Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse şi CSAT semnat în iunie 2013 de Generalul Nikolai Patruşev şi Iulian Fota, cu acordul meu şi al Preşedintelui Putin. Citiţi-l, ar putea fi util.”
Mă îndoiesc profund că Rusia ar avea ce discuta cu România pe aceasta temă, când niciodată nu va putea să înghită afrontul instalării bazelor SUA în România şi consolidarea strategică a NATO la porţile ei răsăritene.
Apoi, frazeologia lui Băsescu e simpatică şi ea: “propagandistul minciunii” Fota de la cine a luat acordul? De la “Preşedintele Putin”?
Dincolo de glumă, tot zilele acestea am auzit din nou zvonul care a circulat şi în noiembrie-decembrie anul trecut, privind închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de către Turcia pentru navele militare ale Rusiei. Daca ar fi aşa, aceasta ar echivala cu o declaraţie de război nescrisă, dar pe faţă. Anul trecut Adrian Severin explica într-o analiză ce ar însemna această situaţie – Gândeşte.org. Tot atunci, SputnikNews reacţiona violent: “Vreţi război? Rusia e gata!”
În zorii zilei de 11 iunie 1999, ruşii s-au suit pe tancurile lor din Bosnia care purtau iniţialele trupelor de pace din zona – SFOR – şi şi-au scris un mare K pe deasupra, transformându-se în KFOR. Apoi au intrat ca în brânză în Kosovo şi au ocupat primii nodul strategic-cheie – Aeroportul din Priştina – sfidând total NATO.
Este clar că dacă Rusia vrea, tancurile ei de la Tiraspol mâine sunt la Chişinău. Miza rămâne, aşa cum au spus de ani de zile – de la Eminescu şi Brătianu încoace – cei care se pricep, controlul Gurilor Dunării şi al Mării Negre. Din Moldova, un atac fulger la Odesa, simultan cu unul din Crimeea, ar pune ce a mai rămas din Ucraina în genunchi şi Turcia pe jar. România ar asista la loviturile astea după cum s-a specializat deja, de un an de zile încoace: ca muta! Însă ce va face NATO (SUA, Turcia)?
Dar să ne ferească Dumnezeu de un asemenea scenariu sumbru!
Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism merge în Basarabia
Asociaţia Civic Media, organizaţie neguvernamentală cu 15 ani de activitate civică, a acordat de Ziua Libertăţii Presei, pentru a şasea oară consecutiv, Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism, distincţie fondată In Memoriam colegul nostru de presă, jurnalistul de război Mile Cărpenişan, plecat prea repede dintre noi.
Anul acesta, în colaborare cu portalul Basarabia-Bucovina.Info, Premiul “Mile Cărpenişăn” merge în Basarabia, fiind acordat istoricului, arhivistului, jurnalistului şi, nu în ultimul rând, bloggerului Alexandru Moraru, cunoscut cercetător pe tărâmul informaţiilor cu totul inedite de la Chişinău.
Dacă anii trecuţi am remarcat, premiind de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca anul trecut să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, astăzi a (re)venit rândul Basarabiei.
Laureatul Civic Media de anul acesta, Alexandru Moraru, reputat arhivist şi istoric basarabean dar şi jurnalist vivace, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi colaborator al portalului Ziaristi Online, se desfăşoară simultan, în numele adevărului, pe o multitudine de bloguri, cum ar fi: Secretele Istoriei, Cronicarul Înţelept, Blog de Istorie Militară, Istorici Mari şi mici, Necenzurat, Arhivus. Dar şi în reviste de profil, ca Magazin Istoric şi Historia, printre altele.
Autor al mai multor lucrări de specialitate, dintre care amintim “Racovăţ de sub Cetatea Sorocii” şi Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944” (coautor), „Basarabia antisovietica”, „Victimele terorii comuniste 1944-1954” (Premiul “Document” al Bibliotecii Naţionale a Moldovei şi Biroului de Informare al Consiliului Europei de la Chişinău), „Basarabia: Scrisori către Mareşal. Documente inedite”, ş.a., Alexandru Moraru provine dintr-o familie de intelectuali români deportaţi de organele sovietice in 1941.
Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Alexandru Moraru, a fost profesor de istorie şi ştiinţe sociale, director al Muzeului Raional de Istorie şi Etnografie din Criuleni, colaborator ştiinţific superior în secţia Valorificare şi publicare a documentelor, apoi şef secţie Completare, arhive departamentale şi lucrări de secretariat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi Şef secţie Valorificare a Documentelor la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, apoi colaborator ştiinţific (secţia Ştiinţă) la Centrul de Cultură şi Istorie Militară a Moldovei.
Îi mulţumim pentru munca sa neobosită în slujba adevărul istoric despre Basarabia şi îl felicităm din toată inima!
In 2010, la 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
An de an ne întrebăm din ce în ce mai nostalgici “mai există presă?”. Să fim serioşi: presa a murit în România. Ici-colo, câte un cadavru mai zvâcneşte pe masa cioclilor noştri. Vreun jurnalist mai tânăr şi ferice sau câte unul mai bătrâior care se ambiţionează şi pur şi simplu nu vrea să cedeze, mai reuşeşte să facă scăpat câte un articol. Să strecoare un sâmbure de adevăr, doar-doar o creşte ceva. Dar dacă pământu-i sterp sau, mai rău, otrăvit?!…
Presa centrală, odinioară “de partid şi de stat”, s-a tentaculizat: a devenit de partide şi de state. Nici unul român. Ordinul de la prefecturile din vest, est sau de-aiurea: politizare, manelizare, securistizare. Într-un cuvânt: tâmpire. Directivele NKVD stau ca Tablele lui Moise în seiful “frontmenilor” cu ifose care fac pe proprietari onorabili de “trusturi media”, atunci când nu înfundă puşcăriile.
Există şi excepţii, desigur, în special în zona presei de specialitate. Dar, în mare, sufletul presei este, alături de trupul gata de descompunere, pe catafalc. Încă bântuie, să zicem, prin locurile în care-i mai plăcea, pe vremuri, să colinde. Când vor trece cele 40 de zile, adio, presă, şi-un praz verde!
Iată de ce rolul blogurilor cu adevărat independente creşte semnificativ. O asemenea alegere a fost urmată de Asociaţia Civic Media (şi) anul acesta, la 15 ani de la înfiinţare, când a decis să acorde Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în jurnalism, în colaborare cu Basarabia-Bucovina.Info, unui căutător al adevărului cu ani grei de încercări, experienţă şi rezultate fabuloase pe terenul revelaţiilor istorice. Un cercetător pur-sânge. Şi, pe deasupra, şi basarabean get-beget, dintr-o familie de intelectuali români deportaţi de bestiile cu chip de om care s-au numit, în trecut, sovietici. Aşadar, de două ori român!
Dacă anii trecuţi am remarcat, premiind de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă în faţă unui personaj de cavernă a istoriei ca Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al românilor din “teritoriile ocupate” Harghita şi Covasna, pentru ca anul trecut să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, astăzi a (re)venit rândul Basarabiei.
Laureatul de anul acesta este Alexandru Moraru, reputat arhivist şi istoric basarabean dar şi jurnalist vivace, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, care se desfăşoară simultan, în numele adevărului, pe o multitudine de bloguri, dintre care amintim: Secretele Istoriei, Cronicarul Înţelept, Blog de Istorie Militară, Istorici Mari şi mici, Necenzurat, Arhivus. CV-ul domnului Alexandru Valeriu Moraru (foto, alături de soţia sa, poeta Maria Botnaru), laureatul Civic Media, îl puteţi citi AICI. Despre cărţile sale, AICI.
Îî mulţumim pentru munca sa neobosită pentru neam şi ţară şi îl felicităm din toată inima!
