Laszlo Kover a reaterizat in Romania, ignorand scrisoarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului roman. Jurnalul National ne arata cine este acest personaj tupeist. Premierul Victor Ponta declara ca “ar putea fi (subl. mea) declarat persona non grata“. Dar nu este. Nici el, nici ambasadorul Ungariei in Romania, Oskar Fuzes, ambii apologeti ai unui propagandist filonazist, antiroman, antiamerican si antisemit. Mai mult, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, a fost prezent ieri la o comemorare a Trianonului si la manifestare s-a recitat si din “opera” criminalului de război Wass Albert. Nici acesta nu este declarat persona non grata. Dar, probabil, “ar putea fi”. In schimb, ministrului de Externe, Andrei Marga, proaspat intors din prima sa vizita oficiala, efectuata in Israel, ii arde de expulzarea ambasadorului Siriei, in baza unor acuze nedovedite. Si, in acelasi timp in care ne dam la televizor mai euro-atlantici decat delfinul Flipper si lucram cu manusi din piele de caprioara cu ungurasii nostri extremisti, cel putin patru jurnalisti romani sunt deja declarati persona non grata de statul “vecin si prieten” Ucraina, iar MAE “roman” nu face nimic. Peste toate astea, la capitolul gargara de la MAE la MAI, avem si dovada ca manifestatia teribilistului extremist Csibi Barna de “comemorare a dictatului de la Trianon” si speriat copiii mici la Miercurea Ciuc a fost aprobata ca atare de o “autoritate” a Romaniei: primarul UDMR-ist Raduly Robert Kalman (vezi foto). Pe cele două pancarde, secuiul nostru ratacit-or, care mai candideaza si la Consiliul Local, si-a scris, cu aprobare de la Primarie, “Să piară Trianonul” şi “Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară. Ocupanţi, căraţi-vă!”, “răstignind” si harta Ungariei lui Horthy pe o cruce de lemn. Deci, cam ce “ar putea” sa faca “statul roman”, in afara gargarei TV?
Posts Tagged ‘Ucraina’
Basarabia-Bucovina.Info: Frontiera care ne doare. FOTO-REPORTAJE

“(…) Până la Siret nu mai este mult. În oraşul de frontieră se văd timide dovezi ale aducerii sale către secolul XXI. În suburbia Mănăstioara, unde voievodul Ştefan Petriceicu a zidit mânăstirea Sf. Onufrie, asfaltul are vârsta Revoluţiei Române din 1989, dar nu durează mult şi se termină. Satul Muşeniţa ne întâmpină cu drum pietruit. Şi cât s-a bătut monedă în ultimele mandate pe la Consiliul Judeţean Suceava cu proiectele transfrontaliere, că o să se facă şi o să se dreagă şi cu un rahat făcut bici ne-am ales. Am impresia că tot ce înseamnă proiecte transfrontaliere se rezumă la noi bem şi crăpăm la voi, voi beţi şi crăpaţi la noi, că doar astea sunt limbaje universale şi apoi facem o hârtie, o semnăm toţi şi lume-lume ce proiect transfrontalier beton am făcut noi. De ce credeţi că toate proiectele astea se fac pe chestii fără finalitate practică şi concretă, de tipul tradiţie, folclor, combaterea consumului de droguri, “ieuropienism” şamd? Pentru că dacă eşti director de proiect poţi băga în buzunarele proprii aproape toată suma primită. Personal, m-am săturat până peste cap de seminarii, discuţii, prosteli fără rost în care se adună să se admire tot felul de sifonari – ai banilor din orice sursă – plini de răşini şi de propria lor importanţă. CE FACEŢI CONCRET? De ce aceste drumuri nu sunt asfaltate după atâţia ani de proiecte transfrontaliere şi euroregiuni?
În satul Muşeniţa am întâlnit un vestigiu al CAP-urilor de altădată. Celebra Gloria CP12. Instalată într-un loc cu bună vedere de un sătean, parcă tocmai pentru a fi admirată de nostalgici, poliţişti de frontieră şi contabandişti de ţigări. Imediat la ieşire din sat traversam calea ferată încălecată, luminată şi securizată. Indiciu clar că frontiera e la o aruncătură de băţ. Dincolo e satul Bahrineşti, schimonosit de ucraineni în Bagrinovca. Pe teritoriul acestui sat se afla gara Vadu-Siret.