In 2010, la 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
25 ianuarie 2015. În urmă cu 61 de ani, într-o celulă sordidă şi supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi şi inaniţie, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei şi unul dintre cei mai mari eroi necunoscuţi ai României: Ioan Gheorghe Pelivan. Cărţile de istorie ale bieţilor copii de azi uită să-l consemneze. Wikipedia e zgârcită, şi ea, cu biografia marelui român. Ioan (Ion) Pelivan: opt rânduri şi-atât. Ni se aminteşte că s-a născut la data de 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (pe atunci județul Lăpușna, acum raionul Ialoveni) şi că a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903). A fost o personalitate politică importantă şi a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist. A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș, iar mai tîrziu a fost deținut politic. S-a stins din viață în închisoarea Sighet la 25 ianuarie 1954. Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care în 1918 s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România, ne mai spune Wikipedia. Doar atât? Infim, faţă de viaţă, activitatea, opera şi jertfa cutremurătoare şi continuă a militantului pentru România Mare! Nici măcar faptul că a fost primul ministru de Externe al Basarabiei şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul României nu se aminteşte.
Un erou uitat
Nici anul trecut, când s-au împlinit 60 de ani de la uciderea sa, nici anul acesta, din păcate, nici una din autorităţile României de azi, sau măcar ale Republicii Moldova, nu s-au obosit să-i omagieze viaţa şi moartea martirică. Poate doar în satul său natal, la băştina din Răzeni, unde a mai fost omagiat şi în 2009 (info) sau în 2012 (audio), când liceul local a primit numele marelui patriot. “Răzeni are o semnificaţie istorică aparte, care a dat poporului personalităţi de anvergură: Elena Alistrar – unica femeie din Sfatul Ţării, Ion Inculeţ – intelectual, care a condus cu demnitate mai multe funcţii publice în cadrul Statului Unitar Român şi să nu uităm de Ion Pelivan, marele naţionalist şi patriot român. Om de referinţă în întreaga istorie a Unirii Basarabiei cu România. Aceste trei personalităţi conferă o importanţă specială comunei Răzeni. Aveţi onoarea de a studia în acest liceu, care poartă numele unui măreţ om al istoriei”, afirma Ion Constantin, doctor în istorie, la acel moment aniversar.
Nici autorităţile de la Bucureşti nu excelează în omagierea martirului: chiar dacă peste numai câteva luni, în noaptea de 5 spre 6 mai, se vor împlini 65 de ani de la arestarea sa, urmată de aruncarea familiei sale în stradă, nici pâna acum nu există vreo placă comemorativă pe fosta sa casa din strada Ion Luca Caragiale, la nr. 7 (view), unde acum îşi desfăşoară activitatea o Casă de licitaţii.
Portalul Basarabia-Bucovina.Info, alături de istorici şi cercetători ai Academiei Române şi ai Republicii Moldova, cu susţinerea CNSAS şi a Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău, îşi propune, până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să redea cât este posibil din această istorie neagră, încă ascunsă printre dosare prăfuite şi, de multe ori, rătăcite deliberat. Însoţim acest demers memorialistic cu un număr important de fotografii de epocă şi reproduceri ale unor documente, inclusiv ale Securităţii, pe care, în cazul de faţă, le publicăm în baza materialului nostru.