O zărim după câteva sute de metri. Dincolo de sârma lui Stalin un vajnic grănicer ucrainean scurs aici din cine ştie ce străfunduri de stepă ne priveşte cu arma pe umăr. Facem câteva poze apoi mergem în cimitirul satului Baineţ, care este în vecinătate. Satele Baineţ, Climăuţi şi Fântâna Albă, ultimul aflat dincolo de graniţă, sunt localităţi cu populaţie lipoveană. Ruşi fugiţi din raiul ţarist ca să-şi scape viaţa în urma unei reforme bisericeşti. La Fântâna Albă şi-au făcut un fel de mitropolie.
(…)
Nu intrăm bine în sat şi o luăm pe o uliţă drept la deal spre graniţă. Drumul din ce în ce mai prost, aşa că lăsăm maşina la vreo 300 de m de sârmă. Imediat suntem luaţi în primire de o patrulă a Poliţiei de Frontieră. Le dăm datele, ne spun ce avem voie să facem şi ce nu şi pleacă. Mergem până la un platou aflat în apropierea frontierei şi ne oprim la marginea fâşiei arate. Zărim stâlpii de graniţă, plasa de sârmă şi peste ea turlele bisericilor de la Fântâna Albă. Cea veche şi cea nouă.
Locul pe care stăteam noi s-a dovedit a fi un târăm de neatins pentru câteva mii de români de pe valea Siretului. Ei au plătit cu viaţa pentru delictul de a dori să trăiscă în ţara lor şi nu în raiul sovietic. La nici un km de aici au fost mitraliaţi şi apoi îngropaţi, unii încă de vii, în gropi comune în pădurea pe sub poalele căreia trece sârma lui Stalin, aceşti nefericiţi, victime colaterale ale împărţirii Europei între Stalin şi Hitler. (…)”
Integral, cu mai multe fotografii si video la Basarabia-Bucovina.Info
Larry Watts: Problema Moscovei a fost ca romanii din jurul Romaniei au vrut sa ramana romani. Iar istoriografia romaneasca i-a ajutat. VIDEO de la Nasul TV
Inainte de conferinta lui Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane istoricul american a fost invitat de Radu Moraru la Nasul TV. Ziaristi Online a patruns in culisele noii televiziuni, la emisiunea lui Radu Moraru, din care va redam fragmentul in care dr Larry Watts se refera, pornind de la o intrebarea despre agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, la atacul concertat asupra identitatii nationale a romanilor din jurul granitelor actuale ale Romaniei, ca unul dintre obiectivele tarilor “vecine si prietene” vasale Moscovei. “Dar romanii din Moldova si Ucraina au vrut sa ramana romani”, afirma Larry Watts. “Si istoriografia romaneasca a acelor ani, aliniata la cea occidentala, i-a ajutat”. Vedeti video mai jos:
Larry Watts despre identitatea romaneasca la… de ZiaristiOnlineTV
In drum spre Teheran
Sunt in drum spre Teheran (momentan la Constantinopol) asa ca va recomand un interviu pe teme de stricta actualitate, acordat de Ambasadorul Iranului in Romania colegilor de la BURSA:
Ambasadorul Iranului, Bahador Aminian Jazi: ” Spun doar că este o altă versiune a poveştii, care ar trebui auzită. Cerem doar să ascultaţi şi alte surse, şi apoi să decideţi.”
Totodata va mai semnalez o situatie, grava, zic eu, care contureaza noua politica a Rusiei si protectoratelor ei asupra Romaniei si romanilor din rasaritul romanesc:
Inca un ziarist declarat non-grata in Ucraina: Sergiu Dan de la RADOR, cu parintii dincolo de Tisa
Sergiu Dan: “Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să nu-mi mai permită să merg acasă, în Maramureşul de peste Tisa, pentru a-mi vedea familia, neamurile şi prietenii, până la 24 ianuarie 2017.”
Nota Ziaristi Online: Dl Sergiu Dan precizeaza pentru Ziaristi Online ca nu a incercat sa intre in Ucraina in calitate de ziarist ci se afla intr-o vizita privata, spre satul sau natal. Cu toate acestea, noi nu credem ca a fost declarat persona non-grata inca de pe 24 ianuarie a.c. doar pentru faptul ca este un simplu cetatean roman. Redactia noastra considera ca activitatea sa de membru al Clubului Maramuresenilor din dreapta Tisei cat si cea de ziarist au fost atent monitorizate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) ceea ce a dus la interdictia primita, intr-un context mai larg al reluarii unei politici dure a Rusiei si satelitilor ei la adresa Romaniei. Practic, dupa interdictia primita de scriitorul si cercetatorul veteran Vasilie Ilica, a doua zi dupa comemorarea Masacrului de la Fantana Alba, interdictie care se adauga la cea primita de ziaristii Simona Lazar si Valentin Tigau (in calitate de ziaristi, aflati intr-o delegatie oficiala care mergea la sfintirea singurei biserici romanesti din Ucraina, de la Hagicurda), statul roman, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, are patru probleme. Sa vedem cum le va rezolva. Detalii, imediat dupa reorganizarea Ministerului de Externe.