MARTIRII BASARABIEI, este doar unul dintre proiectele dedicate de comitetul nostru ad-hoc Centenarului Marii Uniri. Am început primul nostru episod cu un material al istoricului basarabean Mihai Taşcă, apreciat cu peste 600 de trimiteri în spaţiul reţelei Facebook: Eroii necunoscuţi ai României şi soarta lor martirică: senatori şi deputaţi ai Basarabiei, militanţi pentru statul naţional-unitar român, deportaţi în Gulagul sovietic. Continuăm azi cu prezentarea tragediei lui Ioan Pelivan, ucis de aceiaşi ocupanţi sovietici, dar pe teritoriul României, în cadrul operaţiunii NKVD de decapitare a elitelor politice şi naţionaliste începute prin arestările din “noaptea demnitarilor”, la care ne vom referi mai jos, graţie studiilor şi documentele oferite cu generozitate de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru. Astfel, în baza materialului nostru veţi putea descărca două lucrări excepţionale despre viaţa şi moartea martirului pentru Basarabia, însumând în total peste 1000 de pagini. Sperăm ca astfel, măcar prin noi – “Noi prin noi”, după cum era dictonul Societăţii “Carpaţii” a lui Eminescu, marele luptător pentru cauza românească şi unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” -, cele opt rânduri de pe Wikipedia să se mai înmulţească, spre luminarea celor mici şi celor mari, celor buni şi celor răi. Dar mai mult decât atât, sperăm ca generaţiile de ieri şi de azi, vitregite de istoria reală, să afle, măcar acum, despre obolul de sânge adus Marii Uniri, înainte dar şi, iată, după săvârşirea ei, când sovieticii au dovedit că exterminarea este metoda de acţiune împotriva tuturor celor care le stau în cale. A meritat jertfa? Cu siguranţă, da. Dacă nu pentru noi, care n-am reuşit în 25 de ani de libertate declarată să realizăm ce au făcut marii artizani ai Unirii sub ocupaţia a două imperii, măcar pentru generaţiile viitoare.
Citititori Roncea.Ro cunosc probabil cazul Irina Tarasiuk – o pitipoanca de la Chisinau care s-a laudat pe Facebook ca si-a luat cetatenia romana doar ca sa calatoreasca linistita in UE. Am semnalat cazul in postarea despre marea soprana Maria Cebotari, protagonista si in filmul “Odesa in flacari”, care declara, spre deosebire de golancutele de azi: „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt românca din Basarabia sau, pur si simplu: româncă!“. Eugen Tomac, basarabenul fost secretar de stat la Romanii de Pretutindeni, a cerut, cam pripit probabil, dar animat de sentimente romanesti, sa i se retraga cetatenia pitipoancei. Chipurile, bomba sexy de la Chisinau a tradat Romania. Corect? Da si nu prea. Pentru ca are cel putin un bunic roman, caci altfel nu si-ar fi primit cetatenia. Iar legea-i lege. In plus – nu stiu pentru cine e de bine sau de rau 🙂 – , si-a botezat copilul la aceeasi institutie unde se spovedeste finul lui Baconschi, ambasadorul Romaniei (?) la Chisinau, Marius Lizarduca: Biserica KGB care tine de “muma Moscova”. Si apoi, ce am face cu alte cazuri, cum este, de exemplu, cel al lui Iurie Rosca, care a declarat ca el respira cu un plaman romanesc si cu unul rusesc? Ii dam doar o jumatate de pasaport?
Cunoscutul editorialist al “Timpului” de la Chisinau, George Damian, a afirmat intr-un comentariu ca e bine sa facem distinctia dintre Basarabia din suflet si Basarabia – i.e. Republica Moldova – reala. Sigur ca George Damian are dreptate: Basarabia de azi e victima Experimentului Pitesti la scara extinsa, care a facut din oameni – neoameni, din romani – neromani. Mai ales din aluatul mai slab sau cel amestecat, cum este al acestei ucraino-rusoaice-“moldovence”. Asa au ajuns unii sa se creada “moldoveni”. Iar indobitocitii de azi de pe ambele maluri ale Prutului si inclusiv din presa de limba romana de la Bucuresti continua, reeducati la randul lor, experimentul bolsevic, numindu-i pe romanii basarabeni “moldoveni”, ca etnonim, si catalogand Republica Moldova drept “tara lor”, a”moldovenilor”. Am auzit asta si la nivel de MAE si chiar si mai sus. Daca as fi fost vreun dictator i-as fi bagat cu placere pe idiotii astia direct la sapat tunelul pentru gazoductul dintre Romania si actuala Republica Moldova, eventual cu o extensie pana in Insula Serpilor.
Dar sa revin: George Damian are dreptate si cand spune ca procedura de retragere a cetateniei in cazul Irinucai Tarasiuk va fi destul de grea si mai bine nu se initia. Dar, totusi, nu-i dau dreptate pana la capat, pentru ca initiativa lui Eugen Tomac, daca reuseste, ar putea avea un efect benefic si de partea ceastalalta a Prutului. Pai daca pitipoancei Tarasiuk i se retrage cetatenia pentru o biata declaratie pe Facebook, va dati seama ce caz vom avea pentru fufele intelectuale – si, in fond, apatride – ale lui Basescu, ca alde Patapievici? 🙂 🙂 🙂
PS: Lui Basescu i-a luat aproape 10 ani ca se dezica de Macovei si Ungureanu. Mai are 6 luni ca sa se lepede si de Patapievici si Tismaneanu. Dupa aceea va fi prea tarziu; va ramane pentru vecie presedintele tuturor antiromanilor, curlangiilor si turnatorilor de la GDS.
Pe 6 iunie Profesorul Gheorghe Buzatu ar fi implinit 75 de ani. Personal, l-am amintit si l-am pomenit, crestineste, impreuna cu monahii de la Manastirea romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. La un an de la trecerea sa la cele vesnice, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), condus de fostul detinut politic, istoricul si profesorul Radu Ciuceanu, i-a omagiat imensa personalitate si activitatea sa impresionanta in slujba adevarului, printr-un Simpozion In Memoriam, la care au participat numerosi istorici din intreaga tara si cercetatori de la institute de specialitate si de la CNSAS. Pe langa acestia, in cadrul discursurilor comemorative, pe “monumentul Gheorghe Buzatu” – dupa cum l-a descris profesorul Radu Ciuceanu – si l-au revendicat si militari (fostul redactor sef al Revistei de Istorie Militara) si editori (directorul Editurii Enciclopedice) si luptatori anticomunisti (fosti detinuti politic).
Dar inainte de toate, am vrut sa-l revendic eu, pentru ca profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane, prin munca sa, un autentic jurnalist, de cea mai inalta clasa, un comentator extrem de avizat si atent al vietii politice si publice, caruia ii simtim lipsa profund. Numai eu stiu cateva veritabile “bombe” de presa, perfect documentate, au aparut in mass media ultimilor 25 de ani, “inspirate” de profesorul Gheorghe Buzatu. Surpriza pe care am avut-o la lansarea acestei “revendicari” a fost o informatie necunoscuta, cred, publicului larg, furnizata de doamna Stela Cheptea, colaboratoarea sa apropiata, un adevarat camarad de breasla, si anume ca, inainte de a intra la Istorie, Gheorghe Buzatu a vrut sa dea la Jurnalism. QED!
Public aici fotografii si cateva luari de cuvant de la Simpozionul INST In Memoriam Gheorghe Buzatu cat si un binevenit documentar realizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres, la aniversarea a 75 de ani de la nasterea marelui istoric roman. Vesnica lui pomenire!
DOCUMENTAR: istoricul Gheorghe Buzatu – 75 de ani de la naștere
Gheorghe Buzatu, unul dintre cei mai apreciați istorici români contemporani, ar fi împlinit la 6 iunie 2014, 75 de ani.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA
Istoricul s-a născut în 1939 în comuna vrânceană Sihlea. A urmat Facultatea de Filologie-Istorie, Secția istorie în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1956-1961) și a devenit doctor în istorie, specialitatea istorie contemporană, la aceeași facultate, cu teza ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (1971).
A fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” al Filialei Iași a Academiei Române (1961-1992); cercetător științific principal I la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei din Iași a Academiei Române (1992-1997); secretar științific al Institutului ”A. D. Xenopol” din Iași (1975-1990); cercetător științific principal I (din 1992) la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, al cărui fondator, director și colaborator în stagiu a fost și a rămas. Fondator și redactor-șef al revistei academice Europa XXI (din 1992).