“Noul Evenimentul Zilei” are “memoria” atinsa de Morbus Alzheimer cu olecuta de kaghebita cronica. Cazul Grupului Ilascu: trei fraze, zece minciuni
Citez din EvZ de azi:
“MEMORIA EVZ: Grupul Ilaşcu – saga eroilor de care Vadim a ştiut să profite
Tiraspol 1992- Europa, secolul XX: au fost judecaţi în cuşcă, acuzaţi de terorism.
Pentru că au luptat cu arma în mână în războiul civil, împotriva Armatei a 14-a ruse şi a ruperii Transnistriei de Basarabia. În 1993, Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte. Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au primit 15 ani de închisoare, iar Alexandru Leşco, 12 ani.
Presa de la Bucureşti ia foc. Presiunea internaţională e uriaşă. Ilaşcu este graţiat şi eliberat după 9 luni. După două mandate în Parlamentul de la Chişinău, este “racolat” de PRM şi ajunge senator la Bucureşti, între 2000 şi 2008. În 2001, senatorul Ilaşcu ucide un bătrân într-un accident de maşină.
Leşco este eliberat în 2005, iar ceilalţi doi abia în 2007. În 2010, preşedintele Ghimpu de la Chişinău îi decorează pe toţi patru cu “Ordinul Republicii”.”
Articol nesemnat.
Nici nu stiu de unde sa incep pentru a lamuri un atare “ziarist” al “Noului EvZ” ca scrie numai tampenii. E ca si cum ai incerca sa dialoghezi cu un troglodit din ograda lui Plesu – la randul lui un pitic de gradina de-al lui Patriciu -, ca Cristian Ghinea.
Dar sa incerc, totusi, asa, pe puncte, atragand atentia asupra “memoriei” EvZ inspirata, probabil, din “memoria” Wikipedia, unde se pare ca lucreaza alte asemenea oratanii ca numitul Ghinea:
– In primul rand, de eroi nu a profitat Vadim nicicum. Doar Ilie Ilascu a ajuns la PRM deci corect este de folosit singularul.
– In al doilea rand nu “au luptat cu arma in mana” (se poate si cu arma in picior?); aceasta a fost acuza ruseasca.
– Nu a fost nici un “razboi civil”, ci un atac al fortelor para-militare rusesti sprijinite de Armata a XIV-a a Rusiei.
– Nu se putea pune problema “ruperii Transnistriei de Basarabia”. Basarabia este o provincie istorica romanesca acum aflata in componenta a doua state: Republica Moldova si Ucraina. Transnistria nu se putea rupe decat de o entitate statala, respectiv de Republica Moldova.
– Procesul “Grupului Ilascu” a inceput in 1992 si a implicat mai multe persoane decat cele nominalizate. Daca e vorba de “Memoria EvZ” atunci aceasta, pe langa faptul ca e lovita grav de Alzheimer, e si foarte scurta.
– “Ilaşcu este graţiat şi eliberat după 9 luni”! Probabil cea mai mare tampenie. Este vorba de 9 ani. Dar ce mai conteaza in ziua de azi 9 ani de puscarie ruseasca pentru “Memoria EvZ”? Corect: Ilascu a fost eliberat pe 5 mai 2001.
– Nu a fost “racolat” de PRM ci pus pe listele electorale ale PRM la alegerile din 2000, dupa modelul partidelor de la Chisinau care l-au avut drept parlamentar doua mandate desi era in inchisoare.
– Intr-o “biografie” de cinci randuri pentru patru persoane era asa de important de notat accidentul grav de circulatie al uneia dintre ele? Poate era de mentionat, totusi, si faptul ca cei patru au castigat in premiera la CEDO un proces impotriva Rusiei, condamnata de instanta europeana pentru detinerea de facto a celor patru romani.
– Alexandru Lesco a fost eliberat la 2 iunie 2004, nu in 2005.
– Pana la presedintele interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, cetateni de onoare ai Capitalei Romaniei, au fost decorati, in 2007, de presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, conferit celor trei fosti membri ai Grupului Ilascu, pentru “patriotism, curaj si tarie morala”. “Lesco, Ivantoc si Petrov-Popa – trei nume care inseamna dragoste de tara, eroism, dorinta de a te sacrifica pentru poporul tau. In fata unor astfel de oameni, un sef de stat nu are nevoie de nicio justificare pentru acordarea celei mai inalte decoratii. Justificarea sunt chiar ei”, a declarat presedintele Romaniei in cadrul ceremoniei. Presedintele Basescu a afirmat atunci ca, in unele privinte, Romania si Moldova nu pot fi despartite: “Acesti oameni au sapat file de istorie intr-o tara in care a fost candva parte a Romaniei. Desi intre Romania si Moldova exista o frontiera de stat, exista lucruri pe care frontierele nu le pot opri”.