De asemenea, a desfășurat o bogată activitate în cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România, mărturie fiind studiile publicate în revista ”Annals” a secției de științe istorice și arheologie, precum și participările sale pline de substanță la simpozioanele și congresele științifice ale Academiei Oamenilor de Știință din România.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA
Între 1997-2008 a fost profesor universitar de Istorie contemporană și Relații Internaționale la Universitatea din Craiova și profesor consultant la Universitatea ”Ovidius” din Constanța (din 2007), având meritul de a fi format și îndrumat o nouă generație de istorici. Conducător științific al unui număr de 45 teze de doctorat (în majoritate tipărite), i-a încurajat întotdeauna pe tinerii aflați la începutul carierei să studieze documentele epocii, să le interpreteze și să formuleze propriile puncte de vedere.
Membru în Colegiul de redacție al revistelor, ”Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” din Iași”, ”Moldova”, ”Dosarele Istoriei”, ”Historia”, ”Document”, ”Analele Totalitarismului”, ”Saeculum”, ”Valachian Journal”, ”Analele Universității din Craiova”, seria ”Istorie”.
”Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, ale cărui contribuții științifice au vizat o arie problematică foarte largă. (…) a adus o contribuție majoră la promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă și susținerea cu curaj a unor noi interpretări, chiar dacă acestea nu se înscriau pe linia unor ‘directive politice’ mai vechi sau mai noi”, declara, într-un articol, prof. univ. dr. Vasile Cândea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România.
În legislatura 2000-2004, a fost ales senator de Iași pe listele Partidului România Mare. A fost vicepreședinte al Senatului României (2000-2004) și a făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum și din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (decembrie 2002 — decembrie 2004).
A desfășurat o bogată activitate științifică: 55 cărți publicate sub nume propriu; 72 volume coordonate sau în colaborare; autor a peste 500 de studii și micromonografii, articole, eseuri, prefețe, note ș.a.
El a coordonat timp de mai mulți ani prestigioasa colecție ”Românii în istoria universală”, ce a ajuns la peste 140 de volume. A colaborat la realizarea volumelor VIII și IX din Tratatul de Istorie a României (2003, 2008).
Foto, cu regretatul Mihai Ungheanu: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA
Publicații: ”Războiul Marilor spioni” (vol. I-II, Ed. Junimea, Iași, 1985-1990); ”Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial” (vol. I-II, Ed. Enciclopedică, București, 1988-1995); ”România și războiul mondial din 1939-1945” (Ed. Majahonda, București, 1995); ”Radiografia dreptei românești. 1927-1941” (Ed. FFPress, 1996); ”O istorie a petrolului românesc” (Ed. Enciclopedică, București, 1998); ”Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948” (Ed. Paideia, București, 1999; ”România și Marile Puteri (1939-1947)” (Ed. Enciclopedică, București, 2003); ”Eminescu: Sens, timp și devenire istorică” (vol. I-II, Ed. Universității, Iași, 1988-1990); ”Mareșalul Antonescu în fața istoriei” (vol. I-II, Ed. B.A.I., Iași, 1990); ”România și Primul Război Mondial” (Ed. Empro, Focșani, 1998); ”Discursuri și dezbateri parlamentare. 1864-2004” (Ed. Mica Valahie, București, 2004); ”Arhive secrete, secretele arhivelor (vol I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2005); ”Istoria Senatului României” (Ed. Monitorul Oficial, București, 2004); ”A History of Romanian Oil” (vol. I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2004-2006); ”Antonescu, Hitler, Stalin” (vol. I, Ed. Mileniul III, Ploiești, 2005; vol. II, Pitești, 2007; vol. III, Ed. Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008); ”Europa în balanța forțelor. 1919-1939” (Ed. Mica Valahie, București, 2007); ”România sub Imperiul Haosului. 1939-1945” (Ed. RAO, București, 2007); ”Pace și război. Jurnalul Mareșalului I. Antonescu, I, 1940-1941” (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008), ”Nicolae Ceaușescu — biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția” (Colecția Opera Omnia, Iași, 2011).