Desigur, pentru multi, Presedintele Romaniei “este un om al trecutului” – deci neglijabil, nu mai conteaza -, vorba editorialistului EvZ, Mircea Cacartarescu.
EXCLUSIV: Scriitorul Vasile Ilica, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din Bucovina, a fost declarat “persona non grata” in Ucraina. AUDIO/VIDEO Ziaristi Online. Civic Media se adreseaza Ministrului de Externe
Scriitorul Vasile Ilica interzis in Ucraina dupa e a documentat masacrele din Bucovina de ZiaristiOnlineTV
Catre: Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei
Excelentei sale Cristian Diaconescu, Ministru
CC: Consulatul General al Romaniei la Cernauti
Domniei sale Tatiana Popa, Consul General
Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu
Domnule Ministru,
Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.
Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.
Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.
Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.
Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.
Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.
Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.
In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.
Domnule Ministru,
Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.
Cu multumiri,
Victor Roncea
Presedinte Asociatia Civic Media / 4 Aprilie 2012
Documentare din scrierile cercetatorului Vasile Ilica:
Alte stiri Ziaristi Online:
ZIN: Consiliul Gangsterilor Municipiului Bucureşti
Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.
Desantul în coteț al lui Rogozin. Madalin Necsutu pentru Ecou Romanesc
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
“Basarabia – legitimitatea dreptului istoric”, sub tipar la Tipo Moldova din Iasi
Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoştinţă că, în ultimul timp, mai precis pentru perioada de iarnă/primăvară 2011-2012, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi Tipo Moldova din Iaşi au pregătit şi lansat – îndeosebi în cadrul Colecţiei Românii în istoria unversală – mai multe volume (majoritatea în ediţii anastatice şi în condiţiie grafice deosebite) care, acoperind diverse numere din seria menţionată (cf. mai jos), considerăm că merită atenţia Dvs
Cristina Nichituş Roncea a mulţumit monahilor şi monahiilor din mănăstirile pe care le-a vizitat în trei ani de călătorie fotografică. Expoziţia de fotografie a fost vizitată de Înaltpreasfinţitul Teofan, care a îndemnat-o pe artista Cristina Nichituş Roncea să continue lucrarea începută.
PREMIERA. Eugen Tomac, seful DRP: Statul Roman va cere explicatii oficiale Rusiei pentru Masacrul de la Fantana Alba si crimele in masa comise de Armata Rosie si NKVD in Basarabia si Bucovina. VIDEO EXCLUSIV Ziaristi Online

Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina), pe 1 Aprilie a.c., la pomenirea de la Manastirea Putna a celor 3000 de romani ucisi de rusi in data de 1 Aprilie 1941, chiar de Sfintele Pasti, in nordul Bucovinei, secretarul de stat Eugen Tomac a afirmat in calitatea sa oficiala de sef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni ca Statul roman are obligatia sa ceara explicatii Rusiei in ceea ce priveste masacrul comis de NKVD si trupele Armatei Rosii. De mentionat ca pana acum Rusia nu a recunoscut niciodata crimele in masa comise asupra romanilor in provinciile romanesti Basarabia si Bucovina si, ca atare, nici nu si-a cerut vreodata scuze, nici nu a platit pentru ele. Ziaristi Online prezinta, in exclusivitate, discursul lui Eugen Tomac (dupa “Hristos a Inviat!”).
Eugen Tomac: Rusia trebuie sa dea explicatii pentru crimele comise de ZiaristiOnlineTV
Vedeti un video de la slujba de pomenire de la Putna la Ziaristi Online
VIDEO. Ion Cristoiu, Corneliu Vlad si Radu Cosma despre Cetatile Romanesti de la Nistru si cum falsifica Ucraina Istoria. Emisiunea B1 TV “La Taifas cu Ion Cristoiu” prezinta un documentar al Armatei si portalul Basarabia-Bucovina.Info

Ion Cristoiu despre Cetatile Romanesti de la Nistru de BasarabiaBucovinaInfo
Emisiunea LA TAIFAS CU ION CRISTOIU de sambata, 31 martie a.c., orele 23.00, a avut drept subiect Cetatile Romanesti de la Nistru – “pumnii stransi ai Europei crestine”, “pintenii lui Stefan cel Mare la Nistru si Marea Neagra”. Invitati: cunoscutul analist Corneliu Vlad, unul dintre putinii ziaristi, de fapt chiar foarte putinii romani care au reusit sa intre in Cetatea Tighinei – in prezent baza a fostei Armate Rosii in Transnistria deghizata in “trupe pacificatoare” – si directorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Radu Cosma, care a batut la pas drumurile spre celalalte cetati ale armaturii Romaniei Mari, Hotin, Soroca, Orhei, Cetatea Alba, Tetina si Chilia, ultimele doua aflate in stadiu de distrugere maximala, conform relatarilor de la fata locului. Maestrul Ion Cristoiu a prezentat si un film documentar al Armatei despre cetatile lui Stefan cel Mare si Sfant. O selectie foarte interesanta despre cum arata cetatile romanesti aflate acum pe teritoriul Republicii Moldova si a Ucrainei si cum aratau alta data poate fi gasita la Basarabia-Bucovina. Info, un Portal interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc.
INEDIT: Cetatile Romanesti de la Nistru prezentate azi, la ora 23.00, de Ion Cristoiu, Corneliu Vlad si Radu Cosma pe B1 TV. FOTO/VIDEO EXCLUSIVE de la Basarabia-Bucovina.Info
Conform surselor Ziaristi Online din postul B1 TV, emisiunea LA TAIFAS CU ION CRISTOIU de sambata, 31 martie a.c., orele 23.00, va avea ca subiect Cetatile Romanesti de la Nistru – “pumnii stransi ai Europei crestine”, “pintenii lui Stefan cel Mare la Nistru si Marea Neagra”. Emisiunea poate fi vizionata in direct si online, la adresa b1.ro/live. Invitati: cunoscutul analist Corneliu Vlad, unul dintre putinii ziaristi, de fapt chiar foarte putinii romani care au reusit sa intre in Cetatea Tighinei – in prezent baza a fostei Armate Rosii in Transnistria deghizata in “trupe pacificatoare” – si directorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Radu Cosma, care a batut la pas drumurile spre celalalte cetati ale armaturii Romaniei Mari, Hotin, Soroca, Orhei, Cetatea Alba, Tetina si Chilia, ultimele doua aflate in stadiu de distrugere maximala, conform relatarilor de la fata locului. Maestrul Ion Cristoiu va prezenta si un film documentar inedit despre cetatile lui Stefan. O selectie foarte interesanta despre cum arata cetatile romanesti aflate acum pe teritoriul Republicii Moldova si a Ucrainei si cum aratau alta data poate fi gasita la Basarabia-Bucovina. Info, un Portal interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc. Iata numai cateva titluri, insotite de sute de fotografii si cateva filmari recente:
Cetatea Hotin – piatra de hotar la Nistru. Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste
– CETATEA HOTIN: 21 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Hotin vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. Video
Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră
– CETATEA ALBA: 20 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.
Cetatea Alba vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. Video
Cetăţile româneşti de la Nistru – “pumnii strânşi ai Europei creştine”
“Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scopul de a sluji, ca dig, împotriva revărsării tătarilor, aceste ziduri de un pitoresc remarcabil se oglindesc, tăcute, în apa Nistrului, înălţându-şi jgheaburile ca nişte pumni strânşi ai Europei” – Octavian Goga
Cetatea Chilia – Turnul transformat in closet
CHILIA: 25 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea lui Ştefan, din care a mai ramas un turn parasit si distrus aflat in curtea unui fabrici ucrainene si ajuns latrina si adapost pentru capre, avea un zid de incintă cu patru turnuri la colţuri, unele pătrate, altele rotunde şi era împrejmuită cu un şanţ. În interior, se afla o mică fortăreaţă, care reprezenta, probabil, prima formă a cetăţii.
Intre cele doua razboaie mondiale, din vechea cetate Tetina mai ramasesera zidurile de fundatii ale unui turn de aparare, ancorate pe un pinten de stinca, care si acestea au disparut dupa anul 1945, pe timpul ocupatiei sovietice, si dupa 1991, a celei ucrainene, cind a fost construit turnul releu de televiziune amplasat in acel loc. Astazi, in suburbia Rosa/Rosia a orasului Cernauti, locuitorii nu mai stiu ca ar fi existat o veche cetate la Tetina.
De la Nistru mai la vale – Cantic
Vedeti si:
Cetatea Alba vazuta de Basarabia-Bucovina.Info from Basarabia Bucovina Info on Vimeo.

June 5th, 2012
VR
Posted in
Tags: 




