”Lucrările sale se întemeiază pe documente de arhivă din S.U.A., Federația Rusă, Marea Britanie și evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate științifică. (…). A prezenta istoria adevărată — cu plusurile și minusurile ei — a fost crezul pe care l-a slujit cu credința Gheorghe Buzatu. Pentru adevărații istorici, care nu se rușinează de faptul că sunt români, opera și viața lui Gheorghe Buzatu rămân un prețios reper științific și moral” aprecia, într-un articol, prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
I-a fost decernat Premiul Academiei Române pentru vol. ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (Iași, 1981); premiul Academiei Române pentru vol. ”Aspecte ale luptei pentru unitate națională. Iași 1600-1859-1918” (Iași, coordonare și colaborare, 1983); Premiul de excelență al UNESCO (1997).
Senatul Universității ”Ovidius” din Constanța, i-a decernat, în iunie 2007, titlul de Doctor Honoris Causa, iar Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință din România l-a ales, în decembrie 2008, pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent.
Istoricul și-a lansat, în martie 2010, colecția Opera Omnia, o colecție paralelă publicată de editura Tipo Moldova, cele 13 volume pe care le conține făcând parte din colecția ”Românii în istoria universală”.
Vicepreședinte al Comitetului român pentru istoria celui de-Al Doilea Război Mondial (București, din 1995). Membru al Comisiei internaționale pentru studiul istoriei relațiilor internaționale (Italia), al Comisiei pentru istoria celui de al Doilea Război Mondial, al Comitetului științific de organizare a Colocviilor de istorie anglo-române (1979 și 1983) și a celui de-Al X-lea Congres Mondial de Istorie, București (1980), al Clubului Istoricilor ”N. Iorga”, al Comisiei Române de Istorie Militară, al Asociației Americane de Istorie (1996-1990). Din 2005, Research Fellow al American Biographical Institute.
Istoricul Gheorghe Buzatu a murit la 20 mai 2013.
Câteva zile mai târziu, Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” din Craiova îi aducea un omagiu reputatului profesor și istoric, prieten apropiat al acestei bibliotecii, prin expoziția de carte ”In memoriam Gheorghe Buzatu”.
Bucurie mare pentru paiatele puse sa dea din maini si gura in varful celor doua state romanesti in timp ce sforarii de la Bruxelles sau de aiurea le scuipa seminte-n cap. “Moldovenii” – termen stalinist si sorosit devenit etnonim in presa de pe ambele maluri ale Prutului, ca si in gurile cretinilor care, chipurile, ne guverneaza – pot circula de azi fara viza in UE! “Bravo”! Dar cu ce pret? “Un paşaport biometric valabil, 50 de euro pentru fiecare zi de şedere şi cel mult 90 de zile de călătorie. Sunt condiţiile care le vor permite moldovenilor să intre fără viză în spaţiul Schengen”, informeaza Unimedia.md, care face trimitere si la Ghidul pentru libera circulatie in spatiul european intocmit de MAE de la Chisinau. 900.000 de pasapoarte biometrice de tip nou sunt pregatite pentru bietii cetateni ai Republicii Moldova, carora nu li se ofera nici o alta alegere, spre deosebire de Romania unde campania derulata de Parintele Justin Parvu si mai multe asociatii civice a condus la crearea unui pasaport temporar normal, pe care trebuie sa-l pazim printr-o alerta continua. Iata cum, dintr-un condei, atrasi fiind de un “favor” facut “gratis”, basarabenilor li s-a sters unul dintre drepturile lor fundamentale: dreptul la credinta. Asa repede au uitat urmasii lui Stefan cuvantul testamentar al marelui voievod: apararea crestinatatii? Libertate? Sau sclavie? De prisos sa spun, cred, ca acelasi lucru este valabil si pentru pravoslavnica “sora Rusie” – pentru unii muma, pentru altii… – care “ne va salva” – de nu ne vedem – din “ghearele Europei” (foto mai jos)?
PSPSB: Col. Cantarean cu ce va circula in UE? Cu legitimatia SVR? 🙂
March 3rd, 2017 
VR 
Pentru ca societatea să nu uite cumva de copilul nenăscut care așteaptă să se nască și de prețul vieții sale pentru societatea de mâine din nou vă chemăm la Marșul pentru Viață!
Posted in 
Tags: 
